Se spune
că poezia ar fi fost găsită în buzunarul halatului cu care era îmbrăcat atunci când şi-a dat sfârşitul în urma loviturii primite, pe la
spate, în cap, după urechea dreaptă,din
partea unui nebun care era internat în acelaşi spital.
STELELE-N CER
Stelele-n cer
Deasupra marilor
Ard departarilor
Pana ce pier.
Dupa un semn
Clatind catargele
Tremura largele
Vase de lemn;
Niste cetati
Plutind pe marile
Si miscatoarele
Pustietati.
stol de cocori
Apuca-ntinsele
Si necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboara ce pot
Si-a lor intrecere
Vecinica trecere:
Asta e tot...
floare de crang:
Astfel vietile
Si tineretile
Trec si se sting.
Orice noroc
Si-ntinde-aripile,
Gonit de clipele
Starii de loc.
Pana nu mor
Pleaca-te, ingere,
La trista-mi plangere
Plina de-amor.
Nu e pacat
Ca sa se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Deasupra marilor
Ard departarilor
Pana ce pier.
Dupa un semn
Clatind catargele
Tremura largele
Vase de lemn;
Niste cetati
Plutind pe marile
Si miscatoarele
Pustietati.
stol de cocori
Apuca-ntinsele
Si necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboara ce pot
Si-a lor intrecere
Vecinica trecere:
Asta e tot...
floare de crang:
Astfel vietile
Si tineretile
Trec si se sting.
Orice noroc
Si-ntinde-aripile,
Gonit de clipele
Starii de loc.
Pana nu mor
Pleaca-te, ingere,
La trista-mi plangere
Plina de-amor.
Nu e pacat
Ca sa se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Stelele-n
cer, de Mihai Eminescu, este o poezie alcătuită din nouă strofe a câte
patru versuri şi a cărei primă ediţie a fost publicată la 1 august 1889 în
revista „Fântâna Blanduziei”, apoi în 1890 în volumul Proză şi versuri de
V.G.
Morţun.
În strofa
„Stelele-n cer / Deasupra mărilor / Ard depărtărilor / Până ce pier” ideea
poetică se concentrează pe descrierea spaţiului cosmic infinit. Această idee
oferă prilejul unei meditaţii poetice asupra spaţiului şi timpului, cele două
repere ale filosofiei romantice. Contemplaţia eului liric presupune o imagine
de ansamblu ale cărei repere devin teluricul (mărilor) şi celestul (stelele,
cer, depărtărilor). Imaginea creată este vizuală, desfăşurată pe
verticală, de jos în sus, şi conferă descrierii caracter meditativ.
Sintagma
„drumuri de nori” se raportează semantic la ideea de imensitate a spaţiului
celest, străbătut de „stolul de cocori”, la aspiraţia omului superior (poetul)
de a înţelege tainele universului, de a accede către cunoaşterea absolută.
Trecerea rapidă a timpului imprimă eului liric sentimentul nostalgic al
incapacităţii omului de a trăi experienţele vieţii cu maximă intensitate.
Caracterul fără
inteligență face mult, inteligența fără caracter
nu face nimic! / Cicero
Cel care privește
toate cu ușurință, va avea multe greutăți / Lao Tse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu