IRINA LUCIA MIHALCA - Rostire

Rostire

~*~

Cu privirea te caut, inimile

sunt făcute

să plutească în ceilalţi

pentru a da existenţă şi identitate,

asemeni buzunarelor lunii

care sunt pierdute

pentru a locui în ea.

În vis te-ai cufundat,

stelele s-au ciocnit

și galaxiile

se învârt în ritmul lor.

Pe marginea apei ne plimbăm.

În tăcerea fertilă, printre liniile lungi

de improvizaţie liniară

se-aude

o melodie suavă, înflăcărată,

de o sensibilitate delicată,

ca o baladă.

În timp ce se înclină

și sărută râul,

o salcie

își împrăștie frunzele

pentru a câștiga

viață ramurilor,

atingându-ne cu blândețe.

Procesul se repetă.

Din această scenă,

natura pasiunii

este descoperită în slavă.

Vocea ta este o bijuterie

în sufletul meu.

Dintr-o spirală te deschizi,

îmbrățișezi imprevizibilul

și înveți să-ți deschizi echilibrul.

Ceva se pierde brusc,

dar pierderea e însoțită

de un dor sfâșietor.

Dincolo de ușile deschise,

privim spre depărtări

umbrele

ce ni se-ascundeau,

închideri

și deschideri curg

într-o armonie copleșitoare

și Cerul coboară, revărsându-se.

Ai în tine puterea regenerării,

a înălțării pe aripi,

a unirii aripilor cu aripi,

formând planoare

ce plutesc pe melodia cerului.

Contopit cu tine, te unești cu viața,

între cuvânt și lumină

există doar un spațiu gol.

Lacrima ploii, lacrima stelelor,

lacrima Cerului,

lacrima Omului,

picături rotunde

prin care

ni se preling

emoțiile, oglindindu-ne.

~*~

17 iulie 2018

IRINA LUCIA MIHALCA