popa genoveva - Încercarea prin care se măsoară un om.

Simtite și scrise in ultima lună.

popa genoveva

…...................

~*~

Încercarea prin care se măsoară un om.

Adevăr găsim in citatul lui Oscar Wilde,

Prietenia este încercarea prin care ne măsurăm  ca oameni,

Asemenea fluviului care are țintă  marea,

Rațiunea prieteniei este dovedirea iubirii.

O cunosc, am avut timp ani multi,

Cu al nostru grup vesel să verific aceasta,

In bucurii, evenimente, dar și la tristeți,

Știind ca viața ne oferă din fiecare căte un pic.

Găndindu- ma la grup, realizez cat de diferite suntem,

In multe, unindu-ne in principal prietenia si frumosul,

Căutat in artă, teatru, concerte sau plimbări,

Prietenie dovedita și când in viață apar,

Bucurii, tristeți, schimbări sau chiar dureri.

Încep cu tinerețea, a noastră poetă Irina Lucia,

Ce poartă muza poeziei mereu cu ea in suflet,

Dovedindu-ne prin stihuri, viață, bucurie,

Că viața trebuie din plin trăită si prețuită.

Mă opresc la o alta Irină,

Plină de farmec dar mai ales, de-o vreme, plină de tinerețe ,

Mai ales sufletească, ce noua viață,

De curând apărută, a schimbat-o si a întinerit-o complet.

Iată- ma la Cornelia, ce numai privind-o,

Îți trimite bunătatea prin modul ei de-a fi,

Cu voie bună si cântece desfătându-ne mereu,

Cu bucurii si zaharicale servindu-ne spre a ne cuceri.

Nela, voioasă, mereu pregătită sa ne fie aproape,

Desi, bunicuță, cu program încărcat  în mare parte,

Aduce mereu cu ea bucurie si sete de viată,

Mereu aproape in toate, chiar la clipele mai triste.

Colega si prietena de-o viață, Geta,

Mi-a dovedit ca e bine să o pui la rană,

Sufletul ei se unește cu al nostru nu doar la bucurii,

Un umăr îl are mereu la îndemână la greu.

Nina, colega mea de an, dar si de cartier,

Plină de viață  și mereu căutând cu noi frumosul,

O găsesc sufletește tânără, ca Irina, noua bunicuță,

Suflul tinereții fiind desigur nepoțica ei Vera.

Leti a noastră este un suflet ales,

Binecuvântat de bunul Dumnezeu,

Deși s-a acomodat orașului ce-a adoptat-o,

Mereu caută, poate mai mult ca NOI, frumusețea sa.

Pe Gabi, nu am uitat-o, dar munca si mai ales suferința,

Au îpiedicat-o sa fie mereu cu noi,

Pot spune că o apreciez ca om, veșnic in căutare de nou,

Și aș dori, de s-ar putea, să îi alin cumva suferința.

Iata- mă  la colegele mele din cercetare,

Ștefania și Rodica, cu care ani buni am împărțit ,

Tinerețea si bucuria vieții, fie in cercetare,

Fie in momentele frumoase ani in șir,

Ca proaspete mămici sau colaboratoare în căutarea de nou.

Iată-ne după ani, împreună, căutând frumosul  din evenimente,

Dar, în același timp, mereu simțindu-le atât de aproape,

In acest ultim an când  am simțit al lor sprijin la greu.

E deosebit al nostru grup vesel,

Atât de diferit ca oameni, cu numitor comun prietenia,

Dragostea de viată si căutarea frumosului,

In tot ce poate orașul nostru drag să ne ofere.

Marele Nicolae Titulescu are un citat frumos:

"Există un stadiu al prieteniei unde nu mai e nevoie sa vorbești pentru a te înțelege, nici să te sfătuiești spre a acționa  in comun."

Ce pare a funcționa in al nostru grup vesel,

La bine si rău, la zâmbete și lacrimi,

La întâlnirile noastre așteptate cu mult dor.

Un final cu MULȚAM dragelor,

Că existați, că am trăit așa frumos anii ultimi,

Că mi-ați fost aproape in aceste doua luni de încercare,

Prin rugăciuni, încurajări, mesaje, telefoane.

Sentimentalismele mele tărzii" aduc tristețe uneori,

Îl vreau însă pe acesta cu un final plin de optimism,

Cu speranța că viața ne va mai aduce împreună mult timp,

La încâ multe evenimente fericite trăite cu drag.

......

Zâmbete si lacrimi.

Astăzi am realizat că anii ce au trecut in zbor,

Purtând  avântul, speranțele si tinerețea sufletească,

In număr de opt, traiți continuu departe de casă,

Adăugând desigur inca trei la revenirile bianuale la medici,

S-au terminat, luând cu ei si prețioasa sănătate.

Știu că despărțirea a fost sufletește de neîndurat,

Anii petrecuți readucănd din plin tinerețea, chiar copilăria,

Insuflată, amplificată, trăita si simțită lângă nepot,

Poate mai mult chiar decât lângă propriul copil,

Cănd timpul era scurtat de orele de munca.

O despărțire grea, cu diagnostic medical dureros si el,

M-a făcut să retrăiesc acești ani aflată atât de departe,

Cu nostalgie, cu lacrimi, dar si cu inima plina de iubire,

Deși știam că revederea acelor meleaguri va fi de acum un vis

Suportând mai greu călătoriile pe viitor.

Râsete, amintiri, rugăminți de viitor, declarații de iubire,

Totul într-un iureș veneau, însoțite si de lacrimi,

Dar timpul clepsidrei nu mereu va curge cum ne dorim,

Realizând ca viata își are destinul bine definit,

Iar timpul nu mereu rămâne al nostru pe veci aliat.

Ce pot afirma cu tărie este ca nu regret anii,

Știind ca poate am reușit sa formez un caracter, un om,

Modelăndu-l cat am putut de bine,

Știind  că și un lut e greu de modelat perfect uneori,

Cu tot talentul si iubirea de frumos acumulate.

Final de revenire, urmat se pare în timp si de un final de viață,

Au fost in gândurile si chiar in lacrimile ce nu le stăpâneam,

Dar îmbrățișările, acel din suflet TE IUBIM, de la cei doi primite,

Au facut să uit de toate, chiar si de acel ultim așteptat  final,

Realizând că simțămintele iubirii erau in unison simțite.

24 august 2018

......

Trăind frumusețea,

Frumusețea o întâlnim la tot pasul,

In zâmbetul inocent al copilului, in răsăritul si apusul soarelui,

In zăpada picurând de pe crenguța unui brad,

In renașterea naturii in primăvară.

Frumusețea din belșug a Creatorului,

Revărsată la fel de abundent asupra omenirii,

Ne cucerește inimile si ne face mai recunoscători,

De darul măreț primit, uneori reflectând că e nemeritat.

Ne dorim sa fim una cu frumusețea,

Găzduind-o definitiv in noi, nedorind să o pierdem,

Numai ea aducând acea pace sufletului,

Fără de care acesta s-ar usca si totul ar deveni fara rost.

Se spune ca frumusețea  te înalță  la Dumnezeu,

Este atat de complexă încăt ne înalță  sufletele,

De aceea omul frumos are adâncimile inimii liniștite,

Lăsându-se învăluit de Frumusețea Absolută.

Frumusețea depășește trăirea pe plan fizic,

Simțim uneori ca trăim cele veșnice, 

Tindem sa îi prelungim trăirea, nedorindu-i  nicicând sfarsitul,

Cum nu doream sa se termine  basmele copilariei noastre.

....

Propria simfonie.

Am încercat sa am propria mea simfonie,

Am lăsat spiritul si intuiția sa înfrângă monotonia,

Am încercat sa ascult foșnetul copacilor dar si păsările cerului,

Privind si înțelegând chiar si rostul stelelor.

Mi-am acceptat destinul gândind ca imi este mie hărăzit,

Si oricum nu ne putem împotrivi acestuia,

Am trăit  fara a îmi dori prea multe,

Mi-am lăsat curajul a înfrunta vicisitudinile vietii.

Am încercat sa împart in jur doar iubire,

Uneori si celor ce poate nu o meritau,

Mi-a plăcut sa studiez si sa fiu informată,

Poate nu îndeajuns reușind pe cat mi-aș fi dorit.

Am învățat de la inocenți, dar si de la savanți,

Gândind că o viață nu îmi ajunge sa învăț pe cat as fi vrut.

Mi-a plăcut modestia mai mult  decat luxul sau rafinamentul,

Am acționat cu fermitate când situațiile mi-o impuneau.

Așa mi-am format propria mea simfonie a vieții,

Adăugând frumosul adunat de-a lungul anilor,

Simfonie, deși nu pe plac mereu, ea poate fi ușor redată,

In tonuri muzicale diferite, dar ca un tot unitar.

...

Nopți albe.

O noapte albă e mereu terminată cu neodihna trupului,

In paralel cu întoarcerea la adevărurile si sensul  vieții,

Rareori gasim răspunsul  ziua, noaptea fiind sfetnicul ideal,

Deși, nici atunci nu mereu reușim, găsindu-ne prinși ca intr-un labirint.

Ne amintim de atâtea vise îndrăznețe  și pure ale tinereții,

Alaturi de jumătatea ce ne lumina sufletul cu împărtășirea iubirii,

Mereu fiind în așteptarea aparițiilor de splendori,

Neglijând scurgerea nisipului din prețiosul timp al clepsidrei.

Si iată-ne intr- un amurg târziu, singuri, plini de întrebări,

Cu răspunsuri neștiute sau greu de acceptat,

Ce ne țin mult timp treji, în acel labirint al nopților,

În căutarea dar rareori și în găsirea de soluții,

....

Amurguri.

Copilaria o trăiam in primăveri,

Văzute cu cercei de cireșe, alai de flori si fluturi multicolori,

Plutind cu măiestrie intre cer si pământ,

Intr- un joc pitoresc spre nemurire.

Alergam apoi sub răsfățul naturii,

Anii zburând fericiți spre adolescență,

Priveam stingerea asfințitului  pe dealurile spinări de amurg,

Regretând trecerea prea rapidă a copilăriei.

Dar începeam să înțeleg  adevărata frumusețe a mirificului tărâm,

Știind că zborul fluturilor  înseamnă grație,

Simfoniile si sunetele de fluier ale păsărilor, armonie,

Culorile intense ale roadelor livezilor, bogăție,

Mirosul frunzelor arse de soare, amurg al toamnei.

O ultimă strigare, o rază pâlpâitoare de pasiune,

Si totul dispare in umbra nopții.

Astrul zilei sângerează pe plaja vânătă a cerului,

Lumina feerica a lunii alină cumva durerea, chinul si jalea.

Stelele sclipesc deja precum câmpul  cu licurici,

Florile câmpului obosite își reazămă căpșoarele,

Lângă grămezile de fânețe frumos adunate,

Numai greierii se aud in acest văzduh înstelat.

Primul amurg din lumea adolescenței,

Mi-a rămas in suflet adânc întipărit.

Amurg va mai veni desigur, acela al vieții,

Dorit ori nedorit, el va poposi tiptil...

Purtandu-mă in zbor spre cer si stele.

.......

Căutând fericirea.

O căutăm o viață fără a-i cunoaste însemnătatea,

Ne punem întrebări privind găsirea ei,

Ne frământă scopul si mijlocul de a fi fericiti,

Fiind mereu aproape de locul unde o putem afla pe deplin.

Si iată-ne, după căutarea asiduă,

O găsim, cum a spus marele filozof Pascale,

Ca ceva strict personal.

Si ca o constantă a naturii umane.

O găsim guvernată de înțelepciune,

Ne întrebăm  despre liantul dintre fericire și plăcere,

Știind ca nu orice plăcere aduce fericire,

Dar nici orice suferință nu împiedică fericirea.

Părerile sunt împărțite privind locul existenței ei,

Intre această viață sau poate cea viitoare,

Dar nu ne îndoim că locul fericirii este însuși omul,

El fiind propriul autor al sensului vieții.

Târziu realizăm că am trecut adesea pe lângă ea,

Fără a ști că micile nimicuri,

O simplă comuniune cu natura sau ființa umană,

Aduc deplina fericire, nu aceea definită de  filozofi.

Mulți au realizat ușurința  de a se întâlni cu fericirea,

Bucurându-se deplin de viață si trăind doar prezentul,

Lăsând  trecutul si gândind cu speranță  înainte,

Gustând insă din plin clipa, mereu la braț cu fericirea

....

Toamna caniculară.

E început de toamna in calendar,

In realitate inca vara caniculară,

Cu cer senin, cu soare dogoritor,

Cu raze arzătoare ce alungă norii ce ar dori sa vina.

Cum sa străbată cerul un norișor răsărit din senin,

Când razele ascuțite il alungă fără cruțare,

Vantul speriat, dacă reușește să adie, desigur dogoritor,

Pare un balaur cu nările arzând si suflând flăcări.

Privind solul muribund, ars si tânjind după un strop de apa,

Apoi copacii, făcand eforturi disperate să-si mențină

A lor ținută dreaptă mereu spre cer orientată,

Par încovoiați, in plus, frunzele arse îi intristează.

Doar câteva șopârle par a se bucura de dogoare,

Îtinzăndu- si corpul leneș pe pietrele încinse,

Numai lacul pare nedecis in a fi trist sau bucuros de vreme,

Undele apărute in joaca razelor, fiindu- le pe plac.

Dușman devine astfel soarele pentru multi,

Doar cei ce sunt la odihnă bucurandu- se de atmosferă,

Fericire dar și tristețe in același timp aduce,

Fiind pe masură prieten, dar si dușman.

Cu gândul la frigul ce va veni, este acceptat si suportat,

Razele sale calde urmând a fi regretate in curând,

Știind ca văntul, ploaia, furtuna si zapada apoi,

Vor aduce mult mai multe nemulțumiri si dureri.

Așa si viața ne răsfață cu cald, dar si cu rece,

Cu bune si rele peste care trebuie sa trecem optimiști,

Găsind in fiecare situație numai partea pozitiva,

Lăsând nemulțumirile si criticile care nu ajută la nimic.

~*~

POPA GENOVEVA

Tablouri de Popa Genoveva