(Bucureşti, 3 noiembrie 1974)
Strict secret de
importanţă deosebită
NOTA DE CONVORBIRE
foto: roncea.ro
La 3 noiembrie 1974, tovarăşul Nicolae Ceauşescu,
preşedintele Republicii Socialiste România, l-a primit pe Henry Kissinger,
secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii. La convorbire au fost
prezenţi George Macovescu, ministrul Afacerilor Extern, Harry Barnes jr.,
ambasadorul SUA la Bucureşti si Sergiu Celac, interpret
Nicolae Ceauşescu: Este cam scurtă şederea dumneavoastră;
data viitoare ar trebui să staţi mai mult, să vizitaţi câte ceva în România.
H. Kissinger: Aş dori foarte mult.
Nicolae Ceauşescu: Poate după încheierea păcii în Orientul
Mijlociu.
H. Kissinger: Poate n-ar trebui să aştept atât de
mult.
Nicolae Ceauşescu: În orice caz, doresc să vă urez bun
venit în România şi să exprim satisfacţia mea, a conducerii României pentru
bunele relaţii existente între România şi Statele Unite, precum şi faţă de
vizita dumneavoastră. Deşi scurtă, sper că va fi o vizită utilă.
H. Kissinger: Doresc să vă spun, domnule
Preşedinte, că bunele relaţii iniţiate prin vizita preşedintelui Nixon în
România reprezintă un principiu stabil al politicii noastre externe. Faptul că
la noi a avut loc o schimbare a administraţiei nu afectează linia stabilită de
dumneavoastră împreună cu preşedintele Nixon.
Preşedintele Ford este gata, ca şi mine, să
continue acest curs şi să-l intensifice. Apreciem faptul că aţi trimis la
Washington emisari speciali pentru a ne ţine la curent cu gândurile
Dumneavoastră. Considerăm
că aceste schimburi de păreri confidenţiale la nivel înalt trebuie menţinute.
Nicolae Ceauşescu: Eu apreciez mult atitudinea declarată şi
dorinţa exprimată de preşedintele Ford, cât şi de dumneavoastră, în calitate de
secretar de Stat al Statelor Unite, de a continua realizarea înţelegerilor
stabilite cu preşedintele Nixon, la care dumneavoastră aţi avut o participare
foarte activă, şi de a dezvolta în continuare, pe toate planurile, relaţiile
noastre.
În conformitate cu obiceiul nostru de a trata
oaspeţii cu toată atenţia, las la alegerea dumneavoastră iniţiativa de a spune
cu ce să începem.
H. Kissinger: Domnule preşedinte, aţi fost
deosebit de amabil să mă primiţi într-un moment care putea fi considerat, pe
drept cuvânt, neconvenabil. Cred, însă, că vom putea acoperi toate problemele
şi sunt gata să urmez ordinea pe care o preferaţi Dumneavoastră.
În ceea ce ne priveşte, vom urma practica noastră
de a păstra note de convorbire la Casa Albă, iar nu la Departamentul de Stat,
pentru a nu ne expune la nici un fel de indiscreţii. Se întâmplă ca, atunci
când citesc ziarul „New
York Times”, să constat că cei de acolo aleg mai bine telegramele pe care le
primesc decât colaboratorii mei.
Nicolae Ceauşescu: Se vede că au un bun serviciu de
informaţii.
H. Kissinger: Aşa este. Totuşi, informaţiile cele mai importante
le ţin acolo unde nu pot să ajungă ei.
Nicolae Ceauşescu: Poate să începem, totuşi, cu problemele
relaţiilor româno-americane. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima vizită pe
care aţi făcut-o împreună cu preşedinte Nixon acum cinci ani şi câteva luni a
avut loc în preajma Congresului partidului nostru. Chiar l-am amânat cu o zi.
H. Kissinger: Nu am uitat aceasta.
Nicolae Ceauşescu: Şi acum vizita dumneavoastră are loc cu
câteva săptămâni înainte de Congresul partidului.
Desigur, între timp situaţia s-a schimbat mult în
lume. Atunci vizita a fost mult criticată de prietenii noştri. Azi se pare că
noi suntem în situaţia de a-i critica.
H. Kissinger: Pentru ce? Pentru că au relaţii prea bune cu
Statele Unite?
Nicolae Ceauşescu: Nu pentru că au relaţii prea bune, ci
pentru a evita să se înţeleagă cu Statele Unite pe seama altora.
H. Kissinger: Am putea discuta despre aceasta mai în detaliu. Ce
acorduri apreciaţi că s-au realizat pe seama altor ţări?
Nicolae Ceauşescu: M-am referit la faptul că noi suntem în
situaţia de a-i critica pentru a preveni realizarea unor înţelegeri pe seama
altora.
H. Kissinger: Înţeleg. Este o strategie bună.
Nicolae Ceauşescu: Pentru a reveni la relaţiile României cu
Statele Unite. În 1969, am anunţat în comun că Statele Unite vor acorda
României clauza naţiunii celei mai favorizate şi că va avea loc o extindere a
relaţiilor dintre ţările noastre. Până acum, s-a realizat o extindere a relaţiilor,
schimburile au sporit de câteva ori. Este drept că în trecut erau la un nivel
scăzut. În ceea ce priveşte clauza suntem, însă, tot în domeniul declaraţiilor.
Poate că aş putea anunţa – având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni
până la Congres – că Statele Unite ne acordă clauza.
H. Kissinger: În problema clauzei nu doresc să vă
plictisesc cu explicaţii privind problemele noastre interne. Sper că proiectul
de lege va trece prin Congres în următoarele două-trei săptămâni. De îndată ce
avem legea, vom acorda cu siguranţă clauza României.
Există, totuşi, o mică problemă cu amendamentul
Jackson, pe care o voi discuta cu ambasadorul dumneavoastră şi cred că poate fi
rezolvată destul de simplu. Va trebui, cred, să se acorde o anumită
consideraţie faţă de amendamentul Jackson pentru a evita orice dificultăţi care
ar putea apare mai târziu. Personal, nu ridic această problemă; nici nu cred că
este bine pentru că ar reprezenta un amestec. De altfel, la Dumneavoastră nici
nu se pune problema ca în cazul Uniunii Sovietice. Noi considerăm orice gest din partea României ca
fiind acoperitor în sensul acestui amendament.
Harry Barnes: La conferinţa sa de presă, senatorul Jackson s-a
referit la cazurile de dublă cetăţenie.
H. Kissinger: Să ştiţi că declaraţiile senatorului Jackson nu
reprezintă politica guvernului american.
Nicolae Ceauşescu: Am citit declaraţiile senatorului Jackson
H. Kissinger: Evrei sau alţii?
Nicolae Ceauşescu: Îndeosebi evrei, dar aceste lucruri le
tratăm direct cu guvernul Israelului, şi într-un sens şi în altul.
H. Kissinger: Lui Jackson eu i-aş da libertatea de emigrare,
fără drept de întoarcere.
În orice caz, nu cred că amendamentul Jackson
reprezintă o problemă majoră. Dacă s-ar putea face ceva, de natură simbolică, privind cazurile de
dublă cetăţenie sau de reunire a familiilor, aceasta ar îndepărta orice
obiecţie.
La câteva săptămâni după adoptarea legii, noi
vom acorda clauza României, înaintea oricărei alte ţări din Europa răsăriteană.
Gestul la care m-am referit l-aţi putea face după aceea, în forma în care am
putea să o stabilim de comun acord, la 1-2 luni după acordarea clauzei.
Nicolae Ceauşescu: Mie mi se pare, totuşi, că problema nu
este bine înţeleasă. Practic, la noi nu există o problemă a emigrării. Lunar,
pleacă din ţară un anumit număr, care este tot mai mic. Între cei de origine evreiască sau
germană, cei mai mulţi pleacă acum în RFG. În total, mai sunt în România circa
55-60.000 de cetăţeni de origine evreiască, iar cei care doresc să emigreze
sunt tot mai puţini. Deci, nu există nici o problemă din acest punct de vedere.
H. Kissinger: Singura problemă care există
priveşte familiile unor cetăţeni americani şi cazurile de dublă cetăţenie. Este
o problemă care poate fi rezolvată uşor, pentru că nici nu cauzează multă
agitaţie.
Nicolae Ceauşescu: Există asemenea cereri?
H. Barnes: Cam 175 de cazuri de dublă cetăţenie şi 3-400
de membri de familie.
Nicolae Ceauşescu: Să vedem ce trebuie făcut ca să
rezolvăm. Practic,
cu Statele Unite nu avem probleme. Cu emigraţia română din SUA avem relaţii
foarte bune. În fiecare an vin câţiva să se stabilească din nou în ţară.
H. Kissinger: Nici nu cred că există vreo
problemă, am menţionat-o doar în treacăt.
Ambasadorul îmi spune că mai este o prevedere
în proiectul de lege, potrivit căreia pentru acordarea clauzei este necesar şi
un acord comercial de natură tehnică, referitor la facilităţile acordate
oamenilor de afaceri. Aş sugera să se înceapă imediat negocierile pentru a fi
gata cu acordul atunci când se va adopta legea. Pentru noi nu este nici o
dificultate, aşa că ambasadorul ar putea începe tratativele imediat, pentru a
termina luna viitoare. Noi vom accelera procedurile la Washington, deşi nu
reuşim întotdeauna să facem totul în câteva săptămâni. Acest acord nu
reprezintă ceva deosebit, este o procedură standard. De altfel, avem unul şi cu
Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceauşescu: În decembrie, noi am propus la Washington
să încheiem un acord economic pe termen lung. Noi suntem gata să începem
tratativele. M-am gândit şi eu să propun realizarea unui asemenea acord.
Desigur, sunt de acord să încheiem şi o înţelegere referitoare la facilităţile de
ordin tehnic.
Dorim, însă, şi un acord de colaborare economică
şi tehnico-ştiinţifică pe termen lung. Avem asemenea acorduri cu aproape toate
statele din Europa Occidentală.
H. Kissinger: Mi-aş permite să sugerez următorul program: întâi
să încheiem acordul comercial tehnic; apoi se acordă clauza; după aceasta să
începem negocierea acordului pe termen lung pentru colaborare economică şi acea
parte a colaborării ştiinţifice care nu va fi acoperită de acordul cultural
care se negociază acum.34
Nicolae Ceauşescu: De acord.
H. Kissinger: Dacă ne încadrăm în program, am putea începe
negocierea acordului pe termen lung în primele luni ale anului viitor.
Nicolae Ceauşescu: Complet de acord.
În ce priveşte problema acelor cetăţeni la care
v-aţi referit, cred că trebuie să vedem şi să soluţionăm toate problemele
pentru a nu mai avea motive de discuţii.
H. Kissinger: Ambasadorul va urmări această chestiune. De fapt, nici nu ştiam că există
acest aspect înainte de a citi notele respective, în avion.
Nicolae Ceauşescu: Noi considerăm că acestea sunt lucruri
curente. Din acest punct de vedere nu cred că între România şi Statele Unite se
pot ivi asemenea probleme.
Am menţionat că s-a realizat o extindere a
schimburilor; am dori, însă, ca guvernul SUA să încurajeze şi în continuare,
poate mai mult ca până acum, realizarea unor investiţii în România. Poate va
găsi şi căile de a acorda unele credite de investiţii în România, în colaborare
cu firme americane, dar în condiţii mai avantajoase, ţinând seama de faptul că România
este o ţară în curs de dezvoltare.
H. Kissinger: Ce s-a făcut cu creditele Eximbank?
H. Barnes: S-au acordat în ultimii doi ani, însă dobânzile
au sporit, ca peste tot.
Nicolae Ceauşescu: Avem în vedere realizarea unor
acţiuni foarte mari în România: irigaţii, care necesită cheltuieli uriaşe,
regularizarea unor cursuri de apă, acţiuni care să permită punerea în valoare a
unor suprafeţe mari pentru creşterea producţiei agricole. Statele Unite ar
putea contribui la aceasta. În afară de aceasta, este industria care reprezintă
un domeniu foarte important.
H. Kissinger: Vom fi bucuroşi să discutăm aceste
probleme. L-am putea trimite pe ministrul Agriculturii. Privim cu simpatie
dezvoltarea cooperării, atât în agricultură, cât şi în industrie. Ca şi în
trecut, vom fi gata să folosim influenţa noastră, atât pe lângă băncile
particulare, cât şi în cadrul Eximbank, precum şi în instituţiile financiare
internaţionale, cum este B.I.R.D.36
Cel mai bine este ca ambasadorul Dumneavoastră
să discute concret aceste probleme cu colaboratorii noştri, la Washington, iar
noi vom folosi influenţa noastră pe lângă instituţiile internaţionale şi cele
din ţară pentru a obţine ce este posibil.
Nicolae Ceauşescu: Bine, de acord.
H. Kissinger: Atitudinea noastră fundamentală este
pozitivă. Politica noastră este ca România să fie menţinută în fruntea listei
ţărilor din Europa răsăriteană în privinţa colaborării cu Statele Unite. Este
un lucru de care ne este uneori extraordinar de greu să convingem agenţiile
noastre economice.
Nicolae Ceauşescu: În orice caz, atât în domeniul
agriculturii, cât şi al industriei, inclusiv în exploatarea materiilor prime,
putem colabora bine. Avem minereuri cu un conţinut mai sărac, dar în cantităţi
mari pentru exploatarea cărora putem coopera în condiţii corespunzătoare.
H. Kissinger: În legătură cu problemele agriculturii, urmează să
ţin o cuvântare majoră pentru a prezenta punctul de vedere al Statelor Unite la
Conferinţa mondială a alimentaţiei de la Roma. Vom anunţa o nouă poziţie care reprezintă
o cotitură, deoarece până acum căutam numai pe piaţa liberă. Este prima noastră
încercare de a soluţiona problema pe o bază guvernamentală. Cred că anumite
aspecte vor interesa şi România. După aceasta, dacă se vor discuta aceste
lucruri la Washington, vă asigur că vom examina în modul cel mai serios
demersurile României.
Nicolae Ceauşescu: De acord.
H. Kissinger: Faţă de problemele concrete, la bumbac vom putea
face ceva, la cerealele furajere va trebui să mă mai interesez.
Nicolae Ceauşescu: Avem în programul pe acest cincinal
prevăzut să punem în valoare un zăcământ de cupru cu conţinut nu prea bogat,
dar exploatabil în carieră, ceea ce îl face rentabil. Dacă SUA sunt interesate,
ar putea participa cu credite avantajoase în ceea ce priveşte dobânda, iar
restituirea s-ar putea face în minereu.
H. Kissinger: Aceasta cred că priveşte Eximbank. Aţi avut deja
contacte cu firme sau doriţi să vă ajutăm noi?
Nicolae Ceauşescu: Avem contacte, dar ne interesează
creditele cu o dobândă mai mică. Firmele ne sfătuiesc să insistăm pe lângă
administraţie.
H. Kissinger: În ceea ce priveşte firmele americane,
comportamentul lor dovedeşte că Marx şi Lenin nu au avut dreptate, spunând că
oricând capitaliştii înţeleg interesele ţării lor. În politică aceşti
capitalişti americani sunt nişte idioţi. Ei nu pricep că acordarea de credite
nu depinde de o anumită insistenţă, ci de bazele politice pe care se stabilesc
relaţiile.
Nicolae Ceauşescu: Tocmai de aceea cred că trebuie apreciat
că aceşti capitalişti americani au înţeles aspectul politic. Îmbinarea
aspectului politic cu cel economic îi face adevăraţi marxişti.
H. Kissinger: Adevărul este că sunt idioţi. După decretarea
embargoului petrolier arab, şeful unei firme petroliere americane din Arabia
Saudită l-a felicitat pe regele Feysal, spunând că de mult trebuia făcut acest
pas. Acum
respectivul nu mai este în Arabia Saudită, vă asigur.
Nicolae Ceauşescu: Dar unde e libertatea?
H. Kissinger: Pot spune ce vor în Europa, dar nu
în Arabia Saudită, unde au nevoie de protecţia noastră. Dacă vor să aibă
această protecţie, trebuie să urmeze linia sau cel puţin să nu se împotrivească
politicii guvernului.
Nicolae Ceauşescu: În ce priveşte România, mi se pare că
judecata lor este foarte bună. Ei văd că Statele Unite dau anual credite
avantajoase în valoare de câteva miliarde de dolari şi alte câteva miliarde sub
formă de ajutor şi nu au nici un folos. Dacă România primeşte credite
avantajoase, acestea ar înlesni punerea în valoare a unor materii prime, cu
avantaje şi pentru România şi pentru Statele Unite. Aceasta corespunde intereselor şi
ale guvernelor şi ale firmelor americane.
H. Kissinger: Cu aceasta sunt de acord. Calea de
urmat este de a discuta proiectele cu companiile americane şi de a le supune la
Eximbank. Dacă proiectele sunt economiceşte fezabile, desigur că vom da acordul
politic şi chiar vom încuraja pe plan politic asemenea acţiuni.
H. Barnes: Am impresia că domnul preşedinte are în vedere
altceva, domnule secretar. Este vorba despre creditele Agenţiei pentru
Dezvoltare.
Nicolae Ceauşescu: Un credit politic, ca să folosesc termenii
dumneavoastră.
H. Kissinger: Aceasta reclamă acţiune în Congres.
În starea în care se află Congresul în momentul de faţă acest lucru este foarte
dificil. Dacă privim în viitor, peste câţiva ani, când vom controla situaţia,
cred că va fi posibil să ne gândim din nou la aceasta.
Nicolae Ceauşescu: În fine, când l-am trimis recent pe
consilierul meu la Washington,37 care a avut convorbiri cu dumneavoastră şi cu
preşedintele Ford, am pus problema unei vizite a preşedintelui în România. Nu
ştiu dacă am putea avea în vedere anul viitor pentru realizarea vizitei.
H. Kissinger: Este foarte generos din partea
dumneavoastră să-l invitaţi pe preşedinte. De fapt, am discutat cu dânsul
această chestiune. Atitudinea
lui este favorabilă. La un moment dat, el va trebui să meargă în Europa
Occidentală. O posibilitate care trebuie avută în vedere, de asemenea, este
legată de Conferinţa securităţii europene. Dacă se ţine la nivelul cel mai
înalt, atunci este posibilă o vizită în Europa răsăriteană, de fapt numai în
România. Aş
spune să luăm ca bază anul 1975.
Nicolae Ceauşescu: De acord.
H. Kissinger: Îmi place mult casa de oaspeţi, este
foarte elegantă. Desigur, acesta nu este singurul motiv pentru care ar veni
preşedintele. Oricum, este bine să ne propunem realizarea vizitei în 1975.
George Macovescu: Am putea trece aceasta în comunicat?
H. Kissinger: Există întotdeauna o doză de
nesiguranţă în privinţa programului preşedintelui. Când se fixează o dată, iar
apoi nu se respectă, pot apărea dificultăţi. Mai bine să menţionăm doar iniţiativa şi
acceptarea ei, fără a spune 100 la sută că va avea loc în 1975.
Nicolae Ceauşescu: Am putea spune în comunicat că am convenit
să începem negocierile pentru încheierea acordului comercial şi, ulterior, a
acordului economic de lungă durată. Să facem şi o referire de principiu la
încurajarea schimburilor între cetăţenii celor două părţi.
H. Kissinger: Ar fi, cred, foarte bine. Nu insist, dar mă întreb
dacă am putea spune ceva despre cazurile de dublă cetăţenie.
H. Barnes: Există o formulare bună în comunicatul vizitei din
decembrie, care ar putea fi preluată. Este şi mai generală.
Nicolae Ceauşescu: De acord.
Mai avem şi unele probleme cu biserica română din
SUA, care funcţionează sub egida bisericii ortodoxe din România. Dar nu doresc să discut acum această
problemă.
Putem spune în comunicat că s-a manifestat
dorinţa comună de a dezvolta colaborarea şi în viitor.
Cred că putem trece la problemele internaţionale. Sunt gata să vă ascult.
H. Kissinger: Poate doriţi să alegeţi
dumneavoastră tema, iar eu îmi voi spune părerea.
Nicolae Ceauşescu: Aţi călătorit mult, aţi cules multe
impresii. Poate că eu aş alege o temă mai puţin interesantă.
H. Kissinger: Nu am venit aici pentru a vorbi
despre probleme care nu prezintă interes pentru dumneavoastră. Altfel aş începe
să vorbesc despre America Latină.
Nicolae Ceauşescu: Este foarte interesant; noi ne
ocupăm foarte mult de dezvoltarea relaţiilor cu ţările latino-americane. Până
acum am încheiat două tratate de prietenie în America Latină.
H. Kissinger: Cu ce ţări?
Nicolae Ceauşescu: Argentina şi Costa Rica. Întreţinem
relaţii apropiate cu aproape toate ţările din America latină.
Dar, poate, într-adevăr, este mai bine să
începem cu situaţia din Europa. Aici avem o problemă concretă, a Conferinţei de
securitate europeană38 şi o problemă mai generală legată de existenţa unor
stări de lucruri care pot duce la situaţii grave, cum este cea din Cipru. Părerea noastră este că asupra
câtorva lucruri se trece uneori fără a se acorda o prea mare atenţie, sau se
consideră că ar fi uşor de soluţionat.
H. Kissinger: Probleme de acest fel nu am
niciodată.
Nicolae Ceauşescu: Cu toate că s-a obţinut o serie de rezultate
în îmbunătăţirea relaţiilor dintre un şir de state, situaţia continuă să fie,
după părerea noastră, destul de complicată. Să spun drept, este o situaţie
care, în multe privinţe, se aseamănă cu situaţia premergătoare celui de-al
Doilea Război Mondial.
H. Kissinger: În Europa?
Nicolae Ceauşescu: Şi în Europa şi în lume.
H. Kissinger: De ce în Europa?
Nicolae Ceauşescu: Trebuie să vedem lucrurile în strânsă
legătură şi cu criza energiei, a materiilor prime, cu criza financiară care,
împreună, creează o situaţie destul de serioasă. Există, de asemenea, o
puternică deplasare a mijloacelor financiare, care duce la o nouă situaţie
economică şi, până la urmă, şi politică.
H. Kissinger: De acord, aceste fenomene sunt
foarte serioase.
Nicolae Ceauşescu: În definitiv, este greu de prevăzut
cum vor acţiona unele state, mai ales din Europa, pentru a soluţiona aceste
probleme. În trecut ele au ales calea militară.
Pe urmă, sunt probleme încă nesoluţionate în
Europa, cu toţi paşii care s-au făcut spre înţelegere şi cu toate acordurile
deja realizate. Situaţia din Cipru este foarte elocventă în această privinţă.
H. Kissinger: Ea demonstrează încă o dată că nu
există leac pentru prostie. Împreună, militarii greci şi turci au creat o porcărie de mari proporţii.
Nicolae Ceauşescu: În altă ordine de idei, este vorba de
concentrarea foarte mare de forţe militare în Europa, cea mai mare din lume,
fără precedent în trecut. Cu toate că există diferite alte focare de încordare,
Europa rămâne, după părerea noastră, problema numărul unu, care trebuie să ne
preocupe în momentul de faţă.
H. Kissinger: De acord că este problema numărul
unu.
Nicolae Ceauşescu: Se pune acum problema cum trebuie
acţionat în această situaţie foarte complicată. Ca să fiu în concordanţă cu
spiritul deschis al discuţiilor noastre din trecut, aş dori să spun unele
gânduri în această privinţă.
H. Kissinger: De aceea v-am rugat să începeţi
Dumneavoastră. Eram convins că aveţi ceva.
Nicolae Ceauşescu: Am impresia că, atât Statele Unite,
cât şi Uniunea Sovietică, consideră că problemele se pot soluţiona numai
printr-o înţelegere între ele. Aceasta nu ar face decât să repete situaţia
dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Faptele demonstrează că asemenea
soluţii nu sunt stabile sau viabile.
H. Kissinger: Cred că aşa gândeşte Uniunea
Sovietică. Gândirea noastră este mult mai complicată.
Nicolae Ceauşescu: În orice caz, pentru a putea
soluţiona problemele din Europa şi pentru a realiza o adevărată securitate pe
continent, sunt necesare concepţii şi acţiuni noi.
Eu vă spun nişte gânduri pe care le vom dezbate la
Congres. Dar aţi venit înainte şi aş dori să vi le înfăţişez.
Prima problemă este de a se ajunge la o reală
dezangajare militară şi la o reducere a concentrării de forţe. Ce se discută la
Viena, să spun cinstit, noi apreciem că nu are nici o valoare.
H. Kissinger: De acord cu Dumneavoastră.
Nicolae Ceauşescu: Pentru informarea dumneavoastră, nu
am luat încă o hotărâre, dar ne-am pus întrebarea dacă mai are rost să
participăm, chiar în calitate de observatori.
Considerăm, deci, că realmente, este necesară o
abordare într-o concepţie nouă şi într-un spirit de acţiune nou, a problemei
privind concentrarea forţelor militare şi armamentelor în Europa.
Este un lucru anormal şi aproape neîntâlnit în
istorie – în orice caz în istoria modernă – ca la 30 de ani după război să nu
se încheie un tratat de pace şi nici să nu se aibă în vedere acest lucru. În
fond, Europa trăieşte în stare de armistiţiu, dacă ar fi să luăm documentele de
la Postdam.
Deci, a doua problemă este de a pune cu
fermitate problema lichidării acestui provizorat şi de a se ajunge, realmente,
la un acord de pace, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta privind
lichidarea completă a oricăror urmări ale stării de război, ca şi a oricăror
drepturi asumate în virtutea acestui fapt. Aceasta presupune, de asemenea,
retragerea trupelor străine de pe teritoriile altor state, precum şi alte
măsuri.
În acest spirit judecăm noi şi problema
Conferinţei general-europene pe care o considerăm nu ca un moment de încheiere,
cum gândesc unii, ci ca un început pentru a merge în continuare spre
soluţionarea definitivă a problemelor.
H. Kissinger: În privinţa atitudinii noastre faţă
de Conferinţa europeană, noi nu am fost principalii promotori şi nu noi suntem
de vină că lucrurile merg destul de încet. Dorim să se ajungă la o încheiere
rezonabilă şi, personal, cred că Conferinţa se va putea încheia în primăvara
anului viitor. Nu
există încă un acord cu privire la nivelul fazei finale. Toată lumea spune că
aceasta depinde de rezultatele Conferinţei, dar acestea sunt deja perfect
previzibile. Convingerea mea personală este că ultima fază va avea loc la
nivelul cel mai înalt.
Înainte de a se ajunge, însă, la această
concluzie, dulapurile ministerelor de Externe se vor umple de rapoarte asupra
unor discuţii grandioase pe această temă. Dar îmi dau seama că nu aceasta este
grija Dumneavoastră principală.
Nicolae Ceauşescu: Într-adevăr, grija principală nu
este nivelul, ci cu ce vom veni la Conferinţă.
H. Kissinger: După cât înţeleg, la primul coş a
rămas problema modificării paşnice a frontierelor şi cea a valabilităţii egale
a principiilor sau a faptului că ele trebuie îndeplinite cu egală stricteţe.
Cred că problema este rezolvată, pentru că, oricum, nimeni nu înţelege despre
ce este vorba.
Nu mă mai refer la celelalte aspecte, pentru că
am sta toată noaptea. Mai multe probleme par a fi la coşurile III şi IV. Cred că, la sfârşit, vom
veni cu ceva rezonabil. Oricum, nu cred că documentul va marca un punct de
cotitură în istorie.
Nicolae Ceauşescu: Şi eu cred că problemele principale sunt
rezolvate sau în curs de rezolvare, chiar şi cele de la coşul III, cele
umanitare. După părerea mea, problemele principale rămân cele de ordin militar,
pentru prevenirea unor noi situaţii de încordare şi cele referitoare la crearea
unui organism cu caracter consultativ, într-o formă care să nu pună probleme,
dar care să asigure continuarea discuţiilor asupra unui şir de aspecte care
rămân de soluţionat.
H. Kissinger: Am convenit cu domnul ministru de Externe ca
ambasadorii noştri la Geneva să fie în contact asupra acestei probleme.
Foarte sincer, doresc să vă spun că părerea
noastră este exact opusă preocupării Dumneavoastră. Dumneavoastră doriţi să
preveniţi, printr-un sistem general, ca o superputere să se amestece în
afacerile interne ale statelor din Europa răsăriteană şi pentru aceasta
mecanismul amintit este foarte util. Noi am dori să prevenim situaţia în care
aceeaşi superputere să intervină în Europa occidentală, iar în această privinţă
mecanismul prezintă anumite pericole.
Nicolae Ceauşescu: Depinde cum este organizat.
H. Kissinger: Aceasta am dori să discutăm la Geneva. Dorim realmente să examinăm ideile
Dumneavoastră cu privire la mecanism înainte de a adopta o hotărâre.
Nicolae Ceauşescu: Noi înţelegem că Statele Unite,
fiind prezente în Europa, participând la Conferinţă, semnând documentele
Conferinţei, îşi asumă anumite responsabilităţi şi dorim ca aceasta să
contribuie la realizarea unei politici noi, a securităţii în Europa.
H. Kissinger: Înţeleg sensul observaţiei
Dumneavoastră.
În ce priveşte problematica militară, şi eu cred
că discuţiile de la Viena nu duc în prezent la nimic util. Impresia noastră
este că Uniunea Sovietică nu doreşte să se facă progrese în această direcţie în
prezent.
Nicolae Ceauşescu: Noi considerăm că problemele din Europa
sunt foarte complicate şi ascund pericole mari. În orice moment s-ar putea ivi noi complicaţii,
de genul celor din Cipru, cu implicaţii destul de largi şi greu de prevăzut.
H. Kissinger: Noi dorim să acţionăm pentru stabilizarea
situaţiei, pentru o mai mare securitate.
Nicolae Ceauşescu: Îmi dau seama că acum nu este timpul să
discutăm, dar ridic această problemă, cu dorinţa de a se reflecta asupra ei şi
de a se gândi la soluţii care, realmente, să creeze altă situaţie.
H. Kissinger: Ne interesează mult ideile Dumneavoastră cu privire
la modalităţile concrete în care s-ar putea avansa spre o reglementare de pace
şi la conţinutul acesteia.
Nicolae Ceauşescu: Ceea ce conţin toate tratatele de pace:
lichidarea stărilor de lucruri determinate de război, cu toate consecinţele ce
decurg din aceasta.
De altfel, în însăşi Carta Naţiunilor Unite sunt
anumite aspecte determinate de starea de război, în legătură cu care vor trebui
găsite soluţii corespunzătoare. Nu mă refer la dreptul de veto, nu este o
problemă actuală.
Dar în Cartă sunt prevederi care menţin dreptul
de intervenţie în treburile altor state.
H. Kissinger: Doriţi să preveniţi posibilitatea
aplicării acestora?
Nicolae Ceauşescu: Cred că toată lumea doreşte aceasta.
H. Kissinger: Din punct de vedere tehnic-juridic,
Dumneavoastră sunteţi stat inamic pentru Uniunea Sovietică?
Nicolae Ceauşescu: Legal nu, avem tratat. Dar în legătură cu articolul 53 referitor
la „fostele state inamice”
se pot găsi oricând interpretări.
H. Kissinger: Înţeleg ce aveţi în vedere.
Nicolae Ceauşescu: Să ştiţi că nu este vorba numai de
România. Este, în fond, o situaţie unică în istorie când, la mult timp după un
război, anumite ţări menţin dreptul de a interveni oricând consideră că este
cazul.
H. Kissinger: Înţeleg foarte bine punctul
Dumneavoastră de vedere.
Personal, cred că dacă ar fi vorba de un tratat
de pace cu Germania, acesta ar fi foarte greu de negociat în acest moment. Pe de altă parte, nu văd încă ce ar da un
tratat de pace altor ţări.
Nicolae Ceauşescu: Noi avem un tratat de pace, semnat la
Paris în 1947. Cu
toate acestea nu dorim să repetăm povestea cu mielul şi lupul.
H. Kissinger: Înţeleg ce aveţi în vedere. Personal, cred că un
tratat de pace cu Germania este acum foarte dificil, datorită condiţiilor şi
mentalităţii din cele două părţi ale Germaniei.
I-am spus lui Brejnev că cel mai mare pericol
pentru pace este ca RDG să câştige campionatul mondial de fotbal. În mare
măsură el a fost de acord. Încrederea lor în forţele proprii ar fi căpătat
atunci proporţii nemaipomenite şi necontrolabile. Ei joacă fotbal după
filozofia lui Kant, metodic.
Nicolae Ceauşescu: Îi cunoaşteţi mai bine pe germani.
H. Kissinger: Este adevărat. Vreau să spun că noi dorim să
ajungem la slăbirea confruntării militare în Europa Centrală şi în alte
regiuni.
Nicolae Ceauşescu: Problemele acestea merită să fie discutate
o dată mai în amănunt pentru că, oricum, Statele Unite, asumându-şi o anumită
răspundere în Europa, trebuie să ţină seama mai mult de interesele tuturor
statelor de pe continent.
H. Kissinger: Este un punct important, pe care cred că îl
înţeleg acum foarte bine. Să spun cinstit, poate că până acum nu am privit
lucrurile şi sub acest aspect, pe care l-aţi ridicat într-un mod atât de
nuanţat.
Nicolae Ceauşescu: Aş relua o idee pe care am spus-o la
început. Trebuie văzut, cred, că a merge pe ideea că problemele pot fi
soluţionate numai prin înţelegeri în doi este de natură să ducă la eşec. Noi
apreciem rolul Uniunii Sovietice şi al Statelor Unite. Am spus aceasta lui
Brejnev şi altor conducători sovietici. Dar apreciem, totodată, că, pornind de
la acest rol, ele nu pot şi nu vor putea niciodată să soluţioneze totul în
numele altora sau nesocotind pe alţii.
H. Kissinger: Noi, în Statele Unite, nu mergem pe acest drum.
Nicolae Ceauşescu: Îmi reamintesc – iar dumneavoastră
cunoaşteţi bine – ce s-a întâmplat în 1939. Stalin a preferat înţelegerea cu Hitler. S-a
scris că este o înţelegere pentru o mie de ani, dar ştim cât a durat şi ce
urmări a avut. Ştim că Statele Unite nu pot fi asemuite cu Germania, dar
pericolul unei înţelegeri în doi este văzut de toate ţările din Europa chiar şi
de cei mai buni aliaţi ai dumneavoastră.
H. Kissinger: Nu le plac înţelegerile noastre, ca să le poată
face ei.
Nicolae Ceauşescu: Poate sunt împinşi la aceasta de felul cum
acţionează Statele Unite.
H. Kissinger: Credeţi că politica franceză are ceva de-a face cu
ce am făcut noi?
Nicolae Ceauşescu: Politica franceză poate nu, dar să ştiţi
că apreciez mai mult această politică, care este totuşi, mai realistă ca a
altora.
H. Kissinger: În Europa occidentală sau în Statele Unite?
Nicolae Ceauşescu: În Europa.
H. Kissinger: Cel puţin, francezii încearcă să ducă o politică
naţională. Tot ce vreau să spun este că nu noi suntem cei care îi provocăm să
facă ceea ce fac.
Nicolae Ceauşescu: Dar pericolul nu este atât din
partea Franţei…
H. Kissinger: Ci …?
Nicolae Ceauşescu: Până la urmă, problema este că se poate
ajunge la o accentuare a divizării Europei. Poate fără să vrea, Statele Unite
contribuie la aceasta.
H. Kissinger: Cum?
Nicolae Ceauşescu: Vorbesc acum nu ca un preşedinte cu
secretarul de Stat al Statelor Unite, ci ca un om politic cu un alt om politic
care, indiferent de faptul că îndeplineşte o răspundere sau alta, înţelege
într-un mod mai general problemele momentului.
H. Kissinger: Sunt de acord că este necesar să
pătrundem sensul istoriei, iar nu numai evenimentele zilei. Cred, de asemenea,
că situaţia în Europa este mult mai complicată decât îşi dau seama cei mai
mulţi americani. Ce paşi concreţi pot fi întreprinşi la un moment dat, aceasta
este o întrebare mai dificilă.
Nicolae Ceauşescu: Cred că unii paşi concreţi sunt
legaţi de Conferinţa europeană, unde o serie de acţiuni, cel puţin din punct de
vedere politic, pot deschide căi de soluţionare a problemelor în viitor. Nu
sunt printre cei care îşi fac iluzii despre diferitele acorduri. Ştiu că ele
stau în vigoare cât timp se bizuie pe un anumit raport de forţe, dar şi ele pot
juca un anumit rol. De
aceea, consider că documentele securităţii europene trebuie să fie cât mai
clare cu putinţă.
În convorbirea avută acum cinci43 ani, am vorbit
de faptul că se vor produce mari schimbări. Acum putem vedea că schimbările
sunt prea mari şi s-au petrecut prea repede. Asupra unora nu toată lumea are
înţelegerea corespunzătoare şi este pregătită să le facă faţă.
H. Kissinger: Avem o serie de probleme pe care trebuie să
încercăm să le abordăm, iar în Occident suntem singura ţară care le poate
rezolva. Trebuie să menţinem dialogul constructiv în problema armelor nucleare,
altfel pericolele vor deveni prea mari pentru ambele părţi. Aceasta este evident.
Trebuie să încercăm să facem ceva cu problema
energiei. Dacă nu ne aşezăm în fruntea acestei acţiuni, se poate ajunge la o
asemenea slăbire politică a Vestului, încât întreaga structură din perioada
postbelică se poate dezintegra.
Istoria ne dă, desigur, o anumită perspectivă.
Dar să nu credeţi că apreciem că putem să rezolvăm toate aceste probleme numai
cu Uniunea Sovietică.
În Europa avem nevoie de mai multă conştiinţă
naţională. Dacă SUA ar acţiona singure în toată lumea, în toate problemele,
ne-am epuiza repede substanţa naţională. De aceea, înţelegem că trebuie să
contribuim ca Europa să dobândească o identitate mai puternică. Acest lucru
este necesar şi pentru propria noastră bunăstare.
Nicolae Ceauşescu: Eu am încredere în Europa. Dar sunt
şi probleme complicate care trebuie soluţionate. Aici Uniunea Sovietică şi
Statele Unite pot aduce o contribuţie importantă în măsura în care ţin seama de
tendinţele existente şi de năzuinţele popoarelor europene.
H. Kissinger: Vreau să vă spun ceva, domnule
Preşedinte, pentru a arăta că înţeleg preocuparea Dumneavoastră.
Cândva, când eram profesor, am studiat politica
externă a lui Bismark.În acea perioadă situaţia din Germania era următoarea:
era o ţară oarecum agresivă – Prusia şi o ţară mai puţin agresivă – Austria,
plus o seamă de state germane mai mici care priveau spre Austria, căutând
protecţia ei. În 1864, Bismark a convins Austria că ţările mici nu fac decât
greutăţi, încurcă lucrurile şi de aceea este mai bine ca problemele să fie
rezolvate de Prusia şi Austria direct, fără a ţine seama de ţările mai mici. Austria a acceptat. Toate statele germane
mai mici au fost demoralizate. Doi ani mai târziu, Prusia ataca Austria, care ajunsese total izolată.
Uneori, putem învăţa din istorie.
Nicolae Ceauşescu: Să sperăm.
H. Kissinger: Nu va exista un condominiu atâta timp cât eu sunt
secretar de stat. Nu suntem copii, ştim şi noi ce este strategia. Şi, la urma
urmei, ce am făcut noi care ar putea sugera că ne îndreptăm spre un condominiu?
Nicolae Ceauşescu: Cred că am discutat destul despre Europa.
În orice caz, aş dori să repet că noi am dori ca Statele Unite să adopte la
Conferinţa europeană o poziţie cât mai constructivă posibil şi, în general, în
îndeplinirea răspunderii pe care şi-a asumat-o în Europa, să contribuie la
rezolvarea problemelor complexe, în spiritul securităţii şi păcii.
H. Kissinger: După discuţiile cu reprezentanţii Dumneavoastră
cred că vom deveni ceva mai activi la Conferinţă.
Pot spune în mod confidenţial că, în general,
intenţionăm să fim mai activi şi vom vorbi serios cu cancelarul vest-german,
atunci când va veni la Washington, în decembrie.
Cred că înţeleg problema fundamentală pe care o
aveţi în vedere în legătură cu rolul Americii în Europa.
Aţi menţionat Ciprul şi Orientul Mijlociu. Pe care
doriţi să le discutaţi?
Nicolae Ceauşescu: Despre Orientul Mijlociu cel mai mult
puteţi vorbi Dumneavoastră. Aţi fost acolo de mai multe ori, acum mergeţi din
nou.
H. Kissinger: M-am cam supărat că nu am fost invitat la
conferinţa arabă la nivel înalt. Am văzut în ultimul timp mai mulţi arabi decât
s-au văzut ei între ei.
Mi s-a spus că trebuie să mă însor pentru că m-am
sărutat cu atât de mulţi miniştri arabi încât nu o să mai pot face diferenţa.
Mie îmi plac liderii arabi. Sunt oameni cu
personalitate puternică, cu un temperament romantic, cu o enormă complexitate
de calcul, angajaţi permanent în încercarea de a obţine un avantaj pe seama
altuia. Ce se
poate întâmpla când se adună împreună 19 prim-miniştri şi preşedinţi arabi este
dincolo de capacitatea mea de imaginaţie. Problema de bază cu arabii este că nu
poţi spune unde se sfârşeşte realitatea şi unde începe poezia epică. Cred că la Rabat au făcut mai multă poezie
epică.
Părerea noastră despre Organizaţia palestiniană
este destul de clară. Nu avem nimic împotriva OLP ca atare. Eram gata să
începem contactele politice cu ei. Începusem deja, după cum ştiţi, unele
explorări secrete.
Problema imediată este însă cum să redăm cel
puţin o parte din Cisiordania sub control arab. Pentru aceasta era necesar Hussein. Ideea
mea era să aibă loc negocieri între Hussein şi israelieni. Am obţinut acordul
Israelului pentru asemenea negocieri acum 6 săptămâni. Într-un termen de 6 luni
am fi reuşit cu siguranţă să realizăm ceva. După acest acord ar fi venit momentul
recunoaşterii OLP.
Acum avem de a face cu o situaţie foarte
complexă. Arabii au recunoscut OLP, cu care Israelul nu vrea să discute. Este
adevărat că nimeni nu dispune de mijloace să-i determine pe israelieni să facă
ceva, cu excepţia noastră. Dar există limite şi în privinţa capacităţii
noastre, care ţin mai mult de situaţia noastră internă. Totuşi, acţionând în
secret, pas cu pas, se putea ajunge la înapoierea măcar a unei părţi din
Cisiordania către Iordania, cu alte cuvinte către arabi.
Ştiu ce se va întâmpla acum. Sadat şi Feysal
sunt conştienţi că s-au încurcat lucrurile. Aşa că acum îmi vor cere să fac o
minune. Hussein a ieşit din joc. Assad a realizat ceea ce şi-a dorit, adică să
îngreuieze posibilitatea unor negocieri separate şi să evite propria izolare.
Mie îmi place în mod special Assad. Îl cunoaşteţi?
Nicolae Ceauşescu: Suntem prieteni.
H. Kissinger: Este un om cu un caracter puternic,
de o mare integritate. Eu înţeleg bine politica lui, aproape că nici nu are de
ales.
Acum mă duc în zonă să le spun că trebuie să
rezolve încurcătura în care au intrat. Principalul este să menţinem ritmul
mişcării înainte spre pace. Aceasta trebuie, desigur, să includă şi Siria şi pe
palestinieni, dar trebuie făcut într-un fel care să poată da rezultate.
Este greu de spus ce se va întâmpla în mod
concret. Secretul acţiunii noastre de anul trecut şi de anul acesta este că
Statele Unite nu au anunţat niciodată un scop final, ci au avansat pas cu pas.
Aceasta i-a împiedicat pe oponenţii noştri din interior să se unifice. De
asemenea, Israelului i-a fost mai greu să ne reziste. Acesta este acum singurul
mod de a proceda care poate avea succes. Alternativa este îngheţarea situaţiei
sau un nou război. Apreciez că un război ar fi acum fără rezultat: o victorie
tactică pentru israelieni, dar un nou impas strategic.
Va trebui să vedem ce se poate pune la cale
acum. Până la urmă, va trebui să mergem cu toţii la Geneva. Am sperat sincer că
se va putea realiza o oarecare retragere israeliană înainte de Geneva, pentru
că, după redeschiderea conferinţei va urma, normal, o lungă perioadă de
stagnare.
Aceasta este o apreciere cinstită a situaţiei.
S-ar putea să-mi schimb părerea după ce mă văd cu toţi prietenii mei, începând
de marţi seara.
Nicolae Ceauşescu: Situaţia este, desigur, complexă în
Orientul Mijlociu.
Şi eu m-am întâlnit practic, cu toţi
conducătorii arabi, în afară de regele Feysal.
H. Kissinger: Vă aşteaptă o mare surpriză. Pentru
a vă ilustra mentalitatea arabă, iată ce mi s-a întâmplat. După discuţiile
avute cu primul ministru israelian le-am trimis câte o scrisoare miniştrilor de
externe arabi. Când m-am întâlnit cu unul dintre ei, mi-a spus: „Acum ştim că ai minţit pentru că am
comparat toate scrisorile şi am văzut că sunt identice!”.
Nicolae Ceauşescu: Sigur, arabii au o civilizaţie
veche, o veche experienţă şi pot fi şi destul de romantici. În sine, nu este un
lucru rău.
H. Kissinger: Mie, sincer, îmi plac, am o
slăbiciune specială pentru sirieni. Pentru aceasta Dumnezeu mă va pedepsi
într-o zi.
Nicolae Ceauşescu: Nu cred!
Pe lângă toate acestea, arabii au căpătat acum
un atu puternic – petrolul şi cele câteva zeci de miliarde de dolari care se
concentrează în Orientul Mijlociu. Eu am, totuşi, impresia că, dacă se constată
că sunt înţeleşi, cu arabii se poate ajunge la rezultate bune.
H. Kissinger: De acord cu Dumneavoastră!
Nicolae Ceauşescu: Acum cinci ani, când aţi venit cu
preşedintele Nixon, relaţiile noastre cu ţările arabe nu erau prea bune, iar
după vizită, cu sprijinul prietenilor, aceste relaţii s-au înrăutăţit şi mai
mult.
Actualmente, aş putea spune că dintre ţările
socialiste, poate cu excepţia Iugoslaviei, avem, poate, cele mai bune relaţii
cu ţările arabe.
H. Kissinger: Probabil este adevărat. Este şi
impresia mea după discuţiile avute cu arabii.
Nicolae Ceauşescu: Avem relaţii bune şi cu Organizaţia
pentru Eliberarea Palestinei. Cu Arafat am chiar relaţii prieteneşti, acum două
săptămâni a fost în România.
În lumea arabă s-au produs schimbări radicale,
în ultimii ani, în ceea ce priveşte felul de a judeca lucrurile. Astăzi este
acceptat faptul că Israelul constituie o realitate şi că trebuie să se ajungă
la o înţelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia şi romantismul din trecut
au dispărut în mare măsură în ce priveşte problemele legate de Israel. Mai
toate ţările arabe au înţeles că trebuie să se preocupe mai mult de dezvoltarea
lor economică şi socială, să-şi asigure independenţa. Ei înţeleg acum bine că
războiul şi menţinerea încordării în Orientul Mijlociu sunt în detrimentul lor
din toate punctele de vedere, după cum sunt, de altfel, şi pentru Israel.
H. Kissinger: Pentru Israel în orice caz.
Nicolae Ceauşescu: S-au produs deci schimbări mari.
Acestea creează, după părerea mea, condiţiile pentru o soluţionare acceptabilă
tuturor părţilor.
Recunoaşterea O.L.P. era de aşteptat şi nu
trebuie considerat ca ceva surprinzător.
H. Kissinger: Nu sunt surprins, dar cred că acum
s-a făcut o greşeală tactică.
Nicolae Ceauşescu: Chiar şi tactic nu este o greşeală.
Israelul însuşi are nevoie de anumite zguduiri pentru a înţelege realitatea.
Ieri am discutat despre aceasta cu ministrul Economiei, Bar-Lev.
H. Kissinger: Sper că este mai priceput în
economie decât în linii de apărare.
Nicolae Ceauşescu: Liniile de apărare nu mai au azi
mare valabilitate.
H. Kissinger: Îl cunosc pe Bar-Lev, mi-a fost
student. Este un om foarte inteligent.
Istoria războaielor în deşert arată că armata
care se află la celălalt capăt al deşertului pierde. În cel de-al Doilea Război
Mondial nici un comandant nu a câştigat două bătălii la rând, pentru că se
îndepărta de bază.
Nicolae Ceauşescu: N-aş dori să intru în considerente
strategico-militare.
Fapt este că Bar-Lev a spus că ei recunosc
existenţa unei probleme palestiniene şi că ea trebuie soluţionată.
H. Kissinger: Fără îndoială. Şi care era soluţia
lui?
Nicolae Ceauşecscu: Nu am discutat soluţii cu el. Dar
însuşi faptul că şi în Israel începe să se înţeleagă faptul că trebuie
soluţionată problema palestiniană este un element pozitiv.
H. Kissinger: De acord. Numai că acum va mai dura.
Nicolae Ceauşescu: Fără îndoială. Dar câte o dată
anumite evenimente pot forţa oamenii să înţeleagă, aşa cum s-a întâmplat în
Portugalia cu coloniile.
H. Kissinger: Cred că nu este rea comparaţia. Am
crezut întotdeauna că în Israel, când se ajunge la pace, lucrurile se vor
petrece ca în Portugalia, la început foarte încet, pentru un timp, apoi foarte
repede.
Nicolae Ceauşescu: În fond, Arafat şi cercurile
conducătoare ale OLP au ajuns la concluzia că trebuie pornit de la realităţi,
iar printre aceste realităţi se numără şi existenţa Israelului.
H. Kissinger: De ce nu o spun public?
Nicolae Ceauşescu: Prima dată am discutat cu el acum
doi ani şi jumătate. Pe atunci nici nu vroia să audă. De fapt, suntem singurii
care i-am pus problema că trebuie pornit de la recunoaşterea realităţilor şi de
la necesitatea organizării unui stat pe un teritoriu al lor.
H. Kissinger: De acord că aceasta este singura
platformă realistă.
Nicolae Ceauşescu: Acum ei acceptă această idee. Ultima
dată am discutat cu ei cu harta în faţă. În fond, ei doresc să-şi organizeze un
stat independent în Cisiordania, pe teritoriul ocupat în 1967, şi în Gaza,
legând cele două părţi printr-un coridor în genul celui de la Berlin.
De asemenea, ei sunt gata să accepte o anumită
formă de colaborare cu Hussein şi în perioada următoare, chiar după
constituirea statului lor, într-o formă federală, sau aşa cum ajung să se
înţeleagă.
H. Kissinger: Preocuparea noastră, domnule
Preşedinte, nu este Hussein ca atare, ci cum să ajungem la negocieri efective.
Nicolae Ceauşescu: Recent l-am trimis pe reprezentantul
meu la regele Hussein, după vizita lui Arafat, tocmai pentru a discuta această
problemă.
Am impresia acum că înţelegerea de la Rabat
creează condiţii pentru o abordare mai realistă, angajând şi OLP pe un drum
nou.
În mod confidenţial, vreau să vă spun că Arafat
este foarte preocupat ca în toate problemele să aibă garanţii cât mai mari din
partea ONU. Ar dori, de asemenea, ca teritoriul să-l primească cel puţin cu participarea
ONU dacă nu prin ONU.
H.Kissinger: Foarte interesant.
Nicolae Ceauşescu: A învăţat şi el ceva în 20 de ani.
De aceea mi se pare că situaţia este acum mai
favorabilă pentru a înainta spre o soluţie.
Zilele acestea urmează să se discute la ONU problema
palestiniană. Fără îndoială că ar fi util ca Statele Unite să adopte o poziţie
cât mai realistă, în orice caz nu o poziţie de respingere a OLP.
Cu atât mai bine ar fi dacă însuşi Israelul ar
recunoaşte necesitatea unei soluţionări politice a problemei palestiniene, care
să le asigure palestinienilor dreptul la o viaţă independentă. Aceasta ar crea
o bază nouă pentru soluţionarea problemelor în perspectivă. Israelul nu trebuie
să-i ridice pe palestinieni împotriva sa, ci, dimpotrivă, să şi-i aproprie.
Avem exemplul greşelii lui Makarios în Cipru,
care nu a înţeles nevoia de a ţine seama de turci, de a le asigura condiţii
egale şi de a-i apropia.
H. Kissinger: Complet de acord.
Nicolae Ceauşescu: Palestinienii există acolo şi vor
exista. Oricum, israelienii vor trebui să trăiască în pace şi colaborare cu ei.
Trebuie, însă, să li se şi ofere posibilitatea de a face aceasta.
Din discuţiile cu Arafat şi cu alţi conducători
palestinieni, consider că este posibilă o soluţie rezonabilă şi acceptabilă în
problema palestiniană.
H. Kissinger: Foarte interesant.
Nicolae Ceauşescu: Însăşi dorinţa lor de a angaja ONU
mai puternic este foarte pozitivă.
H. Kissinger: Vom stabili contacte cu ei în
următoarele câteva luni, pentru informarea Dumneavoastră confidenţială,
probabil înainte de sfârşitul anului. Va trebui ţinut în secret din motive
interne.
Nicolae Ceauşescu: Este bine. Cred că veţi ajunge la
concluzii şi înţelegeri realiste.
Ei doresc, la un anumit moment, să se
întâlnească şi cu conducătorii Israelului.
H. Kissinger: I-aţi spus acest lucru lui Bar-Lev?
Nicolae Ceauşescu: I-am spus.
H. Kissinger: Şi ce a spus el?
Nicolae Ceauşescu: A spus că va raporta.
Cred că aveţi dreptate, ar fi bine dacă
Israelul s-ar retrage din unele teritorii. Aceasta ar crea o atmosferă mai
bună. În acelaşi timp, este util, după părerea mea, să se reia negocierile de
la Geneva cât mai curând. Nu pentru că acolo s-ar soluţiona problemele, ci
pentru că optic, pentru opinia publică s-ar crea o atmosferă nouă. În acelaşi
timp, se pot continua negocierile pe alte diferite căi.
H. Kissinger: Depinde, de fapt, cum se duc
negocierile la Geneva. Dacă se duc într-un anumit spirit, atunci procesul va
merge exact cum aţi spus. Dar sunt ţări care văd în aceasta o problemă de prestigiu,
insistă ca nimic să nu se producă fără participarea lor. Aceasta complică
lucrurile. Însă modelul prezentat de Dumneavoastră este exact ceea ce doresc şi
prefer şi eu.
Nicolae Ceauşescu: În politică trebuie să se ţină seama
şi de prestigiu. În cadrul Conferinţei se poate foarte bine să se dea girul şi
aprobarea pentru cele realizate în tratativele duse pe alte căi care, oricum,
nu pot fi excluse.
H. Kissinger: Cred că este o procedură foarte
bună. Voi discuta aceasta în timpul vizitelor în Orientul Mijlociu.
Nicolae Ceauşescu: Cred că este în interesul
reglementării, inclusiv interesul Statelor Unite, de a fi angajate în acest
proces şi alte state. Nu multe, dar un anumit număr de state care pot ajuta
efectiv la rezolvarea problemelor.
H. Kissinger: De exemplu?
Nicolae Ceauşescu: Unele state din Europa occidentală,
Iugoslavia, România chiar.
H. Kissinger: Mă interesează mai mult România
decât Iugoslavia. Vorbesc foarte serios. Iugoslavia adoptă o poziţie prea
unilaterală.
Nicolae Ceauşescu: Câteva ţări din grupul nealiniaţilor
ar putea fi de mare ajutor. Au influenţă şi în ţările arabe şi au şi legături
cu Israelul, în ciuda unor probleme.
H. Kissinger: Mă voi gândi foarte serios la
aceasta. Cred că ar putea fi calea de urmat. Înţeleg că s-ar deschide
Conferinţa de la Geneva, iar paralel s-ar desfăşura discuţii cu sprijinul unor
ţări nealiniate şi europene.
Nicolae Ceauşescu: Pot fi constituite o serie de
grupuri de lucru care să studieze diferite probleme. Între timp, ar continua
discuţiile. Se asigură astfel şi prestigiul, se înlătură susceptibilităţile, se
creează o atmosferă optimă pentru soluţionarea problemelor.
Chiar pentru relaţiile Statelor Unite cu ţările
vest-europene este utilă participarea unor state din zonă. Vedeţi, acum încep
să apăr Statele Unite!
H. Kissinger: În Europa există o singură ţară care
creează probleme.
Nicolae Ceauşescu: Nu aş vrea să intru într-o discuţie
pe această temă.
H. Kissinger: Întrucât problemele reale nu se
discută la Geneva, până la urmă este destul de indiferent cine va merge la
Geneva. Singura problemă este cu Israelul.
Nicolae Ceauşescu: Şi eu am convingerea că nu la Geneva
se rezolvă lucrurile. Dar anumite forme nu trebuie excluse.
H. Kissinger: De acord.
Nicolae Ceauşescu: Oricum, o participare mai activă a
ONU, cel puţin în faza finală, pentru girul politic şi concretizarea definitivă
a soluţiilor îşi are importanţa sa.
H. Kissinger: Din nou sunt de acord.
Nicolae Ceauşescu: Aveam de gând să vă ofer o masă. Să
nu ne acuzaţi că v-am invitat în România şi nici măcar nu v-am dat de mâncare.
Poate să facem acum o pauză şi să continuăm mai
târziu.
(După dineu)
Nicolae Ceauşescu: Am să vă rog să transmiteţi
preşedintelui Ford salutul meu şi cele mai bune urări. Aştept cu multă plăcere
să-l reîntâlnesc în România.
H. Kissinger: Voi face aceasta negreşit.
Nicolae Ceauşescu: Vă rog, de asemenea, dacă aveţi
ocazia, să transmiteţi domnului Nixon salutul meu şi urări de sănătate. Ştiu că
a avut o situaţie grea cu sănătatea şi îi urez însănătoşire grabnică.
H. Kissinger: Va aprecia mult acest gest. Eu
vorbesc adesea cu preşedintele Nixon la telefon. Şi în mod sigur voi sta de
vorbă cu el la revenirea în SUA. Îi voi transmite salutul Dumneavoastră.
Nicolae Ceauşescu: Noi păstrăm o amintire prietenească
faţă de domnul şi doamna Nixon, aşa că vă rog să transmiteţi din partea şi a
soţiei, urările noastre şi pentru doamna Nixon. Sper că va fi posibil să ne
reîntâlnim.
H. Kissinger: Voi face aceasta. Sunt sigur că va
aprecia gestul pentru că, dintre liderii lumii, pe Dumneavoastră vă preţuia şi
vă respecta cel mai mult.
Nicolae Ceauşescu: Noi, şi eu personal, suntem convinşi
că fostul preşedinte Nixon a făcut mult pentru destinderea internaţională,
pentru colaborarea dintre ţările noastre.
H. Kissinger: Istoria îl va trata mai bine decât
au făcut-o contemporanii săi.
Nicolae Ceauşescu: Din păcate, aşa se întâmplă
câteodată.
Mi se pare că rămăsesem la Cipru. Noi
considerăm că este o situaţie deosebit de gravă, care poartă pericolul unor
mari complicaţii în zonă. De aceea suntem convinşi că trebuie făcut totul
pentru o soluţie cât mai grabnică. Nu are rost să intrăm în istoria acestei
probleme, dar considerăm că menţinerea independenţei şi integrităţii Ciprului
este esenţială pentru pacea în zonă.
H. Kissinger: La început, vecinii Dumneavoastră au
vânturat ideea că Statele Unite au pus la cale lovitura de stat din Cipru.
Aceasta este o prostie totală. Noi nu avem nimic împotriva lui Makarios.
Singurul lui necaz era că talentul său era mai mare decât insula. Lucrul acesta
li se întâmplă multor greci.
Evenimentele s-au petrecut acolo în ultimele
două săptămâni ale preşedintelui Nixon şi în prima săptămână a preşedintelui
Ford.
În esenţă, noi suntem în favoarea unei soluţii
negociate care să asigure independenţa şi integritatea Ciprului. Vineri, voi
pleca la Ankara să văd dacă îi pot convinge pe turci să facă un gest care să le
permită grecilor să vină la tratative.
Nicolae Ceauşescu: În fond, se pare că punctele de
vedere sunt foarte apropiate.
H. Kissinger: În multe probleme.
Nicolae Ceauşescu: Şi grecii din Cipru acceptă ideea
federalizării, fără împărţirea insulei în două zone.
H. Kissinger: Cred că aceasta este soluţia care se
va accepta până la urmă.
Nicolae Ceauşescu: Împărţirea insulei în două zone ar
fi şi practic foarte grea. Stabilirea mai multor cantoane cu caracter autonom
ar fi o soluţie mai bună.
H. Kissinger: Statele Unite sunt gata să accepte
ceea ce este acceptabil pentru cele două părţi.
La 9 august, înainte de cea de-a două invazie
turcă, le-am propus turcilor soluţia cu cele şase cantoane. Atunci turcii au
acceptat, dar grecii nu au dorit să discute.
Nicolae Ceauşescu: Se pare că acum această soluţie este
acceptabilă.
H. Kissinger: Se pare că toate persoanele care
suferă de instabilitate emoţională trăiesc la 700 km de Bucureşti – Orientul
Mijlociu, Grecia, Turcia, Cipru.
Nicolae Ceauşescu: În orice caz, noi considerăm că
trebuie depuse toate eforturile, iar Statele Unite pot face mult pentru a se
ajunge la o soluţie.
H. Kissinger: Vom face tot ce se poate, dar grecii
ne-au rugat să nu fim prea activi până la 17 noiembrie, când au alegeri.
Oricum, până atunci nici nu pot rezolva nimic.
Nicolae Ceauşescu: Situaţia este complicată şi în
Turcia din acest punct de vedere.
H. Kissinger: Este adevărat, au probleme interne.
În Turcia nu este un guvern destul de puternic pentru a putea întreprinde
acţiuni majore.
Nicolae Ceauşescu: După cât se pare, există guverne
destul de puternice pentru a complica lucrurile, dar prea slabe pentru a le
îndrepta.
H. Kissinger: Când se complică lucrurile este un
semn că avem de-a face cu un guvern slab. Cred că junta din Grecia a dat
lovitura în Cipru, pentru că era slabă, iar nu pentru că era puternică.
Nicolae Ceauşescu: Eu am spus tot ce am avut de spus.
H. Kissinger: La începutul acestei călătorii am
fost în Uniunea Sovietică. Am avut discuţii destul de bune cu Brejnev. Sper că
vom putea face unele progrese privind limitarea înarmărilor strategice. La
întâlnirea de la Vladivostok56 nu ne aşteptăm la hotărâri majore. Nu doresc să
revin, însă, la discuţia de la început, pentru a nu se considera că Statele
Unite vor să ajungă la înţelegeri cu Uniunea Sovietică, desconsiderând punctul
de vedere al altor prieteni.
Vă informez că înainte de sfârşitul anului
intenţionez să vizitez Republica Populară Chineză.
Nicolae Ceauşescu: Noi considerăm că relaţiile
Dumneavoastră cu Uniunea Sovietică sunt necesare iar acordurile pentru
limitarea armamentelor, în măsura în care se realizează, ar fi deosebit de
bune. Ca şi în trecut, noi nu putem decât să salutăm asemenea paşi.
Doresc să vă spun şi Dumneavoastră ce le-am
spus sovieticilor. Din păcate, cheltuielile pentru înarmare şi înarmarea
propriu-zisă continuă, apar noi ţări posesoare de arme nucleare, alte ţări
forţează ritmul înarmărilor. De aceea, orice înţelegere între SUA şi URSS, până
la urmă nu soluţionează problemele de fond. Poate că în condiţiile actuale două
ţări mari pot ajunge la unele soluţii, dar în perspectivă problema armelor şi
mijloacelor lor de transport va deveni mult mai gravă.
O problemă tot mai importantă este cea a RP
Chineze, care nu poate fi ţinută la o parte sau neglijată în toate aceste
tratative internaţionale.
H. Kissinger: Sunt total de acord. Noi am anunţat
Republica Populară Chineză că suntem gata să negociem cu ei tot ce negociem sau
am negociat cu Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceauşescu: În următorii ani RP Chineză va juca
un rol tot mai important în viaţa internaţională. Faţă de acum cinci ani, când
am discutat despre aceasta, ea a devenit o forţă tot mai puternică.
H. Kissinger: Parţial, cu ajutorul nostru, cel
puţin diplomatic, pentru că am ajutat China să iasă din izolare. Nu este, însă,
nici o îndoială că China devine tot mai importantă.
Nicolae Ceauşescu: Cred că unii îşi fac calcule
greşite, în legătură cu unele probleme interne din China.
H. Kissinger: Noi nu facem asemenea calcule. Noi
îi luăm pe chinezi foarte în serios.
Nicolae Ceauşescu: În perspectivă, şi nu îndepărtată,
ci apropiată, China şi, probabil, şi alte state şi zone vor avea un cuvânt mult
mai greu în problemele internaţionale.
H. Kissinger: De acord. Noi nu avem vreun interes
special să excludem alte naţiuni.
Nicolae Ceauşescu: Şi America Latină va deveni o forţă
puternică.
H. Kissinger: Dar fragmentată, nu unită. Vor fi
mai multe centre de putere – Argentina, Mexic, Brazilia.
Nicolae Ceauşescu: Se pot uni.
H. Kissinger: Nu mă opun, dar mă îndoiesc. Îi
cunosc bine.
Nicolae Ceauşescu: Prin deplasarea a zeci de miliarde
de dolari în statele deţinătoare de petrol se creează o situaţie cu totul nouă
în situaţia economică, iar aceasta influenţează puternic şi situaţia politică.
H. Kissinger: Este adevărat. Nu reuşesc să conving
multă lume de acest adevăr în Statele Unite. De aceea am ţinut discursul la ONU
pe această temă.
Nicolae Ceauşescu: Este necesar să se acţioneze în
aceste condiţii pentru stabilirea unor asemenea raporturi şi a unor asemenea
soluţii care să excludă în viitor o confruntare. Dacă lucrurile nu încep să fie
rezolvate acum, posibilitatea confruntării creşte mult.
H. Kissinger: Inevitabil, pentru că este de
neconceput ca 50 de milioane de oameni din ţările cu petrol să modifice
civilizaţia industrială a 800 milioane de oameni. Nu vor permite.
Noi vom face unele propuneri luna viitoare.
Nicolae Ceauşescu: Ne gândim şi noi la unele propuneri.
Vrem să ne aşezăm în fruntea ţărilor care luptă pentru o lume mai dreaptă şi
mai bună.
H. Kissinger: Ne includeţi şi pe noi?
Nicolae Ceauşescu: Mergem împreună.
În unele probleme am putea face unele schimburi
de păreri utile.
La Roma, de exemplu, ne gândim să sugerăm
necesitatea unui program elaborat de FAO57, pentru dezvoltarea producţiei
agricole în ţările în curs de dezvoltare.
H. Kissinger: Fac şi eu aceeaşi propunere, numai
că nu mă refeream la FAO.
Nicolae Ceauşescu: Sugestia este conţinută în mesajul
transmis Conferinţei. Cred, de asemenea, că, fiind o organizaţie
internaţională, FAO este forul cel mai potrivit, care să patroneze programul,
să ajute cu experţi la realizarea lui mai rapidă.
H. Kissinger: Nu avem nimic împotriva FAO. Totul
este să fie sprijinită ideea de bază. Din păcate, FAO nu dispune de cadre prea
puternice.
Nicolae Ceauşescu: Poate fi ajutată. În orice caz, este
neapărat necesară iniţierea unui program vast de dezvoltare a agriculturii în
ţările în curs de dezvoltare, incluzând chimizarea, irigaţiile, mecanizarea şi
pregătirea cadrelor.
H. Kissinger: Veţi vedea că avem păreri foarte
apropiate. Dacă nu se realizează progrese rapide în această direcţie, vom avea
un deficit mondial de 85 milioane tone. Aceasta este mai mult decât totalul
rezervelor existente.
Nicolae Ceauşescu: În raporturile noastre bilaterale cu
câteva ţări din Africa, noi am început o colaborare largă în domeniul
agriculturii. Acum discutăm câteva asemenea acţiuni în America de Sud.
H. Kissinger: Putem examina aceste lucruri în
comisia mixtă.
Nicolae Ceauşescu: În general, punerea la punct a unor
programe speciale pentru ţările rămase în urmă va fi una din problemele cele
mai importante ale viitorului.
H. Kissinger: În unele domenii. Dar trebuie să
acţionăm astfel ca ţările respective să poată prelua efectiv îndrumarea acestor
proiecte.
Nicolae Ceauşescu: Nici nu se poate altfel.
În fond, toate problemele legate de criza
actuală nu pot fi soluţionate, dacă nu se acţionează unitar pentru clădirea
colaborării pe o bază nouă. Până la urmă, aceste probleme sunt mai complicate
decât cele din Orientul Mijlociu.
H. Kissinger: Cred că aveţi un serviciu de
informaţii foarte bun. M-am convins că aţi văzut un exemplar al cuvântării pe
care urmează să o rostesc la Roma. Aceasta este, de fapt, tema discursului.
Nicolae Ceauşescu: Nu prea apelăm la serviciile de
informaţii, în special când este vorba de Statele Unite.
H. Kissinger: Singurul folos al serviciilor de
informaţii este de a constata care din ştirile publicate în presă este cea
adevărată.
Nicolae Ceauşescu: Sunt multe probleme, dar esenţialul
este de a se găsi noi căi de colaborare. În acest sens, ONU poate juca un rol
mai important în a ajuta ca toate statele să se angajeze în soluţionarea
problemelor existente.
H. Kissinger: Trebuie să simţim o răspundere globală din partea
fiecărei naţiuni.
Nicolae Ceauşescu: Cu cât unele ţări sunt lăsate la o parte,
cu atât sunt împinse să găsească soluţii în afară, mărind pericolul unor
confruntări. Este
încă greu de vorbit că în situaţia internaţională de azi ar exista o adevărată
ordine democratică, care să permită participarea tuturor statelor la elaborarea
şi adoptarea soluţiilor.
H. Kissinger: Sunt de acord cu Dumneavoastră când
vorbiţi de o nouă ordine economică, de agricultură, de energie – toate statele
trebuie să participe.
Nicolae Ceauşescu: Numai aici?
H. Kissinger: Sunt probleme ca armamentele nucleare strategice.
Nu cred că alte ţări ştiu destul pentru a lua decizii. La securitatea
europeană, de pildă, toate ţările trebuie să participe. Depinde de subiect.
Nicolae Ceauşescu: Este adevărat că problemele armelor
nucleare strategice nu sunt cunoscute de toate statele. Dar, în fond, problemele
dezarmării nucleare interesează deopotrivă toate statele. Sunt de acord că nu
în toate problemele trebuie să participe neapărat toată lumea, dar sunt
probleme reale care nu pot fi rezolvate decât cu participarea tuturor.
H. Kissinger: Am impresia că Dumneavoastră sunteţi
foarte preocupat de această problemă. Nu cred, însă, că suntem în divergenţă.
Vă rugăm ca, în orice problemă aveţi păreri sau
propuneri, să ne trimiteţi emisari sau mesaje speciale.
Nicolae Ceauşescu: Nu este o preocupare specială a României
şi, din cât cunoaştem noi, este tot mai presantă.
H. Kissinger: Necazul este că la ONU orice
discuţie tinde să se transforme într-o confruntare între blocuri. De aceea,
căutăm să formăm grupuri care să reunească părţile interesate.
Nicolae Ceauşescu: Sunt probleme care şi noi considerăm
că este bine să fie rezolvate între părţile interesate, dar sunt altele care nu
pot fi soluţionate viabil decât cu participarea tuturor statelor.
Dar e târziu şi mă tem că v-am obosit prea
mult.
H. Kissinger: Deloc. Este întotdeauna o plăcere să
discut cu Dumneavoastră, domnule Preşedinte. Sunt puţini conducători în lume care să aibă o
asemenea viziune globală.
Aş fi dorit să pot sta mai mult pentru a continua
discuţiile şi mâine.
Nicolae Ceauşescu: Sper să ne revedem.
H. Kissinger: Poate anul viitor, dacă reuşim să aranjăm vizita
preşedintelui Ford.
4 noiembrie 1974.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu