Mere pădurețe 18 - necorectat

Mere pădurețe 18

Simona Halep e un om cinstit şi atunci când nu poate nu pate, că ia păr din palmă sau de pe broască, că nu poți pretinde preoților catolici să nu aibă perverşi sexual, să nu fie nişte castrostrofe social-umane (dar ai cui să ceri notorietate normală, lor părându-se altceva, aberațiile părându-li-se avatajos).

Ce ne deschide drumul către natural, către omenesc şi firesc, trăind cu dreptul de a fi cu înviere. Unii nu-şi ratează şansa. Nu votăm căsătoria într bărbat şi femeie, alfel nu ne justificăm existența. Ce-i şi cu pervertirea sexuală, o demență inexplicabilă, că nu se reproduc ? Când nu ştii ce se întâmplă în lume eşti un dificil, te prosteşti (da, ce se poate întâmpla între doi de aceelaşi sex: între femeie cu femeie, între bărbat cu bărbat, cum se mențin valorile autentice, fireşti ?)

Cea mai veche instituție e bisericuța de lemn devenită monument istoric în Sâfnt Petru cu răchiți, Fiuzeş-Sempeter, Sâmpetru-Almaşului, Sălaj, după monografia lui Kadar Iosif, care a adunat documente veridice de competiție, scrise în vreo 9 volume cu pricepere scriitoricească temeră pro România, cu adevăr din care gustătorul acesteia, e ca învățătorul Groza Tedor important pentru firesc şi rațiunea cu care o scrie dovedind, că oameni de seamă trăiesc emoțional şi artistic pozitiv pe.valea cu răchiți aplecate pentru iezi şi capre, coomparabil cu monograful actual a satului (dar mie parcă mi dor de ele, de capre cu caprele nerâiose umblând pe valea Sâmpetrului să le hrănesc, cum pe vale venea Veronica, mama, cu vaca la adăpat de amiază zi mergând şi la străbunica şi la străbunicul Păhuța, dacă-i era cumva foame şi primăvara mânca lânga lauă cu dițe, vițe, de cartofi, chiar dacă fructele, partea aeriană a cartofului erau foarte toxice ori păpa plăcinte cu verze-verdețuri ca: cozi de ceapă, morar, mărar şi brânză, prin alte părți  zicându-li-se vărzare, deşi în esență sunt acelaşi  lucru de hălit, păpat, dar orfana de mamă mai găsea aici un drag, o înțelegere părintească, mai fiind înțelegere în Sâmpetru pe valea vaii Amaşului, un alint ca muzica pe întregul teritoriu unit al României  profunde şi mare, că valea Almaşului era un fel de Someş Mic sau Mare în partea locului,  locul e numit Podişul Someşan (ea, Veronica, avea nevoie de sentimetul aiesta puternic matern, deşi o compătimeau pentru lipsa mamei Maria Păhuța, o femeie delicată, care se duse la cele sfinte în nevoia de a fi alintată de cineva că în viața mai era pe lângă vesel şi trist.

Tu ştii mai bine cum vine treaba, tu ştii cum s-o fi prezentat "pârlitul"debutul lui Preda, acel Moromete din Săliştea, care a încântat pe Miron Radu-Paraschivescu, dar nu ştii, că n'ai cum şti problemele lui Pavel Dan din câmpia Transilvaniei de pe lângă Câmpia... şi Turda, Pavel Chinezu şi Ioan Breazu fiindu-i fiindu-i nănaşii- îndrumători şi cei care l-au încurajat (tu, Ben, n-ai cum cunoaşte tot neaoşul graiului mioritic, deşi pentru mine eşti un bun părinte, nu-ți fie cu supărare !).

Eu ştiu şi de Baiazid ce nu ştiu, că dacă şti aşa de perfect, perfectibil Eminescu în Scrisoarea III, eu la ce bun să ştiu tot ce mişcă în țara lui Mircea Cel Bătrân rebotezat de epigonii zilelor noastre: Mircea-Viteazu, care uită să menționeze că-i voievod drept şi sfânt din şirul de voevozi al acestei glii cu mioare şi ciocârlii sute de mii cu cânt de Ioni şi fii-Mării.

Asta şi vreau maistre Eminescu, eu fiind un Slavici cu greşeli ortografice fără număr şi şir.

Eu prea mult scriu, că-s constipat de neajunsuri şi nu-mi doresc hemoroizi, că dor (doare acea pro labare, bulbucare a rectului înafară, ieşirea de la locul lui a mațului, a intestinului, gros, câcăcios). Tu treci peste stâncile de poticnire, peste praguri şi asperități, în drumul/pe drumuri sprâncenate de costiş şi peziş ce vine de la Vaslui... de la Iezer, Puieşti, cu ciucuri în coarne să nu se dioache, tri iezi, iubindu-te cucuiezi, de nu te vezi, că : cumătru lup făcând pe smechrul fără caracter, pus pe rău, să facă rău, ca rău ce e !)

     - Am trecut peste Mere Padurete 17 si am corectat ce am crezut ca deranjeaza. Dar nu-ti fa probleme asa cum ti-am mai zis ca va fi editat de profesionisti. Pace si stai linistit.

E aşa cum zici, tu: O.K.

Eşti om franc, dintr-o bucată,

Ca un răsărit de soare, de Cel mai iubit

Răsărind, deşi n-ai apus încă niciodată.

Nu-s, ca alții, cum nici Creangă n-a fost, că el era plin de şotii, ca un învățător căruia nici la Bolta Rece, Bojdeuca din Țicău sau şcoală, nu puteai vorbele, poveştile, glumele-snove, să nu le iai în serios, aşa că: cum Dumnezo şi soarele vostru să nu'i credeți existența sa şi a lui Eminescu, nu-i ca Ioan un şugubăț mai ales, învățându-te lucruri de anume, ca unul din Panticeu, Ursu Leonida profesor la Ciubăncuța, care învăța elevii-şcolari, că nu era prunc de dragul lui să nu'şi ştie lecția, chiar în fața inspecției lui Dumnezeu, venită pe nepusă masă, ca să vadă cum stau lucrurile în amărâtul de sat renumit şi peste hotare pentru cadrele de nădejde promovate aici, unde se şcolase Vica doar trei calase cu una mai mult ca trenul şi Vica cea intuitivă şi şpilără, ştiutoare, în descâlcit şi descurcat firele prin ițe şi spată, chiar dacă se rupeau să le îngurge, înoade, la loc cu măiestria lui Manole sau a Anei lui. Avea un rost social şi uman şi nu era cum zicea a fi gura satului, deşi dacă nu te povesteşte gura lumii e ca şi cum n-ai exista, ca o fantomă  ce nu umblă pe pământ, dar cum era vie avea dureri, zoală, ca toată lumea, s-ar putea şi mai multă, tot timpul părând îngrijorată, ca pusă pe foc şi-i plăcea să facă tot ea, cu mâna ei, tot timpul putând-o vedea umblând, în mişcare, ba făcând una , ba făcând alta, că n-avea satisfacție dacă sta par împlântat locului, ca unele de care numa gura era şi când se lăuda ca aiasta a lui Eva, că ea o făcut...  şi zicea, zicea, te zăpăcea neântrebată, c-o facut cu Dănuț, c-o făcut cu fetele, zicea ce o făcut ea, domnu Zicu, feciorul lui Domnu şef Trifan mirat comentând pe bune ce-o băgat el de seamă:

-"Sunt care zic ce şi cum au făcut şi-şi întind gura până la urechi şi pe rudă hainele din casă, chiar dacă n-o fost soponite, udate, le întind la soare la uscat numa' să se vadă că-s multe, ca Măria porcilor, care-ntruna e ulicariță, pierde vreme şi taie frunze la câini pe ulițele satului, ca cei cu ajutorul social sau aflați în şomaj, ducând poveştile de la una la alta, de la o casă la alta, ca mirarea "Călărețul (-ui) fără cap", că ştii cum vine povestea, nu-i aşa ?"

Nu-s ca alții, care-s răcesc gura mere pădurețe, mere ce-ți fac gura pungă, că întind vorbele, vorbă lungă fiind sărăcia omului, că vorbesc şi vorbesc, îşi răcesc gura de pomană clenciuri de a lui Clenciu sau de-a lui ŞTEFAN POPAS, deşi n-are rost să hodorogeşti ca o moară stricată şi să nu te păstrezi, să rămâi filozof, deşi nu taca cumpără vaca, ca cioara care cra-cra pe bară cu teoria chibritului, cu teoria ca teorie, deşi practica te omoară, vorba de sărbătoare a țiganului. Cànd gândeşti mult devii de poveşti după ce te prăpădeşti. Amu mă gândeam la vorbele bine reglate, ca vaca Mândraia din poeata mea pe vremea când trăia Vica, care o mulgea, iar eu o duceam în păşune s-o dau în seama ciurdarului, păstorului electric mai zilele trecute, că Zicu propuse modernizarea, mai în ultimul timp nemai găsindu-se om serios care să îngrijescă, păstorească bivolii şi vacile din Ciubăncuța. Prin Sâmpetru-Almaşului, revenind umplut de smintiri şi dor, prin Groza Teodor citisem cugetarea lui Eckart Toll şi am fost pur şi simplu surpins: "Gândind, nu rezolvi problemele, gândind le complici" (aiasta face şi scriitorul Pavel Rătundeanu-Ferghete, un "raşcapur" a Ciubăncuței-Clujului ?).  Fără să gândeşti lucrurile, fără să le rumegi, iese prost, viceversa, cu ceva sclintit, nimurugit, ici pe colo prin părțile esențiale în perfecțiunile lui Caragiale, chiar rostite cu gas tare, ca schimbarea Emil Cioran a României la față, deşi eu nu iau pe "nu": ,pe nu pot", "pe nu fac" în brață), deşi eu mai scriu sprâncenat, în răspăr, că:

O găină rozosină

O picat cu curu-n noroi, tină

Şi Pavel cavaler

O ridică frumuşel.

Aiesta numele să fie cel mai rău lucru, deşi n-aş trage mâța de coadă, că eu sunt eu pentru'că eu nu pot fi altu, încurcând ițele celei ce nu mai e Vica şi o regret, că şi-a luat avântru-n duh şi văzduh, părăsindu-mă dragule pentru cele cereşti sfinte, însă nu se poate face nimic, ea neânviind cu tot dreptul tuturor a celor să se nască şi din morți călcând, ca Hristos, pe moarte celor din mormite viață din viață ca pâine de o ființă viață dându-le, Vica cernând fărina, făina, şi cu apă călduță ametecată cuilest, drojde frământând-o, pentru a o pune pe masă la dejunul cu clisă, slănină şi ceapă bătucită cu pumul în genunchi adăugând şi o gâscă de brânză din caşul prospăt pus la uscat după ce a fost laptele cu cheg şi după ce a fost strecurat şi strâns în tifon ori în formă şi chiar a fost scos la însorit, uscat, atârnat de o creangă a mărului zemos, ponic sau a celui mucelean din ocol.

*

Eu sunt ceea ce sunt datorită consilierii şi încurajării dumneavoastă:

-"curaj găină, că te tai !" Însă unde-i bună voință şi bunăcuvință e mare conştiință, în suferința, ca brend, doină, a României, că-i o socoteală personală care-ți dă rigoare, o matematică şi inginerie care te stucturează om social-uman în batlionul disciplinat înregimentat în fluxul şi refluxul societății născută cu revoluția la apelul de seară, că noi nu dăm înapoi pământului ce ne-o dat vorba lui Brâncuşi, deşi ne înpotmoleşte iarna acuşi, acuşi cu sau fără palton şi mănuşi, ne înpotmoleşte cu frig şi nelinişte, cu după noi potopul ! Omul nu se instruieşte, şcolează, doar pe o nişă, zice cine zice, Andronescu, dar ce mă amăreşte pe mine e faptul, că bursa studențească, care tot nu-i ajunge unui student, e mai mare decât pensia unui țăran sau chiar decât a mea cu toate, c-am lucrat o viață, dar pe cine ce doare? pe stundent îl doare înteres pentru propiul fes, îl doare de el făcând audiență la televizor şi îmbuibat râgâind cu scârbă față de restul lumii, profesând apoi slugă la dârlogă la străini, Harap Alb la spân, ca un ajuns pe spinarea celor "flămânzi şi goi şi fără adăpost" ( şi atunci cine-o zis, că Moromeții, cartea celui omorât în casa de creație a scriitorilor, n-ar fi celebră opera omnia ? Nu-mi amintesc oricât m-aş da cu capul de toți păreții cu cai verzi. Opera e stăbătută de fiorul realității şi a umanului, ca să dăinuie peste timp cu o țâcăneală, un chef, şi o voe bună de lectură cu respiro nonşalant punându-se-n valoare tot ce la noi sunt fluturi de mătasă şi multa jele din casă, cu-n tradițional în agonie şi extaz, mândrie şi pedeapsă, că ne lipsim de război şi de răul lui năucitor, că la ce ni bun dacă nu ni nici de un folos, nu ni folos de nimic, nu crezi ?. în noi în fiecare, dar ce le pasă unora că Dumnezeu e ceea ce e iubire şi are în noi dimensiuni şi tri-dimensional e dragoste şi bună veste de pe orizontală pe verticală, valoare autentică spirituală a tot şi toate cât cuprinde şi cuprindem în național şi universal învârtiți şi răsuciți, Sucă Om sucit cu responsabilități.

Unii fac spectacol de dragul spectacolului, dar sunt doar fuduli, dar nu şi destepți destul. Viața avidă înfometată de noi, activă, ne provocă ca o atmosferă însorită ne solicită, implică, dezinteresat cu hamletianul şecspirian în a fi sau a nu fi dupa knocautul din ringul colorat a vieții pentru a nu uita de fapte trăind frumos (viteza omorându-te, luându-ți piscitul, graiul), inspirat de curajul spărgătirilor de bănci, ingenosios, artistic Hristos-Eminescu, iubiri fără precedent la înălțimi cu profunzimi, că nu se există: "nu-mi place", mai ales când vrei să bombonească toată lumea, că-i esențial e important să fii important ca fetusul schimbat în scutece pentru a fi surprins în starea de bine, de mintea cu visul succes la cheie, în artă ca sccesul comercial Pavel Coruț şi extravagantul tradițional şi cu şcoală autohtonă a lui Paul Goma,în toate căutările câştingând corect lumea şi nu-n ultimul rând țara România, cu răsfățul aniversar la centenar, chiar dacă îl dor tâlpile încălțate în bocancii grei mărşăluind, ca stelele din Eger sau din Moscova lui Putin care ia în calcul înteresele personale în permanentă evaluare, că cine râde amiabil şi impecabil la urmă, râde mai bine, că marele speranțe Dikens mor ulimele, omul dând lovitura cu sens şi cu neânvins şi cu capul sus, cu toate pânzele Radu Todoran în vânt şi cu firu-ntins Lucian Gruia cu Servus pe Someş la Şomeşuri la confluiență, în Dej, cu adresă directă, spațioasă, sățioasă, politicoasă, Someşului către combinat cu luncă cu zombii şi cu roşu idilic de maci şi economia  pusă pe butuci de corupții locali a lui Mama mândră, în splendoarea ierbii lor de sărbătore cu auto-disciplinare, ca roua cu ud ca armenul Aznavur cu mândra lui Maria şi intuița în încâlceala ecuației de catedrală care se pierde cu turnul în buzunarul albastru a cerului mai presus de imaginație şi excepție cu excelență cu adevărul pe vârful limbii, că doar cinstea ne arată cum ni fața şi viața, ca dulceață în ansamblu şi-n general, conştiința ca un vânt pe creste cu floare de colț şi vultur golaş de Transilvania, ca vremea insistent frumoasă, ingenioasă cu ce aflăm în târg cu musai trebuie să rezolvăm musai amu fără a dezgropa securea războiului pentru a avea motivația de a fuma pipa, bagăul, păcii. Mulțumesc. Ați introdus şi prezentarea lui Ioan Petru Gârda. Sper că da. Trimiteți-mi contul, ca să nu mă greşesc, că mai bine e să întrebi de o sută decât să mă greşesc, domnule director Aurel Popa. Nu despre aiasta e vorba, asta fiind scrisă de cervetorul etmozicolog Dr. Mircea Câmpeanu de la Centru de Conservare şi promovare a culturii populare tradiționale din Cluj (un prieten, de nu te plictiseşti, un om cu bunătate, altruism, de savurat, ca pe o savarină sau cremeş).

Unii români risipitori de talanți, "animale bolnave", îşi denigrează, chiar dacă n-au nici o scuză cu verb, subiectiv, adjectiv, compliment şi predicat-drept de-aş denigra România, o un ati-românesc neadmis de ce avem radical. Culegi la timp recolta câştigi fără puerderi, dar o faci  cu prudeță, voință şi vigilența, că fără conştiință eşti avorton delapiditor, un iresponsabil, neresponsabil, un neamedabil deşi cad toate pe noi şi e amendabil, dar la noi e o instabilitate, că toate  se fac de oaie, oaie cu râie la călcâie, de clacă porci cu pestă africană neafectând pe nimeni, că nu afectează, după cum se crede aiurea în ghiozdanul elevului, a puiului ce învață pe cioară, cioară, care tot neânvățată moare cu toate provocările zilei, la zi, că un ficat afectat de corupție, alcol, suferă, că unii îşi uită hainele în maşina de spălat creiere.

Eşti adevărat erou sfidându-ți propriile limite, indiferent de satisfacție, de ce compensezi seara la culcare, trebuind cu fibroase să câştigăm sateietate fără a pierde din frumusețe şi din tandrețe pe sticlă dându-vă seama, o idee, de ce putem ajuns ca băiat, că:

-"Are mama un băiat la cefere

cel mai mare vagabond din repere şi boni bon bla,bla,

are mama o fetiță cu breton,

cea mai bună şcolăriță-măgăriță din raion,

că moda s-a schimbat, este motocucletă în sat

şi culmea cere fata, în căsătorie, pe băiat

(Întrbarea e ce votăm la vot,

la referendum pe podium premium:

Căsătoria de homo ori de lisbiene

sau între bărbat şi femei, un nota bene de supra-eroi, în România la noi?)

Chestiunea e să ne bucurăm cât e ziua de lungă

în  lumea întreagă cu soare şi binecuvântare

şi nu neapărat numai să ai pe orcine, indiferent, pe cine, indiferent de ce sex

Dacia felix, fix-pix Zamolxis, lângă tine în pat?!

deşi, nu oricine aduce zâmbet liric de poet, de țărancă eco-sănătoasă,

cum ne fu viața prosperă-frumoasă, hristoasă,

cu ruji ca de muscată albastră din glastră

de pe pervaz însorit mândru pe fereastră făcând fără modru cu ochiul sentimental reverență,

cu spiritul de relație:

soț-soție în omenească ecuație,

pas cu pas bărbat-femeie a căsniciei,

zeie-femeie

împreunat cu bărbat

la braț pe sub tei înfloriți cu porumbei pe alei de Eminescu şi Veronica Micle: cale, adevăr şi viață de pâine de-o ființă.

Cea mai bună carte ar fi: "habar n-am", că merită amintit personalitatea lui Anton Vasile Iaşi, un om al verbului proverb superb, că bate fierul la cald citând din Charles Merman: din Omul fărâ gravitate, zice ca un băiat de trebă, o zice de la cap la codă, o spune pentru a se împăca cu sino, vai ! de steaua mea, că la copitul viață fiind concis la violoncel şi tare pe piață, ca un om mare încâ din parcare, că merită să nu se abțină şi să ia atitudine dând cărțile pe față, cu toată reținerea ce o are față de mine, chiar dacă nu joc la loterie şi el e paznic de far vigilent, atent, înmulțindu-şi talanții nativi întru har bine dozat în luminat şi curat-aur stecurat dar din dar omenirii pro-rai dat belşug a păcii, ca Mesie a iubirii şi pro-iubire, prețuire, România profundă, dreaptă, sfântă, piatră încinsă dând mână cu mână pentru cei cu inimă, maximă patrie limba română cu îndemână, el arzător răsturnând toate scorurile, că iată ce ne citează cu mintea minunată, luminată şi curată pe muchie de cuțit şi pe lângă mărul de lângă drum în inclusivitate Chivără Roşie mişcându-ne-luptă cu luptă de dragoste şi dor în formâ bună, neaşteptând să ne dăm banii risipându-i pentru sănătate:

-"E mare diferență între autoritate şi putere" (şi zice chiar "omul fără gravitate") Şi de ce ne-am teme de Caracatița, vipera, puterii ? Daria n-are detalii elementare suplimentare, dar nu face un tur cu bicicleta în jurul casei nănaşului, ca să cunoscă şi ea mai multe, dacă n-a învățat la timpul potrivit ca om potrivit, c-avea capacitățile adormite, îi moțăiau urându-li-se cu binele, pâine de toate zilele: oleu ola, valeleu, că Ceauşescu, ca Vica mea, în România nu mai e cu Dumnezeu scutul, pavăza, mea, într-o vale-luncă cugetare grea, cugetare adâncă pe Arca biserică România! În România ne bubuie ca pe Tamango,  "Rică Turturică-vânturică", Răducanu portar pretențios, dar nu şi dacă-i vinul e bun, vorbim, glumim, şi noi amu.

ÎNTRU FRUMUSEȚE DE TANDREȚE

Pentru plată a cronicilor ce le scrie impresionant, cale către adevăr şi viață de conştiință,

ca a mersului a tranvaiului pe şine

de înțelipciune-rugăciune

în luminat şi curat

cu bun simț şi artist scrisă de acest om dustinct,

înflorind pentru rod ca un pom,Dom,

cu subiect şi predicat, infinit, ca o pâine caldă şi dumnezăiesc apropiat de obiect cu balamale-esențe de frumusețe şi tandrețe

întru răsărit de soare, de binecuvântare,

România profundă, tainică şi mare.

Zi de zi întru dreptul de a fi ne primim pirța de lecție de viață, care mă zbate de mă zvântă, îmi dă avânt şi cuvânt pentru propria-mi artă, de nu-i adevărat cum zice actorul Florin Persic (că ce să mai faci şi să mai zici, că dacă taci faci colaci, dar tăt nu-i mânci şi dacă zici tot îi strici, vorba uchilui Petru Tudoran, Sumna, din Jurca), că ce să mai zici păstrându-te pofticos de viață pe linia melodică de plutire şi de existență cu esență în nevoia de fapte şi nu de vorbe, indiferent ce întreprinzi pentru fericirea celorlalți ?

Anton-Vasile Iaşi zice, cum rar spune cu nobile sentimente, un om de omenie aflat la anarghie, la greu:

-"Să nu ne pierdem bruma de decență, sfială, bun-simț, morală şi firesc, ce ne-mai rămas. Citează apoi din vorbele părinteşti a lui George Enescu:

-"Ne-am căptuşit cu modele false, modelul omului care reuşeşte uşor, care se descurcă, care ştie să facă bani. Ne-am pierdut moralitate, manierele şi educația. Am uitat să ne îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut nu burghezia materialistă, ci  bueghezia spiritului, nobleța spirituală. Trăim azi într-un mediu semi cultural şi parvenit, impulsiv şi brutal. Suntem farte departe de ce-am fost cândva..." (George Enescu, 1881-1955)

Lecturează romanul Căutând  după mereĺ, care l-ai primit mai încolo la momentul potrivit vei primi şi Mere pădurețe vol. 2; Cu bine ! Proza care continuă cu vol. 2: MERE PĂDUREȚE. NU NE FACEM DE RÂS LA NOI ACASĂ, DEŞI UNII ROMÂNI SE FAC NERECUNOSCÂND PE EMINESCU DE LA CAZ LA CAZ VALOAREA AUTENTIC-NAȚIONALĂ ŞI GENIALĂ DEZINTERESATĂ AL ACESTUI UNIVERSAL.

Apoi scrie-i o cronică, recenzie. I-am trimis ambele cărți1+2 din Nădejdea..., dar n-o fi ştiut ce vrea, că eu Ben nu scriu clasic, dar ca act în sine, nu ştiu nici la el distinctul parodic zicându-mi să am răbdare, ca să vadă ce poate face pentru mine consfătuindu-se cu tine pentru a descoperi o soluție cu soare (aşa că-l las sincer să înoate ca păstrăvul cu mari bătăii de cap, cu sânge de oltean, să înoate ca păstrăvul în aval către izvor cu mare speranță pentru puetul ce avea să se nască în balta izvorului), la acest Nelu Preda, deci nu-i vorba de Marin Preda, sileşteanul, cu talentul suprem, cu degetul pe rana sufletului omenesc rănit de dragoste ca Angela Similea, atrăgător (habar  n-am ce vrea, ba chiar incredibil îmi cere să am răbdare, că împreună cu tine mă va rezolva, rezolvă de excepție, nelimitat, cumva, chiar dacă nu văd cum, că nu-s un clasic cu dulcele stil clasic şi cum mă va rezolva din mers, mă va rezolva cu tine, dar cum, că eu sunt doar artist, un cosmonaut Prunariu, în spațiu, cum mi-ai zis temerar, cutezător, ca adevărat erou pentru mine, însă şi la cheremul lui inteligent alarmat Nelu Preda e fără pereche pentru'că a uitat de unde a plecat fără regret, fără să lase ceva în urmă, în urma stejarului său cu rădăcini de stejar în Eden ori la dracu-n praznic, la ospățul deavolului a lui Dan, Urcan Bătrânu, la îmormântarea căruia fecioru-su Simion şi noru-sa Ludovica furând păsula, păstăile, din tarlalele altora, se cam zgârcise la frământarea aluatului pentru colacii şi colăceii necesari la pomană, că Simion nu-şi făcuse rând, nu merse la moara lui Lodanii să macine şi trebuia să nu lase capul în pământ văzând că n-ajung bucatele la Ospățul... Deavolului, dar oamenii de ce conduc pe mort la groapă să-l cinstească, că era un obicei în Triteni ori pentru'că li se oferea să mânce şi să bea pe întrecute la acest pricopsit şi asta, hrănirea flămânziților conta pentru impecabilul țăran îmbrăcat simplu, dar în popularul specific a satului natal a lui Ion Cristoreanu un rapsod  populsr foarte talentat şi a scriitorului cu nepot profesor universitar, Sergiu Dan, pe la Clujul intelectual, cu studii despre unchiu-su Pavel Dan. Care mi-a fi reuşita, că mă ignor, deşi depun în punctul meu artistic de vedere, depun mult efort, ca să pice treaba foarte bine travaliul, că nu scriu ce scriu la întâmplare, demn de cinste, eu fiind cu ce mă doare. NĂDEJDEA PHONEXULUI UNU o dase să-i facă o prezentare amăruie, unui scriitor oltean, dar acesta oricare scriitor o fi fost nu ştia ce şi cum să facă, ca Alex. Ştefănescu, Lucian Gruia, Dan Brudaşcu uimitor punând ziua în mişcare (şi care-i treaba ?) că sibianului Mihai Duțescu, publicist, preşedinte a Uniunii Publiciştilor din România, maiastru a scrisului, cerea o sumă uriaşă, ca onorariu dacă scria cărții mele o cronică-prezentare, recezie, publicat în revista Scrisul Românesc, şi eu mă perpeleam, îmi pierea dorința de a fi membru, tovarăş, în întovărăşirea scriitorilor, însă Mihai Duțesci, după spusa credibil a directorului editurii Sitech, Aurel Popa, era de 650 roni (prețul cârții publicate în tiraj de 50 exeplare pur şi simplu) mă topea la buzunar (era pensia cu care am început, ca fraier viața de pensionar la 61 şi 11 luni, amu câțiva ani), ca om al muncii văduvit de muncă, nu şi de cea a scrisului, la care mă pusem singur, ca să îndrept lucru făcându-mi auto-dreptate, iacă, iată că nici acuma din motive diferite probleme, nu sunt membru Uniunii Scriitorilor, ca să benificiez de publicarea cărților, plus de drepturi de autor..., dar cine şti din ce tufă sare iepurile negăsind nici măcar un ins scriitor, care să scrie articole despre ce am scris (eu nu credeam că-n privința asta e "un curat-murdar" (nu găseşti cine să opteze pentru asta, nici prietenele tale de la Radio internațional, unda românească), că au culorile pământului, omenie, şi se simt bine cu internaționalul dulce, de ispravă, Ben Todică, un preaplin mioritic incredibil senzațional, distins, de zile mari... şi nu bat câmpii. Sunt Ben derutat, că Nelu Peda...

     - Sunt multe motive pentru care oamenii se comporta asa cum se comporta si nu trebuie sa te lasi dezamagit. Tu fa ce-i bun in inima ta si in credinta si cu incredere in Dumnezeu ca ochii tie trebuie sa ti se reveleze nu lor ca sa fii implinit. Tu bati la porti straine, usile tale nu sunt aici inca. Ai rabdare. Tu te zbati prea mult. Tu cand scrii scrii in cartea vietii si asta e rasplata. Cine nu te vede fie-ti mila de ei iar cine te vede si nu recunoaste iti e dusman. Frumusetea e cu tine. Cand vor bate toti din palme va cadea cortina si ...., asta vrei? Lasa-i sa te priveasca in lacomie, lasa-i sa te priveasca masochistic. Intoarce spatele si scrie, fai sa sufere ca ei nu vor scrie niciodata ca tine in divin si-n omenie ca versurile tale sunt binecuvantari si ruga pentru om si slava, pentru o natiune intreaga si Dumnezeu vede si vede cu dragoste. Vica-i langa EL.

     - Fiecare trage fedeul, nu vă vine să credeți, dar toți trag fedeul pe oala lor (nu ştiu dacă totul e la pachet şi perfect).

Nu ştiu Ben, să-mi fac bagajul şi să mă duc acasă, unde să găsesc pe Vica, un Minga  a ta, că Dumnezeu mi-a arătat scrisul o cale a mea, că-mi face o mare plăcere(ce-i:

-"Sigur, că da ?" Că ceva e de capul meu, nu-i aşa, indiferent ce ne deranjează în naturalul meu în clipele de aur a inspirației, că viața contează prin tot ce-i eficient, memorabil, că se pun multe lucruri pe primul loc (ți se pare totul excepție, deş Vica e disperută, e ceva care mă frige.). E scrisul, momentul, când o mamă îşi ține pruncu-n brațe şi-l alăptează într-un mod aparte la sânul ei matern a lui Vica şi eu m-am aplecat ca la o sfântă treime, unde şi eu spectator, îngenunchiasem în rugăciunea, dragostea, sufletului, dar cum n-am să mai fiu în lumea largă de la plecarea ei, ca fructul în conserve, borcănaşe, destinate bebeluşilor ca hrană suplimentară, pe lângă laptele de la sân şi pângă cântecul de legân, de la 6 luni, petrecându-se cu voe bună, ca fiu al păcii că am încercat de toate, nu întodeauna ce mi-a plăcut, tot timpul, însă pus pe picioare inspirat zicând molcom, împăciuitor, ca un copil mofturos cu stare freş, dar aflat în căutarea savurosului şi aromatului:

-"Lasă, că mâine va fi mai bine, deşi omul bate ca să i-să deschidă "uşa staurului", chiar bunica asemeni unui filozof zicea că viața e o uşă pe care intri, ca după oarecâtva timp să ieşi, zicea deşi n-avea la bordul corabiei ei nici un ceas de şcoală, că cine s-o poarte la şcoală pe o fată şi la ce, femeile fiind născute ca să se culce cu un bărbat şi să nască prunci, că-n rest în ce face importanță? Te întrebi ce mânci, cine o făcut stelele şi de fapt cine-i omul şi cine şi de ce e om ?

De ce s-a trezit Ben cu şoarecele sub talpa piciorului, deşi şoarecile nu moare sub greutatea sacului de casă plin cu grâu, chiar dacă are, cântăreşte până la 8o de Kilograme, de la sfântul duh citire ?

Tu ştii ce s-a facut la copertă (de fâcut au făcut cei de la editură, ca să dea bine afară, ca imagină, mi-a zis directorul Aurel Popa şi mai ştiu şi alții ceva sau tu ai concepții şi atitudini, ca om care a bătut multe drumuri, mii de kilometri, chiar dacă nu este nimic retrograd). Peste ocean viața vi mai împilată, mai tulburată, mai puțin liberă şi liberă, că-i o cădere liberă... Îmi pare bine, că reuşesc s-o văd cartea curând şi restul, tot greul trece, deşi timpul fără Vica mi debusolat şi mă întristează, nu-i aşa, omule serios, noi fiind ca doi copiii îmbăieți şi adânciți în somn ca doi îngeri născuți cu cartea-n mâini ? (atunci de ce să băgăm stâmbe, contrariați de ce să injenctăm cu intrigi dăunând stării de sănătate, stării fabulos de bine ?) Spectacolul de vârf trebuie să continuie, că-n tot e voință pentru pace şi pentru tot ce ne dăruieşte viață, un atuu, tabu,s ce în noi e iubire şi Dumnezeu (totu-i în urma unor discuții dintre noi, ca pe o mare a Chinei din sud, ca o frenezie femenină bizară a lui Vica sau Ming într-un ring cu surprize şi la ce să ne oprim din monolog şi din marațiune cu rațiune, ca o vreme care n-are numai senin, deşi lui Madona şi Venera tot îi lipsesc brațele de marmură avànd în plus secretul care nu dezvăluie secretul, misterul, domnului Eminescu, chiar pentu'că el a făcut ce a făcut, a făcut cu sens şi senzațional, electrizant (că unde ni reuşita cuprinzând esența care ne descoperă ca dinzain, talisman social-uman viu. Amândoi ne-avem viața noastră şi eu admirându-te, cum o faci şi tu reciproc (tu fiind şi contabil, regizor şi scenarist, eu fiind tot timpul cu capu-n nori).

     - Nu au facut nimic rau ca au adaugat umbre sau chenar la text ca sa iasa literele in evidenta mai usor insa le faceam viata mai usoara dandu-le coperta fara text ca ei sa nu trebuiasca sa munceasca sa acopere vechiul text cu cel nou care se vede pentru un ochi format. Nu e critica ci le usuram munca ramanand imaginea nealterata si arata mai natural. E in regula.

     - Lasă făcă şi ei ceva, că pentru aiasta le plătesc foe verde de trifoi cu patru foi. Sănătate ! Dacă bei, nu stai cu gâtul uscat, deşi o iei şi pe ulei, că omul se mai şi încurcă, înşală cum Păcală înşală, că există un tadițional al esenței vieții. Tu nelimitat permanent tot te întrebi cum ar fi una sau alta, ce-i eronat în ce fac, nici un om nefiind fără păcat doar mama fiind o sfântă şi când se înflemează, înferbintă şi dezlănțuie treaba, politica, minciuna, intriga, bârfa şi cearta.

Nu ne gândim că poate interveni oribilul, ca răul te poate găsi şi în gaură de şarpe (ceva ne face griji, că-i în tot un univers paralel, de fapt materia cenuşie, creerul, îl poți transporta într-o sacoşă, cum zice profesorul neurolog, cu cercetări şi conferențieri ştințifice cu valoare autentică pe plan mondial (cu idei clare, că ştiința-l punea pe picioare şi era un cadou, deşi nu inventase să tungă cloşca pentru a suge puiii, dar nici cum se tunde un ou, că era bărbat bio de nota zece, în cutia craniană nu-i era gol, era un  plin al gândirii logice, o oglindă a oglinzii firii de aur. E ca şi cum totul ne place dacă totul are un curs, un mare demers ca să fim sănătoşi prin străduință, stăruință ca să fim la înălțime (că la ce am fi la pămâmt, la ce bun ne-am fi născut să impresionam cu spectacolul remiză, nul, dacă nu gândim responsabil colorat uitând să trăim şi să ne auto-depăşim desăvrşindu-ne naşpa bio şi bio-mişto cu răbdare şi perseverență urmându'ne împlinirea visurilor, viața dându-ne totul tare, bogat, cu experență bătând orice senzație, totul fiind un provident, o providență în lecția pentru viață, ca-n tot e experență, o înşurubare de voință, de bunăcuvință mioritică a îndrăsnelii de a uimi cu România dragoste de zece, ca o invitație la drum şi de ce nu ne'ar place, că e o creativitate şi de esență de România profundă, o excepție a ce contează ca unic şi nonşalant transparent, cotând dimensionat în mare adevăr, care ne ține pe picioarele noastre puându-ne în valoare, că mâncăm bine fără a ne grăbi, respectăm meniul de apă şi-i mai bine, e mai natural să respectăm natura naturii, să respectăm socio-uman bocănind ca cerbul în nupțialul tradițional după nişte reguli şi după nişte principii, principii prin care se respectă legea naturii şi firii pe Arcă, în arta de a fi, că se poartă foarte greu în runde de succes rezolvate ca la un raliu tot mai spectaculos, deşi tu exişti implicat şi scriind nevoit, pasionat ca ploaia dezlănțuită în cod galben, că fără scris fiind un bolund, un fără tine potențial, nu-ți afli starea, locul potrivit, că scrisul e un polpulsor în viață de pâine de o ființă, scrisul, dându-mi un verde, undă verde, pe zebră, în viață, ca într-un salon a vorbelor de vis patrie limba română un favorit pentru român, că  ne-aduce succesul prin oferta efortului prin care îți câştigi lococul, împlinirea... Umblu cu banii economisiți de Daria datorită (deci nu-i ca atare c o îmboldesc şi ponegresc eu cu dracul, împelițatul din mine care mă îmblodeşte şi ițeşte, că Daria e aşaa şi pe dincolo, deşi nici ciuful nu-i cățelul pământului, că ea a economisit un leu în cutia milei văduvei datorată lui Vica şi mine mă laud chiar dacă ea mă contrazice, ca să nu cred că-i o proastă, că nu ține minte cum cred netrebnicii, în ea fiindu-mi baza: aripile în loc de cârja, bastonul lui Aron înflorind şi rpdind, dar ştii cum e omul contradictoriu, dar cazna economisirii a fost: să-mi (să ne punem geamuri, termopane şi uşa la intrarea de termopan, în antreu la intrarea de afară, în bucătărie, în acest hol-bucătărie din acest hol se intră drept în față, în baie, peste mână desfințându-mi cămara de alimente, pe dreapta intrând în cele două camere, cam insuficiente pentru traiul artistic a familiei mele, dar ce pot face, nici dracul nefiind atât de negru ca funinginea din horn sau de sub unghii când există negreață nemăturată, necurățită, hornărită, că nu mi-o ieşit hornaru-n drum şi cum mi-o ieşit isprava, nicicum... Când vine cineva ori trebuie să merg undeva mă tulbur şi nici să scriu nu pot. Multe mi-au rămas nescrise, dar ce să fac ? Aieştea meşterii din Vii, Cj, conduşi, patronați, de Naghy Ioan, bagă ziua-n noapte, că jumatea de oră academică, o expirat şi nu ei tot nu-şi fac apariția, şi aşteptarea e o nelinişte, o nemulțumire, că ce-ai zis, zis să fie, cuvântul e cuvântul nu-i pleavă social-umană, că cel care aşteaptă stă ca pe jar, ca pe cuie, sfântul neplăcându-i Sfântul Sisoe-zăbavă, sfântul Aşteaptă... Motive de a se justifica, o chestie ungurească or să afle, că să vezi şi să nu crezi... Nelu Preda mi-a zis no, să am răbdare (cât, că zilele mi-s băgate-n sac ?)

     - O stii pe aia cu: Ei vezi tu? Asta e cusurul tau! Prea te grabesti! Ai nitica rabdare Neicusorule!

     - Aş scrie altceva de n-ar trbui să aştept meşterii geamgii de termopane. N-am o stare, am griji. Să-i mai sun? N-aş vrea să zică, că-s prost crescut. Şi ce dacă ar zice ? Eu îi plătesc şi pentru bani şi politica se domoleşte.

     - Stai linistit. Timpul rezolva. Romanului ii place sa mutileze, sa cocoloseasca treburile pentru galbeni, sa INGHESUIE.

     - Ar trebui să nu mă las cocoşit de probleme, că uneori n-ar fi trebuit să merg cu cel prost pe un drum sacrificându-mă inutil. Tata şi bunicul erau la coasă la grădina Ursului Sub Rătundu şi bunica mă grăii, chemă în casă  din ocol dintre ceilalți, ca să merg plin de viață ca să le duc mămăliga cu brânză în hotar, să mă duc fără a mă opri din drum cu te miri cine din misiunea mea făcând pe tata Dragomir ş bunicul Viorel să stea flămând cum am mai făcut-o eu cal-breaz şi nu mult ar fi lipsit să mă fac de poznă,de mândră minune, Gergica lui Forța mă întâmpină cu pietre, bolovani, pe care nu ştiu de ce începuse să le arunce după mine, deşi chestiunea cu porumbelul prins în unul din cele două turnuri ale bisericii, unde ne hărnicisem amândoi şi ne urcasem după ce luasem cheile de unde erau puse pe târnaț la badea Ilie şi eu îl pândisem pe acest Ilie pe care nu-l chema şi Moromete sau Preda. Îl prinsem eu, nu c-aş fi fost mai iute, mai ager, ca George, dar o dasem în bară, că el îmi smulse porumbelul şi fugise ca vulpea care-l jucă pe degete pe corbul care se fandosea, fălea, cu înebuneală se da mare, cu acea bucată, falcă, felie de caşcaval. Vremea era màndră, colorată, însorită şi luminată şi eu eram aşteptat cu prânzu la grădina Ursului. Prietenul mă dezlănțuia, dar trebuia să-mi înfrânez pornirile, eu trebuind să păsesc vioioi către unde trebuia (dar pedica aiasta are să mă împedece ?) La întoarcere îi strigasem răutăciosului care mă lovise cu pietre:

-"Mă Gerogică, eu nu mă tem de tine. El uitând de pietrele culese de pe marginea şănțului se apropie cocoşeşte, cu leul trezit în el. Când se apropie de mine de mine încrezător nevăzând din partea mea nici un gest agresiv, nici măcar bănuit, că nici mie nu ştiu de unde-mi venise ingeniozitatea, că l-am trăsnit în cap cu ştegura în care era strâns ca-n peteică blidul din care cei doi cosaşi au mâncat mămăliga cu brânză, l-am izbit fără să mai fiu atent la ce se întâmplă cu George a lui Forța, că el se îmboardă de pe picioare ca un stejar tăiat din secure în pădure. Când intru-n ocol din drum strig bunicii zărind-o :

-"Bunică, să nu crezi, c-am spart blidul." Dar desfăcând ştergura, dosoiul, cioburile umplu poala şurțului şi rochiei bunicii.

 -"Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul" creştin se odihneşte omeneşte cu omenia lui extraordinar, grozav, ca o pace a omenirii, mesie a iubirii, ca o menire specială a îmbâlânzirii sălbăticiei din noi, în drept de a fi, zicea şi Vica după vorbele României Mari a surprinzătoarei regine Maria, care ne surprinde cu cinstea şi comportament ca de româncă, iubirea de floare albastră înflorită pentru rod întru rod centenar aniversar plenar pentru un drept de a fi uniți cu Romània întregită peste timp întru răsărit de soare, că binecuvântarea dumnezăiască, că nu ne-a fost apusă niciodată soarele gliei care nu e voastră, nu e a noastră, ci a urmaşilor-urmaşilor noştri de iluştri şi aştri ancenstrali nombili, că noi ne serbăm centenarul drept, sfânt, tainic, mare şi cinstit, că noi suntem extraordinari prin ceea ce facem culrural național prin viața bogată, corectă, conştiință extraordinară , magistrală şi monumentală național-european-universală complexă, ortodoxă, întru linişte şi pace integrală morală mondială punctată clădind astfel cântare a cântărilor mai mult decât a fi moral normal, ca într- un spectacol artistic mioritic practic de minte aşezată, a firescului responsabil cu garanție socio-umană cu natural punctual cu doi plus unu, bonus de viață Iisus mai Iisus pe Arca vieții pentru tine şi întreaga familie de oameni cu principii de Biblii ca să înțelegi, că pentru o viață sănătoasă se respectă nişte legi, reguli, conform trecutului şi a prezentului nostru cu proiecție meritată spre viitor cu voință şi biruință fără a rata calea, adevărul şi incofundabila viață cu elexir holistic-hristic. Regina Maria era o clipă de aur al României, era seriozitate şi un munte de curaj şi de reuşită, că atrăgea atenția prin şansa încrezătoare, cutezătiare de temeritate, o dragoste inedită de România, la ea totul fiind frumusețe şi blândețe de Maică Preacurată de Precestă, nimic nefiind frustant, bătător la ochii. Noi doi suntem colegi, dar ce ne leagâ pe noi doi , am prins la plug boii lui Dumnzeu, boi dați şi lui Magda Isanos cu ciucuri în urechi pentru'ca să nu se deoche, că-s harnici fără pereche..., câ-i foarte greu în dragoste şi dor de popor çă-n sens e un mers imers din vers către univers ca să nu să moară ci ca să răsară într-una cu neamul şi țara care mi o povară din primăvară. Regia Maria era o fire puternică în permanentă mişcare cu feminitate de felină, gingaşă, că şi pe front era fără teamă, o altfel de Ecaterina Teodoroiu, o altă eroină a neamului său, ca cea a lui Petru Ferghete, învățător fiul sâmpetreanu-lui Ion Rătundeanu-Ferghete, o prezență a intelectualității. Totul e de poveste cu sufletul la gură, va o proiecție în viitor. Totul e ca un regim termic, atmosferic, foarte plăcut, că tu eşti bun, că nu eşti limitat în bine rezidindu-te pentru ceilalți iubire din tine însuți, revers al unui cântec, omul dând tonul emoției, bucurii de a trăi bună ziua toată ziua cu tigru din tine trezit antirăului alergic. N-am lămurit nimic,c-au venit cu termopanele :ferestre şi uşa de la intrare.Ostenitor,dar un lucru bun,făcut cu banii fetii,lui Daria,deşi Mihaela zice:

-"Nu trebuia să se promită ea cu economile ei." S-a fost promisă fiind de față Vica, mamă-sa şi ea-şi respectă onoarea, că ce a zis a zis, e un cuvânt dat şi cinstea nu şi-o terfeleşte (e un gând frumos, e o biserică în care ni se odihneşte sufletul, în legea reginei Maria). Cineva-şi ia notițe, chiar şi la Balcic scrie un jurnal spiritual, o poveste nemuritoare chiar şi pe frontul, că ea ne citeşte, Ben, fiindu-i fani, că totu-i cu incredibil senzațional, ne relaxează cu provocarea ce ne-o dă ca pe o minge bine aruncată, ca Simona Halep. Ce ne poate schimba, deşi năravul nu se schimbă, când ne agățăm doar de iluzii fără a ne bucura dramaticul de la drumul mare, că noi nu hoinărim atunci când căutăm adevărul, acel frumos Hristos luminos şi de folos, cu rost de a fi. Muncitorii de la Viile Dej ştiau mai bine ca subsemnatul ce au de făcut şi harnici au pus mâna la scosul fereştile vechi de stejar învechite pentru a instala pe cele de termopan frumoase după Daria, dar si Chişe (nu ştiu cât de trainice pot fi tot ce e modern, devenit la modă, dar şmechere, fițoase, dar şi-n utilitate şi durabilitate prin sinfonia care se poartă mai nou în vogă, dar asta-i pe verde de la cap la coda (ți se impune să nu fii obtuz şi să accepți ce poate fi de vis, că oamenii aieştea conaționali unguri lucră bine, harnic, calculând totul special ca autohtoni autentici, cu adoua natură plină cu bun-simț de verde de iarbă de România mai cu viață şi cu responsabilitate, că la noi nu mai este de a merge de a buşilea având fiecare român secretul magic cu drept de a fi. În tot e o mobilizare o voință dezinteresată fără discriminare întru răsărit omenesc de soare. Nu ni viața frumoasă în alb şi negru învățându-ne rău cu gri sau la nervi colorată de minciuni, în corola de minuni socio-umană strivită jonglată de jonglerii de îngeri şi falşi bufoni americani, deşi noi ne iubim până şi vrăjmaşii duşmani. Toți ne fac una peste alta pentru'că suntem români, nişte distincți deosebiți ?!

Tu punctezi foarte bine, că eşti un pivot a succesului şi a omenescului, sunt neliniştit când nu scrii nimic, că-i albă sau dalbă de nalbă şi iarbă, în treabă, că pe Arcă e ispravă omenească şi pentru Dumnezeu e laudă şi slavă de doină dulce, care mult ne aduce, ca să ne sature de dragoste şi dor de regina Maria de România. Destinul ni frumos. Dumnezeu ne-a făcut să ne câştigăm sănătos existența cu esența.

     - Iti atasez ca sa vezi ce am facut zilele astea pentru a sponzoriza programul de radio pentru al mentine in aer an de an. Abia am timp sa colectez textele pe care le scrii zilnic ca sa nu se piarda si nu numai, sa le aranjez un pic pentru pagina. Tu ai o oaie eu o turma.

     - Ştim noi cum să iubim, ca să ne pomenescă Dumnezeu întru împărăția sa, ştim ce şi de ce iubim având motivație, meritocrație, după ce criterii socio-umane, că o facem fără ca instinctul animalic să nu-şi facă de cap la mijloc oricine ce-ar zice fiind şi sexul dintre bărbat şi femeie, restul, tot talmeşul-balmeşul fiind balast aberații, neartist, vorbă goală de fală şi de vâlvă traistă goală, c-altfel cum ne-am explica multa dragoste a Mariei Magdalena din Magdala, recunoscută din partea lui Iisus, care-i zice:

-"Dacă glota te-a iertat nearuncând şi neomorându-te cu pietre şi eu te-am iertat"? Şi nimic nu e întâmplător, se zice şi tot mereu auzi, ca o scuză în jurul tău, grozăvindu-se sau scuzându-se, între bărbat şi femeie fiind un scop cuplarea şi procreația, că timpul ne grăbeşte pasul către van şi către ireversibil, noi pleoştindu-ne şi veştejindu-ne ca un pom în pragul şi inima toamnei, copac doborât de secure, care se dezbracă de îmbrăcăminte şi chiar de propria pâine de o ființă, de toate zilele, drept de a fi, purtând în noi îndoiala fără sfârşit:

-"vom fi sau nu vom fi după moarte, este sau nu este, viață de apoi şi învierea ? (Unii pot să ne considere materialişti, atei, ceauşişti, că pantofarul gândea aşa cum era neşcolat, gândea drept, cinstit, ca om care ținea la țara lui, că nu doar borborosea idealist, dar avea logică, rațiune, având experență şi excelență de viață, mai academică ca academicienii zilelor noastre, care nu văd ca Ben Todică laudă de zestre autenticile valori româneşti şi promovându-le omeneşte şi conservându-le întru-n patrimoniu al culturii.

     - Noi nu traim pentru motzul lor, noi traim pentru noi si credinta noastra in care ne si incredem. Si daca istoria se repeta cum toti stim ca a mai facut-o, atunci stim care le va fi soarta. Asa se ajunsese si prin Germania anilor '30 cand se credeau foarte avansati, sofisticati si scuturati, si pe urma a sosit Hitler, si din astia sunt destui ca sa se repete istoria. Invartita-n serpentine! Prostii se dau in vileag singuri ca sa-i poata la urma culege cu usurinta - tapi ispasitori. Aceasta sinceritate a guvernelor ma sperie. E ca si cum una frumoasa foc si tanara iti bate la usa si-ti spune: futema! Tu ce faci? Devii suspicios si inchizi usa speriat.

     - Muierea era făcută lângă bărbat ca născătoare de sori (nu mai lămuresc: cum adică ?). Are o menire în timpul care se înghesuie-n noi, ne înghesuie către marginea patului, patul devenind a lui Prust neâncăpător pentru bine nici a nostru ca să nu vorbesc de fericirea celorlalți, c-aşa-i făcute cu limite, chiar atât de încăpător pentru toată lumea fiind neâncăpător pentru mofturile noastre, că vine vremea când nimeni nu ne poate face pe voie, deşi femeia ne tună şi adună în brațele ei, dar mai ai cu ce şi dacă este în ce ? o mai fi şi mângâierea doar oarece, că-i doar la trecut vorbele lui Zaharia Stancu:

-"Ce mult te-am iubit, Maria ?"

Permanent este un:

-"Înveci pomenirea lui (ei).", cum a fost şi pentru Vica. Uneori ne prostim chiar în vorbe, că aieşte crezând că-s: "Sesam deschide-te" şi "înşiră-te mărgăritar" zic că au relație cu Dumnezeu şi pentru un aşa ceva comparând România şi chiar confundând-o cu o amantă, Mihail Gălățanu e purtat prin tribunale, pentru'că era asemănătoare România: ca Veronica Micle pentru atât de cunoscutul sau necunoscutul Mihai Eminescu ? Nu-i indecent, imfamie, chiar o prostie să zici, că noi trebuie să avem "relație" cu Dumnezeu, deşi nu-i nevasta ta Dumnezeu ?! Se crucea Pavel aiesta şi fără să fi țucat crucea sau poalele patrafirului, feciorul lui Dragomir şi nepotul lui Viorel fătu din Sâmpetru-Almaşului, Sălaj. Oamenii se apără, ca şi cum i-ar călca nevoia, că Doamne sfinte, dragostea nu-i sexul şi se neagă sentimetul de căldură, simțirea exsaltată, aprinsă, atracția de magnet peste voință omenescă parcă, cu trăire intensă şi acea prețuire cu tare scurte bătăii ca de ceas, gâfăite, a inimii, dar fulgerătoare şi de trecătoare plăcere la maxim, când hormonii bat neuronii până la uitare de sine, pierderea pentru moment, în câteva secunde, chiar a rațiunii. Daria având un alt pețitor, de prin împrejurimile  unde umblase, plecând ca de la casă străină zorit, Daria clenciuroasă mă făcuse atent:

-"Pămpălăul aiesta lasă  afară să le ia cineva" (umblă vorba că n'-ar fi bine să dai din casă foc, sare..., ştie ce ştie, aceste superstiții de la Vica, de la mamă-sa). Zice, ca şi cum în matca fluviului, ea, parcă ar fi mai dreasă vazând gozul în ochiul altuia şi nu bârna din ochiul ei. Multe văd şi eu, dar nefiindu-mi dragă ruşinea tac molcom vazându-mi omeneşte de " taca cumpără vaca," văzându-mi de ce-i de făcut pe lângă casă şi mai ales de a scrisului şi lucrurile merg mai departe ca apa în albia râului, fără a ieşi din matcă depăşindu-şi cotele de inundație. Scrisul mi un act îndrăsneț, temerar, cutezător, deşi nu-s Eminescu să scriu versuri de dragoste şi dor, dar scrisul mă poziționează paznic de far, fiindu-mi paza bună contra primejdiei, piazei rea, plus e şi vaccin prevenirii bolunzeniei, nebuniei, e buletinul, prezența mea de spirit, cartea de vizită, paşaportul nepaşaport şenghel, a trecerii libere peste nepăsarea omenirii, o luptă de dragoste şi de dor pentru promovarea şi pentru conservarea binelui pe altarul soarelui. Ar fi bine să stau strâmb şi să judec drept, pentru a nu fi piedică, poticnire, pentru ceilalți, că-n scris e o magie, o energie pizitivă, fiecare om aparte avându-şi prețul, o plăcere a jocului desfăşurat cinstit şi distinct în doi: soț şi cu soție, c-altfel nu e constituțional național, ci aiurea în tranvai cu vai, vai, şi auleu şi tulai de picioare unde nu-i cap ! Poate că văd un film pe care l-am mai văzut (Nelul Preda acela tace cum tace câcatu-n iarbă, deşi el dase sfară, sforă-n țară, c-ar vrea să recite la radio, dar acest om e un cacă în drum şi fuge-n tufă apoi de carț pànă marț şi de joi mai apoi, că potopul minciunilor e pe noi ?). Nu mă înțelege greşit, că asta ce scriu sunt nişte orori cu consecințe grave.

Daria revoltată:

-"Nu ştiu să nu bage devină înlocuind cearta şi permanenta învinuire, că n-o făcut, n-ai pus la loc, n-ai atanjat.., dar mai şi fută pe măsa !" Vica era mai altfel de cât fica aiasta mai tânără mai fără răbdare... (nu aveau o armonizare, nu s-au şcolat decât în grabă, tot în grabă maturizându-se, că războiul era declanşat şi totul totul erau date peste cap... şi era un haos). Era o politică cu multă filozofie şi Alexandru Vaida voevod conferenția şi bolşeviul era marea problemă, se complota şi foşti soldați veniți din armată şi s-au  făcut față violențor, că era..., nu înțelegere se căuta... Era responsabilitate, cu organizarea şi Maniu şi Cooposu şi Vaida... toți se gândeau, alergau... Regina Maria cu regele Ferdinand joacă un rol important la unirea urmând Carol 2, chiar dacă a mai greşit..., totuşi iubirea n-avea scuze, dar ce citim în corespondență, în Jurnalul lui, că ce mai face cu totalitarismul lui (de comentat se poate, monarhia a însemnat  contribuția la unire la mare unire...? Visul devine realitate şi ni ne lasă rece că-i din importanta problemă istorică, marea unire despre care se şti şi nu se şti totul, poporul fiind cu sufletul la gură, că avem nişte drepturi.

Daria sărea ca arsă:

-:"Pe mine să nu mă drigălească toți, fută pe măsa (mă miră ieşirea ei din pene, că cu propriile pene în aripi, zborul nu-ți va da greş). Chestie este şi cu ministru învățământului Valentin Popa în locul căruia se propune detaşat Ecaterina Andronescu şi nimic nu era ieşit din comun, că se fură cum poate, cât poate cum prind momentul şi Cocoşilă şi Ilie Moromete, Viorel şi Dragomir comentau, dar cine se uita după nişte țarani ca Pătru cel Scurt şi prietenu-su Luchian, că Dinu Săraru la Cornu Caprei... făceau urzeli şi dacă nimeni nu-i băga în seamă, în tot fiind un viciu politic. În spitale n-avem incubatoare, dotare spitalicească dar la noi flori de măr depindem de spațiu şi de neplecarea personalului sanitar calificat: doctori şi asistente... în străinătate. Unii se trezesc cu fața la cearceaf, deşi femeia-un superb, îşi are locul ei şi bărbatul prin nevoile lui e conectat la nevoile lui şi a femeii, dar nu referendul, cheltuiala pentru el va fi o victorie social-umană, deşi viața e spinoasă, scurtă (iar cine spune adevărul că-i reporter de investiție e sacrificat, moare, dar ce rost ?) Ce e de făcut e momentul să aflăm, nu credeți ? Omul e dur, dar luptând pentru bine de ce să moară? Vica a murit din lipsa de înteres a cadrelor medicale, dim lipsa sângelu minus A2, care trebuia să i se administre la Clinica de Hematologie, dar se da altuia, deşi se da altora cu toate că ea era în mare suferință, anemică şi de la Laboratorul , Centrul, de dânge depladându-mă personal mi s-a spus că ei au trimis, dar domnule Pavel, îmi zice de aici: -"N-ar fi rău s-aveți cunoştiință zicea omul în alb, ca să aibă o şanşă şansă la transfuzie la Hematologie (mi jenă pentru adevărul amar ce-l scriu, că la noi lucrurile merg cum merg, anapoda cu pile, că nici pe mine nu m-a lăsat cu Vica medicul de gardă:

-"Vă trebuie aprobare de la medicul de gardă" (la medicul aiesta cum să cer, că nu era prin Cluj, ci-n stăinătate la conferințe, aşa că... nu era nimic pentru şansa de a trăi Vica, care era unica fericire a mea) Omul de ghiață (imagiție ? bogată n-avem şi parvă eram golit d propriul eu că-n mine se topeu nervii, vlaga, se topea şi pentru mine jocul era pierdut şi n-avem nici o şansă să scap de catastrofal, de apocalipsa menționată în Biblie, evitând vulnerabilul povestei penibile, de pe Arca vieții sare şi piper penru mine o dramă şi trsgedie moartea lui Vica, cum puteam trăi uşurat pozitiv evitând pierderea lui Vica ?

Uneori nici nu ştii cum să-ți aperi dreptul, eşti frânt după duzina de nopți nedormite până a o reinterna iară şi iară a câta tură ?, mie mi se închidea ochii şi cădeam de pe picioare, mă îmburdam de pe picioare ca un "cetățean turmentat" din acea "O scrisore pierdută" Daria oribilă cu dreptul de a spune şi eu să scriu, exact cum a zis sinceră halucinant, aberant, cu temere, chiar dacă spunea baliverne:

-"Dacă a murit mama, că n-au tratat'o cum trebuie în detrimentul sănătății bătându-şi joc de profesia lor, că n-au de unele sau de altele sau că n-au fost lângă ea când avea nevoie de asistența personal de gardă, cu toată reforma care se trâmbițează c-ar exista în organizare mai fiind lipsuri, seriozitate, dragoste, pasiune răbdare şi dontologie cu responsabilitate profesională, în toate mediile sociale pentru care  unii docți nu mişcă un deget, că ceva nu funcționează în funcționarea spitalelor, a sistemului unde tot oameni lucrează, dar nu se vede ce se spune a fi justețe, cinste şi onoare. Soția mi-a cerut nefericită:

-"Să stai la noapte cu mine, Pavele" . Simțea slăbia ei şi avea nevoie să aibă pe cineva de a ei, la căpătâiul ei (şi dorința ei nu era subiectivă bazându-se  pe încredere în lupta cu dragoste şi dor pentru viață jucându-se teatru comicootragic, dar mi se refuza acest drept elementar să rămân cu Vica în sputal deşi făcuse crize şi la tratamentul de prim ajutor alarmându-se în spital şi personalul umblând din colț în colț agitat îmbujurat şi frcându-şi mâinile (pacientul, oameni din sistem: n-are nici un drept nici când viața e cu bătaie pe termenul scurt ? Poporul suferă, ca cineva să doarmă în parlamentul cu şedință, în plen, să poată să se doarmă în spitale, prin cârciumi, dar să profite de protecție, de ajutoare sociale toți neisprăviții ? Omul e la stadiul de animal ? E o steriotepie a prostituții socio-umane şi se exagerează şi oamenii-pacienți şi noi născuți mor prin spitale. Totul m-a provocat să scriu şi la peste 6 luni de doliu, că oful tot nu mi-a trecut, tot mai stăruie cu tristețe, că nu mi s-a vindecat încă suferința, rana, că lucrurile care merg prost, blamează, nu-mi fac şi nu fac bine la o întreagă societate, deşi cetățenii  sunt valori spirituale ale României profunde şi mari, deşi țara e furată prin pensii şi salare speciale, care nu-s în buzunarele oamenilor de rând, nici nu reflectă o viață prosperă a poporului care moare acidentat pe străzile patriei, prin spitale... Daria era o fire dreaptă, deşi umilința o poate decima, mai că ea nu şti cum să se aperă şi sensibilă uşor cădea, se demoraliza uşor (are o şcoală, dar nu ştia face şi împărții cărțile şi se şifonea simțindu-se jignotă şi cine era de vină, că se piedea întristându-se pe neluată masă, că nu se ştia amenaja lipsându-i anticorpi). Daria după mintiuca ei cum zicea Gusti lăptaru, de-a Dihorului şi Mămăliga, că ea şi la vârsta aiasta aş lădau-o mai moale şi aş mai lăsa-o să se joace cu păpuşile, alții, chiar şi eu dându-i țape, deşi i-ar fi vremea şi de nuntă nemaifiind copil, țânc, de țâță... Atunci dacă nu-i chiar aşa, de ce-i naivă şi se supără pentru orice ?  Vica avea calitățile țărărncii fără şcoală era un om cu bun simț la vorbe țâgăncoasă la debitul bogat se da în vânt să-l rostească efectiv şi ea avea o plăcere în spectacolul Gabrielei Cristea "te iubesc de nu te vezi" la televiziunea Star...  o emisiune fără un fără mare lucru de făcut pentru mine plicticoasă cum nu era grijulia şi guraliva Vica, care-şi purta grijă de copiii, dar mai ales de mine un copil mai mare, cu-n cod de bune maniere, că era mult diferită ca turma cu timpul pierdut cu bârfe la marginea satului oriunde bagată în seamă având auleu tupeu... Era mai cumințică, dar şi obraznică, folclorică cu multe rețete tradiționale care ți-le  transmite. Cu soarele din noi răsărit din noi ca Diogene eram dinspre tot fermecători peste tot seduşi de căutarea unui om, că noi trebuia să fim peste tot, că simtomatic trebuia să înlăturăm răul de peste tot, dar ca om eşti bărbat dacă e şi femeia competitoare lângă tine ca Vica binevoitoare, mai pornită să te facă om de cumva nu erai ca Dica cu faza în fază de paradă de  gol încasat fără să pierzi ocazia de a fi golgoter, că era la mâna întâi, ca un creştin, că unde era Vica avea emoții şi bună dispoziția şi cu ea alături ajungeai şi tu şi într-un picior erai bun, că şi Sfântul Gheorghe e dezbrăcat în holde pentru belşugul de roadă. La noi se consumă de a moaca resurse cu votarea, deşi cei care ne conduc nu-s O.K. c-aşa suntem şi noi de toate groza, doar plătiți memorabil special risipind viață şi îngropându-ne talanții în moloz, în balast, că şi un popă zice: "să mergem cu sabia-n mână ascunzând lumina sub obroc şi gozul, rozul, vieții sub preş, ca să nu vărsăm  lacrimi de crocodil, deşi pe drumul țării cădem accidentați că vehicolele intră orbete una-n alta şi-n oameni orbitor, că natenția-i la ea acasă, unii şoferi ieşind direct de la balamuc, că nu se recunoaşte în Eminescu pe Țepeş, Doamne, şi-n viața noastră sunt nişte nori, înorări, că maşinile tembel scapă de sub control nemai ştiindu-se de fapte bune, viteza fiind om-ucidere, criza de nervi, că cei ce-şi conduc maşinile sunt bolnavi psihic şi şi-au băut cerneala nebănuit şi-s de neoprit din trimbulindul din nebunia care i-a captivat pentru a-aş pierde firea, ca migratorii năvălitori pe la noi să ne fure şi omoare făcând necugetat moarte şi înfometare în popor, distrugând cu pesta lor străină, africană, distrugând carne, cărnaț şi slănină, un posibil focar de viruşi, boală.

Noi pentru referendum

N-avem premium,

Nu suntem urcați

Cu responsabilități

Pe podium.

     - Tot asa se eliberasera si in Germania rebelii pana cand a venit Hitler si ai vazut ce au patit? C-am asta se intampla si acum cu asa pretinsele libertati. E cel mai bun siretlic de ati pierde cascavalul. Vulpea Academica. În anul 2017, a fost descoperită în Marea Nordului epava unui submarin nazist. Multe documente FBI declasificate relevă faptul că Hitler împreună cu peste 50 de apropiați s-au retras în Argentina la bordul unui submarin. Scriitorul și istoricul Abel Basti este autorul cărții “Hitler în exil” care spune ca din Germania Adolf a luat un elicopter cu care a ajuns în Spania, de unde a plecat în Argentina la bordul unui submarin. Tot Abel consideră că între Hitler și SUA a existat o înțelegere privind fuga lui. Astfel s-ar putea explica operațiunea Paperclip, în urma căreia peste 2000 de cercetători naziști au primit azil politic în SUA. Această înțelegere s-a făcut departe de ochii URSS-ului.

-Nici măcar nominalizați pentru premiu

Nu sântem, deşi democrația-i pe cont propiu,

La noi, însă suntem în cădere liberă,

În conul de penumbră şi viață sumbră,

Că nu sărim peste propria umbră.

Un drum a umbrii ca dor şi dragoste de poveste

Cu ce a mai fost şi cu tot ce mai este rea şi bună veste

A ce poate mă însoțeşte şi mă însoțeşti, în culori de nelinişte,

Ca-n mândru fără modru să mă cunosc, cunoşti şi defineşti,

Spunându-mi dulce de doină şi lumină, de unde eşti

Şi pentru ce eşti să mă amărăşti prin gânduri după cum zâmbeşti

Şi păşeşti felin prin senin, că de fapt îmi spui cifrat: cine eşti

De cuvântu-mi creşti din inimi socio-umane culmi.

Ea l-a băgat pe țeavă intru ispravă de laudă şi slavă;

Şi-a înecat amaru-n bere şi a rămas mască

spunând o prostie cât el de mare, că noi ca nimeni, în România profundă, tainică şi mare întru răsărit de soare şi binecuvântare: nu vrem rău nimănui,

dar nu ne regăsim în referendum cu premium că din noxe: din cofă-n ciubăr şi din lac în puț negăsindu-ne-n adevăr Iisus mai presus, Iisus,

în visu-mi pentru/de a-mi zidi iubirea, speranța, fericirea, conştiința,

pentru celalalt,

zidindu-mă ca Manole pentru ceilalți, democrația nefiind ceva impus prin non sens,

ci-i un stil Iisus mai Iisus, un bonus, un plus de viață,

de conştiință, ca să înțeleg din mers, demers, şi surpriză: gargara cu pioneză

şi ocolul pământului cu cuşca câinelui,

cu rachetă fiind credibilă călătoria

prin România şi pe altă planetă,

că un pițigoi ne-a pus la rând şi pe noi

în lungul şir de voevozi,

în dreptul de a fi cu înviere zi de zi de zi.

Uneori scriu îmbârligat, încurcat, lapidar, nâmulțit în har, că nu mi'o fost boii prinşi la car. Creerul e complex, e c-un timp real a capacității complexă, cum cu gândul nici nu gândeai, că americanii au intrat peste noi în țară, ca să ne demonstreze, că şederea lor la noi cu armata, nu-i o joacă, că au ei un rost, că noi nu ne-am învățat din întâmplările din trecut (ce să ne demonstreze, armata română fiind la pământ, o apă şi un pământ, trimisă ca mercenari să apere pe străini fără a se sesiza forurile țării noastre, că-s americanii, ca ruşii sau nemții, americanii jucându-se cu noi de a țâța-mâța, ca să ne ia prin surprindere în ironia sorții, că totul e fals văzându-ne la vedere ghinionul, brendul fals) doar zațul, restul, cafelei, o tusă şi un junghi, sulița înfiptă între coastele noastre şi crezi, că nu cu înteres? cu nasul pe sus? că ceva îi face să fim la mâna lor, că doar dă un clik pe telecomandă şi le devenim cum le suntem de altfel slugi, că ne hărțuiesc ca pe slugă la dârlogă, că fesul îi motivează meritocrația proprie, că nemții n-au venit la noi sau ruşii şi ne-au lăsat mască dându-le bir ca turcilor iresposabili, pierde vară şi curvari şi alcolici, aici găsind vitamina D şi nişte nevoi nutritive, că unde-i mai garantat ca la noi să-şi găsească frumusețe, ce şi-au dorit împlinându-şi capriciile de la noi, că la noi se pot purta preferat şi fără mânuşi făcându-şi la noi buna dispoziție ca un flux şi reflux un respiro, că noi nu ne-am învățat minte să luăm aminte de vicisitudinile istoriei. Vica mă ține pe linia de plutire, că a fost o femeie complicată pe care n-o poți uita, o ştiu eu că stau bine la acest capitol (în ea mai am încredere ca şi cum n-ar fi plecat încă natural în vacanță, plecată neinspirată), eu, simțndu-i lipsa, uneori simțindu-mă singur cuc, ca o durere în gât, simțându-mă cu-n urât şi cu o deprimare, ca o ceață prezentă ca să încurce bizar şoferii aflați tot pe drum, pe drum şi acasă nicidecum zbătându-li-se ochiul, semn că nu-i a bine. La o femeie ca Vica ții toată viața, că te face să lupți să exişti şi să mergi mai departe şi după noi potopul, deşi n-ai tot timpul din lume, că eu mă recreez scriind, simțind evident prezența ei, văzând-o cu ochiul vie virtual. Totul e grozav nu mă amăgeşte, că ea-mi zice:

-"Pavele, trăieşte viu emoțional, că-n viață doar suntem normal la mâna noastra".

     - Inteleapta foc Vica! Femeile au grija de noi cand ne iubesc si sigur ne iubesc ca altcum nu ar sta cu noi.

     - Cunoaşterea îmi naşte cuvântul din mine însumi şi mi-l creşte cu iubire la înălțimi tridimensional în dimensiuni cu profunzimi. Daria în timp ce scriu dacă să mai pună vegeta în mâncare:

-" Să pun vegeta ce zici ?" Ficatul meu nu prea suferă pipărat, codimentat. Unele lucruri: gesturi, vorbe? mi le doream notate, cu discrepanțe cu o gamă largă, diversă, colorată, ca să nu le uit, că slab de înger le uitam şi Vica era un întreg folclor cu onoare o graire pur şi simplu omenească în ritmul rima şi asonanța tradiției omeneşti someşan-eminesciană, cu-n ciripit melodios, sinfonic, difereit, dar dintr-un trai trăit cu multă viață, simțire, sacrificiu de sine pentru fericirea celuilalt şi a copiilor de care avea grijă ca de ochii ei din cap, ca mamă fiind grijulie, curată, că-şi ținea copiii îmbrăcați curat, cinaş, fercheş, ferchezuiți cu făinoşag, ordonat şi tot timpul grijulie ca nu cumva să li se întâmple, pățească, să le lipsească ceva, c-avea stofă, un aluat, o argilă bună, pentru aşa ceva, avea o disciplină, avea dumneaiei îndemânare şi necazurile rar o făcea să zbiere, să vorbească singură căutând parcă soluție la neprevazutul cu necunoscută în ecuație având ochii doi berbeci pretutindeni din câmpe urcați cât ai clipi în munte pe creasta, steiul, cu floare de colț sau privind în apa rece aromată a izvorului unde păstrăvul îşi depunea icrele pentru viitorul popor de păstrăvi care la rându-le după un obicei să înoate în aval contra curentului către izvor, că n-avea linişte în suflet doar dacă ştia lucrurile pe făgaşul normalului (c-aşa ceva îi era menit ei, vezi bine ori învățase luând aminte ce fac muierele celelalte în jurul ei, că nu era prostă să nu facă lucru bun ca ele mai ales că nimeni nu se naşte învățat, atoştiutor, chiar şi Dumnezeu mai având ce învăța de la oameni de la neastâmpărul lor de a şti şi chiar şi imposibilul omul inventându-l posibil, că omul tot învață, se sileşte să ştie ca să ştie dacă nu tot, aproape tot. De la Vica am avut de învățat multe. Mătuşa Elvira şi unchiul mă atenționa ce am de făcut nu gândind la Vica, c-atunci n-o cunoscusem încă pe această eroină a vieții mele, eroina lucrului bine făcut; mă atenționa atenționându-mă stând invitat la masa lor, că:

-"Pavele, şi musafir la masa cuiva, la masă cu alții, între oameni te uiți ce fac alții şi ca ei faci şi tu (ei m-au învățat ca pe un Martin Eden şi cum se mănâncă omeneşte, domneşte cum zic eu, în tot fiind o artă de a fi, o artă pe care n-aveam cum s-o învăț de la necioplita de Veronica, de mamă şi de la necioplitul tată, Dragomir, care pupăză peste colac le-a şi zis fără obraz lui mătuşa Elvira şi unchiul Toma:

-"Petru Pavel va fi bună şi o lopată", cum era pentru el la Rapid, la fabrica de ghips din Aghireş-Fabrici).

Vica era o minte motivată, nativă şi dacă educația ei e primitivă, după legea pământului Geto-daco-românesc felix pe deasupra îndestulând cu bunătățile pământului pe toți câți au dat pe la noi indiferent de ce, cu ce gânduri mai mult ponoase decât foloase, fapte ponosite, repropabile, schilave, schimonosite de vreme rea şi pline de venin, răutate, că au mai dat năvălitor şi ca borfaşi şi criminali, dar noi nu ne-am uitat după corupția şi lăcomia lor mincinoasă şi i-am poftit cu noi la masă, ca dar din dar să se facem Rai socio-uman, deşi după faptă trebuia nu omenie ca răsplată, în buzna lor noi având de suferit, dă-i în poznă ! Dar parcă nu ne lăsa inima să le căşunăm rău făcându-ne inimă rea cu ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, deşi ar fi meritat că cine ridică sabia asupra altora şi face prăpăd şi omor în popor, de sabie moare sau ar trebui să moară, că sabia-i paloş, are după Damocles, are două tăişuri, nu-i aşa, însă după mintea aşezată a poporului român omenia e o superioritate a noastră, o îndumnezăire ce trebuia să existe în toate şi în tot, chiar şi pentru rău, pentru suferință, ne era dat să răsplătim loial, fidel, sănătos încăpățânat în bine, plăteam tot cu bine dupa firea noastră milostivă, pâine de o ființă mioriică blajină, întorcând şi celalalt obraz să ni-l roşească sub greul palmii, că trebuia s-aruncăm cu pâine în ciudă c-am fost loviți, nenorociți, cu piatră, cu bolovan făcându-se de ruşine, de fazan (tu asta ştiai din moşi-strămoşi, asta făceai, cum zicea şi moşu Ion Rătundeanu-Ferghete învățător prin Baica, tot în plasa Hida, doar bătrân rău de tot trăind în tihnă ca un țăran harnic pe la grădina Ursului după toponomia locului aflat sub Rătundu în Sâmpetru-Almaşului, satul natal a subsemnatului Pavel Rătundeanu-Ferghete). Vica era o cumințenie şi o hărnicie a pământului, cum desluşise istorici străvechi pe la noi a fi poporul român, că Vica era o țărancă simplă, dar nu simplistă cum li se năzăreşte umora loviți la căpățână de Irimia cu leoca la cap, doar Ben Todică, cu toată depărtarea lui înțelegând-o, chiar dacă nu-i prea dus la biserică în Australia lui Dumnezeu, ca răsfățatul scrisului Pavel în România, care auzi dumneata nu-i uşă de altar, dar e barbatul dumneaei, a lui Vica. Ca poporeană, Vica e din seva care hrăneşte stejarul înzdrevenindu-l în mălăina glii țării, Vica era înțelenită în traiul ei autohton, autentic prin valoarea ei de om, ca o zeiate în olimp lângă Zeusul ei Pavel de România şi dacă Prometeu era amenințat şi alungat să fie înlănțuit în Caucaz dincolo de Don ori cine şti unde, că şi americanii aşa cât de sfinți şi civilizați sunt bagă strâmbe şi zânzanii de război, stresează şi bolunzăsc lumea în foamea lor de petrol, o goană după aur negru, tot dezmăț a lăcomiei şi răutății, războiul ori în ce chip s-ar desfaşura făcând moarte de om şi încălcând porunca de a-ți iubi apropele, semenul, ca pe tine însuți, iubind nu-n ultimul rând pe Dumnezeu, că tu datorită lui eşti ceea ce eşti, un înviat în cela ce sunt. Vica şi fără şcoala lui Budulea taichii Slavici nu putea fi scoasă "ciont leveş" din cărțile ei de om punctual, natural şi fix-pix, că nici cum se comporta nu i se sta rău şi-şi avea propiile legi, reguli, în jocul ei, pe care le respecta în diplomația ei de om popular şi când unele consătence n-o acceptau, dar ce proroc putea fi proroc în țara lui (nu mai departe Eminescu sau Iisus). Unii amestecându-se ca musca-n lapte pot să cârcovească, că ce încurc marfa cu ambalajul, sula cu prefectura ? Dar şi Vica făcea față nu numai la rântaş dozând totul după un gust a desăvârşirii omeneşti, lăsând altora lucrurile începătoare, ea ştiind că o mâncare decât să n-ajungă mai bine trebuia să fie mai multă, că îndestularea aduce împăcare, pace şi nu-i rău nici când îți pică la casă pe nepusă masă, deşi în vorbe se zice, că nepoftitul n-are scaun, dar în fapte lucrurile nu stau aşa, multe zicându-se, dar altfel e realitatea şi Vica ştia filozofia aiasta, prețul de a evada în nemurire. E clar, nu aşa  cum scriu eu poezie sau proză, nu aşa se scrie în dulcele stil clasic, dar nu ştiu de ce să mă mint dacă scriu modern, din două trăsături ca un altfel de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, să fac portretul cuiva sau să scriu surprinzător cu lumina, deşi nici aşa nu o fac bine no, aşa că bine inteționat Aristotel Bunescu, îmi spune telefonic (cum încercam să mă explic la "lemnul verde" sau Astra Dej lui Lucian Gruia, că eu îmi aveam modul, stilul, meu de a scrie original), că nu o să se lege de asta în cronica sau în ce va scrie despre Căutând după mere sau despre Nădejdea Phonexului 2, dar eu probabil n-am la narațiunea mea introducere, cuprins şi un sfârşit, cum îmi zicea în Aghireş-Fabrici profesorul de română Sinoschi Ioan, care ne învăța cum s-ar scrie o compunere (şi stunci eu obrznic de ce încalc nişte reguli pe lângă greşelile ortografice şi pe lângă o logică de a mă exprima expresiv celebru excelând ?) Tot ce fac e prea de tot chiar dacă e o vrere şi o plăcere a lui Dumnezeu. Bat şaua să priceapă iapa sau boii lui Dănilă Prepeleac ?

    - Bata iesi din sac! Bati bine. Tu scrii bisericeste in incantatii. Sfaturile tale sunt rugaciuni totodata, nemultumirile tale vin cu binecuvantari totodata, tu esti un preot literar popular. Tu plangi divin cand scrii si scrii pentru suflete nu pentru caramizi deaceea caramizile nu pricep si ele nici nu vad. Nu e vina lor. Ei sunt prea mici ca sa-i pretinzi.

     - Scriu, omule !scriu omule !

     - Nu mai scrie! Odihneste-te !!!  Tu scrii bisericeste in incantatii. Sfaturile tale sunt rugaciuni totodata, nemultumirile tale vin cu binecuvantari totodata, tu esti un preot literar popular. Tu plangi divin cand scrii si scrii pentru suflete nu pentru caramizi deaceea caramizile nu pricep si ele nici nu vad. Nu e vina lor. Ei sunt prea mici ca sa-i pretinzi.

     - Prea frumos încânți şi descânți imnic, Ai un magic. Scrisul e un frumos care mă odihneşte. Vica mi crucea pe Arca vieții, mi-s însuşi eu, prin ea caut să mă cunosc.

     - Atunci de ce te consumi si te necajesti ?

PR-F&BT.