VASILICA GRIGORAȘ - P O E S I S

 

P O E S I S

 

 

~*~

 

EFLUVIU DE POEME

Cândva m-am lovit
de o sărăcie cruntă
a fabulosului început
în care tăişurile reci ale nopţii
îmi dădeau târcoale perfide
iar prin robinetele minţii
curgeau ipoteze bizare
ce-ar fi… dacă ar fi…

şoşotea poezia incipientă
călare pe un ponei de jucărie
ce galopa maiestuos
cu superficialitate relaxantă

trecând de la galop la trap
observ o pâlpâire de rază
infiorată de permanenta mea
stare euforică
într-o adaptare fluidă
a gândurilor şi cuvintelor
aliniate într-o modestie
destul de nedesluşită şi plană
înţelegând treptat mirificul
dezlegat de clorofila tăcută
ce vorbea coerent
despre un efluviu senin de poeme

 

POEMUL ADORAT

de la o vreme
de cum începe
a se crăpa de ziuă
îmi pun pălăria
cu boruri decente
şi ochelarii verzi
cu ramă de baga

îmi place să rătăcesc
agale, uşor lenevită
prin crângul melodios
bine înrădăcinat
în buza cuvântului
încrustat de razele
proaspete fuioare
despletite ale soarelui

reverenţios îmi chem muza
şi o implor să-mi picure mir
pe pana inimii
pentru a semăna
cu paşi mărunţi şi precauţi
poemul adorat
declaraţie de dragoste
mărturisire de sine
de credinţă

 

LEVITAȚIE

deşi timpul relativ
îmi pare incolor, inodor
şi împletit lejer
doar din crâmpeie
de fire pirpirii
finalmente un puseu
graţios de nădejde
transformă banalul
în ceva desăvârşit
şi plin de înţeles
presărându-mi existenţa
cu clipe de nu mă uita

pe maidanul
jocului mirobolant
al apropierii de sinele interior
privesc înfiorată
orizontul împurpurat
anume pentru mine
şi simt aerul
zilelor şi nopţilor
tot mai purificat

inspir ozonul fericirii
apoi plutesc uşor
pe aripi de vers
levitaţie spontană
pe-acordurile
unei serate muzicale
cu triluri şlefuite
de-acute şi înalte
trăiri nesperate

în tăcută contemplare
sub bagheta
igliţei iubirii
din floarea de colţ
ţesută pe macatul
templului inimii de aur
răsar înfloritoare
doar briliante

 

TOAMNĂ TIMPURIE

suspin văzând vălul nopţii
cum se întinde ca un linţoliu
peste întreaga vale
zgribulită şi îmbodolită
de un vânt rece
care hălăduieşte
fără oprelişte
până în miezul
dimineţilor albite

mă las mângâiat de bruma
toamnei timpurii
abil meşteşugită
ca o senină zugrăveală
prin care se înalţă
umbra tremurătoare
a turlelor şi crucilor
atingând cerul înnourat
cu miros de lemn proaspăt
şi ceară curată, smirnă şi tămâie

în zori mă împresoară
simţăminte de tihnă şi sfinţenie
comori nepieritoare şi mântuitoare

 

~*~

VASILICA GRIGORAȘ