Supremul

Cătălin Afrasinei

Doamne

îngăduie să se apropie de Tine cel etern nevindecat

aproprierea – în – Lumină a-sinelui – de – sine

este justificarea relativului şi a infinitivul lung

moştenit de la strămoşi

ei te apără de tot ceea ce este rău

dăruindu-ţi permanenta inserţie a frumuseţii

care creşte îngheţată-n măduva spinării de copil

epitet al vieţii celorlalţi

viaţa cu rest de la masa bogaţilor

revii din viitorul lor

şi te regăseşti acolo

mai bogat cu o mulţime de vieţi

mai pierdut cu o mulţime de morţi

eliberat uneori de aluviunile pe care le-ai tras după tine

sisif mereu pierzător al celor ostenite din belşug

râu mănos inundând terenul sărac şi pietros al înălţimilor

şi muntele acesta este adânc de mare psihanalizabil

lumea cunoaşte însă prea puţini scafandri adevăraţi

pentru desăvârşirea imaginarului colectiv

de exemplu un cal alb ca spuma laptelui

întrece mecanicul generalei

mulţimi fără de număr de istorici ai ideilor

îşi încearcă plămânii

respiră adânc până-n prăsele

dacă pronumele interogativ ar fi Supremul

,,o’’ câţi supuşi ar avea