Amintiri
din vremea școlii (partea a II-a)
Cum o fost mersul la școală pe vremuri, în
satele din Maramureș? În ce condiții se țineau orele, cu ce se îmbrăcau copiii,
ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? V-am istorisit zilele trecute amintiri
din anii 50. Azi continuăm cu o seamă de povești din deceniile următoare.
Anii
60
Vasile Oanea, din Breb, ne spune așa:
„Mie mi-o plăcut școala… deși eram cam
neîndemânatic. Îmi amintesc că în clasa I, pe „1” îl făceam întors. Eram vreo
25-30 într-un an și încă vreo 2-3 rămași repetenți din alt an.
Îmi păstrez caietele pe care le-am avut
încă din clasa a III-a. Cine le mai păstrează? De o juma’ de secol. Ghiozdan
n-am avut niciodată. Numa cu traistă mergeam.
Tare mă bucuram când primeam câte o carte.
Îmi aduc aminte că aveam un dud și îi lăsam pe colegii mei de școală să se urce
în dud dacă îmi dădeau câte o carte. Primeau cărțile atunci când scoteau mălai
de la cooperativă. Pe mine, părinții m-o lăsat la școală până am terminat a
8-a, pe urmă nu m-o mai încurajat să merg mai departe. Și când nu m-au primit la
liceu, mama și tata s-o bucurat, că o să mă ocup de agricultură, că aveam
pământ mult. Io, în schimb, tare am suferit. Pentru mine ăla o fost baraju
vieții”.
Vasile n-o mers mai departe cu școala,
deși și-ar fi dorit mult asta. O ascultat de sfatu’ părinților și o rămas în
sat să muncească pământul. Și totuși, trăiește de ani înconjurat de cărți,
citește, scrie, recită și publică versuri, are un mare respect pentru oamenii
de cultură.
Cu
lăcriță, trăistucă și… trening
Ileana Șandor, de loc din Călinești,
dăscăliță (acum pensionată) tare apreciată în sat, a făcut ciclul primar din 64
până în 68. „Am avut norocu’ că am mers deja într-o școală… ca școala, nu
într-o casă improvizată, cum merseseră cei mai mari decât mine. Era o clădire
frumoasă, cu patru săli de clasă și se mergea în două schimburi, că erau copii
mulți. Cât am fost eu în ciclu’ primar, se construia școala nouă și uneori ne
duceau să ajutăm și să dăm cărămidă din mână-n mână. Într-a cincea, am trecut
în școala nouă. Așa emoții aveam cu câteva zile înainte de a începe școala,
când ne pregăteau părinții rechizitele, ne cumpărau caietele de la cooperativă!
Imaginea din prima zi de școală care mi-o rămas și acuma în minte îi cu curtea
școlii. Acolo, cum pe timpul verii, nu umblau copiii, creștea un anumit fel de
iarbă, o buruiană cu o tulpină lungă și cu frunze lunguiețe. Era plin de ea în
prima zi de școală, da deja, în a doua nu mai era, că alergam noi, copiii, pe
acolo și o bătuceam cu picioarele.
De îmbrăcat, ne îmbrăcam în trening, luat
tot de la cooperativă, ăla era baza, să îl ai în prima zi de școală. Probabil
atunci o apărut treningurile. Apoi ne duceam îmbrăcate într-o sumniță și o
cămeșucă, cum doream noi. Cu trăistucă mai întâi, apoi o apărut ghiozdanele.
Aveam ghiozdane de 11 lei. Un ghiozdănel de carton, cu ceva lipit păstă el…
toți aveam același ghiozdan. Ne mai cumpăram lăcrițe, niște penare de lemn, în
care ne puneam creioanele, n-aveam multe. Aveam toc și peniță, călimara cu
cerneală, cu care umblam în fiecare zi, apoi de câte ori s-o vărsat aceie, era
durere… Un ritual important era să ne învelim caietele și cărțile cu coală
albastră, așa, ca o hârtie de împachetat, cumpărată tot de la cooperativă.
Învățătoare tare bună am avut, pe Valeria
Huban, era preoteasă-n sat. Îi ziceam „tovarășa” pe-atunci, da’ era o doamnă,
care știa să te ajute orice problemă aveai. Ea ne-o luat și niște cărțulii mici
la toată clasa, din colecția „Biblioteca școlarului”, cu câte o poveste în ele.
Îmi amintesc că o poveste pe care am tot citit-o și răscitit-o și eu, și toată
clasa, și surorile mele o fost „Doi feți cu stea în frunte.” Am cam luat
premii, da’ dintr-a cincea, mai mult II și III, că n-am reușit nicicum să-l
înving pe un băiat din clasă. Temele le făceam singuri, da’ ne mai ajuta și
mama, chiar de avea numai două clase, ne dădea mereu impresia că ea știe cum
trebe făcută o problemă sau mai știu eu ce. O pus preț pe școală mama şi uite
că trei din patru fete am ajuns învățătoare. Bine, să nu vă-nchipuiți că dacă
învățam, nu mai aveam treabă cu mieii, cu găinile, cu puii, vara nu era
vacanță, că era fânu’ de făcut. Da’ oricum, cine o vrut pe atunci să-nvețe,
o-nvățat…”
Cum
veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!”
Anii 70
Astea sunt amintirile din vremea școlii
ale Elenei Opriș din Breb:
„În ’74 am mers în clasa I și în ’81 am
terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da’ numa un
semestru m-am dus și în ’83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă
școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat
fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia
după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.
Caiete luam de la cooperativă. Mai
cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte,
câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de
la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu, nu era o
bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de
susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel
mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru’ tău, așa că
n-am prea pus preț pe școală. Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas,
premiantă n-am fost, da’ o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam
acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă
din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe
lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau
părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.
Da’ poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut
să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io
tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o
găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe,
când am de tăt felu… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da’ nu tăt omu îi făcut
pentru așa ceva…”
CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel
Fotografie: școlari din satul Breb, de
acum peste 40 de ani. Nu se știe precis cine a făcut-o, de primit, am primit-o
de la Vasile Oanea.
Sursa: IOAN MICLAU-GEPIANU
http://www.salutsighet.ro/tag/calinesti/?print=print-search
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu