GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ARTUR GABRIEL SILVESTRI +

 

ARTUR GABRIEL SILVESTRI

întru CUVÂNT – CREAŢIE – ROMÂNIA TAINICĂ

 

 

 

 

   „Scrisul” şi „vorbitul” sunt ceremonii şi au

   întrânsele ceva dintr-o liturghie, scriitorul

   însuşi arătându-se a fi un fel de paznic de

   altar sacru şi sacerdot într-o Biserică a

   Neamului, mai mult chiar, în rânduielile ei

   ce depăşesc însăşi noţiunea de <<timp istoric>>.”

                          (Artur Gabriel Silvestri)

 

 

 

   Menirea de a trăi VIAŢA plenar, profund, clipă de clipă, zi de zi, noapte de noapte, an de an şi de ani, întru chemarea, alegerea, misiunea şi vocaţiei ei divină, i-a fost dată de Bunul Dumnezeu, Omului şi îndeosebi Omului hristic, dacoromân.

 

   Scara spirituală a Valahului teofor, hristofor, mariofor urcă treptele adevărului, binelui, credinţei, iubirii, harului, libertăţii, demnităţii, onoarei, crucii şi învierii.

 

   Aceste trepte sunt urzite din gândirea metafizică, ţesute prin trăirea mistică şi brodate prin înălţare isihastă, având ca model Icoana filocalico-sofianico-carpatină.

 

   Scara spirituală a Valahului este haraldica nobleţei sale genealogice şi harice, care-l face contemporan cu toţi Strămoşii şi Străbunii Neamului primordial pelasg.

 

   Heraldica nobleţei genealogice şi harice poartă încrustată Aura liturgică a CUVÂNTULUI divin, hieroglifa-artă a scrisului frumos şi heraldica vorbitului, întru grăire vie, cântare întru sublim, conferindu-i slujirea, vocaţia şi misiunea de SACERDOT al Neamului, al Bisericii Mântuitorului HRISTOS şi al Fecioarei  MARIA – Maica Domnului, într-o comunitate – comuniune de o impunătoare Autohtonie.

 

   Impunătoarea autohtonie trebuie să fie, să rămână, să dăinuie permanent –  CALENDAR viu de inimă românească în care să pulseze continuu ca Flacăra unui Rug aprins, solemnitatea Dascălilor de cuget şi simţire creştin-ortodoxă!

 

   TRECUTUL milenar, legendar şi PREZENTUL înnobilat de Cruce, Golgotă şi Înviere, oficiază VIITORUL Neamului într-un Altar sacru al CONTEMPORANITĂŢII.

 

   „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră.”

  (Antonie Plămădeală, Memoriale, cf. Artur Silvestri, Modelul Omului Mare, Carpathia Press – 2008, p. 90-91)

 

   Întru zămislirea primordială a Neamului nostru pelasgo-geto-român şi dăinuirea lui firească, suprafirească şi transcendentă se cuprinde hegemonia PREZENTULUI.

 

   PREZENT în TRECUT!    PREZENT în PREZENT!    PREZENT în VIITOR!

 

   PREZENT

 

   „Le-au pus în lanţuri dragostea de ţară/ ca pe-o osândă sau ca pe-o ocară,/ şi au făcut din tinerii ce-au fost/ martiri şi mucenici întru Hristos.// Când îi chemăm din bezne de-nchisoare,/ ei sunt prezenţi în gândul ce ne doare./ Cu cea rămas în noi curat şi bun/ îi pomenim şi ei <<PREZENT!>> ne spun.../ ...Noi îi chemăm şi ei, cu glas profund,/ ca şi când vii ar fi, <<PREZENT!>> răspund...”

   (Mihai Buracu, Eu sunt Scribul... Amintiri şi poezii din Închisoare, Filos)

 

   Această unire a dăinuirii Neamului printr-un PREZENT continuu, trebuie să fie definitorie şi imperativă pentru conştiinţa ortodoxului mărturisitor întru conştiinţa naţionalistă, ca expresie filocalico-sofianică a spiritualităţii ROMÂNIEI Tainice.

 

   Nu există unitate fără UNIRE şi unire fără UNITATE decât întru DUMNEZEU!

 

   Unitatea de unire clocoteşte în sângele nostru biologic, pulsează în sângele social – pământul Vetrei străbune şi arde în sângele mistic, Cerul – comuniunii spirituale.

 

   Toate cele trei culori ale sângelui pelasgo-valah au autoritatea lor inefabilă, dar sângele mistic, purcede înspre sensul existenţial al transcendentului, respiritualizând persoana prin străluminarea trăirii filocalico-sofianică întru tridimensiunea divină: teoforă, hristoforă, marioforă a isihasmul carpatin, revelator care, urcă peste culmile tranfigurării Eului, arzându-şi sufletul în Dumnezeu, atingând sfinţenia.

 

   Spre acest apostolat dacic se îndreaptă şi gândirea marelui Filosof Ernest Bernea.

 

   „Cu cât oamenii năzuiesc mai mult către un scop superior (aş spune sens n.a.), aparţinând lumii valorilor spirituale – slujirea lui Dumnezeu, slujirea Neamului, cu atât legăturile lor sunt mai trainice şi mai creatoare. Această aruncare în mările albastre ale adevărului suprem, deschid fiecăruia dintre noi, cei porniţi şi însetaţi de el, o cale nouă, aceea a apropierii prin împărtăşirea din aceeaşi realitate de dincolo de noi, care ne depăşeşte şi ne ţine totodată.

 

   Legăturile spirituale sunt legături adevărate, pline de rod şi trăinicie, purtătoare de frumuseţe şi bucurie demnă de fiinţe dăruite cu o conştiinţă şi un sens, aşa cum suntem noi, oamenii, sortiţi să fim.” (Ernest Bernea, Treptele Bucuriei, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008, p. 69-70)

 

   Autoritatea şi coeziunea acestei unităţi-uniri în sânul seminţiei noatre alese, sunt zidite de Dumnezeu prin CUVÂNTUL Său, prin Limba neamului, care este un continuu instrument de comunicare şi o permanentă stare de comuniune, de spirit şi prin ţinuta isihastă, filocalică cu care Fecioara MARIA – VLAHERNA – CARPATINA şi-a înnobilat Ţara Ei, de suflet, Dacia – GRĂDINA Domniei Sale, la propriu şi la figurat. La propriu, ca Fiică, prinţesă geto-dacă a acestui mare neam, Împărăteasă a Cosmosului, iar la figurat, prin FLORILE de spirit pe care le-a sădit în frumoasa şi binecuvântata ei Patrie a IUBIRII, a FRUMOSULUI, a DORULUI şi a DĂRUIRII.

 

   În semn de recunoştiinţă, de evlavie, de iubire şi de supravenerare pentru CRĂIASA lor, dacoromânii frumoşi, însufleţiţi de har, credinţă şi dragoste, i-au înălţat peste tot cuprinsul ţării pravoslavnice, nume, sărbători, icoane, troiţe, lăcaşuri, psalmi, imne, poezii, colinde, tradiţii, ce structurează viziunea pancosmică, pancalică şi filocalică specifice Ortodoxiei valahe, circumscrisă liturgic isihasmului carpatin.

 

   „Pentru dacoromâni, Sfânta Fecioară Maria este protectoarea neamului şi a ţării lor... În mod firesc pentru toţi monahii şi monahiile din mănăstiri, România, ţara sfântă, ţară a sute de mănăstiri şi schituri, ţară în care de-a lungul secolelor au vieţuit atâţia sihaştri ştiuţi şi neştiuţi, este şi Grădina Maicii Domnului.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, „Prelegeri de estetica Ortodoxiei II. Ipostazele artei. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 414)

 

   A existat dea lungul vremii milenare şi în mod expres în secolul al XX-lea – Secolul Suferinţei, Jertfei, Crucii şi Învierii, un Cult al marilor monahi, sihaştri, vlădici, voievozi, genii, profeţi ai spiritualităţii daco-româneşti, ai naturii artistice, filosofice, teologige ori literare în care s-a preamărit Chipul sofianic al  Fecioarei MARIA.

 

   În timpul regimului concentraţionar din perioada României Penitenciare, zeci de mii de deţinuţi religioşi s-au salvat cu rugăciunile, jertfele şi suferinţele lor prin providenţa Milosârdă a Maicii Domnului, care a revărsat harul dragostei Sale peste aleşii creaţiei lirice creştine, odrăslind peste o sută de poeţi în acel Gulag românesc.

 

   Paula Romanescu a îmbrăţişat într-un volum bilingv Unde sunt cei care nu mai sunt? – Ou sont-ils ceux qui niexistent plus?, 89 de poeţi ai Crucii, despre care Apologetul creştin ortodox Mihail Diaconescu, mărturisea că, „este una dintre cele mai emoţionante cărţi din câte au apărut până acum în cultura română şi europeană.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Teologia ortodoxă şi arta cuvântului-Introducere în teoria literaturii, II,Genul epic/ Genul liric, Doxologia, Iaşi, 2013, p. 330)

 

   Despre universul poetic carceral şi Poeţii Crucii, Paula Romanescu mărturisea:   „Caz unic în literatura lumii, creaţia poetică a deţinuţilor politici din închisorile comuniste din România, dintr-o vreme de neagră teroare şi oroare, a circulat mai întâi chiar între zidurile temniţelor, transmisă prin Morse; a fost, mai apoi, învăţată pe de rost şi păstrată în memoria deţinuţilor din vremea aceea (1948-1964) ca într-o bibliotecă vie, pe care n-a putut-o distruge nici focul, nici frigul, nici foamea, nici tortura, nici ura oarbă, nici moartea.” (Unde sunt cei care nu mai sunt? – Ou sont-ils ceux qui niexistent plus?, selecţie şi traducere de Paula Romanescu, Ed. Betta, Bucureşti-2012)

 

   În această PATRIE a DORULUI şi a CÂNTĂRII liturgice, a POEZIEI celeste şi a RUGII de foc, a LUPTEI de neatârnare şi a NELINIŞTII metafizice, a CREAŢIEI spiritului şi a frumuseţii PORTULUI popular, a PUSTIEI divine şi a ÎMPLINIRII hristice, a CRUCII sinelui şi a FRUMOSULUI marianic, a ARTEI iscusite şi a ÎNĂLŢĂRII isihaste, sub CERUL cu podoaba lui nescrisă de Luceferi, pe PĂMÂNTUL tocmit întru zidirea verde a VETREI străbune, a DĂINUIRII noastre, s-au purces URSITOARELE naşterii, a înflorit DUMBRAVA copilăriei, s-a înălţat STEJARUL vieţii, s-a pogorât HARUL creaţiei întru menirea, împlinirea, şi devenirea Marelui ROMÂN, magistru al Cuvântului, Filosof al armoniei iluminării, Teolog profund, un VIZIONAR al esenţelor sublime, creştin-ortodoxe, DASCĂL de cuget dacic şi de simţire românească, scriitor, eseist şi ales cărturar ARTUR GABRIEL SILVESTRI.

 

   În tot ce a gândit, a simţit, a trăit, a înfăptuit, a împlinit, a dăruit, Artur Gabriel Silvestri s-a gândit, s-a simţit, s-a trăit, s-a înfăptuit, s-a împlinit, s-a dăruit aleşilor.

 

   Destinul întocmit ca o sinteză maieutică a spiritului socratic şi o culme a specificului naţional, l-a ancorat în răscrucile revărsărilor milenare, ca un flux de o deosebită sensibilitate, din care a erupt un cutremur sufletesc de o maximă magnitudine, ce ia clătinat viaţa lăuntrică, prefăcând-o într-una din cele mai autentice trăiri filocalice.

 

   Apologet al Frumosului şi al Dorului, Artur Gabriel Silvestri şi-a rezidit viaţa lăuntrică – Catedrală a metamorfozei, punând stâlp şi temelie trăirii mistico-literare întru Hristos, dându-i sensul unei vocaţii universale a iluminării serafice.

 

    Artur Gabriel Silvestri şi-a făcut din Literatura creştin-ortodoxă a Dacoromâniei, o Dogmatică a retrăirii spirituale, fiind un vizionar al unui creştinism integral, pe care l-a înfrumuseţat cu apoteoza creaţiei sale, dându-i ca zestre sacră o mare încărcătură profetică, ce s-a răsfrânt în câţiva Discipoli din ţară şi-n diaspora română. 

 

   În toate ideile, lucrurile, acţiunile, fenomenele, intuiţiile, adăugirile, viziunile sale, Artur Gabriel Silvestri a căutat adevărul creştin cel mai curat şi mai frumos din sofianismul carpatin, dăruindu-l astfel, Iconostas veşniciei, mărturisind creaţia sa întru Neam, ca TEMELIE a zidirii, STÂLP al înălţării şi OSIE a dăinuirii pururea.

 

   Esenţial, haric, surprinzător, cuprinzător şi clarvăzător Marele Get contemporan – Artur Gabriel Silvestri şi-a zămislit spiritul profetic descendent din Corifeii iluminării protostrăbune, Zamolxis, Deceneu, Dionisie Areopagitul, care au lăsat Neamului nostru ales, o impunătoare, regală şi profetică AUTOHTONIE sacră –OSIA GETICĂ.

 

   Artur Gabriel Silvestri a avut Darul unei vitalităţi misterioase, îmbogăţit cu o încărcătură sufletească nemărginită, impunând astfel, destinului său hărăzit de Sus, să înfăptuiască ceea ce a avut de înfăptuit spiritual în aceast Pantheon dacic, reînnoind ciclurile profetice străbune, într-o înaltă Şcoală - CARPATHIA de ţinută SILVESTRI, într-o RĂSFRÂNGERE serafică, metafizico-mistico-isihasto-carpatină, de la legendarul IERI la inefabilul AZI înspre un MÂINE nedefinit, dar COSMIC.

 

   Artur Gabriel Silvestri a trăit Cuvântul din LOGOSUL divin întrupat, în gândul alb şi-n purpura roşie, de jertfă a scrisului, l-a trăit viu, aprig, aprins, luminător, fascinant, înspăimântător, tulburător, arzător, grăitor şi deseori de negrăit.

 

   Artur Gabriel Silvestri a pus ca piatră de temelie, ciment, tencuială, fier beton, stâlpi, catapeteasmă, vitralii şi turn la ctitoria ROMÂNIEI TAINICE, gândul curat, cuvântul izbăvitor, fapta ziditoare, sângele, inima şi sufletul ca ofrandă şi cuminecare.

 

   Epistolar de o sensibilitate aproape de Marele Apostol Pavel, s-a cuprins în esenţa unui sacerdot al ieşirii din timp, întrupându-se spiritual întru intuiţie şi insuflare.

 

   S-a smuls hazardului lumesc, risipitor deşertăciunii, adunându-se roată, precum Păunul hindus care-şi face coada cu penele smălţuite în curcubeu, un evantai regal din care ne privesc sute de ochi frumoşi, ce ne îndeamnă să ne deschidem ochii sufletului, ca să-L putem privi pe Dumnezeu în toată splendoarea Creaţiei Sale.

 

   La scară mică, dar înaltă spiritual, Artistul, Poetul, Scriitorul, Filosoful, Teologul, Profetul sunt Demiurgi geţi ai Creaţiei lor sublime, purcesă din Harul Creaţiei divine.

 

 

            POEM pios adus MAGISTRULUI ARTUR GABRIEL SILVESTRI

 

  

   Tălăzuirile sale literare au netejit apele albastre ale întinderii epice într-o strălucire creştin-ortodoxă, menită să se adauge curgerii veşniciei noastre.

 

   Visul conştiinţei sale, dincolo de cunoaşterea trecătoarei clipe, la fremătat în conştiinţa Neamului, aprinzând DORUL de AGRĂIRE a Frumosului nemărginirii.

 

   Zăpezi de flăcări i-au cuprins menirea să stea de veghe tărâmului Zamolxian şi să coslujească pământului şi cerului dacic al lui Hristos şi-al Maicii Sale - MARIA.

 

   Hieratic sunet din inimă-i răsună şi tainică ţâşnire din suflet se revarsă pe drumul din lăuntrul său, netezindu-i Calea înspre Viaţă, înspre Adevăr, înspre Iubire.

 

      Prin scris, talantul i-a scânteiat ca piatra de rubin, făcând mărgăritarele-litere, HORĂ  a Cuvântului sacerdot, brodându-i pe poale Curcubeul în mantie sa boreală.

 

   Sub curgerea nehotarnică a intuiţiei a chibzuit propria măsură, dăltuindu-şi aura de sfântă promoroacă, spre fulgerări ce aprind iconostasurile cereşti ale Voroneţului.

 

   Suind pe bolta Timpului creaţiei şi-a zugrăvit Icoana vremii spirituale, din care ţâşnesc împrejur puzderie de stele întru străluciri carpatine, diafane şi serafice.

 

   Restaurând pe emineasca-i frunte, mirarea trăirii celeste, miracolul veşniciei ei, s-a circumscris tradiţiei pelasge, ritualului focului sacru getic de a scrie cu toată fiinţa sa, cu toată viaţa lui, cu inima sa necuprinsă şi cu sufletul verde îmbujorat de cer.

 

   Şi-a urmat viziunea unei purificări literare solemne, demne de epoca patriarhală a marilor filologi-filosofi, sacerdoţi geţi, ce-au ars spre slava nemuririi zamolxiene, culminând cu epoca patristică, întru tainica sacralitate a Sofianismului ÎNVIERII.

 

   Şi-a încrustat libertatea creării frumosului, odrăslit în puzderia sublimă a miracolului dacic, oglindit în autenticitatea universului său tainic, ca simbol miraculos de trăire.

 

   Geniu cu personalitate puternică, făuritor de şcoală nouă, surprinzător şi cuceritor, restaurator de gândire românească de esenţă creştin-ortodoxă, deşi, zbuciumat de tensiunile contemporane, ardea ca un Rug Aprins de o tainică sacralitate valahă.

 

   Nemărginirile infinite, înflăcărate, răsfirate în iureşul clipelor i-au cuprins tăriile astrale ale cugetului într-o viziune de continuităţi celeste, de înşiruiri serafice, de cicluri harice ce se întrevăd, se văd, se cunosc, se recunosc, se pătrund, se întrepătrund, dând astfel, sens FAPTEI bune şi măreţie PERSOANEI sale culte.

 

     S-a purces într-o seninătate de o bunătate desăvârşită, răsfirată în înmănuncheri de litere şi slove, capabile să aprindă CUVÂNTUL în purpura Sa de slavă cerească.

  

   Sentimentul sacru al slujirii Neamului său ales, i-a creat starea astrală slujirii divine, stare ce ne este adresată nouă, urmaşilor întru spirit ai lamurei, metanoiei sale.

 

   Răscumpărând cu sângele vulcanic şi viaţa clocotită, înseninările de Taină ale Dacoromâniei Mari şi-a urnit facerea de rezidire literară, pe matrice filocalico-sofianice, revărsând RUGA, CÂNTAREA şi neţărmurirea DORULUI de Eminescu.  

 

   Îndrumător al tradiţiei pelasgo-trace şi al spiritului geto-marianico-hristic a răspândit fără răgaz, sub soare, Cuvântul din CUVÂNT, în purpura ca o văpaie de chihlimbar.

  

    Cântarea de lumină, ca o vioară în azur de romanţă, a purces insuflată, fără o origine definită, întru desluşirea nedesluşitului României Tainice, revărsând glăsuiri şi recapitulări de tâlcuri – o sublimă Creaţie, într-o reverberie de sensuri mirifice, răsfrânte angelic peste întinderea nesfârşit de albastră a Cuvântului dumnezeesc.

 

   Filosoful culturii a crescut viguros ca un Gorun biblic, afirmând o realitate a nobleţei pelasge, în care s-a întrepătruns seva Neamului, simţind deseori taine sublime, dar de o autoritate severă, pe care nu le putea împărtăşi decât marilor Sihaştri, uitaţi de veşnicie în Carpaţi, dar la jumătatea destinului, viaţa pământească i s-a frânt*, pentru a odrăsli în cea care rămâne pururea verde şi înflorită în rodul spiritului ei serafic.

 

   * Viaţa marelui Corifeu al Literaturii creştin-ortodoxe, Artur Gabriel Silvestri i-a fost curmată de la jumătate de mercenarii morţii, slujbaşii Legiunii Oculte apocaliptice.

 

   Iubitorilor de Dumnezeu, de Maica Domnului – Fecioara MARIA, de Pantheonul ceresc şi pământesc, de Străbuni, de Patria sacră, le-a hărăzit Mântuitorul HRISTOS, o PATRIE celestă, în mijlocul căreia îşi are Tronul împărătesc TATĂL ceresc.

 

 

                           PATRIA CEREASCĂ

 

...„Priviţi la cortul Domnului, priviţi

   La cortul plin de oameni fericiţi

   Ce vor trăi cu Dumnezeu de-a pururi!

   Şi acolo, în slăvitele azururi,

   În nesfârşitele imense sfere

   Nu vor mai şti de moarte, de durere,

   De ţipete, de plâns, de tânguire,

   Căci Dumnezeu, din marea Lui iubire,

   Va şterge ochii lor, de lacrimi plini,

   Cu-ale iertării veşnice lumini,

   Şi ei vor fi al Domnului popor,

   Iar Domnul slavei, Dumnezeul lor!”

   (Sergiu Grossu, Apocalipsiada, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1999)

 

      Întru aleasă şi serafică cinstire adusă MAGISTRULUI meu ARTUR SILVESTRI!

 

 

                                   GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

  

      30 Nov. 2022

 

      Sfântul Apostol ANDREI – Ocrotitorul DACOROMÂNIEI

COMENTARII:

Cum e azi, a murit Gabriel Artur Silvestri, unul care doar povestindu-i despre mine Pr. Al.Stănciulescu-Bârda și alduitul Silvestri mi-a trimis 5 mii lei, înainte cu un an de amuri, mi-a trimis, zice-se, pentru preocupările mele culturale și, n -a fost rău/nici puțin lucru darul domniei sale Gabriel-ArturSilvestri sciitorul bun, c-a fost bine venită această pomană și n-a fost puțin lucru, mai ales, că nemulțumitul-ui i se ia darul iar calul de dar nu se caută la dinți.

Im Memorim: Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneacă, în pace și memoria, fie-i binecuvântată și, în veci/pururi, pomemită fie-i memoria acestui scriitor și om milostiv și de ispravă, cumsecade și, în a Domnului veșnică slavă fie!

Doamne iartă pe greșiții noștri !

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE