SUBTIRIMEA PANZEI DE PAIANJEN
Sfantul Ioan din Kronstadt
În comparatie cu sufletul
omului, al crestinului, lumea toata este asemenea unei pânze de paianjen. Nimic
nu este statornic în ea, pe nimic nu ne putem sprijini, nu ai pe ce pune baza;
totul se rupe, cedeaza. Nu-ti lega inima de nimic în afara de Dumnezeu, Cel ce
a urzit aceasta pânza, care o tine si îi da viata. De orice si de oricine te
vei lega în afara de Dumnezeu îti va otravi viata, îti va strâmtora inima.
Numai legându-te deplin de El vei dobândi viata.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
BISERICILE DE LEMN
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Maretia lor e izvorâta din
autenticitatea trairii religioase care le-a stat la baza: nimic artificial nu
se gaseste în aceste monumente. În fiecare bârna, în fiecare stâlp se simte
sufletul si gândul unui om… Când te apropii de ele parca simti caldura
sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat si le-a pastrat de-a
lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 14-15
STAND LANGA MORMANT
Sfantul Teofan Zavoratul
Stând lânga mormânt, am patruns
în el cu privirea mintii, si am vazut trup stricat, care s-a facut dezgustator
în mormânt. Unde a pierit chipul atragator? Se vad doar oasele risipite, uscate
si acoperite de putrejune. Am plecat de la mormânt cu necaz si amaraciune,
mutându-ma cu gândul la vremea aceea când vom învia la glasul trâmbitei si Te
vom proslavi pentru învierea cea gatita fiilor lui Adam, si am zis: „Lauda Tie,
Doamne al tuturor!”
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 206
INCEPUTUL ZILEI
- Sfantul Tihon din Zadons
La rasaritul soarelui oamenii ies
la munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la
lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii
sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile
întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13,
12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe
care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele” (Efeseni
2, 10).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 130
BUCURA-TE DE LUMINA!
Sfantul Ioan din Kronstadt
Desi Dumnezeu ne cunoaste toate
nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne lumina sufletul. Ti-e bine
sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina. Asa este si când te rogi lui
Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încalzeste si te lumineaza.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
CUVANTUL LAUNTRIC
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cuvântul care îi da mintii
capacitatea de a rationa este cel ce produce idei si exprima categoriile care
determina lucrurile; mintea concepe notiunile de trandafir si de violeta si
distinge pe una de cealalta, dar ca sa afirme ca trandafirul este de culoare
rosie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca sa clasifice trasaturile
acestora, e nevoie sa devina cuget prin intermediul cuvântului care intra în
activitate. În capacitatea de a cuvânta sunt vadite pecetea divina a sufletului
si întelepciunea dumnezeiasca ce a stimulat mintea spre a se pune în miscare ca
sa ajunga sa se cunoasca pe sine si creatia care o înconjoara. Punând în
miscare mintea prin cuvânt, întelepciunea dumnezeiasca i-a dat acesteia trupul
ca un învelis organic si de o desavârsire minunata, care se arata nu doar în
ansamblul elementelor sale constitutive, ci si în organele de simt − un trup
care-l face sa se distinga de toate celelalte fiinte din univers. Mintea este
cea care produce, prin mijlocirea cuvântului si a perfectiunii trupului,
fenomenele vietii spirituale a omului, prin care acesta se înalta pe culmea cea
mai înalta, de unde se pot observa maretia si rangul sau sublim în ansamblul
creatiei lumii.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 69
CUVANTUL LAUNTRIC
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cuvântul care îi da mintii
capacitatea de a rationa este cel ce produce idei si exprima categoriile care
determina lucrurile; mintea concepe notiunile de trandafir si de violeta si
distinge pe una de cealalta, dar ca sa afirme ca trandafirul este de culoare
rosie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca sa clasifice trasaturile
acestora, e nevoie sa devina cuget prin intermediul cuvântului care intra în
activitate. În capacitatea de a cuvânta sunt vadite pecetea divina a sufletului
si întelepciunea dumnezeiasca ce a stimulat mintea spre a se pune în miscare ca
sa ajunga sa se cunoasca pe sine si creatia care o înconjoara. Punând în
miscare mintea prin cuvânt, întelepciunea dumnezeiasca i-a dat acesteia trupul
ca un învelis organic si de o desavârsire minunata, care se arata nu doar în
ansamblul elementelor sale constitutive, ci si în organele de simt − un trup
care-l face sa se distinga de toate celelalte fiinte din univers. Mintea este
cea care produce, prin mijlocirea cuvântului si a perfectiunii trupului,
fenomenele vietii spirituale a omului, prin care acesta se înalta pe culmea cea
mai înalta, de unde se pot observa maretia si rangul sau sublim în ansamblul
creatiei lumii.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 69
PAHARUL SI BLIDUL
Sfantul Nicolae Velimirovici
Paharul obisnuit si blidul
semnifica pacatuirea omenirii, caci „paharul” în chip simbolic reprezinta pe
omul curatit, iar „blidul” – pe cel pacatos. Important este ca paharul si
blidul sa fie curatite pe dinauntru, apoi pe dinafara. Deci cu atât mai
important este sa pastram mai întâi curatia sufleteasca, si apoi pe cea
trupeasca. Evanghelia spune: „Fariseule orb! Curata întâi partea dinauntrul a
paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara” (Matei 23, 26).
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 59
LUMINA LINA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Lumina lina care mângâie si da viata
este numai acolo unde sunt ascultate si respectate poruncile lui Dumnezeu.
Acolo unde legile date de Dumnezeu nu sunt încalcate, ci sunt ascultate, acolo
este cântec si bucurie, acolo nu exista spaima sau tristete, acestea sunt
alungate si toate cânta, cânta, cânta cântari de lauda si iubire, asa cum
rasuna din nemarginire în nemarginire în Ceruri. De aceea Mântuitorul ne-a
învatat sa ne rugam mereu Tatalui nostru si sa zicem „precum în Cer asa si pe
pamânt” (Matei 6, 10).
Din sufletul regelui profet si poet
David a izvorât cuvântul: „Cântati popoarelor, cântati…” (Psalm 95, 7). Oamenii
în general prin tot ceea ce fac… toata munca omului, toata creatia lui, era
rânduita sa fie un cântec de bucurie. Aceasta a devenit un chin numai dupa ce
omul a calcat porunca data lui. Cu toate acestea, tot ceea ce fac oamenii în
general, toata creatia omului, este un cântec, un înalt si minunat cântec.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Colo-n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia, 2010,
p. 7-8
SOTIA BUNA
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Femeia i-a fost data barbatului ca
sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura lesne tot ce i se
întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia ei nu numai ca îi
aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate împrejurarile,
facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o nemultumire
dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine furtuna sufleteasca?
Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman, si prin întelepciunea
sa îsi mângâie mult barbatul.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 140
PARINTI SI COPII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Dumnezeu a pregatit o lume în
care copiii sa se poata simti bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi.
Depinde de noi cum se simt. Ce facem în familie, în lume, ca acesti copii sa nu
se simta într-un mediu ostil? „Nu-i întarâtati la mânie pe fiii vostri”
(Efeseni 6, 4) însemneaza: nu-i deceptionati, nu-i smintiti, nu-i tulburati, nu
le stricati sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre, prin
gândurile voastre. Stati de vorba mai mult cu copiii vostri. Priviti-i mai
atent. Ascultati suspinul ce-l scot uneori, copiii, si în somn. Fiti mai
întelegatori fata de ei. Acordati-le mai multa grija. Cautati sa întelegeti mai
adânc viata lor. Priviti mai des si mai profund în ochii lor. Uitati-va la fata
lor, care nu e întotdeauna senina. Coborâti mai adânc în viata lor, în sufletul
lor, &ici rc;n inima lor. Sa nu va închipuiti ca v-ati facut datoria daca
le-ati asigurat hrana si haina. Gânditi-va ca fiii vostri nu au numai stomac si
trup. Aduceti-va aminte ca fiii vostri au si inima, si suflet.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 95
GROAPA SI FANTANA
Sfantul Vasile cel Mare
„Groapa a sapat si a adâncit-o”
(Psalm 7, 5). În dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus în sens bun cuvântul
„groapa”, dupa cum nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus în sens rau. Groapa
este locul unde a fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere 37, 20-24). Si tot
cuvântul „groapa” îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca au fost loviti
egiptenii „de la cel dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel întâi nascut al
roabei celei din groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au pe
Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea
tine apa” (Ieremia 2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei în care
a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21, 30); la
fel, si slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântâna, s-a
odihnit (Iesire 2, 15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa din vasele
noastre si din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul
vorbeste lânga fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru care cuvântul
„groapa” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântâna”, cu
privire la cele bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine din afara,
cade de sus; în fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt înainte de a
se sapa locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o parte pamântul
care le acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este tot pamânt. Si
în suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile cele bune,
care cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi schimba ideile
despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele si
potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva bun. Si iarasi, în
suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le
acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de apa buna de baut,
în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta ca fiecare sa-si
faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai înainte, care spune:
„Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 25, 15)
Asa
devenim fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac si ai
lui Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu cadem în adâncitura, asa cum a
spus David în acest psalm, nici sa auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea
pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adaugat putin
mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi
gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13).
Sfantul
Vasile cel Mare, Talcuire duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 40-41
GROAPA SI FANTANA
Sfantul Vasile cel Mare
„Groapa a sapat si a adâncit-o”
(Psalm 7, 5). În dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus în sens bun cuvântul
„groapa”, dupa cum nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus în sens rau. Groapa
este locul unde a fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere 37, 20-24). Si tot
cuvântul „groapa” îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca au fost loviti
egiptenii „de la cel dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel întâi nascut al
roabei celei din groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au pe
Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea
tine apa” (Ieremia 2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei în care
a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21, 30); la
fel, si slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântâna, s-a
odihnit (Iesire 2, 15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa din vasele
noastre si din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul
vorbeste lânga fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru care cuvântul
„groapa” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântâna”, cu
privire la cele bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine din afara,
cade de sus; în fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt înainte de
a se sapa locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o parte pamântul
care le acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este tot pamânt. Si
în suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile cele bune,
care cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi schimba ideile
despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele si
potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva bun. Si iarasi, în
suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le
acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de apa buna de baut,
în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta ca fiecare sa-si
faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai înainte, care spune:
„Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 25, 15)
Asa
devenim fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac si ai
lui Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu cadem în adâncitura, asa cum a
spus David în acest psalm, nici sa auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea
pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adaugat putin
mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi
gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13).
Sfantul
Vasile cel Mare, Talcuire duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 40-41
UMBRA TRECATOARE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Considera orice lucru în lume ca pe o
umbra trecatoare, nu-i îngadui inimii sa se lipeasca de ceva, nu da importanta
la nimic din cele ce sunt ale lumii, nu-ti pune nadejdea în ele. Alipeste-te de
singura realitate nestricacioasa, preaînteleapta, nevazuta: Dumnezeu.
„Neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad; fiindca cele ce se
vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 315
LATURI SI LANTURI
Sfantul Teofan Zavoratul
Naravurile
cele rele ma înfasoara ca niste laturi, si eu ma bucur ca sunt legat. Ma cufund
în adâncul raului, si aceasta ma veseleste. Vrajmasul înnoieste zi de zi
legaturile mele, caci vede cât ma bucur de felurimea acestora.
Tocmai
lucrul acesta este vrednic de plâns si de tânguire, tocmai aici este rusinea si
ocara: ca sunt legat de propriile mele voi. Si mai cumplit este ca ma leg
singur cu legaturile pe care mi le da chiar vrajmasul si omor cu patimile, care
pe el îl bucura.
Stiind,
totusi, cât sunt de îngrozitoare aceste lanturi, cu osârdie le ascund de toti
privitorii sub o înfatisare frumoasa. La aratare sunt îmbracat cu haina
cucerniciei, dar sufletul mi-e legat cu gândurile spurcate. Înaintea celorlalti
sunt evlavios, iar pe dinlauntru sunt plin de toata netrebnicia.
Constiinta
ma pâraste pentru a ceasta, si as vrea cumva sa scap din lanturile mele, si zi
de zi ma tângui si suspin, dar ma tot încurc în aceleasi curse.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 24-25
SLUJIREA INTREGII ZIDIRI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Întreaga creatura – soarele, luna,
stelele, pamântul, apa, aerul, focul, plantele, pasarile, pestii, vietuitoarele
patrupede, insectele – slujeste lui Dumnezeu prin calitatile si însusirile date
lor de la Dumnezeu; vita de vie aduce roade, marul asijderea, si asa mai
departe. Cu atât mai mult omul trebuie sa slujeasca lui Dumnezeu prin
calitatile ce i-au fost date ca fiinta rationala, libera, sensibila; slujirea
lui trebuie sa porneasca din minte si din inima, sa fie de bunavoie, nesilita,
desi se face si cu o constrângere de sine sau a altora. În slujirea lui
Dumnezeu e viata si fericirea creaturii. Iar smochinul neroditor se taie si se
arunca în foc. Când nu slujesc lui Dumnezeu, puterile si însusirile omului iau
o directie pervertita, mincinoasa, catastrofala pentru el (desfrânare, betie,
erezie, pornire spre scandal), dar atunci când slujesc lui Dumnezeu directia
lor este dreapta, armonioasa, pasnica, roditoare, mântuitoare, luminatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed.
Deisis, Sibiu, 1996, p. 215.
DRAGOSTEA DUMNEZEIASCA
Sfantul Teofan Zavoratul
Cine sa îndure neplacerile îngrijirii
pruncului, daca nu maica ce l-a nascut? Cine sa îndure nedreptatile lumii, daca
nu Domnul ei?
Pentru Facator este usor sa îndure
toate greutatile din partea fapturilor Sale, caci daca n-ar fi vrut sa le
îndure, nici nu le-ar fi zidit.
Oare va uita femeia pe pruncul ei, ca
sa nu miluiasca odrasla pântecelui ei? Dar si de va uita femeia pe pruncul ei,
Dumnezeu nu va uita lumea pe care a facut-o.
Miscatu-s-au îndurarile Lui cele
firesti, si El a zamislit si a nascut faptura; lumea a aparut din voia Lui ca
un prunc din pântecele maicii sale.
Si iata, El a ridicat si poarta lumea
cum maica ce alapteaza poarta cu dragoste rodul nascut din pântecele ei.
Tatal Cel Milostiv ne-a nascut si ne
hraneste cu Sângele Fiului Sau, asa cum maica da sânii sai odraslei sale ca s-o
hraneasca.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191-192
INSEMNATATEA LUCRURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Priveste orice lucru din aceasta
lume ca pe o umbra inconsistenta si nu-ti lega inima de nimic. Alipeste-te de
Singurul Dumnezeu nestricacios, nevazut si plin de întelepciune, „neprivind noi
la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare,
iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 162
TRANSPARENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Razele soarelui strabat aerul
transparent care se contopesc, ca sa spunem asa, cu lumina, desi aceasta, ca un
element subtil ce este, poate oricând sa îl paraseasca. Apa de izvor,
cristalul, sticla sunt de asemenea strabatute de lumini si se fac una cu ea.
Numeroase corpuri capabile sa reflecte sau sa refracte lumina sunt scaldate sau
stralucesc de lumina soarelui, sau a unei surse de lumina, primesc si caldura
de la ea. La odajdiile cusute cu fire de aur sau de argint, în fiecare sclipire
straluceste lumina soarelui. Exact la fel si alesii neamului omenesc, sufletele
dreptilor, devin penetrabile Luminii Dumnezeului Ratiunii, stralucesc de lumina
Lui, se dizolva în ea. Întocmai si fiecare particica din Sfintele si
Datatoarele-de-viata Taine, prefacute în Trupul si Sângele Stapânului Însusi
este, toata, numai lumina, stralucire, caldura, viata. Nici cea mai marunta
particula nu ramâne neprefacuta în lumina si viata Dumnezeirii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 441
NECUVIINTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cine este necuviincios cu oamenii va
fi necuviincios si cu Dumnezeu. Respecta în om chipul lui Dumnezeu, maretia si
splendoarea sa nepretuita, rabda cât poti de mult greselile si ratacirile
omului cazut, pentru ca si Domnul sa ti le rabde pe ale tale. Vrajmasul
neamului omenesc si al lui Dumnezeu, nefiind în stare sa-si verse rautatea
asupra lui Dumnezeu, cauta cu orice chip sa si-o verse asupra omului – chipul
lui Dumnezeu – si, o data cu aceasta, toate gunoaiele sale: întunericul,
trufia, invidia, pe care le-ar dori intrate în om. Respecta omul, mântuieste-l,
pazeste-te si pe tine însuti, nu te enerva, nu fi rau, pizmas, nu ofensa, nu
minti, nu curvi, nu fura...
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 250
CAPODOPERA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul este o splendida,
magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La obârsie
era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat, prin
aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta
spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata
si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu
toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a
îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si
magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru,
patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin
întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa,
prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera m&acir
c;inilor Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât
atât, daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o
la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu
El pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si
atotputernic!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301
VESELIA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Vremea primaverii înveselindu-ne
ochii si inima prin asemanarea sa cu starea cea dintâi a lumii si a noastra, în
acelasi timp si prin multe lucruri ce se petrec în curgerea rastimpului sau, ne
da a întelege ca fericirea si frumusetea aceasta sunt pierdute de noi; ca noi,
dimpreuna cu toata natura ce ne înconjoara, ne aflam într-o stare nefireasca si
ca, prin urmare, trebuie sa ne gândim necontenit cum sa iesim din aceasta stare
nefericita si sa dobândim din nou pentru noi si pentru natura acea primavara
din paradis, care odata începuta sa nu se mai sfârseasca.
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p.
35-36.
POARTA DESCHISA DRAGOSTEI
Parintele Rafail Noica
Facerea de minuni, de exemplu,
este numai unul din lucruri, si nu cel mai pretuit de Sfintii istoriei. Cele
mai pretuite de Sfintii istoriei sunt virtuti ca smerenia, de pilda, care este
poarta deschisa dragostei, dragostea fiind cuvântul la care se reduc toate
poruncile dumnezeiesti.
Parintele
Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 111.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu