duminică, 27 noiembrie 2022

Rada Pavel - Amintiri din vremea școlii (partea a II-a)

 




Amintiri din vremea școlii (partea a II-a)

 

Cum o fost mersul la școală pe vremuri, în satele din Maramureș? În ce condiții se țineau orele, cu ce se îmbrăcau copiii, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? V-am istorisit zilele trecute amintiri din anii 50. Azi continuăm cu o seamă de povești din deceniile următoare.

 

Anii 60

Vasile Oanea, din Breb, ne spune așa:

„Mie mi-o plăcut școala… deși eram cam neîndemânatic. Îmi amintesc că în clasa I, pe „1” îl făceam întors. Eram vreo 25-30 într-un an și încă vreo 2-3 rămași repetenți din alt an.

Îmi păstrez caietele pe care le-am avut încă din clasa a III-a. Cine le mai păstrează? De o juma’ de secol. Ghiozdan n-am avut niciodată. Numa cu traistă mergeam.

Tare mă bucuram când primeam câte o carte. Îmi aduc aminte că aveam un dud și îi lăsam pe colegii mei de școală să se urce în dud dacă îmi dădeau câte o carte. Primeau cărțile atunci când scoteau mălai de la cooperativă. Pe mine, părinții m-o lăsat la școală până am terminat a 8-a, pe urmă nu m-o mai încurajat să merg mai departe. Și când nu m-au primit la liceu, mama și tata s-o bucurat, că o să mă ocup de agricultură, că aveam pământ mult. Io, în schimb, tare am suferit. Pentru mine ăla o fost baraju vieții”.

 

Vasile n-o mers mai departe cu școala, deși și-ar fi dorit mult asta. O ascultat de sfatu’ părinților și o rămas în sat să muncească pământul. Și totuși, trăiește de ani înconjurat de cărți, citește, scrie, recită și publică versuri, are un mare respect pentru oamenii de cultură.

 

Cu lăcriță, trăistucă și… trening

 

Ileana Șandor, de loc din Călinești, dăscăliță (acum pensionată) tare apreciată în sat, a făcut ciclul primar din 64 până în 68. „Am avut norocu’ că am mers deja într-o școală… ca școala, nu într-o casă improvizată, cum merseseră cei mai mari decât mine. Era o clădire frumoasă, cu patru săli de clasă și se mergea în două schimburi, că erau copii mulți. Cât am fost eu în ciclu’ primar, se construia școala nouă și uneori ne duceau să ajutăm și să dăm cărămidă din mână-n mână. Într-a cincea, am trecut în școala nouă. Așa emoții aveam cu câteva zile înainte de a începe școala, când ne pregăteau părinții rechizitele, ne cumpărau caietele de la cooperativă! Imaginea din prima zi de școală care mi-o rămas și acuma în minte îi cu curtea școlii. Acolo, cum pe timpul verii, nu umblau copiii, creștea un anumit fel de iarbă, o buruiană cu o tulpină lungă și cu frunze lunguiețe. Era plin de ea în prima zi de școală, da deja, în a doua nu mai era, că alergam noi, copiii, pe acolo și o bătuceam cu picioarele.

De îmbrăcat, ne îmbrăcam în trening, luat tot de la cooperativă, ăla era baza, să îl ai în prima zi de școală. Probabil atunci o apărut treningurile. Apoi ne duceam îmbrăcate într-o sumniță și o cămeșucă, cum doream noi. Cu trăistucă mai întâi, apoi o apărut ghiozdanele. Aveam ghiozdane de 11 lei. Un ghiozdănel de carton, cu ceva lipit păstă el… toți aveam același ghiozdan. Ne mai cumpăram lăcrițe, niște penare de lemn, în care ne puneam creioanele, n-aveam multe. Aveam toc și peniță, călimara cu cerneală, cu care umblam în fiecare zi, apoi de câte ori s-o vărsat aceie, era durere… Un ritual important era să ne învelim caietele și cărțile cu coală albastră, așa, ca o hârtie de împachetat, cumpărată tot de la cooperativă.

Învățătoare tare bună am avut, pe Valeria Huban, era preoteasă-n sat. Îi ziceam „tovarășa” pe-atunci, da’ era o doamnă, care știa să te ajute orice problemă aveai. Ea ne-o luat și niște cărțulii mici la toată clasa, din colecția „Biblioteca școlarului”, cu câte o poveste în ele. Îmi amintesc că o poveste pe care am tot citit-o și răscitit-o și eu, și toată clasa, și surorile mele o fost „Doi feți cu stea în frunte.” Am cam luat premii, da’ dintr-a cincea, mai mult II și III, că n-am reușit nicicum să-l înving pe un băiat din clasă. Temele le făceam singuri, da’ ne mai ajuta și mama, chiar de avea numai două clase, ne dădea mereu impresia că ea știe cum trebe făcută o problemă sau mai știu eu ce. O pus preț pe școală mama şi uite că trei din patru fete am ajuns învățătoare. Bine, să nu vă-nchipuiți că dacă învățam, nu mai aveam treabă cu mieii, cu găinile, cu puii, vara nu era vacanță, că era fânu’ de făcut. Da’ oricum, cine o vrut pe atunci să-nvețe, o-nvățat…”

 

Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!”

 

Anii 70

Astea sunt amintirile din vremea școlii ale Elenei Opriș din Breb:

„În ’74 am mers în clasa I și în ’81 am terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da’ numa un semestru m-am dus și în ’83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.

Caiete luam de la cooperativă. Mai cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte, câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu, nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru’ tău, așa că n-am prea pus preț pe școală. Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas, premiantă n-am fost, da’ o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.

Da’ poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe, când am de tăt felu… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da’ nu tăt omu îi făcut pentru așa ceva…”

 

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Text: Rada Pavel

 

Fotografie: școlari din satul Breb, de acum peste 40 de ani. Nu se știe precis cine a făcut-o, de primit, am primit-o de la Vasile Oanea.

 

Sursa: IOAN MICLAU-GEPIANU

http://www.salutsighet.ro/tag/calinesti/?print=print-search








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu