O scurtă întrevedere virtuală cu maestrul Marcel Spinei

Ecouri din cariera artistului…

de Ben Todică

Ben Todică: Când aţi plecat din ţară?

Marcel Spinei: Era vara anului 1989... România era sufocată de căldură și de Ceaușescu… Provin dintr-o familie de preoţi din Basarabia, de 5 generaţii. Ca muzician-compozitor, violoncelist-solist, dirijor, muzicolog, editor și profesor doctor  cu două doctorate - în România și Grecia, am avut șansa ca în perioada 1979-1981, printr-un contract cu ARIA (Asociația Română de ImpresariatArtistic) să cânt în Orchestra Simfonică Siciliană de Stat din Palermo, de unde plăteam lunar 47% din salariu, statului român…

La mijlocul lunii august 1989 am obținut un pașaport pentru a face un turneu în Italia, cu un recital de violoncel și pian, la pian soția mea Sanda Spinei.

Ca să putem pleca, am avut – garanție în Banca de Comerț Română - ceva bani adunați din Italia, iar dacă aș fi rămas în afara granițelor, statul ar fi luat acești bani… Mai erau și alte garanții - din partea famiilor noastre, care ar fi intrat la pușcărie dacă ceream azil politic… Am vrut să plecăm în turneul nostru pe ruta Grecia spre Italia, pentru că sunt un mare admirator al culturii antice grecești – am în bibliotecă toată filosofia și în general cultura antică grecească, și aș fi vrut să cunosc direct această țară.

B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?

M.S.:  În Grecia am avut și puțin noroc - vezi cu lux de amănunte în primul nostru CD făcut cu Ministerul de Externe al Greciei (“Compozitori greci din diaspora -2500 de ani de la întemeierea primei democrații din lume“, 1992) întâlnirea absolut întâmplătoare cu cel mai mare muzician grec din perioada respectivă – Iannis Papaioannou (+ 2001). Fac multe paranteze… Eu am organizat, încă din 1981, un grup muzical intitulat CONTEMPORAN, cu care cântăm și astăzi, muzică din antichitate și până în contemporaneitate. În fiecare an, din 1971, avem concerte la Ateneul Român din București, R-Tv., etc. În concertele noastre am prezentat multă muzică din diferite țări, iar în 1989 eram interesat de a cunoaște și muzică scrisă de confrații compozitori greci.

Ajungând la Atena, am căutat o instituție muzicală, care să fie deschisă la mijlocul lunii august - lună de concedii… Și, pe strada București din Atena (o stradă mică din centrul Atenei, apropiată de Palatul Parlamentului, care este considerată cea mai “bogată” din Atena – cu cele mai multe aurării …) am găsit Sala de Concerte PALLAS, unde aveam să cânt și eu după câțiva ani, cu Orchestra Simfonică a Atenei, un concert pentru violoncel și orchestră, în premieră mondială.

La Sala de Concerte PALLAS, la Casa de bilete, unde încercam să aflu câte ceva despre compozitori greci, am întâlnit un om de o inteligență și spiritualitate extraordinară: Iannis Papaioannou, prieten cu Iannis Xenakis - cel mai mare compozitor al secolului trecut (născut la Brăila), cu Stravinsky, Takemitsu, Skalkottas, ș.a. Ne-a întrebat în ce limbă vrem să vorbim (vorbea curent vreo 8 limbi moderne …), era architect, compozitor, pianist, muzicolog, director adjunct al Centrului de Cercetări Muzicale din Atena - KSYME, al cărui președinte era – de la Paris, Iannis Xenakis. Ne-am reîntâlnit a doua zi, am cântat - eu câte ceva, ne-a cântat el câte ceva, iar la urmă am cântat împreună. În săptămâna următoare imprimam la R-Tv. Greece din Atena o serie de lucrări solo și împreună cu el, și cu soția mea. Câțiva compozitori greci m-au abordat să le interpretez o serie de compoziții. Un compozitor – Michalis Travlos a venit la mine cu o lucrare pentru violoncel solo, pe care încerca de 8 ani să o asculte (era considerată extrem de dificilă, scrisă parcă pentru vioară - nu pentru violoncel, etc.) și nimeni nu putea să i-o cânte... Mi-a dat-o mie și mi-a dat și un termen… o saptamână pentru studiu…, ca să fac imprimare specială în R-Tv. Greece. Am făcut-o, și a ieșit excepțional!

B.T.: Ce s-a întâmplat după aceea?

M.S.: Apoi, noi am plecat să cântăm în Italia, pentru o saptămână, iar la întoarcere, Iannis Papaioannou ne-a propus să facem o serie de concerte și să predăm la câteva Conservatoare renumite din Atena. Am acceptat… Atunci au început o serie de probleme… Noi am cerut prelungire de viză… dar autoritățile române nu doreau să ne dea…  Consulul român de atunci striga la telefon că a expirat viza și trebuie să venim imediat la Ambasadă… Pe de altă parte, câțiva compozitori greci ne spuneau că au fost unele cazuri, precum cel de la Ambasada Cehoslovaciei, unde, un artist căruia îi expirase viza, și care s-a dus la Ambasadă… a fost dus pe brațe la avion… Erau şi probleme cu autoritățile grecești, deoarece viza noastră era expirată…, dar ei ne tolerau și așa…

B.T.: Şi atunci ce aţi făcut? V-aţi întors?

M.S.: Stai să vezi! Pe 22 decembrie 1989 am avut un mare concert în Atena. În pauza concertului, un prieten compozitor grec ne spune că Ceaușescu a fost arestat… Credeam că glumește… dar, ne-au confirmat atunci și alți prieteni compozitori… După concert, ni s-a spus că am cântat extraordinar, că a fost un recital de o mare însuflețire - în special partea a doua a concertului… Eram fericiți, căci problemele noastre începeau să se rezolve…

B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?

M.S.:  În luna februarie 1990 am organizat la Atena primul Concert - Festival în favoarea Revoluției Române, împreună cu Primaria Atenei, concerte la care am invitat și mari personalități din Grecia și Italia. Apoi m-am apucat de cercetări pe plan muzical bizantin. Am mers la Muntele Athos și la alte mănăstiri și biblioteci din Grecia, Italia, România, etc., am descoperit compozitori români necunoscuți, din sec. XIV, XV, XVI…

În fiecare vară, măcar o parte din timp o petrecem în România.

B.T.: Deci în toţi aceşti ani nu aţi încetat să vă gândiţi la România, aţi trăit pentru ea.

M.S.: În anul 2002 am terminat primul doctorat, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu tema: Relațiile culturii muzicale dintre Grecia și România (1350 pp.), coordonator prof. univ. dr. Gr. Constantinescu. Şi, pentru că cercetările nu se terminaseră, m-am înscris la un al doilea doctorat, la Universitatea Naţională Kapodistria din Atena, secţia Muzicologie, cu o lucrare ce urma să completeze pe prima, cu alte date. Aceasta a fost în bizantinologie, cu tema: Tradiția muzicii psaltice românești și legătura cu muzica bizantină (1000 pp.), coordonator prof. univ. dr. Gr. Stathis, doctorat terminat în februarie 2011.

B.T.: Aveaţi două case acum. Dar pe plan artistic, compoziţional aţi continuat? Vorbiţi-ne de succese? Realizări?

M.S.: Pe plan compozițional, am scris peste 250 opusuri muzicale, câteva luând și premii internaționale, precum: - POEM „DIALOGOS - MEDITATION“ op. 4 nr.3, for Piano and Electronic Music / C.D. Solist piano - Iannis Papaioannou. Work honored with the Grand Prize from the Greek Center for Contemporary Music Research in Athens / KSYME (1995), President Iannis Xenakis. - 3rd SYMPHONY “PSALMS”  op.71  /  C.D., FINALE, for Soloists - 4 Saxophones, 3 Percussions and Wind Orchestra. Soloists: Bogdan Petre - Sax Soprano, George Cobuz - Sax Alto, Ionel Burcea - Sax Tenoro, Tache Aurel - bSax Baritono, Percussions: Marian Micu, Bogdan Andrei, Ion Marin and the Wind Orchestra of Romanian Army, conductor lt. col. Aurel Gheorghita.Work honored with the Grand Prize from the Romanian Union Composers / UCMR, at the 7th Musical Creations Concurs of the Musical Romanian  Army (2012), President col. Valentin Neacşu, etc. O serie de edituri mi-au tipărit şi îmi tipăresc și acum din compoziţiile mele, în: România - peste 100 de lucrări, în Grecia – 25 de compoziţii, în Italia – 5 lucrări, în USA – 5 lucrări, etc.

B.T.: Şi ca solist?

M.S.: Ca solist violoncelist am cântat în peste 2.500 concerte, alături de mari dirijori și orchestre, de celebri pianişti, etc, colaborând cu diverse R-Tv. din Europa. Am fost invitați să cântăm în faţa unor președinți de state și de guverne, precum președintele Greciei, dl. Kostis Stefanopoulos, președintele României, dl. Ion Iliescu, ș.a. Cu ansamblul meu CONTEMPORAN am cântat în nenumărate concerte, în România și în aproape toată Europa. Compozitori din întreaga lume ne-au dedicat lucrări pentru a fi cântate în premieră mondială.

B.T.: Vă puteţi considera un artist împlinit, consacrat astăzi ?

M.S.: Ca artist, este greu să te afirmi – atât în ţara ta, dar mai ales în străinătate... Nu știu dacă , sincer, colegii chiar mă și iubesc – în Grecia, dar sigur, mă respectă.

B.T.: Aveţi discuri pe piaţă?

M.S.: Am imprimat 8 C.D. de compozitor și de interpret, apărute în România – sub egida Uniunii Compozitorilor din România, în Grecia - sub egida Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, a Centrului de Cercetări Muzicale Contemporane din Atena, la diferite Case de Disc din Grecia, Italia, Germania, USA, etc. Cel mai recent C.D. apare acum, la începutul lunii septembrie, în Germania și va cuprinde lucrări pentru violoncelul cu 5 corzi pe care l-am proiectat, după însemnările lui Johann  Sebastian Bach, care a scris și două lucrări pentru acest instrument, care a fost apoi uitat... (vezi amănunte în broșura care însoțește C.D-ul din Germania).

B.T.: Cu ce alte realizări vă mai puteţi mândri?

M.S.: Pe plan muzicologic, am descoperit compozitori români necunoscuți - chiar pe primul compozitor de origine română – Grigorie Bunu Aliatu (1370-1453), apoi pe Bălașu preotul Țarigrădeanul (1610-1701), Damian protopsaltul Moldovlahiei, Vlatiru Vlahu, Ioan Vlahu, ș.a. M-am bucurat că, prin descoperirile mele din Grecia, am putut să așez și eu o mică piatră la postamentul culturii românești…

Muzicologul Viorel Cosma – patriarhul muzicologiei românești, cercetând descoperirile mele, le-a inclus deja în LEXICONUL MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, tomul nr.10, iar acum – în apariţie tom 11 și urmează tom 12. Am scris și tipărit deja câteva cărți despre viața și activitatea acestor titani români din afara țării.

B.T.: Aveţi regrete?

M.S.: Pentru cărțile mele, de mult timp sunt în căutare de sponsori... De exemplu, primul Capitol din primul doctorat ar fi interesant de publicat: el aduce în lumină viața culturală în Dacia, din perioada 800 î.H. – 700.d.H., perioadă din care prezint cultura și arta în ținuturile locuite de daci. De exemplu, în teatrele de la malul Mării Negre se jucau operele anticilor elini, la Tomis am descoperit o placă de marmură pe care este gravat primul dirijor cunoscut – Valerianus - anul 300 î.H., și multe alte – am adunat cca.400 de reproduceri din perioada respectivă... Aștept de aproape 15 ani să tipăresc această carte...  și nici un sponsor... Și Academia Română ar fi interesată în publicarea ei, dacă găsesc un sponsor... Câteva lucrări de mai mici dimensiuni, precum cele din bizantinologie, le-am tipărit în Editura mea, într-un tiraj modest. Tot acolo am tipărit și primele partituri de pian, vioară, violoncel, canto, muzică de cameră, etc., din România de după Ceauşescu. Aproape toți elevii din țară cântă după partiturile noastre... Dar, niciodată nu ne-am luat salariile de la Editură, nu au ajuns banii... abia plătim dările către stat...

B.T.: Ce părere aveţi de cultura muzicală din România?

M.S.: Din păcate, cultura muzicală din România contemporană este pe cale de dispariţie... La Conservatorul /Universitatea de Muzică din București, în fiecare an se desfiinţează clase de studiu, nu mai există studenți, la fel și la Universitatea de Muzică din Piteşti, unde am predat câțiva ani, nu mai există studenţi interesaţi de muzică clasică... În Grecia – unde locuim, probleme economice sunt foarte mari (câțiva politicieni au furat enorm iar acum poporul plăteşte...), rata șomajului, neoficial este de peste 40% ... Așa că, și aici arta și cultura muzicală sunt pe cale de dispariție, chiar dacă au existat peste 3.000 de conservatoare, într-o țară relativ mică, de cca. 9 mil. de locuitori...

B.T.: Dumneavoastră cum trăiţi?

M.S.: Noi suntem doar profesori, iar banii sunt împărtiți cu grijă, pentru a putea trăi... Nu avem copii. Cu atâtea concerte nu am mai avut grijă și de noi... Dar, avem mulți elevi care cântă acum în mari orchestre, precum Opera din Roma, alții în Germania, Franța,  Belgia, unii cântă muzică clasică în croaziere pe diverse mări și oceane... Te bucuri pentru ei, pentru că ai putut să-i ajuți să se descopere și să se împlinească profesional... Și acum, de la București – unde am locuit și muncit la computer în această vară, prin intermediul SKYPE îmi ascult elevii din Grecia...  facem lecții de la distanță, progresăm, chiar dacă ei sunt în vacanță...

B.T.: Cum vă petreceţi timpul liber?

M.S.: De săptămâna trecută cercetez zilnic la Biblioteca Academiei Române o serie de manuscrise muzicale psaltice din perioada 1400-1700..., sunt încă multe de descifrat... Știți ce senzație ai atunci când ții în mână un codice de la anul 900 – 1000? Atunci se scria pe piele de oaie, în general, iar un manuscris de cca. 250 de file însemna o turmă întreagă sacrificată pentru o carte... Aceastea le-am descoperit în mănăstirile de la Muntele Athos, din insula Lesbos, de la Vatican, la Biblioteca Marciana din Veneția, mănăstirea de la Grota Ferratta, etc., unde eram în căutare de manuscrise românești...

Viața este complexă...

B.T.: Aveţi prieteni?

M.S.: Mi-am făcut, cu ocazia descoperirilor mele și prieteni, dar și dușmani... (că nu ar fi trebuit să descopăr eu...) În orice domeniu există soare și nori...

B.T.: Vă rog să-mi permiteţi să oprim aici interviul. (Începusem să lăcrimez pentru ţara şi poporul ei.)

M.S.: Aş avea tare multe de povestit... Poate ne vom întâlni vreodată, și atunci, alături de un reportofon, aş putea să vă povestesc o mulțime de întâmplări din viața noastră de artişti...

B.T.: Sunteţi un înger! Vă mulţumesc.

Cinstirea Fecioarei Maria în slova marilor poeți creștini

 (partea a doua)

Gheorghe Constantin Nistoroiu

Maica Teodosia - Zorica Laţcu-singura Icoană feminină a Gândirii româneşti-ortodoxe şi-a tors din Voroneţul cerului cugetele simţirii româneşti, dospita şi dorita pâine a sufletului trac, iar din unduirea apei gândurilor străbunelor Sibile, rodul trăirii sale mistice pentru Fecioară, Dumnezeu şi Neam:

Rugăciunea pentru Neam

Rugăciunea mea întreagă, tămâiere-n ceas de seară, / şi jertfirea bucuriei şi-a durerilor mereu, să se înalţe către Tine, ca un fum de smirnă rară, / Pentru Neamul meu Stăpână, numai pentru Neamul meu.

Când locaşurile sfinte părăsite stau ruine, / Copleşite de molozuri, de păienjenişul greu, / Tu, sălaş să-ţi faci în suflet, să-l zideşti adânc în mine, / Pentru Neamul meu Curată, numai pentru Neamul meu.

Când făcliile sunt stinse, şi când noaptea ne cuprinde, / Când ne depărtăm de soare, când uităm de Dumnezeu, / Tu cu harul Tău, în mine, candelă curat-aprinde, / Ca să ardă Prea Curată, numai pentru Neamul meu.

Când copiii plâng pe drumuri fără nici o mângâiere, / Şi când viforul de ură vetrele le-a pustiit, / Dă-mi Tu, inimă de Mamă ce se zbate în tăcere, / Pentru Neamul meu, pe care Tu din veacuri l-ai iubit.

Când mormintele se-nşiră, tot mai dese-n cimitir, / Şi când nu-i cine să aprindă candelă la căpătâi, / Doamnă, scrie Tu în mine viu pomelnic şir de şir / Pentru morţii mei să fie ruga ceasului întâi.

Doamnă, Tu Împărăteasă, Maica veşnicei iubiri, / Rugăciune întrupată, vie către Dumnezeu, / Fă din viaţa mea sărmană fum de tainice jertfiri / Pentru Neamul meu Stăpână, numai pentru Neamul meu.

Vasile Militaru s-a născut în comuna Dobreni-Câmpurel-Ilfov.

Focul aprins de Duhul Sfânt în inima sa a fost harul Cuvântului care a ţâşnit ca o lumină a bucuriei şi a iubirii sale pentru Dumnezeu, pentru Fecioara şi Neamul dacoromân.

Prin versul său Poetul şi-a scrijelit chipul pe flacăra Sibilelor  nemuritoare, aşa cum o Vestală se dăruieşte focului Iubirii sfinte.

După ce a topit Psaltirea în versuri, a luat Poemele nemuririi  din Şoaptele Îngerilor înmiresmând cu sufletul său ales Divina Zidire.

Prigoana i-a întărit credinţa, persecuţiile i-au zidit nădejdea, torturile i-au adâncit crezul naţionalist, iar în Suferinţă şi-a dăltuit catapeteasmă Iubirii celei Mari.

Pleacă cu paşaport ceresc direct din închisoarea Ocnele Mari la 8 Iulie 1958, spre a se închina cu recunoştiinţă Maicii Domnului:

Închinare Maicii Preacurate

Maică Preacurată pururea Fecioară, / Floare-nmiresmată, lumii întregi Comoară, / Oare cu ce floare, flori ce toate pier, / Să Te- asemăn oare, când Tu eşti din cer?

Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai: / Prin ei să văd neaua crinilor din Rai, / Din a lor lumină vrând să-mi fac veşmânt, / Cerului Regină, psalmi plângând să-i cânt...

Îngerii să-mi facă pe pământ cum nu e, / Scară ce spre Tine sufletul să-mi suie, / dezbrăcat de tina cea cu aripi frânte, / Spre-al primi Regina Cerului să-I cânte.

...Duhul meu, Prea-Sfânto, Te-a văzut plângând, / Şi-ale Tale lacrimi-stele-picurând; / În albastră haină, Tu, cu ochi milos, / Te rugai în taină Bunului Hristos...

Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale, / Voi putea răspunde lacrimilor Tale? / Că; de nestemate ele de-ar fi ploaie, / Toate-ar fi păcate, Toate-ar fi noroaie!

Ne putând în ruga-mi jar aprins să pun, / Maică ce născut-ai Fiul A-tot Bun, / Când Tu-n ceruri, veşnic, lacrimi verşi ca ploi, / Şi inima-Ţi-sfeşnic arde pentru noi!

Deci, atât pot, Maica slăvilor senine: / Să-mi ridic la ceruri ochii către Tine, / Şi-n genunchi, cu vie lacrimă-ca frânt / Aliluia, Ţie, pururea să-Ţi cânt!

Virgil Mateiaş susură ca un Cuvânt legănat de cer în ode de lumină, prelins ca o rugă ce se aprinde de mireasma destăinuirilor zămislite ca odinioară în cântecul Dochiei. Soarta i-a ţâşnit ca un sâmbure din pământul dac primenit de sângele sfânt martiric ce a proptit pentru veşnicie Crucea biruinţei întru Hristos.Culegând cu sufletul nectarul luminii strămoşilor care au creat veacuri şi milenii de duh, Poetul creştin Virgil Mateiaş devine un întremător al cântecului în care se zămislesc ierurgiile frumosului românesc.

Virgil Mateiaş s-a născut în comuna Grid-Făgăraş în 26 Ianuarie 1909, din învăţătorul Ilie şi Ana. Licenţiat în Drept la Bucureşti în 1931 îşi începe la Făgăraş profesia de avocat. Prima arestare îi este conferită de Carol al II-lea-Lupescu în 1933 la Făgăraş.

Între 1938-1939, ace-laş rege îl repartizează cu domiciliu obligatoriu la Miercurea Ciuc şi Vaslui.

În 1940 în timpul Statului Naţional Legionar ajunge Prefect de Făgăraş.

Mobilizat pe front ca sublocotenent între 1941-1943, iar pentru eroismul său permanent este decorat cu: Bărbăţie şi Credinţă cu Spade, clasa a III-a şi Coroana României clasa a V-a cu Spade şi Panglică de Virtute Militară.

Profesează ca avocat în Făgăraş între 1943-1945, apoi ca fugar între 1945-1948.

Survine a treia arestare atee între 1948-1955, urmată de a IV-a între 1958-1964... cu merite deosebite. Total=16 ani de detenţie.

Urcă la ceruri în 3 Ianuarie 1995 sub oblăduirea Stăpânei sale-Maica Domnului:

Doamnă, Stăpână, Doamnă,

Eşti Tu, ori mi se pare? / Cum ai intrat pe unde / Prea Sfântă Născătoare? / Căprarii sunt la pândă / Să vadă ce-mi aduci / Că m-au zărit făcându-mi / Un semn al Sfintei cruci.

Te-am aşteptat să intri, să nu-Ţi fie ruşine / că-n temniţa cu hoţii mă vei găsi pe mine. / Şi Te-am strigat din uliţi, din Ceruri ani întregi, / să nu-Ţi fie ruşine să vii să mă dezlegi.

Să-mi fac acum bagajul? Mă iai cu Tine, da? / De ce-mi treci peste frunte plăpândă mâna Ta? / Şi-Ţi înfloresc pe gene stropi mari şi argintii; / Dar dacă ce-mi rămâne n-oi mai putea plăti?

Întoarce-Te cu grijă, / Te rog, pe aceeaşi cale / Şi spală-mi Tu osânda / Cu lacrimile Tale.

(27 Martie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol)

Pantelimon Vizirescu – este odorul ţăranilor evlavioşi Marin şi Maria din Brăneţul Oltului adus în veşminte de har de Maica Domnului la 16 August 1903. Licenţiat în Litere îşi susţine ulterior Teza de Doctor în Litere şi Filosofie intitulată: Poezia specificului naţional. Devine membru al Asociaţiei Scriitorilor Români, şi membru al Sindicatului Ziariştilor din România.

Înflăcărat de zorii Logosului divin tânărul poet, prozator, eseist, dramaturg, memorialist, mărturisitor s-a înrolat cu zel legiunii revistei Gândirea, alături de figurile cele mai strălucitoare ale spiritului ortodox: Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Aron Cotruş, Zorica Laţcu, Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Ion Petrovici, Bazil Munteanu, Mircea Eliade, Dan Botta, Radu Gyr, Vintilă Horia, Ovidiu Papadima, Vasile Băncilă, ş.a.

Poezia dospeşte poezie despicând în miezul ei lumina poetului.  Poezia poeziei se toarce aşadar, din firul ortodox al poetului creştin urzind frumosul în cerdacul Creaţiei divine.

Asumându-şi misiunea creaţiei sale de foc jertfelnic şi ardere iubitoare îşi urmează ca vocaţie prototipul devenit veşnic: Mihail Eminescu şi Arhetipul veşniciei: Hristos-Logosul, Cuvântul mântuitor, mărturisindu-l: Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest Neam, că n-am fost deviat în altă parte. Apartenenţa mea la Neamul românesc este într-adevăr o bucurie şi un dar ceresc.

Poetul Pan Vizirescu s-a suit la ceruri ca un Ierarh al poeziei creştine urcând treptele celor 97 de ani de creaţie în har şi binecuvântare.

Topind laolaltă viaţa, suferinţa şi iubirea Poetul Pan Vizirescu a făcut din poezie rugăciunea sufletului îngenunchiat la Icoana Maicii Domnului.

   Ca toţi marii poeţi creştini şi-a înfipt în dramatismul vieţii, Crucea biruinţei ortodoxe. Am avut bucuria câtorva clipe eterne când l-am cunoscut în Aula Patriarhiei Române.

Timp de 23 de ani din 1945 până în 1968, prigonit de iudele atee poetul primeşte îndemnul Maicii Domnului de a accepta exilul de taină în casa părinteasă din Slatina. Hăituit de şacalii roşii care s-au năpustit feroce asupra Naţiunii creştine, Poetul a peregrinat un an de zile cu frică, adăpostit cu teamă de cunoscuţi, cu cutremur pe ici, pe colo până când Fecioara Maria l-a străluminat să meargă acasă. Acolo l-a ocrotit, la privegheat şi la luminat Maica Domnului timp de 22 de ani. Drept recunoştinţă Poetul i-a închinat din prinosul sufletului 15 poeme, între care şi acesta:

Bucură-Te

Vino la noi cu alaiul de flori, / Să ne bucurăm de podoabele Tale, / Ciucuri de slavă porţi la sandale, / Bucură-Te, Născătoare de sărbători!

Auzi-ne din pragul ce nu-i vesteşti, / Să ne bucurăm în cântarea cea lină. / Dragostea mâinilor Tale ne-nchină, / Bucură-Te , Fecioara iubirii cereşti!

Du-ne, Sfântă-n grădina vegherii, / Să ne bucurăm de vecia ce-adie, / Când îngerii-Ţi cântă, Marie, / Bucură-Te, răsăritu-nvierii!

Primeşte-ne la ospăţul divin / Să ne bucurăm în fiece rană / Cu har, tămăduire şi hrană, / Bucură-Te, pâinea bunătăţii,-Amin!

(Prinos de lumină şi har. Ed. Agora, Iaşi-1995)

Ioan Alexandru-marele poet creştin vine pe lume în veşmântul ortodox de nea brodat cu colinde în Noaptea Albă dumnezeiască a Naşterii Sfântului Prunc, în Topa Mică a Clujului la hotarul anului 1941. Licenţiat în Filologie, aprofundează studiile postuniversitare de filologie clasică (greacă şi hebraică), istoria artei, filosofie şi teologie la Freiburg, Basel, Aachen, Munchen prin bursa Alexander von Humboldt la recomandarea filosofului Martin Heidegger.

Teza sa de Doctor în Filologie a purtat titlul: Patria la Pindar şi Eminescu. În plin regim comunist poetul creştin Ioan Alexandru făcea cateheză ortodoxă în podul Universităţii Bucureşti şi conferinţe spiritual-creştine în multe centre universitare, cu o paralelă a creştinismului ortodox circumscris lui Hristos, Patriei şi marelui Eminescu.

La o astfel de conferinţă în primăvara lui ’89 la ASTRA-Sibiu, a ţesut într-o sinteză de aur a Logosului ca pe o maramă divină pe care a brodat Chipul Daciei Mari şi frumuseţea angelico-spirituală a poporului român întrupat în Eminescu răsfrângându-le în nimbul de slavă al Icoanei Mântuitorului. Eram în aulă jos, între invitaţi aprins şi înflăcărat deopotrivă. Dimpotrivă, sus la balcon securitatea încremenise. Ceauşescu îl iubea şi-l proteja.  Am avut privilegiul să-l cunosc şi să colaborăm spiritual alături de marele duhovnic al ortodoxiei Părintele Constantin Galeriu.

Ioan Alexandru era un poet-cascadă al cărui misticism aprins de iubirea de Dumnezeu şi de Neam se revărsa în torente ortodoxe care te zguduiau de fascinaţie. După puţin timp Poetul Ioan Alexandru a plecat dintre noi fiindcă l-a cerut Dumnezeu şi Neamul nostru de Sus.

În semn de mulţumire lui Dumnezeu pentru harul creaţiei primit a cântat Neamul în cele mai serafice imne ale Marelui Regat Dacia: Imnele Moldovei, Imnele Transilvaniei, Imnele Ţării Româneşti, iar în sânul fiecărui principat drag a slăvit Fiii şi Voievozii cei mai aleşi.

Străbătut de fiorul măreţiei şi al suferinţei Neamului nostru dac arhibinecuvântat, Ioan Alexandru a zugrăvit chipul Doamnei Maria Brâncoveanu, ucenica Marii Împărătese Fecioara Maria, în Icoana martiriului creştin-ortodox, aureolată de dureri şi suspine, de lacrimi şi plângeri într-o smerenie majestuoasă:

Maria Brâncoveanu

Se poate oare îndura mai mult / Să-ţi păstrezi făptura-ntru viaţă? / Prunci şi bărbat decapitaţi la rând / Şi muma soaţă firavă de faţă.

Nici măcar nu a înnebunit / Sta-n mulţime singură-n tăcere / Până masacrul fost-a săvârşit / Şi se crăpă-n Carpaţi de înviere.

Iscoadă-apoi lupoaica deveni / Trupurile să le mai apuce / Să-i poată pruncii-n lacrimi înveli / Să-i târască-n ţara de pe cruce.

Lacrimi cât au fost decapitaţi / N-a vărsat un licăr dintre ele / Să-i ajungă până la Carpaţi / Să le ţină de lumânărele.

Iar că drumul este foarte lung / Că pe lacrimi trebuie să-i poarte / Câte-avea ştia că nu-i ajung / Dacă nu le plânge fără moarte.

 (Ioan Alexandru, Pământ transfigurat. Ed. Minerva, Bucureşti-1982)

Învie, Doamne, petala de cais!

Stau ca un nor în braţele-ntinse ale cerului,

din caierul meu torcând  iubire Ţie…

Din imensitatea cea fără de hotar,

atinge-mi  fruntea să-Ţi simt primăvara,

ce mă-miresmeză cu prospeţimea ei…

Sunt rugul aprins de adierea Ta…

În fiecare rază a Ta, reînvie lin pământul,

şi chiuie Stejarul…A  răsărit o ghindă!

În roua Duhului Tău Sfânt m-am cufundat

şi mugurul mi s-a deschis în dalbă floare,

înmiresmată de dor, de drag, de Tine.

Dimineaţă caldă îmi este sufletul,

cu raze albe şi cântece blânde împodobită.

Cămaşa nopţii a căzut pe braţul răvăşit al Lunii…

 

Doamne, sufletul meu veghează în lacrima Ta,

ca o văpaie de rugă şi balsam!

Cugetul mi-e sărac, ca un pelerin!

Cu mâinile-ntinse, cat spre zăvorul Tău,

să deschid porţile mângâierii!

Inima mea plăpândă, în Mâna Ta,

se mişcă-n unduiri de rod…

Şi spicul de grâu,prinos de cuget

creşte-n chemarea celuilalt,

ca Via Ta, cu Afuzalină de mir,

revărsată de la culesul Dintâi.

Tremur în cuprinsul privirii Tale,

ca o maramă pe fruntea Fecioarei…

Tainic Te simt în izvorul Luminii.

Răsari pe prispa Dorului meu,

ca un Luceafăr, ca o Lactee!

Prins în tânjiri de cicoare,

mă cuibăresc în pleoapa Luminii Tale,

încolăcit în nădejde.

Doamne, picură-mi din Candela Ta, Dor,

să-mi fie drag, să mă semeţ în Tine

şi Mâna-Ti cu balsamul heruvim,

să-mi învie petala de cais,

din ramurile desfrunzite, frânte…

Doamne, din Crucea Ta îmi rodeşte grădina,

de speranţe, de miresme, de flori şi căutări!

Ca un fiu nesupus, mă clădesc pe apusuri deşarte,

m-alungă amarul şi plânsul,

şi lacrimi de cântec şi dor se topesc în balade …

Marie, preamilosârdă Marie,

deschide-mi în umila mea rugăciune,

Petalele trandafirilor Tăi, alintaţi dintru început

De Soarele dreptăţii şi nădejdii!

Rezemându-mi fruntea răvăşită de Icoană,

Să pot striga cu bucurie cerească:

Doamne, câtă frumuseţe ai zidit în Fecioară!

Tuturor purtătorilor sfântului nume Maria intru mulți ani binecuvantati!

Brusturi- Neamț, 07.09.2014

Ajunul Nasterii Maicii Domnului

Marcel Spinei, Curriculum Vitae