PROFEȚIA EMINESCIANĂ!
”...După
aproape un secol și jumătate de la scrierea poemei ”JUNII CORUPȚI”, ( la 31
ianuarie/11 februarie, 1869) - când tânărul
geniu bucovinean avea doar 19 ani, avem plăcerea a reda cititorilor
noșrti, versurile poetului tuturor vremurilor!
Junii Corupți
~*~
La voi cobor acuma, voi
suflete-amăgite,
Și ca să vă ard fierea, o
spirite-amețite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic cu vânăta lui
gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce
se-nfiară
Cu fierul ars în foc.
Deși știu c-a mea liră d-a surda o să
bată
În preajma minții voastre de patimi
îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minții voastre ucisă de
urgie
Și putredă de spasmuri, și arsă de
beție,
Și seacă de amor.
O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite,
În ochii stinși de moarte, pe frunți
învinețite
De sînge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vre
odată
De brațele slăbite, puterea leșinată
A junelui cănit.
Ce am de-alege oare în seaca-vă
ființă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără
să mință,
O, oameni morți de vii!
Să vă admir curajul în vinure
vărsate,
În sticle sfărîmate, hurii nerușinate
Ce chiuie-n orgii?
Vă văd lungiți pe patul juneții
ce-ați spurcat-o,
Suflând din gură boala vieții ce-ați
urmat-o,
Și arși până-n rărunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl țin în
fiară,
Cum lingușiți privirea cea stearpă și
amară,
Cum cădeți în genunchi!
Sculați-vă!...căci anii trecutului
se-nșiră,
În șiruri triumfale stindardul îl
resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă cu fața
înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i
împietrită,
Poporul împărat.
Sculați-vă!...căci tromba de moarte
purtătoare,
Cu glasul ei lugubru răcnește la
popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e
lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai
un nume,
Ci-aievea s-a serbat.
Îngingeți-vă spada la danțul cel de
moarte,
Aci vă poarte vântul, cum știe el să
poarte
A țopăi în joc!
Aci vă duceți valuri în mii
batalioane,
Cum în păduri aprinse, mînat de
uragane,
Diluviul de foc.
Vedeți cum urna crapă, cenușa
reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de
bătălie,
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale
ferecate,
Și frunțile cărunte le nalță de
departe
Un Cezar, un Traian.
Cad putredele tronuri în marea lor
urgie,
Se sfarmă de odată cu lanțul de
sclavie
Și sceptrele de fier:
În două părți infernul portalele-și
deschide,
Spre-a încăpea cu mia răsufletele
hîde
Tiranilor ce pier!
În darn răsună vocea-mi de eco
repețită,
Vă zgudue arama urechea amorțită,
Și simțul leșinat;
Virtutea despletită și patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură
scântee
În sufletu-nghețat.
Și singur stau și caut ca uliul care
cată
În inima junimii de viața-i
dezbrăcată
Un stîrv sprea-i sfîșia;
Ca pasărea de zboru-i din ceruri
dismețită,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri
încrețită,
Un trăsnet ar purta.
Dar cel puțin nu spuneți că aveți
simțiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veștede vestminte
Misteriul cel sînt;
Căci vorba voastă sună ca plâns la
cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de
veselie,
Ca rîsul la mormînt.
~*~
(1869, 31ianuarie / 11 februarie)
Bibliografie:
EMINESCU-Poezii-1960-Cuvânt înainte
de Tudor Arghezi-
Prefață de Zoe Dumitrescu
Bușulenga.-BPT(Biblioteca Pentru Toți).
De la arhiva bibliotecii ”Mihai
Eminescu”-Australia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu