Alexandru Stanciulescu - DOAR O VORBĂ.....! Cu GÂND DE SEARĂ - MINILECTURĂ

 

CADOURILE

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

Folositi darurile Mele, nu fiecare pentru sine, în mod egoist, ci ca si copiii mei care au totul în comun; daruiti celorlalti cu inima buna roadele lucrului mâinilor Mele, amintindu-va ca vi le-am daruit în masura bunatatii Mele parintesti, a iubirii Mele de oameni, a darniciei Mele.

Asa este într-o familie. Atunci când tatal, mama sau un frate face cadouri, acestea sunt date tuturor copiilor, tuturor fratilor. Iar daca fratii si surorile traiesc în dragoste reciproca, ei nu se simt fericiti, nici satisfacuti daca tatal sau fratele lor a lasat deoparte pe unul dintre ei, sau nu i-a dat unuia dintre ei acelasi lucru ca si celorlalti. De ce aceasta? Pentru ca în dragostea lor reciproca ei se simt ca un singur trup, ei sunt una, o singura persoana. Astfel trebuie sa fiti fiecare dintre voi. Iar Eu voi sti sa va rasplatesc pentru aceasta dragoste, care Îmi este atât de placuta.

Daca sunt darnic cu cei care nu-Mi împlinesc poruncile Mele – „unui om i-a rodit tarina din belsug” (Luca 12, 16) – nu voi fi oare darnic cu adevaratii Mei copii, carora le-am pastrat cum se cuvine toate bunatatile Mele? Voi fi cu siguranta! „Voi milui pe cine vreau sa miluiesc si Ma voi îndura de cine vreau sa ma îndur” (Romani 9, 15).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 132

 

 

 

FIREA NECUVANTATOARE

- Sfantul Nectarie al Eghinei -

 

                Cât de lamurit se arata întelepciunea lui Dumnezeu în conservarea firii necuvântatoare! Cât de întelept le-a rânduit pe toate si le-a asigurat perpetuarea! Care dintre animale ar putea sa-si asigure perpetuarea în conditiile în care nu ar avea un instinct înnascut, care sa se manifeste de-a lungul etapelor vietii sale? Nici unul, desigur, pentru ca ar fi nimicite odata cu aparitia lor, întrucât nu au capacitatea de a învata si de a se educa unele pe altele din cauza ca le lipsesc ratiunea si timpul necesar si din cauza ca organele corpului lor sunt incapabile de a face asa ceva si, totodata, din cauza lipsei mijloacelor de educare. Prin urmare, animalele aveau nevoie de o întelepciune înnascuta si Dumnezeu le-a daruit-o. În consecinta, animalele sunt irationale si nu sunt înzestrate cu o putere intelectuala care sa le dicteze actele lor pline de întelepciune. Asadar, numai omul este fiinta rationala, pentru ca întelepciunea sa este nelimitata si are întregul univers ca obiect de studiu, dezvoltându-se si progresând prin puterea si activitatea sa.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 60-61

MĂNĂSTIREA PALTIN

- MAICA DOMNULUI MÂNGÂIETOAREA -

 

O nouă icoană făcătoare de minuni se află acum la Mănăstirea Paltin, icoana Maicii Domnului Mângâietoarea și Izvorâtoarea de lacrimi de mir. Icoana este o copie pictată după originalul grecesc, care se află la biserica „Sfântul Dimitrie”, din Nea Elvetia Vironas, aflată în apropierea Atenei și este denumită Maica Domnului „Parigoritria”, Izvorâtoarea de mir și Plângătoare. Această icoană s-a arătat făcătoare de minuni, în timpul pandemiei Covid, când a început să izvorască șuvoaie întregi de lacrimi de mir, din ochii îndurerați ai Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ziua ei de prăznuire este în data de 8 septembrie.

Cum a început să plângă icoana

Icoana a început să plângă și să izvorască mir în anul 2020, în ziua de 8 septembrie, la prăznuirea marii sărbători a Nașterii Maicii Domnului. Preasfințitului Daniil, Mitropolitul de Kesariani, Vironas și Ymitos, ne relatează pe scurt faptul săvârșirii acestei cutremurătoare minuni a Maicii Domnului:

„În Sfânta noastră Mitropolie, în Biserica „Sfântul Dimitrie”, din Nea Elvetia Vironas, s-a manifestat pe 8 septembrie, anul 2020, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, faptul minunat al plângerii/lăcrimării icoanei Maicii Domnului nostru, cea numită «Mângâietoarea» (Αγία Εικόνα της Υπεραγίας Θεοτόκου και Αεί Παρθένου Μαρίας, η επονομαζόμενη «Παρηγορήτρια», η Δακρυρροούσα και Μυροβλύζουσα).

Domnul „singurul care face minuni” (Ps. 76, 14-15), a îngăduit să se întâmple acest fapt minunat și mai presus de fire spre mângâiere, sprijin și întărire a credincioșilor, care ne încredințează de promisiunea Domnului și Dumnezeu: „Niciodată nu vă voi lăsa pe voi”! Încredințați fiind că Dumnezeu nu a părăsit pe poporul său din pricina mulțimii păcatelor și a puținei credințe.”

Vindecări minunate

Icoana a fost pictată în Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Seres, după icoana Maicii Domnului Mângâietoarea din Sf. Munte Athos, mănăstirea Xenofont. Însă doar cea din Vironas izvorăște lacrimi de mir și săvârșește nenumărate minuni, biserica Sfântului Dimitrie de acolo devenind deja loc de pelerinaj, pentru pelerinii din întreaga lume. Credincioșii se ating cu mirul izvorât din ochii preadulci ai Maicii lui Dumnezeu și primesc tămăduire. Pe site-ul bisericii Sf. Dimitrie (și el izvorâtor de mir), sunt prezentate și câteva minuni impresionante ale icoanei Maicii Domnului Plângătoare.

În urma unui accident de mașină, o fetiță fusese transportată la spital cu leziuni cranio-cerebrale. Starea ei era atât de gravă, încât fetița se afla în comă, nu putea nici să deschidă ochii sau să vorbească. Medicii erau pregătiți de o posibilă intervenție chirurgicală.

Câteva zile mai târziu, Nikitiadis, tatăl fetiței, s-a dus la icoana Maicii Domnului pentru a se ruga. A luat mir pentru a-și unge fiica, în speranța unei vindecări.

Patru zile mai târziu, spre surprinderea medicilor, sănătatea fetiței s-a schimbat considerabil, dând semne de vindecare. 24 de zile mai târziu, a fost complet recuperată.

Icoana Maicii Domnului vine și la Mănăstirea Paltin

Acum credincioșii se pot închina la o copie a acestei icoane și la mănăstirea Paltin, unde va fi prăznuită solemn luni, 8 septembrie, la prăznuirea Nașterii Maicii Domnului.

Mulțumim tuturor donatorilor care au făcut posibilă aducerea acestei icoane minunate în mănăstirea noastră, închinată de către Părintele Arhim. Justin Pârvu, ocrotirii Maicii Domnului! Și o rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să mângâie și să tămăduiască rănile trupești și sufletești ale tuturor celor ce au contribuit dar și celor ce se vor închina icoanei ei!

Într-o societate întunecată de păcat, unde dragostea dintre oameni este mult slăbită și parcă nimănui nu îi mai pasă de suferința ta, Maica Domnului ni se arată ca o Mângâietoare și ajutătoare. Când nimeni nu mai plânge alături de tine, Maica Domnului vine să plângă ea. Să nu uităm niciodată dragostea și lacrimile Maicii Domnului vărsate pentru noi!

 

 

 

ALĂPTAȚI CU LAPTE MATERN

- SF. PAISIE AGHIORITUL -

 

Copilul se educă din pântece

Educația copilului începe din pântecele mamei. Dacă femeia însărcinată se supără și se mâhnește, atunci și pruncul se tulbură înlăuntrul ei. Iar dacă se roagă și trăiește duhovnicește, atunci pruncușorul din pântecele ei se sfințește. De aceea, femeia când e însărcinată, trebuie să spună «Doamne Iisuse...», să citească puțin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu se neliniștească.

Dar și ceilalți să fie cu luare-aminte, să nu o mâhnească. Și astfel, copilul care se va naște va fi sfințit. Iar părinții nu vor avea necazuri cu el nici când e mic, nici când va crește mare.

Laptele bun de alăptat

Apoi, după ce se naște copilul, pe cât se poate, mama trebuie să-l alăpteze cât mai multă vreme. Laptele mamei dă sănătate pruncilor. Copiii, când sunt alăptați, nu sug numai lapte, ci și dragoste, afecțiune, mângâiere, siguranță și astfel își formează un caracter puternic.

Dar și pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-și alăptează pruncii, apar anumite probleme în organismul lor, și se poate ajunge chiar până la tăierea sânului. Mai demult, o mamă putea să alăpteze copilul vecinei dacă aceea nu avea lapte. Pe când astăzi, multor mame le vine greu să-și alăpteze și proprii copii!

Mama care se lenevește și nu-și alăptează pruncul, transmite lenevia acesta și copilului ei. Mai demult, cutiile de lapte concentrat aveau desenate pe ele o mamă cu un prunc în brațe. Acum au o mamă cu niște flori în brațe! Mamele nu-și mai alăptează copiii, iar aceștia cresc nemângâiați. Și atunci, cine o să le dea afecțiune și dragoste? Cutia cu lapte de vacă?

Copiii sug din sticla «înghețată» și le îngheață și lor inima. Apoi, când cresc, caută mângâiere în sticla de la cârciumă. Beau ca să-și uite de griji și așa ajung alcoolici. Copiii când nu primesc afecțiune, nu vor avea nici ei de unde să dăruiască afecțiune și așa o ținem lanț. Apoi vin mamele la mine: «Părinte, roagă-te pentru copilul meu că a luat-o pe căi greșite!»”.

Când copiii văd că părinții lor se iubesc și se prețuiesc, că se poartă cu bună cuviință și se roagă, toate acestea se întipăresc în sufletul lor. De aceea spun că cea mai bună moștenire pe care le-o pot lăsa copiilor este evlavia lor”.

(Extras din cartea „Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia”, de Mitrop. Ierotheos Vlachos)M

  

 

S F E R A

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

Gândeste-te la cuvintele lui Dumnezeu, care strabat creatia! Au început de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si acum si merg mai departe pâna la sfârsitul lumii. Dupa cum sfera, daca se împinge si este pe un loc înclinat, merge la vale datorita constructiei sale si a însusirii locului, si nu se opreste înainte de a ajunge pe un loc ses, tot asa si existentele, miscate de o singura porunca, strabat în chip egal creatia, supusa nasterii si pieirii, si pastreaza pâna la sfârsit continuarea spetelor, prin asemanarea celor ce alcatuiesc speta. Din cal se naste un cal, din leu un leu, din vultur un vultur si fiecare din vietuitoare îsi pastreaza speta prin continui nasteri pâna la sfârsitul lumii. Timpul nu strica, nici nu pierde însusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum acum ar fi fost facute, merg vesnic proaspete împreuna cu timpul.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 171

 

 

 

ROADELE OMULUI

- Sfantul Ignatie Briancianinov -

 

Ramura roditoare se pleaca spre pamânt, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste în sus, înmultindu-si mladitele sale neroditoare.

Sufletul bogat în virtutile evanghelice se cufunda în smerenie din ce în ce mai adânc, si în adâncurile acestei mari afla margaritarele cele de mult pret: darurile Duhului.

Trufia este semnul neîndoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învatatura lui Hristos.

Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale, nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. „Nu judecati dupa înfatisare”, ci „dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. „Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale” (1 Regi 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: „Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el” (Psalmul 88, 21). „Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima” (1 Regi 16, 7).

 

Sfantul Ignatie Briancianinov, Despre inselare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Schitul romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999, p. 106-107

CUVÂNT SUPERB LA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL

- SF. IOAN GURĂ DE AUR  -

 

O, nelegiuire!

O, ospăț drăcesc! O, adunare satanică! O, joc nelegiuit și plată a unui joc și mai nelegiuit! S-a săvârșit cea mai blestemată ucidere din toate uciderile! Cel ce merita să fie încununat și să i se strige numele în gura mare este ucis! Biruința demonilor stă la masă, iar chipul biruinței este vrednic de fapta săvârșită!

Îndoită crimă! Și că a jucat și că a plăcut! Și a plăcut atât de mult, că plata jocului a fost crima!

Când a văzut la ce grozăvie a dat naștere jurământul său, s-a întristat Irod, ne spune evanghelistul, deși el la început l-a aruncat în temniță. De ce se mai întristează? Așa e virtutea! Și răii o admiră și o laudă! Dar, o, Irodiadă, femeie nebună! Și tu ar fi trebuit să-l admiri pe Ioan! Și tu ar fi trebuit să i te închini lui, că el căuta să te scape de păcat! Dar nu! Irodiada pune la cale crima, întinde cursa și cere favor drăcesc.

Pentru ce, Iroade, nu te-ai temut de ceea ce-i mai cumplit? Dacă te-ai temut că ai martori pentru călcarea ta de jurământ, cu mult mai mult trebuia să te temi că ai martori atât de mulți pentru o crimă atât de nelegiuită.... Când ar fi trebuit să mulțumească lui Dumnezeu că în ziua aceea l-a adus la lumină, Irod tocmai atunci îndrăznește acele fărădelegi. În ziua în care trebuia să dezlege pe cel legat, atunci adaugă lanțurilor uciderea.

 

Cine a greșit mai mult față de Sf. Ioan Botezătorul?

Irod a făcut două mari nebunii: prima, că a făcut stăpână pe gândurile și voința lui pe fata aceea atât de nebună și beată de patimă, care nu se dădea înapoi de la nimic. A doua că s-a legat cu jurământ.

Da, Irod a fost atât de nelegiuit, dar mai nelegiuită decât toți a fost Irodiada; și decât fiică-sa și decât tiranul. Că ea a fost arhitectul tuturor acestor nelegiuiri......

Dumnezeu însă a îngăduit și nici n-a dezlănțuit trăsnet din cer ca să ardă chipul acelei nerușinate, nici n-a poruncit să se despice pământul și să înghită tot acel ospăț nelegiuit. N-a făcut asta și ca să încununeze cu și mai mari cununi pe drept, și ca să lase mare mângâiere celor care vor suferi mai târziu pe nedrept.

 

Să răbdăm nedreptățile ca Ioan

Să auzim, așadar, acestea toți câți facem fapte de virtute, dar suferim necazuri de la oamenii răi! Că și atunci Dumnezeu a îngăduit să fie junghiat cel care a trăit în pustie, ... cel mai mare profet dintre toți profeții, decât care altul mai mare n-a fost între cei născuți din femei, a îngăduit Dumnezeu să fie înjunghiat de o femeie desfrânată și stricată, omul care apăra legile dumnezeiești.

 

Gândindu-ne la aceasta, să îndurăm cu curaj oricât am suferi.

... Lucrul acesta l-a făcut atunci și Irodiada, nădăjduind că prin uciderea lui Ioan păcatul său are să-i fie uitat și acoperit. Dar a ieșit cu totul altceva, că Ioan a strigat mai tare după ce a fost ucis. Răutatea se uită însă numai la prezent, ca și cei cuprinși de friguri, care cer apă rece atunci când nu trebuie. Dacă Irodiada n-ar fi ucis pe auzatorul ei, păcatul ei n-ar fi ajuns atât de cunoscut... Păcatul nu se ascunde prin adaos de păcate, ci prin pocăință și mărturisire.

Toți drepții suferă, nu pentru cei care suferă nedreptăți, ci pentru cei care fac nedreptăți, pentru că aceștia sunt cei care suferă nedreptățile. Nici Ioan Botezătorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.

Tu, însă, ocărăști, vorbești de rău pe semenul tău ... Sfinții n-au făcut așa, ci îi plâng pe păcătoși mai mult decât să-i blesteme. Să facem și noi tot așa! Să plângem pe Irodiada și pe toți care sunt la fel ca ea.

 

(Extras din Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei)

  

 

 

BUCHETUL DE FLORI

- Sfantul Luca al Crimeei -

 

           Am primit un buchet de flori. O, câta frumusete delicata, fermecatoare, este cuprinsa în aceste splendide mici creatii ale lui Dumnezeu! Si pe lânga aceasta, cât sunt de minunate prin micimea, prin simplitatea lor plina de smerenie! Dantelariile fine ale micilor inflorescente albe, albastrii si roz, violete si albastre ne privesc cu ochii curati ai petalelor si ai corolelor lor si revarsa asupra noastra minunata lor mireasma. Oare nu este evident ca aceasta este o propovaduire tacuta a curatiei duhovnicesti? Trebuie sa ai o inima cu totul împietrita ca sa nu auzi acest glas al lui Dumnezeu, care rasuna atât de limpede în simplitatea si în frumusetea formelor materiale ale naturii. Este adeverit ca femeile iubesc foarte mult florile si aceasta face cinste inimilor lor.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 

 

 

 

M I O P I A

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

              Sa încercam sa ne tamaduim de miopia sufletului si sa nu ne preocupam doar de cele vremelnice, pamântesti; sa cautam a deslusi cu ochii mintii ce ne asteapta mâine – viata cea fara de sfârsit – si sa ne înaltam inimile spre patria cea de sus. Este, într-adevar, o miopie fara seaman a sufletului nostru nemuritor a privi numai la prezent, la cele vazute, perceptibile prin simturi si care convin doar unor senzatii trupesti, si a nu privi înspre veacul viitor, la „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit” – bunatati – pe care Preabunul si Preaînteleptul Dumnezeu le-a gatit celor ce-L iubesc pe El (1 Corinteni 2, 9). Ne dam seama oare de ce ne-a lipsit miopia, careia ne-am dat de bunavoie? Ne-am lipit ca mustele de dulcetile pamântesti si nu mai vrem în ruptul capului sa ne dezlipim de ele! Fericit cel ce dispretuieste dulcetile lumii acesteia! Fericirea aceluia nu va avea sfârsit!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224-225

Mulțumiri!

 

Mulțumesc cordial tuturor prietenilor și neprietenilor mei, care au binevoit să-mi adreseze urări de bine și de sănătate cu prilejul zilei mele onomastice, care au avut doar intenția s-o facă dar au uitat, cât și Dumneavoastră tuturor celor care citiți aceste rânduri și vă rog să primiți și din partea mea aceleași urări de bine și de sănătate.

Vine o vreme, când ai impresia că prietenii sunt tot mai puțini, că cei mai mulți au plecat  în lumea tinereții fără bătrânețe, că ești tot mai singur. Zilele aniversare și mijloacele acestea electronice de comunicare între oameni îți dovedesc contrariul. Descoperi atunci că sunt sute de oameni care te respectă, poate chiar te iubesc, care-ți adresează urări și gânduri bune. Toate acestea sunt ca o gură de oxigen, pe care ți-l oferă societatea. Înțelegi atunci nu numai că nu ești singur, dar că oamenii au nevoie de tine, de munca ta, de prezența ta în mijlocul lor, de cuvântul tău și de dragostea ta pentru ei.

La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii, dragii mei de aproape și de departe!

                                Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

SFATURI PENTRU RUGĂCIUNEA INIMII

- GHERON IOSIF -

 

Către un tânăr care a întrebat despre Rugăciunea inimii sau a minții

Iubitul meu frate întru Hristos, îţi doresc să fii bine. Astăzi am intrat în posesia scrisorii tale şi îţi dau răspuns la toate câte îmi scrii. Informaţiile pe care mi le ceri nu cer nici timp şi nici osteneală pentru a ţi le oferi.

Pentru mine, rugăciunea minţii este ca meşteşugul fiecăruia (ca meseria fiecăruia), din moment ce o lucrez de mai bine de treizeci şi şase de ani.

Când am venit eu la Sfântul Munte am căutat dintru început pe pustnicii care lucrau rugăciunea. Pe atunci - acum patruzeci de ani - erau mulţi care aveau viaţa înlăuntrul lor. Oameni ai virtuţii. Bătrânei plini de zile. Dintre aceştia ne alegeam duhovnicul şi pe ei îi aveam îndrumători.

A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. După mult timp se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o spui mereu (să o tot spui ). Dacă o laşi, îţi pare foarte rău.

 

De la minte la inimă

Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple - să o înveţe bine - atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău. Deoarece în inimă este centrul puterii spirituale şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o coboară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

La început spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” inspirând, şi: „miluieşte-mă” expirând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie ( vedere duhovnicească ).

 

Sfaturi practice despre rugăciune

Rugăciunea se spune peste tot; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. „Neîncetat rugaţi-vă, daţi mulţumire pentru toate”, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când oboseşti, aşează-te. Apoi iarăşi ridică-te. Să nu te ia somnul.

Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arăţi lui Dumnezeu voinţa ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îţi va da sau nu. Dumnezeu este începutul şi sfârşitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare.

Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, ştii. Trebuie să păzeşti poruncile. Când te scoli noaptea şi te rogi, când vezi un bolnav şi îţi este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân şi ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubeşte Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubeşte şi îţi reaşează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”.

 

Rugăciunea inimii și înșelările de la diavol

Dacă voieşti să-L găseşti numai prin rugăciune, să nu scoţi nicio răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primeşti nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce şi abia perceptibilă suflare în cugetele noastre.

Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândeşti la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu, Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire, Care S-a răstignit şi toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea şi multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândeşti la El, îţi vor aduce starea de reculegere duhovnicească.

Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat şi cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Şi te va umbri harul şi te va răcori binefăcător. Numai să poţi să o spui cu voce şi fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Şi iarăşi, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este necesară atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toţi anii vieţii tale, o vei spune cu mintea fără osteneală.

…Eu sunt sigur că vei afla rugăciunea. Să nu te îndoieşti. Numai să baţi direct la uşa milostivirii dumnezeieşti şi Hristos îţi va deschide. Cu neputinţă să nu-ţi deschidă. Iubeşte-L mult ca să primeşti mult. În dragostea ta pentru El, multă sau puţină, stă şi darul, mult sau puţin.

(Extras din Mărturii din viaţa monahală, publicat și în Revista Atitudini Nr. 25, dedicată Sf. Iosif Isihastul

 

 

 

ODAIA LUMII

- Parintele Dumitru Staniloae -

 

Am putea compara lumea cu o camera plina de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiasca, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecata camera, cu atât se vad mai putin lucrurile din ea. Si cu cât napadeste pe geamuri mai multa lumina, cu atât lucrurile din ea se vad mai clare si mai frumoase.

Ratiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos dupa vederea descoperita a lui Dumnezeu, ne vor ajuta sa întelegem fecunditatea Ratiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, asa cum razele soarelui sunt o exemplificare si o manifestare a luminii Lui. Desigur atunci vom privi direct la Soarele dreptatii, sau la lumina Lui si numai indirect la ratiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem tâsnirea directa a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompata din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla ratiunile lucrurilor în El Însusi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate.

 

Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica si mistica ortodoxa, Ed. Deisis, Manastirea Sf. Ioan Botezatorul, Alba Iulia, 1993, p. 14-15

 

 

 

JOACA RESPONSABILA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

Viata pe care o traim acum nu este o gluma, o joaca, desi oamenii o iau drept gluma sau joaca. Se joaca iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-si pregati vesnicia, se joaca cu cuvinte fara rost. Se aduna în ospetie, stau si palavragesc, apoi încep sa se joace, într-un fel sau altul. Se aduna la teatru, unde totul nu-i decât joaca, distractie; se distreaza cei de pe scena, se distreaza si cei ce-i privesc. Unii îsi petrec timpul folosindu-si calitatile intelectuale, altii slabiciunile omenesti, altii în fapte caritabile sau în a scrie sau vorbi frumos. Se mai pot ocupa cu mâncatul si cu bautul în exces, în loc sa manânce si sa bea doar cât le este necesar, se preocupa de îmbracaminte, îsi pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distreaza pe seama ispravilor copiilor, în loc sa-i educe în credinta , evlavie, frica de Dumnezeu. Pentru unii ca acestia toata viata e o distractie. Vai de cei ce iau viata drept o distractie!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 323

CURGEREA APEI

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

            Vezi ca din muntii cei înalti apa se scurge spre vaile de jos. Din aceasta învata ca Dumnezeul cel Preaînalt priveste catre cei smeriti dintru înaltimea Sa si revarsa râuri de daruri peste inimile lor, dupa cum citim: „Dumnezeu celor mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har” (1 Petru 5, 5). De aceea, trebuie sa ne smerim pentru a ne învrednici de mila Lui. Sfântul Ioan Gura de Aur asa ne graieste: „Cum ar putea cineva sa dobândeasca har înaintea lui Dumnezeu? Cum altfel, daca nu prin smerita cugetare? Caci Dumnezeu «celor mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har»; iar «jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit» si «inima smerita Dumnezeu nu o va urgisi»” (Omilia întâi la prima Epistola catre Corinteni). Iar în ce sta smerenia, Sfântul Ioan ne învata tot aici, cu câteva rânduri mai jos: „De îl vei necaji pe un om smerit, de-l vei umili sau îi vei spune ceva, el va tacea si va îndura cu blândete. Si unul ca acesta are o asemenea pace cu toti, încât nu poate fi rostita în cuvinte”.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 94.uă exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

NU VĂ CERTAȚI ÎN FAȚA COPIILOR!

- SF. PAISIE -

 

De ce nu ne ascultă copilul?

Când copiii văd că părinții lor se iubesc și se prețuiesc, că se poartă cu bună cuviință și se roagă, toate acestea se întipăresc în sufletul lor. De aceea spun că cea mai bună moștenire pe care le-o pot lăsa copiilor este evlavia lor.

Atunci când copilul nu ascultă și se poartă urât, pe undeva este o pricină. Poate că a văzut scene nepotrivite sau poate că a auzit cuvinte murdare în casă sau în afara ei. În orice caz, în cele duhovnicești, îi ajutăm pe copii mai ales prin exemplul nostru, nu prin constrângere.

 

Însă cel mai mult, îi ajută mama prin pilda ei, prin ascultarea și respectul față de soț. Dacă are altă părere decât el într-o anumită privință, niciodată să nu și-o exprime în fața copiilor ca să nu o exploateze vicleanul. Niciodată să nu zdruncine încrederea copiilor în tatăl lor, ba chiar dacă tatăl greșește, mama să-i găsească îndreptățiri. Dacă, de pildă, se poartă urât, ea să le spună copiilor așa: «Tata e obosit pentru că nu a dormit toată noaptea ca să termine o treabă urgentă, iar asta o face pentru voi».

 

Nu vă certați în fața copiilor!

Mulți părinți se ceartă în fața copiilor dându-le astfel o lecție proastă. Bieții copii suferă, iar apoi părinții le fac toate mofturile ca să-i mângâie. Se duce tatăl să-l împace pe copil: «Suflețelul meu, ce vrei să-ți cumpăr?». Se duce apoi și mama, îl răsfață și ea, iar în cele din urmă, copiii cresc plini de nazuri și de pretenții. Iar dacă părinții nu pot să le dea tot ce vor, copiii îi amenință că-și iau viața.

 

Văd cât de mult îi ajută pe copii pilda cea bună a părinților.

– Părinte, o mamă poate să-i facă rău copilului ei printr-o dragoste fără discernământ?

Sigur că poate! Când o mamă, de pildă își vede copilașul că merge mai greu și spune: «Sărăcuțul, nu poate să meargă»  și-l poartă mereu în brațe, în loc să-l țină de mânuță, atunci cum o să învețe copilul să meargă pe picioarele sale? Da, mama o face din dragoste pentru copil, dar îl vatămă prin puterea ei lipsită de discernământ.

Am cunoscut un tată care-și ducea fiul de mână la frizer, deși terminase armata. «L-am adus pe băiatul meu să-l tunzi, vezi cât costă și spune-mi când termini ca să vin să-l iau». L-a nenorocit pe copil.

 

(Extras din cartea „Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia”, de Mitrop. Ierotheos Vlachos).

 

 

 

KILOMETRAJUL INIMII

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

              „Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Sa presupunem ca vrei sa faci un drum undeva, pentru o treaba oarecare, mergând pe jos, cu un vehicul sau pe apa; roaga-te lui Dumnezeu sa-ti calauzeasca mai întâi caile inimii si dupa aceea pe cele ale calatoriei pe care vrei sa o faci, sa te îndrepteze mai întâi pe caile vietii, potrivit poruncilor Sale. Trebuie sa doresti aceasta din toata inima si sa te rogi de mai multe ori în acest sens lui Dumnezeu. Cunoscându-ti dorinta sincera si stradania de a-I respecta poruncile, Domnul îti va îndrepta, putin câte putin, toate caile tale.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257

 

 

 

CAMPUL INFLORIT

- Sfantul Luca al Crimeei -

              Seara, pe un câmp înflorit, multime de floricele se întorc catre soare, de parca i-ar înalta lui Dumnezeu o rugaciune de seara, iar dupa asfintit adorm adânc, pentru ca dimineata, îndreptându-se spre rasarit, sa întâmpine iar soarele cu rugaciunea de dimineata, plina de bucurie. Mireasma florilor este ofranda adusa lui Dumnezeu. Florile sunt cadelnite. Nuferii se deschid larg sub cerul senin, se îndulcesc de lumina si aer, îsi aduna petalele si se cufunda în apa atunci când se înnopteaza.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 74-75.