Melania Rusu Caragioiu - V R Â N C E O A I A Baladă Închinată lui Dimitrie Bolintineanu

V R Â N C E O A I A

Baladă

Închinată lui Dimitrie Bolintineanu

~*~

Pe-un mândru plai de vatră strămoșească

Erau, cum sunt și-acuma, falnici brazi;

Acolo, printre doine, aveau să crească

Eroi bărbați, eroi femei, ca azi...

În dragoste și pace-n casa veche

Cioplită-n lemn, cu temelia-n piatră,

Frumoși la chip, de nu aveau pereche,

Creșteau șapte lăstari pe lângă vatră.

Tatăl, munteanul falnic, plin de viață,

Mama, femeia dârză și voinică,

Luptau cu greaua soartă față-n față,

Copiii să și-ii crească fără frică.

Când s-au făcut mai mari, acei frați-șapte,

Cu tatăl roboteau în câmp și-acasă

Din zori și până în adânca noapte,

Agonisind o azimă pe masă.

Harnici erau ca nimenea pe lume,

Cuminți, de se-auzea de ei prin sate

Și când suiau cu turma peste culme

Și când la moară măcinau bucate.

Părinții îi iubeau fără de seamăn;

Mama zâmbea cu ochi înlăcrimați,

Tata-i vedea pe geamăn lângă geamăn:

Urmașii lui – voinicii - șapte frați !

.    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .   .    .    .

Casa-ncepu să crească și să cânte;

Chimirele s-adune ban cu ban,

Mama, făină bună să frământe,

Mieii să se-nmulțească an de an...

.    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .

Auuuzzz’, auuuzzz’ ! Voi oameni de pe plaiuri !!!

,,Va trece Ștefan-Vodă, Domnul nostru,

,,El iarăși oaste mare vrea să strângă !!!”

Așa vesteau și tulnice... și naiuri...

Bătrânele nu încetau să plângă ...

,,E  Țara în primejdie de moarte !

,,Dușmanul, la hotare, iarăși bate !

,,Trimiteți crainici !  Vestea să o poarte !

,,Să afle cele-ndepărtae sate!!!

.    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .

Li-e dragă casa, Țara, sfântă glia;

Mamele lăcrimau de grea durere;

Feciori și tați își oțeleau mânia

Strângând săgeți ce otrăvesc cu fiere

Și arme fel de fel, meșteșugite,

Ușoare, ce adânc dușmanul taie

Și grele ghioage, sulițe-ascuțite ...

Poporu-ntreg e gata de bătaie !!!

Muncindu-și  sufletul în plâns și gânduri,

Viteaza mamă, de cei șapte feți,

Strângea degrabă straie, șapte rânduri

Și șapte traiste-n cuie, pe ,,pereți”...

Plângănd umplea pe rând cu de-ale gurii,

Cu scamă și-oblojeli, traistele mici,

Pândind la ce vedea prin poarta șurii:

Cum arme făuresc șapte voinici !

.    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .    .

,,Ce tropot și ce glasuri vin pe dealuri ?

,,E Ștefan, cu-a lui oaste pregătită !

Înfânge mama a tristeții valuri

Și iese-n poartă, dârză, oțelită:

-,,Mărite Doamne, viața crudă este !

,,Ca ochii îi iubesc și mult mă doare  !

,,Șapte feciori am ! Vulturi sunt pe creste

,,Și îi privesc, cum sus mă uit la soare !

,, Doamne, ți-ii dau pe toți, să aperi glia

,,Dușmanul piară și-a lui ochi turbați

,,Pândind să ne uzurpe iar moșia !

,,Ia-i Doamne, Vodă, pe dușmani să-i bați !!!

-,,Femeie, tu, din Vrancea, zise Domnul,

,,Fapta ți-e mare și răsplata mare !

,, Să stăpînești cu-ai tăi, când va fi pace

,,Cele semețe creste - șapte-n zare !

,,Și neam de neamul tău să-și amintească

,,De șapte feți viteji ce i-ai născut,

,,De inima și fapta-ți vitejească !

,,Dar nu uita că Țara te-a crescut !

~*~
Melania Rusu Caragioiu