sâmbătă, 1 septembrie 2018

„POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”, DE ŞTEFAN DUMITRESCU,




„POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”, DE ŞTEFAN DUMITRESCU,
CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL, VO I” , DE MARIN PREDA SAU „ROMANUL ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”, DE ŞTEFAN DUMITRESCU
31 august 2018


  ÎN ANUL 1992 ION CRISTOIU, REDACTOR ŞEF AL REVISTEI EXPRESS MAGAZIN  ŞI FAMILIA LUI MARIN PREDA AU LANSAT CONCURSUL „CINE SCRIE ROMANUL „DELIRUL, VOL II”, CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL VOL I” DE MARIN PREDA, AŞA CUM L-AR FI SCRIS MARIN PREDA”. CONCURSUL  A FOST CÂŞTIGAT DE ROMANUL SCRIITORULUI ŞTEFAN DUMITRESCU. ROMANUL „DELIRUL, VOL II”, CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL, VOL I”,  LECTURAT, JURI CĂ ESTE SCRIS DE MARIN PREDA. ROMANUL „DELIRUL, VOL II, DE ŞTEFAN DUMITRESCU, CARE FACE CORP UNITAR, ORGANIC CU ROMANUL „DELIRUL, VOL I”, DE MARIN PREDA, A FOST PUBLICAT ÎN ANUL 2004 DE EDITURA”FORTUNA” A CURAJOSULUI ŞI EXCELENTULUI EDITOR EMIL CATRINOIU, ŞI ESTE EPUIZAT. ATÂT ROMANUL „DELIRUL, VOL I”, CÂT ŞI ROMANUL”DELIRUL, VOL II” SUNT MARI ROMANE ALE LITERATURII ROMÂNE ŞI EUROPENE.



MAI JOS PUBLICĂ „ROMANUL ROMANULUI „DELIRUL, VOLII” SAU „POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL, VOLII”, ÎN CARE  DESCRIEM PAS CU PAS NAŞTEREA ACESTUI MARE ROMAN CARE ESTE „DELIRUL, VOLII”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ !





Ștefan Dumitrescu - ÎNTÂMPLAREA CU PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT



ŞTEFAN DUMITRESCU

ISTORIA ŞI   POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL, VOL  II”
SAU
ROMANUL ROMANULUI  „DELIRUL, VOL II”

EVENIMENT  PARANORMAL


MARII SCRIITORI CHARLES DICKENS ŞI MARIN PREDA SCRIU DIN CEALALTĂ DIMENSIUNE



ROMANUL “DELIRUL VOL II”, CARE EXISTĂ ACUM ÎN LITERATURA ROMÂNĂ, CONTINUARE LA “DELIRUL, VOL I”, DE MARIN PREDA, AȘA CUM L-AR FI SCRIS MARIN PREDA,  ESTE INSPIRAT DE  AUTORUL MOROMEŢILOR  DIN CEALALTĂ DIMENSIUNE





CUM S-A SCRIS ROMANUL ”DELIRUL, VOL II”


             Marele scriitor englez Charles Dickens a murit în noaptea de 9 iunie 1870. Lucra la ultima sa carte. Târziu în noapte termină Capitolul 6 al cărţii, suflă în lumânare şi se culcă. Nu se va mai trezi niciodată să-şi continue lucru la carte. A doua zi este găsit mort. Cartea va rămânea deci neterminată. Iată însă că la câţiva ani după moartea  marelui scriitor englez se întâmplă un  fapt ciudat şi extraordinar care zguduie pur şi simplu America. În Statele Unite într-un orăşel un tânăr tipograf se scoală din somn aprinde buimac lumina, merge la masa de scris şi începe să scrie. Ziua merge la slujbă iar  noaptea este trezit din somn şi ca într-un ritual merge la masa de scris unde scrie sub dicteu automat. Tânărul nu-şi dă seama ce se întâmplă cu el. Va scrie astfel până când va termina cartea. Tânărul arată manuscrisul unui editor. Peste câtva timp se descoperă că manuscrisul tânărului tipograf continuă perfect manuscrisul lăsat neterminat în Anglia de marele prozator Dickens. Vestea se răspândeşte ca fulgerul. Presa din Statele Unite aduce subiectul pe prima pagină..

    Curge multă cerneală pe tema aceasta. Până atunci un necunoscut tânărul tipograf devine celebru peste noapte. Lucrurile sunt cât se poate de limpezi, cel care i-a dictat tânărului tipograf cartea a fost fără îndoială spiritul marelui Dickens, din cealaltă dimensiune. O altă explicație nici nu poate exista. Tânărul nu avea de unde să ştie numele personajelor folosite de Dickens în ultima lui carte, acţiunea cărţii, planurile epicului, pentru simplu fapt că manuscrisul lăsat neterminat de marele prozator englez nu fusese publicat, iar el nu-l citise. Habar nu avea că există un asemenea manuscris.  Foarte mulţi editori şi tipografi îl caută pe tânărul autor  utilizat ca medium de spiritul autorului lui David Copperfield. Acesta semnează un mare număr de contracte obligându-se să scrie alte cărţi în contul banilor primiţi. Ceea ce s-a întâmplat mai departe ne uluieşte, tânărul tipograf nu a mai scris…nici un rând. Spiritul din cealaltă dimensiune care îşi terminase cartea folosindu-se de el nu îi mai transmite nimic, şi ca atare mediumul nici nu va mai scrie nimic.

        Aproximativ la fel se întâmplă lucrurile în România în ultima lună a anului 1992 şi în primele  trei luni ale anului 1993. De data aceasta cel care îşi scrie cartea nescrisă, pe care nu avusese timp să o termine, este vorba despre romanul “ Delirul, vol I”, este marele prozator Marin Preda.

        Aşa după cum se ştie în ianuarie 1992, Ion Cristoiu, pe vremea aceea redactor şef al revistei Expres Magazin, împreună cu familia lui Marin Preda (după ce Ion Cristoiu i-a cumpărat familiei lui Preda drepturile de autor ale operei marelui prozator. Ulterior contractul dintre cele două părţi a fost reziliat. Cel puţin în forma aceasta a răzbătut  informaţia în lumea literară) lansează în revista Express Magazin concursul “ Cine scrie romanul “Delirul, vol II”, continuare la romanul “Delirul, vol I”, de Marin Preda, aşa cum l-ar fi scris acesta.” De fapt să scrii un roman, continuare la romanul unui mare scriitor, exact cum l-ar fi scris acesta, este imposibil. Cu toţii suntem conştienţi de lucrul acesta. Şi totuşi în Occident au fost făcute mai multe experimente de genul acesta. S-a scris continuarea la celebrul roman ”Pe aripile vântului”, cu un succes de carte extraordinar, de exemplu. Experimentul este foarte greu, foarte dificil. Cel care se apucă să scrie o continuare la un roman, mai ales la un mare roman, este conştient de lucrul acesta. În primul rând trebuie să ai talent, un talent extraordinar, cel puţin ca autorul primului roman. Trebuie să intri atât în “pielea” scriitorului care a scris înaintea ta, cât şi “înlăuntrul epicului”, apoi trebuie să intri în “atmosfera romanului”, în pielea personajelor, să fii familiarizat cu epoca istorică în care se petrece acţiunea, să mânuieşti limbajul scriitorului.  Deci este foarte greu să izbuteşti să scrii continuarea unui roman, mai ales a unui mare roman. Scris de un autor  cu un stil inconfundabil. Numai un foarte mare scriitor poate să realizeze lucrul acesta. Acum depinde, bineînţeles, şi de roman, şi de autor. Micii scriitori sunt uşor de “continuat”, sau de imitat, în cazul marilor scriitori lucrurile stau altfel.

         Şi totuşi un mare scriitor, un scriitor  de mare talent, cum am spus mai sus, poate să facă lucrul acesta, să continue o operă, un roman al unui mare scriitor. Dacă are talent, dacă este născut în acelaşi mediu cu scriitorul care a scris primul roman, dacă eşti familiarizat cu perioada istorică şi universul operei, dacă ai în sânge “lumea” pe care o descrii, limbajul şi mentalitatea personajelor… Da, în cazul acesta un mare scriitor poate continuă un mare roman al unui mare scriitor. Îl va scrie  însă aproximativ aşa cum ar fi scris romanul primul scriitor.

          Dar şi lucrul acesta pentru literatura unei ţări, pentru cultura unui popor este…extraordinar de important.  Enorm de important. Asta în primul rând. În al doilea rând, ca scriitor este bine să faci un astfel de Experiment literar. Privit din punctul de vedere al Experimentului literar scrierea romanului “Delirul, vol II”, continuare la romanul “Delirul, vol I”, de Marin Preda este unul dintre cele mai mari Evenimente-experiment din istoria unei culturi, în cazul nostru al culturii române. Experimente  biologice, psihologice, economice s-au mai făcut în istorie, experimente literare, deci experimente estetice, mai ales un experiment de dimensiunea scrierii romanului “Delirul “ nu s-au făcut. Un asemenea experiment literar, de o asemenea dimensiune, nu s-a mai făcut la noi. Pentru Psihologia creaţiei, pentru Ştiinţa esteticii, pentru Teoria literaturii un asemenea Experiment oferă date ştiinţifice extraordinare, detalii, tendinţe, elemente până mai ieri necunoscute, de mare importanţă. De aceea un asemenea experiment era bine că se realiza în Literatura română, pentru că el avea să ofere, ca experiment ştiinţifico-artistic, date extraordinare de importante Ştiinţei literaturii .

       Acesta a fost unul dintre  motivele care m-au îndemnat pe mine, scriitorul Ştefan Dumitrescu, să intru în acest joc profund, grav şi tragic, să mă înham la un asemenea efort de o anvergură imensă. M-am gândit că acest Experiment literar va oferi date foarte importante Psihologiei creaţiei literare, ( subsemnatul fiind în viaţa de toate zilele Profesor de  literatura şi limba română, dar şi profesor de Psihologie şi Pedagogie, deci de Ştiinţe sociale, şi un împătimit al cercetării ştiinţifice în domeniul  ştiinţelor sociale. A se vedea cărţile publicate „O nouă interpretare a poemului “Luceafărul”, de Mihai Eminescu. Psihanaliza şi Filozofia  Poemului”, ca şi lucrarea “ Amintiri din copilărie. Psihanaliza, Psihologia, Sociologia şi Filozofia acestei cărţi”), un domeniu atât de nefrecventat, de nedezvoltat, de rămas în urmă, cât şi Ştiinţei Teoriei literare. Domeniul Psihologiei creaţiei, în cazul nostru Psihologia creaţiei literare, are mare nevoie de cercetători care să se aplece cu toată seriozitatea asupra materialului de studiu. Mă gândeam cu toată credinţa că după ce va fi terminat acest Experiment literar de mare amplitudine, „“Cine scrie în literatura română romanul „“Delirul, vol II”” continuare la romanul „“Delirul, vol I”” de Marin Preda, voi avea posibilitatea să realizez o cercetare complexă pe marginea acestui Experiment literar, studii profunde de psihologia creaţiei.

La lucrul acesta m-am gândit când eu, scriitorul Ştefan Dumitrescu, am luat decizia de a participa la acest Concurs literar, în viziunea mea un Experiment literar de o importanţă extraordinară pentru literatura, critica şi istoria literară românească.
Nu m-aş fi angajat să scriu romanul “Delirul, vol II”, dacă nu aş fi ştiut că sunt un scriitor care pot să scriu un roman de valoarea romanului lui Marin Preda, “Moromeţii”, sau a “Delirul-ui”. Că sunt în stare să scriu un roman care să fie cât de cât de valoarea romanului lui Preda, şi care să semene leit cu romanul continuat. Ca scriitor am debutat la 17 ani, în 1992 aveam 42 de ani, (actualmente, când scriu acest material am 53 de ani) când mă gândeam să scriu “Delirul”, aveam deci 25 de ani de activitate literară în spatele meu, aveam trei cărţi publicate şi două piese de teatru de asemenea publicate, una dintre ele fiind piesa de teatru “Râsul”, despre care criticul literar Valentin Silvestru spunea că este una dintre cele mai mari piese de teatru ale  dramaturgiei europene. Mai mare decât Rinocerii lui Eugen Ionescu.
             Ideea este, deci, că atunci când te apuci să scrii un roman ca “Delirul”, trebuie să te cunoşti ca scriitor, dacă posibilităţile tale de expresie, dacă talentul îţi permit să scrii un asemenea roman. Pentru că a scrie continuarea romanului “Delirul”, de Marin Preda, nu înseamnă doar a imita stilul, limbajul lui Preda, un stil inconfundabil, dificil, greu de redat, ci a fi un Scriitor asemenea lui Preda, care eşti capabil de construcţia unui roman care să se apropie ca valoare, construcţie de romanul lui. Trebuie neapărat să ai multe afinităţi cu Preda, să simţi ca el, să gândeşti ca el, să ai acolo în sufletul tău ceva comun cu marele prozator. Şi nu în ultimul rând “Delirul”, lui Preda, era un roman special în literatura română.

       Există apoi în fiecare scriitor dorinţa, visul de a se depăşi pe sine, de a se verifica pe sine, „sunt eu oare un scriitor de valoarea lui Marin Preda ?” Unde mă situez eu ca scriitor între scriitorii români contemporani, mai sus decât Preda, mai jos, cam în nivelul acela, care sunt posibilităţile mele de expresie ?

 Acestea erau gândurile mele în ianuarie 1992 când am hotărât să particip la Concursul “Cine scrie romanul “Delirul, vol II”, continuare la romanul “Delirul, vol I”, aşa cum l-ar fi scris Preda. Mă obseda, şi mă interesa foarte mult ideea de experiment literar, faptul că voi îmbogăţi literatura română, că literatura română se va îmbogăţi  cu un experiment literar de  mare amplitudine,  în urma căruia Psihologia creaţiei literare şi Teoria literaturii, Critica şi istoria literară vor avea enorm de câştigat.    

              Concursul acesta “Cine scrie romanul “Delirul, vol II,….” avea două etape. In prima etapă trebuia să scrii un Proiect literar al romanului “Delirul, vol II”, în care să redai pe scurt epicul romanului, personajele viitorului roman, părţile cărţii, etc. Am scris Proiectul viitorului roman, l-am trimis cu o lună înainte de termen, apoi am aşteptat rezultatele acestei prime etape, care au fost date în vara anului 1992. Nu puteam să mă apuc să scriu romanul “Delirul, vol II” dacă nu câştigam prima etapă a Concursului. In iulie 1992 au fost anunţate în revista Expres Magazin rezultatele primei etape ale Concursului. Eram printre câştigători. Erau mai mulţi câştigători ai primei etape, opt sau nouă, dacă nu mă înşel. Cineva care făcea parte din juriu mi-a spus că el m-a susţinut ca Proiectul meu să ia Premiul I. Nu a luat premiul I, dar am fost printre câştigători, fapt pentru care am primit o sumă de bani, şi dreptul de a scrie romanul “Delirul, vol II “.

           Ei bine, din acest moment mă puteam apuca de scris. Cum bine se ştie scrierea unei cărţi este precedată de o perioadă de pregătire, de reflexie. În primul rând trebuia să mă documentez, adică să adun toată informaţia de care aveam nevoie. M-am apucat şi am citit “Delirul, vol I”, a câta oară, apoi “Moromeţii”, vol I şi vol II, pentru a mă familiariza şi mai mult cu atmosfera epocii, cu atmosfera romanului, cu limbajul, cu ticurile de scriitor ale lui Preda. A trebuit apoi să citesc zeci de cărţi de istorie, pentru a cunoaşte foarte bine perioada anilor 1940-1950, o perioadă istorică extrem de tulbure, de contorsionată, de absurdă în istoria poporului român. A trebuit să citesc tot ce se scrisese despre Antonescu, lucrările rămase de la acest mare şi nefericit Conducător. O asemenea carte ca “Delirul, vol II” cere o documentare extraordinară. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul.

      Mereu amânam să mă apus de scris, voiam să mă documentez şi mai mult, simţeam că nu sunt încă pregătit să scriu cartea. Am ajuns astfel în ziua de 27 decembrie 1992, ziua mea, de sfântul Ştefan, când am devenit brusc disperat. Trecuse enorm de mult timp, nu scrisesem un rând, iar romanul “Delirul, vol II” trebuia predat până pe date de 30 aprilie 1993. Practic mai aveam la dispoziţie patru luni pentru a scrie un roman de 550 de pagini, câte avea “ Delirul, vol II”. Am simţit în momentul acela că dacă nu mă apuc de scris în ziua aceea, 27 decembrie 1992, nu o să mai pot să scriu romanul. Cred că nu întâmplător romanul acesta “ Delirul, vol II” a fost început într-o zi sfântă, şi cred cu tărie că Sfântul Ştefan, sfântul meu (Ştefan Dumitrescu) m-a ajutat. Erau zile de sărbători, când vin pe la tine prietenii, când nu ai, nu chef, dar nu ai o atmosferă propice de scris. Şi totuşi până pe 28 ianuarie reuşisem să scriu de mână, mărunt, 78 de pagini. În momentul acela însă am fost de-a dreptul îngrozit când dactilografa căreia i-am dus manuscrisul mi-a spus că nu înţelege absolut deloc scrisul meu, că ea nu poate să-mi bată la maşină romanul decât dacă i-l dictez eu, şi asta după ora şase seara. Adică după ce vine de la slujbă, mai face mâncare, treburi prin casă. Am făcut şi lucrul acesta câteva zile.  Dacă băteam cinci sau şase pagini pe seară.

      Mi-am dat seama cât se poate de clar că nu voi termina romanul niciodată. Intrasem în februarie 1993 şi eu aveam bătute la maşină, la două rânduri, douăzeci de pagini. În momentul acela, când nu ştiam să bat la maşină ( îmi intrase demult în cap fixul că un scriitor adevărat îşi scrie de mână opera, că numai astfel simte viaţa curgând prin degetele lui, aşa se face că detestam să-mi scriu povestirile, poeziile direct la maşină) mi-a venit ideea să cer maşina doctorului Frunteş, care murise şi pe care n-o folosea nimeni, şi să încerc eu să-mi bat singur romanul acasă. Cardiologul Ioan Frunteş fusese prietenul meu, un om fascinant,  un  “medic nebun”, Dumnezeu să-l binecuvânteze, în cel mai frumos înţeles al cuvântului, de la care am învăţat multe lucruri, şi care murise de leucemie, cu  şase ani în urmă. Ii rămăsese acasă maşina de scris pe care nu o folosea nimeni. Aşa că am  mers la soţia  doctorului şi i-am cerut maşina de scris.

     Dacă scriam  de mână şi apoi îmi dicta cineva mergea la fel greu, aşa că m-am hotărât să bat romanul direct la maşină. Precizez, nu ştiam să bat la maşină. În prima zi am reuşit cu greu, căutând literele pe tastatură, să bat două pagini, în ziua următoare ritmul a crescut simţitor. In două săptămâni băteam destul de bine direct la maşină. Aveam în faţa ochilor filmul acţiunii, imaginile pe care le descriam. Fiind profesor lucram la roman după ce veneam de la Liceu, apoi trebuia să bat până târziu după orele două, trei noaptea. Asta zi de zi, săptămână de săptămână, mă simţeam extenuat. Pe nesimţite s-a întâmplat altceva mai grav. Uitasem firul romanului, firul epic, nu mai vedeam acţiunea, cursul ei limpede în minte. Proiectul romanului fusese simplu de construit, acum era nevoie de detalii, de acţiuni, întâmplări, personaje vii, dialoguri. Lucram febril, extenuat, vedeam acţiunea romanului ca în ceaţă. Şi totuşi ştiam că voi termina romanul şi că romanul va fi o carte mare. De pe la sfârşitul lui februarie 1992 am început să-l visez pe Marin Preda. Cu fiecare săptămână îl visam mai des.

        Şi atunci, ca prin farmec se întâmpla un lucru ciudat, vedeam acţiunea romanului foarte limpede în minte, eram mai odihnit. Era de ajuns ca să nu ştiu (şi atunci mă opream) cum să continui acţiunea, nu reuşeam să văd nimic în faţa ochilor, pentru că în noaptea aceea îl visam sigur pe Marin Preda, iar a doua zi acţiunea, ceea ce trebuia să descriu, îmi era foarte limpede în minte.  Mai era altceva, începusem să-l simt pe Monşer în camera  în care scriam, sufletul lui era parcă prezent în aer. Se repeta foarte des o imagine pe care o ţin şi astăzi minte, îmi apărea în vis, foarte viu, ca o efigie, chipul lui Preda proiectat pe faţa unui deal, privind înainte, cu fruntea uşor ridicată. De cele mai multe ori privea înspre dreapta mea, şi de foarte puţin ori a l-am văzut privind înspre stânga. Era deci de ajuns ca să-l visez ca a doua zi să reiau scrisul de la punctul în care mă oprisem pentru că nu mai ştiam cum se derula acţiunea.

     A doua zi totul îmi era foarte clar în minte. Ajunsesem la un fel de intimitate, de complicitate cu Marin Preda. În noapte, târziu, când mă culcam, îmi spuneam zâmbind, “monşer, mai vino, domnule, în vis să mă ajuţi”, că în noaptea aceea îl şi visam. Şi lucrul la roman mergea înainte cu spor. Îmi aduc aminte foarte precis că la un moment dat mi-a zis : “ Să-i spui Mareşalului că or să-l omoare !” Ştim de la istorie că el a fost trădat şi a fost asasinat, executat, de aceea nu m-a mirat deloc acest mesaj. Astăzi însă mă întreb dacă nu cumva Preda s-a referit atunci (şi aceasta este o mare profeţie) la a doua asasinarea a sa, în istorie, la fel de odioasă, de scandaloasă, la asasinarea memoriei sale. La scoaterea sa din Istorie. Trebuie să spun că în perioada aceasta când lucram în neştire la  “Delirul, vol II” l-am visat de câteva ori şi pe doctorul Ioan Frunteş, proprietarul maşinii de bătut. Mesajele pe care mi le-a transmis Marin Preda au fost mai multe, nu mi-a transmis însă absolut deloc informaţii cu privire la roman. Nu a fost vorba de nici un dicteu direct. Nu mă îndoiesc însă absolut nici o clipă că  romanul a fost inspirat de el din cealaltă dimensiune, dar această inspiraţie nu a fost de tipul a dicta cuvânt cu cuvânt, sau propoziţii, fraze întregi, ci de un cu totul alt tip, difuz, holistic. Pur şi simplu a doua zi aveam tot capitolul foarte clar în minte.

       Un alt lucru foarte important, care mi-a atras atenţia, mie, Autorul “Delirului, vol II”, adică cel care face această mărturisire, a fost acesta. M-am întrebat, de ce m-a ales pe mine  Marin Preda să scriu “Delirul, vol II”. Iată de ce cred, şi că de fapt această alegere s-a făcut cu mult timp înainte. Şi această alegere s-a făcut pentru că s-au întâmplat două lucruri extrem de importante, revelatorii. În  numărul 12 al revistei “Amfiteatrul”, deci în numărul din decembrie pe 1971, Ana Blandiana scria despre tânărul scriitor Ştefan Dumitrescu,  de atunci, aveam numai 21 de ani, următoarele :



O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat .
         Ana Blandiana,  revista Amfiteatrul, nr I2, 1971.



         Să recunoaştem că în această prezentare a tânărului poet, de atunci, Ştefan Dumitrescu…Ana Blandiana are…. o revelaţie. Ea face de fapt o ….Profeţie.  Anunţă foarte de timpuriu ceva ce se va întâmpla peste….ani de zile. Ana Blandiana are intuiţia, face profeţia că Ştefan Dumitrescu va fi un mare scriitor atunci când spune “Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. (cine îşi imagina că eu aveam să scriu peste 20 de ani romanul “Delirul, vol II” ?). Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă…Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul…..”

         Ana Blandiana intuise deci în Ştefan Dumitrescu un scriitor care va aduce…re înnoiri în literatura română, crearea de noi cadre de referinţă, aducerea unui nou limbaj, care va re-înnoi deci literatura română.…

Peste numai doi ani, în 1973, poetul Adrian Păunescu, pe vremea aceea Redactor şef al revistei Flacăra, a înfiinţat cenaclul Flacăra. La prima Şedinţă a cenaclului, din 17 septembrie 1973, l-a invitat să citească, să-i deschidă deci Cenaclul Flacăra pe…Ştefan Dumitrescu. Atunci, la prima Şedinţă a Cenaclului Flacăra Ştefan Dumitrescu a citit un volum întreg de poezie, intitulat “Nicolae Labiş – Portret cosmogonic.” Cu acest prilej poetul Adrian Păunescu a afirmat despre poetul Ştefan Dumitrescu : “Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii române. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române.” (revista Flacăra din septembrie 1973) Acestea sunt deci lucruri care s-au întâmplat. Deci şi Adrian Păunescu are…revelaţia, că Ştefan Dumitrescu…va fi un mare poet. Va fi şansa literaturii române.
   Acum, între aceste două evenimente se petrece un lucru ciudat şi revelator: este vorba de întâlnirea mea cu scriitorul Marin Preda, care a avut loc în Biroul acestuia de la Cartea Românească, din mai sau începutul lui iunie 1972. Iată cum a decurs această întâlnire. Aveam încă din aprilie 1970 la Mircea Ciobanu, redactor la Editura Cartea Românească, unde Director era Marin Preda, depus un volum de poezie. Mircea Ciobanu a citit volumul, i-a plăcut, şi mi-a spus că volumul va fi inclus în planul editorial pe 1971. Nu a fost aşa. Mi-a spus că va apare în 1972. Nu a fost introdus nici în planul pe 1972. Mircea Ciobanul avea acest prost obicei să te ducă, vai, cu vorba. Supărat pe Mircea Ciobanu, mai ales că cineva îmi spusese că acesta  mă duce cu vorba, şi că cel mai bun lucru este să cer o audienţă la Preda, am mers la Marin Preda. Biroul lui era la parter. Scriitorii mai vechi îşi aduc aminte Biroul lui Preda, de la Cartea Românească, pe dreapta, cum intrai, la parter. Am aşteptat mai mult de un sfert de oră în anticameră, a ieşit cel care era înăuntru, apoi am intrat eu. Secretara lui Preda., mi-o aduc bine aminte, era plină de linişte ca o pădure. Marin Preda se uita pe ceva. Am zis, “bună ziua, domnule Preda”, iar el a mormăit ceva. Mi-am dat seama că nu era în toane bune. Tăcea. Am început eu să-i spun de ce am venit. Că am avut volumul de poezie în plan, că Mircea Ciobanu mi-a spus că este în plan, că volumul a fost scos….Marin Preda tăcea, ţinându-şi faţa în jos…Nu zicea nimic. Mi-am spus în gând că  n-am prins un moment bun…”Cine sunteţi ?” l-am auzit după mult timp. Ştefan Dumitrescu, iar volumul se chema “ Maria, Maria, Maria”. Aceiaşi tăcere… “Da, am reţinut paginile de poezie ale dumneavoastră din revista “Amfiteatru”. (deci Preda îmi reţinuse numele, acelaşi lucru mi s-a întâmplat cu Eugen Barbu, şi el îmi reţinuse numele din revistele în care publicasem).

    După aceasta mi-a mai venit inima la loc. “Să vă spun ceva, l-am auzit pe Preda (n-a folosit deloc cuvântul monşer, şi era foarte trist)…apoi aceiaşi  tăcere…dacă destinul dumneavoastră este să fiţi mare scriitor o să fiţi un mare scriitor…“ Şi-a ridicat uşor privirea şi s-a uitat la mine neutru…”o să fiţi mare scriitor”. Apoi după un timp…”Chestia cu volumul n-are nici o importanţă. Dacă este să apară va apărea, dacă nu…nu”. Aceiaşi linişte…Din momentul acesta n-a mai scos nici un cuvânt. Auzeam tăcerea în jurul meu. Parcă la un moment dat a schiţat gestul să ridice iar capul, şi un  zâmbet trist, nostalgic i-a apărut în colţul stâng al gurii. A rămas aşa, cu faţa privind în jos…Nimic, nici cea mai mică bucurie, tresărire pe chipul lui, absent total. Văzând că nu zice nimic am salutat, înclinându-mă (ţin foarte bine minte lucrul acesta), şi am ieşit. Am urcat la etajul întâi dezamăgit. Nu obţinusem nimic de la Preda. Nu-mi promisese că-mi bagă volum în plan, nu-mi dăduse  nici cea mai mică promisiune. Nici măcar nu-mi arătase cât de cât bunăvoinţă. Eram trist. Mircea Ciobanu, un mare ticălos, Dumnezeu să-l ierte, m-a dus cu vorba că-mi bagă volumul în plan, că va apărea la anul, la anul… A murit Marin Preda în 1980, şi volumul meu n-a mai apărut, a murit apoi şi Mircea Ciobanu, şi volumul tot nu a mai apărut. O dată nu a zis Mircea Ciobanu că nu mă publică, “ai răbdare, alţii au avut răbdare şi zece ani, şi cincisprezece ani…, și au scos cărți mari.”

      Nu că am fost supărat pe Marin Preda, dar mulţi ani nu am putut să uit că deşi mă cunoştea ca poet nu m-a ajutat să-mi public volumul, că se purtase cu mine rece, nu-mi arătase pic de căldură…

   Asta era în mai-iunie 1972…Au trecut 20 de ani şi Ion Cristoiu şi familia lui Preda lansează în 1992 concursul “Cine scrie romanul “Delirul, vol II”, iar cel care scrie “Delirul, vol II”, este tocmai scriitorul căruia Preda îi spusese că dacă destinul meu este să fiu un mare scriitor o să fiu, n-are nici o importanţă dacă-mi apare sau nu cartea. Ba mai mult destinul vrusese ca eu să-i continui lui munca de scriitor.

             Pentru că iată ce s-a întâmplat. Am trimis cele două exemplare ale romanului „Delirul, vol II”, bătute la două rânduri, cu două săptămâni înaintea datei de 30 aprilie 1993, ultimul termen la care trebuiau trimise. Acum trebuia să aştept…rezultatul concursului. Văzând că  se întârzie anunţarea Rezultatului, prin octombrie 1993, am sunat la redacţia revistei “ Expres Magazin”. A răspuns o voce de bărbat baritonală. I-am spus cine sunt, sunt scriitorul Ştefan Dumitrescu, am participat la concursul “Cine scrie romanul “ Delirul, vol II,” continuare la…“Domnule Dumitrescu, felicitări, domnule ! Dai de băut. Dumneata eşti fericitul câştigător. Mai ai puţină răbdare, rezultatul o să fie anunţat în presă.“ Am aşteptat până în primăvara anului următor când am sunat din nou la redacţia revistei Expres Magazin. De la capătul firului  o voce de bărbat mi-a  spus : “ domnule Dumitrescu, dumneavoastră aţi câştigat concursul, într-adevăr, însă romanul nu poate fi publicat, din păcate. S-au făcut presiuni să nu fie publicat, ………………………………………….”

      Deci asta era în primăvara anului 1994. De atunci au trecut aproape zece ani, au existat edituri care au dorit să publice romanul, dar le-a fost teamă sau nu au avut bani. Mai toți editorii cărora mă adresam tresăreau imediat, le era teamă să publice romanul „Delirul, vol II”. Se pare, în sfârşit, că există o editură care îl va publica şi romanul va apărea în curând.

Ce trebuie spus în final : 1.
Eu cred că romanul este indubitabil “inspirat” din cealaltă dimensiune,

Şi lucrul acesta s-a întâmplat pentru că  romanul “Delirul, vol I” era un roman neterminat. Ca şi ultima carte a lui Charles Dickens, şi cărţile, operele neterminate, ca şi cum ar avea viaţa lor proprie cer să fie terminate, se vor “organisme întregi”, se vor terminate, pentru a dăinui în timp.
Dar lucrul acesta s-a întâmplat pentru că spiritul lui Marin Preda, care cât timp fusese pe pământ vrusese, trăise cu ideea că va termina romanul “Delirul, în două volume, aşa cum se ştie că l-a planificat autorul Moromeţilor, neterminând deci romanul spiritul lui Marin Preda a ţinut  să-şi termine opera şi a reuşit lucrul acesta, pentru aceasta găsind un scriitor în viaţă pe care l-a inspirat.
 Că romanul “Delirul, vol II”, scris de noi, în viaţa aceasta pământească, este inspirat  de spiritul lui Marin Preda din cealaltă dimensiune, este indubitabil. Aduc aceste argumente de neclintit :

Comunicarea cu spiritul lui Preda şi a spiritului lui  Preda cu noi prin visele care  se realizau  foarte des.  Această comunicare a fost făcută în timp ce lucram la o operă comună.
Faptul că aceste vise aveau o forţă, o “putere”, „o psiho-informație energetică”, o finalitate deosebite, aceea că „îmi clarificau” în plan mental viziunea asupra acţiunii care urma să fie descrisă, prin aceste clarificări spiritul lui Preda conducând de fapt acţiunea romanului, structurarea romanului, care în general s-a ţinut aproximativ de Proiectul romanului (pe acesta de asemenea îl credem inspirat . În primul rând pentru că a ieşit câştigător la prima etapă.). Ca şi faptul că îmi dădeau “energia”, puterea de a scrie. Acest argument mi se pare zdrobitor, definitiv.
Acest roman trebuia scris, hotărârea era luată demult, acolo în cea de-a doua dimensiune. În primul rând au fost inspiraţi cei care au lansat acest Concurs, Ion Cristoiu şi familia lui Preda. Pentru că fără lansarea acestui Concurs romanul “Delirul, vol II”, continuare la “Delirul, vol I” nu s-ar fi scris. Nu ar exista astăzi în literatura română, în istoria literaturii române. Or romanul acesta, “Delirul, vol II”, există realmente în literatura română  de la sfârşitul lunii martie 1993.
Un alt argument fundamental, definitiv este acesta : romanul “Delirul, vol II”, un roman de 650 de pagini, (exemplarele trebuiau bătute la 2 rânduri), şi un roman greu, un roman pe care atunci când îl scrii trebuie să ţii seama de foarte multe date (nu poate să fie o simplă revărsare a epicului, ), din care nu poţi să ieşi, a fost scris în nici trei luni, în trei luni să zicem. Este probabil un caz unic în literatură. Acum, şi cred puternic în ceea ce spun, un roman de mărimea aceasta nu poate fi scris, oricât de dotat ar fi fost scriitorul respectiv, decât “dacă era ajutat din cealaltă dimensiune”. Eu, cel care a scris acest roman spun asta, şi nu altcineva. În primul rând pentru că eu am simţit lucrul acesta, l-am trăit, am ştiut că sunt ajutat, am primit acest ajutor. În mod logic fără acest ajutor de sus un asemenea roman nu putea fi nici scris, nici terminat. Nici în zece ani, dar în trei luni. Mai ales că în perioada aceea aveam şcoală, mergeam la şcoală ca orice profesor, predam, veneam acasă obosit. Eu am fost deci Inspirat, dar şi ajutat “energetic” acest roman. Să nu ştii să baţi la maşină, să înveţi să scrii direct la maşină, să baţi un roman de dificultatea acestuia direct la maşină, acestea sunt lucruri cu adevărat imposibile pentru un om. Un asemenea roman putea fi scris numai cu ajutor “de sus”.
Un alt argument tot indubitabil este acesta : romanul “ Delirul, vol II”, a fost terminat, fiind scris direct la maşina de scris (minus primele 87 de pagini), la sfârşitul lunii martie 1993. Numai prima corectură mi-a luat aproape o săptămână. (romanului i-am dat şi o a doua corectură, nu mai vorbesc că au trebuit să fie corectate ambele exemplare, regula concursului cerând ca să fie trimise două exemplare, bătute la două rânduri). Ei bine în timp ce corectam romanul (exemplarele pot fi puse la dispoziţie cercetătorilor, sau cititorilor care nu cred) am rămas uimit. Deşi multe pagini erau scrise într-o stare de abulie, de ceaţă, când nu ştii ce scrii (eu de exemplu nu-mi aduceam aminte pasaje întregi), pentru că zeci sau sute de pagini au fost scrise într-o stare  accentuată de oboseală, după miezul nopţii, ei bine, în timp ce corectam romanul am rămas uimit să constat că scrisesem pagini întregi, zeci de pagini, fără nici o greşeală. Or lucrul acesta a fost posibil pentru că “romanul s-a scris inspirat, şi cu ajutor de sus”.
Şi nu în ultimul rând un argument de luat în seamă este întâlnirea dintre cei doi autori ai romanului “ Delirul”, adică dintre mine şi Marin Preda, în Biroul acestuia de la Cartea Românească, din mai-iunie 1972,  întâlnire care are loc cu trei ani înaintea publicării romanului “Delirul, vol I” şi cu douăzeci de ani înaintea scrierii celui de-al doilea volum al “Delirului”. Problema aceasta este foarte interesantă şi deschide o perspectivă foarte îndepărtată. Şi iată de ce : dacă îi citim pe Nostradamus şi pe Edgar  Cayce concluzia este limpede, marile evenimente istorice există într-un Plan divin, şi că ele se produc după acest Plan. Datorită acestui fapt, deci, că ele există în acest Plan, este posibilă cunoaşterea lor de către profeţi şi anunţarea lor cu mult timp înainte. Nu cumva moartea lui Preda, scrierea romanului Delirul, vol I şi vol II, aşa cum au fost scrise aceste două volume erau evenimente care aveau să se întâmple în viitor pentru că ele făceau cu mult timp înainte parte dintr-un Plan ? Astfel cum putem să interpretăm cuvintele lui Marin Preda : “Să vă spun ceva, l-am auzit pe Preda (n-a folosit deloc cuvântul monşer, şi era foarte trist)…apoi aceiaşi  tăcere…dacă destinul dumneavoastră este să fiţi mare scriitor o să fiţi un mare scriitor…o să fiţi mare un scriitor. Apoi după un timp…Chestia cu volumul n-ar nici o importanţă. Dacă este să apară…” Nu cumva prin gura lui Marin Preda vorbise altcineva ?
         Aşadar din martie 1993 în literatura română există romanul „Delirul, vol II, care face un Întreg perfect cu romanul “Delirul, vol I, scris de Marin Preda. Cazul acestui roman în istoria literaturii române şi în istoria literaturii universale (pentru că aşa cum se va vedea romanul este un mare roman european, un roman care aparţine literaturii universale) este foarte ciudat. Delirul, volumul I şi volumul II, formează un Întreg, este unul din marile  romane ale literaturii române, şi probabil al literaturii universale, scris de doi scriitori, în care cel de-al doilea beneficiază de inspiraţia din cea de-a  doua dimensiune, a primului scriitor.  Delirul vol I şi vol II formează un Întreg perfect, sunt UN ROMAN.  Acest roman trebuia scris pentru că scrierea lui era în Plan. Aceasta este povestea romanului  “Delirul, vol II”.



                                                      2

             Este limpede că numărul de argumente  enumerate mai sus ne spune că ne aflăm indiscutabil în faţa ..unei opere literare inspirate din cealaltă dimensiune.  Implicaţiile acestui eveniment sunt enorme…pe mai multe planuri. Cum este posibil ca, în sfârşit, romanul “Delirul, vol II” să apară în primele luni ale anului 2004 cititorii se vor convinge  cu siguranţă atât de valoarea romanului cât şi de faptul că volumul II al “Delirul”-ui face corp comun, un Întreg organic, cu primul volum.  Când va fi lecturat volumul doi se va vedea că juri că acesta este scris de Marin Preda.

         Autorul romanului “ Delirul, vol II” este un om credincios. Am spus mai sus că  momentul  întâlnirii noastre din mai-iunie 1972 cu autorul Moromeţilor, din Biroul său, când Marin Preda mi-a spus că dacă destinul meu este să fiu mare scriitor, atunci voi fi un mare scriitor…acest moment poate fi privit ca un moment cheie, un moment revelaţie. Altfel spus, lucrurile sunt hotărâte demult, cu mult timp înaintea noastră, şi nu de noi, ci independent de voinţa noastră, noi neputând să facem nimic, nici să le împiedicăm, nici să le producem sau să le conducem. Ele se produc sigur, atunci când vine timpul. În cazul acesta şi moartea lui Preda, şi scrierea romanului Delirul, vol I şi II erau “lucruri” înscrise în Plan, care trebuiau să se producă la momentul potrivit.  În acel moment Cineva vorbise prin gura lui Preda, şi îi spusese şi lui şi mie…că destinul meu este să scriu romanul “ Delirul, vol II”. Dacă Destinul meu este să scriu “Delirul, vol II”, atunci îl voi scrie. Era prea devreme însă ca să putem să descifrăm ceea ce mi-a spus  atunci Marin Preda.

            Iar dacă privim lucrurile acestea din perspectiva relaţiei noastre cu Dumnezeu, cum spunea prietenul nostru, poetul Ioan Alexandru, Dumnezeu să-l odihnească și să-l binecuvânteze, cum faptul de a scrie romanul “ Delirul, vol II”, de 650 de pagini, în trei luni, este peste puterile unui om, să recunoaştem lucrul acesta, în acest caz  scrierea romanului “ Delirul, vol II” este “o minune dumnezeiască”. Este un Dar de la Dumnezeu. Iată cum ar putea fi privită naşterea şi apariţia în istoria literaturii române a acestui roman, nu numai a romanului “ Delirul, vol II, ci a celor două volume în ansamblul lor. Si dacă  romanul “ Delirul, vol I şi Vol II” este un Dar de la Dumnezeu (care era în Plan să se producă încă din 1972), care este “înţelesul”, mesajul către poporul român, sau mesajul, înţelesul în general al acestui Dar, al acestei “ minuni dumnezeieşti” ?  Vedeţi, sunt lucruri mari asupra cărora trebuie să ne aplecăm cu mintea, să le dezghiocăm de semnificaţia lor superficială cu atenţie, pentru a ajunge la înţelesurile adânci. Să nu-şi închipuie cineva că scrierea unui roman ca “Delirul vol I și ca „Delirul, vol II”” este un lucru acolo pe care poate să-l facă oricine.

         Iar dacă romanul “Delirul, vol II”, această “minune”, imposibil de realizat de un om, a fost inspirată de sus de spiritul lui Marin Preda, sau poate de Altcineva situat mai sus, în cazul acesta înseamnă că romanul “Delirul, vol II” este chiar volumul doi care trebuia scris de Marin Preda, CARE TREBUIA TERMINAT. Şi el trebuia terminat pentru că el era scris în Plan  superior.

         Toate acestea sunt desigur lucruri tulburătoare…care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat puterea şi ne-a inspirat ca să facem să existe în literatura română romanul “ Delirul, vol II”. Să dea Dumnezeu ca romanul, “Delirul, vol II”, să fie cât mai curând în librării, cât mai curând în mâinile şi în inimile cititorilor.

12. 2003. Dumnezeu să ne ajute ! Ştefan Dumitrescu     Tel 0240/513599,  e/mail : stefandumitrescu@yahoo.com
   

                                             3

                   

                                         EPILOG

     Tot ceea ce am povestit în acest „Roman al romanului „Delirul, vol II”, ne arată limpede că operele literare își au viața și destinul lor, asemenea creatorilor. De asemenea că între o operă literară, (afirmația  credem că este reală mai ales în cazul marilor scriitori, care marchează cu opera lor literatura unei națiuni sau literatura universală) și autorul ei trecut în cealaltă dimensiune se păstrează o legătură spirituală care nu a fost pusă în evidență în mod științific, experimental până acum, dar pe care cele două cazuri ale marilor scriitori Charles Dickens și Marin Preda o demonstrează în modul cel mai evident. Altfel spus între opera lui Mihai Eminescu, a lui Shakespeare, Dostoievski, Tolstoi etc, opere care de acum aparțin patrimoniului național și universal și spiritul autorilor lor care se află în cealaltă dimensiune se păstrează o legătură info-energetică, spirituală subtilă. Care este reală dar care, ca în cazul multor fenomene paranormale, nu a fost pusă în evidență  în mod științific.  

      Romanul „Delirul vol II” a apărut în urma unei „întâmplări”, a întâmplării că ziaristul Ion Cristoiu, pe vremea aceea redactor șef al revistei Express Magazin și familia lui Marin Preda au lansat în ianuarie 1992 concursul, „Cine scrie romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul ”Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris Marin Preda”. Concursul acesta nu ar fi putut  să fie lansat dacă în decembrie 1989 nu ar fi căzut Ceaușescu și regimul său comunist, și dacă presa românească, literatura, cultura în general nu ar fi intrat într-o perioadă a libertății de expresie. Atât Ion Cristoiu cât și soția lui Marin Preda (și băieții lui, cu unul dintre ei în anii aceia am vorbit de mai multe ori la telefon), doamna Elena Preda, (care acum, anul 2018, anul centenarului, trebuie să fie destul de în vârstă) când au lansat acest Concurs s-au gândit, cu siguranță întâi la bani, la profitul pe care îl aduce aceasta Afacere, și apoi la faptul extraordinar, mă gândesc la  soția și la fii lui Marin Preda, că ființa tatălui lor, scriitorul Marin Preda este prelungit, iată, în timp. Ca și cum ar mai învia încă o dată. Opera lui neterminată, iată va fi întreagă acum. Opera tatălui lor în care a investit atâta suflet și efort este acum Întreagă !

       Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa. Și Ion Cristoiu și familia lui Marin Preda au fost interesați în primul rând de bani, pentru ei acest Experiment estetico-literar important care se făcea în literatura română a fost o chestiune  de bani, de câștig, de publicitate.

      Că romanul scris de mine a luat Premiul întâi am aflat de la poetul și gazetarul Ion Zubașcu, un ziarist cinstit, un maramureșean dintr-o bucată și un poet talentat. El a făcut parte din comisia  care a jurizat romanele trimise. Nu au mai fost trimise 7 romane, adică numărul celor care trecuseră de prima etapă a Concursului, ci doar trei romane. Trei scriitori doar s-au încumetat să scrie romanul „Delirul, vol II”, și acelea foarte slabe, așa că treaba juriului a fost mult ușurată. Romanul meu era de departe cel mai bun, celelalte nu era nici măcar publicabile. Așadar romanul ”Delirul, vol II”,  scris de Ștefan Dumitrescu a luat Premiul  întâi, și în toamna anului 1993 urmau să se anunțe rezultatele concursului.

  Văzând că  rezultatul concursului întârzia l-am căutata pe Ion Cristoiu la redacție, pe care îl cunoșteam. Pe când era redactor șef la  SLST, Suplimentul literar al Scânteii Tineretului, i-am  dat să publice un fragment din manuscrisul romanului „Și tu vei fi văzduh !” în  Suplimentul literar. Care era de fapt o revistă literară săptămânală scoasă de ziarul Scânteia Tineretului. Peste un an când i-am făcut o vizită să-l întreb de roman am găsit romanul în locul în care l-am pus. Nici măcar nu se uitase  pe el. Însă tot Ion Cristoiu în anul 1988, cu un an înainte de căderea regimului comunist, pe când era Redactor șef la revista Teatrul (el neavând nimic în comun cu teatrul. Însă era în nomenclatorul PCR, de aceea a fost numit redactor la o revistă. Și nu oricine făcea parte din Nomenclatura comunistă. Era socotit deci om de încredere) mi-a publicat piesa de teatru ”Cât de frumos treci prin lume, femeie !”, la insistențele redactorului  Paul Tutungiu, căruia îi plăcuse piesa și se lupta de un an și mai bine pentru publicarea ei. Piesa era una profundă, curajoasă. Căci  era o piesă problematică, tragică și curajoasă care arunca o privire în abisul ființei umane, era o scotocire în profunzimea subconștientului colectiv al ființei umane.

    Așadar vicleanul, cinicul  și profitorul (toată viața), descurcărețul în toate împrejurările, sub toate regimurile, la toate televiziunile, Ion Cristoiu îl cunoștea pe  Ștefan Dumitrescu. După jurizarea romanului ”Delirul, vol II”, adică după ce juriul din care a  făcut parte  gazetarul Ion Zubașcu, Ion Cristoiu ar fi afirmat : iată un roman mai mare decât romanul lui Preda, care va rupe gura târgului. L-am citat din memorie pe Ion  Zubașcu. Cel care în același an  1993, fiind redactor la revista Magazin avea să scrie despre Ștefan Dumitrescu aceste rânduri profetice:

„Ştefan Dumitrescu. În tot ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea să fie interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră”

    Ion Zubaşcu, scriitor, revista “Expres-Magazin”, nr 4, I993. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii  “Eminescu-un Iisus al poporului român” și pe un volum de povestiri, ”Dragostea târzie”, apărut la editura Inedit. Spun rânduri profetice pentru că în anii următori aveam să fac mari descoperiri în Științele sociale, să fundamentez noi Științe în aria Științelor  sociale.

    Așadar Ion Cristoiu îl cunoștea pe Ștefan Dumitrescu, chiar dacă ne-am întâlnit în viață nu de multe ori, și nu am fost apropiați, și el chiar  spera că romanul ”Delirul, vol II”, câștigător al Concursului literar  inițiat de el și de familia lui Marin Preda, va fi o afacere bănoasă, căci romanul „va rupe gura târgului”, așa cum s-a întâmplat cu romanul „Delirul, vol I”, al lui  Marin Preda. Care s-ar fi vândut și într-un milion de exemplare, în 1975, când a apărut, dacă ar fi fost publicat în acest tiraj. Amintim că apariția romanului „Delirul, vol I”, a fost un eveniment extraordinar în cultura română, care i-a adus lui Marin Preda un venit de 400. 000 de lei, în perioada comunistă o sumă mare de bani.. Toată lumea se îmbulzea să cumpere romanul și să-l citească.

    Precizez că Anunțul Concursului literar „Cine scrie romanul  „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I” de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris Marin Preda” a fost publicat în mai multe numere ale revistei „Express magazin” (pentru publicitate, și cumpărarea revistei. Pe atunci revistele și ziarele apăreau în tiraje  foarte mari) pe parcursul lunilor ianuarie, februarie, martie 1992 și că în Anunț scria negru pe alb că revista Express Magazin se angaja condusă de Ion Cristoiu : 1. să publice romanul ieșit câștigător, și 2. Autorul romanului câștigător va primi un Premiu de 1 milion de lei. (începuse inflația galopantă). Așadar Ion Cristoiu trebuie să publice romanul ”Delirul, vol II”, de Ștefan Dumitrescu și să-i dea subsemnatului un milion de lei.

     Marele Mincinos Ion Cristoiu  nici nu a publicat romanul, adică nu l-a tipărit sub formă de carte și nici nu i-a dat autorului romanului  „Delirul, vol II” milionul de lei. Cum putem să mergem la arhiva  și să  căutăm anunțul am putea să-l dăm în judecată pe Ion Cristoiu.

      Începând cu toamna anului 1993 și în anul 1994, l-am căutata pe Ion Cristoiu de mai multe ori la redacție. (Eu trăind într-un oraș de provincie, în Tulcea, mi-a fost greu să îl caut zi de zi la redacție. L-am căutat însă de mai multe ori, venind în București special pentru asta. De fiecare dată s-a ascuns, a evitata întâlnirea, secretara îmi spunea că lipsește din redacție, că este plecat din București.

   Adevărul mi l-a spus mai târziu ziaristul Ion Zubașcu. După ce s-a finalizat Concursul „Cine scrie romanul  Delirul, vol II…. și se știa acum cine este câștigătorul, că există un roman ”Delirul, vol II”, chiar mai bune decât ”Delirul, vol I”, și cum între timp mareșalul Ion Antonescu a  fost interzis… Au venit la Ion Cristoiu evreii care l-au plătit ca să nu publice romanul și nici să anunțe rezultatele Concursului.

Așadar Ion Cristoiu a fost plătit ca să  nu publice romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I” al lui Marin. Ticălosul, a luat bani pe munca mea ! Atât de mult l-au iubit el, copiii  și soția lui Marin Preda,  pe  autorul „Moromeților”. Mai mult decât Elena Preda, cea de a treia soție a lui Marin Preda l-a iubit Aurora Cornu, prima soție a lui Marin Preda.

    Așadar romanul ”Delirul, vol II”, nu a apărut nici în anul 1993 și nici în anul 1994. Apăruse interdicția asupra Mareșalului Ion Antonescu. Care, iată, fusese trădat de regele Mihai I, de Maniu și de liberali, la 23 august 1944, fusese interzis de comuniști aproape 50 de ani și acum era interzis din nou la cererea evreilor cominterniști. Deși legea prin care era interzis Antonescu nu se referea și la creațiile artistice. Or romanul ”Delirul, vol II”, intră în această categorie a creațiilor artistice. Și apoi romanul nu face deloc apologia  mareșalului Ion Antonescu.

       Cum Dumnezeu și spiritul lui Marin Preda din cealaltă dimensiune au făcut să fie scris acest roman, tot Dumnezeu a făcut să apară sub formă de carte, să fie publicat. În  primăvara anului 2004 l-am întâlnit din „întâmplare”, pe colegul meu de clasă  din clasa a XII-a pe omul, pe bijutierul extraordinar care este Emil Catrinoiu. Emil Catrinoiu, un om  cu o conștiință extraordinară și cu un suflet mare, fiind de profesie economist, după 1990 s-a apucat de afaceri. A fost la un moment dat patronul ziarului Sportul și al ziarului Prono-sportul, în perioada 1990-95-98 când ziarele se vindeau ca pâinea caldă, și se scoteau tiraje mari.     Așa s-a îmbogățit Ion Cristoiu și atâția cântăreți ai regimului Ceaușescu deveniți peste noapte mari anticomuniști. Dl Emil Catrinoiu, pentru care am un respect extraordinar, a îndrăgit  meseria de editor pentru care avea vocație de aceea a înființat la Râmnicul Vâlcea Editura Fortuna, una din Editurile care vor rămâne în istoria cărții românești. El a conceput un tip de cărți de mici dimensiuni, un format de carte bijuterie în care a publicat operele marilor scriitori români și străini. El este cel care a reeditat după  o sută de ani „Psaltirea de la Govora”,  o bijuterie de carte, făcând parte de acum din categoria operelor de artă.

    Și tot el este cel care a publicat romanul „Delirul, vol II”. Nu-mi mai aduc aminte ziua și cu ce prilej ne-am întâlnit când eu i-am povestit  aventura romanului „Delirul”, care nici după 11 ani de la data la care trebuia să apară nu a fost publicat.

   O public eu, mi-a spus Emil.

   Fii atent că  mai mulți edituri din București ar fi vrut să publice cartea dar le-a fost frică.

     Mie nu-mi este frică.

     Fii atent că poți să fii împușcat pentru publicarea romanului acesta.

      Pot să mă împuște, mi-a spus după ce a citit romanul. Și într-adevăr, Emil a publicat romanul, care a fost lansat la Târgul de carte Gaudeamus de la București în ziua de 14 octombrie 2004.  Așa apărea tipărit de data aceasta, după ce stătuse în sertar 11 ani, romanul „Delirul, vol II”. Publicarea lui nu a fost primită cu bucurie nici de Ion Cristoiu (pe care Antena 3 l-a făcut de râs  într-o emisiune într-un mod atât de urât încât un altul în locul lui Cristoiu nu ar mai fi avut obrazul să iasă pentru nimic în lume). Romanul, „Delirul vol II”, despre care Cristoiu afirmase că este mai bun decât „Delirul I” (și este mai bun, cititorii se vor convinge singuri) și că va rupe gura târgului nu s-a bucurat deloc. Am aflat că între timp după ce a cumpărat drepturile de autor ale lui Marin Preda s-a certat cu familia lui Preda și au reziliat Contractul. Așadar, faptul că a apărut publicat fiind de o altă editură nu i-a bucurat nici pe Ion Cristoiu nici pe familia lui Marin Preda.

        În cele câteva rânduri când am vorbit cu unul dintre băieții lui Marin Preda, acesta m-a dezamăgit total. Deloc inteligent în discuție, ba vrea, ba nu vrea să publicăm romanul. Pentru că eu i-am propus să publicăm „Delirul, vol I și „Delirul, vol II” împreună și să facem o dată lansarea celor două romane, care formează de fapt un întreg. Sunt un singur roman. Din discuție am văzut, nu că este nehotărât, dar nu privește cu ochi buni apariția  romanului ”Delirul, vol II”, continuarea în plan literar a muncii tatălui său, că habar nu are să realizeze ce important este lucrul acesta, și pentru tatăl lui (romanul „Delirul, vol I” devenind acum mai interesant, mai bogat în semnificații, putând fi privit într-o altă lumină) dar și pentru  opera tatălui său. Față în față nu am discutat niciodată, nici cu el nici cu soția lui Marin Preda, Elena. Părerea mea este că  dotarea lor intelectuală nu trecea de un anumit nivel.

    Iar după publicarea și lansarea romanului „Delirul vol II” la  Târgul de carte Gaudeamus dl Emil Catrinoiu, editorul romanului mi-a povestit că a fost vizitat de un avocat al familiei Marin Preda care voia să ne dea în judecată.

    Normal ar fi să-i dau eu în judecată pe ei, și pe Ion Cristoiu și pe doamna Elena Preda, pentru că nu eu am hotărât să scriu romanul, cu de la mine putere. Ei m-au pus pe mine în situația de a scrie  romanul, (pentru care le mulțumesc că mi-au dat prilejul să scriu  o carte mare), ei au scris negru pe alb în Anunț că publică romanul și că îmi dau 1 milion de lei.

     Nu pot să vă dau în judecată, i-a spus avocatul lui Emil Catrinoiu pentru că romanul ”Delirul, vol II” este mai bun decât „Delirul, vol I”, al lui Marin Preda.

     Aceasta este Odiseea romanului ”Delirul, vol II”, care a reîntregit romanul „Delirul, vol I”, scris de Marin Preda.

     De multe ori romanele, marile opere literare, au destine ciudate și întortocheate. Acum romanul „Delirul, vol II”, există  de aproape 15 ani în literatura română și universală,. Romanul a avut mai multe Cronici literare excepționale care au apărut în presă. Criticii literari  „oficiali”, cum ar fi Nicole Manolescu, Alex Ștefănescu s-au ferit să scrie despre el. Le-a fost frică desigur. Lașitatea intelectualului român și interesele lui mărunte sunt mari. Trădarea este o realitate la nivelele înalte ale societății românești , cât și la nivelele inferioare.

    Și acum să vedem ce s-a întâmplat mai departe. Romanul „Delirul, vol II”, a deschis seria romanelor scrise de subsemnatul. Peste trei ani, în anul 2007 mi-a apărut la editura Anamarol romanul „Și tu vei fi văzduh”, un alt mare romana,  iar peste  alți 7 ani în anul 2014 mi-au apărut romanele „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie !” și „Marea dragoste”,  romane mari, care traduse ar putea fi best-seller pe piața mondială de carte, la editura eLiteraura, din București, a talentatului poet Vasile Poenaru.  În anii care au urmat apariției  romanului ”Delirul, vol II”, mi-au apărut mai multe cărți de poezie, de povestiri, de eseuri, de teatru. La cei 68 de ani ai mei am 13 Premii naționale de dramaturgie.

 Fiind membru al Uniunii Scriitorilor și având o operă literară bogată și valoroasă am început să fiu propus pentru Premiul Nobel de mai multe Fundații, Asociații, Societăți culturale la premiu Nobel.

     „NOBEL
Det Norske Nobelinstitutt
Henrik Ibsens gate 51,
N-0255 OSLO
 +47 22 12 93 10    FAX



SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI  PENTRU DECERNAREA  PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM

Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea  premiului Nobel, de la Stockholm.

Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.

Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală.

Îi urăm mari succese  în drumul  lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură.

Dumnezeu să-l binecuvânteze!



MIHAI CIUBOTARU
PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN   DIN BASARABIA
20 septembrie 2010
str. Albisoara 84/5 ap. 13
 MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova



ROMANIAN WRITERS SOCIETY FROM BASARABIA

PROPOSAL FOR AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE TO THE ROMANIAN WRITER STEFAN DUMITRESCU SENT TO THE COMMITTEE FOR  AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE

The Romanian Writers Society from The Republic of Basarabia, whose target is to promote and develop the literary process, consolidation and rebirth of the Romanian spirituality in Moldova, the  patriotic education on the basis of the national historical traditions, linguistic education of all the generations, to cultivate among the members of this association the particular Romanian  nature and the ancient traditions, proposes the writer Stefan Dumitrescu to the Committee for Awarding the Nobel Prize fot Literature from Stockholm.

The reason of our proposal : nowadays the writer Stefan Dumitrescu is a writer with a vast and deep literary work. We are very much impressed by the depth of his thoughts about the destiny of hunam beings, his  infinite  love for His Majesty… The  Man.

 A total writer and a total man, he is a remarkable personality in our contemporary literature, creating immortal universal value works.

We wish him good luck and great success in his nobel way to be awarded the Nobel Prize for Literature!

May God bless him!!!

MIHAI CIUBOTARU
PRESIDENT OF THE ROMANIAN WRITERS FROM  BASARABIA
20th of September 2 010                  
str. Albisoara 84/5 ap. 13
MD-2005, Chişinău, Republic of. Moldova”



     Așadar nu întâmplător autorul romanului ”Delirul, vol II” a scris romanul continuarea romanului „Delirul, vol I” al unuia din marii prozatori români, nu întâmplător a spus Marin Preda că dacă destinul meu este să fiu un mare scriitor voi fi un mare scriitor, și nu întâmplător am fost și sunt un scriitor român propus pentru Premiul Nobel. Nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. Nu este deloc întâmplător că până la 68 de ani am dat o operă literară bogată, care ar putea să-i aducă României Premiul Nobel pentru literatură, dacă aș fi susținut. Dar cum noi, românii, Intelectualii români, își mănâncă valorile, bineînțeles că sunt marginalizat.

 Și nu este deloc întâmplător că sunt autorul acestor cărți care sunt foarte importante pentru cultura română, pentru gândirea românească : „Salvarea Civilizației umane”, editura Anamarol 2007, „Ieșirea Țărilor din criză”, în 2010, la editura Armonii culturale, „Psihologia și Pedagogia poporului român”, „Revoluția binelui”, Explicarea poporului român”, „Filozofia destinului românesc”, „Noua economie a secolului XXI sau Psiho-Economia”, la editura eLiteratura, „Al treilea mare curent filozofic în istoria filozofiei universale”, la editura Mușatinia. Acestea sunt cărți care deschid noi orizonturi, noi etape în dezvoltarea gândirii sociale românești, în domeniul cunoașterii.

     Vedeți, nimic nu este întâmplător, toate se leagă între ele. Poate că așa cum l-am ajutat eu pe Marin Preda să își termine romanul „Delirul, vol II”, pe care el nu l-a putut termina pentru că a fost asasinat, la fel m-a ajutat și el de acolo din cea de-a doua dimensiune.

     Pentru toate acestea, pentru tot și pentru toarte, îi mulțumesc Domnului și îl slăvesc (pentru că sigur El a făcut posibilă scrierea romanului „Delirul, vol II”, El l-a ajutat pe Marin Preda să mă inspire în momentele grele, de oboseală și de confuzie) și Îl rog fierbinte să mă ajute în continuare, și tot ce fac eu pe lumea aceasta, tot ce zic, tot ce scriu să fie în numele Lui, eu să fac voia Lui. Amin ! Mulțumesc, Doamne, fierbinte Te rog ajută-mă pe mine, și ajută-ne pe noi, toți copiii tăi, să facem cât mai mult bine pe lumea aceasta, în viețile  acestea  care sunt foarte repede trecătoare. FGierbinte Te rog ajută poporul român să se salveze, iar dacă neamul românesc nu poate să se salveze, salvează-l Tu.



ÎN FINAL

      Este o mare nenorocire, o mare tristețe că lumea literară românească, lumea culturii românești (ne referim la oamenii de știință, la academicieni, la profesorii  universitari, la intelectuali în general) este o lume  a invidiei, a asasinatului  valorilor, a asasinatului moral. Nici Uniunea Scriitorilor, nici Ministerul culturii, nici ICR-ul, nu doresc dezvoltarea culturii române, ci dimpotrivă sunt Instituții care blochează, îmbolnăvesc dezvoltarea culturii românești. Iar faptul acesta, boala aceasta (în cărțile noastre „Psihologia și pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului  rom în”, descriem pe larg Sistemul de patologii și complexe al poporului român, cel care ne face să ne distrugem valorile și să fim un popor sinucigaș) de a ne asasina valorile o explicăm pe larg, în detaliu și în profunzime în cărțile noastre. Dacă mâine s-ar naște  în România și ar scrie din nou Eminescu, Dostoievski, Tolstoi, Shakespeare, poimâine i-am asasina ! Aceasta este lumea culturii românești, aceasta este Intelectualitatea românească. Doamne, îndură/te de noi și ne salvează !



26 08. 2018

PUBLICAT AZI, 31. 08. 2018     ŞTEFAN DUMITRESCU




DIN PARTE EDITORULUI

 Şi acum vrem să le prilejuim cititorilor o cunoaştere mai bună a scriitorului Ştefan Dumitrescu. Născut la 24 aprilie 1950 într-o comună din sud-vestul Ţării, este absolvent al Facultăţii de Filozofie Bucureşti, promoţia 1973. A lucrat mulţi ani ca profesor de Psihologie şi Pedagogie la un Liceu Pedagogic, prilej cu care a dat multe generaţii de învăţători şi educatoare. A debutat la 17 ani, publicat de Miron Radu Paraschivescu, dar adevăratul debut şi ultimul se petrece la 1 ianuarie 1970, publicat de poeta Ana Blandiana în revista Contemporanul. Prezentăm mai jos câteva referinţe făcute de mai mulţi oameni de cultură despre opera şi personalitatea lui.





CÂTEVA CUVINTE DESPRE AUTOR ŞI OPERĂ,   ŞTEFAN DUMITRESCU

      „O  ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat” .

Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2, 1971.



„Ştefan Dumitrescu este un poet foarte interesant şi îl voi urmări cu toată atenţia.”

ȘERBAN CIOCULESCU, FLACĂRA, 1973



„Venirea lui Ştefan Dumitrescu în literatura română va aduce mari mutaţii.”

ANA BLANDIANA, AMFITEATRUL, 1971



„Ştefan Dumitrescu este un scriitor profund şi serios. Este din acei scriitori care dau conţinut unei epoci întregi.”

ION CRISAN, scriitor, om de ştiinţă, 1973.



„Ştefan Dumitrescu:  În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră.”

ION ZUBAŞCU, scriitor, Revista Expres-Magazin, nr. 4, 1993



     “Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ. dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993

“Am citit piesa d-vs de teatru “Râsul” şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă ! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei. Intenţionez s-o dau la Theatre de poche, înfiinţat de Eugen Ionesco, unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în Franţa, care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.”  

Celestin Duca. 16 iulie 2000.Paris.



“Înţeleg de ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru  “Râsul” n.n) la sertar. Desigur i-a speriat – pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele aluzii şi comparaţii cu prezentul.”

Liviu Ciulei. 20 iulie 2000.



“Vocaţia pentru scrisul consacrat teatrului prinde culorile certitudinii. “Râsul” lui Ştefan Dumitrescu  se constituie ca un “op” solid sub raportul construcţiei, al problematicii ce stimulează interes şi al expresiei literare expresive. Talentul este vizibil, ca şi experienţa dramaturgică. Inventiv, inteligent, profund, aluziv – document şi ficţiune, artă a portretului moral şi a intensităţii conflictuale – omul şi drama alcătuiesc o structură pe care breasla se cere a depune efort spre justiţiară proiecţie şi proiectare. “

Profesor universitar, doctor, academician, Ion Toboşaru, estetician. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii “ Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I. L Caragiale.”



 “Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”, continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor iubitorilor de literatură adevărată.

Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”, Galaţi, iunie 2000



„ŞTEFAN Dumitrescu este dintre acei scriitori care vin într-o literatură cu o forţă teribilă. Cărţile pe care l-a scris acesta, fi că sunt romane, cărţi d povestiri, eseuri, piese de teatru sau volume de poezii sunt cele mai multe cutremurătoare, impresionante, dezvăluind dramatismul, durerea, adâncimea abisală a psihologiei umane, absurdul şi paradoxul condiţiei şi al naturi umane. Dar toate aceste lucrări au în adâncul lor un fior de o gingăşie, de o delicateţe, de o frumuseţe strălucitoare, aş spune. Această dimensiune a creaţiei lui se vede mai ales în literatura pentru copii, foarte bogată, pe care ne-a dat-o acest autor. Fie că este vorba despre basmele, povestirile şi volumele de poezii pentru copii. !”        FRANCESCA PINI, critic literar, 1995. (text aflat pe coperta a patra a romanului „ ŞI TU VEI FI VAZDUH”, apărut la EDITURA ANAMAROL,  BUCUREŞTI, 2007)



„Va felicit, sunteţi un mare scriitor, îmi pare nespus de bine să fi luat aşa contact cu Dv.”

  ALINA DIACONU, Scriitoare româno-argentiniană, stabilită în Argentina, 28, iulie, 2007..



    Ştefan Dumitrescu este la ora actuală unul dintre scriitorii români cu cea mai vastă şi profundă operă. Tipul scriitorului total, şi al omului total, Stefan Dumitrescu a dat romane care vor avea celebritatea romanelor lui Marquez, piese de teatru care ne vor cutremura conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu un orizont al sintezei impresionant, o “Istorie a dramaturgiei româneşti” dar şi poezii pentru copii de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de poezie impresionant, ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa de “RANĂ” adâncă a fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel mai dureros aminte că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi Conştiinţa îndoliată !

FRANCESCA PINI, lector universitar , 1994



               „ Ai scris o carte de poezie de dragoste absolut excepţională  ( „ MUNTELE INCĂRCAT DE DRAGOSTE”. Editura Marea Neagră”) . E tot ce am citit mai frumos si mai nobil în ultimii ani, când poezia noastră a fost sufocată de un val de lături şi pornografie abjectă. Faptul ca tu mai ţii încă steagul sus îmi dă curaj. Dar încă o odată şi încă o dată  îmi dau seama câtă dreptate ai avut când ai pus acel fantastic diagnostic ca suntem un popor axiofag . Aşa e ! Nu ne preţuim valorile autentice, nu le cultivam, nu ştim sa le impunem atenţiei lumii. Ce păcat !”

29.05. 2008    DORU MOŢOC



POETUL ALEXANDRU MAGEREANU DESPRE  ROMANUL  DELIRUL, VOL II, ŞI DESPRE ŞTEFAN DUMITRESCU



   „ Dragă Ştefane ! Ţi-am citit pe nerăsuflate romanul lui Moromete  („Delirul, vol II”, continuare la „Delirul, vol I”, de Marin Preda)  şi mi-a plăcut foarte mult cum l-ai scris. Eu îţi spun, lasă la o parte orice ale preocupări şi treci şi scrie romane ! Ai talent cu carul, nu-l irosi. Profită de el şi  dă-i Ţării şi literaturii noastre opere nepieritoare ! Profită de  vârsta ce o ai şi de viaţă care îţi oferă atâtea posibilităţi şi vei rămâne de neuitat pentru cititori, pentru ţară. Ai o putere de „magnet” în  fiecare cuvânt scris ! Ai o putere deosebită de a prinde şi cuprinde viaţa ! Ai deja o experienţă valoroasă în ale scrisului ! Nu-ţi va fi greu să reuşeşti. Deci, scrie, dragă Ştefane ! „

Alexandru Magereanu, poet, Oradea, 80 de ani.



 „Ştefane, felicitări pentru piesa Rasul. Este o piesa ce face parte din dramaturgia română şi trebuie să fie reprezentată. Nu doar să o găsim în ceea ce Mircea Ghiţulescu numeşte „dramaturgia pasiva”. Sa nu te întristezi, acolo se afla si se regăsesc Blaga, Maniu, Dan Botta (încă nejucat în România), o parte din piesele lui G. M. Zamfirescu, Sorescu, şi de ce nu, ale noastre.

Piesa ta începe ca un râuleţ şi sfârşeşte ca un fluviu, în a cărui deltă pare că se reîntorc valurile marii.

Mai mult, Râsul presupune în genere două personaje, cel filosofic şi socratic, 2 ( personajul râde de sine spre a face lumina in jur). La tine Râsul se îndreaptă acid împotriva minciunii (şi a prostiei, cum îi zice I.D.Sirbu). Cu minciuna pre minciuna calcând – ar fi sensul piesei. (Dar nu vreau sa comentez.)”

Încă o data, mă bucur ca ai reuşit sa dai o piesa care se aşează în tabelul mendeleevic al dramaturgiei noastre.

1.12.2008       DUMITRU VELEA, SCRIITOR



 PETRE CICHIRDAN. Am citit cele două cărţi, romanul, în inspirată şi dublă ipostază, şi volumul de poezie, „Bălcescu fluturând”, şi  conchid acum-înainte dea scrie recenziile-că într-adevăr,  sunteţi marele scriitor vizionar şi artist pe care eu şi ideaticul popor român îl aşteptam să vină, de douăzeci şi cinci de ani! Atât de mult am preţuit aceste două cărţi, încât, romanului i-am citit şi litera, şi golul de lângă ea, iar volumului i-am răspuns, fiecărei pagini, cu o pagină-oglindă a celei din carte…dar, în care imaginea este refractată!… Domnule Ştefan Dumitrescu, unde şi când ne-am cunoscut, şi au săgetat, inimile şi conştiinţele noastre? Am incredibila şi „obraznica” senzaţie că „dvs” sunt eu!… Nu credeţi, că atunci când citeşti o carte valoroasă-genială trăieşti în fiinţa eroului care neapărat este autorul… mai mult decât trebuie?

 Petre Cichirdan, scriitor, eseist, artist plastic, sculptor,  8. 10. 2014
Basarabia Literara <basarabialiterara@yahoo.com>



To

Stefan Dumitrescu

Today at 6:19 PM



Mult stimata Stefan Dumitrescu, va multumesc ca ne-ati trimis adresa. Noi sintem un neam de intelepti, nu vom dispare. Neamul nostru divin trebuie sa propuna calea adevarata, asa cum a facut-o in timpurile stravechi cruciale. Dumneavoastra sinteti unul dintre acei mari intelepti care va scrie marea invatatura a viitorului.  Sinteti un om puternic, cu mare har poeic.

Cu un respect deosebit, Mihai Ciubotaru. Președintele Societății scriitorilor români din Basarabia





OAMENI DE ŞTIINŢĂ, ECONOMIŞTI DESPRE ȘTEFAN DUMITRESCU



  STIMATE DOMNULE ŞTEFAN DUMITRESCU



„ Deoarece aveţi o serie de elemente de noutate, sincer trebuie sa recunosc că, în acest moment,  ele mă depăşesc şi încerc „pas cu pas” sa înţeleg mesajul adevărat al  descoperirii d-voastră.

        Totuşi, trebuie sa înţelegeţi ca reuniunea de elemente care caracterizează descoperirea d-voastră, deşi mă depăşesc, ele mă  fascinează în actuala faza şi voi continua sa descopăr elementele de forţa pe care d-voastră le stăpâniţi cu mult mai multă uşurinţa. În consecinţă, sper ca după o meditaţie mai îndelungată să pot intra în sincronism cu descoperirea d-voastră şi să continuam dialogul pentru a va susţine.”

De aceea propun  să rămânem in legătura şi pe măsura ce înţeleg cu adevărat mesajul d-voastră Va rog sa-mi permiteţi sa va contactez, prin aceasta forma moderna – emailul.

Propun sa rămânem in contact. Cu deosebita stima, 

  2001  Prof     Dr. ŞTEFAN RĂGĂLIE, Directorul Institutului de Cercetări Economice al Academiei





DL PROFESOR UNIV DR DE ECONOMIE MARIUS BĂCESCU

message body

                                    DOMNULE DUMITRESCU


Va mărturisesc ca ați scris o carte f. interesanta, in primul rând pentru economiști. Eu as prefera sa publicam cartea la editura academiei oamenilor de știință.  După cum bine știți, Academiei noastre  de un an i s-au ridicat toate fondurile de funcționare. in prezent suntem în dialog cu parlamentul pentru a se reveni la vechea situație. Nu știm care va fi rezultatul final. deci noi avem toata bunăvoința, dar nu avem putere.
Așa ca singura soluție este sa găsim o sponsorizare pentru publicare.  As fi mândru sa o găsim. sa dea dumnezeu. Mă străduiesc si eu sa găsim.  Pentru ca avem nevoie de mai mulți bani. eu nu vreau să vă mint.  Al dvs. susținător fidel, prof. M. Băcescu
2009  Prof. univ.dr. Marius Băcescu ASE  București  tel:0745927010   e-mail:mariusbacescu@gmail.com



DL PROFESOR UNIV DR EMIL PĂUN DESPRE „PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”



Cartea pe care o lansezi astăzi, „Psihologia si pedagogia poporului roman”, constituie una dintre lucrările reper referitoare la identitatea poporului nostru, supusa mereu unor contaminări si presiuni care sunt pe cale sa o destructureze. Intr-o perioada frământata, când valorile, certitudinile valorice au intrat intr-un proces de anomie, lucrarea ta, in fapt întreaga ta opera reprezintă si întruchipează speranța ca acest popor poate fi salvat, intre altele, prin educație. Conceptul de  „educație totala” m-a trimis cu gândul la importante concepte formulate de-a lungul timpului: grecescul „kalokagathia”, „educația negativa” a lui J. J. Rousseau si altele. Citind cărțile tale, constat, intre altele, intenția ta, neexprimata explicit, de a realiza o perspectiva pansofică (ca si Comenius) asupra lumii actuale si asupra educației ca modalitate de a schimba lucrurile, de a revaloriza sursele majore ale identității noastre etnoculturale. Intr-un fel, cărțile tale (si cea lansata astăzi) constituie si o reacție necesara la tăvălugul globalizării culturale si identitare. In multe privințe, opiniile noastre se întâlnesc. Intr-un studiu referitor la fenomenele identitare in societatea contemporană ( publicat cu 10 ani in urma) afirmam;”Globalizarea culturala, așa cum se manifesta in prezent, ia forma unui „imperialism sau capitalism cultural” si, de aceea, se impune o regândire profunda a acestei evoluții care afectează, in mod evident, identitatea culturala individuala si colectiva”. Cu cat mai multe voci in aceasta direcție cu atât mai bine. Iar tu, prin lucrările tale, ești una dintre vocile cele mai puternice.

Cu bucuria profesorului care este mândru de realizările remarcabile ale fostului sau student, te felicit si-ti urez sănătate pentru a-ti duce la capăt proiectele.  

Prof.univ.dr. Emil Păun

Universitatea din București

11.2015


 PETRICĂ  IONESCU :

Petrika Ionesco <petrika.ionesco@yahoo.fr>

To: Stefan Dumitrescu  Jan 28 at 9:52 AM



Draga Stefan

Am citit piesa. Acelasi sentiment. Foarte bine scrisa foarte puternica cu carne si suflet cu suferinta imensa. Excelent tradusa. Nu pot de cit sa te felicit. Din pacate eu nu pot sa te ajut in nici un fel si-mi pare tare rau. Nu sint din pacate director de teatru si astfel de piese fara actiune in sensul teatral al cuvintului, fiind mai mult o opera filozofica de cit teatru, atit de „grea” in sensul digestiei spectatorului nici diluata in zece si nu se accepta. Eu in plus fac putin teatru fiind specializat in opera. Imi pare extreme de rau ca trebuie inca o data sa fiu negativ in fata unei lucrari care in realitate m-a emotionat.

Dac mi-as putea permite un sfat ar fi sa scri romane ai putea fi un Dostoievski actual. Cu toata stima

Petrica Ionescu 28. 81. 2018


http://www.stefandumitrescu.com/2018/08/31/povestea-romanului-delirul-vol-ii-de-stefan-dumitrescu-continuare-la-romanul-delirul-vo-de-marin-preda-sau-romanul-romanului-delirul-vol-ii-de-stefan-dumitrescu/








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu