23
August 1944
Prof. univ.
dr. George Coandă
24
August 2025
23 august 1944 - „O palmă dată poporului
român și istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz pe care cotropitorul țării
l-a folosit în loc de ștampilă” (Ștefan Dumitrescu,
„Delirul”, vol.II)
Către sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial,
România, masacrată în fatidicul an 1940, era aruncată într-o situaţie
geopolitică imposibilă. „A fi sau a nu fi” era o întrebare care părea că nu are
decât un singur răspuns: prăbuşirea în neant, dispariţia ca statalitate sau, în
cel mai previzibil caz, includerea sa în URSS ca republică unională. Şi din nou
leadershipul politic a fost prins pe picior greşit, leadership care, de fapt,
acţiona mai mult în ilegalitate, cu legături confidenţiale atât cu Casa Regală,
cât şi cu Conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu, dar şi cu contacte
secrete cu Marii Aliaţi occidentali. Era un joc de-a baba oarba. Iar alianţa cu
cel de-a Treilea Reich nazist era de gâtul fiecăreia dintre părţile amintite
asemenea unei pietre de moară. Tratativele, mai corect, tatonările, şi ale
„partidelor istorice” (cu deosebire, Iuliu Maniu, recunoscut ca şef al
Opoziţiei democratice), cu anglo-americanii, şi ale mareşalului Ion Antonescu
cu Moscova, via Stockholm, au fost tardive, viciate de impardonabile nehotărâri
contradictorii, dublate şi de o necunoaştere a „jocurilor de interese” (sfere
de influenţă) pertractate (aranjate) de „camarazii de luptă” împotriva lui
Hitler: Stalin, Churchill, Roosevelt.
Nu intru în amănunte, azi se cunosc destule lucruri
despre acele momente, şi, pare paradoxal, încă nu se ştiu destul de limpezitor.
Controversele continuă, aşa cum continuă şi vor mai continua şi pe seama
actului istoric de la 23 august 1944 („lovitură de palat”; „trădare naţională”;
„insurecţie armată antifascistă”; „revoluţie de eliberare naţională,
antifascistă şi antiimperialistă”). Istoriografia românească a fost şi va mai
fi tributară unor opinii obediente factorului politic dintr-un moment sau altul.
Dar că, atunci, s-a produs un act istoric este de necontestat.
Ieşirea din alianţa cu Germania nazistă şi trecerea în
tabăra anglo-americano-sovietică printr-o „întoarcere de front”, şi într-o, cum
apreciam, situaţie geopolitică imposibilă, pune în faţa „faptului împlinit” şi
Moscova (aici surpriza a fost totală şi neplăcută şi a determinat Kremlinul
să-şi revizuiască strategia pe „aliniamentul România”), şi Londra, şi
Washingtonul.
În realizarea acestui act istoric au existat erori ale
căror „răsuflări otrăvite” românii le „percep” şi după optzeci de ani. Să le
luăm pe rând.
- Lipsa de viziune în perspectivă, de intuire, dacă
vreţi, a ce va urma, a făcut ca, într-un moment de răscruce, conspiratorii
(Casa Regală, Partidul Comunist, partidele coalizate în Blocul
Naţional-Democrat: naţional ţărănist, naţional liberal, social-democrat,)
antihitlerişti şi antiantonescieni să nu fi avut un plan clar de acţiune dând
„lovitura de palat” („de stat”) şi trecând peste noapte armata, la ordinul
regelui Mihai I, dintr-o tabără în alta (rupere de front sau trădare
națională?) în „goana calului”, ceea ce lui Stalin i-a facilitat formularea
unui fals: capitularea, deci înfrângerea Armatei Române, ceea ce în realitate
nu s-a produs. Pe acest fals a mai inventat încă unul: eliberarea României de
către Armata Roşie. Aliaţii anglo-americani care, totuşi, ştiau adevărul, s-au
făcut că astfel au stat lucrurile. Din interese meschine: prezervarea
propriilor sfere de influenţă.
Eroarea conspiratorilor, chiar dacă se invocă
presiunea evenimentelor militare pe frontul din Moldova şi insuficienţa
„timpului de manevră” se evidențiază chiar în derutanta „Proclamaţie către
ţară” a regelui Mihai I, transmisă de Radiodifuziunea Română spre miezul nopţii
zilei de 23 august 1944.
„Un nou guvern de Uniune Naţională a
fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia
pacea cu Naţuinile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea
Societică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. [...] Naţiunile ne-au
garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre interne...” -
se susţine fals în Proclamaţie.
Eroare fatală. Conspitatorii nici în al doisprezecelea
ceas nu au tratat termenii unui armistiţiu cu Naţiunile Unite, dar mai ales cu
regimul stalinist. Ca atare, armistiţiul invocat nu a fost altceva decât o
iluzie (o autoamăgire?), iar Stalin şi mareşalii săi, în lipsa unui astfel de
document esenţial, pe care l-au eludat cu premeditare aproape trei săptămâni,
au determinat Guvernul României, la 12 septembrie, să-l semneze „în genunchi”,
iar Londra şi Washingtonul au fost de conivenţă cu Stalin. măsluiseră cărţile
împreună. Anglo-americanii n-aveau nimic de pierdut, dar României Marii Aliaţi
nu i-au „garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre
interne […] drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării […] dreptul
nostru de a ne hotărî singuri soarta” (din Proclamaţia citită - nu concepută -
de un rege infantil - n. r.).
României nu i-a fost recunoscută nici cobeligeranţa,
ba, dimpotrivă, încă din preambulul armistiţiului, cu asentimentul Londrei şi
Washingtonului, i s-a impus României statutul de stat învins. Dacă i s-ar ri
recunoscut cobeligeranţa, ar fi fost pusă pe picior de egalitate cu
învingătorii Germaniei naziste, anulându-se, pe cale de consecinţă, prevederea
„pactului Ribbentrop-Molotov” cu privire la Basarabia şi Bucovina de Nord, iar
Stalin ar fi fost nevoit să discute cu Bucureştiul apartenenţa celor două pământuri
neaoş româneşti. Moscova a jucat cu infatuarea marelui învingător, la cacealma,
iar România n-a avut sprijinul Statelor Unite şi Marii Britanii. (una din
marile trădări ale Occidentului comise împotriva României - n.r.) A fost lăsată
singură în bătaia crivăţului de la Kremlin. Iluziile din Proclamaţie au fost
pierdute definitiv la Moscova în 12 septembrie 1944. Şi efectele, reiterez,
le-am resimţit zeci de ani, le resimţim şi în prezent și le vom resimţi şi în
viitorul apropiat.
Nota bene. Să
amintesc pentru cei mulţi care nu ştiu, poate însă că au auzit, istoricii,
geopoliticienii, diplomaţii, serviciile secrete de bună seamă fiind în temă,
că, în urmă cu aproape trei secole, acel ilustru reformator al societăţii
ruseşti, care a fost Petru I cel Mare, a lăsat un celebru aşa-zis testament
politic în care a previzionat „liniile directoare de forţă” ale evoluţiei
imperiului ţarilor moscoviţi. Iar una din aceste „linii directoare” îi povăţuia
(era o poruncă) pe urmaşii săi la conducerea uriaşului imperiu că, pentru a
dicta în Europa, Rusia trebuia să realizeze această strategie împreună cu
Prusia (Germania) în beneficiul reciproc, şi când aliatul i-ar fi ameninţat
poziţia, să se bată cu acesta, apoi din nou să se alieze în aşa fel încât
laolaltă să impună continentului, mai ales în zona sa central-estică, politica
de urmat funcţie de evoluţii şi împrejurări, ameninţând nesupunerea cu
şantajul. Conform acestei ecuaţii politice, bunăvoinţă reciprocă - lovituri
militare în caz de defecţiune a alianţei - bunăvoinţă reciprocă, Moscova şi
Berlinul au dominat spaţiul central-estic şi sud-estic european. Ecuaţia
funcţionează şi astăzi, în prezent Rusia şi Germania aflându-se în momentul de
bunăvoinţă reciprocă (secretă), niciuna nedorindu-şi denunţarea maleficului
„pact Ribbentrop-Molotov”.)
- Indecizia Conducătorului statului,mareşalul Ion
Antonescu - subordonat unui cavalerism de tip militar și al unei educaţii
militare care te obliga să-ţi respecţi inamicul și aliatul - în a se desprinde
ferm şi la timp, fără reticenţe, din dispozitivul de luptă al Wehrmacht-ului,
cu atât mai mult cu cât nu era obligat să respecte condiţiile vreunui pact de
alianţă cu cel de-Al Treilea Reich.
România se afla în război cu URSS ca efect al notelor
ultimative pe care Moscova le adresase în 26 şi 28 iunie 1940, de fapt,
declaraţii de beligeranţă. Peste un an Armata Română intra în luptă alături de
Wehrmacht în temeiul unei înţelegeri pe încredere: petrol contra sprijin
militar.
În momentul crucial din vara lui 1944, mareşalul avea,
mâinile legate. Astăzi ştim că Stalin nu a dorit să discute soarta României
decât cu Ion Antonescu, pentru care nutrea un real respect ca, de altminteri,
şi Londra şi Washington-ul. Şi cu toate că Opoziţia naţional-ţărănistă,
naţional-liberală şi social-democrată îi încredinţase mandatul de a trata
termenii armistiţiului, mareşalul a fost bântuit de remuşcări de conştiinţă. (A
plătit şi el şi ţara pentru trădarea Regelui Mihai – n.r.)
La 9 mai 1945 tunurile au amuţit pe frontul european
al celui de-Al Doilea Război Mondial. Geografa politică a continentului îşi
schimba, într-o măsură semnicativă, dimensiunile. Apoi, „Cortina de Fier” a
căzut tranşând continentul în două mari orizonturi geopolitice: comunist în est
(sfera de influenţă sovietică) şi al lumii libere (supervizor, Statele Unite
ale Americii).
Funcţie de această departajare s-au desfăşurat şi
conciliabulele „păci de la Paris” din 1946-1947, României impunându-i-se starea
de înfrângere şi vasalitatea faţă de „Big Brother” bolşevic de la răsărit.
Curios rămâne până astăzi faptul că, la Paris, marii învingători au fost loviţi
de o ciudată amnezie: „pactul Ribbentrop-Motolov”. Londra şi Washington-ul,
grijulii cu reacțiile lui Stalin, nu s-au încumetat să-l aducă în discuţie.
Efectele sale s-au văzut pe teren, la trasarea
frontierelor: Estonia, Letonia, estul Poloniei, sud-estul Cehoslovaciei,
Basarabia şi Bucovina de Nord au fost „uitate” în lăuntrul URSS. Şi s-a
parafat.
Notă -
Extras din lucrarea „Destin românesc la răspântie neliniştită de milenii (Eseu
despre scenarii şi primejdii asasine la un veac de la izbucnirea
Marelui Război şi la şapte decenii de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război
Mondial)”.
Nu întotdeauna opiniile redacţiei coincid
în totalitate cu cele ale autorilor, dar respectul pentru libertatea de
exprimare primează. Cum poate fi numit gestul Regelui Mihai care, în plin
conflict militar a arestat și predat inamicului pe Comandantul Armatei Române?
Nu există decât un răspuns: TRĂDARE NAȚIONALĂ Vă mulţumim pentru
înţelegere. (Redacția)
-----------------------------------------------
Sursa - Certitudinea, Anul 9, Nr.189/2025
- https://mail.yahoo.com/d/folders/1/messages/AFwQGzGWMqc-cXp9BQg1EEhnNKA/AFwQGzGWMqc-cXp9BQg1EEhnNKA:2?reason=optin_not_required&fullscreen=1
Vezi și - https://www.art-emis.ro/istorie/tradarea-regelui-mihai-de-la-23-august-1944-inregistrata-pe-placa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu