duminică, 27 noiembrie 2022

Maria Diana Popescu - Regimul celui mai tont dintre pămînteni

 




Regimul celui mai tont dintre pămînteni

Maria Diana Popescu

27 Noiembrie 2022

 

Cu jongleriile mediatice ale „măririi” pensiilor nu poate înflori peste noapte bunăstarea seniorilor României, de care s-au spălat pe mîini autorităţile, pe fondul inflaţiei  gonflate, mai ales că „iarna care vine nu-i ca vara” şi dacă ninge mult în România, tot contextul devine impracticabil,  de la drumuri la justiţie, de la sărăcie la ameninţările multiple ale unei crize de proporţii. Înfricoşaţi de oficialităţile fără neam şi ţară că vin ruşii, românii nu-şi dau seama cîţi infractori ucraineni au ajuns în România, că deja unii dintre ei s-au dedulcit la acte  penale. Cu sprijinul nedrept ale aceloraşi oficialităţi bolnave, elevii ucraineni veniţi în România sînt promovaţi, fără concurs, în învăţămîntul românesc direct în clasa a IX-a, posibilitate inaccesibilă elevilor români. Şi vorba unei senatoare: „De ce nu li se dă direct act de absolvire a liceului, fără «bac» sau examen?”. Iată ce discriminare! Bieţii elevi români din Ucraina, cărora le-a fost interzisă şcoala în limba română, nu au nimic de spus despre ţiganiada guvernamentală de pe Dâmboviţa?

 

Unii nerozi din politică văd doar oportunitatea momentului de a fi percepuţi drept eroi ai luptei anti-Putin, vai de ei! Nu văd criza şi sărăcia de la orizont, care vor fi crîncene! Aşa a fost în istorie după  fiecare război, mai ales că războiul din Ucraina a oprit gogoşeria Covid cu bagheta magică. Cu privire la aspect, o snoavă care circulă online zice aşa: „Putin ar merita «Premiul Nobel pentru sănătate»… De ce ne-am mira? Obama n-a primit „Nobelul” în  2009 pentru trimiterea de noi trupe americane în Afganistan, pentru bombardamente şi mii de morţi?  Aceşti nerozi nu văd că România se află aproape de capătul unei rute! Iohannis şi Guvernul conduc tramvaiul pe un traseu apocaliptic, plin de furtuni, noroi, rachete, ruine şi suferinţă. Numai cine va arunca o privire critică asupra dictaturii de la Bucureşti, obedientă Bruxelles-ului şi Washingtonului, va avea o imagine corectă a multiplelor sfidări cu care s-a confruntat românul de-a lungul mandatelor lui Iohannis şi ale guvernelor sale marionetă.

 

Mare atenţie la acest Iohannis, mai mereu plecat de acasă, un altfel de Zelenski mincinos şi darnic doar cu străinii, acest Iudă care ne-a vîndut pacea, demnitatea, suveranitatea, care se bate în piept cu cărămida pentru străini, nu pentru românism! De cînd e la putere ne tot înjură, ne batjocoreşte şi ne fură, pentru că el nu rabdă nici de foame, nici de sete, nici de post. Mai mult decît probabil, nu-şi dă seama de gravitatea acţiunilor sale, pentru că îşi poartă parvenitismul ca pe o virtute, pe bicicletă vara, iarna, pe schiuri, restul anului, pe naveta săptămînală la nevastă... Purtarea golănească a Puterii de la Bucureşti, care a generat doar distrugere, sărăcie, haos, deconspiră deraierea ireparabilă a clasei politice româneşti - o adunătură de specimene care alcătuiesc metafizica hoţiei, manipulării, minciunii, corupţiei şi trădării de Neam, o „Ţiganiadă” actualizată şi trăită pe viu.

 

Mă întreb, nu cumva, aceşti neoameni din structurile politice şi de stat corupte, care huzuresc pe spinarea noastră şi ne-au vîndut Patria cu totul, au fost microcipaţi pentru a executa doar ordine străine? Caz în care se impune internarea lor într-un aşezămînt de maximă securitate, unde pot construi cîte drame şi comedii vor, dar pe spinarea lor. Să se închidă porţile în urma lor şi să se îngroape cheile! Alienaţii nu mai trebuie lăsaţi în libertate! Sînt un real pericol pentru naţiune! Poporul român nu merită asemenea tratament! S-a săturat de lanţurile şi cătuşele dictaturii care bîntuie România de peste trei decenii, şi va avea suficientă forţă ca să lupte pentru o viaţă demnă în 2023! Va avea suficient curaj să se scuture de această burghezie parazită! Va avea suficientă înţelepciune să-şi spună cuvîntul la urne în 2024, chiar în condiţiile în care vreun program „Pegasus” sau vreunul altfel numit pot măslui rezultatele. Fotoliile gras retribuite şi averea nemuncită le-au afectat sever echilibrul mintal politicienilor de gang, nu de rang.

 

În linia obişnuită a comediei, ăştia care ne conduc  s-au umflat în pene în faţa naţiunii ca nişte falşi profeţi, dînd asigurări de aceeaşi factură: măriri minuscule şi ajutoare în rate, de tot rîsul pentru 2023, celor defavorizaţi de soartă. Adică nu acum, cînd românii n-au pîine,  n-au hrana de toate zilele şi vin sărbătorile peste ei ca o calamitate, ci la anul,  vor primi ceva mărunţiş, acolo, ca un cerşetor, şi acesta, în două tranşe…dacă-i vor primi. Ştiţi cum arată climatul politic din ţară la ora actuală? Precum  mormanul de gunoaie din Vama Veche, cucerită anual de nosferaţi, rockeri, drogaţi şi potomani.

 

Guvernul Ciucă nu măreşte nimic!  De fapt, adaptează, bandajează, ajustează, tot din nivelul de trai al românului, paralel cu o inflaţie bombă şi cu noile pachete de scumpiri galopante. Ei nu respectă legea! O falsifică cum vor şi  o aplică cum nu trebuie! Şi, în continuarea aceluiaşi raţionament, dacă tot aplică fărădelegea, atunci devin hămesiţi şi cred că au dreptul să ia nu o felie, ci pîinea toată de la gura românului. Pentru ei, legea e ca un bici cu două capete: important e să apuce şi să ţină strîns unul din capete, celălalt fiind rutină tehnică. Pentru ei e mai importantă „reconstrucţia Ucrainei” decît salvgardarea Ţării şi Poporului Român.  În „teatrul de operaţiuni” al puterii corupte de la Bucureşti se aude tot mai strident glasul celebrelor datorii externe, de la Băsescu, Cîţu & Comp, pînă la Ciucă. Guvernul şi partidele, nişte găşti de interese, nu mai sînt capabile să emită reforme sustenabile, piaţa internă e de-a dreptul invadată de importuri şi străini care fac ce vor cu legile la noi, acasă. Un sistem de tip caracatiţă ne stăpîneşte şi-am ajuns un tărîm de experimentat strategii economice, militare şi medicamente noi. Constituţia României a fost transformată în preş la uşile Bruxelles-ului şi Washingtonului! Statutul cetăţeanului s-a prăbuşit! Prăpastia între aşteptări şi realitate, între săraci şi bogaţi e uriaşă! Prin haosul instalat ne menţin sub control. Privind lucrurile prin sticlă măritoare, e limpede: prezentului cenuşiu şi aventurilor sale, niciunul dintre noi nu li se poate sustrage, aleşii scriu pe răbdarea noastră pagini de dezastru naţional.  În zadar se străduiesc unii zeloşi analişti politici să găsească un acord între poziţiile de maximă alertă, de grijă falsă pentru ţară, pe care politicienii le afişează cu nonşalanţă şi acţiunile lor penale din realitatea concretă.

 

Avea dreptate Hegel cînd afirma că o epocă este înţeleasă abia atunci cînd avem curajul să o negăm. V-aţi întrebat de ce n-avem nicio personalitate ştiinţifică autentică în cortegiul prezidenţial? Pentru că elita ştiinţifică, medicală, culturală, se fereşte de corupţi şi de proşti ca de ciumă. Elita nu vrea să fie identificată cu mafia şi corupţia politică, care a luat în stăpînire instituţiile puterii  de stat, cu neo-naziştii lui Soroş, cu politicienii şi escrocii care au luat bacu’, după licenţă, pe copiuţe, la 40-50  de ani, şi doctoratele pe bani şi favoruri. Mai în glumă, mai în serios, nu exclud ca atunci cînd Mutti Merkel l-a urcat pe scaun pe chiriaşul de la Cotroceni să-i fi spus: „Cu iaurt și gogoşele, ajunseşi vornic, mişele” (Ion Budai Deleanu, „Ţiganiada”). Chiar dacă-i tîrziu, poate s-o găsi cineva să-i tragă fotoliul de sub coccis lui Iohannis înainte de expirarea mandatului…








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu