”LA MULȚI ANI” le doresc cele
trei fiice și cei trei gineri, la fel cei patru nepoți!
La rândul lor ”Sărbătoriții”
doresc dragilor lor urmași, aceeași cale în viață, mărturisindu-le:
Dragii noștri,
”Azi este o zi
specială, dar și foarte frumoasă! Azi, după tradiție, sărbătorim, eu și nevasta
mea Florica, 50 de ani de căsătorie, acea frumoasă ”nuntă de aur”.
Viața noastră
de familie a fost o cale lungă, presărată cu de toate, și fericiri și greutăți!
Dar împreună am reușit să le trecem cu bine, fiindcă ne-am străduit să păstrăm
sinceră iubirea noastră, aceiași iubire ce ne-a legat la vremea căsătoriei, la
data de 15 Iunie, 1965.
Astăzi,
mulțumim lui Dumnezeu, iată, ne aflăm in mijlocul familiei, a fiicelor noatre,
Lenuța, Tincuța, Otilia și a familiilor lor; dorindu-vă aceeași cale de iubire
de familie, ca să fiți exemplu de urmat copiilor și nepoților voștri!” CĂCI
PRIN VOI TRĂIM ȘI NOI!
Intradevăr a
fost o zi fericită, memorabilă pentru întreaga familie FLORICA ȘI IOAN MICLĂU
”GEPIANUL”.
Mândra mea-i cu
ochelari!
Mândra mea, când erai
mândră,
Erai roză pe răzor,
Erai dulce, erai
blândă,
Tinerică și cu dor!
Eu am genele albite,
Tu în păr fulgi de
zăpadă,
Dar cu inimi oțelite,
Ce n-au gând încă să
cadă!
Mândra mea-i cu
ochelari,
Eu cu genele albite,
Dar ni-s sufletele
mari,
Nesupuse, ne-nrobite!
Și ne tot răsar
nepoții,
Celor trei fiice ce-i
seamăn,
Iisus e cu noi cu
toții,
Căci Românu-i sfânt
din leagăn!
Nici nu s-a nâscut
vreodată,
Așa ochi și buze
tari,
Dar cu timpul nu-i de
șagă:
Mândra mea-i cu
ochelari!
Ioan Miclău-Gepianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu