CUM
SE CRESC FETITELE? (Partea I)
August
28, 2025
Din arhivele Aliantei Familiilor din Romania [Ianuarie
2014]
Saptamina trecuta a trecut in vesnicii, la 89 de ani,
marele om a lui Dumnezeu si luptator pentru familie, Dr. James Dobson.
A publicat o multime de carti privind familia din perspectiva crestina si a
psihologiei. In ianuarie 2014 am publicat o recenzie a cartii lui de capatii
Bringing up Girls / Cum se cresc fetele. Redam astazi prima parte a recenziei
in onoarea si comemorarea vietii acestui barbat extraordinar.
***
“Girls are made in heaven” (“fetele sunt facute in
ceruri”), spune o zicala anglo-saxona. Si asta pe buna dreptate, pentru ca inca
de la o varsta frageda fetitele au un farmec deosebit, o personalitate
agreabila si o femininitate naturala. In epoca emanciparii si a feminismului
radical care deride aceste trasaturi, insa, se pune tot mai insistent
intrebarea: este posibil ca, odata ajunse mature, aceste trasaturi nobile ale
tinerei femei sa se pastreze? Raspunsul la aceasta intrebare este dat de un
expert in domeniu, Dr. James Dobson, vreme de multi ani
Presedintele organizatiei Focus on the Family din Statele Unite, organizatie pe
care a fondat-o in 1979. In 2010 a publicat cartea Bringing up Girls,
care in traducere romaneasca ar fi “Cum se cresc fetele”. Recomandam aceasta
carte parintilor si tuturor persoanelor care lucreaza in domeniul educatiei si
mai ales cu tinerii. Ea contine retete excelente pentru supravietuirea
trasaturilor nobile si naturale ale fetelor in tranzitia spre adolescenta si
viata adulta.
Cartea e foarte bogata in informatii si ar fi o
nedreptate sa faci un rezumat al celor 285 de pagini ale ei intr-o singura
pagina. Dr. Dobson e un crestin autentic si un specialist in psihologia
copilului. In 2001 a publicat cartea Bringing up Boys (“Cum se
cresc baietii”). La insistenta parintilor a publicat Bringing up Girls.
Informatiile si analiza prezentata de Dr. Dobson sunt bazate atit pe
invataturile Scripturii cit si pe un volum mare de studii sociologice si
psihologice privind fetele, caracterul lor, si cresterea lor. Cartea pune in
contrast aceste invataturi sanatoase cu principiile de conduita feminina
promovate de miscarea feminista contemporana. Arata de ce primele asigura
supravietuirea caracterului feminin iar cele din urma distrugerea lui.
Este greu de facut o lista completa a tuturor
retetelor promovate in Bringing up Girls. Fiecare din cele 22 de
capitole ale cartii contine subcapitole care la rindul lor contin explicatii si
recomandari specifice. Aproape ca fiecare paragraf al cartii contine o
recomandare. Ele sunt aranjate sa corespunda evolutiei de varsta, biologice si
de caracter a tinerei fete care se transforma in adolescenta iar apoi in tinara
sotie. Inca de la inceput insa, Dr. Dobson face o remarca importanta pentru
fiecare parinte: parintii au o responsabilitate primodiala in supravegherea
cresterii si dezvoltarii caracterului ficelor lor. Responsabilitatea asta e
determinata si impusa de invataturile Scripturii. De exemplu, respectul fata de
Dumnezeu inseamna respect fata de parinti, respectul de sine, si respectul fata
de semeni. Acest respect, manifestat pe planuri multiple, afirma Dr. Dobson,
garanteaza ca tinara fata isi va mentine puritatea pina la vremea casatoriei si
va transmite aceleasi valori ficelor ei. Parintii trebuie sa-si investeasca
timpul si rabdarea pentru a cladi caracter in ficele lor.
Fetele
pe cale de disparitie
Inca de la inceputul cartii Dr. Dobson afirma ca
fetele sunt pe cale de disparitie, evident nu din punct de vedere biologic, ci
al caracterului. Educatia publica, ideologia feminista si pedagogia moderna
distrug feminitatea tinerelor fete si inca de la o varsta frageda le invata sa
fie tocmai opusul mamelor lor ori a modelului biblic al feminitatii. Ele sunt
invatate ca abstinenta nu e o valoare, monogamia nici ea, ca fetele trebuie sa
fie agresive, obraznice cu baietii, sa-i respinga, sa foloseasca un limbaj si
un jargon care ofenseaza, sa fie cu un pas inaintea baietilor. Li se pune in
minte notiunea ca intre sexe exista un raboi pe care ele trebuie sa-l castige.
Aceasta este viziunea societatii occidentale seculare pentru noua generatie de
femei. Viziunea aceasta e promovata de sistemul de invatamint, media, lumea
afacerilor, de societatea consumerista, de instrumentele ideologice redactate
de ONU ori de Parlamentul European. Fetele ajung chiar sa-si puna de vanzare
virginitatea online. Si totusi, studiile sociologice indica ca fetele crescute
sa se comporte asa sunt mai nefericite, au o tendinta spre suicid mai ridicata,
si devin recidiviste. In sensul acesta deci, afirma Dr. Dobson, sunt fetele pe
care de disparitie.
Confidenta
de sine
Confidenta de sine si autostima sunt caracteristici
foarte importante pentru orice fiinta umana, dar in special pentru tinerele
fete. Cele carora le lipsesc aceste trasaturi devin prostituate, nefericite in
casatorie, ori sunt inclinate mai mult spre divort. Cladirea confidentei si a
autostimei pentru fete incepe in familie. Rolul principal in edificarea acestui
proiect ii revine tatalui. Mai mult ca mamei. Incepe cu un tata care a fidel
mamei fetei, sensitiv si preocupat de nevoile fetei lui. Tati cu caracter solid
rezulta in fiice cu un caracter solid. Fetele privesc spre tatii lor mai mult
decit spre mamele lor pentru a dezvolta perseverenta si incredere in viata. In
acest sens tatii sunt incurajati sa spuna fetelor lor ca sunt frumoase si
elegante. Sa le imbratiseze. Sa le afirme calitatile pozitive. Aceste
afirmatii, venite din partea sexului opus, dau fetelor confidenta de care au
nevoie cind devin tinere si in cautarea unui sot.
De la mame, fetele invata cum sa devina domnisoare.
Invata tandretea in vorbire, eleganta in comportament, si moralitatea necesara
unei societatii sanatoase. Cu mai bine de 200 de ani in urma, John Adams, unul
din primii presedinti ai SUA, afirma ca manierele feminine intilnite in
societate constutuie un barometru care masoara nivelul de moralitate si virture
al unei natiuni. Asazi comentariul lui ar fi luat in ris si Adams ar
fi etichetat un sexist misogin. Si tot el afirma ca moralitatea publica trebuie
generata in viata de familie. Degeaba, afirma el, ar preda scolile si
universitatile moravuri pentru tinerele fete daca ele nu sunt invatate in
familiei in anii fragezi ai vietii. Astazi, insa, situatia e tocmai diferita.
Nici in familie nici in scoli nu mai sunt fetele invatate o viata de modestie,
moderatie ori civilitate. Cum, se intreaba Dr. Dobson, sa invete tinerele fete
maniere cind nu le vad in viata parintilor ori a pedagogilor lor?
Rolul
mamelor si al tatilor
Fetele si mamele lor trebuie sa aibe relatii stranse.
Fetele trebuie sa se simta atasate mamelor lor. Pentru o fata mama ei e modelul
ei ca viitoare mama. Tata e cel care impune in fete notiunea limitelor. Tata e
gentil, dar si ferm cind e vorba de comportament nepotrivit. Fetele admira
fermitatea in caracterul tatilor lor. De fapt, studiile sociologice
indica ca, ajunse la varsta casatoriei, fetele isi cauta soti care se aseamana
in caracter cu caracterul tatilor lor.
Printre gafele care unii tati le fac privind fetele
lor este sa le compare cu vedetele din media si sa spuna ca fetele lor nu arata
ca ele. Asta naruie sensul de confidenta al fetelor. Dimpotriva, tatii trebuie
sa spuna ficelor lor ca sunt frumoase, pentru ca la scoala, si mai ales in
liceu, baietii adolescenti le judeca dupa standardele frumuestii stabilite de
mass media. Incepind de la 16 ani tatilor li se recomanda sa-si scoate fetele
in societate, la cina la un restaurant, de exemplu, singuri. Asa fetele invata
comportamentul acceptabil din partea baietilor cind li se va face curte.
De
ce tatii sunt importanti?
In intreg cuprinsul cartii lui, Dr. Dobson accentueaza
deseori ca tatii au un rol primodrial in devoltarea calitatilor feminine in
fete. In sufletul fiecarei fetite, afirma el, exista un loc secret si ascuns
rezervat pentru tatal ei. Tatal ei e modelul de sot pe care ea il va avea si
dupa care viseaza. Pina la casatorie tata e cea mai importanta figura masculina
din viata ei. Studiile sociologice si sondajele de opinie reflecta ca fetele
doresc sa fie iubite de tatii lor. E important ca tatal lor sa le imbratiseze,
chiar zilnic. Sa le arate afectiune. Imbratisarea e si mai necesara cind fetele
trec prin anii adolescentei. Sunt anii cind fetele trec prin cea mai grava
perioada de lipsa de securitate si autostima. Studiile sociologice deasemenea
arata ca fetele care au o relatie buna cu tatii lor invata mai bine la scoala,
sunt foarte putin predispuse sa dezvolte relatii sexuale inainte de casatorie,
si nu au tendinte spre suicid.
Recomandam paginile 99 la 104 din carte lui Dobson
unde el listeaza aproape 100 de lucruri specifice care tatii trebuie sa le
aplice in relatiile lor cu fiicele lor. Ele au un impact benefic asupra
dezvoltarii psihice, morale si emotionale a fetelor. Unele din ele sunt
evidente, altele mai putin evidente. Redam citeva dintre ele.
Tatilor: dati ficelor
voastre o poza pe care sa o poarte cu ele in prima poseta pe care o vor avea.
Nu le tolerati excesele intemperate. Nu le permiteti sa se uite la orice
program de televiziune. Astfel le veti invata ca exista limite si ca unele
limite sunt bune pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane. Fetitele
sunt fascinate de treptele rulante. Tineti-le de mina cind se plimba pe ele.
Dati-le un mic cadou de fiecare zi a femeii. Pastrati secretele care vi le
soptesc in ureche. Fii acasa la timp pentru masa de seara si ascultati la ce
are ea de spus. Da-i atentie. Cere-i sa spuna ce a invatat la scoala in ziua
respectiva si spune-i ca ai invatat ceva de la ea. Lauda-i faptele bune.
Surprinde-o din cind in cind mergind la ea la scoala cind nu se asteapta. Nu te
certa cu mama ei in fata ei. Nu ii permite sa vorbeasca obraznic. Nu fii
sarcastic cind iti vorbeste de planurile ei de viitor, de visurile pe care le
are, chiar daca sunt irealiste. Nu lipsi de la evenimentele importante din
viata ei, un concert de pian, de exemplu. Cunoaste-i prietenii. Invat-o ca cel
mai important lucru intre o fata si tatal ei e increderea. Sa nu cumva sa te
prinda uitindu-te la pornografie. Asta ii va distruge confidenta in tine si
confidenta de sine. Nu vorbi lucruri josnice despre femei. Du-o la biserica in
fiecare saptamina. Iart-o cind face boacane. Invata-o cum sa fie morala. Ajut-o
sa-si creasca viata spirituala.
Vom continua subiectul acesta saptamina viitoare,
cartea lui Dobson fiind foarte detaliata in sfaturi bune pentru parinti. Vom
invata saptamina viitoare, printre altele, cum sa ne pazim ficele de
imoralitatea sexuala si cum sa-si mentina mintea si viata intima curate.
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale,
barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea
sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia
constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la
ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere
drepturile. Aceste
drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate
azi. Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str.
Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu