Mihai Caba - Nikola Tesla - marele savant şi inventator al secolului al XX-lea

 

Nikola Tesla - marele savant şi inventator al secolului al XX-lea

Jurnalistică

Mihai Caba

01 August 2026

 

În ziua în care ştiinţa începe să studieze fenomenele fizice, va progresa mai multîntr-un deceniu decât în toate secolele anterioare ale existenţei sale” (Nikola Tesla).

Nicolae Teslaru (Tesla), cu obârşia sa istro-românească din Croaţia

La 9 iulie 2026 s-au împlinit 170 de ani de la naşterea celui mai misterios om de ştiinţă al secolului al XX-lea, Nikola Tesla, după cum îl socotesc cei mai mulţi dintre biografii şi exegeţii săi, de numele căruia se leagă imensa descoperire şi utilizare a curentului electric alternativ, mono şi trifazat, care a revoluţionat dezvoltarea omenirii în întreaga ei viaţă economico-socială şi culturală, neexistând, de atunci şi până astăzi, niciun segment al acesteia care să nu beneficieze de miraculoasele sale binefaceri.

În cadrul istoriografiei ştiinţifice universale, lui Nikola Tesla i se recunosc calităţile sale de: inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician, în acelaşi timp fiind considerat şi un important om de ştiinţă al sfârşitului de secol XIX şi începutului de al XX-lea X, dar şi unul dintre cei mai de seamă promotori ai electricităţii comerciale, care a determinat cea de a doua Revoluţie industrială a mapampndului. Cu cele 1000 de invenţii ale sale, din care peste 300 de invenţii brevetate, indubitabil, Nikola Tesla, prin multiplele şi variatele sale preocupări electro-tehnice se dovedeşte a fi fost şi un strălucit pionier al roboticii, balisticii, fizicii nucleare, fizicii teoretice şi ştiinţei calculatoarelor, necercetate până la el..

La cei 170 de ani de la naşterea savantului şi inventatorului Nikola Tesla, cu obârşia sa românescă, se cuvine, potrivit tradiţiei noastre strămoşeşti, să-i închinăm un omagiu binemeritat, fie şi printr-o succintă retrospectivă a vieţii şi activităţii sale. În noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, „cănd afară se dezlănţuiau fulgerele şi tunetele unei cumplite urgii atmosferice venite dinspre muntele Velebiti”, în provincia Lika, cu centrul situat în Gospici şi în localitatea Smiljan din Croaţia, s-a născut Nicolae Teslaru (Tesla), cel de al patrulea copil al familiei preotului ortodox Milutin Teslaru, tatăl său şi al Gicăi, născută Mandici, mama sa, cu cinci copii, având un frate mai mare, cu numele Dane, „care a murit într-un accident de echitaţie, pe când Nicola avea 9 ani” şi trei surori, Milka, Angelina şi Marica, „pe aceasta din urmă, mezina familiei, Nicolae a iubit-o cel mai mult, amândoi rămânând buni prieteni până la sfârşitul vieţii”.

Apărut pe lume într-un moment impresionant de dezlănţuire a forţelor naturale, când primele ţipete ale noului născut păreau că „se contopeau întrutotul cu vacarmul de lumini şi tunete ale cumplitei nopţi”, n-a fost de mirare prevestirea moaşei:, care-l ajutase să iasă la lumina vieţii: „Copilul ăsta o să vorbească cu fulgerul!”. Cum se va vedea ulterior, „prevestirea avea să se împlinească întocmai”.  

Dar, mai înainte de toate, se cuvine să facem cunoscută şi puţină istorie. Intrând în subiectul propus, să menţionăm că strămoşii familiei sale se trăgeau din grupul etnic de istro- români morlaci „aciuat în unele provincii din Croaţia încă din secolul al XVI –lea, având în majoritate meseria dulgheriei, din care avea să derive peste ani şi obişnuita poreclă a <teslarilor>; tesla (teslea) fiind unealta principală a renumitei lor meserii”. Despre familia noului născut, cum afirmă mai toate „sursele” cercetate, numele iniţial al acesteia fusese Drăghici, cunoscut încă de pe vremea imperiului austro-ungar, când părintele tatălui , respectiv, bunicul său patern, făcea parte din rândul grăniceriilor antiotomani, tradiţia militară fiind transmisă din „tată în fiu”, aşa cum a îmbrăţişat-o şi Iosif, fratele mai mare al tătălui său, „militar de carieră, care după absolvirea şcolii de ofiţeri a fost profesor de matematică în diferite şcoli militare, în cele din urmă ajungând profesor la Academia de Război din Viena”. Însă, cu toattă „ierarhia militară” a familiei, tatăl său, Milutin Teslaru (Tesla), „deşi, iniţial, a fost şi el elev la şcoala militară”, mai târziu, hotărât să-şi schimbe profesia, „a trecut la seminarul teologic şi în final a ajuns preot ortodox”. Cărturar autodidact, interesat cu precădere de literatură, filosofie, ştiinţe naturale şi matematică, preotul a adunat în podul casei sale „o bibliotecă interzisă, cu vechi manuscrise, texte cuneiforme, hărţi ale cerului şi copii ale unor texte dispărute, atribuite lui Zamolxis, Enoh şi chiar lui Hermes Trismegistul”. În 1845, s-a căsătorit cu Djouca (Gica) Mandici, cu obârşie românească din acelaş grup etnic al istro-românilor morlaci din Croaţia, şi ea fiică de preot ortodox. Rămasă de timpuriu orfană, s-a dedicat creşterii şi îngrijirii celor 6 fraţi mai mici ai familiei, motiv pentru care nu a învăţat carte, dar avea să se instruiască, ca „elevă” a soţului său. Ajunsese să fie renumită în comunitate prin măestria artistică pe care o dovedea în arta broderiilor sale.

În 1856, la naşterea fiului Nicolae, tatăl său, preotul ortodox, Milutin Teslaru, mai era cunoscut şi ca „o persoană foarte activă pe scena politică a vremii prin articolele publicate în presa locală, în care milita pentru <unirea iugoslavă>, fapt apreciat la nivelul Bisericii Ortodoxe Sârbe”. Din fragedă pruncie, Nicolae s-a dovedit a fi un copil excepţional, având probat un coeficient ridicat al inteligenţei sale, iar despre aceasta au existat mai multe dovezi prin care şi-a dovedit precocitatea. Astfel, potrivit „surselor”, la 5 ani „a dovedit tatălui că poate stăpâni puterea apei, punând-o <să bată ouăle>, folosind mişcarea apei ca forţă generatoare”. Tot pe atunci ştia deja să cintească şi, mai mult, chiar să şi memoreze cărţile citite, „având o memorie fotografică”. La 9 ani, scria poezii şi îi plăcea să rezolve dificile probleme de matematică. Suferea, totuşi, de boala „halucinaţiei”, care se manifesta, precum a recunoscut în „autobiografia” sa, prin apariţia „unui fascicol de lumină orbitoare în faţa ochilor, care-i permitea să vizualizeze orice cuvânt sau idee care-i trecea prin gând.” În plus, Nicolae avea şi darul „premoniţiei”; nu puţine fiind evenimentele pe care le-a anticipat, înainte ca acestea să se întâmple.

A trecut peste vechile texte ale tatălui său din podul casei, din care a reţinut numerosae simboluri, ce-i vor servi mai târziu la elaborarea multor invenţii. Deja la 12 ani Nicolae îşi uimea sătenii prin „aprinderea lămpii fără foc” şi prin „modul cum ştia să abată fulgerele înspre dealul casei părinteşti”, adeverindu-se, astfel, prezicerea moaşei la momentul naşterii sale.

La vârstă şcolară, Nicolae urmează clasele primare în localitatea natală Smiljan, după care a urmat cursurile Real Gymnasium din Karlovac, dovedindu-se „interesat de matematică, limbi clasice şi străine şi de ştiinţă”. Deosebit de sârguincios la învăţătură, termină cursurile gimnaziale în 3 ani, faţă de durata lor de 4 ani prevăzută. Tatăl său şi-ar fi dorit ca fiul Nicolae să devină preot, însă acesta, în 1875, după terminarea studiilor liceale, „şi-a luat inima în dinţi şi i-a comunicat tatălui său dorinţa de a deveni inginer electrician”. Era perioada în care electricitatea în lume se afla în perioada de tranziţie, de la experienţele de laborator la primele aplicaţii practice.

Dezamăgit de dorinţa fiului său, dar şi copleşit de durerea pierderii fiului cel mare, tatăl său a încuviinţat în cele din urmă să-l sprijine, îndreptându-l spte Universitatea Tehnică din Graz, „cea mai prestigioasă din lume”. Ca student la Graz, Nicolae va avea prilejul să să participe la „primele experienţe ale curentului alternativ”. Însetat de cunoaştere studentul Tesla învăţa „până după miezul nopţii, rezolvând cele mai dificile probleme”. N-a fost de mirare scrisoarea decanului Universităţii adresată păriţilor săi; „Fiul dumneavpastră este o stea de primă magnitudine”.În ceea ce priveşte absolvirea de către Nicolae Teslaru a Universităţii Tehnice de la Graz, există o mare „diferenţiere” între biografii săi; pe de o parte, unii confirmă „licenţa fără diplomă”, iar, pe cealaltă parte, alţii afirmă că „în semestrul II, al anului al 3-lea,studentul Nicolae Teslaru (Teslea) a renunţat la cursuri şi în decembrie 1878, a plecat din Graz, la Maribor (azi Slovenia), întrerupând relaţiile cu familia”.

Cert este că la Maribor, Nicolae obţine primul său post de subinginer, pe care-l va ocupa timp de un an, „la sfârşitul căruia, pe fondul unei crize nervoase, îşi reîntâlneşte familia”. Şi de această dată, tatăl său înţelegător l-a convins să se înscrie la Universitatea Carol – Ferdinand din Praga, „ale căror cursuri le începe în 1880, beneficiind aici de influenţa profesorului fizician, Ernst Mach”. Dar şi aici „povestea abandonului se repetă”, astfel că, după sfârşitul tatălui său, Nicolae părăseşte Universitatea din Praga, „la care terminase doar un singur curs” şi pleacă la Budapesta.

Aici, în 1881, se angajează la Compania Naţională de Telegrafie, devenită tot în acelaşi an Compania Naţională de Telefonie, îndeplinind funcţia de şef al electricienilor, peste puţin timp fiind promovat inginer al primului sistem de telefonie al Budapestei. Promovarea sa a fost posibilă după ce, împreună cu tânărul inventator sârb, N. Petrovic, a realizat proiectul de alimentare continuă a centralei. Ca inginer, aici va inventa un amplificator telefonic, însemnând, în fapt, prima boxă de amplificare a sunetului. Şi tot la Budapesta, pe baza cunoştiinţelor căpătate la Graz privind funcţionarea unui motor de curent continuu, Nicolae perfecţionează funcţionarea acestuia, „eliminând colectorul şi periile, care duceau la uzură”, realizând, în felul acesta, motorul cu inducţie, alcătuit dintr-un rotor de fier care se învârtea în interiorul unei bobine fixe, parcurse cu curenţi bifazici ce generau un cămp magnetic rotitor. Invers, dacă rotorul este învârtit mecanic sau cu ajutorul unei turbine, atunci în bobinajul statorului se produce energie electrică de curent alternativ. Cu alte cuvinte, N..Tesla a inventat, astfel, generatorul de curent alternativ, folosit şi astăzi în centralele electrice.

Era perioada când, în 1882, marele inventator american, Thomas Edison, punea în funcţionare, la New York, prima centrală electrică din lume., iar succesul i-a permis extinderea Companiei Edison şi în ţările Europei, atrăgându-şi de aici mulţi colaboratori.Aşa se face că, deja cunoscut sub numele de Nikola Tesla, Thomas Edison îi trimite acestuia o invitaţie la Paris, pentru a lucra ca inginer în cadrul Continental Edison Company, care avea în sarcină iluminatul Parisului. Ca inginer al Companiei Edison de la Paris, Nikola Tesla s-a preocupat să aducă îmbunătăţiri echipamentelor electrice trimise de Edison de peste ocean, iar în 1883, reuşeşte să pună în funcţionare Centrala electrică de la Strasbourg, fără a primi şi cei 25.000 de dolari promişi. Tot aici a realizat practic motorul cu inducţie, al cărui brevet avea să-l primească abia în 1888.

Cănd totul îi mergea bine, aşa cum se întâmplă uneori, Nikola Tesla are un vis premoniţial al morţii mamei sale, care s-a şi adeverit, astfel că după înmormântare timp de trei săptămâni a zăcut bolnav în satul Tomingaj, locul de naştere al mamei sale. La întoarcere, Charles Bechelore, unul dintre asistenţii lui Edison, îi propune lui Tesla să emigreze în America, „punându-i la îndemână o scrisoare de recomandare către Edison personal”. Scrisoarea era una expresiv de laudativă: „Cunosc doi oameni mari, tu eşti unul dintre ei, celălalt este acest tânăr”.

În 1884, Nikola Tesla se hotărăşte să plece în America, dar acolo va ajunge cu peripeţii, deoarece în gara Le Havre, înainte de a se îmbarca pe vas „i s-au furat toţi banii”. Până la urmă comandantul vasului „dă dovadă de înţelegere a situaţiei” şi-l primeşte pe vas. De îndată ce a ajuns la New York se prezintă la Edison, însă aici este primit „cu oarece răceală”. Totuşi, pe baza recomandării, este angajat ca simplu inginer în atelierele de reparaţii ale motoarelor şi generatoarelor de curent continuu. Un an mai târziu, în 1885, inginerul Tesla are prilejul să se remarce în mod deosebit, reuşind să rebobineze „de unul singur şi în 20 de ore”, bobinajul generatorului Edison al transatlanticului Oregon, înlăturând scurt-circuitul; acesta putându-şi respecta întocmai data şi ora plecării, „evitând în extremis pagubele imense în caz de întârzierea plecării”. Vasul a plecat la timp, dar firma Edison nu i-a mai acordat lui Tesla cei 50.000 de dolari promişi, „dacă defecţiunea este înlăturată la timp”. La fel s-a întâmplat şi în cazul perfecţonării generatoarelor şi motoarelor Edison, pe care inginerul Tesla „le-a înzestrat cu un nou regulator şi întrerupător” fără să primească nimic din gratificaţiile promise.

Din primăvara lui 1886, descurajat de „promisiunile lui Edison”, dar mândru în felul de a fi, Nikola Tesla, fără să fi împlinit 30 de ani, refuză să mai lucreze la Compania Edison, „deşi i se propusese o mărire de salariu” şi îşi înfiinţează propria firmă: „Tesla Arc Light & Manufacturing Company”, propunându-şi intrarea în fabricaţie a motorului de curent alternativ. Din păcate, investitorii atraşi n-au fost de acord cu planurile sale şi „în final, l-au scos din firmă”. Debusolat, pentru a-şi asigura existenţa şi a-şi putea continua cercetările în sistemele polifazate ale curentului alternativ, inginerul N.Tesla „a ajuns să sape şanţuri în New York”. Chiar şi aşa, în 1887, a construit modelul perfecţionat al motorului asincron, pe care, un an mai târziu, l-a prezentat la Institutul American al Inginerilor Electricieni, unde a mai expus şi principiul bobinei Tesla - o inveţie de răsunet în domeniul producerii electricităţii în curent alternativ de înaltă tensiune, de joasă tensiune şi de înaltă frecvenţă, cu largi aplicaţii în iluminatul electric, generare de raze X, electroterapie, transportul energiei fără fire ş.a. Urmare directă, cunoscutul inginer inventator George Westinghouse, „captivat de ideile sale legate de sistemele polifazice, ce permiteau transmiterea curentului alternativ la mari distanţe”, îl invită pe Tesla să lucreze în laboratoarele Westinghouse din Pittsburgh. Colaborarea lor a fost rodnică şi benefică, astfel că G. Westinghouse „i-a cumpărat şi valorificat ulterior setul de patente ale lui Tesla privind utilizarea curentului alternativ”.

Tot în 1887, cum precizează „sursele”, Tesla îşi începea noile sale cercetări care au dus la descoperirea razelor X, „folosindu-se de propriul său tub de vacuum”, cu mult înainte de Röntgen. Dispozitivul său folosit nu avea electrod receptor, iar pentru emisia electronilor folosea un singur electrod, în jurul căruia gravita un câmp electric puternic.generat de înalta tensiune a bobinei Tesla, având ca rezultat razele X, După 1888, cercetările lui Tesla au abordat un nou orizont: tehnica curenţilor de înaltă frecvenţă, în sensul utilizării lor în telecomunicaţii şi iluminat, fără conductoare. Rezultatele au fost căt se poate de spectaculoase, având ca finalitate iluminarea în arc. Astfel, plecând de la bobinele transformatorului Tesla (1891), cea primară, aflată într-un circuit osciant şi cea secundară, având un capăt legat la pământ, iar celălalt la o sferă metalică în aer, între Sistemul de iluminare prin arc – Tesla cele două circuite, la rezonanţă, se putea induce o tensiune de milioane de volţi, materializată printr-o scânteie luminoasă de mare lungime. Într-adevăr, în 1899, Tesla a reuşit „să producă o scânteie luminoasă de 40 de metri şi să aprindă peste 200 de lămpi (tuburi cu gaze) pe o distanţă de 40 de km, fără să folosească conductori de legătură”, după cum a fost consemnată la data respectivă experienţa. Se poate spune, fără să greşim cumva, că „previziunea” de la naşterea sa s-a adeverit întru totul: Nikola Tesla stăpânea şi dirija după nevoie lumina fulgerelor!

 

După o şedere de şapte ani în America, timp în care a devenit un faimos inventator, „la 30 iulie 1891, pe când împlinise 35 de ani, Nikola Tesla a primit cetăţenie americană şi şi-a instalat laboratorul pe Bulevardul 7 din New York, mutându-l apoi pe strada Houston”. Era perioada în care se ocupa de „experienţe de rezonanţă mecanică cu oscilatoare electromecanice”, Producând „cutremure” la clădirile din apropiere, a fost reclamat la poliţie şi pentru a nu fi sancţionat „a distrus cu ciocanul întreaga instaţaţie”. De remarcat este iluminatul propriului laborator cu sistemul iluminării în arc. Un an mai târziu, în 1892, N.Tesla „primeşte patentele invenţiilor sale legate de sistemele polifazice ale transmisiei energiei electrice”. Apreciat în lunea ştiinţifică americană, în perioada 1892-1894, N.Tesla a fost ales vicepreşedinte al Institutului American de Energie Electrică, îmbinând cercetarea curentului alternativ de înaltă frecvenţă cu alte noi şi interesante invenţii”, între care şi „primul radiotransmiţător instalat în Saint Louis din Missuri, în 1893”. I se conferă tot pa atunci „Medalia de aur – Edison” pentru meritele sale în domeniul electricităţii.

Între T.Edison, adept al curentului continuu şi N.Tesla, adept al curentului alternativ, s-a iscat un adevărat „război al curenţilor”, terminat cu victoria celui din urmă obţinută, în 1893, la Expoziţia Universală de la Chicago, când pentru iluminatul pavilioanelor s-a folosit curentul alternativ, „prezentându-se în plus lămpile fluorescente şi becurile cu un singur nod ale lui Tesla”. Lărgindu-şi aria cercetărilor, în atenţia sa intră şi „radiaţia cosmică de fond” despre care va face şi o îndrăzneaţă previziune: „Nu vor trece multe generații pînă cînd maşinile noastre vor putea funcționa folosind o energie obținută din orice punct din Univers”. Şi, actualmente, nu suntem prea departe de viziunea lui Nikola Tesla!

La 13 martie 1895, experimentând lichefierea gazelor cu un nou generator Tesla, în laboratorul său izbucneşte un puternic incendiu, „care-i mistuie toate instalaţiile, întreaga aparatură, modelele şi invenţiile, cu o consecinţă devastatoare pentru situaţia sa financiară deoarece laboratorul său nu fusese asigurat. Spun biografii „pentru a-şi plăti colaboratorii, Tesla şi-a tăiat în două medalia de aur, nu demult acordată.„Chiar şi aşa, sărac şi locuind într-un hotel modest, N.Tesla îşi va continua activităţile sale de cercetare şi inovare, astfel că, în 1897, experimentează cu succes „telecomanda prin unde hertziene a două bărcuţe fără echipaj pe lacul Madison Sguarde Gardens on New York”, invenţia fiind extinsă ulterior şi în domeniul militar, la teleghidarea armelor şi a torpilelor marine.    

În 1898, cu doi ani înaintea italianului G. Marconi, Tesla realizează transmisia de energie electromagnetică fără cabluri, în fapt un radioemiţător. Litigiul provocat de Marconi se va încheia foarte târziu, în 1943, „când Curtea Supremă de Justiţie a SUA îi dă dreptate lui Nikolo Tesla”. În anul următor se mută la Laboratorul din Colorado Springs, „unde, timp de 9 luni, are posibilitatea efectuării unor experienţe şi măsurători de înaltă tensiune, să realizeze un transmiţător de mare putere şi să studieze rezonanţa Terrei, pe care o găseşte la frecvenţa de 10 Hz, suficientă pentru a transmite energie electrică în tot cuprinsul ei”. În consecinţă, în 1900, Tesla construieşte la Long Island o staţie de radioemisie de mare putere, „destinată transmisiei fără fir a mesajelor telegrafice în întreaga lume”. Din lipsa resurselor financiare proiectul a fost abandonat.

N.Tesla abordează şi o altă idee genială, aceea a transmiterii curentului alternativ fără fire, aceasta fiind posibilă „prin intermediul razelor ultraviolete de înaltă putere care să producă un canal ionizat într staţia de emisie şi cea de recepţie”. Ideea a fost folosită ulterior la paratrăsnet, electrolaser, electroşocuri ş.a.La începutul secolului al XX-lea, cu finalitate în 1904, transmisia energiei electrice fără fir, cunoscută drept „efectul Tesla”, a stat la baza dezvoltării energeticii mondiale în curent alternativ. Din lipsă de fonduri, multe din proiectele sale au fost preluate de alţi inventatori: radarul, ceasul electric, motorul ce utiliza energia solară şi câte altele. De geniul inventiv al lui Nikola Tesla sunt legate şi alte invenţii care ar fi putut aduce schimbări radicale în viaţa societăţii, cu efecte dezastroase. Prima dintre ele, amintită deja, este „oscilatorul de birou al Tesla”, care „putea simula cutremurele”, cum s-a constatat în 1891, fiind distrus „cu ciocanul” de către însuşi inventatorul.

Printr-o altă invenţie de mare răsumet, denumită „sistem electric gratuit”, Tesla ar fi putut asigura omenirii această uriaşă facilitate a gratuităţii electricităţii, de îndată ce ar fi intrat în funcţionare uriaşul Turn Vardenclyffe de la Long Island. Din nefericire, industriaşul P.Morgan, finanţator ial îndrăzneţului proiect al lui Tesla, ntuind consecinţele pierderii profitului pentru o societate dependentă de petrol şi cărbune, a sistat definitiv finanţarea acestei invenţii.

În 1911, Nikola Tesla anunţa în The New York Herald” Turnul Vardenclyffe                   că lucra la noua sa invenţie, denumită „farfuria zburătoare”, argumentând:„Maşina mea zburătoare nu va avea nevoie de aripi sau de elice propulsoare. Dacă o vezi pe pământ nu-ţi dai seama că poate fi o maşină zburătoare. Şi cu toate acestea se poate mişca în voie prin aer, in orice direcţie, in deplină siguranţă, la o viteză mai mare decăt s-a atins vreodată, indiferent de vreme şi fără sâ fie afectată de <golurile de aer> sau de curenţii descendenţi. Se poate inalţa prin aceşti curenţi dacă aşa doreşte. Poate staţiona in aer, chiar şi în vânt, o perioadă lungă de timp. Puterea sa de ascensiune nu va depinde de vreun mecanism delicat aşa cum folosesc păsările, ci de o acţiune mecanică pozitivă.”

Practic, „farfuria zburătoare” a lui Tesla folosea acelaşi sistem de propulsie gratuită, precum şi sistemul de energie gratuită, dar din aceleaşi considerente ale vremii dependente de petrol şi această invenţie genială a fost „îngropată”, definitiv, În aceeaşi direcţie a aparatelor de zbor, Nikola Tesla a propus „aparate de zbor electrice cu mecanisme îmbunătăţite”, care să transporte pasageri „de la New York la Londra în numai trei ore, la o altitudine de 12 km deasupra pământului”. Nici în acest caz, Tesla nu a găsit investitori dispuşi să le realizeze. Se pare că astăzi, multe dintre ideile sale inventive sunt folosite la drone sau la avione supersonice.

În 1930, înspre sfârşitul vieţii, N.Tesla, fiul preotului ortodox, Milutin Teslaru, a gândit şi o invenţie „neortodoxă” Denumită „Teleforce”, invenţia sa concepută a fi o „rază a morţii” putea genera o rază puternică de energie care ar fi putut „distruge orice se apropie la o distanţă de 200 de mile, fiind un zid impenetrabil contra armatelor, avioanelor şi altor forme de agresiune”. În cele din urmă, revenind la o gândire pozitivă şi conştientizând că „raza morţii” ar fi fost, în fapt, un instrument de distrugere între ţările lumii, inventatorul a renunţat definitiv la invenţia sa diabolică, distrugând orice „detaliu tehnic” al acesteia.

Începând din 1931, pe când deja avea 75 de ani, cercetările lui Tesla se extind spre câmpurile gravitaţionale ale căror experimente la face cu instalaţia sa de la Institutul Tehnologic din Massachussetts, de producere a tensiunilor înalte în vederea fisiunii nucleului atomic, pe care le comunică în „Scenttific Buletin”. Despre acestea se arată direct interesat şi Albert Einstein, „recent imigrant în America”, astfel că între cei doi savanţi are loc o importantă întrevedere legată de „cercetările fisiunii nucleare”, pe care N.Tesla le avea în desfăşurare. Mai mult ca sigur, că Albert Einstein, după această întâlnire „de grad 0”, a fost cât se poate de influenţat în activitatea sa ulterioară.

Demnă de consemnat este şi propunerea din 1915, privind acordarea Premiului Nobel pentru Fizică lui Thomas Edison şi Nikola Tesla „pentru contribuţia amândurora adusă omenirii prin electrificare”. Date fiind animozităţile mai vechi dintre ei, Nikola Tesla refuză propunerea, iar premiul nu se mai acordă în 1916, din cauza războiului. Şi în ceea ce priveşte viaţa personală a lui Nikola Tesla, biografii săi au remarcat numeriase „ciudăţenii”, demne de reţinut pentru cei curioşi să le afle. Mereu interesat să descopere ceva nou, devenise „extrem de dedicat cercetărilor sale, uneori nedormind decât 2 – 3 ore pe noapte. Nu s-a căsătorit niciodată, asta deoarece el era de părere că: „doar scriitorii şi muzicienii au nevoie să se însoare, deoarece căsătoria îi inspiră. Savantul trebuie să consacre toate simţămintele exclusiv ştiinţei, căci, împărţindu-le, el nu i se va putea dărui cu trup şi suflet.” Singur mărturisea că dezvoltase un fel de obsesie faţă de un porumbel alb: „Am iubit acea porumbiță așa cum un bărbat iubește o femeie, iar ea m-a iubit pe mine. Atâta timp cât o vedeam, viața mea avea un scop” Era perioada când, în ultimii săi ani de viaţă, „se confrunta cu mari lipsuri financiare, fiind nevoit să locuiască într-o cameră modestă de hotel din New Yorkl, de la fereastra căruia îi plăcea să hrănească porumbeii”. Deşi colaborator al Institutului Tehnologic din Massachussetts, singurul său venit era pensia viageră de merit de 7500 de dolari, „ce o primea regulat din partea statului iugoslav.”

La un moment dat, datorită teoriilor sale emise despre OZN-uri, asupra activităţii de cercetare, neînţelese şi inexplicabile de contemporamii săi, au început să fie tot mai frecvent acuzat de „înşeletorie”şi „ocultism” şi de aici s-au răspândit zvonurile că „Tesla, comunica direct cu extratereştrii, de la care îşi <copia> invenţiile.” De altfel, N.Tesla a fost deosebit de interesat în construcţia măreţului „turn de la Long Island”, care iar fi oferit comunicarea cu alte civilizaţii ale Universului.

O altă „faţetă”, nu prea cunoscută din viaţa savantului, evidenţiază şi alte talente ale acestuia: vorbea fluent în 8 limbi, era un lingvist apreciat, scria poezii, era interesat de muzică şi filosofie, putea recita oricând din marii poeţi, era năstruşnic în comportare. Dintre prietenii săi, cei mai apropiaţi erau artiştii. A tradus câteva poeme ale poetului sârb Iovan Iovanovici Ymaj, pe care le-a publicat în Century Magazine, datorită prieteniei sale cu editorul Robert Underwood Johnson, Ca şi Eminescu, a fost atras de filosofia vedică, hinduism de învăţăturile lui Swami Vivekananda, astfel că N.Tesla „a început să folosescă termeni din sanscrită pentru denumirea unor concepte fundamentale despre materie şi energie.”  

A

trecut la cele veşnice, în aceeaşi cameră nr. 3327 a Hotelului New Yorker din Manhattan, la 7 ianuarie 1943, în vârstă de 86 de ani şi 6 luni. După o ceremonie funerară, la care au asistat peste 2000 de participanţi, precum afirmă unii biografi: „trupul său a fost incinerat la Crematoriul din statul New York. Urna cu cenuşa rezultată a fost păstrată la New York până în anul 1957, când aceasta a fost transferată, la iniţiativa faniliei,,în capitala Serbiei, fiind depusă la Muzeul <Nikola Tesla> din Belgrad.” Aici, ca într-un adevărat templu, este adăpostită tot ce a mai rămas din moştenirea savantului inventator, Nikola Tesla: lucrurle salei personale, utse de fotografii originale, zeci de mii de documente, brevete, desene, corespondenţă, medalii, diplome şi premii pe care le-a primit de-a lungul întregii sale vieţi. În ceea ce priveşte urna sa funerară, nici până în prezent nu s-a încheiat disputa dintre Muzeu şi Catedrala Sf.Sava, care solicită cu insistenţă ca urna funerară a lui N.Tesla să fie depusă la loc de cinste în incinta Catedralei.                      

 

Muzeul Nikola Tesla din Belgrad

Posteritatea savantului inventator Nikola Tesla s-a dovedit şi se dovedeşte şi astăzi a fi una luminoasă, pe măsura meritelor sale incontestabile, După cum l-a apreciat ilustrul fizician britanic, Sir William Thomsson Kelvin: „Nicola Tesla este cel mai devotat om pentru ştiinţele electrice dintre toţi contemporanii săi”, o altă apreciere mai înaltă nici că există. În cinstea lui, în Sistemul Internaţional, unitatea de măsură a inducţiei magnetice a fost denumită Tesla (T), astfel că „Un tesla T este inducţia magnetică a unui cîmp magnetic uniform care produce un flux magnetic de un weber (Wb) printr-o substanţă cu aria de 1m2 situată perpendicular pe liniile cîmpului magnetic. „Cum era şi normal, începând din 197,9 şi New York-ul, arătându-se interesat de păstrarea memorie marelui inventator, a înfiinţat „Tesla Memorial Society of New York”, societate ce reuneşte oameni de ştiinţă , istorici şi admiratori şi militează pentru prompvarea realizărilor sale şi a păcii în lume. Societatea a propus şi a obţinut ca ONU să declare data de 10 iulie drept Ziua Nikola Tesla la nivel internaţional.

Ajuns la finalul eseului omagial închinat strălucitului inginer-inventator Nikola (Nicolae) Tesla, la cei 170 de ani de la naştere, ca discipol şi inginer energetician român, nu-mi râmâne decât să-mi exprim întrega preţuire pentru cel care , depăşind realitatea timpului său, a oferit omenirii singura cale a Civilizaţei şi Progresului – curentul electric alternativ -, valabil şi în contemporaneitatea actuală. Mai mult, ca om al Luminii ieşene, mă bucură faptul că Uzina de Lumină de la Iaşi, intrată în funcţionare la 6 mai 1899, a fost „prima Uzină electrică în curent alternativ din România”, ce a adoptat preţiosa invenţie a lui Nikola (Nicolae) Tesla (Teslaru).