De ce nu sunt canonizați Sfinții români?!

Gheorghe Constantin Nistoroiu

„Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastră...vă admir şi vă binecuvintez şi mă bucur că vă luptaţi să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi,declaraţi sfinţi. Dar ei sunt,de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.”

(IPS. Arhiepiscop Justinian Chira al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului.)

Nu există temeiuri de adevăr, care să nu răspundă în orice timp şi în orice spaţiu la această majoră întrebare. Există însă destul de multe pre-texte chircite, „chibzuite” de nechibzuinţa celor autoaleşi, slugile preaplecate, obediente Oligarhiei, Ocultei, Camarilei Oligofrenice etc.

Întrebarea majoră care la rândul ei stârneşte mirarea atâtor întrebări la fel de grandioase, purcede la fel de multe răspunsuri temeinice, raţionale, de spirit:

+Unirea trebuie să fie o unitate spirituală, o comuniune trifinţială: religioasă întru Dumnezeu şi Neam, naţionalistă întru Neam  şi Dumnezeu, politică întru popor-comunitatea prezentă şi Dumnezeu în cadrul Vetrei Strămoşeşti, adică întru statul naţional creştin în conlucrare cu Biserica străbună.

+Neamul este etern şi religios. Naţiunea este expresia cea mai fidelă a Neamului în sânul Bisericii, iar Statul naţional creştin trebuie să fie raţiunea existenţei de a fi, a Naţiunii, ce urmează Calea mântuirii întregului Neam creştin-ortodox.

+Dimensiunea spirituală şi sensul continuităţii Neamului spre mântuire o face doar Elita spirituală, naţionalist-creştină-ortodoxă, prin cei Chemaţi şi Aleşi de Tatăl ceresc, Călăuze ce se asumă trăirii comuniunii cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos-Părintele Naţiunilor Evanghelice ale Bisericii Sale Ortodoxe, prin harul desăvârşirii atribuit şi distribuit de Duhul Sfânt, neamului respectiv.

În Elita Spirituală a Neamului se nasc Fiii aleşi pentru fiecare epocă, pentru fiecare generaţie de călăuzire a poporului prezent, prin: dascăli, duhovnici, poeţi, filosofi, artişti, genii, eroi, martiri, mărturisitori, sfinţi.

Principiile de bază ale cercetării actelor martirice vizează mărturisitorii dreptei credinţe şi ai Învierii Domnului prin fapte înalte, superioare celor fireşti: curaj, adevăr, suferinţă, jertfă etc, care-l transcend pe credincios din membru al Bisericii Ortodoxe Naţionale în membru al Bisericii Ortodoxe Universale şi al Celei cereşti-biruitoare.

Cercetătorul în martirologie în mod expres trebuie să posede la cel mai înalt grad competenţa profesională, autoritatea teologic-ortodoxă şi dragostea pentru Adevăr. El poate fi mirean, teolog, monah, om de ştiinţă, care are aplecare, putere şi evlavie spre divina descoperire.

Instrumentele şi probele cercetării martirologice sunt:

-anamneza, consemnarea, imagistica, înscrisurile, mărturiile, evlavia poporului, biografia martirului, contextul evenimenţial şi rămăşiţele.

Criteriile de evaluare şi canonizare ale unui erou, martir, sfânt, respectiv ale mărturisitorului creştin  sunt:

-mărturisirea dogmei creştine în dreapta credinţă;

-mărturia dreptei credinţe-ortodoxe, mărturisită public;

-curajul mărturisirii;

-suferinţa pentru mărturisire;

-jertfa pentru mărturisire;

-evlavia poporului pentru faptele mărturisitorului;

-semnele minunate ale mărturisitorului în timpul vieţii şi după;

-rămăşiţele trupeşti care întrunesc condiţii de definire ale sfintelor moaşte(nefiind obligatoriu).

Mihail Eminescu îndeplineşte primele 6 din cele 8 criterii de canonizare.

Cercetarea martirologică nu poate fi niciodată amânată, aprobată, îngrădită, oprită sau interzisă de cineva.

Toate observaţiile, rezultatele şi concluziile cercetării martirologice se aduc la cunoştinţă credincioşilor.

Faţă de moartea naturală, sinucidere, moarte năprasnică, eroism, diagnoza martirului, mucenicului se face prin diferenţierea şi definirea ca sens, ca jertfă, ca împlinire. 

De ce nu ni se canonizează sfinţii contemporani?!?

Deoarece:

 

-Gena noastră proto-strămoşească, de Neam primordial moşteneşte pururea genetic-testamentar, NE-UNIREA PELASGO-TRACO-SCITO-GETO-DACO-ROMÂNILOR;

-Ierarhii de azi sunt păstorii care sacrifică turma bisericii, sunt cei care n-au primit harul Duhului Sfânt, ci girul ocult, masonic, politic pentru cariera lor aurită, garnisită cu mult aur...;

-poporul creştin rămas fără Păstorul duhovnicesc este la cheremul statului politicianist, oligarhist care cârmuieşte nu prin forţa Dreptului, ci prin dreptul Forţei, nu prin înţelegere, ci prin semeţie, nu prin dragoste, ci prin sfidare, nu prin dreptate, ci prin vicleşug.

-poporul s-a configurat într-o turmă rămasă de izbelişte, într-o populaţie mereu flămândă şi însetată de ridicol, haos, animalitate;

-instituţiile fundamentale ale Naţiunii creştine: Familia, Şcoala, Biserica, Armata, nu-şi mai asumă responsabilitatea hristică suverană a moralei ortodoxe, de împlinire, definire, desăvârşire întru Neam şi Dumnezeu, ci sunt slugi preaplecate duşmanilor lăuntrici şi a celor de afară care ne ponegresc permanent şi ne aţâţă împotriva noastră înşine.

Pentru o personalitate naţională ori geniu, erou, martir, sfânt, dau mărturie câteva zeci de glasuri...

Pentru un can-can sau o manea se accesează cu milioane de voturi...

Ne-unirea însă, nu trebuie să poarte în sânul ei: învrăjbirea, ura, minciuna, violenţa, laşitatea, trădarea, vânzarea, profanarea, mişelia.

Pentru canonizarea a celui merituos, Biserica trebuie să redevină a lui Iisus Hristos, a Neamului prin Sfinţii săi, în fruntea căreia trebuie să ajungă doar purtătorul de har, cel numit de Duhul Sfânt.

Nu este deci, de mirare că alături de Mihail Eminescu, aşteaptă de milenii şi secole atâţia Cânezi, Voievozi,Vlădici, Domniţe, Teologi, Genii, Mireni, Pustnici, Cuvioşi, ca: Zamolxe, Burebista, Deceneu, Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Radu de la Afumaţi, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, generalul Ion Dragalina, Ecaterina Teodoroiu, Gheorghe Manu, Valeriu Gafencu, Gherasim Iscu, Eroii-Vorkutei: Aurel State, Radu Mărculescu, Nicolae Popescu ş.a., mitropolitul Gurie Grosu, Părintele Arsenie Boca, Părintele Dimitrie Bejan, cel care în prizonieratul rus a botezat 100 000 de copii sovietici sau miile, zecile, sutele de mii de martiri-mărturisitori ai Suferinţei şi ai Jerfei în regimurile cumplit totalitare dintre 1930-1989 şi mai departe...

Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întrunit la Moscova, între 13-16 August 2000 şi a proslăvit în rândul Sfinţilor, Soborul noilor mucenici şi mărturisitori ruşi ai secolului XX, cunoscuţi sau necunoscuţi.

Canonizarea este o datorie şi un drept divin şi a Bisericii Luptătoare de pe pământ, nu numai a celei Biruitoare din cer, care odată cu urcarea la ceruri a sufletului sau sufletelor celor merituoşi, Dumnezeu le primeşte în locurile alese slavei lor.

Ierarhii greci, când a fost canonizat Voievodul-martir Constantin Brâncoveanu au spus, citez din memorie: „Dacă Voievodul Constantin Brâncoveanu era grec, noi întâi îl canonizam şi după aceea îl puneam în mormânt.”

Sfântul Paisie Velocicovschi, alături de monahul Vasile de la Poiana Mărului-Neamţ, fondatorii revigorării vieţii monahale tradiţionale, ctitor de lăcaşuri şi de suflete, multe decenii pe meleagurile moldave, a fost canonizat de ruşi ca sfânt al lor, nu de noi cum ar fi trebuit.

Astăzi, Ierarhi greci şi ruşi îngroziţi de laşitatea, nepăsarea, nesimţirea şi sacrilegiul ierarhilor-politici ai bisericii de stat din România sau mai bine spus: ai bisericii de sub statul ateu, ierarhii ortodocşi străini s-au pronunţat că vor face ei canonizarea unor martiri şi mărturisitori dacoromâni, dacă noi nu suntem capabili sau nu dorim cinstirea aceasta adusă lui Dumnezeu, Sfinţilor Lui şi Neamului.

În loc de final

Profetul Neamului, Bădița Eminescu, a fost unul dintre cei mai mari jurnaliști ai timpului său, adevăr adesea neglijat ...

Atunci, ca și acum, regizorul marei scene este acelaș!

Atunci, ca și acum, românii nu au voie să aibă MODELE!

Cu atât mai puțin Sfinți!

Doar știm cu toții că ISTORIA se repetă!

Doar prigoana naște Sfinți!

Iar cu NOI este Dumnezeu!

(fragment din Ciclul: Filocalia Suferinţei şi a Jertfei)

Bibliografie

*Actele martirice, în col. „PSB”, EIBMBOR, Bucureşti, 1992;

*Allard, Paul, Dix leqons sur le martyre, Paris, 1907;

*Allard, Paul, Histoire des persecutions, Paris, 1911;

*Batiffol, Pierre, Etudes d’Histoire et de Theologie positive, Paris,1930;

*Bădescu, Ilie,prof. dr./ Băndoiu, Andreea, lector, dr./Chirilă, Pavel, prof. dr., Principiile Cercetării Martirologice. Ed. Christiana, Bucureşti, 2010;

*Cayre, F., Patrologie, 2. vol., Paris, 1931;

*Chateaubriand, F.A., Les Martyres ou le Triomphe de la religion chretienne, Paris, 1859;

*Crainic, Nichifor, Ortodoxie şi Etnocraţie. Ed. Albatros, Bucureşti, 1997;

   *Guignebert, Charles, Le Christianisme antique, Paris, 1926;

   *Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006;

*Leclercq, H., Les martyrs du III-eme siecle, Paris, 1903;

*Mehedinţi, Simion, Creştinismul românesc. Adaos la caracterizarea etnografică a poporului român. Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995;

*Poulet, Dom Charles, Histoire du Christianisme, 2 vol., Paris, 1932;

*Rămureanu, Ioan, Pr.prof., „Studiu introductiv” la Actele martirice, în „PSB”, EIBMBOR, Bucureşti, 1982.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi Românii!