Importanța triumfului logicii creștine în Serbia
Jurnalistică
Dr. Ştefan Stareţu
Art-emis
17 Noiembrie 2026
Astăzi suntem martorii unui mare
triumf al binelui, un lucru ce dă lumină în întuneric, și pe care întunericul
nu îl va putea stinge. Lumina nu poate fi stinsă de întuneric, căci întunericul
nu e nimic, ci numai dacă se stinge în sine. Serbia a demonstrat prin votul de
azi că este o lumină care nu se stinge.
Puțin despre contextul alegerilor
ce au avut loc azi: În ultimii ani, Rusia a declanșat un proces de rectificare
istorică pe baze etnice, religioase și documentar-dinastice ce are ca scop
reintroducerea în logica creștină a unor zone anexate artificial și ilegal
într-un conglomerat dominat de o ideologie rapace anticreștină, numit Ucraina.
În urma acestui proces, lumea
politică mondială s-a polarizat între o partidă centrată în jurul forțelor
europene și a partidului Democrat din SUA, care urmăresc răsturnarea moștenirii
creștine și a algoritmilor creștini cu efectele lor din Europa și Univers prin
distrugerea Rusiei în continuitatea lui Napoleon ori Hitler, și o partidă
creștină, și a valorilor tradiției primordiale, în sensul lui Guenon, care
cuprinde Rusia, statele asiatice, Biserica Catolică, și forțele conservatoare
prosioniste proisrael din SUA, alături de o parte a Israelului și de Ungaria în
Europa.
În ultimii doi ani, echilibrul
precar al situației acestei încleștări de nivel apocaliptic a înclinat puternic
spre Cruce, prin triumful Președintelui Trump în SUA. Președintele Trump a
oferit alianțe puternice și Rusiei și Ungariei și altor forțe ale tradiției
primordiale, dar a eșuat prin inconsistențe datorate presiunilor imense
mondiale la a ajunge la un rezultat palbabil. Însă ce a reușit Trump este a
readuce ideea creștină ca idee de prim plan în viața politică universală.
În acest context, Ucraina și-a
radicalizat axialitatea anticreștină prin acțiuni de sabotaj politic a
inițiativelor Trump, din Iran până în Ungaria și a avut drept consecință
imediată eșecul în alegeri a lui Viktor Orban.
Serbia a avut din start o
atitudine polarizată în această situație. Au existat și există și azi,
bucurându-se de un bine meritat triumf, forțe ale creștinătății în poporul sârb
și în viața politică și militară sârbă.
Istoria poporului sârb este puțin
cunoscută în mod profund la nivel științific, fiind un loc în care progresul
cunoașterii produce descoperii impresionante sub ochii noștri.
Rezumând, poporul sârb medieval
pare a fi fost indistinct de poporul român, partea ce utiliza ritul și cultura
slavonă având ca interes conservarea preoției dinastice maritale, și a unei
clase de preoți cnezi, amenințată de unele reforme ale Papalității ce au impus
celibatul clerical. Acest grup uman descinde din bazinul de recrutare exclusivă
începând cu sec. III a împăraților și cadrelor militare înalte și mijlocii ale
armatei romane, bazin influențat de un criptocreștinism, formă manifest a unei
tradiții iudaice ancestrale uitate, iudaismul roman, care alături de iudaismul
elenistic, cel egiptean, cel palestinian și cel mesopotamian formau paleta
credinței validate în Creator și a relației umane și politice adecvate cu
Acesta.
Iudaismul roman se particulariza
prin decizia de renunțare a regulilor segregaționale puternice în celelalte
zone, prin integrarea credincioșilor în Creator dintre romani prin convertire
și căsătorie, și prin așteptarea ca cel mai mare împărat al Romei va fi un
credincios în Creator și un descendent al dinastiei davidic-solomonică,
înțeleasă ca o dinastie divină, ca singura dinastie divină, dinastia Fiului lui
Dumnezeu, prin care iudaismul are moștenirea unică prin Fiul Omului. Ultimul
prinț davidic certificabil, Hristos, a fost certificat de iudaismul roman ca
fiind acest prototip întrupat, așa cum vedem la Flavius Iosefus și în
genealogiile biblice.
De aceea iudaismul roman
metamorfozat în creștinismul constantinian prin emergența agenților militari ai
creștinării politice a statului, toți născuți în Iliria, au constituit un
sistem de putere aparte, supus atât Papei cât și împăratului, care era dintre
ei. După o uzurpare a tronului de către ereticii elenofoni, monofiziți, și
eliminarea limbii latine, a structurilor legiunilor romane și a gărzii
pretoriene din sistem prin excluderea iliricilor, aceștia se concentrează în
nucleul istoric al Serbiei medievale, Stari Vlahul, Diocleea, zona originilor
lui Dioclețian, și al tatălui lui Constantin, și se supun Papei.
Supunerea aceasta e izvorul
Donației Constantiniene, prin statul papal Transadriatic centrat la Dubrovnic,
stat patronat de Sf. Vlah, simbolică referire la naționalismul vlah emergent,
din care izvorăște dinastia Nemanja, patronaj papal care e și baza fondării
monarhiei maghiare medievale cu statut de regat apostolic și cu Sfântă Coroană.
Aceasta a ajutat la cristalizarea unei monarhii vlaho-davidice inițial cu
sprijin papal, și sub autoritate și maghiară și papală, care după controversa
cu căsătoria preoților va evolua în dinastia nemanidă, o reeditare medievală și
renascentistă a dinastiei davidice așa cum o vedea Iosefus și creștinătatea
timpurie, raportată la Hristos, un nou Israel.
Acest stat, care a dus la cele
mai extraordinare realizări artistice ale creștinătății în aspectul
arhitectural și iconografic, precum arborii suprapuși Iesei-Hristos-Nemanja,
vor coloniza cu drept de proprietate sancționat prin succesiunea dinastică arpadiană
a ramurii Dragutin a Nemanizilor , zone vaste din Ungaria supuse presiunilor
tătaro-rutene, vor forma civilizația medievală a Ungrovlahiei și Moldovei, dar
și a zonelor rămase sub control angevin, din care va ieși sinteza civilizației
medievale românești așa cum o știm azi dar și dinastia Hunyadi regală Ungară.
În timp, statul se va extinde
spre sud, unde va așeza aromânii, în jurul centrului de putere al fratelui
Marelui Dușan. Armistițiul dinastic dintre angevini și dragutino-basarabi
exclude folosirea numelui dinastic Ștefan, din respect pentru filonul direct al
Sf. Ștefan regele Ungar, cu relicvele la Dubrovnik, dar Moldovenii vor încălca
cu acordul lui Ștefan Dușan din motive teologice acest acord, și vor avea în
continuare domni Ștefan, cu numele Ștefan.
Otomanii vor lichida statul sârb
suddunărean, și îl vor supune unui pașalânc bosniaco-croat. Acest pașalâc va
duce la slavizarea prin serviciu militar a sârbilor, ce își vor pierde
dialectul vlahoslav, adevărata limbă sârbă, sau slavoromâna, azi conservată de
pildă la Carașova, dar și limba valahă latină. Dar conștiința bisericească va
rămâne.
Austria va continua ce a început
Imperiul Otoman, și va induce o identitate iugoslavă catolicizantă și
deconstantinianizantă în Serbia, normalizând ca limbă literară creola croată
impusă peste limba veche vlahă, așa cum a impus creola ruteană în Bucovina în
mod similar.
Acestea fiind spuse, Serbia își
va recupera statalitatea dinspre Muntenia și Moldova, unde sub patronajul
Moscovei, a Treia Romă, ce are în fondarea sa un solid filon ungaroromânesc,
așa cum apare în Roman și Vlahata, text medieval etnogenetic al Moscovei, dar
și în centralitatea vlahernayei, complexul numit după vechiul palat vlaherne al
Pretorienilor la Moscova, pretorieni cu istorie creștină încă din perioada
italiană și recrutați și ei majoritar iliric, așa cum se vede chiar în epistola
paulină către efeseni. La Constantinopol știm că această gardă pretoriană
românească a fost uzurpată de garda varegă, protoucrainiană, lupta de azi
dintre Moscova și Kiev fiind o remiză a uzurpării de către varegi a
pretorienilor români la Constantinopol, cu consecințe bisericești ce există și
azi.
Prinții și regii Serbiei noi sunt
boieri munteni formați la eticheta munteană ori moldoveană în perioada
patronajului Rus, cu apogeu în Regulamentele Organice. Este important de
precizat că până în sec. XVIII sârbii otomani făceau parte din același Statut
valah Statuta Valachorum din care făceau parte și toți românii nord-dunăreni,
statut recunoscut de toate puterile imperiale și regale europene și care
descinde din cetățenia romană și privilegiile papale ale zonei ilirice,
stabilite chiar la Sinodul V ecumenic, când Dieceza Iliriei are privilegiul
exclusiv de a vorbi în numele papei în nou consacrata Sfântă Sofie, privilegii
codificate în Arhiepiscopia de Justiniana Prima și statutul său, strămoșul
patriarhiei medievale sârbe.
După intensificarea croatizării,
presiunile hunedorenilor duc la o marginalizare a sârbilor deja slavizați sau
neoslavizați din Statutul Valachorum. Legăturile cu Rusia continuă, lucru ce
duce la intervenția Sfântului Țar Nicolae Romanov de la începutul Primului
Război Mondial. Rusia este sabotată de revoluția bolșevică, iar Serbia devine
centrul mișcării rus albe de restabilire a împărăției și dinastiei în Rusia, și
a bisericii Ruse Imperiale din Afara Granițelor.
După al doilea război mondial,
Serbia va suferi o situație de intermediere în zona cortinei de fier, iar după
1990 sârbii ca etnie și națiune și religie harismatică își vor descoperi mare
parte din patrimoniul harismatic și civilizațional medieval în luptă cu
națiunile antiortodoxe și anticreștine din jur, cu mari sacrificii, și o
întreaga mucenicie, vizibilă în situația de azi din Kosovo, unde sârbii sunt
exterminați sub ochii noștri, ori din Croația, unde o întreagă ramură a
sârbilor de tip istroromân a fost decimată, reluare a crimelor croate fasciste
din al doilea război mondial în care motivația a fost și că sârbii sunt vlahi
camuflați în slavi, iar vlahii sunt rasă iudaică nonariană deci trebuie uciși.
E ura barbară față de romanitatea constantiniană ce a creștinat lumea.
După anii 2000, Serbia a încercat
să aibă o politică care să o sincronizeze la întărirea Rusiei pe baze creștine
datorită aripii Putin a guvernării sale, dar și la procesele economice și
politice legate de ofensiva Uniunii Europene la nivel global și regional. Acest
lucru a devenit imposibil în contextul declanșării ofensivei europene în zona
Ucraina, ce implica exterminarea etnică și religioasă a populației
ruso-româno-maghiare prin recrutări forțate, vandalizări distrugeri ori
preluări de biserici, distrugere de patrimoniu civilizațional, prostituția
organizată de stat la nivel regional a văduvelor de război cu scopul schimbării
concepției etnice, și programarea soldaților recrutați ca zombii neonaziști
banderiști, capabil de crimele din Cernăuți și Jaroslaw, recent discutate.
Vucic, conducătorul Serbiei în
acel moment a încercat o aliniere aparentă la politica rusă. Dar imediat au
început să apară informații ca vinde arme Ucrainei. La ONU a votat împotriva
Rusiei, ceea ce a făcut pe Purtătoarea de cuvânt a Rusiei, Zakharova, să pună
sub semnul întrebării prietenia ruso-sârbă. Trupele Wagner, cu puternică
prezență sârbă, au avut celebra lor defecțiune. Vucic a interzis voluntariatul
în armata rusă. În același timp, a permis una dintre cele mai mari parade gay,
a avut prim ministră lesbiancă în parteneriat civil cu o altă femeie, a avut
politici proavort și nu profamilia și proviață, și nu a încurajat biserica
ortodoxă în mod robust.
În urma celebrei răscoale sârbe
cu privire la numerele de inmatriculare, Vucic a refuzat oferta Rusiei ce putea
duce la reintegrarea Kosovo în logica creștină a istoriei, și i-a trădat pe
sârbi. În Muntenegru, Vucic a colaborat cu autoritățile ce creează națiunea
artificială muntenegreană, și acceptă statutul de minoritari ai sârbilor. În
Republika Srpska contribuțiile sale au fost mărunte, iar nevasta sa a cultivat
relații cu soția lui Zelensky în mod constant , inclusiv la nivel de vizite de
stat.
A primit vizite de la politiceni
notabili antiruși precum Macron, și deși a cultivat vizite și relații cu
Ungaria, Rusia și China, a fost mereu rezervat.
Apogeul acestei gândiri a fost
când pe fondul căderii lui Viktor Orban, și a aparentei slăbiciuni a
administrației Trump, în contextul războiului din Iran, pe fondul unor greșeli
reale făcute de americani, inclusiv în Ucraina, unde au trădat ori amânat de
mai multe ori acorduri clare cu Rusia, Vucici a organizat vizita lui Zelensky
în Serbia.
Această vizită a abolit de fapt
statul sârb în parametrii pe care îi aveam de la acei primi prinți și regi din
Ungrovlahia ori Moldova imperial ruse, și a transformat Serbia de facto într-un
nou Jasenovac, lagărul de concentrare emblematic făcut de croați în al doilea
război mondial, unde au fost omorâți milioane, pe motiv că sunt nu slavi
arieni, ci vlahi iudaici.
Reacțiile au fost robuste.
Proteste, inclusiv la statuia Sf. Țar Nicolae din Belgrad, dar Vucici s-a
menținut. La Onu a susținut partea ucrainiană și a placat negocierile cu
Lavrov.
Important însă este ceva
harismatic și suprinzător. Vucici nu se aștepta. Cel mai mare erou militar al
creștinătății din secolul XX, Generalul Ratko Mladici , eminent militar și
salvatorul neamului sârb în părțile sale apusene, prieten al Israelului predat
și azi în academiile militare de acolo ca modelul suprem, a murit din cauza
șocului produs de gestul luI Vucici de a îl primi pe Zelensky.
Vucici a trebuit să organizeze
înmormântarea sa. Însă a refuzat o gardă militară de onoare, a forțat ca
puținii oficiali militari ori de stat să participe fără însemne de stat, a
refuzat onorurile trupului mucenic la Cercul Militar, și a încercat blocarea
participării Patriarhului, lucru care însă nu s-a întâmplat datorită curajului
acestuia.
Afetul de tun a fost redus la un
traseu de 10 m, între boscheții din marginea unui cimitir indoielnic și obscur,
cu o justificare puerilă, și comportamentul neglijent al unor militari
suspecți.
Prin aceasta, Vucici a profanat
înmormântarea acestui erou al creștinătății, omagiat public de Rusia ori Israel
și discret chiar de către administrația Trump. În Serbia nu s-a coborât
steagul, doliu nu a fost, iar Republika Srpska a fost interzisă de la manifestări.
După presiunile de la ONU ale lui
Lavrov , și-a dat demisia, dar șocant, a născocit o altă strategie . A pus un
candidat marionată la președenție și candidează pentru a fi prim ministru.
Această înseamnă dacă ar fi ieșit încă minim 10-15 ani cu Vucici. Ar fi
însemnat nimicirea poporului sârb și ucrainizarea sa.
Din fericire, în ultimile
săptămâni, Președintele Trump și prietenul său Elon Musk au început scoaterea
din joc a Ucrainei. Măsuri militare ample și concrete, sincronizate cu Rusia.
Întâlnirea de la Palatul Constantin din Sankt Petersburg dintre Președintele
Putin și americani, puse sub auspiciile succesiunii constantiniene a Rusiei,
precedate de recunoașterea din partea papalității a teritoriilor istorice
vlahoruse din Novoserbia, Donețk, Crimeea, Noua Rusie, Bucovina și
Transcarpatia, ca de facto non-ucrainiene și parte a continuum-ului suveran
istoric rus, refacere a Moscovlahiei cu nucleu în Transnistria unde românismul
revine cu sprijinul limbii ruse și a ideologiei Romanov împotriva ucrainizării
interbelice a zonei, au născut curajul poporului sârb de a îl răzbuna pe
general și de a redeveni popor-țar, tsar-people, așa cum rușii și românii
parțial mai sunt, și de a nu a fi un vucic-people. Un zelensky –people. Trebuie
să fim Țar-people.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu