Rabindranath Thakur (în
transcrierea mai veche din bengaleză: Rabindranath Tagore) a fost poet,
filozof, componist, muzician și adept al mișcării Brahmo-Samai, care printre
altele a forțat interzicerea arderii văduvelor în India. În 1913 a primit
Premiul Nobel în literatură, devenind primul laureat Nobel din Asia.
Cum o fi ajuns această frumoasă
poezie a lui la intrarea bisericii din Sădinca? Poezie superbă. Această poezie
stă scrisă la intrarea în biserica de la Sădinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus
bazele unei mici mănăstiri condusă de părintele călugăr David. Atât de frumoasă
pe cât de adevărată.
Franculescu Mircea
***
 |
| Rabindranath Tagore |
Un lung tren ne pare viața.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt stații!
Lungi, de nu se mai sfârșesc
Și în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare, înainte
tot privim,
Să ajungem mai degrabă la vreo
țintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii, clipe
scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri
și-nsetați după plăceri!
Mulți copii voioși se urcă.
Câți în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist și frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea, și ne
coborâm și noi.
Ce n-am da atunci o clipă, să
ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEȘNICIEI:
Am trăit și n-am știut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu