„POVESTEA ROMANULUI
„DELIRUL, VOL II”, DE ŞTEFAN DUMITRESCU,
CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL, VO I”
, DE MARIN PREDA SAU „ROMANUL ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”, DE
ŞTEFAN DUMITRESCU
31 august 2018
ÎN ANUL 1992 ION CRISTOIU, REDACTOR ŞEF AL
REVISTEI EXPRESS MAGAZIN ŞI FAMILIA LUI
MARIN PREDA AU LANSAT CONCURSUL „CINE SCRIE ROMANUL „DELIRUL, VOL II”,
CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL VOL I” DE MARIN PREDA, AŞA CUM L-AR FI SCRIS
MARIN PREDA”. CONCURSUL A FOST CÂŞTIGAT
DE ROMANUL SCRIITORULUI ŞTEFAN DUMITRESCU. ROMANUL „DELIRUL, VOL II”,
CONTINUARE LA ROMANUL „DELIRUL, VOL I”,
LECTURAT, JURI CĂ ESTE SCRIS DE MARIN PREDA. ROMANUL „DELIRUL, VOL II,
DE ŞTEFAN DUMITRESCU, CARE FACE CORP UNITAR, ORGANIC CU ROMANUL „DELIRUL, VOL
I”, DE MARIN PREDA, A FOST PUBLICAT ÎN ANUL 2004 DE EDITURA”FORTUNA” A
CURAJOSULUI ŞI EXCELENTULUI EDITOR EMIL CATRINOIU, ŞI ESTE EPUIZAT. ATÂT
ROMANUL „DELIRUL, VOL I”, CÂT ŞI ROMANUL”DELIRUL, VOL II” SUNT MARI ROMANE ALE
LITERATURII ROMÂNE ŞI EUROPENE.
MAI JOS
PUBLICĂ „ROMANUL ROMANULUI „DELIRUL, VOLII” SAU „POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL,
VOLII”, ÎN CARE DESCRIEM PAS CU PAS
NAŞTEREA ACESTUI MARE ROMAN CARE ESTE „DELIRUL, VOLII”.
LECTURĂ
PLĂCUTĂ !
Ștefan Dumitrescu - ÎNTÂMPLAREA CU
PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT
ŞTEFAN DUMITRESCU
ISTORIA ŞI POVESTEA ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”
SAU
ROMANUL ROMANULUI „DELIRUL, VOL II”
EVENIMENT PARANORMAL
MARII SCRIITORI CHARLES
DICKENS ŞI MARIN PREDA SCRIU DIN CEALALTĂ DIMENSIUNE
ROMANUL
“DELIRUL VOL II”, CARE EXISTĂ ACUM ÎN LITERATURA ROMÂNĂ, CONTINUARE LA
“DELIRUL, VOL I”, DE MARIN PREDA, AȘA CUM L-AR FI SCRIS MARIN PREDA, ESTE INSPIRAT DE AUTORUL MOROMEŢILOR DIN CEALALTĂ DIMENSIUNE
CUM S-A SCRIS ROMANUL
”DELIRUL, VOL II”
Marele scriitor englez Charles
Dickens a murit în noaptea de 9 iunie 1870. Lucra la ultima sa carte. Târziu în
noapte termină Capitolul 6 al cărţii, suflă în lumânare şi se culcă. Nu se va
mai trezi niciodată să-şi continue lucru la carte. A doua zi este găsit mort.
Cartea va rămânea deci neterminată. Iată însă că la câţiva ani după
moartea marelui scriitor englez se întâmplă
un fapt ciudat şi extraordinar care
zguduie pur şi simplu America. În Statele Unite într-un orăşel un tânăr
tipograf se scoală din somn aprinde buimac lumina, merge la masa de scris şi
începe să scrie. Ziua merge la slujbă iar
noaptea este trezit din somn şi ca într-un ritual merge la masa de scris
unde scrie sub dicteu automat. Tânărul nu-şi dă seama ce se întâmplă cu el. Va
scrie astfel până când va termina cartea. Tânărul arată manuscrisul unui
editor. Peste câtva timp se descoperă că manuscrisul tânărului tipograf
continuă perfect manuscrisul lăsat neterminat în Anglia de marele prozator
Dickens. Vestea se răspândeşte ca fulgerul. Presa din Statele Unite aduce
subiectul pe prima pagină..
Curge multă cerneală pe tema aceasta. Până
atunci un necunoscut tânărul tipograf devine celebru peste noapte. Lucrurile
sunt cât se poate de limpezi, cel care i-a dictat tânărului tipograf cartea a
fost fără îndoială spiritul marelui Dickens, din cealaltă dimensiune. O altă
explicație nici nu poate exista. Tânărul nu avea de unde să ştie numele personajelor
folosite de Dickens în ultima lui carte, acţiunea cărţii, planurile epicului,
pentru simplu fapt că manuscrisul lăsat neterminat de marele prozator englez nu
fusese publicat, iar el nu-l citise. Habar nu avea că există un asemenea
manuscris. Foarte mulţi editori şi
tipografi îl caută pe tânărul autor
utilizat ca medium de spiritul autorului lui David Copperfield. Acesta
semnează un mare număr de contracte obligându-se să scrie alte cărţi în contul
banilor primiţi. Ceea ce s-a întâmplat mai departe ne uluieşte, tânărul
tipograf nu a mai scris…nici un rând. Spiritul din cealaltă dimensiune care îşi
terminase cartea folosindu-se de el nu îi mai transmite nimic, şi ca atare
mediumul nici nu va mai scrie nimic.
Aproximativ la fel se întâmplă
lucrurile în România în ultima lună a anului 1992 şi în primele trei luni ale anului 1993. De data aceasta
cel care îşi scrie cartea nescrisă, pe care nu avusese timp să o termine, este
vorba despre romanul “ Delirul, vol I”, este marele prozator Marin Preda.
Aşa după cum se ştie în ianuarie 1992,
Ion Cristoiu, pe vremea aceea redactor şef al revistei Expres Magazin, împreună
cu familia lui Marin Preda (după ce Ion Cristoiu i-a cumpărat familiei lui
Preda drepturile de autor ale operei marelui prozator. Ulterior contractul
dintre cele două părţi a fost reziliat. Cel puţin în forma aceasta a
răzbătut informaţia în lumea literară)
lansează în revista Express Magazin concursul “ Cine scrie romanul “Delirul, vol
II”, continuare la romanul “Delirul, vol I”, de Marin Preda, aşa cum l-ar fi
scris acesta.” De fapt să scrii un roman, continuare la romanul unui mare
scriitor, exact cum l-ar fi scris acesta, este imposibil. Cu toţii suntem
conştienţi de lucrul acesta. Şi totuşi în Occident au fost făcute mai multe
experimente de genul acesta. S-a scris continuarea la celebrul roman ”Pe
aripile vântului”, cu un succes de carte extraordinar, de exemplu. Experimentul
este foarte greu, foarte dificil. Cel care se apucă să scrie o continuare la un
roman, mai ales la un mare roman, este conştient de lucrul acesta. În primul
rând trebuie să ai talent, un talent extraordinar, cel puţin ca autorul
primului roman. Trebuie să intri atât în “pielea” scriitorului care a scris
înaintea ta, cât şi “înlăuntrul epicului”, apoi trebuie să intri în “atmosfera
romanului”, în pielea personajelor, să fii familiarizat cu epoca istorică în
care se petrece acţiunea, să mânuieşti limbajul scriitorului. Deci este foarte greu să izbuteşti să scrii
continuarea unui roman, mai ales a unui mare roman. Scris de un autor cu un stil inconfundabil. Numai un foarte
mare scriitor poate să realizeze lucrul acesta. Acum depinde, bineînţeles, şi
de roman, şi de autor. Micii scriitori sunt uşor de “continuat”, sau de imitat,
în cazul marilor scriitori lucrurile stau altfel.
Şi totuşi un mare scriitor, un
scriitor de mare talent, cum am spus mai
sus, poate să facă lucrul acesta, să continue o operă, un roman al unui mare
scriitor. Dacă are talent, dacă este născut în acelaşi mediu cu scriitorul care
a scris primul roman, dacă eşti familiarizat cu perioada istorică şi universul
operei, dacă ai în sânge “lumea” pe care o descrii, limbajul şi mentalitatea
personajelor… Da, în cazul acesta un mare scriitor poate continuă un mare roman
al unui mare scriitor. Îl va scrie însă
aproximativ aşa cum ar fi scris romanul primul scriitor.
Dar şi lucrul acesta pentru
literatura unei ţări, pentru cultura unui popor este…extraordinar de
important. Enorm de important. Asta în
primul rând. În al doilea rând, ca scriitor este bine să faci un astfel de
Experiment literar. Privit din punctul de vedere al Experimentului literar
scrierea romanului “Delirul, vol II”, continuare la romanul “Delirul, vol I”,
de Marin Preda este unul dintre cele mai mari Evenimente-experiment din istoria
unei culturi, în cazul nostru al culturii române. Experimente biologice, psihologice, economice s-au mai
făcut în istorie, experimente literare, deci experimente estetice, mai ales un
experiment de dimensiunea scrierii romanului “Delirul “ nu s-au făcut. Un
asemenea experiment literar, de o asemenea dimensiune, nu s-a mai făcut la noi.
Pentru Psihologia creaţiei, pentru Ştiinţa esteticii, pentru Teoria literaturii
un asemenea Experiment oferă date ştiinţifice extraordinare, detalii, tendinţe,
elemente până mai ieri necunoscute, de mare importanţă. De aceea un asemenea
experiment era bine că se realiza în Literatura română, pentru că el avea să
ofere, ca experiment ştiinţifico-artistic, date extraordinare de importante
Ştiinţei literaturii .
Acesta a fost unul dintre motivele care m-au îndemnat pe mine,
scriitorul Ştefan Dumitrescu, să intru în acest joc profund, grav şi tragic, să
mă înham la un asemenea efort de o anvergură imensă. M-am gândit că acest
Experiment literar va oferi date foarte importante Psihologiei creaţiei
literare, ( subsemnatul fiind în viaţa de toate zilele Profesor de literatura şi limba română, dar şi profesor
de Psihologie şi Pedagogie, deci de Ştiinţe sociale, şi un împătimit al
cercetării ştiinţifice în domeniul
ştiinţelor sociale. A se vedea cărţile publicate „O nouă interpretare a
poemului “Luceafărul”, de Mihai Eminescu. Psihanaliza şi Filozofia Poemului”, ca şi lucrarea “ Amintiri din
copilărie. Psihanaliza, Psihologia, Sociologia şi Filozofia acestei cărţi”), un
domeniu atât de nefrecventat, de nedezvoltat, de rămas în urmă, cât şi Ştiinţei
Teoriei literare. Domeniul Psihologiei creaţiei, în cazul nostru Psihologia
creaţiei literare, are mare nevoie de cercetători care să se aplece cu toată
seriozitatea asupra materialului de studiu. Mă gândeam cu toată credinţa că
după ce va fi terminat acest Experiment literar de mare amplitudine, „“Cine
scrie în literatura română romanul „“Delirul, vol II”” continuare la romanul
„“Delirul, vol I”” de Marin Preda, voi avea posibilitatea să realizez o
cercetare complexă pe marginea acestui Experiment literar, studii profunde de
psihologia creaţiei.
La lucrul
acesta m-am gândit când eu, scriitorul Ştefan Dumitrescu, am luat decizia de a
participa la acest Concurs literar, în viziunea mea un Experiment literar de o
importanţă extraordinară pentru literatura, critica şi istoria literară
românească.
Nu m-aş fi
angajat să scriu romanul “Delirul, vol II”, dacă nu aş fi ştiut că sunt un
scriitor care pot să scriu un roman de valoarea romanului lui Marin Preda,
“Moromeţii”, sau a “Delirul-ui”. Că sunt în stare să scriu un roman care să fie
cât de cât de valoarea romanului lui Preda, şi care să semene leit cu romanul
continuat. Ca scriitor am debutat la 17 ani, în 1992 aveam 42 de ani,
(actualmente, când scriu acest material am 53 de ani) când mă gândeam să scriu
“Delirul”, aveam deci 25 de ani de activitate literară în spatele meu, aveam
trei cărţi publicate şi două piese de teatru de asemenea publicate, una dintre
ele fiind piesa de teatru “Râsul”, despre care criticul literar Valentin
Silvestru spunea că este una dintre cele mai mari piese de teatru ale dramaturgiei europene. Mai mare decât
Rinocerii lui Eugen Ionescu.
Ideea este, deci, că atunci când
te apuci să scrii un roman ca “Delirul”, trebuie să te cunoşti ca scriitor,
dacă posibilităţile tale de expresie, dacă talentul îţi permit să scrii un
asemenea roman. Pentru că a scrie continuarea romanului “Delirul”, de Marin
Preda, nu înseamnă doar a imita stilul, limbajul lui Preda, un stil
inconfundabil, dificil, greu de redat, ci a fi un Scriitor asemenea lui Preda,
care eşti capabil de construcţia unui roman care să se apropie ca valoare,
construcţie de romanul lui. Trebuie neapărat să ai multe afinităţi cu Preda, să
simţi ca el, să gândeşti ca el, să ai acolo în sufletul tău ceva comun cu
marele prozator. Şi nu în ultimul rând “Delirul”, lui Preda, era un roman
special în literatura română.
Există apoi în fiecare scriitor dorinţa,
visul de a se depăşi pe sine, de a se verifica pe sine, „sunt eu oare un
scriitor de valoarea lui Marin Preda ?” Unde mă situez eu ca scriitor între
scriitorii români contemporani, mai sus decât Preda, mai jos, cam în nivelul
acela, care sunt posibilităţile mele de expresie ?
Acestea erau gândurile mele în ianuarie 1992
când am hotărât să particip la Concursul “Cine scrie romanul “Delirul, vol II”,
continuare la romanul “Delirul, vol I”, aşa cum l-ar fi scris Preda. Mă obseda,
şi mă interesa foarte mult ideea de experiment literar, faptul că voi îmbogăţi
literatura română, că literatura română se va îmbogăţi cu un experiment literar de mare amplitudine, în urma căruia Psihologia creaţiei literare
şi Teoria literaturii, Critica şi istoria literară vor avea enorm de
câştigat.
Concursul acesta “Cine scrie
romanul “Delirul, vol II,….” avea două etape. In prima etapă trebuia să scrii
un Proiect literar al romanului “Delirul, vol II”, în care să redai pe scurt
epicul romanului, personajele viitorului roman, părţile cărţii, etc. Am scris
Proiectul viitorului roman, l-am trimis cu o lună înainte de termen, apoi am
aşteptat rezultatele acestei prime etape, care au fost date în vara anului
1992. Nu puteam să mă apuc să scriu romanul “Delirul, vol II” dacă nu câştigam
prima etapă a Concursului. In iulie 1992 au fost anunţate în revista Expres
Magazin rezultatele primei etape ale Concursului. Eram printre câştigători.
Erau mai mulţi câştigători ai primei etape, opt sau nouă, dacă nu mă înşel.
Cineva care făcea parte din juriu mi-a spus că el m-a susţinut ca Proiectul meu
să ia Premiul I. Nu a luat premiul I, dar am fost printre câştigători, fapt pentru
care am primit o sumă de bani, şi dreptul de a scrie romanul “Delirul, vol II
“.
Ei bine, din acest moment mă puteam
apuca de scris. Cum bine se ştie scrierea unei cărţi este precedată de o
perioadă de pregătire, de reflexie. În primul rând trebuia să mă documentez,
adică să adun toată informaţia de care aveam nevoie. M-am apucat şi am citit
“Delirul, vol I”, a câta oară, apoi “Moromeţii”, vol I şi vol II, pentru a mă
familiariza şi mai mult cu atmosfera epocii, cu atmosfera romanului, cu limbajul,
cu ticurile de scriitor ale lui Preda. A trebuit apoi să citesc zeci de cărţi
de istorie, pentru a cunoaşte foarte bine perioada anilor 1940-1950, o perioadă
istorică extrem de tulbure, de contorsionată, de absurdă în istoria poporului
român. A trebuit să citesc tot ce se scrisese despre Antonescu, lucrările
rămase de la acest mare şi nefericit Conducător. O asemenea carte ca “Delirul,
vol II” cere o documentare extraordinară. Nici nu mi-am dat seama când a trecut
timpul.
Mereu amânam să mă apus de scris, voiam
să mă documentez şi mai mult, simţeam că nu sunt încă pregătit să scriu cartea.
Am ajuns astfel în ziua de 27 decembrie 1992, ziua mea, de sfântul Ştefan, când
am devenit brusc disperat. Trecuse enorm de mult timp, nu scrisesem un rând, iar
romanul “Delirul, vol II” trebuia predat până pe date de 30 aprilie 1993.
Practic mai aveam la dispoziţie patru luni pentru a scrie un roman de 550 de
pagini, câte avea “ Delirul, vol II”. Am simţit în momentul acela că dacă nu mă
apuc de scris în ziua aceea, 27 decembrie 1992, nu o să mai pot să scriu
romanul. Cred că nu întâmplător romanul acesta “ Delirul, vol II” a fost
început într-o zi sfântă, şi cred cu tărie că Sfântul Ştefan, sfântul meu
(Ştefan Dumitrescu) m-a ajutat. Erau zile de sărbători, când vin pe la tine
prietenii, când nu ai, nu chef, dar nu ai o atmosferă propice de scris. Şi
totuşi până pe 28 ianuarie reuşisem să scriu de mână, mărunt, 78 de pagini. În
momentul acela însă am fost de-a dreptul îngrozit când dactilografa căreia i-am
dus manuscrisul mi-a spus că nu înţelege absolut deloc scrisul meu, că ea nu
poate să-mi bată la maşină romanul decât dacă i-l dictez eu, şi asta după ora
şase seara. Adică după ce vine de la slujbă, mai face mâncare, treburi prin
casă. Am făcut şi lucrul acesta câteva zile.
Dacă băteam cinci sau şase pagini pe seară.
Mi-am dat seama cât se poate de clar că
nu voi termina romanul niciodată. Intrasem în februarie 1993 şi eu aveam bătute
la maşină, la două rânduri, douăzeci de pagini. În momentul acela, când nu
ştiam să bat la maşină ( îmi intrase demult în cap fixul că un scriitor
adevărat îşi scrie de mână opera, că numai astfel simte viaţa curgând prin
degetele lui, aşa se face că detestam să-mi scriu povestirile, poeziile direct
la maşină) mi-a venit ideea să cer maşina doctorului Frunteş, care murise şi pe
care n-o folosea nimeni, şi să încerc eu să-mi bat singur romanul acasă.
Cardiologul Ioan Frunteş fusese prietenul meu, un om fascinant, un
“medic nebun”, Dumnezeu să-l binecuvânteze, în cel mai frumos înţeles al
cuvântului, de la care am învăţat multe lucruri, şi care murise de leucemie,
cu şase ani în urmă. Ii rămăsese acasă
maşina de scris pe care nu o folosea nimeni. Aşa că am mers la soţia
doctorului şi i-am cerut maşina de scris.
Dacă scriam de mână şi apoi îmi dicta cineva mergea la
fel greu, aşa că m-am hotărât să bat romanul direct la maşină. Precizez, nu
ştiam să bat la maşină. În prima zi am reuşit cu greu, căutând literele pe
tastatură, să bat două pagini, în ziua următoare ritmul a crescut simţitor. In
două săptămâni băteam destul de bine direct la maşină. Aveam în faţa ochilor
filmul acţiunii, imaginile pe care le descriam. Fiind profesor lucram la roman
după ce veneam de la Liceu, apoi trebuia să bat până târziu după orele două,
trei noaptea. Asta zi de zi, săptămână de săptămână, mă simţeam extenuat. Pe
nesimţite s-a întâmplat altceva mai grav. Uitasem firul romanului, firul epic,
nu mai vedeam acţiunea, cursul ei limpede în minte. Proiectul romanului fusese
simplu de construit, acum era nevoie de detalii, de acţiuni, întâmplări,
personaje vii, dialoguri. Lucram febril, extenuat, vedeam acţiunea romanului ca
în ceaţă. Şi totuşi ştiam că voi termina romanul şi că romanul va fi o carte
mare. De pe la sfârşitul lui februarie 1992 am început să-l visez pe Marin
Preda. Cu fiecare săptămână îl visam mai des.
Şi atunci, ca prin farmec se întâmpla
un lucru ciudat, vedeam acţiunea romanului foarte limpede în minte, eram mai
odihnit. Era de ajuns ca să nu ştiu (şi atunci mă opream) cum să continui
acţiunea, nu reuşeam să văd nimic în faţa ochilor, pentru că în noaptea aceea
îl visam sigur pe Marin Preda, iar a doua zi acţiunea, ceea ce trebuia să
descriu, îmi era foarte limpede în minte.
Mai era altceva, începusem să-l simt pe Monşer în camera în care scriam, sufletul lui era parcă
prezent în aer. Se repeta foarte des o imagine pe care o ţin şi astăzi minte,
îmi apărea în vis, foarte viu, ca o efigie, chipul lui Preda proiectat pe faţa
unui deal, privind înainte, cu fruntea uşor ridicată. De cele mai multe ori
privea înspre dreapta mea, şi de foarte puţin ori a l-am văzut privind înspre
stânga. Era deci de ajuns ca să-l visez ca a doua zi să reiau scrisul de la
punctul în care mă oprisem pentru că nu mai ştiam cum se derula acţiunea.
A doua zi totul îmi era foarte clar în
minte. Ajunsesem la un fel de intimitate, de complicitate cu Marin Preda. În
noapte, târziu, când mă culcam, îmi spuneam zâmbind, “monşer, mai vino,
domnule, în vis să mă ajuţi”, că în noaptea aceea îl şi visam. Şi lucrul la
roman mergea înainte cu spor. Îmi aduc aminte foarte precis că la un moment dat
mi-a zis : “ Să-i spui Mareşalului că or să-l omoare !” Ştim de la istorie că
el a fost trădat şi a fost asasinat, executat, de aceea nu m-a mirat deloc acest
mesaj. Astăzi însă mă întreb dacă nu cumva Preda s-a referit atunci (şi aceasta
este o mare profeţie) la a doua asasinarea a sa, în istorie, la fel de odioasă,
de scandaloasă, la asasinarea memoriei sale. La scoaterea sa din Istorie.
Trebuie să spun că în perioada aceasta când lucram în neştire la “Delirul, vol II” l-am visat de câteva ori şi
pe doctorul Ioan Frunteş, proprietarul maşinii de bătut. Mesajele pe care mi
le-a transmis Marin Preda au fost mai multe, nu mi-a transmis însă absolut
deloc informaţii cu privire la roman. Nu a fost vorba de nici un dicteu direct.
Nu mă îndoiesc însă absolut nici o clipă că
romanul a fost inspirat de el din cealaltă dimensiune, dar această
inspiraţie nu a fost de tipul a dicta cuvânt cu cuvânt, sau propoziţii, fraze
întregi, ci de un cu totul alt tip, difuz, holistic. Pur şi simplu a doua zi
aveam tot capitolul foarte clar în minte.
Un alt lucru foarte important, care mi-a
atras atenţia, mie, Autorul “Delirului, vol II”, adică cel care face această
mărturisire, a fost acesta. M-am întrebat, de ce m-a ales pe mine Marin Preda să scriu “Delirul, vol II”. Iată
de ce cred, şi că de fapt această alegere s-a făcut cu mult timp înainte. Şi
această alegere s-a făcut pentru că s-au întâmplat două lucruri extrem de importante,
revelatorii. În numărul 12 al revistei
“Amfiteatrul”, deci în numărul din decembrie pe 1971, Ana Blandiana scria
despre tânărul scriitor Ştefan Dumitrescu,
de atunci, aveam numai 21 de ani, următoarele :
O ţară în
văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul
fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o
ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în
versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat
riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de
dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se
produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu
nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai,
ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă.
Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume
în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în
afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de
eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan
Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi
neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat
.
Ana
Blandiana, revista Amfiteatrul, nr I2,
1971.
Să recunoaştem că în această
prezentare a tânărului poet, de atunci, Ştefan Dumitrescu…Ana Blandiana are…. o
revelaţie. Ea face de fapt o ….Profeţie.
Anunţă foarte de timpuriu ceva ce se va întâmpla peste….ani de zile. Ana
Blandiana are intuiţia, face profeţia că Ştefan Dumitrescu va fi un mare
scriitor atunci când spune “Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat
riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de
dincolo. (cine îşi imagina că eu aveam să scriu peste 20 de ani romanul
“Delirul, vol II” ?). Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru
că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan
Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit
numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de
referinţă…Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă
ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind
universul…..”
Ana Blandiana intuise deci în Ştefan
Dumitrescu un scriitor care va aduce…re înnoiri în literatura română, crearea
de noi cadre de referinţă, aducerea unui nou limbaj, care va re-înnoi deci
literatura română.…
Peste numai
doi ani, în 1973, poetul Adrian Păunescu, pe vremea aceea Redactor şef al
revistei Flacăra, a înfiinţat cenaclul Flacăra. La prima Şedinţă a cenaclului,
din 17 septembrie 1973, l-a invitat să citească, să-i deschidă deci Cenaclul
Flacăra pe…Ştefan Dumitrescu. Atunci, la prima Şedinţă a Cenaclului Flacăra
Ştefan Dumitrescu a citit un volum întreg de poezie, intitulat “Nicolae Labiş –
Portret cosmogonic.” Cu acest prilej poetul Adrian Păunescu a afirmat despre
poetul Ştefan Dumitrescu : “Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii
române. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române.” (revista
Flacăra din septembrie 1973) Acestea sunt deci lucruri care s-au întâmplat.
Deci şi Adrian Păunescu are…revelaţia, că Ştefan Dumitrescu…va fi un mare poet.
Va fi şansa literaturii române.
Acum, între aceste două evenimente se
petrece un lucru ciudat şi revelator: este vorba de întâlnirea mea cu
scriitorul Marin Preda, care a avut loc în Biroul acestuia de la Cartea
Românească, din mai sau începutul lui iunie 1972. Iată cum a decurs această
întâlnire. Aveam încă din aprilie 1970 la Mircea Ciobanu, redactor la Editura
Cartea Românească, unde Director era Marin Preda, depus un volum de poezie.
Mircea Ciobanu a citit volumul, i-a plăcut, şi mi-a spus că volumul va fi
inclus în planul editorial pe 1971. Nu a fost aşa. Mi-a spus că va apare în
1972. Nu a fost introdus nici în planul pe 1972. Mircea Ciobanul avea acest
prost obicei să te ducă, vai, cu vorba. Supărat pe Mircea Ciobanu, mai ales că
cineva îmi spusese că acesta mă duce cu
vorba, şi că cel mai bun lucru este să cer o audienţă la Preda, am mers la
Marin Preda. Biroul lui era la parter. Scriitorii mai vechi îşi aduc aminte
Biroul lui Preda, de la Cartea Românească, pe dreapta, cum intrai, la parter.
Am aşteptat mai mult de un sfert de oră în anticameră, a ieşit cel care era
înăuntru, apoi am intrat eu. Secretara lui Preda., mi-o aduc bine aminte, era
plină de linişte ca o pădure. Marin Preda se uita pe ceva. Am zis, “bună ziua,
domnule Preda”, iar el a mormăit ceva. Mi-am dat seama că nu era în toane bune.
Tăcea. Am început eu să-i spun de ce am venit. Că am avut volumul de poezie în
plan, că Mircea Ciobanu mi-a spus că este în plan, că volumul a fost
scos….Marin Preda tăcea, ţinându-şi faţa în jos…Nu zicea nimic. Mi-am spus în
gând că n-am prins un moment bun…”Cine
sunteţi ?” l-am auzit după mult timp. Ştefan Dumitrescu, iar volumul se chema “
Maria, Maria, Maria”. Aceiaşi tăcere… “Da, am reţinut paginile de poezie ale
dumneavoastră din revista “Amfiteatru”. (deci Preda îmi reţinuse numele, acelaşi
lucru mi s-a întâmplat cu Eugen Barbu, şi el îmi reţinuse numele din revistele
în care publicasem).
După aceasta mi-a mai venit inima la loc.
“Să vă spun ceva, l-am auzit pe Preda (n-a folosit deloc cuvântul monşer, şi
era foarte trist)…apoi aceiaşi
tăcere…dacă destinul dumneavoastră este să fiţi mare scriitor o să fiţi
un mare scriitor…“ Şi-a ridicat uşor privirea şi s-a uitat la mine neutru…”o să
fiţi mare scriitor”. Apoi după un timp…”Chestia cu volumul n-are nici o
importanţă. Dacă este să apară va apărea, dacă nu…nu”. Aceiaşi linişte…Din
momentul acesta n-a mai scos nici un cuvânt. Auzeam tăcerea în jurul meu. Parcă
la un moment dat a schiţat gestul să ridice iar capul, şi un zâmbet trist, nostalgic i-a apărut în colţul
stâng al gurii. A rămas aşa, cu faţa privind în jos…Nimic, nici cea mai mică
bucurie, tresărire pe chipul lui, absent total. Văzând că nu zice nimic am
salutat, înclinându-mă (ţin foarte bine minte lucrul acesta), şi am ieşit. Am
urcat la etajul întâi dezamăgit. Nu obţinusem nimic de la Preda. Nu-mi
promisese că-mi bagă volum în plan, nu-mi dăduse nici cea mai mică promisiune. Nici măcar
nu-mi arătase cât de cât bunăvoinţă. Eram trist. Mircea Ciobanu, un mare
ticălos, Dumnezeu să-l ierte, m-a dus cu vorba că-mi bagă volumul în plan, că
va apărea la anul, la anul… A murit Marin Preda în 1980, şi volumul meu n-a mai
apărut, a murit apoi şi Mircea Ciobanu, şi volumul tot nu a mai apărut. O dată
nu a zis Mircea Ciobanu că nu mă publică, “ai răbdare, alţii au avut răbdare şi
zece ani, şi cincisprezece ani…, și au scos cărți mari.”
Nu că am fost supărat pe Marin Preda, dar
mulţi ani nu am putut să uit că deşi mă cunoştea ca poet nu m-a ajutat să-mi
public volumul, că se purtase cu mine rece, nu-mi arătase pic de căldură…
Asta era în mai-iunie 1972…Au trecut 20 de
ani şi Ion Cristoiu şi familia lui Preda lansează în 1992 concursul “Cine scrie
romanul “Delirul, vol II”, iar cel care scrie “Delirul, vol II”, este tocmai
scriitorul căruia Preda îi spusese că dacă destinul meu este să fiu un mare
scriitor o să fiu, n-are nici o importanţă dacă-mi apare sau nu cartea. Ba mai
mult destinul vrusese ca eu să-i continui lui munca de scriitor.
Pentru că iată ce s-a întâmplat.
Am trimis cele două exemplare ale romanului „Delirul, vol II”, bătute la două
rânduri, cu două săptămâni înaintea datei de 30 aprilie 1993, ultimul termen la
care trebuiau trimise. Acum trebuia să aştept…rezultatul concursului. Văzând
că se întârzie anunţarea Rezultatului,
prin octombrie 1993, am sunat la redacţia revistei “ Expres Magazin”. A răspuns
o voce de bărbat baritonală. I-am spus cine sunt, sunt scriitorul Ştefan
Dumitrescu, am participat la concursul “Cine scrie romanul “ Delirul, vol II,”
continuare la…“Domnule Dumitrescu, felicitări, domnule ! Dai de băut. Dumneata
eşti fericitul câştigător. Mai ai puţină răbdare, rezultatul o să fie anunţat
în presă.“ Am aşteptat până în primăvara anului următor când am sunat din nou
la redacţia revistei Expres Magazin. De la capătul firului o voce de bărbat mi-a spus : “ domnule Dumitrescu, dumneavoastră
aţi câştigat concursul, într-adevăr, însă romanul nu poate fi publicat, din
păcate. S-au făcut presiuni să nu fie publicat, ………………………………………….”
Deci asta era în primăvara anului 1994.
De atunci au trecut aproape zece ani, au existat edituri care au dorit să
publice romanul, dar le-a fost teamă sau nu au avut bani. Mai toți editorii
cărora mă adresam tresăreau imediat, le era teamă să publice romanul „Delirul,
vol II”. Se pare, în sfârşit, că există o editură care îl va publica şi romanul
va apărea în curând.
Ce trebuie spus în
final : 1.
Eu cred că romanul este
indubitabil “inspirat” din cealaltă dimensiune,
Şi lucrul
acesta s-a întâmplat pentru că romanul
“Delirul, vol I” era un roman neterminat. Ca şi ultima carte a lui Charles
Dickens, şi cărţile, operele neterminate, ca şi cum ar avea viaţa lor proprie
cer să fie terminate, se vor “organisme întregi”, se vor terminate, pentru a
dăinui în timp.
Dar lucrul
acesta s-a întâmplat pentru că spiritul lui Marin Preda, care cât timp fusese
pe pământ vrusese, trăise cu ideea că va termina romanul “Delirul, în două
volume, aşa cum se ştie că l-a planificat autorul Moromeţilor, neterminând deci
romanul spiritul lui Marin Preda a ţinut
să-şi termine opera şi a reuşit lucrul acesta, pentru aceasta găsind un
scriitor în viaţă pe care l-a inspirat.
Că romanul “Delirul, vol II”, scris de noi, în
viaţa aceasta pământească, este inspirat
de spiritul lui Marin Preda din cealaltă dimensiune, este indubitabil.
Aduc aceste argumente de neclintit :
Comunicarea
cu spiritul lui Preda şi a spiritului lui
Preda cu noi prin visele care se
realizau foarte des. Această comunicare a fost făcută în timp ce
lucram la o operă comună.
Faptul că
aceste vise aveau o forţă, o “putere”, „o psiho-informație energetică”, o
finalitate deosebite, aceea că „îmi clarificau” în plan mental viziunea asupra
acţiunii care urma să fie descrisă, prin aceste clarificări spiritul lui Preda
conducând de fapt acţiunea romanului, structurarea romanului, care în general
s-a ţinut aproximativ de Proiectul romanului (pe acesta de asemenea îl credem
inspirat . În primul rând pentru că a ieşit câştigător la prima etapă.). Ca şi
faptul că îmi dădeau “energia”, puterea de a scrie. Acest argument mi se pare
zdrobitor, definitiv.
Acest roman
trebuia scris, hotărârea era luată demult, acolo în cea de-a doua dimensiune.
În primul rând au fost inspiraţi cei care au lansat acest Concurs, Ion Cristoiu
şi familia lui Preda. Pentru că fără lansarea acestui Concurs romanul “Delirul,
vol II”, continuare la “Delirul, vol I” nu s-ar fi scris. Nu ar exista astăzi
în literatura română, în istoria literaturii române. Or romanul acesta,
“Delirul, vol II”, există realmente în literatura română de la sfârşitul lunii martie 1993.
Un alt
argument fundamental, definitiv este acesta : romanul “Delirul, vol II”, un
roman de 650 de pagini, (exemplarele trebuiau bătute la 2 rânduri), şi un roman
greu, un roman pe care atunci când îl scrii trebuie să ţii seama de foarte
multe date (nu poate să fie o simplă revărsare a epicului, ), din care nu poţi
să ieşi, a fost scris în nici trei luni, în trei luni să zicem. Este probabil
un caz unic în literatură. Acum, şi cred puternic în ceea ce spun, un roman de
mărimea aceasta nu poate fi scris, oricât de dotat ar fi fost scriitorul
respectiv, decât “dacă era ajutat din cealaltă dimensiune”. Eu, cel care a
scris acest roman spun asta, şi nu altcineva. În primul rând pentru că eu am
simţit lucrul acesta, l-am trăit, am ştiut că sunt ajutat, am primit acest
ajutor. În mod logic fără acest ajutor de sus un asemenea roman nu putea fi
nici scris, nici terminat. Nici în zece ani, dar în trei luni. Mai ales că în
perioada aceea aveam şcoală, mergeam la şcoală ca orice profesor, predam,
veneam acasă obosit. Eu am fost deci Inspirat, dar şi ajutat “energetic” acest
roman. Să nu ştii să baţi la maşină, să înveţi să scrii direct la maşină, să
baţi un roman de dificultatea acestuia direct la maşină, acestea sunt lucruri
cu adevărat imposibile pentru un om. Un asemenea roman putea fi scris numai cu
ajutor “de sus”.
Un alt
argument tot indubitabil este acesta : romanul “ Delirul, vol II”, a fost
terminat, fiind scris direct la maşina de scris (minus primele 87 de pagini),
la sfârşitul lunii martie 1993. Numai prima corectură mi-a luat aproape o
săptămână. (romanului i-am dat şi o a doua corectură, nu mai vorbesc că au
trebuit să fie corectate ambele exemplare, regula concursului cerând ca să fie
trimise două exemplare, bătute la două rânduri). Ei bine în timp ce corectam
romanul (exemplarele pot fi puse la dispoziţie cercetătorilor, sau cititorilor
care nu cred) am rămas uimit. Deşi multe pagini erau scrise într-o stare de
abulie, de ceaţă, când nu ştii ce scrii (eu de exemplu nu-mi aduceam aminte
pasaje întregi), pentru că zeci sau sute de pagini au fost scrise într-o
stare accentuată de oboseală, după
miezul nopţii, ei bine, în timp ce corectam romanul am rămas uimit să constat
că scrisesem pagini întregi, zeci de pagini, fără nici o greşeală. Or lucrul
acesta a fost posibil pentru că “romanul s-a scris inspirat, şi cu ajutor de
sus”.
Şi nu în
ultimul rând un argument de luat în seamă este întâlnirea dintre cei doi autori
ai romanului “ Delirul”, adică dintre mine şi Marin Preda, în Biroul acestuia
de la Cartea Românească, din mai-iunie 1972,
întâlnire care are loc cu trei ani înaintea publicării romanului
“Delirul, vol I” şi cu douăzeci de ani înaintea scrierii celui de-al doilea
volum al “Delirului”. Problema aceasta este foarte interesantă şi deschide o
perspectivă foarte îndepărtată. Şi iată de ce : dacă îi citim pe Nostradamus şi
pe Edgar Cayce concluzia este limpede,
marile evenimente istorice există într-un Plan divin, şi că ele se produc după
acest Plan. Datorită acestui fapt, deci, că ele există în acest Plan, este
posibilă cunoaşterea lor de către profeţi şi anunţarea lor cu mult timp
înainte. Nu cumva moartea lui Preda, scrierea romanului Delirul, vol I şi vol
II, aşa cum au fost scrise aceste două volume erau evenimente care aveau să se
întâmple în viitor pentru că ele făceau cu mult timp înainte parte dintr-un
Plan ? Astfel cum putem să interpretăm cuvintele lui Marin Preda : “Să vă spun
ceva, l-am auzit pe Preda (n-a folosit deloc cuvântul monşer, şi era foarte
trist)…apoi aceiaşi tăcere…dacă destinul
dumneavoastră este să fiţi mare scriitor o să fiţi un mare scriitor…o să fiţi
mare un scriitor. Apoi după un timp…Chestia cu volumul n-ar nici o importanţă.
Dacă este să apară…” Nu cumva prin gura lui Marin Preda vorbise altcineva ?
Aşadar din martie 1993 în literatura
română există romanul „Delirul, vol II, care face un Întreg perfect cu romanul
“Delirul, vol I, scris de Marin Preda. Cazul acestui roman în istoria
literaturii române şi în istoria literaturii universale (pentru că aşa cum se
va vedea romanul este un mare roman european, un roman care aparţine literaturii
universale) este foarte ciudat. Delirul, volumul I şi volumul II, formează un
Întreg, este unul din marile romane ale
literaturii române, şi probabil al literaturii universale, scris de doi
scriitori, în care cel de-al doilea beneficiază de inspiraţia din cea de-a doua dimensiune, a primului scriitor. Delirul vol I şi vol II formează un Întreg
perfect, sunt UN ROMAN. Acest roman
trebuia scris pentru că scrierea lui era în Plan. Aceasta este povestea
romanului “Delirul, vol II”.
2
Este limpede că numărul de
argumente enumerate mai sus ne spune că
ne aflăm indiscutabil în faţa ..unei opere literare inspirate din cealaltă
dimensiune. Implicaţiile acestui
eveniment sunt enorme…pe mai multe planuri. Cum este posibil ca, în sfârşit,
romanul “Delirul, vol II” să apară în primele luni ale anului 2004 cititorii se
vor convinge cu siguranţă atât de
valoarea romanului cât şi de faptul că volumul II al “Delirul”-ui face corp
comun, un Întreg organic, cu primul volum.
Când va fi lecturat volumul doi se va vedea că juri că acesta este scris
de Marin Preda.
Autorul romanului “ Delirul, vol II”
este un om credincios. Am spus mai sus că
momentul întâlnirii noastre din
mai-iunie 1972 cu autorul Moromeţilor, din Biroul său, când Marin Preda mi-a
spus că dacă destinul meu este să fiu mare scriitor, atunci voi fi un mare
scriitor…acest moment poate fi privit ca un moment cheie, un moment revelaţie.
Altfel spus, lucrurile sunt hotărâte demult, cu mult timp înaintea noastră, şi
nu de noi, ci independent de voinţa noastră, noi neputând să facem nimic, nici
să le împiedicăm, nici să le producem sau să le conducem. Ele se produc sigur,
atunci când vine timpul. În cazul acesta şi moartea lui Preda, şi scrierea
romanului Delirul, vol I şi II erau “lucruri” înscrise în Plan, care trebuiau
să se producă la momentul potrivit. În
acel moment Cineva vorbise prin gura lui Preda, şi îi spusese şi lui şi mie…că
destinul meu este să scriu romanul “ Delirul, vol II”. Dacă Destinul meu este
să scriu “Delirul, vol II”, atunci îl voi scrie. Era prea devreme însă ca să
putem să descifrăm ceea ce mi-a spus
atunci Marin Preda.
Iar dacă privim lucrurile acestea
din perspectiva relaţiei noastre cu Dumnezeu, cum spunea prietenul nostru,
poetul Ioan Alexandru, Dumnezeu să-l odihnească și să-l binecuvânteze, cum
faptul de a scrie romanul “ Delirul, vol II”, de 650 de pagini, în trei luni,
este peste puterile unui om, să recunoaştem lucrul acesta, în acest caz scrierea romanului “ Delirul, vol II” este “o
minune dumnezeiască”. Este un Dar de la Dumnezeu. Iată cum ar putea fi privită
naşterea şi apariţia în istoria literaturii române a acestui roman, nu numai a
romanului “ Delirul, vol II, ci a celor două volume în ansamblul lor. Si
dacă romanul “ Delirul, vol I şi Vol II”
este un Dar de la Dumnezeu (care era în Plan să se producă încă din 1972), care
este “înţelesul”, mesajul către poporul român, sau mesajul, înţelesul în
general al acestui Dar, al acestei “ minuni dumnezeieşti” ? Vedeţi, sunt lucruri mari asupra cărora
trebuie să ne aplecăm cu mintea, să le dezghiocăm de semnificaţia lor
superficială cu atenţie, pentru a ajunge la înţelesurile adânci. Să nu-şi închipuie
cineva că scrierea unui roman ca “Delirul vol I și ca „Delirul, vol II”” este
un lucru acolo pe care poate să-l facă oricine.
Iar dacă romanul “Delirul, vol II”,
această “minune”, imposibil de realizat de un om, a fost inspirată de sus de
spiritul lui Marin Preda, sau poate de Altcineva situat mai sus, în cazul
acesta înseamnă că romanul “Delirul, vol II” este chiar volumul doi care
trebuia scris de Marin Preda, CARE TREBUIA TERMINAT. Şi el trebuia terminat
pentru că el era scris în Plan superior.
Toate acestea sunt desigur lucruri
tulburătoare…care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Noi îi mulţumim lui
Dumnezeu pentru că ne-a dat puterea şi ne-a inspirat ca să facem să existe în
literatura română romanul “ Delirul, vol II”. Să dea Dumnezeu ca romanul,
“Delirul, vol II”, să fie cât mai curând în librării, cât mai curând în mâinile
şi în inimile cititorilor.
12. 2003. Dumnezeu să ne ajute !
Ştefan Dumitrescu Tel
0240/513599, e/mail :
stefandumitrescu@yahoo.com
3
EPILOG
Tot ceea ce am povestit în acest „Roman al
romanului „Delirul, vol II”, ne arată limpede că operele literare își au viața
și destinul lor, asemenea creatorilor. De asemenea că între o operă literară,
(afirmația credem că este reală mai ales
în cazul marilor scriitori, care marchează cu opera lor literatura unei națiuni
sau literatura universală) și autorul ei trecut în cealaltă dimensiune se
păstrează o legătură spirituală care nu a fost pusă în evidență în mod
științific, experimental până acum, dar pe care cele două cazuri ale marilor
scriitori Charles Dickens și Marin Preda o demonstrează în modul cel mai
evident. Altfel spus între opera lui Mihai Eminescu, a lui Shakespeare,
Dostoievski, Tolstoi etc, opere care de acum aparțin patrimoniului național și
universal și spiritul autorilor lor care se află în cealaltă dimensiune se
păstrează o legătură info-energetică, spirituală subtilă. Care este reală dar
care, ca în cazul multor fenomene paranormale, nu a fost pusă în evidență în mod științific.
Romanul „Delirul vol II” a apărut în urma
unei „întâmplări”, a întâmplării că ziaristul Ion Cristoiu, pe vremea aceea
redactor șef al revistei Express Magazin și familia lui Marin Preda au lansat
în ianuarie 1992 concursul, „Cine scrie romanul „Delirul, vol II”, continuare
la romanul ”Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris Marin
Preda”. Concursul acesta nu ar fi putut
să fie lansat dacă în decembrie 1989 nu ar fi căzut Ceaușescu și regimul
său comunist, și dacă presa românească, literatura, cultura în general nu ar fi
intrat într-o perioadă a libertății de expresie. Atât Ion Cristoiu cât și soția
lui Marin Preda (și băieții lui, cu unul dintre ei în anii aceia am vorbit de
mai multe ori la telefon), doamna Elena Preda, (care acum, anul 2018, anul
centenarului, trebuie să fie destul de în vârstă) când au lansat acest Concurs
s-au gândit, cu siguranță întâi la bani, la profitul pe care îl aduce aceasta
Afacere, și apoi la faptul extraordinar, mă gândesc la soția și la fii lui Marin Preda, că ființa
tatălui lor, scriitorul Marin Preda este prelungit, iată, în timp. Ca și cum ar
mai învia încă o dată. Opera lui neterminată, iată va fi întreagă acum. Opera
tatălui lor în care a investit atâta suflet și efort este acum Întreagă !
Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa. Și
Ion Cristoiu și familia lui Marin Preda au fost interesați în primul rând de
bani, pentru ei acest Experiment estetico-literar important care se făcea în
literatura română a fost o chestiune de
bani, de câștig, de publicitate.
Că romanul scris de mine a luat Premiul
întâi am aflat de la poetul și gazetarul Ion Zubașcu, un ziarist cinstit, un
maramureșean dintr-o bucată și un poet talentat. El a făcut parte din comisia care a jurizat romanele trimise. Nu au mai fost
trimise 7 romane, adică numărul celor care trecuseră de prima etapă a
Concursului, ci doar trei romane. Trei scriitori doar s-au încumetat să scrie
romanul „Delirul, vol II”, și acelea foarte slabe, așa că treaba juriului a
fost mult ușurată. Romanul meu era de departe cel mai bun, celelalte nu era
nici măcar publicabile. Așadar romanul ”Delirul, vol II”, scris de Ștefan Dumitrescu a luat
Premiul întâi, și în toamna anului 1993
urmau să se anunțe rezultatele concursului.
Văzând că
rezultatul concursului întârzia l-am căutata pe Ion Cristoiu la
redacție, pe care îl cunoșteam. Pe când era redactor șef la SLST, Suplimentul literar al Scânteii
Tineretului, i-am dat să publice un
fragment din manuscrisul romanului „Și tu vei fi văzduh !” în Suplimentul literar. Care era de fapt o
revistă literară săptămânală scoasă de ziarul Scânteia Tineretului. Peste un an
când i-am făcut o vizită să-l întreb de roman am găsit romanul în locul în care
l-am pus. Nici măcar nu se uitase pe el.
Însă tot Ion Cristoiu în anul 1988, cu un an înainte de căderea regimului
comunist, pe când era Redactor șef la revista Teatrul (el neavând nimic în
comun cu teatrul. Însă era în nomenclatorul PCR, de aceea a fost numit redactor
la o revistă. Și nu oricine făcea parte din Nomenclatura comunistă. Era socotit
deci om de încredere) mi-a publicat piesa de teatru ”Cât de frumos treci prin
lume, femeie !”, la insistențele redactorului
Paul Tutungiu, căruia îi plăcuse piesa și se lupta de un an și mai bine
pentru publicarea ei. Piesa era una profundă, curajoasă. Căci era o piesă problematică, tragică și
curajoasă care arunca o privire în abisul ființei umane, era o scotocire în
profunzimea subconștientului colectiv al ființei umane.
Așadar vicleanul, cinicul și profitorul (toată viața), descurcărețul în
toate împrejurările, sub toate regimurile, la toate televiziunile, Ion Cristoiu
îl cunoștea pe Ștefan Dumitrescu. După
jurizarea romanului ”Delirul, vol II”, adică după ce juriul din care a făcut parte
gazetarul Ion Zubașcu, Ion Cristoiu ar fi afirmat : iată un roman mai
mare decât romanul lui Preda, care va rupe gura târgului. L-am citat din
memorie pe Ion Zubașcu. Cel care în
același an 1993, fiind redactor la
revista Magazin avea să scrie despre Ștefan Dumitrescu aceste rânduri
profetice:
„Ştefan
Dumitrescu. În tot ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui
întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând
direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea,
întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra
măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte pecuniar ca să găsiţi o revistă
deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi
unei edituri ca Humanitas, care ar putea să fie interesată de anvergura
viziunilor dumneavoastră”
Ion Zubaşcu, scriitor, revista
“Expres-Magazin”, nr 4, I993. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii “Eminescu-un Iisus al poporului român” și pe
un volum de povestiri, ”Dragostea târzie”, apărut la editura Inedit. Spun
rânduri profetice pentru că în anii următori aveam să fac mari descoperiri în
Științele sociale, să fundamentez noi Științe în aria Științelor sociale.
Așadar Ion Cristoiu îl cunoștea pe Ștefan
Dumitrescu, chiar dacă ne-am întâlnit în viață nu de multe ori, și nu am fost
apropiați, și el chiar spera că romanul
”Delirul, vol II”, câștigător al Concursului literar inițiat de el și de familia lui Marin Preda,
va fi o afacere bănoasă, căci romanul „va rupe gura târgului”, așa cum s-a
întâmplat cu romanul „Delirul, vol I”, al lui
Marin Preda. Care s-ar fi vândut și într-un milion de exemplare, în
1975, când a apărut, dacă ar fi fost publicat în acest tiraj. Amintim că
apariția romanului „Delirul, vol I”, a fost un eveniment extraordinar în
cultura română, care i-a adus lui Marin Preda un venit de 400. 000 de lei, în
perioada comunistă o sumă mare de bani.. Toată lumea se îmbulzea să cumpere
romanul și să-l citească.
Precizez că Anunțul Concursului literar
„Cine scrie romanul „Delirul, vol II”,
continuare la romanul „Delirul, vol I” de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris
Marin Preda” a fost publicat în mai multe numere ale revistei „Express magazin”
(pentru publicitate, și cumpărarea revistei. Pe atunci revistele și ziarele
apăreau în tiraje foarte mari) pe
parcursul lunilor ianuarie, februarie, martie 1992 și că în Anunț scria negru
pe alb că revista Express Magazin se angaja condusă de Ion Cristoiu : 1. să
publice romanul ieșit câștigător, și 2. Autorul romanului câștigător va primi
un Premiu de 1 milion de lei. (începuse inflația galopantă). Așadar Ion
Cristoiu trebuie să publice romanul ”Delirul, vol II”, de Ștefan Dumitrescu și
să-i dea subsemnatului un milion de lei.
Marele Mincinos Ion Cristoiu nici nu a publicat romanul, adică nu l-a
tipărit sub formă de carte și nici nu i-a dat autorului romanului „Delirul, vol II” milionul de lei. Cum putem
să mergem la arhiva și să căutăm anunțul am putea să-l dăm în judecată
pe Ion Cristoiu.
Începând cu toamna anului 1993 și în anul
1994, l-am căutata pe Ion Cristoiu de mai multe ori la redacție. (Eu trăind
într-un oraș de provincie, în Tulcea, mi-a fost greu să îl caut zi de zi la
redacție. L-am căutat însă de mai multe ori, venind în București special pentru
asta. De fiecare dată s-a ascuns, a evitata întâlnirea, secretara îmi spunea că
lipsește din redacție, că este plecat din București.
Adevărul mi l-a spus mai târziu ziaristul
Ion Zubașcu. După ce s-a finalizat Concursul „Cine scrie romanul Delirul, vol II…. și se știa acum cine este
câștigătorul, că există un roman ”Delirul, vol II”, chiar mai bune decât
”Delirul, vol I”, și cum între timp mareșalul Ion Antonescu a fost interzis… Au venit la Ion Cristoiu
evreii care l-au plătit ca să nu publice romanul și nici să anunțe rezultatele
Concursului.
Așadar Ion
Cristoiu a fost plătit ca să nu publice
romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I” al lui Marin.
Ticălosul, a luat bani pe munca mea ! Atât de mult l-au iubit el, copiii și soția lui Marin Preda, pe
autorul „Moromeților”. Mai mult decât Elena Preda, cea de a treia soție
a lui Marin Preda l-a iubit Aurora Cornu, prima soție a lui Marin Preda.
Așadar romanul ”Delirul, vol II”, nu a apărut nici în anul 1993 și nici
în anul 1994. Apăruse interdicția asupra Mareșalului Ion Antonescu. Care, iată,
fusese trădat de regele Mihai I, de Maniu și de liberali, la 23 august 1944,
fusese interzis de comuniști aproape 50 de ani și acum era interzis din nou la
cererea evreilor cominterniști. Deși legea prin care era interzis Antonescu nu
se referea și la creațiile artistice. Or romanul ”Delirul, vol II”, intră în
această categorie a creațiilor artistice. Și apoi romanul nu face deloc
apologia mareșalului Ion Antonescu.
Și tot el este cel care a publicat romanul
„Delirul, vol II”. Nu-mi mai aduc aminte ziua și cu ce prilej ne-am întâlnit
când eu i-am povestit aventura romanului
„Delirul”, care nici după 11 ani de la data la care trebuia să apară nu a fost
publicat.
O public eu, mi-a spus Emil.
Fii atent că
mai mulți edituri din București ar fi vrut să publice cartea dar le-a
fost frică.
Mie nu-mi este frică.
Fii atent că poți să fii împușcat pentru
publicarea romanului acesta.
Pot să mă împuște, mi-a spus după ce a
citit romanul. Și într-adevăr, Emil a publicat romanul, care a fost lansat la
Târgul de carte Gaudeamus de la București în ziua de 14 octombrie 2004. Așa apărea tipărit de data aceasta, după ce
stătuse în sertar 11 ani, romanul „Delirul, vol II”. Publicarea lui nu a fost
primită cu bucurie nici de Ion Cristoiu (pe care Antena 3 l-a făcut de râs într-o emisiune într-un mod atât de urât
încât un altul în locul lui Cristoiu nu ar mai fi avut obrazul să iasă pentru
nimic în lume). Romanul, „Delirul vol II”, despre care Cristoiu afirmase că
este mai bun decât „Delirul I” (și este mai bun, cititorii se vor convinge
singuri) și că va rupe gura târgului nu s-a bucurat deloc. Am aflat că între
timp după ce a cumpărat drepturile de autor ale lui Marin Preda s-a certat cu
familia lui Preda și au reziliat Contractul. Așadar, faptul că a apărut
publicat fiind de o altă editură nu i-a bucurat nici pe Ion Cristoiu nici pe
familia lui Marin Preda.
În cele câteva rânduri când am vorbit
cu unul dintre băieții lui Marin Preda, acesta m-a dezamăgit total. Deloc
inteligent în discuție, ba vrea, ba nu vrea să publicăm romanul. Pentru că eu
i-am propus să publicăm „Delirul, vol I și „Delirul, vol II” împreună și să
facem o dată lansarea celor două romane, care formează de fapt un întreg. Sunt
un singur roman. Din discuție am văzut, nu că este nehotărât, dar nu privește
cu ochi buni apariția romanului
”Delirul, vol II”, continuarea în plan literar a muncii tatălui său, că habar
nu are să realizeze ce important este lucrul acesta, și pentru tatăl lui
(romanul „Delirul, vol I” devenind acum mai interesant, mai bogat în
semnificații, putând fi privit într-o altă lumină) dar și pentru opera tatălui său. Față în față nu am
discutat niciodată, nici cu el nici cu soția lui Marin Preda, Elena. Părerea
mea este că dotarea lor intelectuală nu
trecea de un anumit nivel.
Iar după publicarea și lansarea romanului
„Delirul vol II” la Târgul de carte
Gaudeamus dl Emil Catrinoiu, editorul romanului mi-a povestit că a fost vizitat
de un avocat al familiei Marin Preda care voia să ne dea în judecată.
Normal ar fi să-i dau eu în judecată pe ei,
și pe Ion Cristoiu și pe doamna Elena Preda, pentru că nu eu am hotărât să
scriu romanul, cu de la mine putere. Ei m-au pus pe mine în situația de a
scrie romanul, (pentru care le mulțumesc
că mi-au dat prilejul să scriu o carte
mare), ei au scris negru pe alb în Anunț că publică romanul și că îmi dau 1
milion de lei.
Nu pot să vă dau în judecată, i-a spus
avocatul lui Emil Catrinoiu pentru că romanul ”Delirul, vol II” este mai bun
decât „Delirul, vol I”, al lui Marin Preda.
Aceasta este Odiseea romanului ”Delirul,
vol II”, care a reîntregit romanul „Delirul, vol I”, scris de Marin Preda.
De multe ori romanele, marile opere
literare, au destine ciudate și întortocheate. Acum romanul „Delirul, vol II”,
există de aproape 15 ani în literatura
română și universală,. Romanul a avut mai multe Cronici literare excepționale
care au apărut în presă. Criticii literari
„oficiali”, cum ar fi Nicole Manolescu, Alex Ștefănescu s-au ferit să
scrie despre el. Le-a fost frică desigur. Lașitatea intelectualului român și
interesele lui mărunte sunt mari. Trădarea este o realitate la nivelele înalte
ale societății românești , cât și la nivelele inferioare.
Și acum să vedem ce s-a întâmplat mai
departe. Romanul „Delirul, vol II”, a deschis seria romanelor scrise de
subsemnatul. Peste trei ani, în anul 2007 mi-a apărut la editura Anamarol
romanul „Și tu vei fi văzduh”, un alt mare romana, iar peste
alți 7 ani în anul 2014 mi-au apărut romanele „Feodor Mihailovici
Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie !” și
„Marea dragoste”, romane mari, care
traduse ar putea fi best-seller pe piața mondială de carte, la editura
eLiteraura, din București, a talentatului poet Vasile Poenaru. În anii care au urmat apariției romanului ”Delirul, vol II”, mi-au apărut mai
multe cărți de poezie, de povestiri, de eseuri, de teatru. La cei 68 de ani ai
mei am 13 Premii naționale de dramaturgie.
Fiind membru al Uniunii Scriitorilor și având
o operă literară bogată și valoroasă am început să fiu propus pentru Premiul
Nobel de mai multe Fundații, Asociații, Societăți culturale la premiu Nobel.
„NOBEL
Det Norske
Nobelinstitutt
Henrik
Ibsens gate 51,
N-0255 OSLO
+47 22 12 93 10 FAX
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN
BASARABIA
PROPUNEREA
PENTRU DECERNAREA PREMIUL NOBEL PENTRU
LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI PENTRU DECERNAREA PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA
STOCKHOLM
Societatea
Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului
literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova,
educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia
lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor
asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan
Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea premiului Nobel, de la Stockholm.
Motivaţia
propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un
scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult
profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui
neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.
Scriitor
total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând
opere nepieritoare, ce au o valoare universală.
Îi urăm mari
succese în drumul lui nobil către obţinerea premiului Nobel
pentru literatură.
Dumnezeu
să-l binecuvânteze!
MIHAI CIUBOTARU
PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR
ROMÂN DIN BASARABIA
20
septembrie 2010
str.
Albisoara 84/5 ap. 13
MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova
ROMANIAN WRITERS
SOCIETY FROM BASARABIA
PROPOSAL FOR AWARDING
THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE TO THE ROMANIAN WRITER STEFAN DUMITRESCU SENT TO
THE COMMITTEE FOR AWARDING THE NOBEL
PRIZE FOR LITERATURE
The Romanian
Writers Society from The Republic of Basarabia, whose target is to promote and
develop the literary process, consolidation and rebirth of the Romanian
spirituality in Moldova, the patriotic
education on the basis of the national historical traditions, linguistic
education of all the generations, to cultivate among the members of this
association the particular Romanian
nature and the ancient traditions, proposes the writer Stefan Dumitrescu
to the Committee for Awarding the Nobel Prize fot Literature from Stockholm.
The reason
of our proposal : nowadays the writer Stefan Dumitrescu is a writer with a vast
and deep literary work. We are very much impressed by the depth of his thoughts
about the destiny of hunam beings, his
infinite love for His Majesty…
The Man.
A total writer and a total man, he is a
remarkable personality in our contemporary literature, creating immortal
universal value works.
We wish him
good luck and great success in his nobel way to be awarded the Nobel Prize for
Literature!
May God
bless him!!!
MIHAI CIUBOTARU
PRESIDENT OF THE ROMANIAN WRITERS
FROM BASARABIA
20th of
September 2 010
str.
Albisoara 84/5 ap. 13
MD-2005,
Chişinău, Republic of. Moldova”
Așadar nu întâmplător autorul romanului
”Delirul, vol II” a scris romanul continuarea romanului „Delirul, vol I” al
unuia din marii prozatori români, nu întâmplător a spus Marin Preda că dacă
destinul meu este să fiu un mare scriitor voi fi un mare scriitor, și nu
întâmplător am fost și sunt un scriitor român propus pentru Premiul Nobel.
Nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. Nu este deloc întâmplător că până
la 68 de ani am dat o operă literară bogată, care ar putea să-i aducă României
Premiul Nobel pentru literatură, dacă aș fi susținut. Dar cum noi, românii,
Intelectualii români, își mănâncă valorile, bineînțeles că sunt marginalizat.
Și nu este deloc întâmplător că sunt autorul
acestor cărți care sunt foarte importante pentru cultura română, pentru
gândirea românească : „Salvarea Civilizației umane”, editura Anamarol 2007,
„Ieșirea Țărilor din criză”, în 2010, la editura Armonii culturale, „Psihologia
și Pedagogia poporului român”, „Revoluția binelui”, Explicarea poporului
român”, „Filozofia destinului românesc”, „Noua economie a secolului XXI sau
Psiho-Economia”, la editura eLiteratura, „Al treilea mare curent filozofic în
istoria filozofiei universale”, la editura Mușatinia. Acestea sunt cărți care
deschid noi orizonturi, noi etape în dezvoltarea gândirii sociale românești, în
domeniul cunoașterii.
Vedeți, nimic nu este întâmplător, toate
se leagă între ele. Poate că așa cum l-am ajutat eu pe Marin Preda să își
termine romanul „Delirul, vol II”, pe care el nu l-a putut termina pentru că a
fost asasinat, la fel m-a ajutat și el de acolo din cea de-a doua dimensiune.
Pentru toate acestea, pentru tot și pentru
toarte, îi mulțumesc Domnului și îl slăvesc (pentru că sigur El a făcut
posibilă scrierea romanului „Delirul, vol II”, El l-a ajutat pe Marin Preda să
mă inspire în momentele grele, de oboseală și de confuzie) și Îl rog fierbinte
să mă ajute în continuare, și tot ce fac eu pe lumea aceasta, tot ce zic, tot
ce scriu să fie în numele Lui, eu să fac voia Lui. Amin ! Mulțumesc, Doamne,
fierbinte Te rog ajută-mă pe mine, și ajută-ne pe noi, toți copiii tăi, să
facem cât mai mult bine pe lumea aceasta, în viețile acestea care sunt foarte repede trecătoare. FGierbinte
Te rog ajută poporul român să se salveze, iar dacă neamul românesc nu poate să
se salveze, salvează-l Tu.
ÎN FINAL
Este o mare nenorocire, o mare tristețe
că lumea literară românească, lumea culturii românești (ne referim la oamenii
de știință, la academicieni, la profesorii
universitari, la intelectuali în general) este o lume a invidiei, a asasinatului valorilor, a asasinatului moral. Nici Uniunea
Scriitorilor, nici Ministerul culturii, nici ICR-ul, nu doresc dezvoltarea
culturii române, ci dimpotrivă sunt Instituții care blochează, îmbolnăvesc
dezvoltarea culturii românești. Iar faptul acesta, boala aceasta (în cărțile
noastre „Psihologia și pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului rom în”, descriem pe larg Sistemul de
patologii și complexe al poporului român, cel care ne face să ne distrugem
valorile și să fim un popor sinucigaș) de a ne asasina valorile o explicăm pe
larg, în detaliu și în profunzime în cărțile noastre. Dacă mâine s-ar
naște în România și ar scrie din nou
Eminescu, Dostoievski, Tolstoi, Shakespeare, poimâine i-am asasina ! Aceasta
este lumea culturii românești, aceasta este Intelectualitatea românească.
Doamne, îndură/te de noi și ne salvează !
26 08. 2018
PUBLICAT AZI, 31. 08. 2018 ŞTEFAN DUMITRESCU
DIN PARTE EDITORULUI
Şi acum vrem să le prilejuim cititorilor o
cunoaştere mai bună a scriitorului Ştefan Dumitrescu. Născut la 24 aprilie 1950
într-o comună din sud-vestul Ţării, este absolvent al Facultăţii de Filozofie
Bucureşti, promoţia 1973. A lucrat mulţi ani ca profesor de Psihologie şi
Pedagogie la un Liceu Pedagogic, prilej cu care a dat multe generaţii de
învăţători şi educatoare. A debutat la 17 ani, publicat de Miron Radu
Paraschivescu, dar adevăratul debut şi ultimul se petrece la 1 ianuarie 1970,
publicat de poeta Ana Blandiana în revista Contemporanul. Prezentăm mai jos
câteva referinţe făcute de mai mulţi oameni de cultură despre opera şi
personalitatea lui.
CÂTEVA CUVINTE DESPRE AUTOR ŞI
OPERĂ, ŞTEFAN DUMITRESCU
„O
ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este
susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor
plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină
proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu
sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte
ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că
ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan
Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau
bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de
referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de
el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din
fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă
ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind
universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus
suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la
fel de Adevărat” .
Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2,
1971.
„Ştefan
Dumitrescu este un poet foarte interesant şi îl voi urmări cu toată atenţia.”
ȘERBAN CIOCULESCU, FLACĂRA, 1973
„Venirea lui
Ştefan Dumitrescu în literatura română va aduce mari mutaţii.”
ANA BLANDIANA, AMFITEATRUL, 1971
„Ştefan
Dumitrescu este un scriitor profund şi serios. Este din acei scriitori care dau
conţinut unei epoci întregi.”
ION CRISAN, scriitor, om de ştiinţă,
1973.
„Ştefan
Dumitrescu: În tot ceea ce faceţi şi
gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi
şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii
care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de
durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea
mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre
ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca
Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră.”
ION ZUBAŞCU, scriitor, Revista
Expres-Magazin, nr. 4, 1993
“Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic
literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie
de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai
neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu
adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se
vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat,
fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu
este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate.
L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă,
că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ.
dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii
“Matca ancestrală”, 1993
“Am citit
piesa d-vs de teatru “Râsul” şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă !
Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei.
Intenţionez s-o dau la Theatre de poche, înfiinţat de Eugen Ionesco, unde şi-a
jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei
Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în
Franţa, care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.”
Celestin Duca. 16 iulie 2000.Paris.
“Înţeleg de
ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru “Râsul” n.n) la sertar. Desigur i-a speriat –
pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele
aluzii şi comparaţii cu prezentul.”
Liviu Ciulei. 20 iulie 2000.
“Vocaţia
pentru scrisul consacrat teatrului prinde culorile certitudinii. “Râsul” lui
Ştefan Dumitrescu se constituie ca un
“op” solid sub raportul construcţiei, al problematicii ce stimulează interes şi
al expresiei literare expresive. Talentul este vizibil, ca şi experienţa
dramaturgică. Inventiv, inteligent, profund, aluziv – document şi ficţiune,
artă a portretului moral şi a intensităţii conflictuale – omul şi drama
alcătuiesc o structură pe care breasla se cere a depune efort spre justiţiară
proiecţie şi proiectare. “
Profesor
universitar, doctor, academician, Ion Toboşaru, estetician. Text apărut pe
coperta a IV-a a cărţii “ Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I. L
Caragiale.”
“Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu
rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”,
continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi
originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor
iubitorilor de literatură adevărată.
Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”,
Galaţi, iunie 2000
„ŞTEFAN
Dumitrescu este dintre acei scriitori care vin într-o literatură cu o forţă
teribilă. Cărţile pe care l-a scris acesta, fi că sunt romane, cărţi d
povestiri, eseuri, piese de teatru sau volume de poezii sunt cele mai multe
cutremurătoare, impresionante, dezvăluind dramatismul, durerea, adâncimea
abisală a psihologiei umane, absurdul şi paradoxul condiţiei şi al naturi
umane. Dar toate aceste lucrări au în adâncul lor un fior de o gingăşie, de o
delicateţe, de o frumuseţe strălucitoare, aş spune. Această dimensiune a
creaţiei lui se vede mai ales în literatura pentru copii, foarte bogată, pe
care ne-a dat-o acest autor. Fie că este vorba despre basmele, povestirile şi
volumele de poezii pentru copii. !”
FRANCESCA PINI, critic literar, 1995. (text aflat pe coperta a patra a
romanului „ ŞI TU VEI FI VAZDUH”, apărut la EDITURA ANAMAROL, BUCUREŞTI, 2007)
„Va felicit,
sunteţi un mare scriitor, îmi pare nespus de bine să fi luat aşa contact cu
Dv.”
Ştefan Dumitrescu este la ora actuală unul
dintre scriitorii români cu cea mai vastă şi profundă operă. Tipul scriitorului
total, şi al omului total, Stefan Dumitrescu a dat romane care vor avea
celebritatea romanelor lui Marquez, piese de teatru care ne vor cutremura
conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu un orizont al sintezei
impresionant, o “Istorie a dramaturgiei româneşti” dar şi poezii pentru copii
de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de poezie impresionant,
ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa de “RANĂ” adâncă a
fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel mai dureros aminte
că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi Conştiinţa îndoliată !
FRANCESCA PINI, lector universitar ,
1994
„ Ai scris o carte de poezie de
dragoste absolut excepţională ( „
MUNTELE INCĂRCAT DE DRAGOSTE”. Editura Marea Neagră”) . E tot ce am citit mai
frumos si mai nobil în ultimii ani, când poezia noastră a fost sufocată de un
val de lături şi pornografie abjectă. Faptul ca tu mai ţii încă steagul sus îmi
dă curaj. Dar încă o odată şi încă o dată
îmi dau seama câtă dreptate ai avut când ai pus acel fantastic
diagnostic ca suntem un popor axiofag . Aşa e ! Nu ne preţuim valorile
autentice, nu le cultivam, nu ştim sa le impunem atenţiei lumii. Ce păcat !”
29.05. 2008 DORU MOŢOC
POETUL ALEXANDRU MAGEREANU
DESPRE ROMANUL DELIRUL, VOL II, ŞI DESPRE ŞTEFAN DUMITRESCU
„ Dragă Ştefane ! Ţi-am citit pe nerăsuflate
romanul lui Moromete („Delirul, vol II”,
continuare la „Delirul, vol I”, de Marin Preda)
şi mi-a plăcut foarte mult cum l-ai scris. Eu îţi spun, lasă la o parte
orice ale preocupări şi treci şi scrie romane ! Ai talent cu carul, nu-l irosi.
Profită de el şi dă-i Ţării şi
literaturii noastre opere nepieritoare ! Profită de vârsta ce o ai şi de viaţă care îţi oferă
atâtea posibilităţi şi vei rămâne de neuitat pentru cititori, pentru ţară. Ai o
putere de „magnet” în fiecare cuvânt
scris ! Ai o putere deosebită de a prinde şi cuprinde viaţa ! Ai deja o
experienţă valoroasă în ale scrisului ! Nu-ţi va fi greu să reuşeşti. Deci,
scrie, dragă Ştefane ! „
Alexandru Magereanu, poet, Oradea, 80
de ani.
„Ştefane, felicitări pentru piesa Rasul. Este
o piesa ce face parte din dramaturgia română şi trebuie să fie reprezentată. Nu
doar să o găsim în ceea ce Mircea Ghiţulescu numeşte „dramaturgia pasiva”. Sa
nu te întristezi, acolo se afla si se regăsesc Blaga, Maniu, Dan Botta (încă
nejucat în România), o parte din piesele lui G. M. Zamfirescu, Sorescu, şi de
ce nu, ale noastre.
Piesa ta
începe ca un râuleţ şi sfârşeşte ca un fluviu, în a cărui deltă pare că se
reîntorc valurile marii.
Mai mult,
Râsul presupune în genere două personaje, cel filosofic şi socratic, 2 (
personajul râde de sine spre a face lumina in jur). La tine Râsul se îndreaptă
acid împotriva minciunii (şi a prostiei, cum îi zice I.D.Sirbu). Cu minciuna
pre minciuna calcând – ar fi sensul piesei. (Dar nu vreau sa comentez.)”
Încă o data,
mă bucur ca ai reuşit sa dai o piesa care se aşează în tabelul mendeleevic al
dramaturgiei noastre.
1.12.2008 DUMITRU VELEA, SCRIITOR
PETRE
CICHIRDAN. Am citit cele două cărţi, romanul, în inspirată şi dublă
ipostază, şi volumul de poezie, „Bălcescu fluturând”, şi conchid acum-înainte dea scrie recenziile-că
într-adevăr, sunteţi marele scriitor
vizionar şi artist pe care eu şi ideaticul popor român îl aşteptam să vină, de
douăzeci şi cinci de ani! Atât de mult am preţuit aceste două cărţi, încât,
romanului i-am citit şi litera, şi golul de lângă ea, iar volumului i-am
răspuns, fiecărei pagini, cu o pagină-oglindă a celei din carte…dar, în care
imaginea este refractată!… Domnule Ştefan Dumitrescu, unde şi când ne-am
cunoscut, şi au săgetat, inimile şi conştiinţele noastre? Am incredibila şi
„obraznica” senzaţie că „dvs” sunt eu!… Nu credeţi, că atunci când citeşti o
carte valoroasă-genială trăieşti în fiinţa eroului care neapărat este autorul… mai
mult decât trebuie?
Petre Cichirdan, scriitor, eseist, artist
plastic, sculptor, 8. 10. 2014
Basarabia
Literara <basarabialiterara@yahoo.com>
To
Stefan Dumitrescu
Today at
6:19 PM
Mult stimata
Stefan Dumitrescu, va multumesc ca ne-ati trimis adresa. Noi sintem un neam de
intelepti, nu vom dispare. Neamul nostru divin trebuie sa propuna calea
adevarata, asa cum a facut-o in timpurile stravechi cruciale. Dumneavoastra
sinteti unul dintre acei mari intelepti care va scrie marea invatatura a
viitorului. Sinteti un om puternic, cu
mare har poeic.
Cu un respect deosebit, Mihai
Ciubotaru. Președintele Societății scriitorilor români din Basarabia
OAMENI DE ŞTIINŢĂ, ECONOMIŞTI DESPRE
ȘTEFAN DUMITRESCU
STIMATE DOMNULE ŞTEFAN DUMITRESCU
„ Deoarece
aveţi o serie de elemente de noutate, sincer trebuie sa recunosc că, în acest
moment, ele mă depăşesc şi încerc „pas
cu pas” sa înţeleg mesajul adevărat al
descoperirii d-voastră.
Totuşi, trebuie sa înţelegeţi ca
reuniunea de elemente care caracterizează descoperirea d-voastră, deşi mă
depăşesc, ele mă fascinează în actuala
faza şi voi continua sa descopăr elementele de forţa pe care d-voastră le
stăpâniţi cu mult mai multă uşurinţa. În consecinţă, sper ca după o meditaţie
mai îndelungată să pot intra în sincronism cu descoperirea d-voastră şi să
continuam dialogul pentru a va susţine.”
De aceea
propun să rămânem in legătura şi pe
măsura ce înţeleg cu adevărat mesajul d-voastră Va rog sa-mi permiteţi sa va
contactez, prin aceasta forma moderna – emailul.
Propun sa
rămânem in contact. Cu deosebita stima,
2001 Prof Dr. ŞTEFAN RĂGĂLIE, Directorul
Institutului de Cercetări Economice al Academiei
DL PROFESOR UNIV DR DE ECONOMIE
MARIUS BĂCESCU
message body
DOMNULE
DUMITRESCU
Va
mărturisesc ca ați scris o carte f. interesanta, in primul rând pentru
economiști. Eu as prefera sa publicam cartea la editura academiei oamenilor de
știință. După cum bine știți, Academiei
noastre de un an i s-au ridicat toate
fondurile de funcționare. in prezent suntem în dialog cu parlamentul pentru a
se reveni la vechea situație. Nu știm care va fi rezultatul final. deci noi
avem toata bunăvoința, dar nu avem putere.
Așa ca
singura soluție este sa găsim o sponsorizare pentru publicare. As fi mândru sa o găsim. sa dea dumnezeu. Mă
străduiesc si eu sa găsim. Pentru ca
avem nevoie de mai mulți bani. eu nu vreau să vă mint. Al dvs. susținător fidel, prof. M. Băcescu
2009
Prof. univ.dr. Marius Băcescu ASE
București tel:0745927010 e-mail:mariusbacescu@gmail.com
DL PROFESOR UNIV DR EMIL PĂUN DESPRE
„PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”
Cartea pe
care o lansezi astăzi, „Psihologia si pedagogia poporului roman”, constituie
una dintre lucrările reper referitoare la identitatea poporului nostru, supusa
mereu unor contaminări si presiuni care sunt pe cale sa o destructureze. Intr-o
perioada frământata, când valorile, certitudinile valorice au intrat intr-un
proces de anomie, lucrarea ta, in fapt întreaga ta opera reprezintă si
întruchipează speranța ca acest popor poate fi salvat, intre altele, prin
educație. Conceptul de „educație totala”
m-a trimis cu gândul la importante concepte formulate de-a lungul timpului:
grecescul „kalokagathia”, „educația negativa” a lui J. J. Rousseau si altele.
Citind cărțile tale, constat, intre altele, intenția ta, neexprimata explicit,
de a realiza o perspectiva pansofică (ca si Comenius) asupra lumii actuale si
asupra educației ca modalitate de a schimba lucrurile, de a revaloriza sursele
majore ale identității noastre etnoculturale. Intr-un fel, cărțile tale (si cea
lansata astăzi) constituie si o reacție necesara la tăvălugul globalizării
culturale si identitare. In multe privințe, opiniile noastre se întâlnesc.
Intr-un studiu referitor la fenomenele identitare in societatea contemporană (
publicat cu 10 ani in urma) afirmam;”Globalizarea culturala, așa cum se
manifesta in prezent, ia forma unui „imperialism sau capitalism cultural” si,
de aceea, se impune o regândire profunda a acestei evoluții care afectează, in
mod evident, identitatea culturala individuala si colectiva”. Cu cat mai multe
voci in aceasta direcție cu atât mai bine. Iar tu, prin lucrările tale, ești
una dintre vocile cele mai puternice.
Cu bucuria
profesorului care este mândru de realizările remarcabile ale fostului sau
student, te felicit si-ti urez sănătate pentru a-ti duce la capăt
proiectele.
Prof.univ.dr. Emil Păun
Universitatea
din București
11.2015
PETRICĂ
IONESCU :
Petrika
Ionesco <petrika.ionesco@yahoo.fr>
To: Stefan
Dumitrescu Jan 28 at 9:52 AM
Draga Stefan
Am citit
piesa. Acelasi sentiment. Foarte bine scrisa foarte puternica cu carne si
suflet cu suferinta imensa. Excelent tradusa. Nu pot de cit sa te felicit. Din
pacate eu nu pot sa te ajut in nici un fel si-mi pare tare rau. Nu sint din
pacate director de teatru si astfel de piese fara actiune in sensul teatral al
cuvintului, fiind mai mult o opera filozofica de cit teatru, atit de „grea” in
sensul digestiei spectatorului nici diluata in zece si nu se accepta. Eu in
plus fac putin teatru fiind specializat in opera. Imi pare extreme de rau ca
trebuie inca o data sa fiu negativ in fata unei lucrari care in realitate m-a
emotionat.
Dac mi-as
putea permite un sfat ar fi sa scri romane ai putea fi un Dostoievski actual.
Cu toata stima
Petrica
Ionescu 28. 81. 2018
http://www.stefandumitrescu.com/2018/08/31/povestea-romanului-delirul-vol-ii-de-stefan-dumitrescu-continuare-la-romanul-delirul-vo-de-marin-preda-sau-romanul-romanului-delirul-vol-ii-de-stefan-dumitrescu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu