George Anca - UN PESCĂRUȘ

UN  PESCĂRUȘ

Puși Dinulescu – Alma Christiana Dinulescu – George Anca – Rodica Anca – Traian Golea - Versiuni din: Mahabharata - Friedrich Hölderlin - Giacomo Leopardi - Du Fu - Murasaki Shikibu - Dionysios Solomos - Kim Sowol

PUȘI  DINULESCU

Niciodată nu ştii trecutul ce viitor îţi pregăteşte!

A fost cândva, la Bucureşti, odată,

Un băiat foarte nebun, care tânjea,

Fără speranţă, după o zgâtie de fată, ...

Dar ea era prea ocupată şi nu se sinchisea.

Trecură-n zbor decenii

Cu bâtlani mereu pe drum

Şi apărură-n lume genii,

Dar şi mulţi nătărăi şi fum.

Când deodată, către asfinţit,

La malul Mării Negre ateriză un pescăruş,

Care lăsă din plisc mesajul disperat

Al bietului nebun de altădată.

Eu te iubesc de dincolo de ani,

Striga nebunul şi n-aştepta răspuns,

Dar ea, care se pregătea să moară,

Pentru asta venise la Balcik,

Privi, pe gânduri, mesajul disperat

Şi-apoi nedumerită, îl întrebă pe mesager:

Cum? Chiar mai e acolo? Şi mă doreşte?

Bineînţeles, răspunse pescăruşul,

Care se numea FacebooK,

Este acolo şi te-aşteaptă!

Atunci prinţesa, fiindcă era prinţesă,

Se privi-n oglinda mării şi se plăcu.

Bine, răspunse dânsa, spune-i nebunului

Că habar n-are cât îl iubesc şi eu!

Dar trebuie întâi să-l pregătesc,

Aşa-i mai bine pentru amândoi,

Fiindcă n-aş vrea să fie totul

Doar un foc de paie, o pălălaie

Ce se stinge dacă-i vântul mai puternic

Şi dacă valurile vieţii sunt prea nalte!

De dincolo de orizont, striga nebunul,

Din Bucureştii urgisiţi de soare,

De praf şi de politică de ţară mică:

— Întoarce-te! Am pus deoparte toţi anii,

Din care mi-ai lipsit, acuma sunt ai tăi!

Sunt proaspeţi, sunt neatinşi, iar fâlfâirea

Altor femei nu a făcut decât să ventileze

O aşteptare ce nu o mai speram,

Decât, poate, mai ştii, în altă viaţă

Sau poate chiar în altă dimensiune

Sau poate-n rai, în purgatoriu sau în iad

Cu umbrele lui Dante laolaltă…

Anii ce-au trecut sunt bine-nchişi şi sigilaţi

În aşteptarea ta… Nu, nu te vor deranja…

Întoarce-te! Numai întoarce-te, fiinndcă am cumpărat

Şi nişte aripi. Chiar ieri de dimineaţă am fost la magazin

Şi ele stau flămânde-acum, de tine şi de mine

Şi când vom fi un singur trup nu mai contează

Care aripă o fi a ta şi care-o fi a mea, fiinncă m-am hotărât

Şi dacă eşti şi tu de-acord cu tine să mă-nsor

Cu tine şi cu umbra ta cu tot, cu tot destinul

Să ne iubim în zbor, fiindcă mi-e sete de mare şi de tine

De aerul în care tu te lăfăi şi unde pescăruşii se întrec în zbor

Şi-am hotărât să nu mă las ca grecul ăla ţintuit de navă

Şi glasul tău dacă mă cheamă, vin până-n adâncul mării,

Până-n palatal tău de malachit, acolo unde câinii

Zburdă pe lângă peşti şi unde–n nopţile înmiresmate

Se-aud coyoţii găzduiţi aici, de dragul tău ţipând…

ALMA CHRISTIANA DINULESCU

Am fost plecată

Am fost plecată o zi,

Am fost plecată o viaţă,

...

Ce importanţă are?

M-am întors.

Te-am găsit însângerat,

În plină luptă, pe viaţă şi pe moarte,

Cu nulităţi patentate, arhisuficiente,

În lipsa lor totală de talent si de jenă...

Hiene îmbuibate, înţepenite în proiect,

Vânzători patetici de cuvinte fără noimă.

Iar tu cauţi aprobarea lor?

Tu eşti în zona rarefiată a celor mai mari dintre mari.

Tu chiar nu pricepi cât eşti de incomod?

Cu talentul tău uriaş,

Cu gesticulaţia de haiduc

Şi cu inocenţa de sfânt nealterată...

Ai auzit de fenomenul de cultură mică?

Aşa se-ntamplă la porţile orientului,

Unde totul este luat in băşcălie,

Cu excepţia unor proşti importanţi,

Care se iau foarte în serios,

La porţile orientului, unde Tudoran e poet,

Disident şi mâine-poimâine academician.

Vorba lui Barbilian... apropo de Academie...

Suntem prin urmare pe maluri dâmboviţene,

Unde dimineţile sunt în mod definitiv pierdute,

Fără drept de apel, pierdute...

Ce poţi face în această ţară

“de mare farmec si cu puţine virtuţi” în drumul ei şovăielnic,

spre un viitor incert şi dăncilian?

Şi-n crucea nopţii, când toată suflarea,

Care degeaba face umbră pământului, doarme,

Ridic o rugă fierbinte către Creator si

Ca-n psalmul lui David, strig:

- Surpă-i, Doamne, cu dreapta ta stăpânitoare şi atotputernică!

 GEORGE ANCA

Versiuni

Friedrich Hölderlin

Cîntec de soartă al lui Hyperion

Sus în lumină călcați

   Pe sol blând, genii binecuvântate!

      Din cer  Dumnezeu

          Vă  pogoară lin,

              Cu degete de artist,

                  Pe sfinte strune.

Fără soartă, ca somnul

    Cereștilor, respiră pruncul;

       Păstrându-se curat

          În fașa săracă,

             Pe totdeauna cast

                 Spiritul său.

                   Și ochii binecuvântați

                       privesc  în liniște

                           eterna claritate.

Ci ne-a fost dat

   neunde a  ne odihni

       scăzând, căzând

         lume în suferință

          orbind de la

             o oră la alta

                 ca apa din stâncă

                     în stâncă prăbușindu-se,

                      în lungul anului necunoscut.

Giacomo Leopardi

Infinitul

Mereu mi-a fost drag acest deal pustiu,

 gardul viu ce o bună parte

din ultim orizont ascunde privirii.

Dar stând în contemplare, nesfârșite

spații de dincolo de el, tăceri

supraomenești, cea mai adâncă pace

îmi vin în minte; cât pe ce

să se sperie inima. Și cum aud

vântul foșnind prin tulpini, infinita

liniște cu această voce o compar:

și-mi amintesc eternitatea

și duse anotimpuri și prezentul

viu și sunetu-i. Atfel în această

imensitate gândirea-mi se îneacă:

mi-e dulce  naufragiul în marea aceasta.

                             

Du Fu

scenă de primăvară

Țara-i ruină, mai rămân munți, rîuri,

Primăvara în oraș învie arbori și iarbă.

De spaimă, floarea izbucnește în lacrimi,

La despărțire, pasărea-și frânge inima.

De trei luni ard focuri de alarmă,

Scrisori acasă costă zece mii în aur.

Duc mâna-n părul alb, aproape dus,

abia de-ar mai ține un ac de păr.

                                      

Murasaki Shikibu

Shu

(Poeme din Genji)

într-un târziu

ne-am întâlnit

eu am plecat

nerecunoscându-te

lună în nori

*

mă uit la

cerurile coborând

mereu înnourate

cum de plâng

lacrimi de iubire

*

să nu uităm

adâncul mării

când valurile

au spălat

vechile urme

*

te las voi merge

pe unde toți mergem

de-aș putea

aș alege

drumul celălalt

*

cât timp

ne va fi dor

de cei duși

durerea de azi

ne este mâine

Dionysios Solomos

Imn Libertății

Te cunosc după agerimea

spathei cu spaimă într-aceea,

îți recunosc iuțimea

crudei ochiri către Geea.

Din sfinte oseminte rodind

elenilor sanctuaria,

tărie andriomeni fiind,

slavă, o, slavă Eleftheria!

Kim Sowol

Azalee

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce

Fără o vorbă,  m-aș resemna și eu

Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,

la Yong-Byun, le voi aduce

Să le presar pe drumul tău de ducă.

Pas după pas în calea ta

Pășește blând și gingaș

pe risipitele flori.

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,

Nicicând vreo lacrimă nu-mi pice

Nici întru palida-mi moarte.

RODICA  ANCA

Din  Mahabharata

VIZITA LUI NARADA LA INDRAPRASTHA

Intr-o zi Sfantul Narada a venit la curtea lui Yudhishthira. A fost primit cu mult respect de catre fratii Pandava si Draupadi. El auzise despre palatul Maia si a venit sa-i vada.Yudhishthira a fost foarte bucuros sa i-l arate, nerabdator ca un copil sa-si expuna o jucarie noua. Narada a privit sala si a aprobat-o cu entuziasm. Apoi s-au intors in incaperea in care sezusera la inceput. Dupa catva timp petrecut in convorbiri despre lucruri fara importanta, Yudhishthira a spus: “Stapanul meu, ai calatorit in toate cele trei lumi. Trebuie ca ai vazut multe palate frumoase ca acesta pe care-l am eu. Poti sa-mi povestesti despre ele?” Narada a zambit si i-a raspuns: “Sigur ca am vazut palate asemanatoare in celelalte lumi. O sa-ti povestesc despre ele. Dar da-mi voie sa te asigur ca palatut tau este cel mai frumos de pe suprafata acestui pamant. Nu are rival. Iti voi descrie maretele sali ale lui Yama, Varuna, Indra, Rudra si Brahma. Acestea sunt cele mai minunate palate pe care le-am vazut.”

Narada le-a povestit despre perfectiunea locurilor acelora. L-a vorbit intai despre palatul lui Indra. i-a spus lui Yudhishthira ca marele rege Harischandra, din semintia soarelui, imparte tronul cu Indra. A continuat descriind celelalte curti. Cand a ajuns la curtea lui Yama, Narada lea povestit despre multi regi ai pamantului care se aflau acum in palatul lui Yama. Era o lista lunga, incepand ce Yayati si Nahusha, iar la sfarsitul ei veneau numele ultimilor regi din casa Kuru, ultimii dintre ei fiind Santanu si Pandu.

Apoi Narada le-a descris curtile lui Varuna si Kubera, ajungand cu povestirea la sfarsit.

O vreme Yudhishthira a ramas tacut. Narada il astepta sa vorbeasca.  “Doamne al meu, am ascultat atent tot ce ai povestit. Am observat un lucru: cei mai multi dintre regii care erau stapanii acestui pamant se afla in palatul lui Yama si nu, asa cum am crezut in toti acesti ani, in cel al lui Indra. Si am mai observat ceva: ai spus ca prieten cu indra, de fapt tovarasul lui pe tron, este marele Harischandra, rege din rasa solara. Doamne, ce fapte bune a facut acesta, pe care tatal meu nu le-a indeplinit? De ce sa aiba el onoarea de a imparti tronul cu Indra? Tatal meu a fost cel mai pur dintre oameni. Niciodata nu a spus o vorba neadevarata. A fost un sfant printre oameni. Vreau sa-mi spui care este ratiunea?” Narada, care venise la Yudhishthira chiar pentru asta, a zis: “ Sigur ca iti voi spune. Marele Harischandra din rasa solara, era fiul lui Trisanku, favoritul lui Viswamitra. Harischandra a fost un imparat puternic. El a cucerit toate imparatiile de pe pamant si a indeplinit sacrificiul numit Rajasuya. Din aceasta cauza a fost ales sa imparta tronul cu insusi Indra. Regele care indeplineste Rajasuya se distinge ca unul aparte. L-am intalnit pe tatal tau. Mi-a spus: “Fiii mei suntacum puternici pe pamant. Daca Yudhishthira  savarseste Rajasuya, eu pot merge in imparatia lui Indra. La fel si tatal meu Santanu.” Aceasta a fost vointa tatalui tau. Yudhishthira, impreuna cu cei patru frati ai tai, care sa te ajute, si cu Krishna de partea ta, iti va fi usor sa indeplineste Rajasuya. Poti cuceri intreaga lume. Tatal tau, stramosii tai, Santanu si fiii lui, vor putea intra, datorita tie, in palatul lui Indra. Nu este o treaba usoara, stiu. Sacrificiul va fi indeplinit cu mare dificultate. Dar daca exista cineva capabil sa-l savarseasca, acela esti tu si numai tu.

D O R I  N T A   L U I    Y U D H I S H T H I  R A

De la venirea lui Narada Yudhishthira era  adesea cufundat in ganduri. Pana acum viata Pandavilor a fost plina de pace. Yudhishthira nu a fost niciodata un avar. Fiii lui Panda erau multumiti cu partea lor din stravechiul imperiu Kuru. Nedreptatea  ce le-a fost facuta de catre cei din neamul Kaurava i-a mai framantat din cand in cand, dar ei erau oameni buni. Nu era in firea lui Yudhishthira sa dea atentie necazurilor. Era fericit cu pamantul pe care i-l daduse unchiul sau. Voise sa evite certurile, asa ca acceptase acest pamant sterp. Multumita lui Krishna, acesta a devenit manos. Indra a facut-o pentru ei, iar ei au numit locul acesta Indraprastha. Erau fericiti si multumiti. Palatul, un dar de la Maya,  era un mare izvor de bucurie pentru Yudhishthira. Acum ducea o viata linistita. In acest lac calm Narada a aruncat piatra din proverb si a pus valurile im miscare. Ganduri de cucerire, pana acum straine de mintea lui Yudhishthira au inceput sa apara in fiecare zi. Faptul ca tatal sau ii ceruse sa indeplineasca Rajasuya era de ajuns pentru acest rege iubitor de pace sa se gandeasca la cuceriri.

El a supus problema pentru discutie in consiliul palatului.Fiecare s-a dovedit entuziast asupra acestui subiect .

Yudhishthira a trimis dupa Krishna, invatatorul si prietenul lor. El trebuia sa fie consultat inainte de a se lua orice decizie. Mesagerul s-a dus la Dwaraka, s-a anuntat la Krishna si a spus: “Yudhishthira  te vrea in Indraprastha, are nevoie de tine acolo.” Krishna si-a luat invoire de la Balarama si de la ceilalti si s-a grabit catre Indraprastha. Yudhishthira l-a primit cu bratele deschise. Krishna se simtea ca in mijlocul fratilor sai, atat de calduroasa a fost primirea ce i s-a  facut. Dupa ce s-a odihnit o vreme, s-a dus in sala in care il astepta Yudhishthira.

Yudhishthira a abordat subiectul care-l framante zi si noapte. i-a spus lui Krishna despre vizita lui Narada si despre dorinta tatalui sau Pandu. Dupa ce i-a  povestit  totul in amanunt, Yudhishthira a spus: “Krishna, tu esti adevaratul prieten si binefacato al meu. Ceilalti sunt foarte optimisti. Poate ca ei zic asa, doar ca sa-mi faca mie placere. Nu stiu. Dar tu nu esti ca ei, tu imi vei spune adevarul. Tu nu poti fi cuprins cde dorinte si atasari, tu poti vedea totul in lumina clara si alba a adevarului si tocmai adevarul este ceea ce vreau eu sa cunosc. Te rog, sfatuieste-ma! Sunt total derutat.”

Krishna a privit citeva clipe serios, in tacere. Apoi a inceput sa enumere puterile tuturor razboinicilor: “ Eu nu ma tem de altii. Dar exista un rege numit Jarasandha, ai auzit de el. Va fi cel mai dificil adversar pe care trebuie sa-l infrangi si n-o sa fie usor de loc. Prietenul sau bun este Sisupala, fiul lui Damaghosha. Mai este si Dantavaktra, aliat al lui Jarasandha. Bhagadatta, Rukmi, fiul lui Bheeshmaka si Paundraka Vasudeva, toti aliati ai lui Jarasandha. Are prieteni in toate cele patru zari. Intamplator, Jarasandha este un dusman cu juramant al Casei Vrishni. Kamsa, unchiul meu , a fost ucis de catre mine, dupa cum stii. El era ginerele lui Jarasandha, care ma uraste inca de atunci. N-am fost capabili sa-l omoram. S-a luptat cu noi de optsprezece ori. L-am infruntat, dar n-am putut niciodata sa-l infrangem. De fapt, incepusem sa ne temem de atacurile lui constante. Din aceasta cauza am  parasit orasul Mathura si am construit Dwaraka.

Aici, aparati de muntele Raivataka, pe de o parte, si de mare, de cealalalta, ne-am simtit in siguranta fata de Jarasandha si atacurile sale. Muntele sau, Girivraja, este la  o suta de yojanas ( 800 mile ) departare de muntele nostru, Raivataka. Vazandu-ne asezati in Dwaraka, omul acesta si-a aruncat buzduganul catre orasul nostru cu atata forta, ca a zburat o distanta de nouazeci si noua de yojanas si s-a infipt in pamant. De atunci nu ne-a mai suparat deloc.

Yudhishthira, ti-am spus numele regilor care ii sunt sigur prieteni. O sa-ti vorbesc acum despre altii care s-ar putea sa-i fie prieteni. Sa luam in calcul pe Duryodhana, preaiubitul tau var.Nu crezi ca, firesc, va sta de partea lui Jarasandha imediat ce va afla ca iti este dusman? Asta inseamna ca toata oastea Kaurava, cu Bheeshma,Drona si Kripa vor trebui sa-l sprijine tot pe el. Chiar daca cei mai varstnici ezita sa lupte cu tine datorita dragostei ce-ti poarta, ce zici de Radheia? Acesta abia asteapta o ocazie de a lupta cu Arjuna, de a-l distruge si astfel sa ii faca o placere prietenului sau. Radheia are in posesie toate armele divine pe care le-a obtiniu de la Bhargava. El este in stare sa-l invinga chiar si pe Jarasandha, caruia ii este superior.

Cu o astfel de echipa formidabila de dusmani, nu ai absolut nici o sansa sa indeplinesti Rajasuya. Jarasandha a capturat nouazeci si opt de regi si ii tine prizonieri. Are intentia de a face un sacrificiu de capete regale catre zeul Sankara. Omul este nebun. Insa este prea puternic pentru a fi trecut cu vederea sau pentru a fi infrant. Cat timp Jarasandha este viu, sperantele tale de a savarsi Rajasuya sunt foarte slabe. Daca, cumva, reusim sa-l omoram, atunci n-ai de ce te mai teme. Vazandu-l mort, ceilalti regi n-or sa mai aiba curajul sa va infrunte, pe tine si fratii tai.Asta este parerea mea ferma. Gandeste-te la un mod de a-l ucide pe Jarasandha, restul este usor.

Yudhishthira a renuntat la ideeia de a indeplini Rajasuya. Nu mai era pentru aceasta. El a spus: “Krishna, nimeni altcineva nu este capabil de a axplica faptele atat de clar.Nimeni altcineva nu-mi poate da un sfat atat de bun. Iti multumesc. Nu sunt pentru aceste cuceriri. Gandeste-te la vietile marilor imparati care au carmuit aceasta lume. Cei care au fost cu adevarat mari, au fost regii iubitori de pace. Vad ca politica pacii este cel mai placut lucru in lume. Renunt la aceasta idee. Hai sa traim in pace.” Dar  Bheema nu a fost de aceeasi parere: “Dragul meu frate, a spus el, orice mare incercare va parea grea la inceput. Dar asta nu ar trebui sa ne tempereze spiritele sau entuziasmul. Ceea ce nu poate fi atins prin forta, poate fi indeplinit prin intelepciune. Cu dargul si iubitul Krishna care sa descopere cai si mijloace, co Arjuna al meu care sa ma sustina, cred ca voi fi in stare sa-l ucid pe Jarasandha. Toti trei impreuna putem sa izbutim. Cand il avem pe Krishna de partea noastra nu cred ca trebuie sa ne gandim la infrangere. Esti prea neincrezator. O sa ne fie usor sa-l ucidem pe Jarasandha.”

Krishna spuse: ”Nu,  Bheema. Nu este asa de usor cum crezi. Jarasandha este un mare devotat al lui Sankara. El este favorizat de zeu. Deasemeni este un om foarte drept si generos.  Dar, in afara de a indeplini Rajasuya, ucgandu-l, vei salva vietile regilor captivi caru sunt destinati sacrificiilor catre Rudra. Merita sa chibzuim la asta.” Yudhishthira a refuzat sa sprijine ideea. El a spus: “Nu, Bheema si Arjuna sunt cei doi ochi ai mei, iar tu, Krishna, esti mintea mea. Daca va pierd pe toti trei la ce ar mai folosi sa traiesc? Cred ca cel mai intelept ar fi sa renuntam total la idee.” Arjuna spuse: “Frate, de ca ar trebui sa te temi? Suntem nascuti dintr-o rasa de Kshatriyas. Noi suntem razboinici. Suntem familiarizati cu arta de a lupta. Deasemeni, am invatat sa folosim armele divine. Niciodata nu ne-am abatut de la calea Dharmei. Jarasandha aste puternic, fara indoiala. Dar nu este un rege drept. Un rege care isi foloseste puterea pentru a persecuta alti regi mai slabi, nu este pe placul zeilor. Asa simt eu. Toata aceasta indemanare devine de prisos daca el nu este drept. Nu e greu sa distrugi un astfel de om. Dumnezeu il va sprijini pe omul care are Dharma de partea sa. Este datoria noastra sa il distrugem pe Jarasandha si sa scapam lumea de un monstru puternic. Suntem siguri de succes in incercarea  noastra. Trimite-ne pe toti trei la Magadha. Dupa uciderea lui Jarasandha, noi, toti patru, ne vom duce in cele patru zari si vom cuceri intreaga lume pe care o vom asterne la picioarele tale.”

Krishna a apreciat cuvantarile entuziaste ale lui Bheema si arjuna. El a spus: “Bheema si Arjuna vorbesc intr-o maniera potrivita fiilor unui mare razboinic. Yudhishthira, noi traim in aceasta lume, dar numai pentru scurt timp. Moartea ameninta intotdeauna. Poate veni in plina zi sau in toiul noptii. Daca cineva nu lupta, nu inseamna ca ii este garantata nemurirea. In scurta sa viata omul trebuie sa se decida repede, in cursul actiunii. Nu exista timp pentru a ezita, pentru a judeca pro si contra. Nu exista timp pentru despicarea firului in patru. Trebuie sa ne hotaram repede. Yudhishthira, trebuie sa incercam sa-l intalnim pe Jarasandha si sa ne luptam cu el. O sa incercam sa ajungem in tara inamicului si sa-l provocam la lupta. O sa intram neinvitati in casa sa. Vom incerca sa ne realizam ambitia. Daca va fi sa castigam, tu vei fi stapanul acestui pamant. Daca nu reusim, ei bine, atunci vom ajunge in cerurile celor morti in lupta. In orice caz, rusinea nu va pata numele noastre.” Yudhishthira a spus: “Krishna, povesteste-mi mai multe despre Jarasandha. Ce il face atat de mare, incat este in stare sa te invinga pe tine? Cum sa face ca n-a fost distrus ca un fluture care flirteaza cu flacara, cand s-a apropiat de tine? Nu pot intelege de loc cum se face ca tu nu ai fost in stare  sa-l invingi.” Krishna le-a spus povestea vietii lui Jarasandha.

J A R A S A N D H A

A fost odata un imparat a carui imparatie se numea Magadha. Numele sau era Brihadratha. El era inzestrat cu tot ce-si putea dori un razboinic. Capitala sa se afla la poalele muntelui Girivraja. Era un om foarte drept. Faima sa se raspandise pretutindeni in lume, precum razele soarelui invaluind pamantul. S-a insurat cu printesele din Kasi, care erau gemene. Singura durere in viata regelui era aceea ca nu avea un fiu care sa-l mosteneasca. Tot mai dezamagit de viata, a plecat in padure impreuna cu nevestele sale. Acolo traia un pustnic sfant, numit Chandakausika, in fata carui s-a aplecat cu veneratie. Impresionat de credinta lui, Rishi l-a intrebat ce l-a facut sa renunte la lume la o varsta atat de tanara. Regele i-a spus. Pustnicului i s-a facut mila de el. Din pomul de mango sub care era asezat, un fruct a cazut in poala sa. Luand fructul in mainile sale Chandakausika a spus: “Acest fruct, cand va fi mancat de sotia ta, iti va da un fiu. Nu mai sta in padure. Du-te inapoi in imparatia ta si carmuieste-o cu dreptate.”

Imparatu a taiat fructul in doua si l-a dat celor doua sotii. Cand a venit sorocul, fiecare a nascut cate o jumatate de copil. Tot palatul a fost inspaimantat de monstrii care se nascusera. Doica a infasurat fiecare jumatate de copil si a aruncat cele doua legaturi in afara portilor orasului. In acea noapte o demonita, pe nume Jara, cautand cate ceva de mancare, a dat peste cele doua bucati de copil. Surprinsa de norocul ei se bucura la gandul de a manca delicata carne de om pe care o gasise. Pe cand cara cele doua bucati, s-a intamplat ca le-a asezat impreuna. Atunci s-a petrecut o minune. Corpul, acum intreg, a prins viata. Vazand asta, Jara a fost uimita, si n-a avut inima sa ucida copilul. L-a dus la rege, spunand: ”Iata fiiul tau.” Si i-a povestit tot ce se petrecuse. Regele a fost atat de fericit si atat de incantat de ea, incat a numit copilul Jarasandha, deoarece a fost lipit de catre Jara. Sfantul Chandakausika a venit la imparat si i-a dezvaluit ca fiiul sau avea puteri divine, ca nu putea fi ucis de nici un om, ca va fi adoratorul favorit al zeului Sankara.

Krishna a spus: “Se spune ca Jarasantha l-a vazut pe Stapanul Tuturor in persoana. Cine ar fi in stare sa invinga un om atat de daruit.

Yudhishthira a ramas tacut. Krishna a continuat: “Ti-am spus despre buzduganul care a fost aruncat asupra noastra din varful muntelui Girivraja. Trebuie sa-ti spun ca in acest buzdugan sta puterea lui. El a incercat sa il traga afara din pamant, dar n-a putut. Fara buzdugan Jarasandha este vulnerabil. Nu mai este invincibil, cum era odata. Acum putem lupta cu el.”

Yudhishthira nu era pentru lupta. Dar Bheema si Arjuna erau foarte hotarati sa se bata. Atunci Krishna a zis: “Armata lui este imposibil de invins. Nici macar Indra, cu oastea lui cereasca nu-l poate infrange. Dar simt ca in lupta corp la corp, Bheema al nostru poate sa-l ucida. Trimite-ne pe noi trei, Yudhishthira. Asa cum spune Bheema o sa ne unim puterile si o sa gasim noi un plan. Poti sa-ti trimiti fratii cu mine. O sa am grija de ei. Sunt sigur ca ne vom intoarce victoriosi.”

In cele din urma, Yudhishthira a fost induplecat sa accepte planul. Krishna, Bheema si Arjuna au pornit catre marele imperiu Magadha. Ei au traversat raul Sarayu si apoi raul pe nume Gandaki. De aici s-au indreptat spre Mithila. Trecand granita tinutului Mithila, au luat-o catre Magadha. Au ajuns la malurile fuluviului Gange, pe care l-au trecut. Acum puteau zari in departare muntele Gilivraja. Curand au ajuns in capitala. Aici au vazut un templu imens dedicat zeului Sankara, carui i s-au inchinat. Aici ei si-au pus haine de snataka. Snataka este cel care tocmai si-a incheiat educatia. El nu mai este un brahmacharia, dar nici nu este un grihastha inca.

De cum au intrat cei trei in oras, au inceput sa apara semne rele, care prevesteau nenorocire pentru rege. Krishna, Bheema si Arjuna au patruns in oras imbracati in haine vesele, cu ghirlande de flori in jurul gatului si cu trupurile parfumate cu pasta de santal. Strainii creeau senzatie prin imbracamintea si aparenta lor neobisnuite. Ei erau imbracati ca brahminii, dar aratau ca razboinicii. Cetatenii orasului erau nedumeriti de acesti straini care paseau precum leii.

Au intrat in palatul regelui sarind peste zid, nu pe poarta. Jarasandha era ocupat cu rugaciunile. Le-a trimis lapte si miere si le-a cerut sa astepte pana la miezul noptii, cand le va acorda audienta. Si au asteptat. A sosit miezul noptii. Jarasandha a venit la ei si I-a onorat. Apoi le-a spus: “Voi pareti a fi snatakas. Dar infatisarea voastra va dezminte. Folositi flori si parfumuri care nu-i sunt permise nici unui snataka. Ati intrat in palatul meu intr-o maniera neobisnuita. Prietenii intra pe poarta. Numai inamicii folosesc felul vostru de a intra. Deasemeni, mi s-a spus ca ati refuzat sa va impartasiti din laptele si mierea pe care vi le-am trimis. Oricine ati fi, sunteti bineveniti in orasul meu. Trebuie sa primiti macar acum onorurile cuvenite brahminilor. Dar daca sunteti sau nu brahmini, ramane de vazut. Eu cred ca sunteti razboinici. Umerii vostri sunt zgariati ca cei ai arcasilor. Cred ca v-ati deghizat, din cine stie ce motiv. Va rog sa imi spuneti adevarul. Cine sunteti voi si ce vreti de la mine?”

Krishna  a spus: “ Jarasandha, ai intuit bine. Am venit ca inamici. Am intrat in casa ta sarind peste zid pentru ca vrem sa te provocam. Nu-ti acceptam ospitalitatea  intrucat nu-ti suntem prieteni. Kshatriyas sunt renumiti pentru faptele, nu pentru vorbele lor dulci. Am venit cu intentia de a lupte cu tine.” Jarasandha le-a spus, nedumerit: “ Eu nu va cunosc de loc, cum puteti sa spuneti ca imi sunteti dusmani? E drept ca mi-am facut multi inamici. Dar printre ei nu exista nici unul pe care sa nu-l fi vazut. Daca sunteti dusmanii mei, fiti, va rog, atat de buni si spuneti-mi care este pricina dusmaniei voastre si, deasemeni, mi-ar placea sa stiu si eu cine sunteti.”

Krishna  i-a raspuns:”Motivul dusmaniei noastre este faradelegea de a fi inchis regi pentru a-i sacrifica lui Rudra. Nu-ti putem tolera aceasta cruzime. Suntem aici pentru a sprijini drepturile acestor regi lipsiti de aparare. Cum poti crede ca vei ajunge in ceruri prin uciderea semenilor tai? Cum ai putea sa-l multumesti pe Domnul Dharmei, facand un astfel de pacat, cum este omorarea membrilor castei Kshatriya? Cat despre faptul ca nu stii cine suntem, o sa-ti luminam mintea. Nu intentionam sa ne ascundem identitatea in fata ta. Acesta este Arjuna, al treilea Pandava. Acesta este Bheema, fratele mai mic al lui Yudhishthira. Eu sunt Krishna, vechea ta cunostinta. Am venit sa te provocam la lupta corp la corp. Poti sa alegi pe oricare dintre noi si sa te bati.”

Jarasandha a ras tare si indelung. A privit la Krishna cu dispret suveran in ochi si i-a spus: “ Deci tu, care ai fugit de mine de optsprezece ori, care te ascunzi acum in spatele muntelui  Raivataka, tu, ai curajul sa ma provoci la lupta pe mine, in casa mea? Imi vine sa rad numai cand ma gandesc cat curaj ti-a trebuit doar ca sa apari in fata mea. Vorbesti ca norul de toamna, care doar bubuie, fara sa aduca ploaie. Adu-ti aminte ca eu nu sunt Kamsa, pe care l-ai ucis ca un tradator. Eu sunt Jarasandha, favoritul zeilor. Nu ma tem de nimeni. Ai venit aici doritor de lupta. Sigur o sa-ti fac pe plac.Dar n-o sa lupt cu tine. Krishna, tu esti un las. Este sub demnitatea mea sa lupt cu cineva inferior. Cat despre Arjuna, acesta este inca un copil. Nu se cuvine sa te lupti cu cineva care este mai slab decat tine. Acest tanar, Bheema, pare destul de bine cladit. Pare sa merite a lupta cu mine. Cu el o sa ma lupt.” Jarasandha era sigul de victoria sa. Dar pentru ca semnele rele prevesteau nenoroc,el l-a incoronat pe fiul sau, Sahadeva, mai intai si apoi a inceput sa se lupte cu Bheema.

Lupta era in plina desfasurare.  Cei doi erau egali. Nimeni n-ar fi putut spune care dintre ei era mai bun luptator. Lupta se desfasura de patrusprezece zile si patrusprezece nopti fara intrerupere. Krishna si Arjuna stateau si o urmareau impreuna cu multi altii. Nici unul dintre cei doi nu se dadea batut.Se parea ca nici unul nu putea fi rapus. Dar incet-incet Bheema a inceput sa domine. Krishna l-a incurajat, spunand: “ Bheema, aminteste-ti cine esti. Adu-ti aminte de tatal tau. Esti fiul lui Vayu. Gandeste-te la el si vei puterea care poate muta muntii din loc. Esti cel mai tare si mai puternic dintre toti Kshatriyas. Poti sa-l faci bucati, daca vrei.” Auzind acestea, Bheema s-a rugat tatalui sau pentru a-i da putere. Acum se lupta cu o noua vigoare. L-a azvarlit in sus pa Jarasandha si, prinzandu-l in timp ce cadea, l-a  apucat cu fiecare mana de cate un picior si l-a rupt in doua. El a simtit ca, insfarsit, a reusit. A privit spre Krishna si Arjuna. Zarind fetele lor inmarmurite, s-a intors si a vazut ceea ce vedeau ei: cele doua jumatati ale corpului regelui se apropiau una de cealalalta. Dupa o clipa regele s-a ridicat de la pamant ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cele vazute au umplut de groaza inimile lui Bheema si Arjuna. Jarasandha  era acum invincibil pentru ei.

Lupta a reinceput. Krishna  s-a uitat la  Bheema si i-a zambit. Cand a putut, Krishna i-a prins privirea lui Bheema. Krishna tinea in mana o frunza mica de bananier. El a sfasiat-o in doua, a intors una dintre jumatati invers si le-a aruncat in doua colturi ale podelei. Bheema a inteles semnul. Din nou l-a aruncat pe Jarasandha in aer, prinzandu-l de picioare in timpul caderii. La sfasiat in doua si a aruncat  jumatatile in doua colturi ale salii,astfel incat unui picior ii corespundea o jumatate de cap. Astfel, jumatatile nu s-au mai potrivit si nu s-au mai unit. Jarasandha, favoritul zeilor, era mort de-acum.

In palat s-a iscat panica. Nimeni nu stia ce sa faca. Cei trei eroi i-au linistit pe fiecare, spunandu-le ca n-o sa li se intample nimic rau. Ei s-au urcat in carul lui Jarasandha si s-au dus sus, in varful muntelui Girivraja. Acolo, in numeroase celule, i-au gasit pe regii captivi. Acestia au fost eliberati. Regii erau muti de bucurie. Krishna le-a spus: Noi nu vrem nimic in schimbul eliberarii voastre. Marele Yudhishthira, regele din Indraprastha, va indeplini Rajasuya. Doresc ca voi toti sa luati parte la aceasta ceremonie ca prieteni si aliati ai regelui. Aceasta este tot ce vreau de la voi.” Toti au acceptat cu mare bucurie.

Krishna, Arjuna si Bheema s-au intors la palatul lui Jarasandha. Acolo se afla Sahadeva, fiul lui Jarasandha. Krishna s-a dus la el, l-a prins de mana dreapta si i-a spus: “ Nu te teme.Tatal tau a fost un mare om. Dar si-a folosit maretoa in mod gresit si de aceea a trebuit sa fie ucis. Tu ai fost deja incoronat rege. Va trebui sa combini valoarea tatalui tau cu blandetea si sa carmuiesti regatul cu dreptate.” I-a spus tanarului print despre Rajasuya si i-a cerut sa participe la aceasta ceremanie. Sahadeva a ascultat plin de respect si a fost de acord sa asiste le Rajasuya.

Bheema a realizat imposibilul. S-au reintors la Indraprastha. Fericirea lui Yudhishthira a fost mare cand i-a vazut pe toti in viata. I-a intampinat cu bratele deschise. I-a imbratisat unul cate unul, cu lacrimi in ochi. Krishna a spus: “Yudhishthira, singurul spin care statea in calea succesului tau a fost inlaturat de Bheema. Drumul este liber. Rajasuya poate fi indeplinita fara nici un impediment.” Yudhishthira a vrut sa afle totul despre lupta. Ei i-au povestit. Bheema  i-a vorbit lui Yudhishthira despre miracolul invierii lui Rajasandha, in pofida faptului ca era rupt in bucati. Era o povestire palpitanta si Yudhishthira a retrait oroarea si triumful prin care au trecut cei trei in acele teribile zile.

Krishna a pornit la drum spre Dwaraka spunand: “Sunt bucuros ca n-am calatorit degeaba la Indraprastha. Ma voi untoarce curand. Intre timp trimite-ti fratii in cele patru zari si asteapta a se intoarca dupa ce le-au cucerit. Voi veni aici cu tot clanul Vrishni. Acum insa trebuie sa ma intorc.” Ei au trebuit sa fie de acord.

Krishna se bucura la gandul ca Vrishnii nu vor mai avea a se teme de Jarasantha. Voia sa le povesteasca totul despre asta chiar el insusi. In parte, acesta era si motivul pentru care se reintorcea la Dwaraka. El alerga catre orasul sau cu inima bucuroasa de norocul ce a cazut peste ei. Krishna era foarte fericit.

TRAIAN GOLEA

Romanian Historical Studies -1997

Excelentei Sale Emil Constantinescu, Presedinte al României, Palatul Cotroceni, Bucuresti, Romania, Europe

Stimate Domnule Presedinte

Cu mare consternare am luat la cunostinta declaratia Excelentei Voastre “trimisa unei sinagogi din Bucuresti”, cum reiese din articolul aparut în ziarul “USA Today”, 8 Mai 1997, declaratie în care pentru prima data, dupa 55 de ani, o înalta autoritate româ-neasca, Presedintele tarii, “recunoaste ” ca în România ar fi avut loc un holocaust împotriva evreilor. Dar formularea în care Domniia-Voastra îmbraca aceasta “recunoastere” merge chiar mai departe de o simpla recunoastere si face afirmatia ca: “orbiti de o pasiune criminala, (câtiva) români s’au angajat în a aplica infamul proiect nazist al solutiei finale.

Prin aceasta scrisoare încercam sa raspundem la aceasta acuzatie:

Pe plan international:

• 1. Catre sfârsitul celui de al doilea razboi mondial, când a început sa se raspândeasca minciuna gazarii evreilor în lagare, guvernul german a invitat atât Crucea Rosie Internationala cât si Vaticanul sa inspecteze aceste lagare. Delegatiile sosite au gasit multi bolnavi, pentru ca lumea în general era slabita de subnutritie, si cei din lagare cu atât mai mult, din cauza ca bombardamentele asupra Germaniei au distrus caile de aprovizionare. Apoi si sursele de alimente în sine erau împutinate din cauza conditiilor grele de razboi prelungit.

• 2. In lagarul Buchenwald din Germania, printre detinutii politici, (comunisti, care în majoritate erau evrei), era si Paul Rassinier, francez, socialist, profesor de istorie. Era deci adversar al Germaniei national-socialiste atât ca francez cât si ca orientare politica. A fost arestat pentru ca activase în Maquis, o organizatie franceza din acel timp care lupta împotriva ocupatiei Germane. In paralel Maquis-ul ajuta si pe evrei sa fuga în Elvetia ca sa nu fie arestati de Gestapo. Dupa terminarea razboiului Paul Rassinier a fost eliberat si a ajuns acasa, unde aude povestea cu gazarea evrei-lor în lagarul din care scapase. ” Cu toate ca sanatatea sa era subrezita din lagar, acest socialist francez, pacifist si cu înalte decoratii ale rezistentei franceze, nu vroia sa depuna marturie mincinoasa împotriva celor care l-au capturat prin a le exagera crima. Nici nu putea însa sa pastreze tacere în fata minciunilor fabricate de fostii sai tovarasi de suferinta despre pretinse camere de gazare si alte atrocitati la care ar fi fost supusi de catre cei care i-au tinut în captivitate. Devotiunea lui Rassinier pentru adevar, chiar si atunci când era avantajos fostilor sai adversari, l-au determinat sa întreprinda primul studiu sistematic despre pretinsul “holocaiust” nazist. Formatia sa profesionala de istoric si experienta câstigata în lagare l-au ajutat sa formuleze o critica ucigatoare a “ marturiilor oculare”, si a istoricilor holocaustului (din prezentarea cartii pe coperta din dos). Asa a ajuns Rassinier sa scrie cartea “Povestea holocaustului si Minciuna lui Ulisse” , prin care a devenit parintele revizionismului istoriei, în care dovedeste cu statistici si documente din arhivele de razboi capturate de Aliati, ca pretinsul holocaust este “Minciuna lui Ulise“. In limba engleza cartea a aparut în 1978 la “Institut for Historical Review”, 1822 1/2 Newport Boulevard, Suite 191, Costa Mesa, CA, 92637.

• 3. Arthur R. Butz, profesor de “Inginerie electrica” si “Stiinta computerilor” la Northwestern University, Evanston , Illinois, este autorul cartii “Excrocheria Secolului al XX-lea” (The Hoax of the Twentieth Century), aparuta în 1976, la acelas “Institut for Historical Review” ca si cartea lui Rassinier. Nascut si crescut în America, fiind de origine germana, l-a intrigat povestea Holocaus-tului si a vrut sa afle în ce masura neamul sau a fost atât de bestial încât sa “omoare sase milioane de oameni nevinovati”. A început sa cerceteze arhivele, inclusiv ale armatei germane capturate de Americani, pe baza carora a scris aceasta carte. “Cu toate ca pe aceasta tema au fost deja aparute, si de atunci au mai aparut înca alte lucrari, aceasta carte de totala respingere a teoriei holocaus-tului, ramâne cartea cu standardul de documentare stiintifica cel mai ridicat. Pâna în 1992 a atins 9 editii.

• Capitol de capitol, bazata pe solide referinte, cu aplicarea unei metode strict stiintifice fata de toate aspectele importante ale problemei holocaustuilui, Profesorul Butz ajunge la concluzia ca “Evreii din Europa nu au fost exterminati si nu a existat o încercare din partea Germaniei de a-i extermina”. (Din prezen-tarea cartii de pe dosul copertei).

• 4. Istoricul englez David Irving, si toata pleiada de istorici revizionisti, în cercetarile lor de peste 50 de ani, nu au gasit nicairi vreun document care sa ateste existenta vreunui “proiect al solutiei finale” în problema evreiasca. Istoricul David Irving a instituit chiar si un premiu de 1.000 Shillingi englezi pentru acela care poate produce un document al unei institutii oarecare de stat germane prin care sa se poata dovedi ca a existat un astfel de plan.

• 5. “Institutul de Revizuire a Istoriei” Costa Mesa, Cali-fornia, 92627, a anuntat de multa vreme ca a instituit un premiu de 50.000 dolari pentru acela care poate dovedi ca un evreu (unul, si nu 6.000.000) ar fi fost gazat. De peste 15 ani nimeni nu a obtinut premiul.

• 6. Lista numelor a 4 milioane de evrei pretins gazati, gravata în bronz si aplicata pe monumentul de la Auschwitz, a fost stearsa pentruca pâna la urma insasi oficialitatile evreesti au fost obligate sa recunoasca ca nu au fost 4 milioane ci numai vreo 1,2 milioane de evrei care au ” murit” de diferite boli sau de batrânete.

Pe plan românesc:

• 1. Alexandru Safran, rabinul sef al României pe timpul raz-boiului, nicairi nu acuza România de holocaust si-si exprima chiar recunostinta fata de atitudinea umana pe care a avut-o poporul român fata de evrei în timpul razboiului (Vezi vizita lui Safran la Parlamentul României în Martie 1995).

• 2. Oliver Lustig, evreu din Transilvania de Nord, deportat de administratia Horthy, in articolul de 16 pagini publicat initial în “Magazin Istoric”, la 15 Mai 1987, spune ca ungurii au comis genocid atât împotriva românilor cât si a evreilor. Pentru evrei el afirma ca: ” In sudul Transilvaniei, sub regimul lui Antonescu, viata niciunui evreu nu a fost periclitata….. Este binecunoscuta tele-grama din Budapesta expediata la Berlin, în care Veesenmeyer (împuternicitul lui Hitler la Budapesta), raporteaza: ‘Din cercurile consulatului general român de la Cluj s’a aflat ca evreii din Ungaria fugiti în România, sunt tratati acolo ca refugiati politici, urmând a li se înlesni de catre guvernul român emigrarea în Palestina’”…. (Vezi “Denaturari si falsificari cari jignesc si profaneaza memoria victimelor terorii horthiste” , de Dr. Oliver Lustig, Romanian Historical Studies, 1996).

• 3. Presedintele Comunitatii Evreesti din România pe timpul razboiului, Dr. W. Filderman, a facut declaratie publica (vezi anexa) despre strânsa sa colaborare cu Antonescu, în care preci-zeaza: “E gratie interventiei energice a Maresalului ca deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina a fost oprita; el mi-a dat pasa-poarte în alb pentru a salva de teroarea nazista si evreii din Ungaria, a caror viata era în pericol…. (Vezi “Declaratia Dr. W. Filderman” la anexe).

Cum pot fi aduse la un acord cele doua declaratii de mai sus, care apartin a doi evrei, unul Dr. Oliver Lustig, care în studiul de 16 pagini afirma ca în România nu au fost omorîti evrei, iar cela-lalt Dr. W. Filderman, presedintele Comunitatii Evreilor din România, care recunoaste ca Antonescu a facut totul pentru a-i salva pe evrei, cu declaratia românului Emil Constantinescu, Presedinte al României, care le contrazice pe amândoua si afirma ca: “Orbiti de o pasiune criminala, câtiva români s’au angajat sa aplice infamul proiect nazist al solutiei finale.” Ati putea, domnule Presedinte, sa ne indicati vreo data, vreun loc, vreun nume a celor “orbiti de pasiune criminala care au sacrificat sute de mii de fiinte nevinovate ,… pe întreg întinsul României“, dupa cum afirmati, date care sa sustina aceste afirmatii ale Dvs? Pe ce se bazeaza ele? Pe ce v’ati sprijinit când v’ati încumetat sa aduceti aceasta nedreapta si nespus de grava acuzatie propriului Domniei Voastre popor? Doar aveti o pregatire profesionala care cere rigoare stiintifica în tot ce se spune si se face, pe lânga faptul ca morala crestina interzice sa aduci acuzatii incorecte.

Apoi mai departe spuneti: ” Sacrificul a sute de mii de evrei pe întreg cuprinsul tarii apasa greu asupra inimilor noastre…. ” De unde ati scos, domnule Presedinte, aceste sute de mii de evrei, când acelas Dr. W. Filderman citat mai sus, împreuna cu directorul Institutului Central de Statistica al României, Dr. Sabin Manuila, în brosura pe care au publicat-o împreuna în 1957 (Vezi “Regional Development of the Jewish Population in Romania”, aparuta si în Romanian Historical Studies, 1996), au ajuns la cifra de 15.000 “morti si disparuti ” pe teritoriul Vechiului Regat, al Sudului Transilvaniei, pentru Banat si Sudul Bucovinei. Deci 15.000 de morti si disparuti, (death and missing) si nu “omorîti”, cum pe nedrept si cu atâta rea credinta o afirmati, pentruca trebue sa stiti ca si evreii au avut dreptul sa moara de moarte naturala sau de diferite boli ca si ceilalti “oameni” (goimi), nu numai “omorîti”. In ce priveste “disparitia “, (missing), ea este doar o mare specialitate a evreilor: asa cum au “aparut” la noi în secolul trecut si începutul secolului acestuia cu sutele de mii, au“disparut ” din alte parti.

Insistam, stimate domnule Presedinte, ca cifra de mai sus nu este data de niste ignoranti si incompetenti în aceasta problema, ci de presedintele Comunitatii Evreilor din România pe timpul razbo-iului, Dr. W. Filderman, si de Directorul Institutului Central de Statistica al României, Dr. Sabin Manuila tot în acea perioada, care nu pot fi contrazise de nimeni, ei reprezentând în aceasta materie autoritatea suprema, pe care nici chiar Domnia Voastra, ca Prese-dinte al României, nu o puteti face . Si doi dintre cei care martu-risesc adevarul, adevar care pe noi românii ne apara, sunt evrei, în timp ce cel care-i contrazice pe acesti doi evrei, prin declaratia sa ne acuza (absolut pe nedrept) pe noi românii de crima, de omor a sute de mii de vieti nevinovate (evreesti), este ROMÂN, este Românul devenit Presedintele nostru ales, spre care s’au îndreptat toate nadejdile noastre de salvare din marele dezastru de o jumatate de veac de guvernare comunista si neocomunista.

* * *

Cât priveste pe evreii din Basarabia si Transnistria, cei 160.000 la care se refera în continuare articolul din “USA Today” (vezi anexe), ca raspuns va dam:

• 1. Un extras din brosura lui Filderman si Manuila, pag. 7, unde se spune: “Când în vara anului 1941 au avansat armatele germana si româna si au recucerit teritoriile rapite de Soviete, s’a constatat ca parte din populatia evreiasca a fost evacuata de auto-ritatile sovietice si parte din evreii locali au fugit voluntar la Rusi. Acesti evacuati si refugiati s’au dispersat si nu exista multa evidenta despre ce s’a întâmplat cu ei (and there is no much evidence of their subsequent wanderings)”.

• 2. Extras din scrisoarea Maresalului Antonescu catre Dr. W. Filderman, în care gasim: “Dupa cum v’am spus si verbal, am fost nevoit sa evacuez evreii din Basarabia si Bucovina pentru ca din cauza oribilei lor purtari din timpul ocupatiei acestor pamânturi românesti de catre Rusi, populatia era atât de îndârjita împo-triva lor încât fara aceasta masura de siguranta ar fi dat nastere la cele mai odioase pogromuri….”

Ca evreii s’au purtat atât de odios la retragerea din Basarabia si Bucovina cum o afirma Maresalul, ne-o atesta si extrasele din jurnalul personal al lui Carol al II-lea, articolul lui Nicolae Iorga din “Neamul Românesc , 6 Iulie 1940, cât si rapoartele sefilor de unitati militare în retragere din Basarabia si Bucovina, rapoarte care au fost însumate apoi în Raportul Marelui Stat Major al Armatei Române, adica date bazate pe cifre ale unor autoritati competente si nu soptite la ureche de catre cei interesati ca România sa fie obligata sa recunoasca ca a omorît evrei si în consecinta sa se oblige la plata ad infinitum a unor despagubiri si pensii pretinsilor supravietuitori ai victimelor pretinsului holocaust din România împotriva evreilor, asa cum de 40 de ani plateste Germania Federala.

• 3. Rapoartele Marelui Stat Major care priveau evacuarea din Basarabia si Bucovina erau trimise si Regelui Carol al II-lea, care în jurnalul sau personal (Extras din “Asa a început holocaustul împotriva Românilor”, de istoricul Gheorghe Buzatu, aparuta în editura “Majadahonda” , Bucuresti, 1995) a consemnat:

La 29 Iunie 1940: “Excese de orice fel ale populatiei minoritare, mai ales evreii, care ataca si-i insulta pe ai nostri; au fost ofiteri batjocoriti, unitati desorganizate.”

La 30 Iunie: ” Incidente, mai ales cu populatia evreiasca, au avut loc pretutindeni. Din aceasta cauza evacuarile în multe locuri au fost imposibile. S’au împuscat functionari, s’au atacat chiar unitati militare.”

La 1 Iulie: “Tot aceleasi stiri asupra exceselor si agresiunilor din partea evreilor si comunistilor. Ele se fac mai ales asupra ofiterilor care sunt adesea batuti si degradati.”

La 3 Iulie: “Stirile din Basarabia sunt foarte triste. Astazi a fost ultima zi a evacuarii si a fost hotarîta zi de doliu national. Evreii si comunistii s’au purtat într’un mod oribil. Asasinatele si molestarile ma fac sa ma tem ca se vor produce reactii primejdioase.

La 6 Iulie: “Stirile din tara sunt îngrijoratoare; purtarea evreilor din Basarabia si Bucovina a fost asa de rea cu ocazia evacuarii încât a provocat o reactie si o îndignare care se mani-festa prin excese, asasinate, devastari.”

• 4. Cu toata cenzura presei, ziarele au relatat scene din cursul evacuarii, insistând asupra exceselor evreiesti. A excelat “Universul “, iar neîntrecutul Nicolae Iorga s’a situat din nou în centrul atentiei opiniei publice nationale si internationale cu nepieritorul sau articol publicat în “Neamul Românesc”, 8 Iulie 1940, sub titlul:

•

De ce atâta urã?

• “Se aduna si cresc vazând cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub juramânt.”

• “Inalti magistrati si bravi ofiteri, cari si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul românilor, au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa, ale caror valuri de ura s’a deslantuit ca sub o comanda nevazuta.”

• “De unde atâta ura?”

• “Asa ni se rasplateste bunavointa si toleranta noastra?”

• “Am acceptat acapararea si stapânirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna în ceasurile grele pe care le traim. Si de nicairi o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor ucigase de sectanti sangvinari. Nebunia organizata împo-triva noastra a cuprins târguri, orase si sate.”

• “Fratii nostri îsi paraseau copii bolnavi, parinti batrâni, averi agonisite cu truda. In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, macar de o farâma de mila. Sprijin cald si un cuvânt întelegator, fie si numai sentimental, ar fi fost primit cu recu-nostinta. Li s’au servit gloante, au fost sfârtecati cu topoarele, destui dintre ei si-au dat sufletul.”

• “Li s’au smuls hainele si li s’a furat ce aveau cu dânsii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic. Românimea aceasta, de o bunatate prosteasca fata de musafiri si jecmanitori, merita un tratament ceva mai omenesc dinpartea evreimii, care se lauda pâna mai ieri ca are sentimente calde si fratesti fata de neamul nostru în nenorocire”, îsi îâncheie profesorul Iorga dureroasa sa rabufnire.

* * *

Ca încheiere, pentru a sti cine va scrie aceste rânduri, va redau mai jos textul citit în fata Camerei Deputatilor anul trecut, la sedinta din 1 Oct. 1996, de catre Dr. Petre Turlea, deputat de Covasna, cu privire la actiunea dusa de subsemnatul întru apararea drepturilor noastre în Transilvania:

“Mai Intâi va prezint munca de o viata a unui român transilvanean stabilit în Statele Unite si care este presedintele Asociatiei Românilor din Sudul Floridei, român care si-a învestit toti banii în publicarea de carti istorice, carti care atesta drepturile români-lor asupra tuturor teritoriilor pe care le locuiesc. Printre altele a publicat lucrari de valoare incontestabila a lui Simion Mehedinti, Zenobiu Pâclisanu, Romulus Seisanu, Gheorghe Bratianu, Alexan-dru Boldur, Nicolae Iorga si altii. Toate aceste carti le-a trimis la mai mult de o mie de biblioteci din aproape toate tarile, inclusiv biblioteci ale forurilor legislative, umplând un gol în ceea ce priveste cunoasterea României în lume, gol datorat nepasarii Statului român de ieri si azi. Cea mai raspândita carte dintre acestea a fost “S.O.S. Transilvania, Impotriva revizionismului unguresc cuibarit în Congresul American”, (Iata aceasta carte voluminoasa). Pentru publicarea si raspândirea acestor carti autorul a cheltuit pâna în 1992 suma de 72.855 dolari, deci echivalentul de azi în lei cam 250 milioane.”

“Românul de care v’am vorbit si care merita toata aprecierea si recunostinta noastra pentru ceea ce a facut pentru cauza nea-mului românesc se numeste Traian Golea.”

Parintele Calciu, în “Buletinul ” sau parohial din Septembrie 1996, încheie un reportaj asupra unei actiuni a mele întitulat “Binecuvântare “, cu cuvintele:

“Dl Traian Golea, cu modestele sale resurse financiare, a facut pentru România ceea ce nimeni nu a facut, chiar daca au fost organizatii sustinute de administratia americana, sau au fost întemeiate cu banii pe care i-au scos din România. Dumnezeu sa-i rasplateasca devotiunea nelimitata pentru Ortodoxie, pentru popo-rul român si pentru patria noastra.”

_____________________________________________________

12 Mai 1997

Cu deosebita stima,Traian Golea

****

Nota redacției 2018: Singura informație greșită din impresionanta misivă a lui Traian Golea o constituie afirmația despre Emil Constantinescu că „este român”. Din propria sa mărturisire, a fostului președinte, mama sa s-a născut într-o familie de francofoni elvețieni expulzați din Elveția în Rusia pentru activitate anarhistă, în slujba bolșevismului moscovit. Cei doi bunici elvețieni erau evrei. Tatăl lui Emil Constantinescu a cunoscut-o pe mama președintelui în Basarabia, de unde a adus-o în județul Argeș.

Anumite detalii din activitatea de președinte a lui Emil Constantinescu scot la vedere disponibilitatea individului pentru acțiuni și activități anti-românești. Bunăoara insistența ipochimenului de a se legifera, împotriva Constituției, vînzarea de terenuri către investitorii străini.