igore Stamate - Românii între manipulare și realitate

 

Românii între manipulare și realitate

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

27 August 2025

 

Luna trecută a fost lansată pe rețelele de socializare o înștiințare, prin care primăria unui sector bucureștean – în conformitate cu hotărârea consiliului local respectiv, prin care a fost aprobat „Programul de aprovizionare a populației cu produse alimentare în regim de consum raționalizat” - informa Capitala, că o anume rețea de magazine (al unei multinaționale, desigur) urmează să distribuie produse alimentare pe bază de rații și cartele, la mobilizare și război. În susținere, se invocau dispozuțiile Legii nr. 477 din 2003 privind pregătirea economiei naționale și teritoriului pentru apărare, precum și Hotărârea de Guvern nr. 370 din 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

De ce acum, la peste 20 de ani de la adoptarea respectivelor acte normative și tocmai în ajunul adoptării primei etape a măsurilor de austeritate, iar nu altcândva, interpretările pot fi diferite. Deși, de așteptat ar fi fost să se aducă, mai întâi, la cunoștința generală - potrivit aceleiași legi - ce acțiuni s-au întreprins (dacă s-au întreprins) pentru pregătirea economiei și a populației pentru apărare. Asta, ca să nu mai spunem și împotriva cui, adică a cărei potențiale și iminente agresiuni, pentru că nu toți împărtășim aceleași convingeri. Firește, cu argumente și motivații temeinice. După care - dacă, într-adevăr, situația chiar impune - să se intervină și cu „programul de aprovizionare cu produse în regim raționalizat”.  

Pentru că, altfel, la o primă impresie, fiecărui neavizat - fie și subliminal - i se induce temerea că României - și așa aflată la un pas de colaps - i s-ar adăuga încă unul. Unul absolut, de o periculozitate extremă: războiul, cu tot ce incubă o asemenea stare apocaliptică.

Iată, de ce, într-un asemenea context, apare o întrebare cât o țară: din inițiativa cui se dezvoltă o asemenea atitudine în spațiul public românesc, în rândul unei populații și așa destul de tensionată? Fiind de notorietate, că asemenea atribuții sunt numai de competența  Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Iar, guvernul - ca să nu mai scormonim în opiniile izolate și fanteziste ale unor miniștri - abia atunci se poate pronunța, în deplină cunoștință de cauză.

Dacă o asemenea ipostază are scop manipulator - mai exact, să ne abată atenția de la ceea ce i se pregătește majorității asupra căreia se vor revărsa efectele austerității - ar fi mai mult decât impardonabilă. Chiar am fi luat de proști, cu toții sau, cel puțin, partea cea mai afectată. Dar, dacă lucrurile se complică și mai mult, atunci, cu siguranță, ne vom spune, că dintre două năpaste (între război și austeritate), preferabilă ar fi cea din urmă.

Oricum ar fi, bine nu-i! Și, cum, personal, detest orice fake news, tare aș fi curios să vedem cu ce explicații pot intervenii decidenții, ca să contracareze asemenea „mașinațiuni”, care nu sunt nicidecum de bun augur. Asta, ca să nu se dea amplitudine oricăror inevitabile speculații.

Să revenim însă la răul cel mare: un eventual conflict militar, în sarcina întregii populații.

Nu mai este nevoie să spunem cine este agresorul. Indirect  ni l-a indicat și șeful diplomației românești, doamna Oana Țoiu, care s-a angajat (din împuternicirea cui și în numele cui, nu ne este clar) să sprijinim necondiționat Ucraina. Atenție! Nu pentru a rezista, nu pentru a se apăra, ci până la victoria completă asupra Rusiei. Cu alte cuvinte, să ne angajăm noi, românii, dincolo de ce nu a înțeles să se implice SUA. Interesantă paradigmă!

Iată ce înseamnă, domnule prim-minstru să fie „așezați” oamenii nepotriviți acolo unde nu le este locul. Și, așa, ca simplu cetățean, am dreptul să mă întreb dacă doamna respectivă o fi auzit de eminentul Nicolae Titulescu? Căci, de citit magistralele discursuri ale unuia dintre cei mai mari diplomați ai lumii, fost președinte al Ligii Națiunilor, nu cred că se mai pune problema. Oare, nu s-a găsit în tot Ministerul Afacerilor Externe - printre sutele de diplomați de carieră - niciunul care să reprezinte acestă structură de elită? Personal, mă îndoiesc și mă cutremur când mă gândesc la cheremul cui a ajuns diplomația României.

Păi, nu-mi amintesc să se mai fi întâmplat o asemenea enormitate.

Luați aminte bine, domnilor guvernanți, cu miniștri precum Oana Țoiu, la Externe, și cu Liviu-Ionuț Moșteanu, la Apărare (dacă, între timp, nu vor fi remaniați), lesne, putem satisface pretențiile altora de angajare a României în război.

Oameni buni, chiar nu știți ce se întâmplă cu românii din ținuturile românești ale Ucrainei? Cum îi persecută regimul lui Zelenski, cum le interzice limba română și credința strămoșească, cum le distrug bisericile și umilesc preoții români, cum ne sfidează însemnele sfinte, cum însuși președintele de la Kiev s-a exprimat, că Bucovina noastră, dintotdeauna românească, aparține României pe nedrept?! Ați uitat atât de repede (ori, chiar nu mai știți conținutul Declarației Parlamentul României din 28 noiembrie 1991)?

Pentru orice eventualitate, vă reamintim doar punctele 3 și 4:

„3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei URSS - respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei - este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate”.

Lăsați deoparte orice îndoială și să dăm credit acelei înțelepciunii parlamentare, ulterior, desconsiderată fără niciun just temei. În defavoarea României, bineînțeles.

Nu, domnilor, noi n-avem pretenții teritoriale față de niciun stat, dar ar trebui să ne dea de gândit afirmațiile hazardate ale unor lideri, care se vor stăpâni și peste ce nu este al lor.

 Personal, urăsc războiul, știu bine la ce consecințe dezastruoase ne-am expune și noi, dacă am plusa în acceptare. Nu împărtășesc defel ce se întâmplă în și cu Ucraina - din mai toate punctele de vedere - îndeosebi, în privința tinerilor care-și pierd viața, de o parte și de alta. Am destui prieteni ucraineni și foști parteneri, cu care m-am înțeles formidabil. Sunt solidar cu NATO și UE în ajutorul acordat. Totul până la un punt însă: nu doresc ca țara mea să fie împinsă într-un război, cu care - să fim sinceri - nu are nicio legătură și nici să fie folosită pe post de paravan, în dosul căruia alții să-și urmărească împlinirea intereselor proprii, perorând deziderate fără de acoperire.

 Iar, dacă chiar se intenționează să se abată atenția românilor de la ce se întâmplă cu viața și bunul lor trai, printr-o josnică manipulare, atunci chiar suntem de condamnat, cu toții. Și, nu trebuie să mai căutăm vinovați dincolo de hotare. Aduc în sprijinul afirmației ce ne spunea, cu câțiva ani înainte de a trece în eternitate, unul dintre cei mai străluciți istorici și membri ai Academiei Române, regretatul profesor univ. dr. Florin Constantiniu, în acea monumentală „O istorie sinceră a poporului român”: „Principalul vinovat de această situație este poporul român. El ilustrează perfect observația că «un popor de oi naște un guvern de lupi». Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-și bată joc, nepedepsită, de țară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil (...) să tragă la răspundere clasa politică sau să «tempereze» setea ei de înavuțire”. Fără nicio imputare numai în sarcina actualilor guvernanți, căci racilele unor asemenea poziții au, se pare, obârșie peste tinp, în vremuri îndepărtate”.

 Și cum eu văd și altfel lucrurile, n-aș vrea ca, la rându-mi, să accentuez mai mult decât se cuvine. Din prea mare respect față de acest popor deosebit, obișnuit de secole să se adapteze realităților, să oscileze în fața nedreptăților și, numai când i-a ajuns cuțitul la os, a înțeles că trebuie să reacționeze. Sincer, nu aș dori ca așa ceva să se mai întâmple vreodată. Și, da, încă mai cred că actuala guvernare (dacă depășește faza dezideratelor) încearcă imposibilul. Fie și așa, treaptă cu treaptă (nu pas cu pas), în folosul românilor din țară și de pretutindeni. Categoric, cu bunele și mai puțin bunele unei alianțe de conjunctură, care, pe lângă beneficii, se confruntă cu destule piedici, are reținerile și temerile sale, mai mult sau mai puțin justificate. Nu ne rămâne decât ca actuala stare să fie „reașezată”, dar cu foarte mult discernământ. Și, mai ales, cu oameni capabili, cu profesioniști potriviți și cu români cu dragoste sinceră față de țară.

Doamne, ocrotește-i pe români!