În aerul Hexagonului
D a
c ă A l b e r t Camus a caracterizat Franța drept „o revoltă fie și in spe”, ne
putem da seama că realmente spațiul acesteia ilustrează diversele formule ale aspirației
spre libertate, aidoma unui specific pe care în multitudinea obiectivelor sale
istoria l-a confirmat mereu. Libertatea: un ecuson al spiritului francez. Între
disciplina germană și reticența britanică, Hexagonul e un centru al vitalității
insubordonabile, efervescente. Avînd fericitul prilej de-a locui acolo în
calitate de universitar, Vasile Spiridon ne oferă un examen al spiritului galic
iremediabil rebel, într-o serie de secvențe complementare, pornind din diverse
puncte tematice, sugerînd însă o imagine de ansamblu. Astfel de pildă
trubadurii ar putea fi socotiți precursori ai senzualității expresive, ai
lipsei de conveniențe din lumea erotică actuală, întrucît „legăturile amoroase trubadurești
(fin’amor) propuneau, în această nouă vîrstă ovidiană medievală, un cod al
liberei alegeri. Între limitele lui, doar dragostea ilegitimă era considerată
autentică, adulterul fiind acceptat în mod tacit în condițiile de atunci, ale
unei căsătorii pur contractuale”. De o etnie eterogenă, Apollinaire cel mal
aimé s-a integrat totuși în duhul francez, „reinventîndu[1]se”
sub semnul unei aventuri induse. După ce „mama l-a recunoscut după aproape trei
luni de la naștere, iar tatăl i-a rămas necunoscut, frenetic deambulant, frate
bun cu emigrantul și cu actorul”, poetul „a fost martorul unei tumultuoase
epoci, în care vitalismul, valorificarea tinereții, a sensibilului, a instinctivului
au învins înțelepciunea și prudența”. Relevantă ni se înfățișează de asemenea
teza „idioritmiei” susținută de Roland Barthes, „o «fantasmă a
sociabilității»”, exprimînd ideea tipic franceză conform căreia ritmul
individual se cuvine menținut în interiorul colectivității. „Doar între cadrele
acestei coabitări ideale nu s-ar atenta la libertatea individuală, la fragilitatea
marginalității”. De o specială atenție se bucură anul rebel prin excelență
1968. Cîteva țeluri asociabile a avut mișcarea înnoitoare din acel caloric
moment. Un produs al său l-a reprezentat extinderea libertăților în sfera
sexuală, cu norme pînă atunci încă suficient de rigide, într-o societate cu
cerințe frecvent puritane: amplificarea transgresiunii sexuale interzise,
destrămarea cuplurilor doar aparent stabile, sporirea divorțurilor fiind
asociată cu scăderea numărului de căsătorii, încurajarea concubinajului
inclusiv al celui juvenil, suspendarea legii ce interzicea avortul, acceptarea
orientării homosexuale, a unor practici hedoniste încă nepermise etc. La etajul
civic, liberalizarea cenzurii cinematografice, privatizarea radioului și
televiziunii spre a se sustrage confiscării lor de către puterea politică. O
nouă revoluție? Accepție ambiguă, întrucît s-a văzut trădată nu doar de către
comuniști, ci și de către unii „șaizeciști”. Un „maraton al pălăvrăgelilor”,
după vorba lui Raymond Aron? Sau o simplă comedie conform lui Eugène Ionesco?
„Mai ‘68 a fost un moment al defulării, scria dramaturgul, care mă face să
gîndesc la Carnavalul din Köln, dulce, fals răutăcios. Nu a fost o revoluție,
ci o distracție a bogaților stîngiști, arondismentul XVI. Unii dintre ei aveau intenții
interesante, dar nu a durat mult timp. Au devenit bravi burghezi și notari mai
puțin bravi”. Opinia lui Vasile Spiridon: „În fond, această «revoluție de
catifea» care a durat aproape o lună nu s-a soldat decît cu foarte mulți
răniți, dar cu nici un mort pentru «cauză». S-au înregistrat două morți accidentale,
iar nu incidentale, în orice caz o simbolică echilibrată, victime fiind un
student și un polițist”. Oricum măcar încă un spasm al organismului social în
drumul său perpetuu spre eliberare. De reținut că tulburările din 1968 au afișat
numeroase graffiti cu iz suprarealist: „«Neacceptarea industrializării forțate»
s-a exprimat nu în termeni politici, ci prin intermediul conceptelor luate din
teritoriul sociologiei. Astfel, condamnarea unui alt triunghi de fier: «metro –
boulot – dodo» și alte numeroase graffiti mai mult sau mai puțin suprarealiste
(«Visul e realitate!», «E interzis să se interzică!», «Sub pavaj, plaja!»,
«Fiți realiști, cereți imposibilul!» – semnele exclamării îmi aparțin) exprimă
refuzul manifestat față de reclamele unei societăți capitaliste îmbătate de propriile
succese, alienînd indivizii în dubla lor calitate de producători și de
consumatori de bunuri totodată”. Născută preponderent în mediul galic, avangarda
își spunea din nou cuvîntul aidoma unui indiciu al conexiunii fluxului
agitatoric stradal cu zona creației. Elocvente sunt o seamă de expoziții consacrate
mișcării Dada, inițiate de românii Tristan Tzara și Marcel Iancu/ Janco.
Firește existențialismul frenetic, protest implicit împotriva oricăror limite,
caracteristic dadaismului, își dorea o condiție transistorică și
transculturală. „În reevaluarea globală a sistemelor de gîndire și de creație,
un loc important îl ocupă receptarea și apropierea artelor extraoccidentale, prezente
în multitudinea modurilor de expresie. Cu un veac în urmă, viziunea occidentală
despre continentul african era aceea că ar fi tradițional și anistoric,
încremenit în timp”. Apare convocat în prezentul conclav liberalizant pînă la
capăt și un alt român, Paul Goma – se putea altminteri? – cu o profesie de credință
dadaistă pur sînge: „Eu nu sunt om, nu sunt membru al societății, eu nu respect
conveniențele, nu respect fidelitatea în prietenie; sunt brutal, sunt nedrept,
sunt imposibil – deci îmi merit locul «la colț» – în care singur m-am postat –
sau încolțat… (și de acolo împroșc venin și înjurături)”. Nu cumva atractivele
tablete-eseuri ale lui Vasile Spiridon au ca resort subliminal și setea noastră
de libertate încă nesatisfăcută pe de-a-ntregul, devenită reflex al celor care
am trăit opresiunea totalitară? Încă o istorică fraternizare cu aerul moral, repetitiv
stimulator, al Hexagonului…
Gheorghe
GRIGURCU
Vasile
Spiridon: Hexagonale I, pre-cuvîntare de Constantin Dram, postfață de Adrian G.
Romila, Ed. Eikon, 2020, 226 p.
Acolada
nr.7-8 iulie-august 2021
Sursa:
MARIAN ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu