marți, 17 noiembrie 2026

Ovidiu M. Curea - Reforme

 



Reforme

Literatură

Ing. Ovidiu M. Curea

Art-emis

17 Noiembrie 2026

 

Dintre toate reformele care au bântuit ultimii ani, cea mai blândă și cea mai nevinovată a fost cu siguranță reforma dicționarului. Acolo nu erau decât cuvinte. Cuvinte și nimic altceva. Nici bani, nici sănătate, nici locuri de muncă, nici locuințe, drumuri sau salarii. Nimic. Doar cuvinte care se risipec în vânt, după cum și vechii romani recunoșteau cu înțelepciune că Verba volant.

În loc de admirație și respect, zicea noul dicționar, se va scrie de acum încolo, invidie; în loc de generozitate se va scrie batjocură; în loc de îndemânare se va scrie hoție, escrocherie sau înșelăciune, după preferință; în loc de politeță se va scrie bădărănie; în loc de onestitate se va scrie prostie; în loc de muncitor – papagal.

Cuvântul medicină se va folosi cu grija cuvenită, cu mai mult discernământ și cu economie. După pronunțare, în urma lui se va trage cu putere ușa și se va închide strâns, cuvântul medic putând astfel rămâne la adăpost de contaminări periculoase și, desigur, nedorite.

Cuvântul eleganță se va pronunța numai în cazuri bine justificate, după ce a fost rupt în fund, plimbat pe covorul roșu și urcat pe scenă pentru a prezenta lecții de viață și de succes.

În loc de artă se va folosi de preferință cuvântul violență sau dezgustător sau inutilitate.

Multă atenție se va acorda la folosirea cuvântului mâncare, care, dacă nu e bine articulat, își va pierde calitățile sale de searbăd, putând imita anumite disfuncționalități gustative și olfactive învechite și alterate, adunate din resturile naturii nereciclate de mai multe mii de ani.

Vor fi preferate cuvintele care se pronunță mai ușor și care au fost verificate la public, precum ură, groază, scandal, contestare, negare, catastrofă, dezastru, incendiu, viol, crimă, trădare, război, asasinat, răpire.

Se vor evita, atunci când nu pot fi cu totul înlăturate, cuvintele cu sunete și timiteri către imagini sau situații îndoielnice precum estetic, încântător, lăudabil, înduioșător, adăpost, grijă, admirație, iubire.

Nu se prescriu restricții la folosirea cuvintelor pompe funebre, arme, foamete, dispariții, răpire, inversiune sau ciubuc.

Folosirea acordurilor și altor artificii gramaticale care îngreunează inutil limba se va lăsa la libera alegere și interpretare ale utilizatorului.

Ulterioare îndreptări și orientări vor fi publicate în cotidianul Cum vorbim și cum scriem corect, care se va difuza în mod gratuit, la chioșcuri, în librării, în conferințe și luări de cuvânt, la radio și la televiziune.

După cum se vede, probelemele pe care dicționarul căuta să le îndrepte și să le pună la punct nu erau nici simple nici puține. O seamă dealte cuvinte își așteptau rândul la precizări și la clarificări. Multe dintre ele erau folosite indiscriminat și aiurea. Cuvinte învechite, uzate de vreme și golite de conținut precum țară, patriotism, familie, prietenie și altele de același soi le auzeai și când era cazul și când nu era, mai ales atunci când nu era, când nu dădeau de loc bine.

Vicențiu mergea gânditor pe stradă, căutînd să rețină și să înțeleagă cât mai bine prevederile noului dicționar reformat. Repeta în gând pasaje și articole din el, multe dintre ele învățate papagalicește, fără să le pătrundă adevăratul lor sens. Căuta să își alunge întrebarea care tot îi dădea târcoale după fiecare citat: DE CE? Oricum, de ce, de ne ce, mergea la un interviu de angajare la o firmă de public relations, unde i se recomandase ca material bibliografic Prevederi din noul dicționar reformat. Dacă arăta că nu stăpânește ca lumea noile norme, nu avea nici o șansă să fie angajat.

Mergând el așa, gânditor, atenția îi fu atrasă de trei tineri care mergeau în fața lui, tineri care după vârstă trebuiau să fie elevi de liceu. Îmbrăcați modern, cu pantalonii rupți și un colț de cămașă scoasă din pantaloni. În picioare adidași albi, de marcă, legați cu șireturi tot albe. Dar uite că nu toate erau bine legate. Tânărul din dreapta avea un șiret desfăcut la pantoful din piciorul drept. Când mergea șiretul sărea în lături descriind un semicerc care, la fiecare pas, amenința să i se înfășoare pe picior sau să fie călcat de către celălat, putând astfel duce la împiedicarea stăpânului, la dezechilibrarea lui și la prăbușirea dureroasă pe betonul trotuarului care nu era nu tocmai moale.

Tinere, vezi că ți s-a desfăcut șiretul la pantoful drept. Să nu te împiedici și să cazi, îi zise Vicențiu când, din spate, ajunse în dreptul lui.

Și ce, nu poți să mergi pe stradă de grija șiretelor mele? Îi răspunse tânărul fără să se uite în jos la pantoful dezlegat.

Vicențiu rămase interzis. Încetini mersul pentru a nu se mai afla în rând cu țâfna tânărului. Rămase mai urmă, retras de insolența acestuia. Ce i-a zis de rău? De ce a reacționat ca ars? I s-o fi părut că îi atrage atenția în mod pedagocic de cum merge pe stradă sau de cum se încalță? Și lui i s-a întâmplat de vreo două ori să fie atenționat de cineva din jur că are șiretul dezlegat și nici nu i-a trecut prin cap să se supere. I-a mulțumit omului, s-a tras la marginea trotuarului și și-a încheiat mai cu grijă șiretul dezlegat și gata.

Jignit și înfuriat pe el că nu-și vede de treabă și se bagă în discuții cu necunoscuții de pe stradă, Vicențiu căută să se calmeze și să se concentreze pe ce avea el de făcut. Cum să se prezinte cât mai bine la interviu. Rămăsese cam zece metri în urma tinerilor năbădăioși, când văzu cum cel cu șiretul dezlegat cade pe troptuar cu capul înainte. După câteva clipe de surpriză, acesta se scoală cu greu, ajutat de cei doi colegi, șuierând printre dinți:

Numai tipul ăla din spate cu haina din piele maron e de vină, și arătă cu capul înspre Vicențiu care venea din urmă.

Lasă că știu eu cine e, îi răspunse unul dintre cei doi prieteni care-l însoțeau. Stă într-un bloc mai din spate și își ține mașina parcată lângă bordura trotoarului. O să avem noi grijă de mașina lui. Vicențiu trecu pe lângă ei fără să le adreseze nici o vorbă, dar simțind din plin privirile lor pline de ură și de dușmănie. Doamne, mare ți-e grădina, își zise el ca să se liniștească.

Ajunse la sediul firmei unde trebuia să susțină interviul. Se privi în ușa de sticlă de la intrare și-și trecu ușor mâna prin păr. Înăuntru, la stânga un desk de recepție somptuos ca și întregul hol de la intrare. Lemn roșcat, marmură, piele și furnituri aurite. Fotolii și o canapea de piele în fața unei măsuțe de cristal. În spatele deskului, o duduiță cu gene a la Betty Boop și unghii de vampir, preocupată să butoneze cu mare atenție tastele unui telefon celular.

Bună ziua, domnișoară, salută respectuos Vicențiu.

Da, ce doriți?

Am venit pentru interviu...

Urcați la primul etaj în sala de așteptare și așteptați să fiți invitat, îi răspunse Betty Boop supărată că fusese deranjată dintr-o sesiune foarte interesantă de pe FaceBook.

Mulțumesc. În sala de așteptare același mobilier scump și elegant. În afară de Vicențiu nu mai era nimeni. Se așeză pe un fotoliu și se puse pe așteptat. Și așteptă, și așteptă ca în fața unui cabinet medical. După vreo jumătate de oră de așteptare pe ușa din stânga-față ieși grăbit un bărbat tânăr, îmbrăcat la costum și cravată cu o geantă diplomat în mână, lăsând impresia că vrea să plece către o destinație unde era așteptat și el întârziase. Dând cu ochii de Vicențiu, se opri și-l întrebă surprins:

Dumneavoastră?

Am venit pentru interviu.

Aaa, da. Bine. Haideți înăuntru, repede că mă grăbesc. Intrară repede în biroul acestuia. Bărbatul grăbit, directorul, patronul, CEO-ul sau, în fine, șeful, se așeză la birou, iar pe Vicențiu îl invită să se așeze pe unul din cele doupă scaune din fața biroului. Ați parcurs bibliografia recomandată? Sunteți la curent cu noile prevederi ale dicționarului reformat?

Da.

Bine, o să vedem. S-ar putea să nu fie suficient. Ce meserie aveți?

Sunt ziarist.

La ce ziare ați lucrat și la ce ziare ați scris?

Vicențiu îi enumeră peste o duzină de publicații din țară și străinătate.

Nu! Acestea sunt publicații pe care noi nu le recunoaștem, pentru noi ele nu există. Prin urmare, dvs. sunteți ziarist începător, pentru noi, iar firma noastră e mult prea serioasă pentru a lucra cu începători. Îmi pare rău, nu vă putem angaja. La revedere. La revedere, deși nu prea văd când și cum ne vom mai revedea, îi răspunse Vicențiu jignit. Hai, lasă, că am treabă, zise șeful și se sculă de la birou îndreptându-se înspre ușă împingându-l ușor de cot pe Vicențiu în aceeași direcție. Ieșiră amândoi în sala de așteptare, șeful având grijă să încuie după el ușa de la birou cu cheia și coborî grăbit scările către holul de la intrare. Coborî încet și Vicențiu. În spatele deskului Betty Boop era mai departe concentrată asupra ecranului de la celular. Nu mai pierdu vremea să se întrerupă și să-i răspundă lui Vicențiu la salut. Acesta ieși afară amețit, dezamăgit și umilit. Adică toată munca lui de o viață era egală cu zero? Nu mai contau nimic sutele de articole scrise și publicate? Nu mai avea nici o valoare nici experiența, nici premiile și distincțiile primite de-a lungul timpului din partea unor publicații cunoscute? Nimic? Nimic? Învățase pe dinafară toate regulile din noul dicționar reformat, așa cum se cerea, dar degeaba? Nu apucase să-l întrebe nimeni nimic despre ele. Nu conta faptul că le învățase, că le știa? Ce trebuia să mai facă? Sau nici dicționarul ăsta reformat nu mai era bun? Nici ăsta? Urma să apară altul și mai reformat sau deja a apărut și el încă nu știa? Chiar atât de repede să se schimbe toate că nu mai știi unde și încotro?









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu