Ion Măldărescu - Aventuri la „DoinaMed”

 

Aventuri la „DoinaMed”

Ion Măldărescu

10 August 2025

 

Ferește-mă, Doamne de „DM”, că de personalul ei sanitar mă feresc singur!

29 iulie 2025 - Ziua Imnului Național. Zi de vară caniculară. Căutam un refugiu și, asemenea altui prilej, m-am ascuns la umbra copacilor aproape seculari pe care primarul localității vrea să-i taie… Cică ar umbla printre ei o bacterie, dar gurile rele zic că el și ai lui ar vrea să mai înalțe acolo câteva blocuri…

Așezându-mă pe o bancă, am constatat că întâmplarea își are rostul ei. Cei doi pensionari  la discuția cărora „am tras cu urechea” anul trecut erau iarăși acolo și discutau. M-am așezat aproape de ei. Ceea ce am auzit, i-ar da prilejul lui Geo Saizescu, dacă ar mai trăi, să facă un film gen „Aventuri la DoinaMed”.

Iată ce a pățit unul dintre cei doi pensionari într-o zi de vară a anului 2025:

Aveam unele senzații neplăcute și am decis să solicit o consultație ORL la Clinica „DoinaMed”, unde, cineva mi-a spus că ar fi o doamnă doctor competentă într-ale medicinei. După ce am coborît din taxi, am privit lung la intrarea în locul de destinație: un bloc cu geamuri mari și cu un aspect de clădire părăsită. Nu știam pe unde e intrarea, dar m-a salvat o doamnă care, probabil mai fusese pe-acolo. A intrat ea. Am urmat-o și m-am trezit pe un mic platou. In față, niște scări la capătul cărora era o sală cu o masă mare la mijloc. Parcă era Tribunalul de la Nürnberg…

La masă, patru individe tronau imaginea. Cu greu am coborît treptele și am întrebat: unde este cabinetul doamnei Doctor Delia Alexandru. Una dintre personajele în cauză - care nu purtau nici un fel de uniformă ale serviciilor lui Hipocrate, deci „civile” din cap până în picioare. Erau asistente, infirmiere, femei de serviciu… nu se știe. Una cu rochie înflorată, mi-a spus:

- Sus, la etaj, la capătul holului…

Am mulțumit și respirâng cu greutate, am început ascensiunea către „Everest”. Acolo nu era nimeni. Am așteptat. Fusesem programat la ora 15:00, iar timpul nu stătea în loc. La un moment dat, rochia înflorată (nu știu cum ajunsese acolo), m-a strigat pe nume și m-a poftit în cabinet. Acolo, o doamnă doctor - se vedea ce este pentru că avea halat alb -, m-a întors pe-o parte, pe cealaltă, m-a investigat acordându-mi toată atenția și dicutând cu mine civilizat, ca între doi oameni. Un dialog medic-pacient la superlativ. Între timp, rochia înflorată a dispărut din cabinet. Doamna dr. mi-a prescris o rețetă și m-a îndrumat să merg la următoarea intrarea clădirii pentru audiogramă. „Vă vor îndruma doamnele de jos”…

Am ieși, am coborît din nou la masa „Tribunalului de la Nürngerg” unde am întrebat unde și cât trebuie să plătesc.

-700 de lei!

- Pot plăti cu cardul?

- Da!

Mi-a intins o mașinărie micuță căreia i-am arătat cardul și am testat pinul: 1234. Mașinăria a refuzat, iar rochia înflorată a spus:

- Repetați, ați greși pinul.

Nu greșisem, dar am tăcut și am repetat. Din nou „Inteligența artificială” a dat rateu, iar doamna mi-a spus din nou că eu am greșit. Nu greșisem, așa că am ripostat:

- Nu eu greșesc, ci mașinăria asta imbecilă dă rateuri.

După o serie de apăsări pe butoane, însfârșit, la îndemnul doamnei, „inteligența artificială imbecilă” m-a buzunărit de cei 700 de lei. Am urcat iar scările, am ieșit fără ca cineva să mă fi îndrumat și am căutat a doua intrare. Nu mă simțem bine și trebuia să mă așez undeva. Până la urmă am reușit să intru pe o ușă pe care scria „De închiriat”. Acolo, într-o cămăruță o doamnă în halat alb discuta cu doi tineri

- Așteptați! Mi-a spus doamna, apoi… tăcere.

M-am așezat pe un scaun să-mi trag sufletul și mi l-am tot tras vreo jumătate de oră, nebăgat în seamă, după care m-am ridicat și am părăsit sala de așteptare

Am mers la doamna doctor, i-am povestit și respectuos, fără a-i ivoca domniei sale vreo vină, i-am spus:

- Niciodată nu voi mai veni la această instituție unde haosul este la ordinea zilei (excepție d-na. Dr.), după care am plecat. A doua zi, discuții telefonice finalizate cu un mesaj prin care am fost anunțat să mă programez pentru audiogramăăă…

Ceea ce v-am povestit este relatarea unuia dintre cei doi vârstnici de altădată și m-am făcut din nou vinovat de „tragere cu urechea”. Le cer iertare.

Cred că Geo Saizescu ar fi făcut un film cu titlul „Aventuri la DoinaMed”. Din păcate, nu râsul este de actualitate, ci moda dezastrului.

Ferește-mă, Doamne de „DoinaMed”, că de personalul ei sanitar mă feresc singur!

 

Aranjament grafic – I.M.