Restanțele
justiției românești: raportul calitate-preț și bunul simț
Laurențiu
Mihu
30
iulie 2025
https://universul.net/wp-content/uploads/2020/02/ciocan-justi%C8%9Bie-696x418.jpg
Justiția este departe de a fi floarea sectoarelor de
activitate din România, în schimb pretențiile înfloresc ca o grădină japoneză…
La o privire rapidă, derizoriul acestui contrast e cum
nu se poate mai izbitor:
· Dosare
nefinalizate de 30 de ani ? Avem.
· Dosare
în care procesul a durat neverosimil de mult, iar soluțiile s-au grăbit mai
încet decât prescrierea faptelor ? Avem.
·
Pensionări de magistrați înainte de verdict, cu consecința firească, dar
teribil de frustrantă, bugetofagă și principial necinstită a prelungirii
procesului ? Avem și așa ceva.
·
Suspiciuni de magistrați conectați la diverse grupuri de interese
politice, de afaceri sau la personaje controversate ? De-a lungul anilor a curs
și cu astfel de cazuri.
·
Pensionării în floarea vârstei și pensii incredibil de mari raportat la
realitățile și posibilitățile României ? Desigur că avem; de altfel, vorba
basmului, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.
· Soluții
care au nedumerit profund și experți, și opinia publică – fie prin faptul că se
bat cap în cap când spețele sunt similare, fie că au părut bizar de blânde
raportat la faptele incriminate ? Desigur, tolba e plină și cu așa ceva.
·
Condamnați fugari care scapă în cele din urmă de condamnări ? Avem.
·
Sentimentul de stat în stat, atunci când vine vorba de protejarea sau
potențarea privilegiilor din sistem ? Da, acest sentiment există în spațiul
public, a prins rădăcini adânci, are vechime și mai ales apasă greu pe bugetul
statului.
Toate cele de mai sus reprezintă doar o schiță modestă
a realității din justiția românească.
De la nivelul de încredere la cel al eficienței și
până la gradul de independență – totul e lamentabil și remaniabil în justiția
românească. Iar singurul lucru probabil mai teribil decât poza la zi a acestui
sistem esențial în mecanismul democratic este lipsa de pudoare cu care diverse
figuri din fruntea sistemului respectiv sau organizații reprezentative ale
magistraților fie încearcă să discrediteze orice brumă de reformă, fie se
avântă în atacuri la persoană demne de inși neșcoliți, neghiobi și inculți.
De-a lungul celor 35 de ani de libertate, justiția
românească a ratat sistematic ocazia de a se impune în societate ca un solid
pilon moral, profesional și instituțional. Clasamentele naționale și
internaționale oglindesc grăitor unde se află azi.
Eșecul justiției are cota sa parte la eșecul de
ansamblu al statului român de a evolua după Revoluție mai bine, mai drept și
mai rapid decât a făcut-o.
Azi, când deficitul bugetar coboară drapelul economiei
în bernă, acest lucru pare să se întoarcă împotriva justiției românești ca un
bumerang: țara pe care justiția n-a fost în stare s-o tragă înainte a luat-o
suficient de mult înapoi încât să nu-și mai permită luxul unui sistem judiciar
cu un raport calitate-preț absolut dezastruos.
În acest context, șantajul unora dintre magistrați, cu
exodul din sistem întrucât se umblă la privilegiile aberante, e azi, mai mult
ca oricând, irelevant ca apa de ploaie.
La modul general, amenințarea are mai degrabă iz de
bluf. Iar la modul particular, cei câțiva care într-adevăr vor acționa astfel
de fapt vor face un bine întregului sistem și țării în ansamblu, căci pentru
caractere de acest tip chiar n-ar trebui să mai existe loc.
Justiția merge prost de-atâta amar de vreme, prin
urmare la ce bun să plângi plecarea unora dintre cei care chiar nu-și doresc
să-l facă bine ?
Restanțele justiției românești: raportul calitate-preț
și bunul simț ⋆
Universul.net
-xxx-
Tehnici putiniste și trumpiste de manipulare, folosite
de magistrații români care se revoltă
Laurențiu Mihu
26 august 2025
Elementele de bun simț introduse de Guvern în pachetul
de reforme privind condițiile de pensionare a magistraților și nivelul
pensiilor speciale din justiție sunt atacate furibund de asociațiile
reprezentative din sistem.
Cu nonșalanța bețivului prins în fapt, care susține că
bea doar apă din sticla de vodcă, aflăm, din comunicate și declarații de presă
recente, că privilegiile care se văd din avion nu sunt nicidecum privilegii, că
miezul discuției nu e despre banii mulți și drepturile aproape regale, ci
despre independența justiției și democrația României, că nu există dialog, ci
doar politica pumnului în gură.
Abordarea CSM și a altor entități reprezentative din
justiție e în esență una cât se poate de perversă, din moment ce ascunde
gunoiul pecuniar sub mai domnescul preș al “prințipurilor” imuabile.
Dar ceea ce fac azi magistrații, manipulând în acest
fel discursul pe o temă de o asemenea natură, nu e deloc nou, ba este chiar o
modă în lumea largă – de la Est la Vest.
Poate că exemplul cel mai “penal”, odios și
scârbavnic este cel al Rusiei.
Într-o lume în care așa-zisul adevăr alternativ a
devenit țar, rege si împărat, realitatea a devenit sclava cuvântului. Iar
cuvântul, se știe, e sclavul celui ce cuvântă, al caracterului și al
intereselor sale, indiferent cât de meschine sau chiar criminale or fi ele.
În Uniunea Europeană, “sistemul politic bazat pe
principii democratice, precum concurența, libera exprimare a voinței poporului,
drepturile și libertățile, a devenit o amintire a trecutului”, iar “țările
europene se transformă în regimuri totalitare”. Oricâte de imposibil ar fi de
crezut, aceste cuvinte îi aparțin unuia dintre vice-călăii de la Moscova –
Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat a Rusiei.
Volodin, acest veritabil lacheu al codoșului
geopolitic de la Kremlin, cuvântă despre democrație și libertate ca o fecioară
în stare să roșească fie și doar de la o privire din coada ochiului. Faptul că
grota morală în care trăiește, Rusia, pe care o slujește și din care grăiește e
un istoric caz-școală de stat criminal, regim absolutist și tiranie pe
steroizi, ei bine, ăsta pare doar un detaliu; iar în zilele noastre, detaliile
sunt avortate.
Desigur, nici șeful lui Volodin, dictatorul Vladimir
Putin, nu a ezitat să se pronunțe feciorelnic cu privire la “dictatura elitelor
occidentale (care) țintește toate societățile, inclusiv cetățenii țărilor
occidentale”.
Așa cum și purtătorul său se cuvânt, Dmitri Peskov
deplângea odată, cu delicatețea drujbei, că “nu există libertate de exprimare
în Occident”.
La capătul celalalt al lumii, în universul inversat
generat de Big Bang-ul MAGA, binomul Trump-Vance scuipă același tip de flăcări
– se duc naibii democrația și libertatea de exprimare în Europa -, asta în timp
ce ei înșiși au devenit piromanii-șefi și neegalați ai venerabilei democrații
americane – epurând incomozii, cenzurându-i, dinamitând și principiul, dar și
infrastructura nu mai puțin venerabilei separări a puterilor în stat.
La adăpostul retoric al moralei virginale, al
valorilor tradiționale și, în general, al înaltelor “prințipuri” democratice,
Putin își urmărește nonșalant agenda autocrată, criminală și imperialistă. Și
tot în același mod, Trump și Vance transformă America în ceva care, dacă zelul
lor nu se va ostoi, iar ritmul va fi menținut, o va face în scurt timp de
nerecunoscut, de regretat, de luat aminte.
Magistrații noștri au într-adevăr și de la cine să
învețe, și de unde se inspira în a-și duce lupa nedreaptă cu instrumente dintre
cele mai injuste.
Cu siguranță, dată fiind școala pe care au făcut-o
pentru a deveni magistrați și dată fiind însăși natura meseriei lor, sunt
deprinși din fașă cu delicata artă a retoricii și cu nemuritoarea tehnică a
sofismului.
Nenorocirea însă este aceea că destui dintre ei s-au
deprins cu exploatarea acestui tip de cunoaștere în detrimentul societății pe
care, în realitate, ar trebui să o servească.
Tehnici putiniste și trumpiste de manipulare, folosite
de magistrații români care se revoltă ⋆
Universul.net
-xxx-
Lamentările șefei CSM reflectă pur și simplu
mentalitatea otrăvitoare din educație, sănătate și justiție
Laurențiu
Mihu 3 august 2025
Șefa CSM, Elena Costache, a șocat prin decuplarea de
la realitățile țării în care trăiește, atunci când a deplâns subțirimea
pensiilor de mii de euro ale magistraților.
Dar nu mai puțin șocant ar trebui să fie și
dezinteresul cronic al reprezentanților diverselor domenii-cheie – învățământ,
sănătate, desigur și justiție – față de modul în care funcționează aceste
domenii și față de rezultatele pe care le înregistrează.
Contrastul dintre bătălia feroce pentru drepturile
celor din sistem și lipsa de apetit față de schimbările care ar îmbunătăți
calitatea serviciilor destinate “clienților” sistemului (populație școlară,
bolnavi, justițiabili) reprezintă constanta universală.
Nicicând în acești 35 de ani post-decembriști nu au
existat acțiuni de substanță și proteste demne de luat în seamă ale
profesorilor, medicilor și magistraților pentru reforme de fond în domeniile
lor, așa cum au existat în schimb când miza a fost legată de drepturi
salariale, diverse bonusuri, varii privilegii, pensii.
Dacă lucrurile ar fi stat altfel, fiți siguri că
școala românească nu ar fi fost codașa clasamentelor internaționale, spitalul
românesc nu ar fi umilit, mutilat sau omorât pacienți care oriunde altundeva în
UE ar fi fost puși pe picioare, iar pe rolul instanțelor nu ar fi existat
dosare vechi de peste 30 de ani, verdicte topite de prescriere și nici nu ar fi
plouat cu condamnări la CEDO pentru motive care, în esență, dau măsura
incompetenței, mafiei sau ingerințelor politice.
Să fii plătit ca afară, dar să faci treabă de
mântuială ca-n România profundă – cam ăsta pare a fi idealul și chiar
obiectivul strategic al destulor reprezentanți de vârf din educație, sănătate
și justiție.
Până și în văicăreala șefei CSM, Elena Costache,
privitor la pensiile magistraților, tot genul ăsta de mentalitate-puroi
supurează cu predilecție printre rânduri.
Este răscolitor tupeul, iar rezultatele lui sunt
dramatice în viața reală – elevi prost pregătiți, bolnavi umiliți sau omorâți
cu zile, justițiabili târâți cu anii și chiar cu deceniile prin tribunale.
Lamentările șefei CSM reflectă pur și simplu
mentalitatea otrăvitoare din educație, sănătate și justiție ⋆ Universul.net
-xxx-
Compilare- redactare
George M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu