IRINA LUCIA MIHALCA - Raiul bunicii

Raiul bunicii

~*~

În fiecare primăvară, grădina bunicii reînvia fericită.

- Un rai pe pământ!

așa cum ne spunea mereu.

Primii dădeau tonul ghioceii temerari,

urmau viorele și violetele plăpânde, cu parfumul lor delicat,

din frunze se zăreau clopoței de lăcrămioare,

suave zambile, narcise, lalele multicolore

și globuri albe ce atârnau pe ramurile bulgarașului,

o explozie de petale diafane  ale pomilor

- cu pruni, gutui, caiși,

cu zarzari, cu cireși, cu vișini, corcoduși -,

mugurii, frunzele și lăstarii viei,

bujorii roșii, albi și roz

ce însoțeau aleea

de la poartă până la treptele

cerdacului casei bunicii din Piatra Neamț.

Cerul era tăcut în iarbă, natura nu se grăbea,

în ritmul ei, o dulce vrajă, cu “Sfântul Soare”, cu ploaia,

cu lumina strălucitoare și aerul de munte

înfloreau, rând pe rând,

trandafirii în multe forme și culori,

socul și iasomia,

sulfina și sânzienele

în hainele galbene ca aurul,

crinii și margaretele, nalbele și tufănelele,

și câte și mai câte…

În fiecare primăvară, știam că bunica,

ne dădea o cană și un castron, să culeg cu sora mea,

toate căpșunele coapte,

din care ea dacă gusta una-două.

Eram convinsă că raiul așa arată, plin de comori:

o grădină de flori cu miresme de pretutindeni,

o livadă cu pomi fructiferi,

căpșuni și zmeură, atât de savurate,

o grădină de legume și de zarzavat,

un leagăn, un munte de cărți

și un cerdac mare, înconjurat, ca o perdea,

de viță-de-vie, de zorele

și ghivece de flori,

unde se stătea

de dimineață până seara,

din primăvară până toamna târziu…

Atâta pace și armonie, parfum și poezie!

Mi-e dor de raiul strălucitor al bunicii, din ce în ce mai îndepărtat,

păstrat, acum, în noianul de amintiri…

~*~

11 mai 2018

IRINA LUCIA MIHALCA