Maria
noastră, Sfânta Născătoare
*
Cu noi,
cei păcătoșii
De-apururi
iertătoare.
*
Aici îi e
Grădina Înflorată,
Și de
aici renaște-mi-o odată,
O lume
nouă, pură și curată.
Mircea
Dorin Istrate
***
15 August
Praznicul
Sfintei Marii
Eveniment
culural
Sub
privirea ocrotitoare a Maicii Preasfinte, pe data de 13 august 2025, în cetatea
Târgu-Mureșului, s-a așezat un ceas de lumină și de prăznuire pentru sufletele
ce iubesc frumusețea cuvântului și curăția graiului românesc. În această zi,
sub binecuvântarea lui Dumnezeu, Cărturarul neamului românesc si al
credinței străbune, Domnia Sa, Mircea Dorin Istrate,
președintele onorific al Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureș, a adus
înaintea lumii nu unul, ci două volume de poezie – „Maria noastră,
Sfânta Născătoare” și „Apărătorii de Credință, Limbă și Istorie”
(Volumul I – Credința) – ca pe două cununi împletite din dor, credință
și jertfă pentru neam.
Deși pașii mei nu au putut ajunge
în acestă zi la locul binecuvântat al întâlnirii, inima mea a fost acolo
întreagă, cu rugăciune și cu gând bun, aproape de Domnia Sa – mentor și părinte
în arta scrisului – simțind, chiar și de departe, lumina ce se revarsă din
cuvântul său. Iar faptul că am primit binecuvântarea de a scrie prefața acestei
cărți a fost pentru mine nu doar o cinste, ci o datorie de suflet și o
mulțumire adâncă pentru omul care poartă în sine blândețea inimii,
înțelepciunea cuvântului și credința statornică a celor ce slujesc neamului
prin scris.
Și pentru că ne aflăm în pragul marii sărbători a
Adormirii Maicii Domnului, las aici, spre încântarea sufletelor curate, o
poezie a Domniei Sale care îmbină mireasma rugăciunii cu tăria mărturisirii:
A Maicii Domnului Grădină
Cât încă mai fi-vor în sfântul Ardeal,
O Stână uitată în vârful de deal,
C-o Turmă-noită în cea primăvară,
Cu Holdele coapte în calda cea vară,
Cu dulcea Frăguță pe lunga cărare,
Cu Mura-negrită de-acuma la soare,
Cu Poame bogate în toamne lungite,
Cu Nunți așteptate în ierni troienite,
Cu sfânta Credință în inimă vie,
Să știi că pe-aicea,
mai este
Vecie.
Cât încă mai fi-va în sfântul Ardeal,
În inimă Dorul cel fără de mal,
De Țară, de Limbă, de Neamul străbun,
De Mamă, de Tată, de Buna, de Bun,
De Crângul cu păsări și albi ghiocei,
De încă cioporul acela de miei,
De cum îmi miroase o Brazdă arată,
O Pâine-aburindă în vatră de-i coaptă,
O Bundă, o Straie, Căciula, o Ie,
Să știi că pe-aicea,
Mai este
Vecie.
Cât încă mai susur Izvoare sub deal,
Cât Cucul mai cântă la mine-n Ardeal,
Melini cât încă-nfloresc în tărime
Și vechiul Pomelnic mai știe de tine,
Cât încă un Popă, bătrân cum e veacul,
Îngână cea slujbă cum poate săracul,
Cât limba străbună mai înc-o vorbesc,
Cât ei, îmbrumații, trecutu-și amintesc,
Nu uită de vremuri în glorii trecute,
Copii ce astăzi îmi știu tot mai multe,
Aicea îmi fi-va a Maicii Grădină,
Vecie divină,
scăldată-n
Lumină.
Aceste versuri, ca niște clopote curate ale
satului românesc, răsună peste dealurile Ardealului și peste inimile noastre,
aducând aminte că rădăcina neamului este vie câtă vreme credința, graiul și
dragostea de țară sunt păstrate cu sfințenie.
Cu recunoștință adâncă,
îi adresez Domniei Sale gândurile mele de binecuvântare și rugăciune,
mulțumindu-i că prin condeiul său ne poartă spre lumina curată a cuvântului
nepângărit.
Și cum se cuvine la ceas
de binecuvântare, îi grăiesc din inimă, spre pomenire și veșnică amintire:
Să-i
fie anii ca grâul în pârg,
Condeiul
– izvor limpede și nesecat,
Iar
cuvântul – lumină ce nu apune.
Fie ca Maica Preacurată
să-l acopere cu omoforul ei cel sfânt, păzindu-l în sănătate și în puterea de a
scrie, iar Bunul Dumnezeu să-i rânduiască încă mulți ani de rodire în ogorul
cuvântului, spre slava Sa și spre folosul sufletelor iubitoare de frumos și de
adevăr. Amin.
Autor: Florina Nina Breazu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu