CONSERVATORISMUL
FARA CRESTINISM E MORT!
August
14, 2025
Fără crestinism, conservatorismul este mort.
„Fără credință, a avertizat apostolul Pavel acum
aproape 2000 de ani, este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu”. La fel
este și conservatorismul fără credință in Dumnezeu: un gol, o doctrină goală, o
vorbărie fără sens, o privire în întuneric. Procesul de separare a
conservatorismului de credință a început deja. O amenințare reală pândește sub
învelișul conservatorismului european și, într-o măsură mai mică, american:
dispariția sa prin expulzarea creștinismului.
Anul 2025, anul conservatorismului
Într-un fel, 2025 este anul conservatorismului. O
serie de aniversări și evenimente conservatoare converg în acest an. La
începutul anului, Donald Trump a fost învestit în funcția de președinte
conservator al Americii, fiind propulsat în funcție în noiembrie 2024 de
extinderea conservatorismului în America.
Anul acesta, conservatorii europeni reflectează asupra
vieții și crezului politic al prim-ministrului Thatcher, născuta acum 100 de
ani. Acum 75 de ani, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cunoscută
anterior sub numele de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale) a luat ființă ca un document conservator, conceput
pentru a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și
pentru a limita puterea și influența statului.
Dincolo de Atlantic, conservatorismul este, de
asemenea, celebrat cu fast. Anul acesta, conservatorii comemoreaza viața și
filosofia lui William Buckley, cel mai cunoscut conservator din America, născut
în 1925. În „God and Man at Yale / Dumnezeu și omul la Yale”, Buckley a
stabilit fundamentele conservatorismului postbelic în America. El a postulat că
linia de demarcație dintre conservatori și restul era credința în Dumnezeu. A
fi conservator, predica el, însemna a avea credință în Dumnezeu. A fi altceva decât
conservator însemna a-L respinge pe Dumnezeu.
Aniversarea a 100 de ani de la procesul Scopes din
1925 în America a generat, de asemenea, o renaștere conservatoare în 2025,
axată pe conservatorism și credință ca manifestări ale revelației, mai mult
decât rezultatul experienței empirice. Conservatorismul din Hollywood cunoaște,
de asemenea, o creștere, întruchipată simbolic în acest an în viața și cariera
actoricească a lui Clint Eastwood, care anul acesta împlinește 95 de ani.
Prezența actorilor creștini conservatori la Hollywood se extinde, la fel ca și
enclavele creștine conservatoare din Silicon Valley. Conservatorismul în
literatura americană este redescoperit și anul acesta odată cu comemorarea a
190 de ani de la nașterea celui mai mare scriitor al său, Samuel Clemens, alias
Mark Twain.
Biografiile conservatorilor
Biografii despre unele dintre marile exemple de
conservatorism american au fost publicate cu mult succes deja în acest an:
Buckley, Eastwood și Twain. Atât ei, cât și alții, merită citite. O adevărată
tentă conservatoare străbate viețile, scrierile și gândirea lor, precum și a
altora.
Triumful conservatorismului, cel puțin în aparență, se
manifestă și în 2025 în politicile tradițional conservatoare pe care liderii
europeni de stânga sau cu înclinații spre stânga le-au adoptat recent sau
încearcă să le implementeze: migrație, azil, criminalitate, imigrație,
economie, politici sociale, suveranitate națională. Implicit, asta este o
dovada că wokeismul a eșuat și politicile de stânga au dat faliment.
Conservatorismul are o tradiție lungă, dar ultimii ani
au demonstrat că parcursul său nu este liniar. Nu evoluează după chipul și
asemănarea fondatorilor săi, dar pare să se împotmolească. Burke este
considerat doar marginal relevant astăzi. Locke este din ce în ce mai exclus
din conversațiile conservatoare. Jurisprudența conservatoare a lui Blackstone
este atacată în epoca de astăzi, în care se ignoră tot mai mult principiile
juridice tradiționale și jurisprudența.
Impotmolirea conservatorismului
Conservatorismul se împotmolește în principal pentru
că, în ultimii ani, s-a detașat, mai mult sau mai puțin intenționat și cu un
anumit grad de conștientizare, de rădăcinile sale creștine. Atât fondatorii cât
și inițiatorii conservatorismului au fost cu toții creștini, nu doar cu numele,
ci și cu faptele, gândirea și învățăturile lor. Lista este lungă: Burke, Locke,
Blackstone, Wilberforce, Churchill, printre alții.
Thatcher a fost, de asemenea, o credincioasa ferma, la
fel ca și Ronald Reagan. Buckley a fost un catolic devotat, chiar dacă nu
neapărat pios. Și Twain avea respect pentru Creator și a vorbit cu respect și
pe larg despre învățăturile, miracolele și Nașterea Imaculată a lui Hristos. Pe
scurt, aceștia și alți lideri conservatori au văzut conservatorismul ca pe o
expresie politică a creștinismului.
Lecția care trebuie învățată din toate acestea este că
conservatorismul separat de credință, și în special de învățăturile
tradiționale ale creștinismului, nu este conservatorism. Creștinismul i-a dat
conservatorismului viață și savoare, iar fără el conservatorismul devine lipsit
de viață și învechit. Un chimval zăngănitor, o zgârietură pentru ureche.
În ultimii ani se observa o presiune deliberată de a
goli conservatorismul de esența sa creștină, în special în Europa.
Conservatorii seculari (o anomalie care nu-și merită
numele) se plâng de faptul că conservatorii sociali sunt o povară pentru
conservatorism în general, uitând, desigur, că conservatorii creștini au fondat
conservatorismul și că, cel puțin în America și America Latină (și din ce în ce
mai mult si în Africa), ei sunt linia sa de salvare. Ceea ce face
conservatorismul european o excepție, o versiune foarte diluată a
conservatorismului autentic.
Conservatorismul social
Insistența conservatorilor sociali privind căsătoria
tradiționala, a dreptului la viață al copiilor nenăscuți, a opoziției față de
avort, a opoziției față de transgenderism, a opoziției față de wokeism - spun
conservatorii seculari - este contraproductivă și responsabilă pentru
înfrângerile conservatorilor la urne. Aceștia preferă, în schimb,
conservatorismul fiscal, o anumită doză de naționalism și opoziție față de
globalism. În timp ce conservatorii sociali îmbrățișează idealurile
conservatoare ale conservatorilor seculari, cei din urmă nu îmbrățișează
idealurile celor dintii. A fost un succes remarcabil al lui Trump să fuzioneze,
chiar dacă doar pentru o perioadă, cele două fluxiuni de conservatorism din
America.
Cu toate acestea, cele două grupuri se îndepărtează
din ce în ce mai mult. Acest lucru nu va funcționa pe termen lung. Coloana
vertebrală a conservatorismului american de astăzi, precum și a
conservatorismului latino-american, este formată din creștini conservatori,
bărbați și femei credincioși propulsați la acțiune în primul rând și mai mult
decât orice altceva de credința lor. Ei votează candidați conservatori tocmai
pentru că sunt animați de valori pe care le consideră imuabile și puse în
pericol de wokeism. Ei nu renunță și posedă o intenționalitate formidabilă care
lipsește în rândul conservatorilor seculari.
Conservatorismul secular
În timp ce conservatorii sociali sunt organizați și
disciplinați, conservatorii seculari nu sunt. Primii constituie un bloc
electoral solid, disciplinat și foarte previzibil de la o alegere la alta.
Aceștia tind să susțină candidați care reflectă valorile lor personale și
imperativele morale. Se adună în weekenduri în campusurile creștine din
America, indiferent de rasă, vârstă sau etnie. Din punct de vedere politic,
gândesc și acționează la fel, în cea mai mare parte.
Conservatorii seculari sunt cel mai adesea instabili,
imprevizibili, nu posedă un crez, o ideologie convingătoare sau structurată.
Conservatorii sociali au o carte de referință permanentă care le dictează
acțiunile și le informează conservatorismul, în principal Biblia, precum și
scrieri ocazionale ale unor intelecte rafinate care le întăresc
conservatorismul, cum ar fi „The Conservative Mind / Mintea conservatoare” de
Russell Kirk sau, mai recent, „Conservatism: a Rediscovery / Conservatismul: o
redescoperire” de Yoram Hazony. (Și Hazony este un susținător al insuflării
credinței în narațiunea conservatoare). Cărțile mobilizatoare pe care
conservatorii sociali le împărtășesc le orientează gândirea și le ancorează
profund viziunea asupra lumii.
Editorialistul New York Times și scriitorul catolic
Ross Douthat a subliniat și a abordat recent această dilemă majoră într-un
interviu fascinant cu Allie Beth Stuckey, o influencer evanghelică
conservatoare pe rețelele de socializare. Stuckey a explicat loialitatea și
supunerea față de principiile creștine ca fiind principalul factor motivator
pentru creștini să umple rândurile conservatoare din America. [Link: https://www.nytimes.com/.../interesting-times-allie-beth...]
Stuckey nu este un caz izolat, ci unul dintre mulții influenceri creștini care
au luat prin forță conservatorismul și politica americană. Pentru ei,
principiul „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” este un imperativ de la
care nu pot fi dislocați. Influenceri creștini pe rețelele de socializare
precum Stuckey și televangheliștii proeminenți, l-au pus pe Trump la Casa Albă.
Un conservatorism lipsit de credință este o problemă
specifică a conservatorismului european. Este, de fapt, o obstrucție și o
deviere de la conservatorismul autentic. Dacă Europa nu trece printr-o trezire
spirituală și culturală majoră și nu se „naște din nou”, scenariul american sau
latino-american nu poate fi reprodus în Europa. Ceea ce înseamnă că dispariția
Europei și a conservatorismului european este doar o chestiune de timp.
Conservatorismul „născut din nou” al Europei necesită
o infuzie de credință și o sursă de inspirație solidă, de neclintit și testată:
creștinismul biblic. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, toți cei care se
consideră conservatori au nevoie și de o reînnoire personală.
Încă o dată, fără credință, conservatorismul este
mort.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A
DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale,
barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea
sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia
constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la
ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere
drepturile. Aceste
drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate
azi. Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu