Neamul Românesc în pericol
Eugen Zainea
Miercuri, 10 Octombrie 2018 22:59
Eugen
ZaineaEşecul scandalos al referendum-ului pentru definirea exactă în
Constituţie a căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie ar trebui să
fie un duş rece pentru orice român care mai are pretenţia să fie considerat
responsabil pentru soarta acestei ţări, a poporului ei şi, la urma urmei,
pentru viitorul copiilor şi nepoţilor săi. Unul care ar trebui chiar să
trezească minţile şi conştiinţele adormite, fiindcă n-ar fi exclus să nu mai
existe multe alte asemenea avertismente înaintea loviturilor decisive menite să
lichideze ceea ce a mai rămas din tradiţiile şi identitatea naţională, din
ataşamentul la valorile fundamentale pe care s-au constituit şi consolidat
acest popor şi spiritualitatea sa. Unul dintre popoarele, nu multe, care s-au
născut ca popoare creştine. Şi nu oricum, ci într-un creştinism de origine
apostolică.
Se cuvine să
analizăm rapid cauzele adevăratei tragedii consumate în aceste zile şi să
desprindem neîntârziat concluziile care se impun.Una dintre primele concluzii
este că referendum-ul acesta se constituie într-un model de eşec conceptual.
Fiindcă într-o bătălie (căci eram conştienţi că va fi o bătălie pe viaţă şi pe
moarte, dat fiind atacul bezmetic la care sunt supuse credinţa creştină
ortodoxă şi Biserica Neamului Românesc în ultimii ani) trebuie să-ţi aşezi aşa
cum se cuvine forţele, să anticipezi tăria, mijloacele şi mişcările
adversarului. Şi, mai ales, să ai claritate desăvârşită în acţiuni.
Ceea ce a
fost punctul de plecare în înfrângerea consemnată duminică seara a fost
exprimarea, cel mai probabil voit bălmăjită, a întrebării. Aceasta trebuia să
fie cât mai concisă şi cât mai explicită şi clară. Trebuia ca întrebarea să
facă referire la obiectul modificării Constituţiei. Căsătoria ce nu poate fi
acceptată şi înfăptuită decât între un bărbat şi o femeie. Ceea ce permitea
chiar şi semianalfabeţilor să înţeleagă ce ar însemna un DA sau un NU.
Ambiguitatea,
cred voită, a întrebării a dat posibilitatea adversarilor să speculeze perfid
pe alte posibile scopuri ale consultării electorale decât cel real. Este însă
adevărat că motivul principal al eşecului nu este acesta. Realitatea este că
politicianismul şi-a pus în ultimii 30 de ani atât de apăsat amprenta pe orice
proces electoral încât alegătorul s-a obişnuit să nu iasă la vot, indiferent
despre ce ar fi vorba şi cât de important ar putea fi pentru existenţa lui şi
viitorul copiilor şi nepoţilor săi, decât dacă este tras de mânecă, eventual
repetat. Şi nu oricum şi de oricine, ci de un aparat de propagandă de partid.
(Şi, ceea ce este încă şi mai grav şi mai condamnabil, eventual şi dacă „i se
dă ceva"!). Lucru care, de această dată, nu s-a întâmplat. De această
dată, trasul de mânecă nemaiexistând, ca de obicei, avem motiv să afirmăm că au
ieşit la vot doar cei care au făcut-o din adevărată şi pură conştiinţă civică.
Aşa că ar trebui nu să ne lamentăm că "au fost aşa de puţini".
După 30 de
ani de spălare temeinică pe creiere şi în condiţiile unei minciuni neruşinate
şi flagrante privind Registrul Electoral Central cu cei aproape 19 milioane de
votanţi, în situaţia în care orice analiză pe date concrete şi de necontestat
(rezultatele credibile ale ultimului recensământ antedecembrist, care atestau
existenţa a 22,8 milioane de români, coroborate cu raportările lunare ale
statisticii pe singurele documente care sunt total opozabile şi credibile, cele
ale evidenţei lunare a născuţilor vii şi ale decedaţilor!) demonstrează că
populaţia României este la acest moment sub 20 de milioane de locuitori, din
care cel puţin 4 milioane sunt sub vârsta de 18 ani, beneficiari ca atare de
alocaţie de stat pentru copii. Deci maximum 16 milioane de votanţi, din care
cel puţin 3 milioane sunt plecaţi în străinătate iar, din aceştia, Registrul a identificat
şi menţionează în Diaspora circa 600 de mii (restul, cel mai probabil, neavând
statut clar în ţările în care se află).
Rezultă că
în Registru, în mod obiectiv, nu ar trebui să se regăsească decât circa 13,6
milioane de persoane care îşi pot exercita în mod legal şi efectiv dreptul de
vot. Nu cifra halucinantă care ne este comunicată înainte de fiecare consultare
electorală. Şi, dacă tot am ajuns la acest punct, pun public Biroului Electoral
Central, Autorităţii Electorale Permanente şi Registrului Electoral Central o
întrebare simplă. La care aş vrea şi un răspuns. Cu circa 10 zile înainte de
referendum, cifra din Registru comunicată era de circa 18, 9 milioane. În mod
stupefiant, în seara de luni, la ora 17,00, la anunţarea rezultatelor definitive,
cifra scăzuse la 18,280 milioane! Pentru o asemenea diferenţă înregistrată în
numai 10 zile, cineva ar trebui să dea explicaţii. Poate câteva zeci, eventual
sute sau mii din cei 18, 9 milioane de votanţi de la începutul lui octombrie or
fi murit între timp. Dar nu mai mult de o jumătate de milion! Vorba lui
Pristanda: „Câţiva i-o fi dat vântul jos". Dar nu aşa de mulţi!
Or, în
aceste condiţii, dacă din 13,6 milioane de votanţi reali, au votat netraşi de
mânecă aproape 4 milioane, (din conştiinţă civică!). adică aproape
30%-observaţi că, în realitatea cifrelor celor adevărate, cvorumul a fost
aproape atins!-, înseamnă că ar trebui să fim, sincer şi fără glumă, mândri că
30% din românii cu drept de vot mai au încă ceea ce se cheamă conştiinţă
civică.
Realitatea
tristă este că, de partea partizanilor referendumului, aproape că nu a existat
mobilizare. Partidele care au votat în parlament - P.S.D., A.L.D.E., chiar şi
P.N.L.-ul „european" al circarului jalnic Ludovic Orban şi până şi
caricatura lui Băsescu! -, dacă referendum-ul ar fi fost reuşit, şi l-ar fi
trecut ca merit la palmares. Altminteri, au declarat, cu neruşinată ipocrizie
că „nu s-au implicat, ca să nu-l politizeze"! Ca şi cum votul dat în
Parlament pentru organizare ar fi din spuma mării, nu un vot politic!
Dacă va fi
fost vreo propagandă, o fi fost din partea Bisericii. Care, însă, şi ea, a
aşteptat ca problema asigurării cvorum-ului-că procentul votului cu DA ! nu s-a
gândit nimeni că ar putea fi mai mic de 85-90%, cum s-a şi dovedit a fi!-să fie
rezolvată, ca la orice proces electoral, de aparatele de partid. Veşnica (şi
nesfânta) delăsare românească. Numai că acest păcătos obicei românesc a dat
naştere unui pericol mortal. Acum nu mai este în discuţie atitudinea acestui
popor faţă de căsătorie care nu poate fi decât între bărbat şi femeie, fiindcă
aşa a rânduit însuşi Dumnezeu! (Care după ce l-a creat pe Adam, a creat o Evă,
nu un John! Dacă ar fi dorit ca lucrurile să arate aşa cum vor globaliştii
rotschild-ieni, l-ar fi creat pe om hermafrodit, sau ar fi făcut ca el să se
înmulţească precum organismele unicelulare, sau ca râmele, prin diviziune,
altfel e greu de înţeles cum unui Adam şi unui John, or unei Eve şi unei
Mărioare ar fi putut să le ceară să se înmulţească şi să umple pământul!)
Acum, însă,
propaganda greţoasă a „progresiştilor" euroatlantici a scos din mânecă
grozăvia (care a putut apărea în „Cotidianul", o publicaţie echilibrată şi
responsabilă, sub semnătura lui Ioan Buduca, altminteri un om citit şi un
analist în general respectabil, care a afirmat că rezultatul referendum-ului
poate fi interpretat ca o lipsă de interes a populaţiei pentru subiectul pus în
discuţie şi că, bănuieşte domnia sa, dacă referendum-ul ar fi fost despre
căsătoriile homosexuale, s-ar fi prezentat la vor 50% dintre alegători. Or,
dacă aşa o grozăvie poate să apară în „Cotidianul", să ne mai mire că ea
este promovată de penibilul tabloid „Libertatea", care titrează că
biserica a întrebat şi poporul a răspuns, concluzia mâzgălitorilor de hârtie de
la fiţuica numită fiind că poporul credincios român „a dat o lecţie de
toleranţă bisericii ortodoxe"!). Numai că, aparent, orice ins superficial,
luând lucrurile în pripă şi fără să-şi mai folosească şi creierul, fie el chiar
şi spălat de Libertatea, îşi poateNo gay închipui că noi, românii, ne-am
autodefinit duminică seara ca un popor de drogaţi şi de homosexuali sau
lesbiene! Ceea ce este profund fals. Demonstraţia aberaţiei fiind în însăşi
proporţiile votului exprimat de cei aproape 4 millioane de votanţi. Care
vorbesc despre opinia asupra respectivului subiect a poporului român.
Problema
este însă foarte serioasă şi nu poate fi tratată cu superficialitate, privită
cu la fel de obişnuita băşcălie românească. Ar fi ultima mare prostie pe care
am mai putea-o face ca popor. Titlul acestei luări de poziţie nu este exagerat
şi alarmist. Într-o Europă care a luat-o razna de-a dreptul, în care s-au
întors pe dos valorile civilizaţiei care încă se mai numeşte (dar, sincer
vorbind, nu prea mai înţeleg de ce se mai numeşte aşa!), "europeană",
în multtrâmbiţatul euroatlantism condus de alcoolici ca Junker, de psihopaţi ca
Tusk sau Stoltenberg, care are neruşinarea să le vorbească zilele trecute
studenţilor belgrădeni despre faptul că N.A.T.O. i-a bombardat în 1999
(inclusiv cu muniţie interzisă de convenţiile internaţionale, bombele cu
înveliş de uraniu sărăcit, care au dus la o incidenţă teribilă a cancerelor în
ultimii 20 de ani în ariile de utilizare, inclusiv în zona Severin-ului din
România, fiindcă astfel de muniţie a fost folosită peste Dunăre la Pancevo, dar
şi, în oraşe, cu bombe cu fragmentaţie) ca să-i apere de „criminalul"
Miloşevici, fără să le mai explice şi de ce. Ca urmare a acestei griji şi
protecţii, au omorât nişte mii de bieţi civili sârbi, definiţi cu cinică imbecilitate
drept „pagube colaterale" şi de ce „criminalul Miloşevici", după ce a
fost asasinat în închisoarea Curţii Penale Internaţionale (pe care Curte, acum
câteva săptămâni, preşedintele Trump declara explicit că Statele Unite n-o
recunoasc!), a fost, după mulţi ani, achitat de aceeaşi onorabilă Curte, într-o
Europă în care preşedintele „social-democraţilor" (evident nedemni de
acesastă denumire) europeni ne felicită pentru votul „responsabil" de la
referendum, în care în numele PSD, în Parlamentul European se pronunţă
caricaturi trădătoare şi nulităţi notorii precum Cătălin Ivan sau Corina Creţu,
România trebuie să-şi ia cu hotărâre şi neîntârziat soarta în propriile mâini.
Astăzi, când
la nivelul Europei şi al Statelor Unite doctrinele politice nu mai au nicio relevanţă,
când principalele unelte ale duşmanilor civilizaţiei creştine sunt cei care se
pretind „de stânga", deci care ar trebui să apere adevăratele drepturi şi
libertăţi, cele ale majoritarilor, nu ale minorităţilor agresive, cei care ar
trebui să apere viaţa, care nu se poate naşte din homosexuali, lesbiene şi
transexuali, cu regret mă văd nevoit să declare că nu ne mai putem considera
reprezentaţi de partidele zise „tradiţionale". Ca om structural de stânga,
îmi e ruşine că, prin ipocrita „neimplicare, ca să nu politizeze", P.S.D.
a favorizat implicit propaganda anticreştină. Propagandă care, anticreştină
fiind, este, implicit, antiumană. Fiindcă conduce la extincţia civilizaţiei şi
a vieţii pe pământ.
Este nevoie
de o forţă politică nouă, care să apere cu adevărat valorile sfinte pentru care
au luptat şi s-au jertfit, la nevoie, pe câmpurile de luptă, zeci de generaţii
de înaintaşi, istoria bogată şi glorioasă a acestui popor, tezaurul de cultură
pe care el l-a dăruit omenirii prin geniile sale, demnitatea, independenţa şi
suveranitatea României. O forţă politică cu adevărat naţionalistă şi
patriotică. Or, trebuie să constatăm că, după ce au fost distruse în aceşti 30
de ani industria, agricultura, şcoala şi educaţia tinerelor generaţii, armata
naţională, unica instituţie naţională care mai rezistă încă în picioare este
Biserica Neamului. Tocmai fiindcă ea se află sub un teribil asediu şi asalt şi
pentru a nu avea şi ea soarta celorlalte instituţii naţionale spulberate,
Biserica Ortodoxă Română trebuie să iasă din rezerva pe care şi-a impus-o şi
este obligată de gravitatea momentului să facă politică! Politica Bisericii lui
Dumnezeu şi a Neamului Românesc! Acum! Mâine s-ar putea să fie prea târziu.
Evident, ar
fi fost bine ca lucrurile să nu se arate într-o asemenea gravitate şi ca
Biserica să-şi poată vedea în principal de vocaţia ei liturgică şi de cea
misionară. Dar să nu uităm că după tragedia pe care au cunoscut-o Germania şi
Italia după al doilea război mondial, ele au putut renaşte şi au fost reconstruite
de partidul creştin democrat al lui Konrad Adenauer şi de aliaţii creştin
sociali bavarezi ai lui Franz Joseph Strauss şi de creştin democraţii italieni
ai lui Alcide De Gasperi.
În acest
moment, care este de gravă cumpănă, Biserica Ortodoxă Română trebuie să
analizeze inclusiv experienţa pe care am citat-o anterior şi care a dus la
renaşterea a două naţiuni şi să-şi assume responsabilitatea faţă de poporul
român inclusiv prin asumarea unei decizii nu foarte uşor de luat.
Dincolo de
atacurile de până acum, să mai amintesc că, după referendum, un rătăcit, pe
nume Vasile Popovici din Timişoara, profesor universitar (dar, ce să ne mai
mire, doar profesor universitar a fost şi Gabi Oprea şi nu numai el!) şi fost
ambasador român (nici de asta nu ne mai prinde mirarea, după preşedinţia lui
Băsescu şi a lui Iohannis, cu ambasadori precum „teologul" de jacuzzi
Bakonsky, autoproclamatul specialistul în cannibalism şi ambasador al lui
Băsescu în Finlanda, Cătălin Avramescu, George Maior, Dan Mihalache, ambasadorul
lui Iohannis la Londra, Motoc, soţul soţiei sale şi atâţia alţii ca ei...)
cere, nici mai puţin, minunatului înalt ierarh Ioan Sălăgean, Mitropolit al
Banatului şi om care a ţinut sus flamura ortodoxiei româneşti în secuime să
părăsească scaunul metropolitan şi să se retragă la mânăstire! Un motiv în plus
pentru decizii radicale ale ortodoxiei române, dacă mai doreşte ca peste mai
puţin de o generaţie, acest popor să mai fie creştin.
Un partid
care să se bazeze pe 15.000 de preoţi (şi am convingerea că marea majoritate
sunt preoţi din vocaţie şi chiar cunosc un număr dintre aceştia), pe măcar
3.000-4.000 de călugări şi călugăriţe ar putea deveni în câteva luni o forţă
irezistibilă pe scena României. Nu am nici cea mai mică îndoială că unui
asemenea partid i-ar deveni membri şi activişti bună parte din cei peste 3,5
milioane de români care s-au prezentat la vot din conştiinţă civică şi au votat
DA !Acest popor derutat şi trădat de pseudoelitele lui politice are, în acest
moment de mare cumpănă, o nevoie disperată de un asemenea partid. De acest
partid. Partidul Bisericii lui Dumnezeu şi al Neamului Românesc.
9 octombrie
2018
Grafica -
I.M.
https://www.art-emis.ro/analize/5091-neamul-romanesc-in-pericol.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu