MÂINILE Omului religios după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu
(Din ciclul: Dumnezeiasca alcătuire a Chipului uman)
(partea I-a)
„Și iată El e Cel ce-Ți
tinde ție
Să
guști din mâna Lui pâinea cea vie
Căci pâinea-n mâinile cerești sfințită,
Primește gust
de taină săvârșită.”
(Zorica
Lațcu- Maica Teodosia, La Nazaret)
MÂINILE MAICII Domnului
Mâinile Fecioarei
– Mamă – MARIA – VLAHERNA – CARPATINA, cele în care a legănat pe Fiul lui
Dumnezeu, al Ei și al DACIEI Mari și în brațele cărora a alăptat, a îmbrățișat
și a alintat în cântece de leagăn pe Odorul divin, sunt de o frumusețe
tulburătoare, de o gingășie răpitoare, de o perfecțiune în care Frumosul serafic
își trăiește total și din plin cosmosul lui sublim!
Degetele lungi și
trandafirii, înmiresmate de un nard ceresc neasemuit aprind vâlvătaia unui Rug
imens în rugăciune și Aurora unei boreale răsfrângeri în binecuvântare,
risipind astfel pe întregul pământ și nesfârșitul cer, har, bunătate, lumină,
frumusețe, iubire și dragoste!
Mâinile plinuțe de
culoarea caisei în pârg, cu degetele întotdeauna deschise și cu unghiile
sidefii reflectă o bunătate fără margini ce se revarsă permanent, o credință
nezdruncinată de vreun cutremur ivit, o autoritate imperială fără egal, o
infinită iubire divină din care emană o frumusețe ca o Cântare a Cântării celei
mai angelice, astfel încât prin desfacerea brațelor largi și armonioase de
curcubeu să încapă ca într-o simfonie neegalată întregul Cosmos creat!
În netezimea
palmelor Ei,ca într-o Grădină a Bunicilor, se adună întregul suspin și
lacrimile Mamelor de bucurie ori de grele încercări în care își limpezesc
sufletele și își aprind candele inimilor cucernice, spre a-și crește și ocroti
Odorul de preț - Viața vieții lor, spre a-și cinsti și binecuvânta Familia, ca temelie
a Bisericii Celei Una și stâlp al Națiunii creștin ortodoxe!
Împreunarea în
mănunchiul de cruci vii al degetelor Preacuratei Feciore și Preamilosârdei
Mame, care tresaltă la orice gând ca aripile de Rândunică în zborul răsăritului
de soare, pare că țes veșminte de brocart, de lumină pentru sufletele celor
Drepți, a celor Aleși, a Eroilor, Martirilor și Sfinților care și-au îngemănat
destinul vieții cu nemărginirea mântuirii lor!
În acele Mâini de
Preafrumoasă Crăiasă valahă a stat lipit de Sânul Ei dumnezeiescul Prunc
Iisus, alăptându-se, ascultând susurul gândurilor Ei dalbe împletite în cântece
de leagăn și mireasma de trandafir a graiurilor de miere, când degetele Mamei –
Fecioare Maria îi netezea buclele de aur, ciorchinii de soare ce îi mângâiau
obrazii cu mireasma lor de flori de măr...
Atunci, când
Sfântul Prunc surâdea visului Său pur dumnezeiesc, de încreștinare și mântuire
a celor binevoitori, mărturisitori și jertfitori, Mama MARIA, legăna ca într-un
basm românesc al Daciei Mari – Grădina Preacuratei, pe brațele-i regale,
întregul Cer și tot Pământul la un loc!
Acele Mâini de-o
gingășie celestă au croit și țesut veșmintele Fecioarei – Mame și tot ele au
lucrat fără cusur din fir de in, tors prin suspinuri prevestitoare Cămașa de
Jertfă a Fiului Ei, pentru care soldații romani care păzeau crucile
răstigniților au tras la sorți, împlinind profeția!
Fericiți toți
cei care au primit, primesc și vor primi binecuvântarea acestor Mâini cu
adevărat princiare, cu efigie regală, cu aură dumnezeiască ale Preafrumoasei Împărătese
MARIA!
MÂINILE Mântuitorului nostru Iisus HRISTOS
Divinile Mâini ale Mântuitorului nostru Hristos
care netejesc Calea Luminii peste care
se pogoară Adevărul revelat, întru care se încoronează Viața, făcând să pogoare
Harul Duhului Sfânt peste creștinii teofori și mariofori par reflectate de ape
limpezi și adânci mângâiate mereu de soarele tămăduitor ale căror binecuvântări
sunt ca niște ramuri pline de flori și de zumzet de albine, revărsând rodul
bogat tuturor celor harnici și cinstiți în toată vremea lor!
Mâinile
binecuvântătoare ale Domnului Iisus – Învățător, Profet și Rege au îmbrățișat
cu iubirea Sa nemărginită, lumea în brațele lor atotcuprinzătoare
pentru a auzi, a simți și a atinge
pulsul catifelat al Inimii dumnezeești din care se revarsă ca un torent necontenit
de Apă vie, de Cascadă divină peste cei Aleși, frumusețea neasemuitelor
splendori cerești!
Mâinile
dumnezeești ale Mântuitorului Hristos au tors firul gândurilor de borangic în
mintea celor săraci cu duhul, au aprins în mângâierea lor perle de lumină în
ochii celor înlăcrimați, au brodat stiharul bunătății celor blânzi, au
frământat pâinea dospită și a rumenit-o în cuptorul sufletului Său pentru cei
flămânzi și însetați de dreptate, au brodat chilimuri pentru cei milostivi, au
înveșmântat cu Aura lor pe cei curați cu inima, au împodobit cu mantie de aur pe
făcătorii de pace, apoi au strâns la pieptul Lui, pe toți ocărâți și prigoniți
pentru dreptate și i-a înnobilat pe toți Cavalerii Danubiano-Pontici în rangul
de Cavaleri ai Crucii lui Hristos!
„Voi sunteți trupul lui Hristos
și mădulare (fiecare) în parte.” (I Corinteni 12,27)
Profeții și Sibylele srăbunilor
pelasgo-traci aminteau despre cele două Mâini ale Tatălui ceresc: - una, cea a Fiului Cuvânt, care
grăiește, binecuvântă, iubește și structurează; cealaltă, a Duhului Sfânt,
care dă Vieții: viață, har, adevăr, frumusețe, libertate, creație,jertfă și
nemurire!
„Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest
Paști, mai înainte de patima Mea. Și luând paharul cu vin, mulțumind a zis:
Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.
Și luând pâinea, mulțumind, a frânt-o și le-a dat lor zicând: Acesta este
Trupul Meu, care se frânge pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.”
(Luca 22,15-20)
Din păcate sunt și mâini fără inimă care fac
samavolnicii satanice: „Dar iată, mâna
celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.” (Luca 22,22) Arhiereii Ana și Caiafa împreună cu întreg Sinedriul au uneltit
din timp vânzarea, prinderea și condamnarea la moarte a Mântuitorului lumii.
Adus în fața lor, arhiereul Anna l-a întrebat despre ucenicii Lui și despre
învățătura Sa. Iisus a răspuns:
„Eu am vorbit pe față lumii: Eu am
învățat întotdeauna în sinagogă și în temple unde se adună toți iudeii, și
nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au
auzit ce le-am vorbit. Atunci unul din slujitorii care erau de față i-a dat lui
Iisus o palmă, zicând: Așa răspunzi Tu arhiereului?” (Ioan 18, 19-22)
Pilat s-a spălat pe mâini în fața mulțimii, dar
a rămas murdar înaintea lui Dumnezeu: „Nevinovat
sunt de sângele Dreptului acestuia, iar mulțimea a răspuns: Sângele Lui asupra
noastră și asupra copiilor noștri!”
Le-a eliberat lor pe Baraba iar pe Iisus
L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
În Mâinile dumnezeești care au făurit
Creația, iudeii prigonitori ai lui Iisus au bătut piroane în palmele Lui
crezând că-L țintuiesc pe Cruce.
De fapt l-au înălțat întru slăvita
Înviere!
Fiind pe Cruce, soarele s-a întunecat,
catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc și Iisus-Soarele dreptății a
strigat tare: „Părinte, în mâinile Tale
încredințez duhul Meu!” (Luca 23, 46)
A venit Maria Magdalena – dulcea Mironosiță vestind
ucenicilor că a văzut pe Domnul care a Înviat . „Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminică), și ușile fiind încuiate unde erau adunați
ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace
vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile
și coasta Sa…. (Ioan 20, 18-20) Apostolul Toma n-a fost de față atunci
alături de confrați la Învierea Domnului, ajungând prin Voia de Sus abia după 8
zile.
Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut
pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul
cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25)
După opt zile, ucenicii Lui erau iarăși
înăuntru, și Toma, împreună cu ei.
Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și
a stat în mijloc și a zis:
-
Pace vouă! Apoi a zis lui
Toma: Adu degetul tău încoace și
vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu
fii necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și i-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20,
26-28)
Mâinile
Mamei valahe
În tradiția noastră străbună Mama are superlativul de: „Micul
dumnezeu!” Ea își însușește această
sacră cinstire printr-o întreită putere hărăzită de Sus: puterea de a naște, de
a crește, de a educa, virtuți îngemănate prin credință, nădejde, iubire, la
care se adaugă Corola virtuțiilor cardinale: răbdare, intuiție, curaj,
bunătate, suferință, jertfă, înțelepciune, iertare și dragoste.
Întotdeauna Mama valahă - „Micul dumnezeu” – Inima inimii Odorului își toarce firul
gândului din Caierul tradiției străbune, urzindu-l în graiul de fluier, de nai,
de harphă, de tulnic, de vioară într-o cromatică divină aparte, nălbindu-și
faptele în neaua Colindelor, urmând să fie o Flacără ce arde și o pildă neîntreruptă
întru toate faptele binecuvântate!
Mâinile
Mamei aduc în extaz la sân, în scutece de crin alb, micul creștin atunci
când alăptează Odorul drag. Îl leagănă sfioasă sub uduiri de vise, răsfirându-i
gânguritul delicat și îl acoperă cu șoapte și sărutări dulci, lăsându-ne la
toți, apoi, vieții și dorului, într-o necontenită devenire, pecetea talisman – sărutul de părinte!
Mâinile
Mamei îl sprijină și îl îndeamnă ca-ntr-o adiere de zefir să facă primii
pași spre lumea lui. Când deja zburdă sub privirile veghetoare și sub
surâsul de chihlimbar al Bunicii, mâinile ei, îl învață semnul Crucii, să se închine și să re roage
lângă ea la Icoana Maicii Domnului – Maria.
Mâinile
Mamei ori ale Bunicii, dacă e
fetiță-Mlădiță de înger o pieptănă și îi împletește cosițele, iar când e mai
mărișoară cu degetele lor crini și trandafiri, îi arată primele litere silabilisindu-le
pe imaginile color din Abecedar. Tot mâinile
Mamei ori ale Bunicii o conduc sau îi conduc în drumul lor către Școală.
Aceleași mâini îngerești îi au pe copiii/ nepoți în grijă până când
domnișoara are onoarea de a i se cere
mâna de către un prințișor venind pe un cal alb, devenind o frumoasă
mireasă, obicei păstrat din moși-strămoși.
Și atunci se vorbește de zestre cât mai
bogată țesută în casă de mâini măiastre la războiul păcii familiei, iar junelui
din toate câte ceva deosebit…
Mâinile
Mamei – trepte de lumină, șipote de taină, șirag de mătănii au un limbaj celest
de Cazanie, de Psaltire ca într-o dumnezeiscă îmbrățișare cu un murmur șoptit
de desfătare într-un noian de mărgăritare, adâncind mereu cu mintea ei largă și
inima necuprinsă Legile lui Dumnezeu înaintea Căruia își pune sufletul ofrandă vie
să suie Scară la Cer, ca să dea binețe Maicii slăvilor senine, Cerului cu stele
Veșnic Diamant și Minunii lumii Fiului Prea-înalt!
Monahia
româncă e asemeni unui înger cu chemare și alegere aleasă, căreia Măicuța
Domnului Maria îi hărăzește o putere asemănătoarei Mamei: de a „crește” și de a
„educa”ucenicele Obștei sale întru slujirea lui Hristos, a Maicii Sale, a
Sfinților și Martirilor.
„Trandafirul poate fi/ Chip al unei monahii:/
Floarea lui cea delicată/ Este inima curată/ Și plină de gingășie. Culoarea lui
purpurie/ E sfiala feciorească/ Ce nu știe să privească/ Cu-ndrăzneală
niciodată,/ Spre a se păzi curată.//Roua ce se strânge-n zori/ Pe petalele lui
moi/ E blândețea sufletească/ Ce nu poate să rănească,/ Este dragostea curată/
Ce nu cade niciodată.” (Poezii cu iz de Filocalie, Ediție îngrijită la
Mănăstirea Diaconești, Ed. Bonifaciu 2011)
Mâinile Tatălui valah
Mâinile Tatălui valah cresc
din rădăcini de vremelnicie milenară, de la începutul zorilor lumii care s-au
așezat cu bucurie, cu emoție și smerenie deasupră-i, surprinzându-i truda în
chibzuință și armonie, migala în menire și primenire și jertfa întru dăinuire
și desăvârșire!
Mâinile
lui din cremene carpatină au pus temelie și stâlp, trăinicie și grandoare,
altar și catapeteasmă, casei, școlii, bisericii, între puținele momente de
respiro dintre luptele neîncetate cu dușmanii permanenți care ne-au poftit și profanat
sacra țărână, prăvălindu-ne grădina, tinda, ogorul, viile, lanurile de grâu,
Patria rotundă ca o horă-n prag, bunicul, muma și odorul drag, adâncul, codrii,
cerul – stea cu stea, tot ce era firesc, sfios și cald în bătătură, și Sfânta
noastră Pâine de la gură…
Acele
Mâini de țăran și voievod, de plugar și vlădică, de baci și învățător, de
meșter și poet, de ostaș și pictor, de rapsod și sculptor, de biruitor și
învins, de prinț și cerșetor, de monah și voievod, au cimentat limba, ruga,
tradiția, obiceiul, datina, menirea și pururi dăinuirea noastră!
Mâinile Tatălui valah poate nu au fost fine, delicate, sensibile, îmbujorate,
dar au fost aspre de cremene, mari și puternice, fiindcă ele au ținut ori
coarnele plugului ori coasa sau uneori condeiul…
Adesea au dăltuit piatra și lemnul
făcându-le să cânte chemării lucrurilor de datină și trebuință.
Au înfăptuit Coloana Infinitului, Masa
Tăcerii, Poarta Sărutului, porțile maramureșene – simbol al dăinuirii carpatine,dăinuirea
arhitecturii Sfântului Voievod Brâncoveanu, hambarul pentru aurul grâu, butoiul
și teascul pentru vin, plosca de nuntă, leagănul și pătuțul pentru prunc, vadra
pentru apă, masa, scăunele, rafturi pentru cărți, lada de zestre, galerie de
tablouri…
Dar
toate, absolut toate minunile înfăptuite de Mâinile
Tatălui valah au fost însoțite de binecuvântata Cruce săpată în piatră
sau în lemn, dar mai ales în sufletele celor care îi dădeau puterea de a-i
ocroti întru credința străbună.
Mâinile
lui viguroase au ținut sabia, scutul, arcul, sulița, pușca, au împins tunul
și au ținut frâiele calului în luptele pentru neatârnarea Patriei, pentru
măreția Bisericii, pentru Dăinuirea
Neamului !
Tot acele Mâini au scris apoi cronici, ode, poeme, doine, balade, acatiste,
imne, proză, teatru…
Mâinile bărbatului valah au dăruit
lumii în toate timpurile sublime tablouri și
sacre Icoane în care au preamărit frumusețea Chipurilor Mântuitorului
Hristos, al Maicii Domnului, al Eroilor, Martirilor, al Sfinților, al
Fecioarelor, al Femeilor și al Mamelor !
CHIROMANȚIE
„Aceste mâini au fost odată moi/ când le
pierdeam prin părul tău de fată./ Pe-atunci erau mai albe și mai moi/ și nu
știau să ardă pe lopată.// În palma stângă te lăsai să-mi cazi/ adeseori, cu-a
frunții vâlvătaie./ Care mă frige urma ei și azi,/ sau numai focul rănilor mă
taie?// Cu mâna asta dreaptă care-a vrut/ să
scrie basmul nostru de mai bine,/ acum, pe file putrede de lut,/ scriu cea
dintâi poveste fără tine.// Privesc în palme și mă-ntorc scârbit/ de
strâmbătatea ce-o citesc în ele,/ căci linia vieții curge liniștit/ cum nu-I fu
dat să curgă vieții mele.// Dar poate sus, în slavă, Dumnezeu,/ cândva, la ora
de caligrafie,/ a pus să măzgălească lutul meu/ vreun înger mic, ce nu știa să
scrie… ” (Andrei Ciurunga,
Poemele cumplitului Canal (1950-1954), Ed. Universalia, Craiova, 1992)
+ Schimbarea la Față a
Domnului Iisus Hristos
Tuturor hristoforilor, purtătoarelor
sfântului Nume MARIA și tuturor Mamelor dacoromânce!
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu