Ceasurile care nu stau
~*~
mă întreb de mai este
vreo bucurie care nu m-a durut,
vreun spin căruia
să nu-i fi simţit
dulceaţa,
mă întreb cît ar fi
să nu mai cobor,
dimineaţa,
din vis
~*~
(Altamira Kevin)
„Sunt în
mâinile destinului. Azi-noapte l-am visat pe profesorul meu de educație fizică.
Eram la școala primară, însă geografia era alta. Mi-a zâmbit și mi-a făcut din
mână, m-am trezit. Mă gândeam că așa ar putea să aibă loc o tranziție și să
rămân în vis, să-mi continui drumul spre casă, unde să descopăr că am alți
părinți, iar eu arăt un pic diferit în oglindă și apoi să îmi intru complet în
noul început, fără să-mi mai aduc aminte de unde vin” BT.
Interesantă asemănare de idei! Ceasurile Altamirei Kevin bat fără oprire în clepsidra versurilor sale, ca-ntr-un vis. În aceeași măsură, persoana/ personajul aflat între veghe și vis, transmite mesajul unei posibile întoarceri în copilărie, unde s-ar mai putea schimba ceva.Totuși, firul visului ( ca și al vieții, dealtfel) este asumat și lăsat în mâinile destinului implacabil. Mă bucur să vă citesc!
RăspundețiȘtergereCu admirație, Cristina Truță