ÎN LOC DE PREFAŢĂ
Un interviu cu autorul, realizat
de Lora Zane
În această brambureală vă întreb: ce este viaţa în opinia
dumneavoastră?
Biologii o numesc ”organism” cu capacitate metabolică,
medicii îi vor spune ”pacient”. Psihologii o vor complica puţin şi îi vor spune ”organism” reflexiv,
adică ceva care reacţionează faţă de acţiunea mediului, dar şi a proceselor
intime, dând naştere la comportamente extrem de complexe şi diversificate
funcţie de natura şi intensitatea stimulului. Oricum s-ar numi, trebuie
precizat că viaţa rămâne totuşi un miracol, mai ales că prin ea, la scară
umană, universul se “autoconştientizează”.
Economiştii, dar şi politicienii, au
definiţii mai obtuze, reducând, în chip pitagoreic totul la număr şi procente:
atâţia morţi şi răniţi, atâţia dispăruţi! Şi astfel închid “condica”
existenţei! Întrebarea e: viaţa umană şi viaţa, în general, se pot reduce la o
simplă “stare civilă”? Oare fiinţa umană este doar un număr pe care să-l adaugi
şi să-l scazi din socotelile tale, funcţie de interesele tale?
Viaţa ar fi şi o alternativă a posibilului
când devine necesar. Universul se mişcă între două alternative: anorganic-organic.
Or, pe tabloul existenţei organice există mai multe posibilităţi din care unele
devin cai, lupi, lei etc. Noi am căzut în posibilitatea om şi ne asumăm, sub
aspect material şi psihologic, tot ce este sub noi sau câte ceva din tot ce
este sub noi, adică posedăm câte ceva, mai mult sau mai puţin, din ceea ce este
animalitatea. Unii suntem mai bine echipaţi cu inteligenţă, raţiune,
conştiinţă, putere de creaţie, alţii au mai puţin dintre acestea şi rămân la
stadiul de instincte gregare. Blaga numea acest fond „arhiva de primitivisme”
în care se întrezăresc doar germeni de umanizare şi de umanitate. Ei, tocmai
această categorie a lui „a” mic aparţine gregarismului humanoid şi care nu se
va ridica niciodată peste limita acestei “arhive” deşi sub asemănare, aparţin
zonei umane. Însă ca funcţii şi comportamente, rămân doar exemplare biologice
şi atât! Deci, biologic ele există, însă social şi uman devin fictive şi
folosesc brutal cuceririle civilizaţiei împotriva civilizaţiei nereuşind să
înţeleagă că, distrugând, îşi sapă propria groapă. Sunt ca şi urşii: distrug
stupul şi pleacă mai departe.
Această lucrare are un titlu destul de echivoc: Vorbiţi despre un “a”
mic, dar o deschideţi cu nişte scrisori foarte generoase către: Ţăran,
Muncitor, Intelectual, Bibliotecar, Artist etc. Astea, în fondul lor,
contrasteză izbitor cu domnul „a” mic, peste care abia în partea a doua, dăm de
el, aşa cum este. Adică mic şi fără importanţă. Nu vi se pare că, dacă ar fi
lipsă, lumea ar fi mai tristă şi mai monotonă?
Ba da! Tocmai acest contrast dă frumuseţea lumii Însă trebuie să observăm o
“invazie” a lui „a” mic prin care s-a acaparat aproape totul iar
ceilalţi s-au retras şi privesc înmărmuriţi ce se întâmplă. S-a stricat
echilibrul, iar balanţa înclină spre partea caracudismului social şi nu a
inteligenţei creative şi activismului. Unii fură şi distrug tot, iar ceilalţi
nu au cum şi cu ce să se apere dar şi să ocrotescă valorile umane! Şi astfel,
am ajuns la apogeul dezechilibrului dezastruos! Trebuie să reparăm mai repede “stricăciunile” organismului individual şi social.
În “Pornire” vorbiţi de personaje fictive care acţionează într-o ţară… anonimă. Ce să
creadă cititorul?
Ar trebui să las totul la...
ficţiunii lui. Dar nu e drept şi nici cinstit. Personajele, sub aspectul numelui,
s-ar părea că sunt fictive, însă acţiunile lor sunt de o cruzime fără margini
şi se exercită nu numai asupra realului, ci mai ales asupra psihologiei şi
conştiinţei, a demnităţii şi culturii noastre. E ca şi cum un fel de “Guliver colectiv” ar fi coborât de
undeva direct în această ţară pentru a o distruge şi a o arunca, cu tot cu
cetăţenii ei, în anonimatul istoriei. Şi uite că am ajuns să fim numiţi “ăia”.
Aşa că ţara şi poporul său au început, în mentalitatea străină, să se
contopească cu “ăia” anonimi. De ce?
Tocmai datorită “invaziei” de mai sus, încetul cu încetul, se depersonalizează
şi poporul şi ţara aceasta care are cu mult peste două milenii.
Se pare că aţi adus în
lucrare anumite tipuri de indivizi destul de bine conturaţi. Nu credeţi
că ei “pleacă” în... istorie?
Nu!
Contemporanii deja le-au descoperit calitatea
lor de neoameni şi i-au trecut în
rândul altor specii, al acelora neocrotite de om! Aşa că istoria lor moare
odată cu dispariţia biologică. O să ne amintim despre ei doar ca exemplare ale
celor mai oribile şi mai dezastruoase mutaţii genetice.
Credeţi că fenomenul este prezent numai la noi?
Nu! E peste tot, numai că la noi s-a amplificat şi s-a amestecat şi
conlucrează cu “şmenismul” (vezi distrugătorii pădurilor nemţi get-beget
şi ai industriei). Aici şi-au găsit mediul favorabil şi favorizat de la cel mai
“înalt nivel”. Vezi apoi
mafia restituirilor promovată de legile ţărăniste; mafia pământului este nouă
faţă de “internaţionalizare” a mafiei româneşti…
Aşa că, eu am schiţat doar câteva “tentacule” ale caracatiţei care
lucrează în lumina legii şi la lumina zilei.
Celelalte rămân însă pentru
judecata istoriei, întrucât justiţia română amână mereu să rupă tăcerea asupra
marilor dosare şi se ocupă doar de micii găinari! Întrucât cel mai eficace
mijloc de a sclaviza un om şi un popor este să-i iei pâinea şi libertatea!
Si acum,
ÎN LOC DE… PORNIRE
(INTRODUCERE de autor)
Să mă scuze cititorul că încep cu pornirea şi nu cu altceva. Asta o va
judeca singur.
Odată cu marea revoluţie din noiembrie (pardon!) din decembrie, România a
intrat într-un proces de adâncă… ruinare. Revoluţia a mâncat mai întâi
simbolurile din stema ţării, făcând din “seceră şi ciocan”
o capcană durabilă pentru credinţa şi speranţa românilor. Iar în locul stemei a
croit o gaură mare în drapel prin care să privim cerul şi să ne rugăm la
Dumnezeu să mai rezistăm cât de cât în brambureala care va urma.
Concomitent cu înfulecarea pe
nerăsuflate a “simbolurilor” din stemă a început procesul de “redistribuire” a
avuţiei reale a ţării. Ca urmare, apare
o nouă structură “profesională a societăţii” şi noi “clase sociale” având în
frunte politicianismul analfabet şi dregătorii distribuiţi dar şi aleşi
partinic! Şi astfel, în locul ţăranului harnic şi onest, care, uneori, mai fura
câte ceva din propria lui muncă... colectivizată, va apare “lichidatorul”, iar
în locul muncitorului se vor instala misitul, “patronul” şi “proprietarul”
care, până mai ieri tăiau frunze la câini şi pândeau de unde mai puteau fura
ceva, împreună cu marea armată de recuperatori,
controlori şi cămătari. În locul intelectualului devotat profesiei şi
menirii sale în viaţă - învăţământ, cultură, sănătate, universitate şi
cercetare, dar mai ales justiţie - vor da iama clonele şi mediocrităţile care
vor asalta şi vor silui - funcţiile din instituţiile publice.
Şi astfel, prostia se va întinde
pe organismul social ca o pandemie şi va da naştere unei monstruoase
nomenclaturi zis profesionale fară... adevăraţi profesionişti,
“profesionalizaţi” mereu în furturi şi distrugere!
Iată schema nomenclaturală care a
îngropat producătorii şi s-a instituit în clasă “politică” şi “elită” a noii societăţi.
1)
Parlament
- 570 cu statut de membri “aleşi” pe bani şi distribuiţi în cele două camere. Lor li se adaugă cel puţin 2000
de trântori (maşină cu şofer, calculator cu secretar, şef birou, şef peste şeful acestuia etc). În
total vreo 4000 care “freacă menta” şi asigură, în mare parte, consumul… fără muncă a resurselor financiare
ale ţării! Vă surprinde?
Dar gândiţi-vă că din cele peste 3500 legi nici una nu a adus vreun progres naţional, ci toate au mers
spre sugrumarea şi siluirea bietului ţăran, muncitor şi intelectual. Practic
sunt legi de prostituţie naţională şi protejare a mafiei interne şi
internaţionale în distrugerea sistematică a ţării şi poporului său.
2)
Preşedinţie (mai nou-prejdinţie) - 1+1500
deservenţi - care nu au altceva de făcut decât să asigure bunăstarea şi
fericirea “alesului” dar şi a cercului
său de “devotaţi”.
3)
Guvernul
– 1 + ministere, agenţii, para-agenţii, servicii etc., în care mişună peste 40-50 mii de
trepăduşi cu “treburi”… importante! Coborând mai jos,
vom observa că numărul lor, mai ales al controlorilor, consilierilor,
funcţionarilor ajunge la câteva sute de mii bune, la care se adaugă noianul de
procurori şi judecători cu drepturi absolute asupra destinului omului de rând.
Cineva îmi sugera că n-am cuprins
zecile de mii de trântori de după gratii, cărora, lunar, le plătim peste 4000
lei/cap, adică un salariu de
ministru onest şi neangrenat în mecanismul potlogăriilor. În consecinţă, îi
putem considera, fără greşeală, miniştri, parlamentari şi chiar preşedinţi, mai
ales că aceste categorii, după un anumit stagiu în politică sunt (şi vor
fi) “vărsate ” pentru specializare la şcoala naţională “mititica”.
Desigur că după stagiu, vor intra iar în funcţii… publice, pentru că aşa e
obiceiul: să le dăm posibilitatea să se “reabiliteze” şi să… recupereze
pierderile!
Scrisorile mele, însă, vor începe
cu un pios omagiu adus Tălpii Ţării Româneşti formată din
Ţăranul, Muncitorul şi Intelectualul, Artistul, Actorul de mare probitate
morală şi cu un suflet de adevărat Român, dedicat renaşterii totale a
demnităţii şi onoarei neamului românesc.
Apoi, voi pune faţă-n faţă acest
tablou cu figurile insignifiante şi prea tolerate cuprinse în scrisorile către
un “a” mic, adică armatei de troglodiţi, apăruţi din peşterile mocirloase şi
care fac orice pentru a dobândi nume propriu şi identitate socială.
Asta, pentru că ei cred, în nimicnicia şi prostia lor fără margini, că vor
rămâne şi ei zvârliţi în vreo pagină de istorie de către ciracii ultra
protejaţi din (in)telectualitatea gregară…
Trăsătura de caracter a acestor
exemplare, care mişună prin sectele
politice şi funcţiile de “nedemnitate” publică asumate, s-a lăţit ca o râie
naţională greu de… eradicat; feţe crispate de ură şi intoleranţă totală faţă de
fiinţa Om şi de bunurile sale, limbaj de cea mai joasă speţă presărat cu
agramatisme şi onomatopee duse până în inima Europei, gândire câtă este şi dacă
este, extrem de labilă şi pulverizată în “tremol” alcoolic şi incoerenţă
totală.
Privită în această jalnică şi
dureroasă perspectivă reală şi incontestabilă societatea “noastră” apare ca un ţarc natural, ca o
rezervaţie zoo a partidelor şi a indivizilor, pe care partea “dresoare” şi
corectă a justiţiei n-o mai poate stăpâni.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu