PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - FELICITARI

 

FELICITARI

 

 

~*~

 

Cum îți explici poet de zile mari, acuma cu România la Crăciun cu ulița împotmolită, în omăt, în zăpadă și prunci la colindat și urat, precum pe derdeluș la săniuș și printre ei fugit de-acasă mă văd desculț ca pe făclăii fițingăi la joc jucăuși și pițigiși sub gârliciu, grumazul, ceterii, viorii?

Iar și iar mă felicită.

 

Multe Felicitări pentru frumoasele gânduri din Turnurile de fildeș. Ne bucurăm de a putea dovedi lumii câtă convingere și conștiință de sine au românii,

La televizor, prin televizor, te întreabă penibil, dar cine să șie:

-"Cât te coastă un minut de durerea ta de cap?"

Judecați-mă, dacă aveți dreptul să mă judecați și, dacă nu-i cine să mă judece, nu-i așa? În toate timpurile, vremurile și anotimpurile au fost răutăți și atrocități.

Nimeni n-ar vrea greve-tulburări,

războaie, să rabde de frig, foamete...

Eu îmi dau arama pe față

Iar și iar mă felicită.

 

La mâț, la motan, după ce i-o servit mâncarea, Flaviu:

-"Mai fă o pauză, domnișor!".

Mironov, îl văd la Protve și-i gras ca un porc gras, îmbujorat, ciolovec, de Crăciun.

Îl văd pardon la TVR2, dar m-am încurcat și am încovrigat-o, omule bun.

Am o stare personală pozitivă, cu o mie de feluri cu varianta irezistibilă, cu finețuri, cu ecelentă,

FELICITARI !

în programul eco/bio-sănătate reală și rațională, națională, cu verticalitate și caracter de fer, pentru alții reper și cer, că doar moartea, îmi pune limita, cu Apus de soare ca cel a lui Barbu Ștefănescu Delavrncea non-stop, cu viteazul și sfântul drept și cinstit, Ștefan Cel Mare, cu frâiiele, în mânile pașnice și harnice a lui eroice, liturghie și vecernie de pace, în spice, cu pauze lungi și dese, utile, prielnice și harnice la tot ce ne încojoară neam și țară, în pace, fără să-și-și fi tăiat creanga de sub picioare, deși viața i-a fost fooarte chinuită și grea,vânzolită, zbuciumată și amară, că cum a fost, așa cum a fost a fost a tuturor românilor, prin istoria vitregă cu migratori și vrăjma și lacomi-avari care au năvălit barbar asupra noastră blajină, blândă, omenoasă, dar vitează, cu calm și nervi apriorii întinși la maXim, cu motoarele la maxim, în turație.

și iar mă felicită,

Tu, ești ca îngerașul meu păzitor, tu și Ben, cel încurajator, mare om de pomină și de doină care a trecut Dunărea-n înot ca, în celalt capăt a lumii să aștepte bine dispus e-mailul meu și întodeauna să-mi răspundă și să mă sfătuiască, limpezească la minte, îmbărbătându-mă mereu și mereu cu:

-"Pavel, scrie, cum Ion Heliade Rădulescu, mă îndemna fără a foloși plurarul:

-"Băieți scrieț, scrieți băieți!" (el, Ben, mă avea pe mine drag și i-am simițit dragostea lui, până la mine acasă, în Ciubăncuța de România).

Tu, ești ca lumina lină din imnele lui Ioan Alexandru/Șandor oficial, din Topa-Mica, din comuna Sâmpaul, Mihăiești,

profesor la Catedra Mihai Eminescu, aci la facultate fiindu-i student eminent, Aristotel Bunescu, îndrăgit de acest profesor și om minunat din Topa, om căruia poetul imnelor, i-a donat cărți de-ale sale, cu dedicații, că Ioan Alexandru era fără egal, un religios ortodox, mare și recunoscut creștin, în esența lui.

Ta, ța, ța caprița mea...

O murit.

Tudor Chirilă la Vocea României zice, știu un curs ca să te învețe să taci (se adresează la Irina Rimes, că bătrânul aiesta e o obrăznicătură, cu smâcitură, o moacă cu păr lung și minte... tevatură pe claviatură, la țeastă, cu artă, după ce reguli, adevărul e, că el ști doar, întorcând spatele șmecherește, adică: într-un fel mișto ca băgător de seamă la balega de pe ulița satului).

Trăiesc  cu totul altfel și când mergeam la ceva animal bolnav pe sate (nu mai conta ozteneala mea, că mă duceam pe jos, perpedes), nu conta nici cine mă chema înfrigurat, îngrijorat de soarta animalui la care cu Dragoste de viață, mă solicita.

Oricând oricine mă privea cu ochi buni, blajini, cu bunăcuvință și bunăvoință.

Osteneam și, cu asta, basta?

Johanis s-o trezit asara si lo felicitat pe Zelenschi,

STAI PUT !!!

 

Oamenii, își mai scoteau ochii, dar nu era cazul, în cazul meu, Dumnezeule mare, a merelor pădurețe!

Vica avea iubirea mea și a copiilor ei, copiii care era a ei mai întâi că ea era născătoarea lor, ea s-a chinuit să-i poarte în burta, pântecele, mai precis, în uterul ei și i-a purat, cu o bucurie nebună ca orice mamă adevărată Maică Precestă, lucruri care nu le vezi la televizor.

O meta-știință a Omului Nou

TURISM și AFACERI

iar mă felicită

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE