Dumitru Ichim - felicitări, fratele meu binecuvântat

 

felicitări, fratele meu binecuvântat

Dumitru Ichim

 

 

~*~

 

1. CĂUTÂND RIMA LUI RILKE

Pe acea Vale

(ce zburdă sub hartă),

Valea Auzului

nu curgea nici o apă

decât lacrimile Uzului

și ale reginei Nemira.

Cocorii,

ocolind norii

cu vitralii sfinte lor,

aduceau

oștirile cuvintelor

să se nască,

în oglindă crudă,

ca să se audă

spre întrupare

fiecare

cu ursitoarea lui

a năsălie, sau cântec de gutui.

Aurul blond al Uzului

curgea pe umerii

de piatră ai Auzului

ca fluierul, chimvalul, ca lira

reginei Nemira,

numele ei de voievod -

piatra de botez

tăcea în retez

tainicul necrez

spusului

și fusului

de la pod...

...dar blestemul Uzului

din Valea Auzului,

se-ascunde și azi

prin apusuri,

din omega în a pusuri,

fântâni

trăgând cu ochii la sâni,

cu literă mare de brazi,

unde cerbul cu coarnele clește

luna pe dos o citește

și sălătrucul

din undă în undă

blestemul dezundă,

lumina usucu-l

ca-n rusalii nucul...

Pe Valea Auzului,

cerului acasă -

nume de mireasă,

nume de lumină-

tot mereu străină,

stelelor fuior -

tot mereu în dor,

slove-n haine sfinte

născânde cuvinte,

nume pentru nume

la intrat în lume,

că la nunta mea

steaua că stătea

nerostită-mi stă,

tron de Precistă...

Pe Valea Auzului

cuvânt nu se naște

unde căpriorul

umbra nu și-o paște,

descântec de fete

cu aur în plete,

pe Valea Auzului

nicăieri acasă

sub voal de mireasă

curgă-mi apa Uzului!

 

2. DE GUȘTI LUMINA...

 

''Somn care curge peste omenire l-a cuprins.''
(Epopeea lui Ghilgameș, tăblița a IV-a)

De guști lumina,
are gustul sării,
ca lacrima.
Voi care n-ați avut,
prin inima voastră vreodată,
în vizită furtuna -
zvârcolul până-n cer al mării,
nu știți cum gustă luna
când rănile luminii le ascunde
atât de zâmbitor pe Eufrat!
De ce-i tristețe
în aurul curat și primenit
al salciei ce-aduce primăveri,
când de lumina ei se zvântă
puțin a mâine, dar mai mult a ieri?
Și tu îmi zici:
''Hai, Sanheribe, cântă!
De-acasă inima demult mi-a fost plecat,
doar numai tu cunoști cărarea ei
cum să o strecori,
când dragostea e luată-n râs
de crinul alb și bârfa de urzici
usturătoare.''
''Regină, îți răspund,
buzelor tale cupă îs,
cioplită din al lacrimei
cleștar de sare.
Sărută-mă precum lumina
se-ascunde-n strălucirea ce o doare
și uită de tristețea
din aurul curat
al sălciei sub care,
cândva, ne-am despărțit
în două Eufratul.
În scoică zămislirea perlei
încă mai doare
când din duh o cheamă.
Buzelor tale cupă îs,
cioplită din lacrima cristalului de sare.
Îmbrățișează-mă și bea-mă
ca pe un vin ce-l înăspriră spinii,
sălbatica panteră neîmblânzită-n must!
Buzele tale,
știai că prin sărut
au gust
ca veșnicia care-a plâns
în prima lacrimă-a luminii?''

 

3.MAI ESTE MULT PÂNĂ SE FACE SEARĂ ?

”La ce gândești?”
mă-ntreabă-o ghionoaie
a nu știu câta oară
bătând în lemnu-mi vechi
cu ciocul.

Moi încă-odată în albastru
tocul
și-aud a inimii bătaie,
și ea acum – ciocănitoare –
zburând aceeași căutare
în joacă.

E prima dată
când le aud pe fiecare
cum toacă,
pe rând, pe rând,
fără de sfadă,
pe același lemn.

S-a ascuțit o stea
și verdele înțeapă
tăriile de gând;
răspunsul
vârful undei înfioară:
Mai este mult până se face seară,
că brazii prohodirea-mi vor să-nceapă
spre Lumină
la primul dangăt de la luna plină?

 

4.GUMĂ DE ȘTERS

Am fost han
drumului
ducând spre nicăieri;
la răscruci -
același castan la cerșit
și-o mulțime de ieri.
Cămilarii
pustiul din mine-au băut
şi s-au ascuns după oala de lut.

Chiar și umbra lor
a murit.

Într-o seară
le-am strâns chiuiturile,
dar și geamătul greu,
și am deschis o gară
ca să-L aștept pe Dumnezeu.

...parcă-L și văd cum coboară
pe scara ultimului vers.
Mă voi topi în brațele Lui
ca luna plină în alb de cais:
- Doamne,
deși nu mi-ai promis,
pentru nașterea mea,
nu cumva ai uitat să-mi aduci
tot ce-o moarte întreagă-am cerut?

O gumă de șters.
Nimic altceva...

 

~*~

DUMITRU ICHIM

 

 

RELAX

 

”RELAX - YOU 'RE ON LAKE TIME” - scria pe o pernă de la hotelul din Bayfield, Ontario. Trebuie să uiți de timpul ceasului, de timpul serviciului, de timpul grijilor ”toată grija cea lumească să o lepădăm” pentru că există un timp al mării, al oceanului. Dacă nu ar fi lacrima, oceanul - fratele nostru mai mare - nu ne-ar înțelege graiul nostru suprafiresc.
După uraganul de azi dimineață, când totul era ca de smoală, timpul fricii și al disperării omenești, cînd copacii erau frânți și smulși din străfundul pământului, când țineam în mână u lumânare cât pentru practicul ei, firele electrice erau rupte, cât și pentru liturgicul ei de a te prinde disperat de lumina dătătoare de viață, cine ar fi crezut că peste câteva ore vremea s-ar putea schimba în asemenea hal de totul să devină opusul ei?
Dacă închideți ochii și ascultați TIMPUL OCEANULUI veți auzi și apoi veți înțelege că apa se roagă, precum frunza, precum pasărea, precum sfântul cel fără de prihană. De ce oare, oricum ar bate vântul TIMPUL APEI e diferit de TIMPUL OMULUI? Nimeni nu a văzut ca vîntul să împingă apa se mijlocul oceanului, ci invers, toate valurile vin la maluri. Dacă unul șovăie si vrea să se întoarcă, alte valuri ți mai mati îl împing spre mal.
În mijlocul oceanului se adâncul de taină al inimii lui Dumnezeu. Seninătatea genunii divine, dragostea fără de margini a Poetului, Creatorului cerului și al pământuluui . De aceea valurile vin spre țărmul inimii noastre, sunt valuri de lumină - Nu vă fie frică, nu suntem singuri, oricât de răi, criminali și nemernici am fi, lepădăturile iadului, nu suntem singuri, suntem iubiți, cum numai un Dumnezeu poate să fie Tatăl al nostru. Învățați de la valuri, cea mai frumoasă rugăciune pe care nici îngerii nu pot să o rostească
Aici pe malul Lacului Huron am învățat înțelepciunea cea din veac ascunsă și nici de serafimi știută: RELAX - YOU ARE ON LAKE TIME!