Sesiunea de comunicări şi dezbateri
ştiinţifice
RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI
Comunicat de presă
Redactia ART-EMIS
Miercuri, 05 Septembrie 2018 16:49
MAIA 2018 COMUNICAT Comunicat de
presă
La Maia,
judeţul Ialomiţa, sub simbolul marelui eveniment românesc al anului, în zilele
de 7 şi 8 septembrie 2018 se vor desfăşura lucrările Sesiunii de comunicări şi
dezbateri ştiinţifice cu profil istoric, având ca temă „1918-2018, CENTENARUL
MARII UNIRI".
Urmând
tradiţia precedentelor ediţii, şi cea actuală, ediţie comună a Asociaţia
Naţională a Cavalerilor de Clio - Filiala „Maia Catargi" şi Asociaţia
ART-EMIS se desfăşoară sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
(A.O.Ş.R.).
Iniţiator al
acestei serii de manifestări ştiinţifice a fost/este Comandorul (r) Prof. univ.
dr. Jipa Rotaru (Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio - Filiala „Maia
Catargi" - aflată la a XIV-a ediţie), căruia, în ultimii ani i s-a
alăturat Asociaţia ART-EMIS (aflată la a VI-a ediţie) prin Ion Măldărescu,
preşedintele acesteia.
Menirea
acestor manifestări de înaltă ţinută este întâlnirea anuală a cercetătorilor
Istoriei Românilor - cu predilecţie, Istoria Modernă şi Contemporană unde, o
serie de cadre universitare, studenți, masteranzi, doctoranzi și pasionați de
istoria neamului vor expune o serie de studii, şi vor prezenta rezultatelor
cercetărilor în scopul eliminării speculaţiilor şi al falsificării Istoriei
prin exprimarea liberă a opiniilor. În spiritul respectului faţă de adevăr
istoric, manifestările se desfăşoară în afara sferei de influenţă a politicului
- acesta fiind statuat aici ca „Persona non grata" -, iar spiritul care
patronează lucrările sesiunii este: „Amor patriae nostra lex" (Legea noastră
e iubirea de Patrie).
Pentru
ediţia din acest an mulţumim cu gratitudine susţinerii financiare a Consiliul
Judeţean Ialomiţa, iar pentru asigurarea logisticii şi a calităţii desfăşurării
manifestării, Societăţii Culturale „Apolon" prin preşedintele acesteia
domnul George Călin şi neobositului prof. Constantin Vlad de la Biblioteca
„Maia Catargi", care, ca de fiecare dată a răspuns: Prezent! Dar nu numai
domniilor lor.
Mulţumim
imaginii regretatului Gheorghe Buzatu, mereu prezentă la fiecare ediţie prin
seriozitate, perseverenţă şi dragoste de Neam şi Ţară.
Mulţumim
participanţilor şi invitaţilor, din ediţiile precedente ca şi celor din acest
an, pentru că fără domniile lor întâlnirile celor care „simt şi gândesc
româneşte", a istoricilor de bună credinţă nu ar fi posibile.
Mulţumim
doamnei dr. Alba Catrinel Popescu pentru interesantele şi diversificatele
emisiuni televizate cu caracter istoric, sub titlul „Un veac de la Marea
Unire", din păcate una dintre puţinele emisiuni de calitate ale
audio-vizualului din România.
Mulţumim
fraţilor noştri români din „România din stânga Prutului" care, trecând
peste vicisitudinile conjuncturale au răspuns în fiecare an chemării noastre,
drept pentru care încheiem comunicatul nostru cu enunţarea dorinţei tuturor
românilor:
„VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ROMANIA
MAGNA!"
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Maia,
Ialomiţa, septembrie 2018
Comandor (r)
Prof. univ. dr. Jipa Rotaru (A.N.C.C. Filiala „Maia Catargi")
Ion
Măldărescu (ART-EMIS)
RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI -
Ediţia XIV/VI - Maia-Catargi, Jud. Ialomiţa, 7-8 SEPTEMBRIE 2018
1918-2018 CENTENARUL MARII UNIRI
Invitaţi de onoare
- Prof.
univ. dr. ing. Adrian Badea, Preşedintele A.O.Ş.R.
- Prof.
Univ. dr. Mihai Gribincea - Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova la Bucureşti
- General de
armată (r) Dr. Mircea ChelaruMaia 2018 -
XIV-VI
- Florian
Marin - Prefectul Judeţului Vâlcea
- Victor
Moraru - Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa
- Adrian
Buşu - Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea
- Ionel Gae
- Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa
VINERI, 7
SEPTEMBRIE 2018
Orele 10.00
- Primirea oaspeţilor, deschiderea lucrărilor, cuvinte de salut
- Comandor
(r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Preşedintele Filialei Maia a Asociaţiei
Cavalerilor de Clio
- Ion
Măldărescu - Preşedintele Asociaţiei ART-EMIS
- George
Călin - Preşedinte de Onoare al Asociaţiei APOLLON
- Zamfir
Marian, Primarul comunei Maia, jud. Ialomiţa
- Prof. Vlad
Constantin - Biblioteca „Barbu Catargiu" - Maia
Orele 11.30
- PREZENTĂRI DE CARTE
- Retrăiri
istorice în veacul XXI, vol. XI
- Războiul
românilor ardeleni Mareşalul Constantin Prezan
- Colecţia
Ialomiţa - Centenar
- Vernisaj
colecţie de icoane vechi
Orele 12.00
- MOMENT FESTIV
- Acordarea
de distincţii
12,20-14,10
- COMUNICARI ŞI DEZBATERI
14,15-15,20
- Pauză
15,30-17,30
- COMUNICARI ŞI DEZBATERI
17,30-18,00
- Pauză
18,00-19,30
- COMUNICARI ŞI DEZBATERI
SÂMBĂTĂ, 8
SEPTEMBRIE 2018
08,30 Micul
dejun
09,00 -
COMUNICARI ŞI DEZBATERI
12,00 -
Pauză
12,15 -
CONCLUZII, PROPUNERI, INCHEIEREA LUCRĂRILOR
13,15 - Masa
de prânz
14,30 -
Plecarea oaspeţilor
http://www.art-emis.ro/editoriale/5034.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu