La ceas de aniversare – Prietenului drag Ben Todică

Bentodos / Bentodas / Bentodice =cuvăntare profundă, spirituală, grăire adâncă, sens.

Ben Todos / Todas / Todicos / Todice =fiu, înţelepciune.

Dotan / Dotas (anagrama) Todan / Todas / Todos = datină, obicei, sărbătoare.

Ben Todică=fiul înţelepciunii (în lb. protodacă / aramaică)

Aşadar, fiul înţelept sărbătoreşte întotdeauna datinile şi obiceiurile sacre.

Cerul se trezeşte mlădios, radios şi grăbit,  primenindu-se somptuos de mare sărbătoare. În armonia psalmilor serafici îşi pune mantia albastră pe umerii largi, brodată pe margini cu stele aprinse în care se reflectă taina heruvimică a ocrotirii, a purtării de grijă celor dragi.

Cei mai chipeşi vlăstari ai Luceferilor, cu cârlionţii de aur pe frunţile senine urcă în caleaşca Zorilor pornind vijelios spre Bunul Pământ, fratele geamăn al Cerului. În drumul lor cosmic strâng toate dârele de lumină lăsate de genii, de cutezători, de martiri, de sfinţi şi le ţes măiestrit într-un veşmânt ales de porfiră, ca dar divin pentru Fiii Pământului Dac care-şi binecinstesc aniversarea.

Înaintea lor, a Feţilor cereşti soseşte mai întâi ecoul strălucitor al Aurorei, ce înmiresmează văzduhul, dând primul acord corului de păsărele ce freamătă, repetând imnele Alesului Zilei.

Pomii şi Copacii scuturându-şi roua pe poale, îşi înalţă vârfurile spre depărtări, îndreptându-şi ramurile într-un salut omagial spre soarele care sfinţeşte Ziua cea mare, în timp ce Iarba îşi scutură covorul, netezindu-l sobru spre paşii celui sărbătorit.

Un înger care orchestrează tot decorul mirific, trimite cu aripa albă o undă a surâsului său spre turla bisericii să trezească clopotul cel greu, ca odinioară pe Buga al lui Ştefan cel Mare, ce-i aduna pe răzeşi, vestind prietenilor ori rudelor că cel iubit de mulţi trebuie sărbătorit, trebuie urat, trebuie slăvit, fiecare în felul lui, dar cu drag, cu bucurie, cu grabă, cu emoţie şi entuziasm.

Sufletul fiecăruia dintre noi se pregăteşte deci, de oficierea sărbătorii în timp ce Cerul salută Fiul Sărbătorit al Pământului, urându-i să devină Fiul nemuritor al Cerului.

Gândurile senine

în straie de mătase albă

aleargă pe ţărmul

luminii blajine,

înflorind în cuvinte,

mărgăritarele sfinte-

marama frumuseţii

Adevărului sfânt,

umplând de mireasmă

toate fibrele din adânc.

Plin de dragoste

sufletul se preface-n iubire,

lumina curge

şi se-aprinde caldă,

de mire.

Mă umplu de cuvânt

şi ard în cântare,

cuminţenia gândului tău

e pentru noi sărbătoare.

Din geana

împlinirilor albastre

să simţi în gând

cum se coboară

ruga sufletelor noastre:

să ai în fiecare zi

o sfântă bucurie

şi chipul tău frumos

să lumineze-n astre!

Întru mulţi ani binecuvântaţi de la Bunul Dumnezeu!

Cu aleasă preţuire şi dor,

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU