Alesandru Duţu - Opoziția solicită declanșarea ofensivei sovietice pe frontul românesc

 

Opoziția solicită declanșarea ofensivei sovietice pe frontul românesc

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

24 August 2025

 

23 August 1944 - O palmă pe obrazul Țării (n.r.)

Cu riscul unei dreptăți á la Piso, afirmăm și noi: „Fiat iustitia, ruat coelum”, Istoria nu se scrie cu „dacă” și „poate”, ci cu documente și mărturii autentice. Pentru respectarea și cunoașterea adevărului așa cum a fost el, vă prezentăm un extras dintr-un mai vechi articol, aducând mulțumiri istoricului Marian Zidaru pentru cercetările sale în arhivele britanice și pentru curajul demitizării unui personaj patriotard - Iuliu Maniu - care, la 23 august 1944 s-a comportat la fel ca generalul Atanasie Stănculescu în decembrie 1989: unul s-a ascuns internându-se într-o clinică privată, celălalt și-a pus un picior în ghips… (Redacția ART-EMIS).

Pentru „înlocuirea regimului” şi „ieşirea din război a României”, „Opoziţia unită” în frunte cu Iuliu Maniu (agent MI6 dovedit, plătit în aur și diamante - n.r.) a cerut/solicitat (insistent) sovieticilor, cu „aprobarea M.S. Regelui”, să declanşeze ofensiva pe frontul românesc, luând în calcul chiar deschiderea „porţii Iaşilor” în faţa trupelor sovietice cu care ţara se afla în război, aşa cum rezultă din documentele epocii (editatee, dar ignorate de regulă în abordările istoriografice).

 1 iulie 1944. La Stockholm, consilierul de Legaţie, George Duca, transmite ambasadoarei sovietice Aleksandra Kollontay următorul text (primit prin curier la 30 iunie 1944, de la Grigore Niculescu-Buzeşti, directorul cifrului din Ministerul Afacerilor Străine): „Constatându-se voinţa unanimă a ţării, reafirmată prin actul de constituire a «opoziţiei patriotice democratice», tocmai s-a elaborat sub direcţia M.S. Regelui proiectul următor privind ieşirea din război a României. Acest proiect prevede înlocuirea regimului actual printr-un guvern care îşi va asuma sarcina de a organiza ieşirea României din război, cât şi încheierea unui armistiţiu cu cele trei puteri aliate principale. Trupele române aflate pe front vor primi ordinele necesare cu scopul de a lăsa să treacă trupele sovietice, pentru a continua apoi împreună lupta alături de armatele aliate, până la eliberarea completă a ţării, ocupată de germani, inclusiv partea din Transilvania cedată în urma arbitrajului de la Viena”.

Pentru reuşita acţiunii preconizate se preciza că „o condiţie esenţială” era reprezentată de „un ajutor aliat”, care să constea într-o ofensivă sovietică masivă pe frontul român, care va trebui să fie declanşată cel mai târziu după schimbarea guvernului. Această ofensivă, sprijinită de atitudinea trupelor române, este un element absolut indispensabil atât pentru a pune capăt definitiv alianţei României cu Germania, cât pentru a atrage trupele germane care se află în rezervă în Moldova şi în Basarabia şi care ar putea să se întoarcă împotriva noului guvern, pentru a opri mişcarea…

În continuare se mai solicita „trimiterea a trei brigăzi «aeropurtate»… formate din trupe sovietice sau din unităţi anglo-saxone şi ruse”, efectuarea de bombardamente pe „rutele care duc din Ungaria şi Bulgaria către România cu scopul de a împiedica trecerea trupelor germane către ţara noastră” şi se preciza că „orice colaborare cu mareşalul Antonescu este astăzi în afara posibilului”. Opoziţia insista asupra „unei discreţii absolute ce trebuie păstrată faţă de reprezentanţii noştri oficiali la Stockholm” (faţă de ambasadorul Frederic Nanu - n.n.).

7 august 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti informează pe George Duca, consilier al Legaţiei române din Stockholm, că „spre a face un pas înainte pentru ieşirea României din Război, s-a decis trimiterea unui ofiţer general pe lângă Armata Roşie”, cu misiunea de „a discuta cu Comandamentul sovietic coordonarea acţiunilor militare”.

Mai preciza că generalul respectiv era Aurel Aldea, care „reprezenta Frontul Naţional-Democratic”, avea „aprobarea M.S. Regelui, sub înalta supravegherea a căruia şi în armonie cu scopurile urmărite de Frontul Naţional-Democratic se continuă, în sânul armatei, pregătirile în vederea ieşirii României din război” şi că acesta urma să plece „fără ştirea guvernului”.

În finalul telegramei, directorul Secţiei Cifru din cadrul Ministerului Afacerilor Străine cerea consilerului de Legaţie să informeze pe Aleksandra Kollontay despre acest lucru şi să exprime rugămintea de „a ne răspunde imediat dacă guvernul sovietic este de acord cu această misiune”, precizând că „lipsa oricărui răspuns la un plan atât de precis de colaborare, prezentat acum patru săptămâni, dezorientează pe factorii favorabili Aliaţilor din România, care sunt puşi, astfel, în imposibilitatea de a avea un minim de elemente de apreciere pentru a fixa modalităţile acţiunii noastre”.

George Duca mai trebuia să arate că „faptul că ruşii nu ne-au acordat (opoziţiei – n.n.) până acum beneficiul condiţiilor ameliorate de armistiţiu, consimţite de mareșalul Antonescu, constituie o descurajare care se adaugă dificultăţilor crescânde pe măsură ce trece vremea ce au de întâmpinat factorii ce doresc să-şi poată asuma răspunderea unei schimbări a politicii României”.

10 august 1944. La Stockholm, George Duca informează pe Aleksandra Kollontay că opoziţia din România a decis, cu aprobarea regelui Mihai I, trimiterea peste linia frontului a generalului Aurel Aldea, investit ,,cu puterile necesare” pentru a stabili cooperarea cu forţele sovietice.

14 august 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti transmite lui George Duca răspunsurile la întrebările ambasadoarei Aleksandra Kollontay în legătură cu susţinerea politică a „misiunii Aldea”, precizând că generalul „va vorbi” în numele Frontului/Blocului Naţional-Democratic „a cărui acţiune este în deplin acord cu Majestatea Sa”, că „gruparea Tătărescu” nu făceau parte din Frontul/Blocul Naţional-Democratic (considerat de rege ca „expresiunea opiniei publice”) şi nu avea „vreo legătură specială cu Coroana”.

18 August 1944. George Duca este informat, la Stockholm, printr-un mesaj de la Bucureşti, că „misiunea Aldea” trebuia soluţionată „de urgenţă” deoarece „timpul pierdut agravează situaţia României prin posibilitatea de indiscreţiune şi prin întărirea controlului german în interior”.

21 August 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti cere lui George Duca ,,în numele Blocului Naţional-Democratic şi cu asentimentul M.S. Regelui” să ia „mediat contact” cu ambasadoarea Aleksandra Kollontay şi să-i ceară ,,un răspuns cât mai urgent în chestiunea misiunii A (Aldea - n.n.), precizând că „lipsa unei coordonări a acţiunii noastre române cu cea a armatei sovietice este singurul obstacol ce se opune ieşirii imediate din război a României”. Îi mai cere lase să se înţeleagă că „totul nu depinde decât de coordonarea acţiunii militare cu sovietele” şi să-şi exprime mirarea că „armata sovietică renunţă la concursul asigurat dinainte al armatei noastre împotriva trupelor germane din România”.

22 august 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti cere din nou lui George Duca să insiste pe lângă Aleksandra Kollontay pentru primirea unui răspuns „imediat” în legătură cu trecerea generalului Aurel Aldea peste linia frontului.

23 august 1944. La Stockholm, în după-amiaza zilei, George Duca este informat de Aleksandra Kollontay că sovieticii erau de acord să primească peste linia frontului pe generalul Aurel Aldea. Era însă prea târziu deoarece peste puţin timp se va afla despre arestarea mareşalului Ion Antonescu (și predarea sa încă a actualului inamic – n.r.).