SUFLET
NOMAD...
AnnaNoraRotaru
~*~
Sub
povara tristeților acute, în mine m-am chircit,
Pe
drumeagul sufletului meu, ca taciturnul pieton...
Prin
furtuni, prin vâltori, viața m-a sucit și răsucit,
Vijelii,
încolo-ncoace, m-au-mpins și m-au smucit,
Ostenind
să tot țin piept, alergând ca la maraton,
Pentru
un trai mai lin, mai monoton...
Celulele-mi
cer vocea să le-o-ascult și să provăd,
Dorințele-mplinindu-le
și-alungând întunecimea...
Din
subcoștient să curăț, vechi temeri cu prăpăd,
Din
arhaic lut al trupului să pot ieși și să-ntrevăd,
Ca
din bezna sinelului meu pipăindu-i adâncimea,
Să
mă avânt spre-a piscului-nălțimea...
Să
pot uita de deznădejdi și de fiecare clip-amară,
Pânze
la corabie să-mi înalț și să pot să mai visez...
Să
uit de castelele de vise, ce alții mi le dărâmară,
Cum
șubredele-mi speranțe sub tălpi le sfărâmară,
Să
pot să mă recunosc și-o nouă rută să-mi trasez,
Din
cercul vicios al inerției să evadez...
Pe
„monștrii” din mine, puteri să am să-i cuceresc,
Să-mi
umplu Raiul cu simțămintele-adunate-n vad...
Din
nou, copil naiv să fiu și iarăși să mă copilăresc,
Pe
ramurile sufletului avid, din nou să înmuguresc
Și,
flori de nuferi dalbi în azuriu-mi lac să îmi răsad,
Simțind
aer de libertate-n sufletu-mi nomad...
~*~
___________________
NORA __________________
versuri
din vol. 8 __ „Gânduri pe malul tăcerii”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu