Ioan Miclău-Gepianu - Fericire și Durere

 

Motto:

”...Poezia s-a născut odată cu ființa umană,

așa să nu ne mirăm că rosturile ei sunt tot

atât de multe cât și nemărginirea imaginației

noastre”. (i.m.gepianu)

 

Fericire și Durere

 

 

~*~

 

Pentru mine poezia este o durere din adâncuri,

Nu fredonarea vieții pe la adunări și cârciumi,

Și totuși această durere, fericire dându-mi,

Creatam pentru-aceasta duioase și plăcute rânduri!

Unde durere n-ar mai fi, nici viața n-ar mai fi,

Căci prin simțirea lor e fericirea ce-o avem în fiecare zi!

Și năzuind spre bine tot prin durere trecem,

Când însă ai acea iubire-n fire,

Găsești adevărata fericire!

 

Semănătorul

(Speranța semănătorului)

 

E vremea să ies pe-afară

Și să-mi cercetez ogorul,

Își zicea, sătul de iarnă,

Și de griji, Semănătorul!

 

Mâna dreaptă și-o ridică

Peste ochi ca să privească,

Mai adânc, unde lumina

Începu să se ivească!

 

Ce frumos se schimbă zarea,

Raze vii îi țes covorul,

Parcă-ncepe ca să scadă-

Să se-mprăștie și norul!

 

Timp e să aleg sămânța,

Să o vântur de neghină:

”Vin-o blândă Primăvară!”

El zâmbește și suspină!

 

Grea e iarna cea geroasă,

Când îngheață apan-n cofă!

Iar poetul-n vise sfinte,

Leagă viața lui de-o strofă.

 

La fel e Semănătorul,

Simbol, arhetip, origini,

El prin munca lui trudită,

Vindecă a lumii pricini!

 

Alegând sămânța bună:

”O să dea pâine ogorul” –

Și cu multă râvnă-n suflet,

”Spera iar Semănătorul”.

 

Să îngrijim Pământul!

 

”A nu îngriji Pământul e păcat,

Căci pentru hrană și viață ne-a fost dat!

Al semăna cu plante ce-n ele au semințe,

E marea datorie a noastră ca ființe!

Un bob de grâu a fost întregul univers,

El a crescut precum un cânt și-un vers.

Să îngrijim Pământul dat și sfânt,

Căci de-l pierdem nu vom mai fi nicicând!

 

Nu sunt rob al cuvintelor grele!

 

Nu sunt rob al cuvintelor grele,

Ci șlefuitor al dulcelui grai,

Sunt rob al cuvintelor mele,

Ce-s grindini de dor,

De frumos,

De iubire.

Cuvintele mele au aripi de înger,

Ce-n suflet nu sânger,

Nici poartă săgeți de venini

Spre-a ucide flori din grădini!

Și-mi place să greabăn cuvântul,

Spre-a fi ziditor și senin,

Așa cum îl crease preasfântul

AMIN*

(Din expresia lui Adrian Botez, cu referire

la Eminescu).

 

Tu, Suflete, îndură!

 

Tu, suflete, îndură,

Nu aduna nici gelozii nici ură!

Când va veni Semănătorul Mare,

S-aleagă, să vânture acea ușoară pleavă

Din boabele de grâu,

Va fi lumină-n casa ta,

Iar la fereastra casei,

Va curge veșnic râu,

Viața!

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu