Nicolae MĂTCAȘ - GLASUL UNUIA CARE PREDICĂ ÎN PUSTIU?

 

GLASUL UNUIA CARE PREDICĂ ÎN PUSTIU?

În prefața la cartea  „Cu brațele-aripi” (Editura PIM, Iași, 2020)  a zbuciumatului om de creație  polivalent din îndepărtata Australie, veșnic îndrăgostitul și îndoruratul de tot ce e românesc Ben Todică, îl asemănam pe autor cu un copil însetat și nerăbdător să afle tot ce nu știe despre lucrurile și oamenii din jur, drept care îl și numisem „Un mare Deceluș” (de la întrebarea „De ce?”). Era, de fapt, un truc, un procedeu de a atrage atenția cititorului: formulează o întrebare și, întrucât nimeni nu-i răspunde, cearcă singur a se dumeri, explicând, argumentând, comentând.

              Iată că în noua sa carte de crochiuri publicistico-literare (nici nu știi cum să  le numești mai exact, aceste dorne învolburate de gânduri diseminate ale jurnalistului, eseistului, comentatorului politic și cultural român, realizatorului a numeroase filme de scurt și lung metraj de la Antipozi: povestiri scurte, schițe, improvizații, secvențe cinematografice comentate, meditații filozofice, eseuri cu titlul poetic (cum ne-a deprins poetul în cuget și simțiri  Ben Todică) „Din Abis în Divin și invers”, alcătuită din 45 de eseuri axate, în fond,  pe aceeași arie tematică și aproape același mod de tratare ca și precedenta, „maturizatul” deja Deceluș, actualul rebel luptător cu inamicii  văzuți/numiți sau, mai degrabă, nevăzuți/nenumiți, dar lesne subînțeleși, renunță  la a mai pune întrebări de copil curios (nu mai recurge decât, arare, la a formula întrebări retorice, care nici nu necesită răspunsuri, ele accentuând convingerea în veridicitatea comentariilor, tâlcuirilor date de autorul însuși), ci purcede direct la comentariu, punând la fel de curajos și hotărât ca și mai înainte diagnosticul și încercând să sugereze remedii pentru tratarea virtualei sau realei maladii constatate.

Cu certitudine, ea continuă seria precedentelor trei cărți de articole-eseuri, astfel că, odată cu publicarea ei, trilogia temerarului Ben Todică, așa cum fuseseră „botezate” de câțiva dintre exegeții creației sale (Valeriu Lupu, Mariana Gurza, Vasilica Grigoraș ș.a.)  cele două apariții editoriale anterioare  din același ciclu, trece deja în …cvadrilogie. Să-i dea Domnul sănătate, minte și pană ascuțite autorului, ca să ajungă, împreună cu noi, cititorii lui fideli, și la cvincvagintologie, ba chiar și – balzacian - la centologie!

          Așadar, excluzând improvizația cu „Deceluș”-ul din Prefața la precedenta carte de eseuri „Cu brațele-aripi” (2020), comentariile de atunci ale subsemnatului rămân, de fapt,  valabile, la distanță de doi ani, și pentru prezentele crochiuri ale lui Ben Todică din cartea pe care o prefațăm aici: „Din Abis în Divin și invers” (2022), deși ne referim la alte texte, uneori – și la alte nume și la altă secvență de timp. Căci și în textele din această carte transpare, pe de o parte, fiorul spațiului mioritic al copilăriei și adolescenței creatorului român: Iezerul din Puieștii Vasluiului – Ciudanovița bănățeană cu minele ei de uraniu (în primul deceniu de viață în țara de adopție Australia, după ce reușise să-și achiziționeze, prin muncă istovitoare în mai multe locuri și prin economisiri de neconceput, o casă încăpătoare de mai mare frumusețea, nu pregetă să și-o schimbe pe una mai modestă, iar cu banii rămași – să întreprindă o călătorie spre Ciudanovița, pentru a-și revedea părinții, surorile, cumnații, cunoscuții de școală, de muncă și de trai, locurile natale.

 În vis, ca prin film,  aceeași nelipsită regină Nefertiti îl poartă de mână prin mina de uraniu, în care a lucrat, dar și prin alte locuri cunoscute din Ciudanovița, „parte din existența mea”, cum ni se confesează sentimentalul la senectute. Acest spațiu mioritic autorul îl extinde, în visurile sale, suficient de explicabil, și asupra colțului mirific de la Antipozi, unde își duce existența de la 1979 încoace); pe de altă parte, mărturisirea de dragoste fără de margini  față de cântecul de leagăn cu care îl adormea mama în nopțile de Iezer, vocea duioasă a celei care i-a dat naștere; respect,  dragoste, admirație față de personalitățile de creație din Țară, pe care le cunoaște, cum e firesc astăzi (mai ales în pandemia care ne-a ținut închiși în casă și în locurile în care ne-a prins), virtual, prin internet, dar le admiră talentul și scrisul și poziția socială activă, atât de necesară în timpul nostru grăbit, ucigător de inițiativă și implicare, copleșit de tendința de căpătuire, de avariție, de indiferență față de semeni, de natură, de frumos și sublim:  poeta și eseista Ana Blandiana, unul din inițiatorii și conducătoare, timp de zece ani,  a „Alianței Civice”, întemeietoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Victimelor Comunismului și ai Rezistenței de la Sighet, membru-corespondent al Academiei Române; fostul muncitor din subterană, prozatorul ingenuu Pavel Rotundeanu-Ferghete din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, care scrie în dulcele, irepetabilul, extrem de frumosul, intraductibilul în alte idiomuri ale lumii grai local, în limba străbunilor, bunilor și a părinților, azi „în adâncuri înfundată”; un fel de Creangă contemporan al Banatului, pe care generosul B. Todică din depărtatul Melbourne și profesorul și înzestratul cu har de critic literar Dan Șalapa din țară l-au scos din anonimat, ajutându-l să iasă cu creația sa originală la lumina tiparului;  dna profesoară de educație fizică și sport din Vaslui Elena Anușca-Doglan, făuritoare de elevi olimpici, organizatoarea renumitului Festivalul-Concurs Internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia”, aflat la cea de-a XXXVIII-a ediție, la care a participat, prin zoom, și omniprezentul cu spiritul său iscoditor Ben Todică, originar din Iezerul Vasluiului, cu mândrie și invidie albă că pământenii lui, copii și adolescenți, au parte de un asemenea entuziast al prieteniei și sănătății („Prietenia” – soluția salvării);  prolificul poet și publicist, profesorul Adrian Botez din Adjud, creator muncit de gândul de a fi ,,neînțeles pentru curajul de a gusta din fructul înțelepciunii, de a privi spre înălțimi” și încurajat de un alt neînțeles  de la marginea pământului („Zborul e un vis, frate în duh”); poeta Melania Rusu-Caragioiu din Canada, militantă pentru păstrarea dulcelui grai matern și în țara adoptivă („Oare sunt OSKAR?”); mândria filială de rezistența românilor ca popor mândru și demn, oriunde, pe glob, i-ar fi mânat, nemiloasă, ca pe ciulinii Bărăganului, soarta; credința și convingerea nestrămutată a autorului în posibilitatea de a-ți  păstra identitatea, conștiința națională numai  prin limbă, istorie, credință, cultură, obiceiuri, datini, creația populară orală; focul veșnic nestins și mistuitor al dorului de acasă, pe care îl poartă cu duioșie până la trecerea în lumea umbrelor românul autentic din diasporă. Urmează, apoi, dezamăgirea distrugătoare, după ani de zile de lipsuri și suferințe, salahorire și umilință,  până la împietrirea sufletului, în visul unei societăți libere, al democrației, al realizării numai prin muncă cinstită, al obținerii  bunăstării de către orice imigrant; descoperirea altei realități, „crude și nedrepte”, decât a celei visate, râvnite, a unei prăpastii de netrecut între bogații și săracii lumii capitaliste, a dependenței absolute a omului de rând de puterea banului, averile nesăbuite ale plutocraților și poziționarea lor în societate, voința patronului, măreția corporațiilor, tăvălugul globalizării, instaurarea noilor ordini mondiale; înțelegerea rolului exploatator, constrângător, distrugător și manipulator al capitalismului dezvoltat în viața celor mulți, harnici, onești, care îi sporesc bogățiile și trăinicia ș.a.

Este mai mult publicist decât creator de proză artistică, deși are nu numai veleități, ci și calități de scriitor („Kino” și alte câteva schițe eminamente literare). Dar anume așa vrea să fie: jurnalist tăios, polemist, acuzator, căutător de căi pentru a ieși din impas. Nu să scrie de dragul scrisului, pentru sine, ci „să scrie tare”, dur, să înfiereze relele, să îndrepte lumea, s-o facă mai bună, așa cum a dorit-o bunul Dumnezeu.

Excesiv de modest la prima vedere, rezervat în etalarea cunoștințelor în conversațiile cu alte persoane, acest muncitor de rând, nevoit să lucreze acolo unde în viața de pribeag i-a surâs angajarea, autodidact, dar și școlit polivalent ca pregătire profesională continuă (de la fotograf amator, sudor, creator de filme de scurt metraj, electrician, instalator  de conducte de linii electrice, mecanic-mașinist, operator-proiecționist, operator TV, regizor de sunet până la realizator de emisiuni radiofonice și televizate, crainic, scriitor), este, de fapt, o persoană citită, cultivată, versată în varii și vaste domenii ale științei (politologie, istorie, arheologie, filozofie, mitologie, filologie) și tehnicii, culturii și artei (etnografie, folclor, pictură, sculptură, grafică). Crochiurile lui sunt populate nu numai de personaje biblice (Iisus Hristos, Moise), mitologice și/sau fantastice (Zeus, Zamolxis, Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Roza-Rozalina), ci și de personaje  reale istorice și/sau din lumea contemporană, de la cele mai benefice: oameni de știință (Pitagora, Giordano Bruno, Galileo Galilei, Einstein, Nietzsche, Freud, Harari, Michio Kaku), ingineri-inventatori (Nikola Tesla, Iohann Heinrich), scriitori (Shakespeare,  Montaigne, Arundati Roy, Eminescu, George Anca), muzicieni (Beethoven, Mozart, Verdi), actori, regizori, cineaști (Charlie Chaplin, Tarkovski, Lean, Herzog, Lukas, Elizabeth Taylor, Richard Burton, Francis Ford Coppola, Oliver Stone, Stela Popescu, Arșinel, Tamara Buciuceanu, Dan Puric, Andrei Zincă), sculptori, pictori (Brâncuși, Van Gogh, Salvador Dali), interpreți de muzică modernă (Elvis Presley, John Lennon, Billy Holidays, Whitney Houston, Nina Simone, Dina Ankudinova, Angelina Jordan)  la cele mai blamate sau malefice pentru destinele omenirii: ideologi (Marx, Engels, Lenin, Goebbels), politicieni, conducători  despoți, tirani (Nero, Vlad Țepeș, Stalin, Hitler, Ceaușescu), democrați, semi- sau pseudodemocrați  (Roosevelt, Churchill, Kennedy, Reagan, Clinton, Obama, Bush, Trump, Biden, Gorbaciov, Putin, Macron, Xi Jinping, Thatcher, Merkel, Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iohannis), mari bancheri și finanțatori,  implicați în treburile publice și dirijarea orientărilor și deciziilor (Rockefeller, Soros, Gates, Musk).

Serios în cele mai multe cazuri până la acribia unei „cârtițe de bibliotecă”, vehement, în calitate de publicist, în relevarea și combaterea racilelor societății capitaliste contemporane ca personajul principal din romanul „Tăunul” de scriitoarea de origine irlandeză Ethel Lilian Voynich (a se vedea eseurile „Trădarea semenului”, „Să vă fie rușine!” ș.a.), Ben Todică poate fi (și este!), în același timp, ca scriitor, un spirit inventiv gen SF, dar și bășcălios ca multe personaje din schițele și povestirile lui Caragiale sau hâtru și șugubăț ca moș Nichifor Coțcarul al lui Creangă ori ca orice țăran român mucalit vorbind în childuri, cu subînțelesuri. De aceea este necesar a vedea unde vorbește serios Moromete al nostru și unde  o dă pe cotite, se exprimă aluziv, solomonic sau esopic, zâmbind șmecherește din colțul ochiului. Ca să nu mai vorbim că toate relatările, evocările, ilustrările tezelor enunțate sunt redate filmic, secvențial, trecându-se de la lume și fapte reale la altele improvizate, imaginare, ireale, acestea derulându-se și împletindu-se caleidoscopic, purtându-te ca într-un film de psihanaliză modern (una din schițe chiar poartă acest titlu: „Kino”).

Spiritul lui de Deceluș curios să știe toate se manifestă din plin și aici, el abordând cele mai interesante teorii din lumea savantă contemporană: fuzionarea creierului uman cu inteligența artificială, teoria vibrației, a posibilității transmiterii energiei electrice fără fir ș.a. De menționat că explicațiile celor mai complicate lucruri sunt simple, nesofisticate, captivante  și, prin aceasta, accesibile oricărui cititor, indiferent de domeniul lui de activitate.

 Se complace în a filozofa fin, a emite verdicte, adevăruri, uneori  silogismele luând formă de paradoxuri (de ex., în „Libertatea nu există”: „Ești liber cât ești mic, naiv și ignorant. Liber de griji. Pe măsură ce crești și înveți nu mai ești liber. Libertatea nu există”. Sau, în meditația „Unde este Dumnezeu?”: „Dialogul nostru cu Dumnezeu  se face prin subconștient, care e comun întregului univers. […] Dumnezeu este subconștientul” etc. etc.).

 Noutățile cărții încep cu titlul: „Din Abis în Divin și invers”. Semnificația profundă a titlului cărții nu reiese, cum ne-am putea aștepta, din bagatela cu același nume, în care, în vis, autorul relatează, caragialesc, despre niște stări personale plăcute (chiar frivole) în întâmplări mai mult impersonale și neplăcute. De la grotesc până la sublim (alias: de la abis până la divin), vrea să spună autorul, care se identifică  în mod deliberat cu personajul schiței, nu-i decât un pas. Într-un fel te comporți în stare normală și în altul – în stare de excitare. Unul ești ca actor în culise și cu totul altul ca actor pe scenă. Sensul „zborului în zigzag” (Vasilica Grigoraș), care te poate înălța, dar și coborî, rezultă din conținutul întregii cărți. Din sărăcia fizică, dar mai ales din cea spirituală, din mizeria, izolarea, singurătatea, neputința de a prospera, mocirla, prăpastia în care ne-a adus societatea astăzi, sugerează autorul scrierilor, ne putem smulge numai prin respectarea principiului armoniei proprii civilizației umane de la descoperirea acestuia încă din antichitate (a se vedea în acest sens exemplele edificative din primul eseu, „Harmonica civilizației”), putem urca, prin înnobilarea sufletului,  în paradisul posibil chiar în această lume a noastră, de pe planeta Pământ,  într-o lume curată, deschisă, sinceră, divină, lume a înțelegerii, armoniei și bunăstării, lume a lui Dumnezeu (să ne „dumnezeim”, cum îi place să se exprime), și lucrul acesta îl putem face numai prin trudă onestă, morală înaltă, cumsecădenie, bunătate, respect reciproc, întrajutorare, solidaritate, unire, comuniune, socializare, armonie în natură și în societate, credință, dragoste. Renunțarea la toate acestea, la „îndumnezeire”, întâi și-ntâi, distrugerea armoniei între ființe și lucruri, ne avertizează tot el, dedarea exclusivă la dezmățul lumesc, subjugarea omului de către om, spălarea pe creier, părăsirea credinței în ceva sfânt, înălțător, divin ne poate duce  la cădere „din divin în abis”, la bălăcire în băltoacă, vegetare, îndobitocire, supunere oarbă atotputerniciei banului, profitorilor hrăpăreți, asupritorilor locali, colonizatorilor. Omul este o creație divină, sufletul lui pur este divin. Golirea sufletului de ceea ce are el mai curat, dat de la Cel-de-Sus, indiferența, sodomizarea, sclavizarea lui îl aruncă pe om în abis, în infernul de pe pământ. Revenirea omului la umanism, credință,  bunătate, armonie cu cei din jur și cu natura, „din abis în divin”, la divinul din el este o cale grea, îndelungă, dar nu imposibilă, și anume la o astfel de conștientizare, în care crede cu toată suflarea, ne cheamă autorul („Eliminarea umanismului – spargerea Băncii divine”).

Autorului nu-i este indiferentă nici una din problemele actuale ale omenirii, nici cele pemanente, despre care scria în precedenta carte, nici, cu atât mai mult, cele noi, pe care le abordează riscant de curajos, asupra cărora filozofează nemijlocit sau în vis și pe care le tratează diogenic de simplu și convingător: vibrația din natură, rolul vindecător al ei („Stele oprite din devenire”, „Scule sau Dumnezei (SF 6)”); distrugerea armoniei din natură și a celei din societate („Harmonica civilizației”); bisexualitatea speciei umane și moda homosexualismului, lesbianismului și a altor nenumărate -isme („Eliminarea umanismului – spargerea Băncii divine”); molima pandemiei care s-a abătut, distrugătoare, asupra omenirii („Pandemia – o treaptă stelară (I)”, „Pandemia – o călătorie stelară (II)”, „Vaccinul – bâlbâială pentru imunitate”); naționalism și patriotism („Integritatea speciei – un semn de întrebare”); războiul din Ucraina; Putin și Zelenski; gazul rusesc și politica coordonată a statelor europene („Părerea unui simplu om  sau „Bine ați venit pe Planeta mea!”), bocancii lui Stalin și legile de la Bruxelles; digitalizarea („Coșmar erotic tehnodigital”); microcipurile: blocarea și deblocarea lor („Colonii și mobre digitale”); omul și robotul („Conștiința e oceanul, tehnologia – o mică insulă”); statul și corporațiile, distrugerea prin politici fiscale a întreprinderilor mici și mijlocii („Integritatea speciei – un semn de întrebare”); distrugerea conștiinței de sine a omului muncitor, orbirea, păcălirea, lipsirea de libertate, schilodirea, îndobitocirea lui până la robotizare („Scule sau Dumnezei (SF 6)”); caracterul manipulator al internetului și al altor mijloace de comunicare în masă într-o lume capitalistă care tinde spre globalizare și uniformizare, ținerea omului în căpăstru („Căpăstru … pentru cine?”);  scriitorul rebel (așa cum e freneticul Ben Todică!) și rolul acestuia în educarea, luminarea, trezirea conștiinței maselor subjugate („Nu e vântul, sunt obstacolele”); inteligența artificială: avantaje și pericole; competiția dintre SUA și China în dirijarea semnalelor de comunicare de o anumită frecvență prin sistemul telefonic 5G; controlul asupra gândirii, orientarea ei în direcția pe care o dorește proiectantul; fuzionarea, într-un viitor ce ni se pregătește intens, a  inteligenței umane cu cea artificială; transferul de la trăirea conștientă la cea din subconștient („Infernul din dosul curții sau control total”, „Benule, ce se întâmplă cu tezaurul meu?”); avatarurile, reîncarnarea omului, evoluția subconștientului; ADN-ul părinților și al copiilor funcție de schimbarea mediului, căsătoriile mixte, interferențele culturale („Eliminarea umanismului – spargerea Băncii divine”) etc.

Pentru a evita monotonia, când obosește a dezvălui și a combate racilele societății, recurge măiestrit la un șiretlic scriitoricesc cunoscut: introduce alte personaje (mitologice, istorice), care să le înfrunte, să le demaște și să le flageleze necruțător (Nefertiti, Herodot, Plutarh, Strabo ș.a.).

Las cititorului interesat plăcerea de a savura salturile minții sclipitoare de la o problemă la alta, derularea variatelor secvențe filmice, caracterul abrupt al sentințelor și cel inconfundabil al scrisului lui Ben Todică. Nu înainte, însă, de a face lumină asupra întrebării din titlul acestei prefețe.

          Nu, scriitorul și polemistul-maestru Ben Todică nu predică în pustiu. Nici măcar la marginea pământului. El se află în vâltoarea evenimentelor reale sau improvizate pentru a avea cu ce  (și cu cine) polemiza, ba chiar în epicentrul lor. Și nu e deloc singur. Are, prin diseminarea eseurilor sale prin revistele din țară și din lume  care apar în format scris sau online,  zeci, sute, mii de cititori și susținători. Are și tovarăși de crez, de credință  și de scris tăios. Îi amintesc, din fuga condeiului, pe înflăcărații militanți pentru triumful adevărului și dreptății, publiciștii și scriitorii din RM Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Constantin Tănase, Vlad Pohilă (cu părere de rău, la ora actuală - regretații); pe condeierii veșnic răzvrătiți contra nedreptăților din țară: regretatul poet și publicist buzoian Marin Ifrim, care nu-și află odihnă nici în mormânt; omniprezenta în mass-media în scris din România, remarcabila prin pana-i și mintea ascuțită scriitoare și publicistă Magda Ursache; sufletistul poet și redactor de la revista „Bogdania” din Focșani Ionel Marin; poetul-tribun și liricul suav  Marian Ilie din Potlogi; fecundul scriitor, publicist, editor, aflat într-un veșnic conflict cu impostura și ignoranța, Dumitru D. Marin din Vaslui; scriitorul popular păstrător al perlelor și diamantelor graiului strămoșesc Pavel Rotundeanu-Ferghete din mărginimea Clujului; venerabila poetă și epigramistă Melania Rusu-Caragioiu din Canada; prodigiosul și zbuciumatul poet „neînțeles de lume” Adrian Botez din Adjud; redutabilul și neînfricatul grup de publiciști de la revista „Art-emis” din Stuttgart: „veteranii” scrisului Maria Diana Popescu și Ion Măldărescu (redactori), Ion Coja, Corneliu Vlad, Petru Romoșan, Marian Neacșu și neofiții Adriana Stoicescu, Gheorghe Piperea, Zoe Dantes, Lumința Arhire etc. etc.

Le doresc tuturor autorilor cititori inteligenți.

Nicolae MĂTCAȘ, prof. univ. dr., poet, publicist               

Chișinău-București,                                                                                                                          27 august 2022.