Mircea
Eliade: De ce sunt intelectualii lași?
Ați văzut vreodată un “intelectual” în timpul unei
crize politice, sau unei mari prefaceri internaționale?
Nu numai că e uluit și neinformat; asta încă nu ar fi
o rușine prea mare. Dar e de-a dreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e
paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi
vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru
viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci își dă el
seama ce puțin s-a “interesat” de viața socială din jurul său. Și caută
pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală,
uită cu desăvârșire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un
sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte
ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav – o revoluție, o reformă acerbă, un
atentat, o schimbare esențială a ordinii sociale – bietul “intelectual” român
își pierde mințile. (Firește vorbesc numai de “intelectualul” pur, de cel fără
aderență cu partidele sau grupurile politice.)
Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare
tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit,
fără nici o eficacitate. Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite
gesturi politice, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În
noaptea insurecției comuniste de la atelierele Grivița, am întâlnit un excelent
romancier care, aflând de cele ce s-au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul
său roman, apărut în zilele acelea ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție
socială și antiburgheză.
Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ.
Ci faptul că excelentul romancier s-a grăbit să-și caute puncte de contact cu o
mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui,
dacă are sorți de izbândă și de eficacitate etc. Nu știa nimic. Scos din
preocupările lui “intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa cum le-a fost frică
tuturor intelectualilor creștini de succesele “Gărzii de fier” – și au început
să o aprobe nu pentru că le convenea programul “Gărzii”, ci pentru că se temeau
să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei. Nu am nimic
de zis contra “Intelectualilor” care trec de o parte sau alta a baricadei
îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă
lașitatea intelectualilor apolitici care își descoperă deodată aderențe cu o
mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n-au
nimic de câștigat, ca “intelectuali”, dintr-o asemenea mișcare. O fac pur și
simplu din frică, din lașitate. Frică ce își are rădăcina în lipsa de
conștiință “funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că
ei, “intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violențe și a oricărei
prostii politice – singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice
intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească și, mai
ales, pe cine reprezintă el – puțin i-ar păsa atunci de orice revoluție, de
orice război, de orice criză politică. Mare sau mică, biruită sau victorioasă,
o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata
ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se
descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi
stăpânit de oricine; poate fi stăpânit chiar de dușmani; fără ca o națiune să
piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări
și-i alimentează misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul,
nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către “intelectualii”
unei țări, de avangarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra
neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru
totdeauna pentru că n-au existat secole creiere care să domine masa amorfă și
efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură.
Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceeași existență periferică,
semi-istorică, așteptând ca timpul să le suprime geografia și neantul să le
înghită actuala lor viața “politică”.
Deci asta reprezintă “intelectualii”: lupta contra
neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de
creație a unei națiuni. Și, ca atare, n-au de ce să se teamă, să intre în
panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai
întâi, pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile în ideile unui
intelectual sau unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de
guverne, nici de legislații abstracte, ci de revoluții, de forme de reacțiuni concrete,
istorice).
Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și
nici un act politic nu privește direct pe intelectuali. Poate privi, în orice
caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui. În ceasul în
care ceva se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult
înainte, ocupat să creeze ceva care să muște din eternitate, sau să facă ceva
care numai după mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare
politică.
În ceasul unei revoluții sau unei crize, intelectualul
adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi. El a trecut
demult pe acolo. Ceea ce pare nou pentru mase, este demult trăit, asimilat,
consumat pentru el.
Indiferență față de politică, de prezentul politic?
Nicidecum. Ci numai toleranță și înțelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai
departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din
fire și să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a
pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți
primejduiești situația materială? Asta privește familia ta nu pe tine. Îți
riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți nu moare niciodată. Dacă crezi
altfel, renunță la “intelectualitate” și fă-te om politic.
Mircea Eliade
https://www.cotidianul.ro/mircea-eliade-de-ce-sunt-intelectualii-lasi/
Criza
autorității intelectuale în România
De
la Mircea Eliade (1934) la România anului 2025
1. Introducere: De ce contează Mircea
Eliade azi
Pe 1 noiembrie 1934, Mircea Eliade publica în ziarul Vremea
eseul „De ce sunt intelectualii lași?”.
Era un text provocator, scris într-o epocă de frământări politice și sociale
intense: ascensiunea fascismului, mișcările comuniste, grevele muncitorești și
instabilitatea guvernamentală. Eliade denunța atunci frica, oportunismul și
lipsa de conștiință de rol a intelectualului român.
Ceea ce frapează însă, aproape un secol mai târziu,
este actualitatea mesajului. Deși contextul s-a schimbat radical — trăim
în democrație, în Uniunea Europeană, conectați la rețele globale — criza
autorității intelectuale din România persistă, dar a căpătat forme noi.
2. Eliade și rolul intelectualului: între
eternitate și frică
În 1934, Eliade formulează două idei fundamentale:
1.
Intelectualul autentic creează
eternitate.
Politica, economia, războaiele și crizele sunt efemere; cultura, ideile și
creația rămân.
Intelectualul este „avangarda” care „luptă contra neantului” și asigură continuitatea
unei națiuni.
2.
Intelectualul român interbelic era
dominat de frică.
o Frica
de persecuție și marginalizare.
o Frica
de a pierde confortul personal.
o Frica
de a rămâne irelevant.
Din această frică derivă oportunismul: pactizarea cu mișcările sau
puterile dominante, fără o convingere reală.
Această viziune este romantică, elitistă și
provocatoare: Eliade cere intelectualului să fie purtător de sensuri, nu
comentator de conjuncturi.
3. De la 1934 la 2025: ce s-a schimbat
România de azi este o societate complet diferită de
cea interbelică:
- Nu
mai există teroarea fizică de atunci (arestări arbitrare, cenzură
brutală).
- Avem
acces la internet, presă liberă, social media.
- Intelectualii
pot vorbi deschis, fără riscul pierderii vieții.
Și totuși, frica a rămas, dar s-a metamorfozat.
În loc de frica de persecuție, avem frica de irelevanță. În loc de frica
de închisoare, avem frica de „cancel culture” și de pierderea
vizibilității.
Autoritatea intelectualului clasic, care domina presa și universitățile în
secolul XX, este acum diluată și contestată.
4. Trei crize recente care au expus
fragilitatea intelectualilor români
A. Pandemia COVID-19 (2020–2022)
Pandemia a fost testul suprem al lucidității
pentru intelectualii români:
- O
parte au devenit portavoce a autorităților, promovând restricții și
vaccinare necritic, chiar când datele erau contradictorii.
- Alții
au devenit rebeli de serviciu, alimentând neîncrederea în știință
și instituții.
- Foarte
puțini au oferit analize echilibrate, integrând perspectiva
medicală, etică, socială și economică.
Eliade ar fi spus:
intelectualii au pactizat fie cu frica, fie cu ratingul.
B. Războiul din Ucraina (2022–prezent)
Invazia Rusiei a divizat din nou spațiul intelectual:
- Mainstream-ul
pro-occidental: Liiceanu, Pleșu, Cornea ș.a. au
susținut necondiționat Ucraina, NATO și UE.
- Intelectualii
„pragmatici”: au cerut neutralitate strategică,
invocând „interesele României”.
- Curentul
pro-rus: minoritar, dar vocal, s-a
manifestat mai ales online, alimentând propaganda Kremlinului.
Eliade ar fi criticat două lucruri:
1.
Alinierea necritică
a elitei culturale cu discursul dominant.
2.
Lipsa dezbaterilor serioase despre identitatea,
securitatea și viitorul cultural al României în contextul geopolitic.
C. Populismul și fragmentarea autorității
(2023–2025)
Cea mai mare schimbare recentă este ascensiunea pseudo-intelectualilor
mediatici:
- Podcasturi,
TikTok, YouTube și platformele alternative au creat noi lideri de
opinie, fără pregătire academică, dar cu vizibilitate uriașă.
- Partide
precum AUR sau SOS capitalizează această energie
„anti-sistem”, folosind influenceri ca vectori culturali.
- Intelectualii
clasici (Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu) sunt marginalizați,
considerați „rupți de realitate” de noile generații.
Eliade ar fi văzut aici confirmarea
temerilor lui: intelectualul creator a cedat terenul
zgomotului mediatic, iar lumea ideilor a fost înlocuită de lumea trendurilor.
5. Tipologia intelectualului român în 2025
Inspirată de Eliade, putem clasifica azi patru tipuri
dominante:
|
Tip intelectual |
Atitudine |
Forță |
Slăbiciune |
|
Intelectualul conformist |
Se aliniază cu mainstream-ul politic și mediatic |
Legitimitate instituțională |
Pierde relevanța publică |
|
Intelectualul rebel |
Contestă autoritățile, adesea fără alternativă
coerentă |
Audiență mare |
Devine instrument al populismului |
|
Intelectualul creator |
Creează sensuri și valori pe termen lung |
Profunzime culturală |
Marginalizat mediatic |
|
Pseudo-intelectualul mediatic |
Domină pe rețelele sociale, simplifică realitatea |
Influență masivă |
Superficialitate, manipulabilitate |
6. De ce s-a prăbușit autoritatea
intelectualului clasic
Există trei cauze principale:
1.
Fragmentarea spațiului public
Internetul și social media au înlocuit monopolul presei și al universităților.
Autoritatea nu mai e centralizată, ci distribuită viral.
2.
Politizarea excesivă
Intelectualii sunt percepuți drept „afiliați politic”, ceea ce le erodează
credibilitatea.
3.
Spectacularizarea culturii
Algoritmii social media premiază emoția, nu analiza.
Intelectualii „clasici” nu concurează eficient cu influencerii pentru atenția
publicului.
7. Ce ar spune Eliade azi
Cred că Eliade ar lansa un dublu avertisment:
- Intelectualii
români au uitat misiunea lor „de eternitate”: s-au lăsat absorbiți
de reacții imediate, rating și confort personal.
- Dacă
elita culturală nu revine la creație autentică, gândire critică și
curaj intelectual, spațiul public va fi preluat definitiv de
pseudo-intelectuali mediatici și propagandă populistă.
8. Concluzie
Criza autorității intelectuale în România nu este doar
o problemă a intelectualilor, ci una a societății.
Ne aflăm într-un moment de tranziție culturală:
- pe
de o parte, avem o elită clasică, tot mai irelevantă pentru noile
generații;
- pe
de altă parte, un val de creatori digitali, influenți, dar adesea
superficiali;
- iar
între ele, o masă de intelectuali confuzi, prinși între
„eternitate” și algoritmul de trending.
Dacă vrem să depășim această criză, trebuie să
regândim rolul intelectualului:
- nu
doar ca analist al prezentului,
- ci
ca arhitect al viitorului cultural.
Fără o renaștere a intelectualului creator,
România riscă să devină, cum avertiza Eliade, o „provincie a neantului”:
o societate zgomotoasă, dar lipsită de direcție.
INTERVENTIE George
M ChatGPT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu