Fapte
istorice ignorate ale României contemporane și marote din scrierile oficiale.
Eseu (22)
Prof.
univ. dr. Corvin Lupu
05
Februarie 2025
Organizarea
mișcării de rezistență împotriva ocupației militare sovietice și a regimului
sovietic (2)
După 23 august 1944, Horia Sima și unii dintre
camarazii săi au fost eliberaţi din lagărele de concentrare din Germania, în
scopul antrenării lor în lupta împotriva noilor autorităţi din România, în
încercarea de a schimba cursul politic al țării şi, implicit, de a lupta
împotriva armatelor sovieto-române. Demersul era unul lipsit de orizont, dat
fiind uriaşul decalaj de resurse umane şi materiale dintre cele două forţe
opuse. Pentru organizarea acestei lupte a fost înfiinţat Guvernul Naţional
Român, cu sediul la Viena. Componenţa a fost cea agreată de conducerea
Germaniei. Principalii lideri ai primei formule a guvernului au fost Valer Pop,
prim-ministru, Horia Sima, vicepremier, generalul Corneliu Dragalina, ministru
de Război şi Mihail Manoilescu, ministrul Economiei. Unii legionari şi alți
patrioţi români nesupuşi sovieticilor s-au împotrivit componenței guvernului şi
ideii constituirii unui guvern, propunând constituirea unui Comitet Naţional de
Eliberare a României. Acest grup era format din legionarii Constantin Papanace,
Ilie Gârneaţă şi Mile Lefter, la care se adăugau fostul ambasador al României
la Berlin, Ion Gheorghe şi mitropolitul Visarion Puiu. După frământări, s-a
reconfigurat componenţa guvernului: Horia Sima-preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Mihail Sturdza-ministru de Externe, Vasile Iaşinschi-ministru de Interne şi al
Muncii, general Platon Chirnoagă-ministru de Război, Corneliu
Georgescu-ministru de Finanţe, Grigore Manoilescu-ministru al Propagandei,
Vladimir Cristi-ministru al Cultelor, Ion Sângiorgiu-ministru al Educaţiei
Naţionale şi Mitropolitul Visarion Puiu-şef spiritual al Episcopiei Ortodoxe
Române din Europa de Vest.
Rezistenţa împotriva ocupaţiei sovietice şi a
regimului din România aservit Moscovei s-a bazat în cea mai mare măsură pe
activitatea germană de paraşutare de agenţi, de armament, de muniţii, de
medicamente, de haine, de pături, de explozibili, de aparate de radioemisie,
coduri, cifruri, acte false, bani etc. De la începutul operaţiunii de
paraşutare, generalul Schellenberg a renunțat la implicarea germanilor în
aceste misiuni și a cerut ca etnicii germani din România să nu fie folosiţi ca
agenţi, pentru ca minoritatea germană să nu fie nevoită să suporte consecinţele
acţiunilor. Grupul Etnic German avea doar misiunea de a-i mobiliza şi organiza
pe legionari pentru această luptă de rezistenţă. Totuşi, în rezistenţa
antisovietică şi împotriva guvernelor aservite puterii de ocupaţie au activat
numeroşi etnici germani, care s-au înrolat din convingere, din idealul pentru
care au pornit inițial la război, din patriotism german. Grija excesivă a lui
Schellenberg de a-i menaja pe etnicii germani nu a descurajat lupta saşilor şi
şvabilor împotriva sovieticilor. La Viena a funcţionat comandamentul care
coordona forţele progermane pregătite să acţioneze în România. În jurul Vienei
au fost organizate mai multe şcoli în care erau instruiţi agenţii care urmau să
acţioneze în România. Şcoala de la Stockerau făcea o pregătire generală a
luptătorilor. În şcoala de la Breitenfurth au fost pregătite opt echipe compuse
din legionari care au fost paraşutaţi în România până la sfârşitul anului 1944. Şcoala de la Korneuburg pregătea agenţii
specializaţi în lupta de gherilă, iar cea de la Wiener-Neustadt pregătea agenţi
specializaţi în sabotaje feroviare.
În vederea organizării şi consolidării rezistenţei
împotriva regimului sovieto-regal, a fost proiectată crearea unui comandament
al serviciului de informaţii legionar. Pentru aceasta, în septembrie 1944, a
fost desemnat Vasile Iaşinschi, fost ministru al Muncii în guvernul
Antonescu-Sima, format în septembrie 1940. Pentru îndeplinirea misiunii, el a
fost trimis la Târgu Mureş. El trebuia să sondeze starea de spirit a
militarilor şi civililor, să determine opinia publică să treacă de partea
guvernului românesc din exil, să elibereze legionarii întemniţaţi la Aiud, să
determine cât mai mulţi intelectuali să se retragă către vestul Europei.
De asemenea, în noaptea de 6/7 noiembrie 1944, au fost
pregătiți pentru a fi paraşutaţi în România Andreas Schmidt, şeful Grupului
Etnic German, Nicolae Pătraşcu, secretarul general al Gărzii de Fier, Viorel
Boborodea, fost şef al legionarilor din Deva, Nistor Chioreanu, şeful
legionarilor din Ardealul de Sud, Constantin Stoicănescu, şeful legionarilor
din Banat, Ilie Colhon, şeful legionarilor din judeţul Alba. Din cauza
tirurilor artileriei antiaeriene sovietice, grupul a fost paraşutat în Ungaria,
de unde a pătruns apoi în România, pe cale terestră. Andreas Schmidt,
Constantin Stoicănescu şi Nicolae Petraşcu au plecat către Bucureşti, pentru a
reorganiza Mişcarea Legionară, destructurată după rebeliunea din ianuarie 1941,
după fuga în Germania a principalilor ei conducători și după represiunea
antonesciană.
În noiembrie 1944, au fost paraşutaţi de germani, în
Munţii Făgăraş, în apropiere de Vârful Negoiu, opt agenţi şi logistică, cu
diferite misiuni. În lunile noiembrie şi decembrie 1944, au avut loc şi alte
paraşutări de agenţi, în diverse puncte din zone apropiate Carpaţilor
Meridionali, din Banat până în Munţii Făgăraş şi în Munţii Apuseni. De
asemenea, au fost efectuate paraşutări pe Muntele Rotunda (Bistriţa), în Munții
Cernei, în Dobrogea, în Ţara Bârsei, în
Bucovina, la Galaţi şi în alte locuri. Germanii au paraşutat în România şi
etnici maghiari, în acelaşi scop al organizării unei rezistenţe împotriva
regimului sovieto-român de la Bucureşti. În noaptea de 9/10 decembrie 1944, au
fost paraşutaţi cinci agenţi de naţionalităţi necunoscute şi cu misiuni
necunoscute, pentru prinderea cărora au fost mobilizate efective constând în nu
mai puţin de 3.778 oameni. Agenţii paraşutaţi nu au fost prinşi. Este probabil
că ei au putut să scape după decembrie 1945, când a intervenit acordul între
Partidul Comunist şi Mişcarea Legionară. După spusele lui Horia Sima, ultimul
transport de oameni şi materiale paraşutat în România din iniţiativa Guvernului
Naţional Român de la Viena, a avut loc la sfârşitul lunii martie 1945, când au
fost trimişi 20 de agenţi, printre care dr. Iosif Dumitru, desemnat de Horia
Sima ca adjunct al lui Nicolae Petraşcu, împreună cu sume mari de bani, cu
valută, monede de aur şi mari cantităţi de armament. Avionul a decolat din
Austria, de pe aeroportul din Wells şi s-a prăbuşit pe versantul argeşean al
Munţilor Făgăraş, lovit de un tir antiaerian. Cei mai mulţi dintre pasageri au
murit. Lista paraşutărilor din perioada octombrie 1944-martie 1945 este lungă.
Guvernul Naţional Român de la Viena a organizat Armata
Naţională de Eliberare, structură care-i includea pe toţi cei care mai erau
dispuşi să lupte împotriva înaintării sovietice în centrul Europei. Comandantul
acestui corp de armată a fost plănuit a fi generalul Platon Chirnoagă,
comandantul Diviziei 4 române, care căzuse prizonier la germani, cu toate
efectivele sale, în cursul luptelor pentru forţarea râului Tisa.
În noiembrie 1944, cu sprijinul lui Heinrich Himmler,
s-a creat „Waffen SS-Grenadier Regiment Nr. 1”, care a fost prima dintre
unităţile care au compus „Waffen-Grenadier Division der SS (Rumänische Nr. 1)”.
Până la sfârşitul războiului, se va înfiinţa şi al doilea regiment şi se va
începe constituirea unui al treilea, care nu s-a mai realizat. Voluntarii au
fost adunaţi în tabăra de la Döllersheim (Austria). În martie 1945, Regimentul
1 a fost trimis să lupte în Pomerania, pentru a încerca, alături de alte trupe
germane, să oprească înaintarea Armatei Roşii. În acele lupte a fost complet
distrus. În ultimele luni de război, luptătorii care fuseseră iniţial pregătiţi
să facă parte din Armata Naţională de Eliberare au fost antrenaţi pentru a fi
paraşutaţi în România. Horia Sima a reproşat germanilor faptul că mulţi
legionari nu au fost eliberaţi din lagărele germane, astfel că Armata Naţională
de Eliberare a fost privată de luptători devotaţi, pregătiţi, patrioţi şi
anti-bolşevici convinşi. În cele din urmă, Armata de Eliberare Naţională s-a
dovedit a fi o iluzie amară. Unii luptători au murit, alţii au fost capturaţi
de sovietici, iar alţii s-au predat americanilor, care i-au predat englezilor,
rămânând în lagăre până în anul 1946, după care s-au împrăştiat în întreaga
lume. În lagăre, serviciile secrete occidentale i-au recrutat pe toţi cei care
erau potriviţi pentru munca informativă sau pentru activitatea
terorist-diversionistă. Din mari patrioți români, acești numeroși legionari au
ajuns să eșueze în calitate de agenți ai unor servicii secrete străine, care
doreau să lupte împotriva României Populare. Și acești patrioți legionari, din
necunoaștere, ca și luptătorii din Mișcarea de Rezistență din România, credeau
că pot schimba regimul din România prin luptă, ceea ce în realitatea
geopolitică de atunci era imposibil și s-a dovedit că a fost imposibil.
Atât guvernul de la Viena, cât şi armata sa, au fost
proiecte care nu mai erau în măsură să influenţeze cursul evenimentelor
politico-militare din Europa Centrală. Soarta războiului era tranşată în
favoarea Uniunii Sovietice. 500 de divizii sovietice înaintau spre Apus, fiind
imposibil de oprit.
Guvernele regale române, conduse de generalul
Sănătescu, generalul Rădescu și Petru Groza i-au catalogat pe membri guvernului
şi ai armatei naţionale cu sediul la Viena drept „trădători”. Etichetarea este
cel puţin discutabilă. Românii care au susţinut lupta alături de Germania, au
văzut viitorul ţării în parteneriat cu această putere, în nici un caz alături
de bolşevici. Ei nu au fost trădători, cum, mai târziu, nici românii care au
înţeles rolul dominant al Uniunii Sovietice în estul şi centrul Europei şi au
acţionat, o vreme, alături de ei, nu pot fi acuzaţi de a fi fost trădători.
Fiecare dintre grupări a văzut viitorul şi progresul României în feluri
diferite.
Este regretabil că astăzi, la ora scrierii acestor
rânduri, după 80 de ani de la acele evenimente, regimul iudeo-euro-atlantic din
România îi consideră tot vinovați și „trădători” și împotriva lor și a memoriei
lor s-au emis acte normative. Prin Legea 217/2015, toate sentințele pronunțate
împotriva luptătorilor anticomuniști din perioada 1944-1964, de „Tribunalul
poporului” și numeroase alte instanțe civile și militare sunt valabile și
obligatoriu de respectat.
Trădarea, ca act în sine, s-a produs la 23 august
1944, când a fost arestat, fără un temei legal, conducătorul statului român,
care a fost ulterior predat inamicilor ţării şi apoi împuşcat. Desigur, regele
şi comuniştii, care au lucrat împreună pentru arestarea mareşalului Antonescu
şi pentru conducerea ţării, timp de câţiva ani, au formulat şi ei argumentele
lor, după care s-au dezavuat reciproc, uitând perioadele lor de bună
colaborare. În Istorie, fiecare grupare, fiecare forţă politică, are partea ei
de dreptate şi partea ei din adevărul total.
- Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu