Speranța papagalului

de George Anca

5 mai 79 Delhi 9 zile

Anchetat paradoxul dragostei de India. Maică-mea Elisaveta, cu ochii pe mine din mormânt. O voi mai întâlni pe Margaret Thatcher? Un răspuns vărului meu, două? De-am sărăcit întru patrie? Agonia săracului, bogăția? Grealitatea fetișismului. India suprem stătătoare? Cine trece Himalaia? Nici două mii de rupii pe an la granița cu Tibetul, sute de lacks zilnic la granița – aceeași – cu China, pentru hrana soldaților.

Bawardaj s-a încurcat pe undeva, dacă apare Gyatso să lucrăm amândoi – dar învățătorul mi-a luat bumbacul. Oricum, nu-l mai angajez pentru Sardar Bazar. Să-mi fie de bine cu ce am cumpărat. Mai nimic, vai, pentru Nana – speranța papagalului. Elefantul e greu, ivoriu-i fie-i. Și bambusul lui Sorinache.

Disprețul de sine m-a împins spre Milky Way. A nu fi crezut că nu știu hindi. La revedere italiană. Deșertul tătarilor, mai rarefiat decât cel tibetan. Mi se termină și țigările. Când lucra, Gary a dat foc poștei. Nu-mi fac jurnalul, îl aștept pe Bawardaj. Rușii-l comemorează pe Duke Elington. Poștașul a pus-o de mămăligă. Să mai fi fost un pachet pe undeva, prin casă (din două fumate?)

E sâmbătă, dar nu e sâmbăta ce vine, duminica și zborul de întoarcere în aceeași zi de luni nemintit. Poșta mi-a refuzat coletul, peste 20 kg. „pentru România”. Bawardaj promite să repete vizita. Îl plătisem, plus lunch la Dragona. Cad lucruri de pe listă, nume n-am scris. Să fie gravitația mai puternică aici, ori numai pe cântarele poștelor?

Se simte plecarea mea și la grădinar. Shakuntala s-a oferit să facă kura (curat?). Fioros fertilizant, Soorya revitalizează neînchipuitul, altă teroare decât sub Dumnezeu. Pe urmă, atâtea naturi și niciun dumnezeu? Atâția oameni și nicio natură? Atâtea stele și nicio ființă? Atâtea ființe și niciun Dumnezeu?

Iliterata lui Gary este totuși respectata lui Bawardaj, a bivoliței și zeului casei, mama copiilor lui, îmbrăcată într-un saree frumos. Mama lui nu concepe să-și vadă copilul mâncând ouă – chiar dacă doctorul i-a recomandat -, acceptă însă băutura, mai ales cu străini, care-ar face-o fericită pentru gusturile lor religioase. Ce stranie emulație.

Dragona, mai familiară? Și seara asta? Mâine... Or trece și zilele astea. Nu s-or prăvăli cele trei purane cu care voi zbura. Nu mai e lapte și pisicile înnebunesc. Poșta m-a mai părăsit. La ce-oi fi insistat asupra pozelor cu barbă?

6 mai 1979, Delhi (încă opt zile)

„Săptămâna viitoare, te voi pierde”. O yogini de văzut la lumină. Rugăciunea lui Arjun pentru Nana. „Spiritul filosofic al culturii românești” (doctorat Blaga). Rumanian, nu Romanian? La Presidente? Nu, Malabareza. Nice. Trivandra. Povestirile compasionate. Control your anger and iritation, Aries, if you want to take intelligent decisions.

7 mai 79, Delhi

Rămân român după moarte (ce altceva e patria?). Poate poșta se îndură să-mi primească împachetatele vedas. În campul tibetan de pe Jamuna, ne-au întrerupt conversația mea cu Hary niște ugandieni pro-Amin, atacând cu întrebarea: care e ținta, ori tema poemului meu cotând izvorul Nilului? Le-am lăsat plin primul și ultimul pahar de chong.

To Brancusi, a Banana tree,

with vast Leaves, fruitful,

one being through mystery

was giving me

Soul of imperishability.

In triumph was sitting a juggler.

Child was growing himself, backward,

Passangers in train were travelling under the sky

on the Day of Grandfather Christmas

O India, O Banana tree

Faună jainic îndurată. Vede trimise. Ochi de tigri în cutie de cobră. Doar una, două, trei flori de hibiscus? Va mai rămâne vreuna să mă salute peste o săptămână? Voi renunța la Asociația antropologilor? Vecinii pleacă-n 16 în Himalaia. Alt ochi de te va privi și nu va fi al meu poate te va îndura să te ude cu cititul, să te ardă cu surâsul, să te legene cu nedumirirea ori enervarea. Bye.

8.05. 79. Delhi. 6 zile și bye

În Sadar Bazar, convoi muncitoresc precedat de poliție. Transcrierile lui Thomas, vom isprăvi de tradus? nu e altă soluție. Mirosise marihuana la sikh-australieni. Alaltăieri seară, ugandienii s-ar fi gândit să ne omoare în campul tibetan.

The Backward Path

Thinking of you I feel

that I wander on all sides.

You travel the way

toward me. Who am I without you?

Yet longer and longer I don't see you

Walk back Wait for me

to follow you

Turn me in

to your first steps.

I don't hear your voice

I don't see your answer

listen to me -

caught in the pinions of locusts

amidst the famished rags of the earth

Maybe you will find me

without life

To resurrect me

on the backward path

în tine văd împărtășania de sânge alb or bronz H... Del...hi...Ak...as...h... Hsakahiled...Ahile...des...ih... D...A...S... Mithu nu vorbește românește. - În locul tău, n-aș fi stat singură – am descoperit New Delhi – shit, niciodată.

Joi 10 mai 1979

Predau azi cartea, cum o fi. Fuga-n dept. să dactilografiez. Mithu mănâncă pepene și nu mă lasă să-i fac curat în cușcă. Am dat lapte mâțului afară. Înapoi – gata. On Communion Poetry. Sumarul e tot nou, ca idee, nerv. Nu pot să mor după publicarea acestei cărticele.

12 mai 79 Delhi

Vorba lui C. Singh, am făcut mai multe joburi ca gâzii. Saree-uri-expo – basma dăruită – trei oceane împreună la Kanya Kumari – visându-l pe Mircea Eliade, de ce nu ne prea înțelegeam – restaurantul chinezesc de pe Jamuna, ore italiene cu Esaulof – tinerii nu și bătrâni, după al doilea război – v-am văzut la televizor – registrarul pe bicicletă – Mithu în formă – ce va înțelege Bucureștiul – nu l-am văzut pe Lali – n-am bagaj – nevoie de hotel în Bombay.

13-14 mai 79 Delhi

Breackfast la familia Chaudhuri, în Tagore Park. Aripi simt – va fi văzduh? O lume de război? Pare sigur. Niciun păcat, numai și numai. Fum neamestecat cu hașiș nu se mai poate? Cadavre în marș – de partea cealaltă, așchii și vergele trăgătoare la măsea, la mijloc – o viață dependentă, ca o invidie ori o râcă. Mithu se face român – să trăiască papagalii și ai noștri. Să nu ne regretăm viața, caramangiilor. Creierul îmi rumegă traducerea mortală a toridității. Cât e de evreiește să fii împotriva oricui? Sfârșituri proictându-ne în cel incomensurabil. Oboselile mi-au ținut viața. Patriotism, tanatologie.

14.05.1979, 11.25 Bombay

Papagalul ține zăbreaua (zborul) cu ciocul care mi-a betegit arătătorul scrisului. Vine Bombay. A venit. O valiză peste colivie. Suspense? 500 o noapte. Nehi. Storuri închise. Care mai ești din America? Pe patru luni de vizită, pe clasele lui Thomas, pe duioșia ebreo-hașișină a curcului garic? Voi fi deci în nesomn final. Îmi voi blestema nopțile. Un os în creier. Fumător.

Închei India fără ea. Lumea și-a scos încălțămintea. Sub ventilație. N-am uitat nimic. Parcă nici scaunele nu m-au uitat. Voi scandaliza cu scrisul? Priviri – o, vâslirea chipurilor în cazanul iadului Delhi, verii. Nici culoare, nici sudoare. Poate ardoare văzută urdoare. Văz realist, ireproductibil. Nori de India. Lună fată mare până la un punct. Memoria mi se transformă în vis, îmi cășună amnezii.

Frații care m-au zăpăcit în octombrie 77 m-or mai ține minte? Prea obosit să mă odihnesc, ei mă vor lăsa, la fel, în pace. Eram mai bătăios, speriat de avioane. Tras pe sfoară, la țintă, n-am murit în Delhi. Mithu de-ar dormi, mutat din cușca mare în cea mică. Eu voi dormi, poate, în țară.

Imago, nigerianul, că aș fi fost unul din cei mai străluciți albi pe care i-a văzut. Complimente nenorocite împart și eu. Manika, însă, ne întrece pe toți, plus că o iubește – la concurență cu Vivek – pe Nana și ne vor toți înapoi. Da, cum e România?

Doamne, iartă-mă, n-am să cânt în feloușip. Din avion, Bombay cu lumini de bombă. Nu prevăd nimic bun, nici măcar rău. O să mă dau cu capul de pereți, ce unique prima lor carte, a mea. Și jurnalul mi-e ca bagajul de perdiție. Culiii cer. Să nu le dai? Să mai ai curaj? Ziua va veni greu, voi pune capul pe valiză, că el nu mi se va lua.

Mâine, cald, noaptea sfârșindă în dimineața fetelor. N-am decât să rezist, nici n-a mai rămas. Mai bine, sus. Om sărac de dar. Care copil nu fumezi? Mă îndoiesc a avea antropologia la mine – și toate cele. Încă 11 ore până la al doilea zbor. Sunt câștigat pentru țânțar – mă destructurează. Pare venit din Corbul. Cultura prin sau pe incultura altor culturi. Ah, ciubucuri traduse pentru străinătate asupra țării.

Două jumătate, pateu cu brânză și cafea, altă viață, nu mai sar căcănarii cu săpunul și prosopul. Golful luminat, feregeaua verde. Ăsta abia a apărut și vrea să știe ce e de văzut de la înstrăinatul locului. Mă tem că noul făgăduit(or) va avea o Milky Way – ălălalt sigur că-și are mașina. N-o folosește decât în vacanțe, altfel stă degeaba mașina. Și am rămas fără nicio copie din Anna India.

Nu se vine, cum nici nu se pleacă în România – adevărul e pe nedormite. În fapt, suntem toți pe poziție. Îmi va plăcea – nu voi plăti taxă de aeroport – de n-aș telefona ciucișanilor – ăștia doar se dolăresc pe ocolișenite – nu sunt deloc bărbați, noroc cu bolile muierești – ce se va alege mai încolo? Aries în A mă aneantizez.

Găsește, dacă poți contextul recunoașterii. Uitare creativă? Pateurile din burtă și uterul nopții fecundat de lună – amiba sfârâie mațele oricărui al doilea indian. Prostituțiile, cu cât mai ieftine, cu atât mai prohibite. Vărul ban își declină plictisul de păcat și gata estoterica. Aparat de filmat și văd țânțarul – fratele l-a instruit – zicând mereu, eu am, eu am, au am – lucruri și zei – contemplându-se doar în verbul persoanei și zărind în persoana posesiunii – subânțeles un contrast, îndeosebi antiintelectual volens-nolens.

Poate nu e rău dacă toate locurile vor fi ocupate, mă fac pradă zburătoare. Într-o doară, Gill – cu atâta autobiografie, are și editură, de cucuoane cu versuri – și totuși revista bate pe avere mondială. Vinod Gulati, pantofi negri în picioare, maro în valiza diplomatică, plus Play boy – schimbat cu al tânărului băiat mare David Sator – nevastă-sa zboară pe Bombay-Canada – mă întreabă să-l întreb dacă a jucat în vreun film – vrea să facă unul – legea e ca în al șaptelea minut protagonista să fie pălmuită.

În Karachi voi face foame românească. S-ar bucura destui să mor? Și eu? Sătul de neromâni, împopoțonat în ostilitatea Indiei, trepădând cuvinte și ponoase. Odată plecat, drumul mi se va înjumătăți. Voi gândi altfel, voi scrie la fel de greu din motive de deget. Și-n Bucureștiul liturgizat de trape literare, ce antidiplomație s-ar mai auzi?

Jucăriile Nanei, pe apa Jamunei. Ca și fierul de călcat al lui Nansi. N-am timbre noi. Vederi proaste. Mă cam prăvălesc – o femeie frumoasă, în negru, mi-o luase înainte. Mithu stă cu sârma numai în cioc. Arabul. Frumoasa s-a speriat când am aruncat mucul. Scrisul meu, fizic, atrage atenția, a femeilor, cititul PB-ului – bărbaților. Crăinicesele afectează urgențe. Măcar l-am plătit pe malik prin Ajay – va uda florile toată vara.

Lume nouă, copii obosiți, unii dormind în stânga femeii frumoase, suptă la față – vorbește cu băiatul care plânge, aș plânge și eu. Nu e nici 7, cinci ore încă în Bombay. O să-mi pice capul. Gămanul cu pantofii căsca la teoriile mele. Nu mi-e bine. Cei trei copii ai femeii frumoase se smiorcăie pe rând, răspuns empatic altora. E chiar frumoasă, a plecat cu familia.

Mithu, mâncătorul de degete, stă spânzurat de frică. Copiii cer țigări pentru ei și prieteni. Cititul îmi închide ochii ca o rudă-paparudă. Fiece iubire, aproape de Santa Cruz. Vrând să schimb rupii pe un dolar, plata lui Mithu – zboară la zdup -, babeta: de unde ai rupii – de mi-a primit amicul și nici n-am mai schimbat. Paise nehi.

Karachi. Hotel de France (merci, madame Florin!) Mithu a venit cu valizele, întunericul și balansul avionului l-au terifiat. Camera are aer condiționat, primul somn ca lumea, după săptămâni. Revolta mi s-a visat singură. Nansi și Nana mă vor aștepta, devreme, la Otopeni. Doamne, ajută!

București, 21 mai 1979

Constantin!

23 mai 79

Nansi, la Sighișoara, plecată de noapte. Cele șase zile împreună, cu ea bolnavă - eu? Șora, Mateescu, Stratilat. Catharina Blum de Heinrich Boll. Legitățile trecerii la socialism, de Kolescov – irespect românității. Viața romanțată a lui Dickens, la tv, și Frank Sinatra, duminică, Sorin Titel. Miu: „Ți-ai făcut mai mult decât datoria.”

24 mai 79, București

Melancolia de odinioară nu s-ar recunoaște. Nana a bătut la mașină. Mesele parșive – dacă nu Șive – ale scriitorilor - să nu mai înțeleg naționalismul de cafenea? Caste comunicante – mi-a zis Clipici: cel mai mare reclamagiu. Raportul dactilografiat. Mircea Martin: „umbli, domnule!” Gramatica fanteziei, în tipografie, de mai an.

Perfectarea contractului. Bun, foarte bun (Jurconi – cui?). Pupat, București – Ion Iuga spre zilele Pushkin. Umblu prin patrie, patria umblă prin mine. Versuri de o muzică închisă și zăvor adjectiv. Precis ceva nu mă iartă. Îmi sugerez dușmani ziditori? Mai bine-aș scrie un articol. „Șapte anotimpuri în India”.

25 mai 79, B.

Dacă n-am concediu și ce caut acolo (cu salam pe pâine) – F.B. vrea, în câteva zile, să se „edifice”. N-am plecat de unul singur, știe (G.I.). Noii colegi de vioară. Telefon. Fluierul papagalului Mithu. Nedisperare. Scormonire de hârtii indiene cu mici comentarii. Sâmbăta liberilor? Nansi are dureri de urechi și măsele. La tv, I.G. (Avatara) – dogane passionate.

26 mai 79, B

După zece zile. Voi rezista. Romulus Vulcănescu are presentimentul „tragic” că mă voi întoarce acolo. Aș cunoaște ce să aștept și ce mă așteaptă. S-a pus ploaia nemusonică. Simt și o liniște, jinduind la fericirea Nanei. Am dactilografiat articolul. Am reînceput să scriu în caiet. Iuga pleacă la noapte, cu trenul, în Rusia. Ploaia se mântuie.

M-am întors acasă din India – și-am zis floare de salcâm peste garduri – prieteni de sărbătoare în mai de Sfântul Constantin Brâncuși. Nevasta și fata se întorseseră acasă din India pe vifor una intrase în spital pe nicio amintire din copilărie de-am plâns și m-am întors acasă din India înainte de Sfântul Constantin Brâncoveanu.

27.05. 79

Vaal se retrage un pas: unde e dosarul, n-am avut un dosar? Nu. Dosarul cu diploma mea honoris causa din Nisa, explică. Nu, niciun dosar. Să ne întoarcem. Norii s-au îndepărtat. Îl așteptăm respirând mulțumiți. Apare cu o cutie roșie garanță din care scoate Apprentisages și recită patru poeme în franceză, după, „Timp și vreme” în românește, la capătul străzii vorbind de condițiile epigramatice ale cunoștinței – ceea ce chiar nu era cazul – drept care mai citește una, iar apoi, pe traversă, recităm în sanscrită și latină, Rgveda și Vergiliu.

Spusesem, într-o doară, la început, o, e cineva Vaal care a grăit: Jeane Duval, Parisul și India înseamnă poezia baudelaireană. „Eu sunt”, gemuse el. Cei care nu l-ar fi înțeles: nimeni. „Visages de Paris”. Poezie modernă. Academică? Decadentă? Ocazională? „Sunt eu”. Bineînțeles. Ginerele domnului Eminescu. Teii grei. La Voie Lactee...

Apare șansa unor întâlniri de o pasionantă intimitate, las India în sine și mă dedic vechii glorii pensionare a desantului parizian în Vatra Luminoasă. Rămân la șahul bătrânilor culturii moderne – ei au îndemnuri de o adâncă provocativitate. Irealizabilă. Pedanterie? Tristețe? Revelație? Viață în reverența stilului? Intervocație? Flică aruncă povestea lui Georgică, nepotul lui Paulică, aia cu alămitul holenderului.

28 mai 79 București

Papagalul fluiră ca băieții după fete pe bicicletă. Nansi vine mâine, cu măseaua umflată. Singurătatea primește veste din depărtările dansatoarelor statui parcă ochii ar fi străbătut fără păcat din tot paradisul trandafiri și iarbă. Eu pierzând, cultura câștigă?

29 mai 79 București

Ce voi face cu caietele? Cărțile de indologie? Mi-aș multiplica de grabă cursul. Plus literatura. Plus moartea. Joia primește S.G. Se pare că o văd. Cu alți ochi? Mithu e cam pustnic, interoghează. Nu există fericire, câte-o bucurie în absența tristeții. Îmi zice M.F. „Ce faci Eliade junior?” Aș datora scrieri? Ce nu se publică? Imobilizarea gândirii și recăderea în lirism. Neșansă. Pisici pe dinainte. Orientalistică occidentalizantă.

2 iunie 1979, București

Nicu Filip, important. Puiu Velcescu, același, poate sublim. Ioana Diaconescu scrie poezie cu șerpi. Rachici a tradus din Iqbal. Icoanei, cu N. Zberea – harta în față, să străbatem pe jos pădurile dintre Comana și Prundu. Seara îi citesc „schița” „În căutarea absolutului. Pe urmele unui moldovean plecat în India la mijlocul sec. 19”. Întrerupsesem lectura pentru a conversa cu Nansi și cu Gabi despre venirea tatălui meu, mâine. Măriuca se supără pe Nana că râde privind, la televizor, un jongleur.

Oare toți semănăm cu Alecu Ghica? M-am întors din India și-mi revăd tatăl înainte, probabil, de a pleca din nou. Să fi profețit Swedenborg arderea Stokholm-ului?

3 iunie 1979

Se bucură papagalul pe românește. Se termină pasta de pix din Kamla Nagar. Frumosul, preutopic – utopia, antiestetică? După M.E., „numai tu ai făcut ceva cu ax” (MV). M. E. a luat-o acum hoiștea (NZ).

Dodia, dincoace de abstract, într-un concret-creație. Creația, ca o deosebire dintre un zar și o marmoră sculptată. Natura este o creație în coautorat și invidii. Creatorul ca negație de sine. Metafizicianul legendar (Alecu Ghica).

4 iunie 1979, București

Din nou spre India. Doba de câlți (mme Fodor) bate zobios. „Nu conta pe noi” (G. Macovescu). „Nu ți-a plăcut?... Viața e grea oriunde” (M. Malița). Mamutul literar mă dinosaurizează. Un oaspete de mare valoare va fi aici în 14 iunie, MM vrea să mă angajeze pentru el – voi vedea în 11 ce vrea. Care scriu, scrie-mi-s-ar scrumul în India. Iar în ieslea secției de poezie, nu s-ar găsi destul fân de semănat de editurile papugiilor. Și dacă supraviețuiesc?

Va fi Alecu Ghica

în Himalaia domn,

ne vom întoarce zarea

părinților în somn?

Și secolul s-o rupe

unul spre celălalt

oprit în Himalaia

oftatu-ne de psalt?

C. Mateescu vrea să mă viziteze în India. Vom fi vâlceni răzbunați. „A fulgerat”, spune Nana, aproape într-una. Nu-i e frică. „În india fulgeră tot așa?” Să fi uitat. Fulgerele nu-și amintesc nimic, vor străbate, cât lumea, întunericul norilor spre pământul nostru de acum și de totdeauna, misterioase, dezvăluitoare.

Dumnezeu, uneori, îmi dă curaj să văd fulgere. Lumea ancorată își mai clatină velele în volburile spirituale. Leneș la spălat punțile (nu citi „putinile”). Nu m-am oprit nici la iubire nici la Filioque. Proiectele au ceva baroc. Tema n-o las să-mi blocheze creația, o dezvolt printre picături.

13 iunie 79, București

Ieri, Marin Preda prefera, oare, dodiilor bobotele? Ne vedeam pentru India (Mulk, Sahitya), a se traduce Întâlnirea din Pământuri (mi-a scris pe un bilețel că e nume propriu). Traducerea lui Mișu l-ar fi făcut pe Moromete, din șmecher, „imbecil”. Mă întrebase Malița, cum nu mă disciplinase India? L-am vizitat și pe Paul Niculescu-Mizil în cabinetul său de ministru al finanțelor – familiar, surâzător, încurajând.

15 iunie 79, B, 90 de ani

Ion Budai-Deleanu:

Ian căutați la țigănescu soiu

Cumu-i astăzi de ovilit, cum el

De cătră toți se împinge în gunoiu:

Dar când trăia craiu Jundandel

Și stăpânea în India bogată,

Viața lor era mult luminată.

Picurare. Tel. Amita B. Voind să mă cunoască. Ne vedem la Muzeul de literatură, pentru Eminescu. S-o întreb cine crede că este Jundandel? Vom avea, oricum, ce ne spune, și în românește. M-am indianizat, totuși, destul de tare ca român? Cât să se fi românizat și ea?

Amita Bhose, venită întâi, în 1959 aici, este o româncă anti-indiană, ori indo-românistă la București, eminescolog, tagore-ist, paremiolog (nu știe Țiganiada). Vorbește cu nerv muntenesc pro-bengalez. Depășește cu inteligență amintiri neplăcute, îmi cere cărți din India, nevăzându-mă bine la salariul de acolo, o găsesc formată aici pentru pretutindeni.

E o noapte de moarte eminesciană. Marin Bucur a convins devoții spre scandalizarea lui Cioculescu, care a scandalizat și el vorbind la urmă, nu de tot – când soluția s-a extins într-un comentariu asupra lui Marx și a legionarilor. Simt o piedică uriașă până și în dusul pașilor. Îl văzusem pe Iuga, și mă salutase, beat, Velea, iar Jebeleanu ne urase noapte bună, la Casa Scriitorilor.

Cărțile acestei femei, ca și viața ei redescoperită, cu inteligența care o face laborioasă și încrezătoare, cu o tenacitate acoperită de sensibilitate și adâncire în subiecte de orizont occidental, conștientă de o aură - „se poate vorbi rău despre mine?” - toate, până la urmă, contrazic, până la altă deprimare, deprimarea de spirit indian, probând o tărie românească portretizată furibund, în zare Eminescu, de Marin Bucur aseară.

A-ți pierde credința în români – ea să și-o fi pierdut în indieni? - este a nu mai avea în inimă pe Eminescu? Utopia ce mi s-a întregit în minte cât am viețuit în India renaște, când și când, acasă. Aud că apelul pentru păstrarea lectoratului, ici și colo, ar fi deranjat ministerul trimițător, speriat că-l voi bombarda, din nou, cu scrisori din India. Citesc Pascal și Budai, iar acum scriu despre Amita.

Vasile Stoica, păsărarul, a venit după Mithu. Nu pare un afacerist, oricum, iubește păsările, puii rahitici nu-i omoară, îi lasă să moară, părăsiți de mama lor; i se pare că aș fi al doilea om de cultură cu pasiunea păsărilor, după Cristofor Simionescu. Clujul ar fi tare în păsări. Turtaru a murit demult, devenise prea comerciant. Nimeni n-ar mai avea grijă de păsările lui.

Visul lui Stoica e să scoată pui prima lui pereche de Great Alexander. Actoria lui Mithu îi cuprinde imaginația. El proiectează elanuri vitaliste, poate religioase, dacă nu interesate, pe aripile prizonierilor săi. Se complică istoria pe românește a lui Mithu.

Papagalii ar trăi 25 de ani. Iaca. Perușii, crescuți la bec. O mierlă mai mare ar fi și cea mai vorbitoare. Colivia din India e slabă. El e sudor și lucrează zece ore pe zi. De păsări se ocupă de 25 de ani și le-a îndrăgit. Pădurile împuținându-se, turturelele nu-și mai găsesc scorburi pentru cuib. Îi vorbesc de ahimsa și de Mahavir, de animalele din Panchatantra. Până când îi spun să plece înainte de a se trezi Nana.

Parcă duminică pe 17 iunie atins de fluxul mărilor din moarte vin într-o pânză de-a lungul sfârșitelor ulițe vălurind mulțimea brizelor stinse ne îmbrățișăm nemaiînvățând papagalii să ancoreze vii

Văd cu bucurie că mă întâlnești

pe această lume primenit la minte

îți mai schimbi ființa te duci la Budești

treci pe Olt viața soră de cuvinte

De la taina mamei deșirata lilă

podidește limpezi ochii muritori

ne-o zări pedeapsă muntele Builă

ca odinioară mâniații zori

pomenit-am altă lilă a lui Rama

toamna printre palmieri și careva

mama nemurise ne murise mama

până la povestea veche Ramlila

18 iunie 1979 B.

Stări vorbite – încă depresie? Vorbitul românește, cură sufletească? Societate sufocantă, cu debilizarea respirațiilor? Diseară vorbesc la telefon cu Nansi. O să vină. Afară fulgeră. Mă simt o fiară în așteptare, aș vrea să fiu un fulger. Nu e timpul să mor, nici să trăiesc. Să mai ascult și pe Adriano Banchieri? Călătoria cu barca de la Veneția la Padova ( de la Călărași la Galați).

Marți 19 iunie B

Sunat de Segărceanu, secretara lui Virgil Cazacu, să merg la patru la el.

Strică, Doamne, rostu firei

Prin darul dumnezeirei,

Și te uită mai cu drag

Spre bietul român pribeag,

Sprijinește-l, doamne, zău

că doar e poporul tău.