Reforme
Literatură
Ing. Ovidiu
M. Curea
Art-emis
17 Noiembrie 2026
Dintre toate reformele care au
bântuit ultimii ani, cea mai blândă și cea mai nevinovată a fost cu siguranță
reforma dicționarului. Acolo nu erau decât cuvinte. Cuvinte și nimic altceva.
Nici bani, nici sănătate, nici locuri de muncă, nici locuințe, drumuri sau
salarii. Nimic. Doar cuvinte care se risipec în vânt, după cum și vechii romani
recunoșteau cu înțelepciune că Verba volant.
În loc de admirație și respect,
zicea noul dicționar, se va scrie de acum încolo, invidie; în loc de
generozitate se va scrie batjocură; în loc de îndemânare se va scrie hoție,
escrocherie sau înșelăciune, după preferință; în loc de politeță se va scrie bădărănie;
în loc de onestitate se va scrie prostie; în loc de muncitor – papagal.
Cuvântul medicină se va folosi cu
grija cuvenită, cu mai mult discernământ și cu economie. După pronunțare, în
urma lui se va trage cu putere ușa și se va închide strâns, cuvântul medic
putând astfel rămâne la adăpost de contaminări periculoase și, desigur,
nedorite.
Cuvântul eleganță se va pronunța
numai în cazuri bine justificate, după ce a fost rupt în fund, plimbat pe
covorul roșu și urcat pe scenă pentru a prezenta lecții de viață și de succes.
În loc de artă se va folosi de
preferință cuvântul violență sau dezgustător sau inutilitate.
Multă atenție se va acorda la
folosirea cuvântului mâncare, care, dacă nu e bine articulat, își va pierde
calitățile sale de searbăd, putând imita anumite disfuncționalități gustative
și olfactive învechite și alterate, adunate din resturile naturii nereciclate
de mai multe mii de ani.
Vor fi preferate cuvintele care
se pronunță mai ușor și care au fost verificate la public, precum ură, groază,
scandal, contestare, negare, catastrofă, dezastru, incendiu, viol, crimă,
trădare, război, asasinat, răpire.
Se vor evita, atunci când nu pot
fi cu totul înlăturate, cuvintele cu sunete și timiteri către imagini sau
situații îndoielnice precum estetic, încântător, lăudabil, înduioșător,
adăpost, grijă, admirație, iubire.
Nu se prescriu restricții la
folosirea cuvintelor pompe funebre, arme, foamete, dispariții, răpire,
inversiune sau ciubuc.
Folosirea acordurilor și altor
artificii gramaticale care îngreunează inutil limba se va lăsa la libera
alegere și interpretare ale utilizatorului.
Ulterioare îndreptări și
orientări vor fi publicate în cotidianul Cum vorbim și cum scriem corect, care
se va difuza în mod gratuit, la chioșcuri, în librării, în conferințe și luări
de cuvânt, la radio și la televiziune.
După cum se vede, probelemele pe
care dicționarul căuta să le îndrepte și să le pună la punct nu erau nici
simple nici puține. O seamă dealte cuvinte își așteptau rândul la precizări și
la clarificări. Multe dintre ele erau folosite indiscriminat și aiurea. Cuvinte
învechite, uzate de vreme și golite de conținut precum țară, patriotism,
familie, prietenie și altele de același soi le auzeai și când era cazul și când
nu era, mai ales atunci când nu era, când nu dădeau de loc bine.
Vicențiu mergea gânditor pe
stradă, căutînd să rețină și să înțeleagă cât mai bine prevederile noului
dicționar reformat. Repeta în gând pasaje și articole din el, multe dintre ele
învățate papagalicește, fără să le pătrundă adevăratul lor sens. Căuta să își
alunge întrebarea care tot îi dădea târcoale după fiecare citat: DE CE? Oricum,
de ce, de ne ce, mergea la un interviu de angajare la o firmă de public
relations, unde i se recomandase ca material bibliografic Prevederi din noul
dicționar reformat. Dacă arăta că nu stăpânește ca lumea noile norme, nu avea
nici o șansă să fie angajat.
Mergând el așa, gânditor, atenția
îi fu atrasă de trei tineri care mergeau în fața lui, tineri care după vârstă
trebuiau să fie elevi de liceu. Îmbrăcați modern, cu pantalonii rupți și un
colț de cămașă scoasă din pantaloni. În picioare adidași albi, de marcă, legați
cu șireturi tot albe. Dar uite că nu toate erau bine legate. Tânărul din
dreapta avea un șiret desfăcut la pantoful din piciorul drept. Când mergea
șiretul sărea în lături descriind un semicerc care, la fiecare pas, amenința să
i se înfășoare pe picior sau să fie călcat de către celălat, putând astfel duce
la împiedicarea stăpânului, la dezechilibrarea lui și la prăbușirea dureroasă
pe betonul trotuarului care nu era nu tocmai moale.
Tinere, vezi că ți s-a desfăcut
șiretul la pantoful drept. Să nu te împiedici și să cazi, îi zise Vicențiu
când, din spate, ajunse în dreptul lui.
Și ce, nu poți să mergi pe stradă
de grija șiretelor mele? Îi răspunse tânărul fără să se uite în jos la pantoful
dezlegat.
Vicențiu rămase interzis.
Încetini mersul pentru a nu se mai afla în rând cu țâfna tânărului. Rămase mai
urmă, retras de insolența acestuia. Ce i-a zis de rău? De ce a reacționat ca
ars? I s-o fi părut că îi atrage atenția în mod pedagocic de cum merge pe
stradă sau de cum se încalță? Și lui i s-a întâmplat de vreo două ori să fie
atenționat de cineva din jur că are șiretul dezlegat și nici nu i-a trecut prin
cap să se supere. I-a mulțumit omului, s-a tras la marginea trotuarului și și-a
încheiat mai cu grijă șiretul dezlegat și gata.
Jignit și înfuriat pe el că nu-și
vede de treabă și se bagă în discuții cu necunoscuții de pe stradă, Vicențiu
căută să se calmeze și să se concentreze pe ce avea el de făcut. Cum să se
prezinte cât mai bine la interviu. Rămăsese cam zece metri în urma tinerilor
năbădăioși, când văzu cum cel cu șiretul dezlegat cade pe troptuar cu capul
înainte. După câteva clipe de surpriză, acesta se scoală cu greu, ajutat de cei
doi colegi, șuierând printre dinți:
Numai tipul ăla din spate cu
haina din piele maron e de vină, și arătă cu capul înspre Vicențiu care venea
din urmă.
Lasă că știu eu cine e, îi
răspunse unul dintre cei doi prieteni care-l însoțeau. Stă într-un bloc mai din
spate și își ține mașina parcată lângă bordura trotoarului. O să avem noi grijă
de mașina lui. Vicențiu trecu pe lângă ei fără să le adreseze nici o vorbă, dar
simțind din plin privirile lor pline de ură și de dușmănie. Doamne, mare ți-e
grădina, își zise el ca să se liniștească.
Ajunse la sediul firmei unde
trebuia să susțină interviul. Se privi în ușa de sticlă de la intrare și-și
trecu ușor mâna prin păr. Înăuntru, la stânga un desk de recepție somptuos ca
și întregul hol de la intrare. Lemn roșcat, marmură, piele și furnituri aurite.
Fotolii și o canapea de piele în fața unei măsuțe de cristal. În spatele
deskului, o duduiță cu gene a la Betty Boop și unghii de vampir, preocupată să
butoneze cu mare atenție tastele unui telefon celular.
Bună ziua, domnișoară, salută
respectuos Vicențiu.
Da, ce doriți?
Am venit pentru interviu...
Urcați la primul etaj în sala de
așteptare și așteptați să fiți invitat, îi răspunse Betty Boop supărată că
fusese deranjată dintr-o sesiune foarte interesantă de pe FaceBook.
Mulțumesc. În sala de așteptare
același mobilier scump și elegant. În afară de Vicențiu nu mai era nimeni. Se
așeză pe un fotoliu și se puse pe așteptat. Și așteptă, și așteptă ca în fața
unui cabinet medical. După vreo jumătate de oră de așteptare pe ușa din
stânga-față ieși grăbit un bărbat tânăr, îmbrăcat la costum și cravată cu o
geantă diplomat în mână, lăsând impresia că vrea să plece către o destinație
unde era așteptat și el întârziase. Dând cu ochii de Vicențiu, se opri și-l
întrebă surprins:
Dumneavoastră?
Am venit pentru interviu.
Aaa, da. Bine. Haideți înăuntru,
repede că mă grăbesc. Intrară repede în biroul acestuia. Bărbatul grăbit,
directorul, patronul, CEO-ul sau, în fine, șeful, se așeză la birou, iar pe
Vicențiu îl invită să se așeze pe unul din cele doupă scaune din fața biroului.
Ați parcurs bibliografia recomandată? Sunteți la curent cu noile prevederi ale
dicționarului reformat?
Da.
Bine, o să vedem. S-ar putea să
nu fie suficient. Ce meserie aveți?
Sunt ziarist.
La ce ziare ați lucrat și la ce
ziare ați scris?
Vicențiu îi enumeră peste o
duzină de publicații din țară și străinătate.
Nu! Acestea sunt publicații pe
care noi nu le recunoaștem, pentru noi ele nu există. Prin urmare, dvs. sunteți
ziarist începător, pentru noi, iar firma noastră e mult prea serioasă pentru a
lucra cu începători. Îmi pare rău, nu vă putem angaja. La revedere. La
revedere, deși nu prea văd când și cum ne vom mai revedea, îi răspunse Vicențiu
jignit. Hai, lasă, că am treabă, zise șeful și se sculă de la birou
îndreptându-se înspre ușă împingându-l ușor de cot pe Vicențiu în aceeași
direcție. Ieșiră amândoi în sala de așteptare, șeful având grijă să încuie după
el ușa de la birou cu cheia și coborî grăbit scările către holul de la intrare.
Coborî încet și Vicențiu. În spatele deskului Betty Boop era mai departe
concentrată asupra ecranului de la celular. Nu mai pierdu vremea să se
întrerupă și să-i răspundă lui Vicențiu la salut. Acesta ieși afară amețit,
dezamăgit și umilit. Adică toată munca lui de o viață era egală cu zero? Nu mai
contau nimic sutele de articole scrise și publicate? Nu mai avea nici o valoare
nici experiența, nici premiile și distincțiile primite de-a lungul timpului din
partea unor publicații cunoscute? Nimic? Nimic? Învățase pe dinafară toate
regulile din noul dicționar reformat, așa cum se cerea, dar degeaba? Nu apucase
să-l întrebe nimeni nimic despre ele. Nu conta faptul că le învățase, că le
știa? Ce trebuia să mai facă? Sau nici dicționarul ăsta reformat nu mai era
bun? Nici ăsta? Urma să apară altul și mai reformat sau deja a apărut și el
încă nu știa? Chiar atât de repede să se schimbe toate că nu mai știi unde și
încotro?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu