Ferghete - ÎNFLORIND ÎN OMENIE DE ROMÂNIE - LUMINATE DE IERBURI, DE MIOARE ŞI IUBIRI

ÎNFLORIND ÎN OMENIE DE ROMÂNIE

~*~

În lupta cu dragoste şi dor, la curți de măriri mării şi ciocârlii

de dragoste şi dor, în mari speranțe de frumusețe cu tandrețe,

cu punți peste vaduri, şi-n ruine poduri,

care trece cu duhul fericirilor peste pâleazuri,

în rostul lor cutezător de amor,

furişindu-se discret ca soarele de după brădet, ițit din nori,

ca ciopliți din bardă/topor, în acuşi, acuşi, de meşterul, maiestru, Brâncuşi,

cu mult sare şi căldură de om sub tricolor,

modelând metalul, pe nicovală la cald,

şi-n viața aşa cum a fost cu folos,

călindu-se cu ispravă întru a lui Dumnezeu bucovă de ceaslov, întru a lui Domn Savaot, laudă şi slavă,

că Frumosul e frumosul,

în felul, în care încrezător,

de viitor,

Hristos e Hristosul,

explar, e Făt-Frumos, luminos,

Eminescu-Hristos,

de folos şi rost,

lumină a luminii,

lumii şi neamului nost, minune a minunii,

în miniatură,

îmulțiți cu talanții în har

de spirituală aventură,

a omului a doua natură,

cu socio-umană măsură patrie limbă română,

de mână, cu îndemână,

înflorind cu omenie de Românie, cu sfințenia florală sinfonică, în biserică şi pe arcă de altfel de şcoală, că-n botezul învățăturii şi morții din morți la apelul "DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE,!" Patria Lumbii Române, se scoală, de dincolo de şcoală,

iubire de pe orizontală înălțată pe verticală

(că la noi vorba lui Octavian Goga sunt fluturi  de mătasă şi avem atâțea politicieni... şi aieştea împuşcă zurlii ciocârlii, zice şi A.T.Silviu Dachin, pe fundal de imn de neam demn,

mai stăruind Goga cu glasul blajin: şi-i la noi e multă jele-n casă

şi iarbă-i de mătasă,

dar calul meu o lasă).

Şi dacă un măr vei mânca pe zi, fain, frumos, dă şi să cercetezi

ca să vezi ce azi nu înțelegi,

la cei care fac făr'de'legi

şi mănâncă zdravăn ca un ciocoi, chiabur, mănâncă măr din sân,

măr din preaplinul vieții de adevăr

ca vrere şi a lui Dumnezeu plăcere

şi vezi, că să vezi, ce nu-ți vine să crezi,

că şi soarele, în casă dacă a intra care ți-o mai fi socota, soarta, că doctorul, vezi şi mata, dumneata, nu-ți va intra la mata, chiar dacă recurgi, să foloseşti bota, mai de folos fiindu-ți un cuvânt, decât o sută... de bote, că iartă-mă cocona, curtezana mea: -Unde intră soarele-n casă doctorul la ce-ar mai intra? Unii zic, ca la Măruță:

-"Dacă mânci un măr pe zi, mă puță... un măr pe zi să mânci şi soarele încă... dacă intra,

în casa ta pe domn doctor, nu-l mai invita, că-n casa ta, n-re ce mai căuta."

şi lucru aiesta îl ştii şi dumneata, când revii la casa ta, că ştii ceva..., că la tine acasă, dar ce-ți pasă, că tai cocoşu, scutur coşu şi fac cafea ca s-o beau leneş, tihnit, întinsă pe canapea, că-s cuconă, curtezană,

în casa mea, în țara mea şi a lui mândra, lelea, mea?

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

unii cu tableta, eu cu racheta

ghici ciuperca...?

LUMINATE DE IERBURI,

DE MIOARE ŞI IUBIRI, CU BISERICI, PRIN IERBURI ÎNTRU RĂSĂRIT DE SOARE PE RĂZOARE

~*~

Unde societate e, în drag si sfânt,

subiect şi predicat,

Infinitul, absolut a iubirii e,

apropiat, cu respect: aur cenuşiu strecurat,

cum zice Mircea Malița, apropiat de obiect,

cu prețuire, Dumnezeu, tot, în toate,

pâine şi pace-

Liturghie-n pârgă de spice,

cu oameni pângă ogoare cu spice,

mânându-şi vitele pe dincolo, pe dincoace

şi pe dincoace pe dincolo,

în tot, în toate, cu sănătate,

c-ar fi mai bună, ca sarea-n bucate,

prin oameni de acasă, cu viața cum nu fu mai frumoasă,

cu hărnicie şi vrednicie

de oameni, români,

cu orizont, în pretutindeni,

la noi neacceptându-se provita,

ca la nimeni, fericirea

fiind şi a celorlalți, scunzi, înalți, la noi fiind brav a fi om dacă eşti om şi a fi pom dacă eşti pom,

ca pretutindeni, la inimi culmi şi la minți brici, iubiri la înălțimi,

că deşi lacomi alde bădița Trăian,

barbari, inumani, că ei unii ca găunii ne pun economia flenduri, pe butuci,

ne-au pus obiectivul muncii, obiectivul păcii şi economia pe butuci,

ca să nu mai facem arici pogonici, dar voinici, să nu facem mulți purici pe aici,

deşi oamenii din interior sunt aşi ca Brâncuşi sau ca Enescu, Porumbescu,

cu cetera sub grumaz şi mâna pe arcuş,

socio-cosmico-umani, în calitate de karate,

măsură a lucrurilor,

în rostul lor, talisman uman viu sub tricolor,

iertând greşiților noştri,

îngenunchiați pedeştri,

de extraterestri,

că se iartă lor şi ce nu-i de iertat de77×77,

dorindu-se ca-n cer şi pe pământ,

ca să fie alb, pur, fără dur... ca-n cer şi pe pământ,

în drag şi sfânt,

fir-ar bine să fie pe vecie, bine, în drept a ceea ce ni se cuvine, Hristos, Eminescu,

luminos!

drept cum dreptul de a te naşte, în culori-curcubeu, de Dumnezeu, culori de nelinişte,

în presplin divin de istorie întru răsărit de soare,

cu mare veselie de adevăr,

de viață-n simetrie, cu mioare-n biserici pe răzoare

luminate de ierburi şi licurici de binecuvântare.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete