Melancolie cosmică!

Ioan Miclău-Gepianu – Petru Romoșan – Pavel Chirilă – Gabriela Hurezean – Banchza Ross

IOAN  MICLĂU

Melancolie cosmică!

Arcuit peste câmpie, înfoiat în pânze-albastre,

Norocos de vânt prielnic, ca o pânză de catarg,

Cerul mișcă mari imperii, lumi senine, infinite,

Unde stelele puzderii se aprind apoi se sparg.

Ochiul încântat surprinde cu fantastică uimire,

Frumuseți pe care gândul strâns în mintea unui om,

Greu discerne-atâta farmec și atâta strălucire;

Unde și-ar avea izvorul, cine cârmele le trag?

Microscopice popoare răsfirate prin unghere,

Formând mândra Omenire angajată în războaie,

Își închipuie că-i forța și-a eternului putere,

Până când le șterge urma picătura cea de ploaie!

Dar e cert că în splendoarea ce-ncropește Universul,

Omu-i mădular și parte din acelaș corp și lege,

Și oricât el s-ar distinge șlefuindu-și  singur versul,

Alergând în spații albe tot cu Arca mare merge!

Astfel în zadar aleargă roiul furnicar să scape,

Înspre partea-naltă a Arcei ce se pierde-n fund de ape;

Dar din fericire, iată, un cârmaci albit de vremuri,

Să evite catastrofa pentru care plângi și tremuri!

Și atunci vreo furnică sus pe vârf de mușuroi,

Să aclame la popoare..., că-i din sânge de eroi;

Însă noi vorbind de oameni și de-a lor misteră urmă,

N-am avea motiv să credem că-i un basm și noi o turmă!

Oare, pietrele se-ntreabă cine sunt? Ori apa dulce

Simte albia-nverzită când își lasă se culce,

Undele zglobii ce-aleargă înspumate în neștire?

Gândesc munții de-al lor farmec, cerul de-a lui strălucire?

Regnul mineral în fine, cu-a lui formă și esență,

Poate conștient să fie de imensa lui prezență?

Nu. Doar numai omul are privilegiul de ființă,

El se-ntreabă cine este, răspunzând după putință!

Dar cum se trecură-n haos lungi milenii ce avură,

Cinstea de-a purta pe umeri lumi de aur de-o măsură

Uimitoare în științe și-n produsul tehnologic,

Stăpânind cu forța minții matematical și logic,

E firească întrebarea: ”unde sunt cei ce trecură

Prin tunelul vieții scurte, lăsând legi, progenitură?

Sunt firește-n piatra dură, înmulțind nisipul mării,

Ori în muntele cel falnic, stâlp susținător al zării;

O melancolie-nchisă, ciclul, piatra și viața,

O rotație divină, după noapte, dimineața!

Totuși, omul fu în stare cu a lui simțiri se pare,

Să surprindă adevărul, dar..., e tot în Arca mare!

”Și-al ei Comandant ce are hărțile de navigare,

Nu ne-ntreabă, nici ne spune, planurile ce le are”.

~*~

PETRU ROMOȘAN

Conservatori, progresiști, false elite

În România toată lumea se simte obligată să-şi dea cu părerea despre referendum. Indiferent de rezultate, acest referendum va face istorie. Una mare sau una mică. În opinia cvasigenerală, stânga şi dreapta tradiţionale nu mai există sau, cel puţin, au devenit irelevante. Alegerile din Franţa, cu căderea celor două mari partide, Partidul Socialist şi Partidul Republican, alegerea lui Donald Trump în America, un fost simpatizant democrat, acceptat cu dificultate de republicani după ce a câştigat alegerile, poate cel mai important conservator al momentului (nu neoconservator !), Brexit-ul care a anulat diferenţele între dreapta şi stânga în jurul interesului naţional - toate aceste mari evenimente au modificat radical harta politică a lumii. Li se adaugă - de fapt, au anticipat aceste schimbări majore - prezenţa puternică a lui Vladimir Putin la Kremlin, un conservator foarte asemănător cu Trump, fraţii Kaczyński (unul decedat în condiţii tragice) în Polonia şi partidul lor creştin ultraconservator, Viktor Orbán şi Fidesz-ul său în Ungaria. Modificări de trend în direcţia populismului conservator au avut loc şi în Republica Cehă, şi în Austria. Dar, probabil, situaţia politico-morală care profilează viitorul pentru mulţi este cea din Italia, unde un partid de tip anarhist, „Mişcarea Cinci Stele", a preluat puterea împreună cu „Liga Nordului", un partid ultrapopulist, pe care mulţi adversari îl cataloghează drept de extremă dreaptă.

Grecia amanetată până după 2060

În Germania, marea coaliţie C.D.U.-C.S.U. & S.P.D. a reuşit să descompună şi dreapta, şi stânga, dreapta naţionalistă (Af.D.) este în creştere constantă, iar Angela Merkel este serios contestată până şi în sânul propriului ei partid. Spania pare definitiv neguvernabilă, iar ruptura Cataloniei poate fi urmată de alte rupturi, de cea a bascilor, de exemplu. Grecia a fost amanetată până după 2060. Grecii sunt din nou sclavi, ai creditorilor internaţionali de această dată. Ţările din Estul Europei, Polonia, Ungaria, Slovacia şi, mai de curând, şi România, îşi asumă un conservatorism nedigerabil pentru organismele de conducere ale U.E.

Franţa - Emmanuel Macron contestat şi abandonat

De cealaltă parte, în Franţa, una dintre cele trei mari democraţii (împreună cu U.K. şi S.U.A.), un candidat şi un partid inexistenţi cu un an înainte de alegeri au preluat puterea integrală în numele unui „progresism salvator". La doar un an şi câteva luni de la alegeri, Emmanuel Macron este contestat cum nu a fost niciodată contestat, mai ales atât de repede, vreun preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze. Şi abandonat pe rând de miniştrii săi cheie, înrolaţi în partidul său progresist En Marche ! - mai întâi foarte popularul ministru al Mediului, Nicolas Hulot, fost om de televiziune, devenit celebru ca apărător al temelor ecologice, iar recent chiar mai rău, de Gérard Collomb, ministrul de Interne, numărul doi în guvern, cel care-i acordase primul mare ajutor la alegeri, fost şi viitor primar al Lyon-ului. O remaniere mai largă de guvern este deja anunţată.

Referendumul în desfăşurare adânceşte faliile existente

În România, situaţia e şi mai stranie. Iar referendumul în desfăşurare nu face decât să adâncească faliile deja existente. Cu referendumul, apele s-au şi ales : votează DA conservatorii şi votează NU sau, mai grav, se abţin progresiştii. Se refac astfel stânga şi dreapta pe alte coordonate, paradoxal ? În nici un caz ! În ultima vreme, P.S.D.-ul se autoprezintă ca partid conservator, deşi originea sa comunistă o cunoaşte toată lumea. Iar aşa-zisa dreaptă, azi în minoritate, se prezintă ca un partid progresist în toată regula, cu susţinerea L.G.B.T., a minorităţilor de tot felul, a migraţiei necontrolate, a comerţului fără bariere (free trade), a dereglementărilor diverse, printre care flexibilizarea muncii, a globalizării fără limite etc. Ce e foarte greu de înţeles e că Statul Paralel în România, ca şi „Deep State" în America, este de partea progresiştilor.

Referendumul pentru familie se prefigurează ca un enorm, incredibil eşec al conservatorilor

Indiferent de rezultate, referendumul va consfinţi ruptura ireversibilă dintre cele două tendinţe, probabil cele două partide de mâine. Partidul Social Democrat îşi poate schimba chiar numele în Partidul Conservator-Social, de exemplu, iar fărâmiţata şi neputincioasa dreaptă actuală poate să se unifice glorios sub stindardul Partidului Progresist. De altfel, în S.U.A., democraţii se numesc „liberals". La noi, ca şi în America, intelectualii publici, care nu sunt în nici un caz adevărata elită, sunt de partea liberalilor, a progresiştilor. La ora la care scriu aceste rânduri (la prânz, dumincă, 7 octombrie 2018), referendumul pentru familie se prefigurează ca un enorm, incredibil eşec al conservatorilor. Eram dintre cei care anticipau că nu se va împlini cvorumul, dar nu am crezut că nu se vor putea reuni uşor cele peste 3 milioane de voturi pentru DA! care marcaseră petiţia iniţiatorilor.

La referendum, votezi cu Dumnezeu sau votezi cu Dracu!

În toată această bătălie care schimbă lumea, elitele au un rol decisiv. Dar adevăratele elite - tehnice, ştiinţifice, medicale, educaţionale, juridice, militare, culturale - au fost marginalizate şi înlocuite de o autointitulată elită, compusă din pseudoliterari, falşi filosofi, economişti demagogici, de oameni din media înregimentaţi (destui chiar ofiţeri acoperiţi), batalioane de propagandă, propagandişti 100 %. Şi asta se întâmplă şi la noi, dar şi la Washington şi la Paris. Însă acesta e un subiect încă puţin explorat la noi, chiar ocultat de „analiştii" care s-au lăsat înşelaţi de falsa elită, pe care au exaltat-o dar si atacat-o până la ameţeală, fără să-i identifice adevărata natură. Se aşteaptă în general prea mult de la elite, cu atât mai mult cu cât ale noastre nu sunt decât false elite, care ocupă impostor un loc ce nu i se cuvine propagandei.

Cu referendumul pentru familie, pare că a fost supus la vot chiar Bunul Dumnezeu. În multe dintre satele româneşti, lucrurile sunt simple şi clare : votezi cu Dumnezeu sau votezi cu Dracu... Începând din 8 octombrie, vor curge analizele şi, poate, clarificările pe marginea rezultatului de la vot, care poate fi o mare surpriză.

PAVEL CHIRILĂ

„Domnule Mircea Cărtărescu,

Recent ați dat un interviu la Digi 24 în favoarea unei minorități sexuale și împotriva unei majorități sexuale (ați împărțit poporul în două).

Vă propun o analiză „pe text” – cum le place scriitorilor – a discursului Dumneavoastră  în care plângeți și deplângeți situația grea a „sexului alternativ”.

În primul rând maestre, vă mărturisesc că am fost obișnuit din copilărie să aflu și să cred că scriitorii se ocupă numai cu lucururi frumoase și impresionante; ei au perfecționat toate limbile popoarelor prin licențe poetice emoționante, pozitive, plăcute auzului și vieții lăuntrice. Chiar când marii scriitori descriu sau analizează suferința sau mizeria, mesajul este unul ziditor, căci te învață să devii virtuos și apărător al valorilor morale.

„Majoritatea este foarte vinovată” – sunt cuvintele dumneavoastră, referindu-vă la cele 3 milioane de semnături pentru referendum. Dar când n-a fost majoritatea vinovată? În Comitetele Centrale ale partidelor din țările comuniste erau puțini (13 la sovietici) adică o minoritate, dar au omorât zeci de milioane.

Trebuie să vă hotărâți. Sunt convins că în decembrie 1989 vă plăcea majoritatea (democrația, etc).

Știu că scriitorilor le plac neologismele (chiar riscând poluarea lingvistică).

„Sex alternativ, erotism alternativ”- sunt cuvintele dumneavoastră. Aș fi curios să știu dacă violul, pedofilia, sexul colectiv, casătoria unisex cu parteneri multipli, schimbarea anatomică a sexului și condamnarea la neputința de a schimba sexul genetic, sunt- în concepția dumneavoastră, tot sex „alternativ”.

„Referendum disgrațios, lipsit de temei”- sunt cuvintele Dumneavoastră. Referendumul acesta este democratic, chiar daca v-a luat prin surprindere. Cum puteți să spuneți că este disgrațios și lipsit de temei? Este dorința unei majorități!

Dacă ați fi afirmat aceasta în timpul Revoluției Franceze, v-ar fi ars cărțile  în curtea Bastiliei. „Comunitatea foarte mare împotriva unei minorități puțin signifiante și puțin vocale”- sunt cuvintele Dumneavoastră.

Îmi pare rău pentru îngrijoarea Dumneavoastră dar – slavă Domnului- că în țara noastră  heterosexualii  sunt o „comunitate foarte mare”, și sperăm să fie întotdeauna așa.

Cât privește „slabele vocalize” ale „sexului alternativ” aici nu aveți dreptate, chiar vă înșelați , dacă nu cumva o faceți intenționat. Ați putut vedea la demostrațiile din stradă, adulți care strigă pentru drepturile omului, și ale mădularelor respective purtând copii inocenți pe umeri și clamând:  „până când să stăm ascunși și să fim blamați?”.

Încă o corecție, maestre. Comunitatea gay nu este „minoritate puțin signifiantă” pentru că printre ei sunt mulți oameni politici importanți și pe ei îi apără și mulți intelectuali reputați și scriitori ca Dumneavoastră .

Pe creștini însă îi apără Dumnezeu.

În plus, noi știm și credem  că Biserica „nici porțile iadului nu o vor dărâma”.

Îmi permit să vă dau un sfat: Spuneți-le celor pe care îi plângeți și promovați (sexiștii aceștia alternativi) să-și obțină „căsătoria” prin referendum. Au aceeași cale legală și democratică ca și creștinii. Ce credeți, vor aduna trei milioane de iscălituri?

Cu alese doriri de bine pentru sănătatea Dumneavoastră  trupească și sufletească.

P.S. Pentru că sunteți un scriitor, după părerea unora, talentat, vă reproduc din Noul Testament, Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda  cele mai „tari metafore” prin care sunt caracterizate „cetățile Sodomei, Gomorei și cele dimprejurul lor ”:  „pete de necurăție la mesele voastre obștești” , „nori fără apă purtați de vânturi”, „pomi tomnatici fără roade de două ori uscați și dezrădăcinați”, „valuri sălbatice ale mării care își spumegă rușinea lor”, „stele rătăcitoare cărora întunericul întunericului li se păstrează în veșnicie…”

GABRIALA  HUREZEAN

Țara moartă

În anii dictaturii, ni s-a predat la școală o istorie contrafăcută.  E contrafăcută și astăzi, când responsabilii cu educația consideră că adevărurile neplăcute nu trebuie să strice mândria de sine a unui popor. Am învățat că Herodot a scris măgulitor despre geto-daci (”cei mai viteji și mai drepți dintre traci”) dar n-am învățat că tot el a scris despre orgii sexuale, despre sacrificii umane și despre viziunea interesantă a tracilor asupra muncii: ”În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul este lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma războiului și a prădăciunilor, faci un lucru cât se poate de bun.” Nu ne place, așa-i? Acceptăm doar ceea ce am învățat din manualul școlar: românii sunt ospitalieri, frumoși, buni, generoși, toleranți și, obligatoriu, viteji fără seamăn. Nimic despre ”poporul vegetal” (Ana Blandiana) care se adaptează la contorsiunile istoriei cu o viteză și o flexibilitate destul de suspecte și care se mulțumește mereu cu ipostaza de spectator. Ceea ce nu știm nu există. O idee relaxantă, nu?

De ceva vreme, regizorul Radu Jude cotrobăie prin cotloanele  pestilențiale ale istoriei. Ale istoriei noastre. ”Aferim!”, ”Inimi cicatrizate”, ”Țara moartă” sunt filme ce recitesc trecutul așa cum a fost, fără înflorituri, fără escamotări patriotarde. Și pe mulți vexează. Al patrulea film, care nu a fost încă lansat, ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, a stârnit proteste vehemente din partea unora care nici nu l-au văzut, nici nu știu despre ce e vorba. Vor afla în curând. Acum, despre ”Țara moartă”. Varianta engleză a titlului, ”The Dead Nation” mi se pare mai potrivită. Țara este, mai degrabă, un spațiu între niște granițe. Națiunea este alcătuită din oameni. Despre oameni este vorba în filmul lui Radu Jude, o creație greu încadrabilă într-un anume gen. Chiar și el are dubii în legătură cu asta. Experiment? Eseu? Documentar? ”Țara moartă” e câte un pic din toate astea dar, mai presus de toate, e un poem tragic despre victime și călăi.

Demonstrația lui Jude se derulează pe trei niveluri doar aparent paralele. De fapt, sunt lipite unele de altele, aidoma straturilor geologice concordante. Mai întâi, au fost cele 8.500 de fotografii pe care le-a făcut Costică Acsinte din Slobozia în anii 30 – 40 ai secolului trecut. Din imaginile restaurate cu migală de Mario-Cezar Popescu, Radu Jude și-a ales în jur de 500, care alcătuiesc partea vizuală a filmului și care au o incredibilă forță metaforică. Oameni obișnuiți, din Ialomița, soldați, copii. Femei în poziții caraghioase. Copii morți. Copii exersând salutul nazist. Copii cu pușcă.

Soldați. Cu baionetă, cu decorații, cu motocicletă, cu pepene.  Ei să fie, oare, soldații români care și-au ucis camarazii evrei aruncându-i de la fereastra trenului? Ei să fi fost aceia care au ucis o sută de copii evrei, plantați în pământ ca să nu se miște când sunt luați în cătarea mitralierei? Ei să fi fost aceia care au păzit vagoanele de marfă, în care evreii mureau sufocați? Ei sunt eroica oaste română care a întors armele după cum a bătut vântul?

Al doilea nivel, completându-l pe primul, este jurnalul din off al medicului evreu Emil Dorian. Scris cu talent și fără accente patetice. Foarte bine a făcut Radu Jude că a ales să citească el însuși textul devastator. O lectură albă, fără inflexiuni  inutile, exact cum ar citi un om obișnuit, spectator neimplicat în cele întâmplate. Căci Radu Jude nu judecă, ci doar etalează fapte. Judecătorul ești tu, cel care privești filmul și asculți povestea despre ”întunericul unui secol de ură”, despre oamenii care nu au nevoie de libertate pentru că nu pot trăi altfel decât conduși de cineva, indiferent cât de abominabil este acel cineva, despre românul cumsecade care exclamă fericit: ”Mă, Costică, am omorât la jidani de mi-am săturat ficații!”.

La nivelul trei avem voci celebre ale epocii, extrase din înregistrări care zăceau colbuite în rafturile Arhivei Naționale de Filme. Lătrături despre naziști, legionari, comuniști. Filmul se încheie cu un cântec ”patriotic” rusesc și cu o voce care urlă URSS! URSS! Dar de aici începe altă poveste. Poate ne-o spune tot Radu Jude.

Sunt unii care, oripilați, susțin că toate acestea au trecut și nu mai are rost să învârtim făcălețul în hârdăul cu… marmeladă. Nimic mai fals. Doar cunoscând trecutul real îți poți explica prezentul. Vă place prezentul? Nu? Mergeți să vedeți filmul lui Jude și o să înțelegeți mai bine de ce. Și ce înseamnă ”The Dead Nation” care, iată, nu prea dă semne de înviere.

BANCHIZA  ROSS

O informație satelitară de ultim moment ne arată că, din continentul Antarctica, Banchiza Ross - care s-a desprins cu ceva timp în urmă de uscat - a intrat în derivă pe  direcția nord-est.

Ce trebuie să știm despre această banchiză.

Suprafața ei este echivalentă cu jumătate din continentul european. Înălțimea ei de la suprafața luciului oceanic variază între 50 și 120 m. Despre  partea   imersă a acestui corp de gheață se cunosc însă date mai puține. Se presupune că ar avea o adâncime scufundată cuprinsă între 600 și 900 m, dacă nu chiar mai mult. Deriva naturală a banchizei pe direcția nord-estică o aduce în apele calde ale Oceanului Indian. Inițial se credea că va ajunge în apele ceva mai reci ale Atlanticului Sudic, dar curenții oceanici și chiar forța eoliană din zonă au făcut ca direcția de mișcare a uriașei banchize să se modifice. Se pare că fenomenul este ireversibil ca tendință de deplasare a acestei mega-banchize Ross.

Impactul pe care l-ar genera ajungerea acestei Banchize Ross în   Oceanul Indian se estimează de către specialiști că va fi  devastator   pentru toate zonele costiere ale continentelor planetei. Calculele   estimează că în decurs de maxim 10 ani nivelul Oceanului Planetar ar putea crește treptat cu circa 6 metri în urma topirii integrale a acestei mase de gheață.

Nici nu vreau să-mi imaginez ce impact negativ va avea acest fenomen.

Las la o parte faptul că multe orașe-port vor disparea, dar inundarea zonei costiere va duce inevitabil la reducerea suprafeței uscatului și așa devenită insuficientă pentru populația globului. Mai rău, se estimează o

modificarea a parametrilor climatici la nivelul întregului nostru glob. Astfel, musonii și taifunurile din Asia se vor amplifica atât ca intensitate de manifestare, dar mai ales sub aspectul cantităților de  precipitații pe care le vor aduce pe uscat.

La nivelul Oceanului Atlanticului de Nord sunt scenarii efectuate pe modele complexe care arată că este posibilă dacă nu chiar certă dispariția Curentului cald al Golfului, care va schimba total spectrul climatic al Europei Nordice, trecând-o în zona climatică polară sau subpolară. Cel mai mult va suferi Scandinavia, arhipelagul Britanic, Islanda și țările din zona Mării Baltice.

În aceste condiții marile grânare tradiționale se vor restrânge, iar  specialiștii anticipează declanșarea unei crize a hranei greu de imaginat. Unele deșerturi din peninsula Arabia sau din Africa Nordică  se vor transforma în timp (peste 100 de ani) în savane, iar stepele tradiționale (unde sunt și cele mai mari grânare ale lumii) din cele două Americi, din Europa, Asia și Australia se vor transforma în zone semi-deșertice sau chiar în deșert.

Nu doresc să sperii pe nimeni, dar trebuie să înțelegem că aceste fenomene, la care se vor mai adăuga și alte multe evenimente negative noi, vor transforma radical lumea în care trăim și pe care noi, din lipsă de educație, o consideram statică sau veșnică așa cum este ea astăzi.

Nu, planeta noastră are niște cicluri dinamice ale evoluției climatice care se desfășoară independent de forța și/sau voința omului. De aici trebuie să înțelegem că noi reprezentăm doar un mic component al biosferei și ar trebui să ne comportăm sau să încercăm să ne adaptăm cât mai repede la aceste noi condiții dacă mai vrem să mai supraviețuim ca specie. Suntem o specie inteligentă și putem realiza acest lucru.

Referitor la România, estimările sunt și în plan negativ, dar și în plan pozitiv. Cert este că vom pierde definitiv Delta Dunării, care se va transforma într-un mare golf, apoi o bună parte din zona litorală actuală, cât și ceva teritoriu din lunca Dunării de Jos și din câmpia de subsidență a Siretului Inferior. Vom avea alternanțe numeroase de ploi sub formă de averse de tip torențial marcate de lungi perioade de secetă acută sau de uscăciune. Iernile vor deveni foarte geroase, dar mult mai bogate în ceea ce înseamnă grosimea stratului de zăpadă. Probabil că fenomenul de inundații, dacă nu vom lua măsurile care se impun, va deveni ceva frecvent pentru mai toate cursurile de apă.  La acestea trebuie să ne mai așteptăm la o intensificare a proceselor de dinamică a peisajului, în care torenții vor fragmenta intens versanții despăduriți recent, iar alunecările de teren vor pune în pericol mai toate vetrele așezărilor umane, drumurile etc.

Dar dacă vom începe să gândim constructiv pentru a inhiba aceste fenomene, putem să devenim cel mai mare și mai important furnizor de hrană din Europa, putem câștiga enorm de pe urma acestor modificări la nivel planetar, numai dacă știm să punem în practică acel parteneriat durabil dintre om/comunitățile umane și mediul înconjurător.

Imaginați-vă că aceste transformări ale planetei se vor face atrăgând după sine declanșarea unor manifestări antagonice între popoare, între state și chiar între blocurile militare. Aici trebuie să avem oameni de mare calibru ca să știe cum să păzească România de marile urgii care sunt de așteptat a fi declanșate în fiecare colț al lumii. Avem șansa să trecem peste aceste evenimente nefaste numai dacă vom încerca să promovăm oameni politici bine instruiți, nu fanfaroni sau ticăloși și trădători. Poate că Bunul Dumnezeu ne va da mintea cea necesară tuturor românilor pentru a face ce trebuie, adică o alegere bazată pe știință, performanță și moralitate.

http://georgeanca.blogspot.com/2018/