„Pe stânga, când te duci spre cabana Cumpăna, ar
fi fost varianta cea mai scurtă de ocolire, dar s-a dovedit până la urmă a fi
cel mai dificil de realizat. După multe analize şi calcule s-a ajuns la
concluzia că partea dreaptă este mai uşor de atacat, fiind mai vizibilă, mai
expusă la soare, cu mai puţine infiltraţii şi, în consecinţă, cu mai puţine
dificultăţi decât dincolo, unde era şi umbră, şi rece, şi umed, şi complicat”
explică Gh. Tudosoiu.
Secretele Barajului Vidraru, gigantul de beton
care ţine piept apei năvalnice de jumătate de secol
1/9
Barajul Vidraru
A înregistrat o avarie gravă în 1974, a trecut fără nicio fisură de
cutremurul din ‘77 şi ne-a panicat nejustificat la inundaţiile de anul trecut.
Fiindcă e proiectat să reziste şi chiar rezistă! De aproape 50 de ani, barajul
Vidraru, unul dintre obiectivele strategice ale sistemului energetic românesc,
este o mărturie a calităţii şcolii de hidroenergetică din România.
Amenajarea Vidraru, formată dintr-o acumulare de mari dimensiuni, un baraj
din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune, o centrală subterană şi o
galerie de fugă, a fost realizată prin punerea în practică a unui concept
modern, ce a permis captarea apelor dintr-un bazin hidrografic cu o suprafaţă de
745 kmp.
Debitul mediu captat, de 19,7 mc/s, este asigurat atât din râul Argeş, cât
şi din bazinele învecinate: Topolog, Vâlsan şi Doamnei, prin 10 captări
secundare cu galerii subterane în lungime totală de 29 km.
O investiţie de 1,47 miliarde lei la nivelul
anului 1966
Istoria impresionantului edificiu s-a scris de-a lungul a peste 5 ani şi
jumătate, timp în care s-au realizat volume astronomice de lucrări: s-au forat
42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.77 milioane mc de roca, s-au turnat
930 de mii de mc de beton şi au fost montate peste 6.000 tone de echipamente
electromecanice. Lucrarea a costat 1,47 miliarde lei la acea vreme, iar
investiţia a fost amortizată în 28 de ani.
Cifrele acestei lucrări sunt impresionante. Barajul Vidraru, a cărui
construcţie a început în 1961, a necesitat 480.000 mc de beton. Pentru execuţia
sa a fost nevoie ca apele să fie deviate printr-o galerie cu diametrul de 5,20
metri, galerie care, la terminarea lucrărilor, a fost amenajată ca golire de
fund. Barajul a fost umplut la capacitate abia în luna decembrie 1965, când a
luat naştere Lacul de Acumulare Vidraru, aşezat între flancurile Munţilor
Frunţii şi Ghitu. Barajul a fost dat în folosinţă în anul 1966. La
momentul inaugurării, era al cincilea în Europa şi al nouălea în lume, iar la
această oră încă mai este cel mai mare baraj în arc din România.
Este realizat din 22 ploturi verticale, are o înălţime de 166,60 m şi este
traversat de 9 galerii orizontale interioare în care se găsesc amplasate aparatele
de măsură şi control.
465 de milioane mc de apă
Cea mai mare componentă a amenajării, lacul de acumulare, se întinde pe o
lungime de 14 km, ocupând o suprafaţă de 870 ha şi are un volum total de 465
milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util.
Galeria de aducţiune, cu lungimea de 2.130 m şi un diametru de 5,15 m
asigură cei 90 mc/s de apă necesari funcţionării centralei şi poate suporta o presiune
de 12-14 atm.
Centrala subterană e amplasată la 103 m sub
nivelul albiei râului Argeş
Proiectată la vremea respectivă să fie condusă chiar şi de la Bucureşti
hidrocentrala, denumită până în 1989 Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost pusă în
funcţiune la 9 decembrie 1966 şi adăposteşte în subteran ”bijuteria” amenajării
de la Vidraru: centrală subterană.
Amplasată la peste 100 m sub nivelul albiei râului Argeş, centrala
subterană, supranumită „templul” amenajării, este o construcţie cu dimensiuni
impresionante: 31,70 m înălţime, 67,80 m lungime, 16,70 m lăţime, pentru care
s-au excavat aproape trei sferturi de milion de metri cubi de pământ. Turbinele
şi generatoarele sale electrice dezvoltă o putere de 61 MVA fiecare şi asigură
o producţie de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh.
Amintiri de pe şantier
Valeriu Eugen Pop, fost ministru al Mediului in Guvernul Petre Roman, este
unul dintre martorii activi ai istoriei edificiului de la Vidraru. În urmă cu o
jumătate de secol, la vârsta de doar 25 de ani, tânărul inginer Eugen Pop
conducea o echipă de muncitori de la aducţiunea principală. La cei 75 de ani pe
care-i are astăzi, îşi aminteşte perfect emoţiile pe care le-a trăit în anii
ridicării construcţiilor din cadrul amenajării, a căror valoare a înţeles-o
abia la inaugurare.
„În 1965 a început umplerea
acumulării Vidraru şi ulterior s-a pus în funcţiune Hidrocentrala. Eram pe atunci şef de lot la aducţiunea
principală şi am făcut parte din comisia de recepţie a lucrării. O lucrare
deosebit de grea, un pionierat, fiindcă era prima dată în România când se
construia o aducţiune aeriană, pe un viaduct, acolo, la Valea lui Stan şi se
realiza prima centrală subterană din ţară. Proiectanţii şi supervizorii acestei
lucrări, prof. Radu Prişcu, prof. Cristea Mateescu etc. erau părinţii
hidrotehnicii româneşti, iar emoţiile cele mai mari mă încercau în faţa acestor
oameni, fiindcă noi eram doar nişte tineri ingineri, cu caş la gură“,
povesteşte Valeiu Eugen Pop.
S-a muncit mult şi în condiţii grele, mărturiseşte
martorul acelor vremuri.
„Tronsoanele pe care le băgam pe galerie, de exemplu, se fabricau la Curtea
de Argeş şi le aduceam la Vidraru cu trailerele. Erau foarte multe probleme
tehnice de rezolvat şi la introducerea în galerie şi la transportul prin
aceasta. Imaginaţi-vă un tronson cu diametrul de 4 metri şi lungime de 6 metri,
transportat prin tunelurile care duceau sus la baraj. Apoi, erau lucrările de
confecţii în galerie, betonare, sudură etc, dificil de realizat în condiţiile
de acolo, în care apa curgea peste tot, însă, din fericire, am avut nişte
meseriaşi extraordinari”, mai povesteşte Valeiu Eugen Pop.
Era atunci, cu 50 de ani mai tânăr, abia ieşit de pe băncile facultăţii,
plin de entuziasm şi hotărât să facă treabă.
„Stăteam într-o baracă la Căpăţâneni, la circa 4- 4,5 km de locul de muncă
şi veneam pe jos până aici. O bună parte din drum, cca. 2 km, o parcurgeam prin
galerii, în bascheţi, fiindcă nu suportam cizmele de cauciuc. Pe jos era o cale
ferată, acoperită cu apă, şi trebuia să mergem cocoţaţi pe conductele prin care
treceau cablurile electrice, iar de fiecare dată când cădeam, mă udam până la
genunchi. Nu mai conta oricum, fiindcă din cauza umidităţii excesive, care
ajungea până la 80%, ajungeam să fim uzi cu toţii din cap până-n picioare (…)
Aveam în geantă două sandviciuri, unul cu brânză, altul cu salam. Pe primul îl mâncam
la ora 11.00, pe celălalt, pe la 15.00-16.00, fiindcă stăteam la lucru câte
11-12 ore”, îşi mai aminteşte despre acele vremuri, fostul ministru.
A înţeles valoare muncii sale,
abia la inaugurarea edificiului. „Eram
cu toţii atât de preocupaţi de ceea ce făceam, că nu ne-am dat seama de cât de
importantă era munca noastră. Am înţeles acest aspect abia la sfârşit, când
totul a fost pus în funcţiune, când mai marii ţării, au venit şi au tăiat
panglica. Nicolae Ceauşescu, Maurer, Groza se pozau acolo, iar noi stăteam
undeva în spate. Nu ne băga nimeni în seamă, dar ni se umplea inima de bucurie,
fiindcă realizam în acele clipe cât de importantă a fost munca fiecăruia dintre
noi”, mărturiseşte Valeiu Eugen Pop.
Fostul ministru al Mediului în Guvernul Petre
Roman este unul dintre cei care garantează cu mâna pe inimă pentru siguranţa
Barajului Vidraru
„Este proiectat să reziste la orice cutemur şi orice inundaţie. Singura
care ar putea crea probleme ar fi o bombă, care să cadă în amonte de baraj, în
condiţiile în care lacul ar fi complet plin şi chiar şi atunci nu s-ar rupe
decât prea puţin din partea superioară a barajului”, explică Valeiu Eugen Pop.
Mărturie stă chiar cutremurul din 1977, care nu a afectat în niciun fel barajul
de la Vidraru. E adevărat că se întâmpla la aproape doi ani după consolidările
impuse de avaria din 1974.
Doi oameni au murit la avaria din 1974
Pe 6 iulie 1974, în jurul orei 12,50 – 13,00 „s-au observat scurgeri şi
jeturi de apă şi căderi de pietriş pe versant în amonte de vana Johnson,
deasupra albiei râului. În circa 15 minute au început să cadă blocuri de stâncă
dislocate din versant. S-a produs ruperea galeriei în amonte de vana Johnson,
forfecarea galeriei, expulzarea unei porţiuni din masivul muntos de cca. 10.000
m2, expulzarea blindajului metalic în zona de ruptură, ruperea blocului de
beton al vanei Johnson, producerea unei viituri artificiale de cca 600 m3/s,
distrugerea liniilor de alimentare cu energie electrică a echipajului de
manevră a vanelor, distrugerea viaductului de trecere de la piciorul barajului,
distrugerea în mai multe puncte, în aval a şoselei, a podurilor, a unor
locuinţe” se arată pe site-ul barajulvidraru.ro.
Doi oameni au murit în urma acelei avarii care a durat aproape 6 ore. Spre
seară, vana plană a fost deblocată şi închisă prin cădere liberă. Amploarea
consecinţelor a fost cauzată de imposibilitatea închiderii imediate a vanei
plane, ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică. Ulterior,
lacul a fost golit şi s-au mai constatat „eroziuni ale cămăşuiellii galeriei,
deteriorări la contactul blindaj – beton, eroziuni la priză ca urmare a
vacuumului produs de admisia apei, existenţa unui plan de fisurare sub masivul
vanei Johnson, defavorabil pentru stabilitate”, arată aceeaşi sursă.
Ulterior, au fost efectuate o serie de remedieri şi consolidări care au
prevenit alte posibile avarii.
Panică la Inundaţiile de anul trecu
În urma precipitaţiilor abundente din vara anului 2014, barajului Vidraru
din judeţul Argeş a ajuns la 98% din nivelul normal de retenţie, înregistrând
cel mai mare volum din ultimii ani.
Procentul a semănat panică în rândul argeşenilor speriaţi de posibilitatea
ruperii barajului. Din punct de vedere al oficialilor Administraţiei Bazinale a
Apelor Argeş-Vedea (ABAAV), n-a existat însă un pericol real nici chiar la acel
nivel de umplere.
„Peste acest nivel normal de retenţie, care în cazul lacului Vidraru este
de 450 mil mc, fiecare lac de acumulare are capacitatea de a înmagazina undele
de viitură. În cazul lacului Vidraru mai aveam la dispoziţie câteva zeci de
milioane metri cubi, iar riscul ca barajul Vidraru să se rupă a fost zero la
inundaţiile de anul trecut” a declarat Cristian Barbu, şeful serviciului
Dispecerat din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Argeş-Vedea (ABAAV).
Ce minunatii a facut natura si omul. Trebuie doar sa le pretuim cum se cuvine si sa le facem cunoscute tuturor, romani si straini.
RăspundețiȘtergere